O voce din trecut

Ce leneş pasul mă ducea
pe străzile curgând în pantă,
tălâmb, cuţitul de rindea
striga aiurea dintr-o geantă.

Năluca mă privea de sus,
ţinându-şi briciul într-o mână,
ca să-l ascută la apus
pe un arcer adus din lună.

Ea mi-a făcut un singur semn,
rotindu-şi capul într-o parte...
Ah, Doamne, ce cumplit îndemn
spre briciul dătător de moarte!

Dar cum stăteam nehotărât,
cu braţul rezemat de poartă,
striga o voce din trecut –
mai poţi fugi încă de soartă!

A auzit de sus şi ea,
şi briciul i-a scăpat din mână,
râdea cuţitul de rindea
dansând sub razele de lună.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate, Ed. ePublshers, Bucureşti, 2919 (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un copil nu va uita niciodată că focul arde, că acul înţeapă, că briciul taie, numai când se va arde cu focul, se va înţepa cu acul, sau se va tăia cu briciul şi în nici un caz când i se vor explica toate acestea.

Gheorghe Ionescu în Didacticiada (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aşteptam apus

Pe o stâncă sus
Un înger privea la apus.
M-am apropiat sedus
Cu o floare in mână
Cu miros de smirnă
Ce mai era de spus..
Ce apus, apus... e acolo sus.
Îngerul niciodată nu mi-a spus
Să privesc de sus orice apus
Ce apune... iar răsare
Floare in floare
Arbore in arbore.
Vai, doamne... ce apus
Cu o floare in asfinţit
Te-aşteptam apus

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liliecii

Zborul liliecilor este năucitor,
Briciul sunetului
Alungă copiii.
Mamele blestemă.
Răcoarea plumburie a nopţii
Scoate strigoii
Din hăuri.
Un înger se minunează
Când i-atârnă cheia Raiului
La gât.
Jur că viaţa-i alint
Dacă pot păcăli îngerul
Să descuie poarta.
Sigur
Liliecii cu ochii bulbucaţi
Năvălesc la pomul lăudat.
Ecoul merelor
Mărunţite
Cu briciul dinţilor
Îmi înfruptă duhul.
Fac semnul crucii
Şi Domnul
Mă lasă în sânul Evei.
Strigoii dispar,
Nevasta vecinului ştie
Că nu pot intra
Cu buzunarele goale.
La poartă
Liliecii m-aşteaptă.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o noapte

mă-nţeapă lumina cu bolduri amare
o lună ursuză, de peste hotare,
mă-ngână de sus

şi ceasul dislexic
m-arată pe mine
mimetic mă-ngână
tâmpit şi neghiob
îmi dă peste mână
mă dau în scrânciob

ne dăm împreună cu ochii-n pământ
în umbra de lună
în dâra de vânt

mă-nţeapă lumina cu ace de os
din pietre, sulfina târăşte pe jos
drumul de abur
drumul murdar
din ochiul de fagur şi pasul amar

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu şi eu

Tu şi eu, alergând mereu în sens opus,
Unul spre Răsărit şi altul spre Apus,
Ne-am întâlnit pe drumul de colb acoperit,
Când se-mplinise timpul, acuma, de iubit...

Cu mâinile întinse spre raza de lumină,
Ce ne-a furat simţirea şi ne-a făcut o vină
Din a primi blestemul iubirii fără moarte,
Când am băut veninul din ciuturile sparte...

Crezând că vom muri de mână împreună
Şi ne vom face casa, acolo sus, pe lună...
Dar vai, noi pământenii, nu am ştiut, desigur,
Că vii pe lume singur şi vei pleca tot singur...

În zbaterea aripii ce-ncearcă zbor înalt,
Ne-am împletit iubirea cu zarea de cobalt
Şi ne-am răsfrânt pe cer din visul unui zeu,
Noi doi, indrăgostiţi... acum un curcubeu...

poezie de Jane Crişan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba rea e mai ascuţită ca briciul.

proverbe armeneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să înţeleagă toporul fineţea, să taie ca briciul sau să fie mai bont ca să cruţe?

aforism de Ştefan Mîrzac din Cuvinte cu dor de miez, Topor (2016)
Adăugat de Ştefan Mîrzac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constatare despre "acei de sus"

Acei de "sus" au pâinea şi cuţitul
Şi-o mână spală pe-alta la-mpărţitul
Oricărui dumicat, dar ne intrigă
C-o pun tot ei ades de mămăligă...

epigramă de Cătălina Orşivschi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteodată

Câteodată mă prefac că nu mai ştiu cum mă cheamă,
atunci Soarele-l întreb, dar el nu mă ia în seamă...
O întreb chiar şi pe Lună, de n-a auzit în noapte,
poate prin somn cineva... numele-mi striga cu şoapte!
Întreb pietrele ce tac, păsări clipind a mirare,
frunze galbene ce zac, moarte de îngrijorare...
Întreb Toamna cea cochetă ce-n oglindă se pudrează,
nimeni nu-mi spune nimic, parcă totul complotează
să mă-nchidă în uitare, numele să nu-mi mai ştiu,
să mă cheme-Nsingurare, sau poate... E Prea Târziu!

Numai vântul nebunatic pletele mi le resfiră,
pleoapele-mi alintă dulce, le închide şi suspină!
"Eu ţi-aş spune cum te cheamă, trebuie doar să m-asculţi,
să mă laşi să te cutreier, de mine să nu te-ascunzi!
Căci am auzit aseară cum te striga cineva,
te striga în vânt, haotic, nimeni nu îl auzea!
Cred că te striga, Uimire, sau parcă-ţi zicea Speranţă,
parcă Amurg Auriu, sau poate că... Dimineaţă!
Poate Vis Neîmplinit te striga, sau... Amăgire...
Dacă mă gândesc mai bine, cred că te striga... Iubire!"

poezie de Zenovia Priboi‎
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recviem pentru o roată

cineva m-a întrebat
frate, cum e să respiri
de unul singur
să urli cu lupii ca lupii la lună
să te înalţi om şi roată
cu îngerii de mână?

cineva ţi-a aruncat umbra
fix sub roata maşinii de lux
şi nu era Dumnezeu
era doar o fărâmă de soartă
rătăcită pe şoseaua de piatră
şoseaua din noi şoseaua uitată

în care oraşul meu
avea nervii întinşi la maxim
străzile mărşăluiau nevrotice
de-a lungul şi de-a latul
trupului tău căptuşit cu întuneric
uite cum umpli
aerul încăperii cu mister cu vină
soarele îşi trăge lumină din ochii tăi
acoperişurile
se amestecă şi ele isterice
cu soldaţii nopţii bezmetici
şi noi visăm mereu în visul nostru
că visăm

cineva ţi-a smuls umbra
de sub roata maşinii
mult prea devreme
şi nu era Dumnezeu
era doar o frântură de soartă
în care eu te aşteptam de o veşnicie la poartă
iar gândul îmi fugea mereu
spre o altă fereastră

doar taumaturgul mai privea umil dintr-o glastră

poezie de Petre Ioan Creţu din Recviem pentru o roată bolnavă mintal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bert Kessler

Nimerisem pasărea,
Cu toate că zbura în lumina soarelui spre apus.
Abia se risipise zgomotul împuşcăturii şi ea a început să se înalţe
Mai sus, tot mai sus printre razele de lumină aurie,
Pentru ca mai apoi să se răsucească pe o parte, un ghem rotund de pene,
Câteva desprinse de ea plutind alături,
Şi să cadă în picaj abrupt în iarbă.
M-am îndreptat spre ea, înlăturând hăţişul uscat,
Până am văzut dâra de sânge pe buştean
Şi pitpalacul zăcând lângă rădăcinile putrede.
Nezărind spini pe-acolo, am întins braţul printre firele de iarbă,
Dar ceva s-a înălţat şi mi-a înţepat mâna, amorţind-o.
Într-o secundă, am zărit cobra –
Cu pieliţa trasă de tot de pe ochii galbeni,
Cu capul arcuit, retrăgându-se în inelele ei,
Un colac murdar, de culoarea cenuşii
Sau a frunzelor de stejar căzute, într-o toamna târzie, în straturi, unele peste altele.
Am rămas încremenit în timp ce ea devenea mai mică, descolăcindu-se
Şi începând să se târască sub buştean;
Apoi, am căzut moale în iarbă.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă viaţă

Mănunchi de flori pe masa sfântă
Încântă
Un suflet străbun pierdut între lumi
Nebun
Îşi caută mama îşi caută fraţii
Răpiţi
De mână de demon de ochii de vidmă
Ascunşi
Prin arsele ierburi, pe strâmte poteci

Şi-atunci...

Te-ntrebi ce-a greşit să sufere grabnic
Groaznic
Va fi de-i vei afla trecutul, doar fugi
În noapte
Şi-ţi caută îngerul şi ţine-l de mână
Străină
Să-ţi fie persoana din noaptea cu lună

Se-adună...

Să-l caute să-l bage în cuşti de foc
Din glastră
Să rupi o floare să-i dai să nu uite
C-a fost
Un om făr' de soartă lovit de probleme
Zâmbind
Să-şi dea sufletul privind spre Pământ

În gând...

Să te rogi să-şi revadă părinţii
Trecuţi
Printre vămi de vazduh de decenii
Departe
Privind plângând spre lumina divină
Sperând
Că-l v-or vedea într-o altă viaţă.

poezie de Alin Ojog (24 martie 2022)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou cu mov, albastru şi maro

Aproape adormit eu te-am visat,
iar gândul mi-a rămas îngemănat
cu gândul tău, pierdut pe undeva,
într-un apus întârziat de catifea.
Din margine de somn, pentru o clipă,
priveam mirat cum trupu-mi se ridică
într-un văzduh ce devenea neclar
în maroniu amurg de chihlimbar,
iar tu pluteai deasupra mea pătată
de-o ploaie ce pica defragmentată.

Te-aş fi adus spre mine, mai aproape,
dar te pierdeai prin nevăzute ape
dintr-un tablou pictat de Picasso
cu mov, albastru şi puţin maro...
Dar trupul tău se legăna pe pânză
ca un văzduh împodobit cu-o frunză,
iar movu-n roşu se schimba treptat
pe fondul de albastru răsturnat
şi chipul tău din umbră mă privea
turnând din ochi licori de peruzea.

Dar într-o clipă-ai dispărut fugară
în năluciri ce se suceau afară
sub norii negri adunaţi pe cer
din străvezii apusuri de arcer
ce replicau imaginea-ţi pictată
pe pânza cerului, neterminată.

Erai sau nu erai, nici nu mai ştiu,
c-afară se făcuse prea târziu,
iar chipul tău prin mine se scurgea
ca raza ruptă dintr-un ciob de stea.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ȋntr-o noapte

mă-nţeapă lumina cu bolduri amare
o lună ursuză, de peste hotare,
mă-ngână de sus

şi ceasul dislexic
m-arată pe mine
mimetic mă-ngână
tâmpit şi neghiob
îmi dă peste mână
mă dau în scrânciob

ne dăm împreună cu ochii-n pământ
în umbra de lună
în dâra de vânt

mă-nţeapă lumina cu ace de os
din pietre, sulfina târăşte pe jos
drumul de abur
drumul murdar
din ochiul de fagur şi pasul amar

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe crenel

Nori negri se adună peste cer,
se lasă grei pe ziduri la cetate,
din salba gândurilor mele pier
speranţele din amintiri trădate.
Dar caut încă visul dispărut
prin neiertări întinse ca o pată
pe dorurile-ntoarse din trecut
pe-o aripă de toamnă-ntârziată.

Doar urme de visare au rămas,
pe clipele de neuitare vie,
bătute în pendulul de la ceas
la margine de tristă veşnicie,
când pasul se aude pe crenel
la ora fixă-a gărzilor schimbate
şi-a armelor depuse în rastel
pe rafturile-n şir, numerotate,
la orele când timpul monoton
mai cerne încă clipe cadenţate
peste oftatul bietului planton
rămas să te salute din cetate.

De pe crenel deasupra te zăresc,
când norii se destramă dintr-odată,
iar chipul tău, c-un zâmbet nefiresc,
sub curcubeul frânt mi se arată.
O, vis nebun! – este un simplu nor
uitat pe cer, la margini de furtună,
sau doar năluca ruptă dintr-un dor
pierdut cândva pe razele de lună.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hanul dintre meri

De sus de pe deal coboram în derivă,

tăiam serpentinele-n curbe pieziş,

nimic nu părea să îmi stea împotrivă,

scrâşnea anvelopa rulând în pietriş.

Zăream acareturi urcând dintre meri,

cu turlele-ntoarse-n apusul târziu,

şi râul curgând printre plopii stingheri

cu unde pictate în mov sidefiu.

E hanul – şoptea din adâncuri o voce,

te-aşteaptă s-ajungi la masă bogată –

creştea dinlăuntru o foame precoce,

iar drumul părea mai lung, dintr-odată.

Vedeam cum se-ntinde alene în zare

oraşul în care cândva m-am născut,

părea, dintre meri, în apusul de soare,

doar umbra rămasă din visul pierdut.

Pun capul pe masă şi gândul mă duce

spre casa străbună, în zbor neoprit,

mă simt readus peste timp la răscruce,

privesc înapoi şi rămân împietrit.

Copilul timid, ce pornise în viaţă,

renaşte în mine, venind din trecut,

vrăjit de mirajul apus se agaţă,

dar moare-n prezentul complet neştiut.

O lacrimă grea îmi atârnă pe geană,

părinţii şi fraţii plecat-au demult,

din ceruri renasc, prea sfântă icoană,

voi duce-o în suflet cât încă mai sunt.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Tu poţi, Doamne, într-o clipă
Din om ca să faci nimic,
Dar îl laşi să se întoarcă
Şi-i dai harul câte un pic.

Poţi, Doamne, s-aduci pace,
Împacare între noi.
Poţi să învii pe cel ce zace,
Ne poţi scoate din nevoi!

Tu poţi bogăţii şi ranguri
Să dai omului, de vrei,
Dar mai poţi ca, într-o clipă
De la dânsul să le iei.

Şi la fel ca Iov, sărmanul,
Pe o groapă cu gunoi
Să îl laude pe Domnul
Şi când sunt bolnavi şi goi.

Tu ne-ai scos din iadul roşu,
Dumnezeule preasfănt.
Adă, Doamne, bunăstare
Şi împăcare pe pământ!
.....................
C-au facut din astă ţară
Un pământ al nimănui
Şi s-au pus pe dânşii iară
Mai sus decât voia Lui!

poezie de Dorina Stoica din De la poezie la rugăciune (7 martie 2008)
Adăugat de Dorina Stoica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mielul

carnea de luni
se face pe focul de marţi
apoi o împarţi:
criminalistul
e un bărbat în putere
cu privirea ca briciul

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mansatrdă

Stau cărţile strâmbe pe raftul de sus
privind prin fereastra cu geamuri ovale
cum soarele trece din nou spre apus
cu razele-n ziduri ca nişte pumnale.

Rămâne o clipă de strajă pe deal,
ascultă fanfara din vechea cazarmă,
soldaţii repetă un marş triumfal,
iar notele parcă sunt trase din armă.

Ajung în rafale sus la mansardă,
s-aşază pe cărţile-n rafturi uitate,
bemolii stresaţi încep să mă ardă
cu doruri tardive de-acasă plecate.

Rămâne în urmă un dor mai rebel,
mă bântuie-n voie cu gânduri haine,
aş vrea să-l alung sau să trec peste el
dar stă şi-mi vorbeşte întruna de tine.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima poartă

se scutură umbre pe ziduri
în tristul ungher
un om îşi caută pasul
în tragic decor efemer

ciuturi de lemn coboară agale
lângă casă, în curtea din vale
plânge o mierlă, a jale
se stinge şi gândul în cale

vântul strigă agonic prin luncă
stele îşi spală paloarea într-o baltă
foşneşte gândul rămas într-o stâncă
mai cântă un cocoş a mea soartă

la fereastră, bolta e spartă
trec în goană păsări de munte
gândul să'l poate iarăşi
dintr-o parte în altă parte

tu respiri şi plângi pe o pernă
ochii curg,
privirea e lacrimă toată
norii trec grăbiţi către cer, încă o dată

clopot stins mă cheamă
umbre curg pe perna goală
tu tremuri, lângă ultima poartă
rezemând a ta soartă

te învelesc în neagra pânză
busuioc în păr, crini albi pe buze
ai rămas statuie de ceară
printre spini şi neguri iarăşi şi iară

vântul bate nebun într-o poartă
o dată, încă o dată
eu aştept pe ţărm iubirea
ce a plecat la drum, pe o poartă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!