Colaps gravitaţional uman...

Şi totuşi, ce ne-am face dacă,
urmând legile (nu toate previzibile) ale materiei,
ne-am prăbuşi deodată în noi înşine
cu toate celulele şi atomii noştri,
strivindu-ne materia din noi prin apăsări proprii,
precum se-ntâmplă în black-hollurile din cosmos,
până ce fiecare ajungem a fi
un punct primordial întru totul viu şi inteligent
care, după aceea, va exploda cu violenţă
devenind un fel de univers?...
Atunci poate că ni s-ar topi impurităţile din noi
cu toate laturile lor rele,
iar sufletele ni s-ar transforma în raze orbitoare de cuvinte
suspendate în veşnicie ca un miraj atotputernic,
proliferând miracole infinite şi uluitoare,
căci toţi am fi entităţi zdrobitor de puternice...

Şi totuşi, totuşi...
N-am fi deloc liniştiţi sau fericiţi,
căci atunci s-ar trezi în noi visele vechi
ce ne-ar obseda cu dorinţe nostalgice
de a redeveni fiinţele vremelnice,
pătimaşe şi slabe, veşnic nemulţumite, care am fost la început.
De aceea mai bine să nu ni se întâmple nimic!

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declaraţie testamentară

De multe generaţii urâm continuu
La noi ura ţine loc de icoane
Ne modelează şi ne împlineşte destinul
Ne ţine adesea de sete şi de foame.

Astfel ura a devenit un titlu de nobleţe
De aceea am început să urâm de plăcere
Cu ură noi ne dăm dimineaţa bineţe
Cu ură transformăm plăcerea în durere.

De aceea din ură ne-am născut
Să ducem ura pe mai departe
Din ură noi copii ne-am făcut
Ca moştenirea să nu se piardă-n parte.

Dacă noi nu am urî precum se crede
Ea s-ar împrăştia printre voi fără speranţă
Dozele noastre obişnuite de ură, v-ar ucide
Iar viaţa voastră nu ar mai fi viaţă.

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ar rămâne după noi

Nu mă judecaţi de rele,
Nu mă judecaţi de toate,
Spuneţi un cuvânt de bine
Soro, frate!

Poate am greşit vreodată,
Poate m-aţi învinuit...
Inima în mine bate:
Nu priviţi numa-n trecut!

Nu se ştie, ziua-n care
Am fi toţi ori cine ştie?..
Viaţa-i mică, clipa-i mare
Şi, noi rămânem... nimică!

Faceţi loc zilei de azi
Şi la cea, ce va să vină,
Cu un zâmbet pe obraz,
Cu o vorbă caldă, bună!

Ce-ar rămâne după noi,
Dacă noi ne-am duşmăni?!
Dacă ne-am topi în ploi,
Neamul, cine-l va-ngriji?!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu e cu noi

De –ar fi pământul pustiit de vânt
Sau inundat de ploi,
Şi soarele s-ar ascunde pe veci după nori
Să nu ne temem de întuneric
Căci Eminescu e cu noi.

De-ar fi să ne scoată plopii din rădăcină
Sau de ni s-ar parea viaţa o ruină,
Să nu cedăm, să nu dăm inapoi
Căci Eminescu e cu noi.

De-ar fi să ne omoare tot cea mai rămas sfânt în noi
Cum se omoară soldaţii în război!
Să nu ne temem de dânşii
Căci Eminescu e cu noi.

Căci versul lui e o lumină lină
Care din cer a coborât
E ca o mană divină
Pentru cei care l-au iubit şi îl iubesc la infinit.

poezie de Vladimir Potlog (25 ianuarie 2011)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Saruta-mi durerea

Daca dimineata aceea ar pune capat tristetilor grele,
In acel loc parca uitat de lume, atat de dorit de noi doi,
Iubirea ta m-ar cuprinde, te-as imbratisa in visele mele,
Mi-ai saruta pleoapa stanga, am sta lipiti in pat amandoi.

Asteptand binecuvantarea divina a Domnului nostru Iisus,
Care ne-a eliberat prin sangele si trupul Lui de pacate,
Ne-am purifica sufletele doar prin lumina adevarului spus
Si ne-am binecuvanta sufletele daruindu-ne sarutari curate.

Ca o caprioara adapostita, asa as dormi, visand la un ideal,
Zona crepusculara ar ramane in rezilienta ei rosie si obscura
Intotdeauna osciland, compos mentis, intre virtual si real
Iubirea dintre noi si-ar forma, astfel, bine stiuta ei aura.

Sufletul tau mi-ar saruta durerea si as simti cum dispare,
Sentimentele tangibile s-ar transforma in fioruri rebele,
Ne-am trezi din lumea veche in noua lume de secunde sub soare,
Fiind innobilati de eternitatea noastra si existenta intre ele.

Fiorurile ar ramane in sufletele noastre pereche, ermetic inchise,
Si ne-ar transforma pe loc, dizolvand total toata tristetea noastra,
Si ne-am trezi cu adevarat, fiind constienti de ale noastre vise,
Si ne-am ruga pentru un viitor plin de fericire si speranta.

poezie de Marieta Măglaş
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem filozofic pentru S

III

Fie-ţi milă Doamne de cei ce te-au ucis! Te-am ucis şi noi dar mai blând,
mai legănat, cum se zice pe aci. Am păstrat cioburi din Tine
şi cu ele poate vom izbuti să venim în ajutorul celor care ne biruie.
Aşa am putea zice. De la noi, niciodată n-a ţâşnit vreo rachetă spre cer,
căci la noi cerul este foarte aproape. Totuşi avem şi noi minţi agere de oameni
care să prindă toate măiestriile şi să citească toate cărţile
sau uneori să sporească volumul cunoştinţelor şi aparatura tehnico-ştiinţifică
a civilizaţiei moderne, păstrând poate un rest uman, ieşind din fluxul informaţional,
şi aşezându-se pe malul apei ca părinţii lor spre a vedea încotro duc toate acestea,
unde sunt locurile bune de descălecare sau întru ce sunt toate?
Întru ce, de vreme ce alţii nu au prepoziţia întru.

poezie celebră de Constantin Noica
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-adevăr, scopul tuturor acţiunilor noastre este să fim liberaţi de suferinţă şi frică şi, după ce am atins acest ţel, furtuna sufletului e potolită, iar fiinţa respectivă n-are nevoie să umble după ceea ce-i lipseşte, nici să caute altceva prin care să fie împlinită fericirea sufletului şi a corpului. Căci atunci avem nevoie de plăcere, când din absenţa ei simţim durere. Dar când nu simţim durere, nu mai simţim nevoia plăcerii. De aceea noi numim plăcerea începutul şi ţelul unei vieţi fericite. Şi, deoarece plăcerea este primul dintre bunurile înnăscute, de aceea nu trebuie să alegem orice fel de plăcere ar fi, ci adesea renunţăm la multe plăceri, când din ele decurge o neplăcere mai mare pentru noi. De aceea, deşi toate plăcerile ne sunt în mod firesc un bun apropiat, totuşi nu orice plăcere este de ales, întocmai după cum, cu toate că orice suferinţă e un rău, totuşi, prin natură, nu orice suferinţă trebuie totdeauna evitată. Toate aceste lucruri se cuvin să fie judecate, măsurând unele faţă de altele şi, ţinând seama de avantaje şi dezavantaje.

citat din Epicur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când recunoaştem în noi starea de martor şi o transcendem, noi vedem că suntem eterni nenăscuţi şi atunci, cui îi e frică, cine moare? Aşa cum în coşmarul din noaptea trecută nu te-ai îndoit deloc că ai murit şi totuşi tu te-ai trezit Tot în patul tău, ca în fiecare dimineaţă, exact la fel, când credem că am "murit" în veghe, noi ne trezim ca Dumnezeu cel viu, care este Viaţa din tot şi din toate. TU nu te naşti şi nu mori, DOAR VISEZI ASTA. ŞI ATUNCI, CINE EXPERIMENTEAZĂ FRICA, CINE SE NAŞTE, CINE MOARE?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te îndrăgosteşti, şi nu ştii de ce, nu ştii ce are a face fiinţa aceea, străină până atunci, cu tine, cu cine ai fost până atunci, cu cine vrei să fii. Şi totuşi, ei, fiinţei aceleia, îi dedici totul, pentru ea începi să te sacrifici. Pentru ea pui în discuţie valori şi convingeri la care ţineai până atunci. Faci şi suporţi lucruri de care înainte te-ai fi ruşinat, şi te temi că s-ar putea să te mai ruşinezi: umiliri, provocări, trădări, întoarceri; nimic nu-ţi mai foloseşte pentru a te face să-ţi deschizi ochii, ca să nu cazi în pericolul de a numi iubire ceea ce s-ar putea să fie doar o boală.

citat din Catherine Spaak
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tao reflectă etern Non-Acţiunea şi totuşi, nimic nu rămâne nefăcut de El. Dacă regele şi supuşii săi ar putea să practice Tao, toate fiinţele ar ajunge la ţinta lor rapid şi cu uşurinţă. Atunci, chiar dacă dorinţa de a acţiona nu este complet stinsă, în ei s-ar putea totuşi frâna spontan, datorită simplităţii fiinţei fără nume. Tao aduce lipsa de dorinţe. Fără dorinţe rezultă fericirea şi pacea. Astfel lumea se va îndrepta spre sine însăşi şi va putea atinge Absolutul.

Lao Tse în Tao Te King, 37
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce

Aici v-a rămâne întuneric
Căci pământul, nu e veşnic.
Cum nu e oricare astru...

Prin praf de stele rătăciţi
Că am trecut pe aici, va şti...
Cineva? Ce după noi va fi.

Sau tot noi,.. de prin găuri negre
Adunaţi şi din nou frământaţi
Vom fi la nesfârşit prin stele
aruncaţi..

Şi ni se va pare cunoscut
Totul la fiecare început
În întrebarea...
De ce ne-am născut

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc mult, cum n-am mai iubit niciodată şi tocmai de aceea plec pentru că, dacă aş rămâne visul s-ar transforma în realitate, în dorinţa de a poseda, de a dori ca viaţa lui să fie a mea. în fine, toate lucrurile care transformă dragostea în sclavie. E bine să avem grijă de ceea ce luăm cu noi din viaţă.

Paulo Coelho în Unsprezece minute (2003)
Adăugat de Roxa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efect placebo

- Şi dacă n-ar fi între noi această graniţă, ce oare
Ne-ar despărţi într-adevăr sau ce fereastră către soare,

Oricât de mată, ar putea să-i pună piedică luminii
Când tu prin mine înc-alergi? Ce diferenţă de opinii

Ne-ar face să ne-ndepărtăm, când unul altuia pereche
Ne suntem fără să fi fost, din epoca aceea veche

Ce tâmplele ni le-a albit de dor şi câte-or să mai treacă...
Dar graniţa aceasta, vezi, stă între noi, şi totuşi, dacă

Ea n-ar fi fost decât un zid pe care gândurile mele
Ca iedera s-ar fi ‘nălţat să te găsească printre stele...

- Şi dacă totul între noi nu-i un portal spre-o altă lume
De ce am împărţi la doi şi am semna cu-acelaşi nume

O poezie şi-un destin? De ce-am aşterne cu răbdare
Poveşti ce nu ne aparţin, sau uneori, din întâmplare,

Pe unde tu, pe unde eu, am rătăci? Ce paşi nesiguri
Ar face drum peste abis şi-n calea nemuririi diguri?

Noi suntem fără-a ne fi fost întreg şi niciodată parte
În vieţile care-au trecut... Ce-o să urmeze după moarte

Nu mă-nspăimântă. Între noi stau pasiuni nebănuite
Şi doi arhangheli ce păzesc atâtea vise netrăite...

poezie de Ioan Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi n-avem nevoie de o femeie bogată, căci bogăţia noastră se pierde odată cu noi, căci o avem în cap - şi pe asta nu ne-o poate lua nimeni, doar dacă ni s-ar tăia capul, după care n-am mai avea nevoie de nimic.

Wolfgang Amadeus Mozart în Scrisori (7 februarie 1778)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul amibei

În curând o să ajungem să facem toate lucrurile
la care nu ne-am priceput niciodată.
Şi o să fim cei mai buni.
Şi o să ne luptăm unii cu alţii
cu zâmbetul pe buze şi fără să cruţăm măcar un fir de păr.
O să ne înfigem degetele în vise ca nişte furci
şi o să le întoarcem pe toate părţile,
poate chiar noi înşine o să ne tăvălim cu ele prin noroiul
ce ni se-ncheagă în orbite.
În curând o să muşcăm din moliciunea fiecăruia
şi o să ne întoarcem cărnurile flămânde pe toate părţile
aşa cum ne închipuim că fac soldaţii
când se dă stingerea.
Şi o să fim cei mai buni.
Mai buni decât ei, mai buni chiar decât noi înşine.
Şi, în sfârşit, o să ne târâm cărnurile flămânde spre nicăieri,
fericiţi din nou că ne-am trezit doar pentru a adormi la loc.

poezie de Ionuţ Popa (2014)
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Disecţia în verb

Dacă noi ne-am bucura de noi
aşa cum se bucurâ cuvintele de cuvinte
Noi ne-am săruta pe noi
fără buze
şi cuvintele s-ar săruta pe ele
fără
noi!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape totul cade pradă uitării. Şi acest mare război, şi morţii care nu se vor mai întoarce niciodată, toate ajung să aparţină unui trecut îndepărtat. Viaţa de zi cu zi pune stăpânire pe noi şi multe lucruri importante sunt împinse înafara minţii noastre ca nişte stele vechi şi îngheţate. Sunt prea multe amănunte care ne frământă gândurile cotidiene, prea multe lucruri pe care le avem de învăţat. Deprinderi noi, cunoştinţe noi, tehnici noi, cuvinte noi. Şi totuşi, oricât timp am lăsa să treacă, orice s-ar întâmpla pe parcurs, sunt evenimente care nu se uită niciodată. Sunt amintiri care rămân neclintite înlăuntrul nostru, ca o piatră de temelie.

Haruki Murakami în Kafka pe malul mării
Adăugat de iulia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întreg amarul fiinţării se evaporă la ideea că oricând e în putinţa noastră să-l curmăm, că ascundem în noi înşine imensa libertate a absenţei noastre şi că ne putem răscumpăra căderea în dureri sterpe sau în banalitate prin genialitatea negativă a sinuciderii. De n-am fi în stare să ne închipuim - şi să ne consolăm astfel - prilejul prin care ne-am face seama, actul infinit al liberării de sine, vieţuirea n-ar avea nicio scăpare din ea însăşi, iar ocna respiraţiei nicio bănuială de văzduh. Dar această idee face din fiecare dintre noi un stăpân, fără a fi totuşi slugi fiindcă n-o trecem în fapt. Să fie oare că adevăratele sinucideri sunt acelea ce nu se consumă? Având reţeta sigură a răului şi a-l purta totuşi mai departe...

Emil Cioran în Razne (2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soră cu mahmureala

Intri uneori într-o stare din aceea soră cu mahmureala
cu toate că ţie îţi place să bei numai pagini din Goethe
şi îţi aduci aminte de singurul tău prieten, de Gabriel
cum s-a împacientat el atunci când s-a despărţit de pântec
şi i-ai prezentat carnea cu toate cutumele ei
sau cum a renăscut el atunci când a descoperit poezia autentică
pe care cu toţii o caută
arhivată în palmele brăzdate de încercări ale bunicilor săi.
Cum striga el în ziua aceea din toate moleculele
de îi simţeai intensitatea vorbelor până pe măduva spinării:
Există unde care continuă mult după ce noi devenim tăcere.
Există ceva dincolo de orice suprafaţă!
Există, există, există....
Începi să vezi totul cu un binoclu cand te cuprinde starea aceasta
şi nu înţelegi de ce alţi oameni spun că Gabriel suferă de depresie şi de ce îi ocolesc pragul
când el nu face altceva decât să picteze în cuvinte tavanele unor biserici imaginare
şi ţi se face dor de acela care erai când locuiai în aceeaşi umbră cu el.
Cum vorbea el cu acela răstignit pe cruce prin toate tăcerile.
Cum vedea el în orice angoasă o auroră boreală.
Cum credea el că tot ceea ce este măsurabil este confecţionat din confetii.
Cum te liniştea el de fiecare dată când ţi se părea că mai toate ghilotinele vieţii te ameninţă, spunându-ţi:
Numai o lacrimă ne desparte de noi înşine
Numai trupul ne desparte de treptele chintesenţei
Numai un vis sunt toate
Naşterea, durerea, clipa
Numai un vis...

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi dragostea nu e o teoremă

oricât aş reduce la absurd relatiile dintre noi
nu reuşesc să-mi demonstrez mai nimic
nici de ce nu mai am loc în mine
nici de ce-mi curg lacrimile aşa de invers
ca şi cum oceanele s-ar vărsa toate într-un ochi
conform unui principiu nedescoperit de arhimede

poate de aceea toate reciprocele sunt betege
iar pătratele au redevenit
într-un anume fel
rotunde
cât să-mi lase speranţa că totul nu e altceva
decât o operaţie de înmulţire cu nemărginitul
sau doar o simplă scădere a infinitului din zero

desfac un fulg în sentimente
şi-mi este aşa de cald
de parcă olaf mă sufocă cu îmbrăţişările lui
apoi redesenez perfecţiunea
dintr-o singură tuşă
cu sângele tău
parcă din ce în ce mai albastru

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drojdia

Aceste vremuri strâmbe, de ocară
Au, totuşi, şi un merit cam grotesc:
Scot la iveală drojdia murdară
Care zăcea în Neamul Românesc.

Este mocirla unor veacuri grele
Migraţii de barbari şi venetici
Fanarioţii cu moravuri rele
Care-şi lăsară icrele pe-aici.

Noi i-am primit pe toţi, i-am ospătat
Le-am dat apoi odaia cea mai bună
Ba chiar cu unii ne-am împerecheat

Aşa ne-am molipsit noi de minciună
Şi am furat, ba chiar ne-am prostituat
Iar toate astea, astăzi, se răzbună...

sonet de Corneliu Vadim Tudor (27 iunie 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!