Toamna

deodată greierii nu mai cântă,
frunzele îşi pierd copacii,
într-o altă rotire praful se aşază pe geam.

alte culori despică lumina,
liliecii învaţă un nou echilibru
ascunşi printre stânci.
melcii tulburaţi nu mai ies la soare,
luna se deşiră murind în ochii mei.

cearcăne de toamnă se ascund în vie
tu eşti încă acolo, cu paşii tăi grăbiţi,
poteca de la capăt ce taie noaptea albă
vom regăsi-o poate, într-un decor, în vis.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vânt

Un vânt de cretă palid se înteţeşte-n vale,
Oraşul îşi întoarse faţa de la noi,
Un frig la intersecţii ne aşteaptă-n cale,
Se desfrunzesc copacii, devin trişti şi goi.

Tu eşti într-o deplină nemişcare,
Eu merg tot merg, dar parcă stau pe loc,
Nici nu mai ştiu ce loc doare mai tare
Copacii goi, sau pasul de pe loc.

Nici obosită nu-s, doar timpul ar febră
Şi stropii lui atârnă-n aer şi mă ard
Şi paşii se grăbesc pe trecerea de zebră,
În ochii tăi e toamnă şi frunzele tot cad.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre cuvinte

încă te mai iubesc,
printre cuvintele nespuse vreodată
cu umbrele lor de întuneric,
dincolo de zid şi fereastră
în nenăscuta înserare vulnerabilă
la mirosul de tei şi de algă.

încă te mai iubesc, dincolo de pernă,
de distanţa dintre lună şi soare,
printre neînţelesuri de genunchi şi de iarbă.

ies din mine pentru spaţiul de rest
în care eşti cu clipele tale-n inele,
uitarea lunecând peste frunze,
cu vise agăţate de stele,
încă te mai iubesc, când cad culori peste frunte.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă stingi în ochii tăi

Mă stingi în ochii tăi
bulgăr de iubire
rostogolit sub paşii
pe care au nins
cuvintele ce nu s-au spus

te rostogoleai
lacrimă albastră
sub pleoape te cuibăreai
în ochii mei ca într-o ciutură
sorbeam şi mă îmbătam
până dimineaţa

simt cum mă stingi în ochii tăi
chiar dacă lumânarea
pâlpâie încă
mă stingi în ochii tăi
lumina stinsă
îşi va risipi cenuşa

nu va mai fi timp
nici o mână
să o adune în urnă.

poezie de Ioan Barb
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele plutesc!

Primăvara, copacii se înverzesc,
Crengile prind viaţă, înmuguresc.
Mai apoi mugurii crengilor înfloresc,
Frunzele sunt ascunse, zâmbesc!

Vara,
Copacii de la soare se încălzesc,
Poamele se dezvoltă mult şi cresc.
Crengile sunt acoperite şi umbresc,
Frunzele aşteaptă toamna, gândesc!

Toamna,
Cad frunzele şi se veştejesc,
Copacii rămân şi-n bătrânesc.
Crengile lor nu mai strălucesc,
Rămân şi ele goale, aşa e firesc!

Iarna,
Copacii cu o plapumă albă se învelesc,
Crengile sunt pline de nea, se îndoiesc.
Frunzele au dispărut, dar se mai găsesc,
Au zburat în toamnă, şi încă plutesc...!

poezie de Ovidiu Kerekes (1 noiembrie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

O nouă rotire

o nouă rotire în timp,
într-o linişte de stejar
crucificată în sclipirea ochiului de fluture.

muza neinspirată sare peste dimineaţa verde,
adună pereţii, ascunde cerul,
coboară spirala pe care o visam
şi toate lucrurile mă întâmpină
lipindu-se de ochi, de braţe, de tălpi.

în centrul spaţiului eşti tu,
în orice punct aş fi,
într-un plural absent,
într-un cearcăn al unei stele,
în noaptea nedormită
şi uneori scriu pe distanţa îngheţată
fără a aştepta răspunsul lunii indiferente.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

Noaptea e plină de stele,
Universul ni-l descrie,
Printre ele gânduri grele,
Ce se pierd în Galaxie.

Din pământ greierii cântă,
Parc-ar fi horă de nuntă,
Licuricii îşi fac loc,
Luna intră şi ea-n joc!...

poezie de Andrei Ilie Bălăşoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zig-zag

Zig- zag istovit, ajuns întreg
între luna desculţă şi apusul de frunze,
lumina se sparge în bucăţi muritoare,
durerea e scrisă generic pe gânduri.

Din paşi pornirile îngheaţă,
se răzvrăteşte inima în clocot,
mor fluturii galbeni din sclipirea lunii.

Uitarea neculeasă
din colţuri neumblate şi ascunse,
îşi lasă umbra rece pe faţă şi pe frunte.

Un timp s-a decupat sub alte legi divine,
culori se hrănesc azi din alt fel de albastru,
pe pagină albă posacă prezentul învaţă să tacă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacii

Primăvara,
Vântul bate copacii
Până îşi pierd
Cele mai frumoase flori.
Vara,
Vântul bate copacii
Până îşi pierd
Cele mai iubite fructe.
Toamna,
Vântul bate copacii
Până îşi pierd
Cele mai dureroase frunze.
Iarna,
Vântul bate copacii
Până îşi pierd
Speranţa.
Şi mai bate copacii,
Din nou,
Până la muguri.
Şi mai bate copacii,
Din nou,
Până la sevă.
Şi mai bate copacii
Până-i doboară la pamânt.

poezie de Marieta Măglaş
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina moale

moneda are un profil ambiguu
geamul clarvăzător nu mi te arată
undeva o exprimare tropoteşte torenţial acoperind lumina
întunecând inima
goana de nori lungi ajung secundele din urmă
storcându-le lacrimi
literele ies din talciocul cuvintelor
şi rămân cioburi nedescifrate
minutele uscate îşi pierd luciul
în care îţi căzuse umbra
pipăi gustul vătămat de răgazul prin verde
e tot mai puţin gândul alb
din care sunt decupată
sunt în neauzul paşilor tăi
într-un vârf de săgeată
libertatea lâncezeşte într-o lumină moale cu paşi nesiguri

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe sub paşii tăi pustii

frunzele din pomi iar cad
din copacii din pădure
şi în sine toate ard
căci e vremea să le fure

tot veşmântu lor cel verde
care azi s-a transformat
pădurea o vai îl pierde
căci altfel e colorat

nu mai sunt frunzele verzi
ci roşcate-- ruginii
galbene-- ca să le pierzi
pe sub paşii tăi pustii

şi ne cântă toamna-- frigul
iar la geam fără pereche
c-a sosit în palmă timpul
să ne prindă de ureche

a sosit răceala iar
chiar ţi frigul uneori
să ne pună pe-un cântar
prin ai timpului fiori

toamnă toamnă iar şi iar
frumuseţea ţi-o arăţi
şi ne pui în buzunar
din recolte bunătăţi

totul este rânduit
şi astăzi de Creator
vine frigul la cerşit
din palmele tuturor

poezie de Ioan Daniel Bălan (12 octombrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram

eram într-o zonă gri
tu tot nu plecasei
aici e ţărmul iubirii spuneai
şi luna dicta un murmur de lună
alunecau printre noi capcane de aer
cădeau amintiri de pe acoperiş
senzaţii de adio se zbăteau printre frunze
şi noi încă eram ţinându-ne de mână
sau poate ne gândeam
la o vreme din urmă
eram într-o zonă gri
spuneau nu vă treziţi
lăsaţi copacii să doarmă
se moare circular cu o talpă afară

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbucium copilăresc

Îmi bate la fereastră gândul,
E plin de romantism şi jale,
În pat îmi zace negru trupul,
Iar ochii-mi sunt pierduţi pe cale.

Îmi tremură cu dor amorul
Şi se ridică în picioare,
Cade în gol şi viitorul
Şi cad şi oasele murdare.

Mă strânge gulerul albastru,
Fug ochii obosiţi de clipe,
Pe cer mai arde vechiul astru,
Şi degetele moi pe clape.

O melodie ce mă-ngână
Răsună-n geam şi geamul cântă,
Adorm, şi-n vis cu-aceeaşi strună
Mă-mbrac în rochie de nuntă.

Un vals porneşte într-o sală
Şi paşii mei grăbiţi se-nnoadă,
Primesc în mână-un fir de cală,
Şi cad, şi cad, şi sunt la coadă.

Pe uşă ies, şi ies ca moartă,
Din vis tresar, privesc spre poartă,
Închisă e, şi a mea soartă
Cu gândul stă, afară, fată.

poezie de Ana-Maria Mandra
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Probabil

probabil vii atât de aproape
deşi totul e inundat de trăirile pierite şi goale,
de-un soare palid cu razele mutate-n altă parte,
de albul hârtiei îngrămădit dinainte
ce alungă absenţa care îmbată.

se dislocă totul într-o rotire de gând
şi înainte ca ploaia să vină
se aprinde lumina,
se eliberează alcătuirea verdelui din albastru
devorând tăcerea şi nemişcarea frunzei
şi zbuciumul e răsucit în haos.

prin sânge se pictează amurgul răsărit altfel,
un nou început de albastru revoltat pe locurile ocupate cu ceaţă
aşteaptă o altă reîntoarcere sub vraja unei singure orbite.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi de lup flămând

Luna sparge negrul nopţii, ochii tăi de lup flămând
Mă privesc din dosul porţii, ca şi-atuncea, ca şi când
Voalul rochiei se rupe sub tăişul de argint
Al îmbrăţişării tale, când şi visele mă mint.

Mai alerg printre secunde, mai mă pierd în amintiri,
Ochiul vremii îmi ascunde frământarea din simţiri,
Şi mă-ntreb dacă sunt vie, dacă tu-mi mai eşti poem,
Dacă zbor în colivie, sau mă-nec într-un blestem.

Dacă plouă printre stele, sigur ai să înţelegi
Că sunt lacrimile mele risipite fără legi,
Şi dacă te doare braţul este pentru că-ţi sunt ram
Încolţit în carne vie, şi nu pot să mă destram.

poezie de Marilena Velicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

taie adânc
au, ce doare
sala este mare
albă
preaplină de alb
chirurgul operează
iubirea
atenţie pe masă se află
inima mea...
ce pulsează
lumina orbeşte
lobul stâng
acolo unde eşti tu
incizia este adâncă
încă nu te găseşte
te ascunzi
fugi
rătăceşti
bisturiul taie
taie
taie
sau eu nu vreau
sa fii găsită
inima mie hărpănită
se zbate
se agită
deodată...
se opreşte
tresare şi tace

poezie de Viorel Muha (2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se tulbură asfaltul

Se tulbură asfaltul sub zăpadă,
În dimineaţa asta ce e atât de clară,
Când paşii-ţi lasă urmele să cadă,
Cristalul din lumină se coboară.

Argintul dimineţii încearcă să mă prindă
Şi fără zgomot paşii tăi au fost.
Şi razele de soare dansează pe zăpadă
Şi umbrele din jur îşi caută un rost.

Se tulbură asfaltul sub zăpadă,
Când paşii tăi se şterg în infinit
Şi frunze moarte căzute pe stradă,
Sub plapuma de nea, din nou au putrezit.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti poet

Eu vreau cântări de veselie.
Că tu eşti trist, ce-mi pasă mie?
Nici vreu să ştiu de ce te doare,
De grijile ce te frământă,
De inima ta care moare...
Tu eşti poet, deci cântă.

De te urăsc, de te sfâşie
Vrăjmaşii tăi, ce-mi pasă mie?
Zâmbind, tu rănile-ţi ascunde,
Şi-n stele sufletu-ţi avântă,
Cui te loveşte, nu-i răspunde...
Tu eşti poet, deci cântă.

De-ţi plâng ai tăi, în sărăcie,
Şi-i vezi murind, ce-mi pasă mie?
Tu du-mă-n alte lumi, senine,
Căci singura-ţi chemare sfântă
E să mă-nveseleşti pe mine;
Tu eşti poet, deci cântă.

Iar dac-un vânt de nebunie
Peste viaţa ta pustie
S-abate pentru totdeauna,
În noaptea care te-nspăimântă
Priveşte stelele şi luna
Surâzător, şi cântă.

poezie celebră de Alexandru Vlahuţă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ma pierd

ma pierd in ochii tai caprui,
ma pierd in stele si innebunesc,
ma pierd in flori de crizanteme
iubind chipul tau ceresc

ma pierd printre ramuri,
ma pierd pierd printr-un rece vant,
ma pierd dupa zare
cu lacrimi reci usor plangand

ma pierd in intuneric
ma pierd chiar si-n lumina
ma pierd de mirosul tau
de flori de crizantema

ma pierd printre frunze
imprastiate doar de vant
ma pierd de chipul tau
ce-l vad mereu razand

ma pierd in visul tau
ma pierd in al gand
se pierd si ochii mei
te pierzi si tu in vant

poezie de Boros Otto
Adăugat de Boros Otto
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amestec de stare

am consumat îngerii
dintre ochelarii mei şi ai tăi
am încurcat gândurile
într-un amestec de turn babel

îmi ascut singurătatea
în cuvinte îmbrăcate ce nu se pot uda
asistând la timpul ce curge prin trup
dansând în corole pe mâini şi pe faţă

golul etern curge prin palme
hiperbola memoriei smulge din mine copacii
care se năşteau neîntrebaţi

prezentul curge neclintit într-o structură
fără importanţă
luând orice formă
nespânzurată de vreun vis.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În strălucirea nopţii

În strălucirea nopţii e vis şi armonie,
Când greierii mei cântă o tristă simfonie,
Când luna se revarsă cu blânda-i alinare
De mituri şi legende ascunse-n depărtare,

Din care oameni fac înlănţuiri divine,
De mult de tot create şi-apuse pânʼ la mine.
E linişte afară şi-n gândurile mele,
Pe cer e-o mare-albastră în infinit de stele,

Ce-şi ard în veşnicie sfioasele lumini,
Când simt că ochii mei de încântare-s plini,
În strălucirea nopţii mă pierd ca-n alte dăţi,
Cu taina ei de-acuma şi din eternităţi.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!