Am mers împreună

am mers împreună prin nori
ne-am reciclat paşii din singurătate
am trecut peste eroziunea reală
scanată vizibil în accesorii
am ars epuizaţi pân" la detalii
devenind fantome de fum
scrumul rămas a sărutat
copacul cu frunze vorbitoare
amiaza e tot albă
dar fără umbra verde plecată cu noi

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste timp

am modificat liniştea,
uimită de frunza verde.
pornirilor le-am scos goliciunea
şi instinctele primare din trăirea totală.

din pânza desenată s-a scurs închisoarea verdelui
în vopsele convulsive cu înjunghieri amoroase,
s-a distins uitarea şi apusul de sub castani.

silabele au suflat în tăciunii mocniţi
şi noaptea rotundă a strălucit rece.

plecată peste timp, fără secunde,
merg prin eclipsa şi amnezia lunii
traversând tristeţea teiului
şi clipa schelet ia formă de cruce.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şaizeci de ani împreună

Vreme multă a trecut,
cu cer senin, dar şi cu ploi.
Noi de mână ne-am ţinut,.
Întotdeauna am fost doi.
La bucurii şi la nevoi,
am rămas tot împreună.
Am îndurat furtuni şi ploi,
nu ne-am dat drumul la mână.
Soţi şi prieteni am fost.
Ea icoana mea de suflet.
Cerul ne-a fost adăpost,
ne-a unit acelaşi cuget.
Şaizeci de ani împreună
am trecut necazuri multe.
Dar ţinându-ne de mână,
cale ne-am făcut prin munte.
Ale vieţii vitregii
n-au putut să ne despartă.
Am rămas printre cei vii
până Dumnezeu ne iartă.
Când o fi şi-o fi să fie
inima să nu mai bată,
Cineva o să ne scrie
doliul ce se pune-n poartă.
Noi tot nu ne-om despărţi.
Amândoi vom merge sus.
Pe Dumnezeu vom sluji
şi pe fiul său ISUS.

poezie de Dumitru Delcă (august 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuga

cât de subţire e aerul ce-l respir
şi ce întreagă a fost luna agăţată de tălpi!
pe tavan a rămas ochiul verde,
între pereţi întârzierea încăpăţânată
de domesticire a eului de a intra în vis nesingură.
împreună cu mine am plecat ieri
şi singura frumuseţe îşi aşteaptă tristă sfârşitul,
muzica nu mai mută paşii,
cusut pe haine e golul de frunze,
argintul suspendat coboară în plete,
himerele revin în noapte.
sub geam amurgul întârziat e în trezire,
literele împrăştiate în albastru
îngălbenesc hârtia de scris.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut un rest

caut un rest rămas din stele
în noaptea neverde
pictată cu un zâmbet nedumerit de Giocondă
printr-un labirint cu sensuri confuze

trec prin fuga luminii
prin ziduri de strâmtoare
înmugurind rugul
într-o amintire deschisă cu prezenţa ta
undeva unde noaptea cade în silabe

te simt imaginar cu suflet ars de vânt
cu ochii rotiţi peste mine
într-un poem modern
unde doar tu îmi cunoşti literele
dizolvate în ochiul meu verde.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce există

tot ce există e un delir
din care nu vrei să pleci.
e o apropiere de iarbă, de frunze, de stele,
o împăcare cu bâlbâiala lunii,
cu glasuri de crini
şi mai ales cu târziul
ce crapă prăpăstii de ceruri.

sunt în locul acela înalt
unde cad frunze din biserici,
răsfăţul e în apa curgătoare,
ora mereu ciudată nu uită abisul tăcerii
şi nici urma ta din mirosul de verde.

din nicio desfrunzire nu-i simplu să pleci
nevăzut, neauzit, nestrigând.
tot ce există e un delir,
înghesuit în luminiţa aceea stinsă în verde.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul, sub nori de fum

Copacul singur stă în zare
Pe culmea unde luna urcă
Şi razele fierbinţi de soare
Presimt că viaţa se usucă.

Din oasele prinse cu sânge
Desprinse-s frunzele pe rând,
Coaja striată jalnic plânge
Când vârful cade la pământ.

Îşi face crucea din vârtejuri,
Din trăsnetele fără drum,
Zarea-l ascunde printre franjuri,
Adoarme dus, sub nori de fum!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am mers... (Cu iubire soţiei mele Ana Leonte)

Am mers decenii împreună
Până astăzi draga mea,
Am înfruntat orice furtună,
Tu dăruindu-mi dragostea.

Am învins în viaţă greutăţi,
Trecând prin multe, pas la pas,
Nu ne-am despărţit în părţi,
Multă dragoste ne-a mai rămas.

Au trecut solstiţii peste noi,
Mai multe de un sfert de veac,
Nu privim cu teamă înapoi
Anii, în amintire se prefac.

Proaspătă ca briza dimineţii
Adormită, stau şi te privesc,
Frumoasă ca în anii tinereţii
Ca şi atunci, şi astăzi, te iubesc.

31 mai 2002

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă regăsesc

Nu mă regăsesc în fotoliul acesta pliant şi comod,
între pereţii fără zgomote,
lucrurile neconfuze şi uneori prăfuite de vreme.
Nici surâsul de pe buze din oglindă nu-i al meu.

O parte din mine-i plecată
devenind adaosul unui alt timp.
Mă uit aiurea la secundele efemere
ce pleacă şi vin neîntrebate.
Zeii par nesfârşit de lungi printre stele,
sufocaţi de grijile cereşti.

Pe jumătate am contur de cenuşă,
în timp ce caii violeţi trec în galop
peste cealaltă jumătate din mine.
O armonie se frânge-n liane
ce chinuiesc o întoarcere din larg.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

aceeaşi emoţie comunică prin plete
în locul codificat aşezat pe orbită,
sunetele apreciază distanţa
clipelor rătăcite în iluzie verde.

momentul zero se reîntoarce mofturos
luând-o iar de la capăt,
trecând din nou prin ceaţă,
curbând iarăşi spaţiul.

mâna dreaptă adună argintul din scrisul
poemului neterminat,
un zâmbet desenat pe buze înfloreşte o frunză.
ah! umbra aceea nedescifrată acoperă totul.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu eşti

o lumină muşcă din albastru,
dansează desculţă,
fără nume şi glas,
reface pe curba orizontului visele despicate.

un paradis verde se naşte printre stele buimace
odată cu primăvara demascată
ce-şi strecoară extazul
şi dincolo de obloane şi perdele.
verdele trăit şi-a lăsat sarea
devenind piatră albă lucind printre gânduri.

frunzele neliniştite restituie sonor
respiraţia cuvintelor verzi.
nu eşti printre cuvinte.
la capătul liniştii sparte
mă dor cuvintele, pătate de uitare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada vechilor iubiţi

Ca pomii înfloriţi sub grindini
De douăzeci de ani luptăm
Ţi-ai luat de zeci de ori bagajul
Tot aşa des ne împăcăm
Obicectele din jur roiesc
Şi mobilele poartă semne
Coşmarul vechilor scandaluri
Îmbrăţişările de-apoi
Gustul floral al sfintei ploi
Din lacrima de-argint a vieţii

Iubirea mea, cum au trecut anii prin viaţa ta,
Ce-a mai rămas din dimineţi şi seri,
Eu te iubesc mereu, la fel ca ieri,
Iubirea mea, gingaşă, trecătoare floare
Dimineţi fără nori, cu soare
Îmi străluceai pân' la apus, iubirea mea.

Trecuţi prin vrăjile iubirii,
Înlănţuiţi ca în trecut,
M-ai prins sau m-ai scăpat de lanţuri,
Din timp în timp, ne-am repierdut.
Există-n lume mulţi amanţi
Ce se obişnuiesc să cadă
În mări prozaice de ură.
Eu am tânjit la nesfârşit
Spre exaltarea ta de sfântă,
De-adolescentă imatură.

Iubirea mea, cum au trecut anii prin viaţa ta,
Ce-a mai rămas din dimineţi şi seri
Eu te iubesc mereu, la fel ca ieri,
Iubirea mea, gingaşă, trecătoare floare
Dimineţi fără nori, cu soare
Îmi străluceai pân' la apus, iubirea mea.

Dar timpul ce ne şterge urma
Chinuitor, din veac în veac,
Ne prinde-n menghini nevăzute
Dintr-un neant, în alt neant.
Devreme sau târziu mai plângi
Iar eu mă zbucium în zadar,
Ne descojim de certitudini,
Secrete azi nu mai avem
Şi întâmplările lovesc
Ramuri de val floral în geam.
Iubirea mea, nu poţi lupta
Cu înecaţii de la mal
Într-un veac plin de aberaţii

Iubirea mea, cum au trecut anii prin viaţa ta,
Ce-a mai rămas din dimineţi şi seri
Eu te iubesc mereu, la fel ca ieri,
Iubirea mea, gingaşă, trecătoare floare
Dimineţi fără nori, cu soare
Îmi străluceai pân' la apus, iubirea mea.

cântec, muzica de Jacques Brel, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă verde

plouă verde
pe gânduri departe de casă
rotocoale se-nvârt ca-ntr-un dans
spălându-mă pe mâini
spălându-mă pe faţă

locuri metaforice se agaţă de tălpi
sunt locuri unde nu am fost vreodată
ele se dilată ca o reclamă
într-o enumerare austeră
din dezertări dintr-o lume reală

eşti strâns la mijloc
fără scăpare
cu ţigara stinsă sub pantofi
într-un vârtej de cuvinte fără măşti
ce pot muta casa dintr-un loc în altul
căderile libere se amortizează
sub ploaia verde ce-mi haşurează gândul.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul a plecat

Oraşul a plecat fără să ştim, pe repede înainte,
la volan se asculta nimicul,
cuvintele se poticneau în virgule, în pauze,
destrămându-se lent.

O închisoare nevăzută lega mâinile cu nelinişti,
spaţiul strâmt dansa ameţit peste curbe.

Pe peretele luminii dorinţa trasa o margine nevăzută,
sărutul asimetric, răstălmăcit, era absent,
ideile galopau prin secundele lungi, pierind fără glas.

Prezentul neterminat ieşise din labirintul verde
pe un vârf de speranţă.
Atunci copacii au şchiopătat ascunzându-se după frunze.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul frunzei mă cheamă

din mine voi pleca un timp
absenţa mea o las aici
va fi o mobilă înghiţită de casă
cu geamul închis
printre grămezi de lucruri
cu ochiul eliminat din vedere

voi curge afară plutind în aerul acela de taină
decapitat de lume
rezemându-mi inima de muzica ploii
sunetul vântului
luminile din valuri de nisip
umblând neîntrebată prin albastru
luând cuvintele cu mine
cu cele din trecut voi împodobi drumul ratat
rămas sub o arcadă îndoită amar
stând întinsă pe timp

cele din prezent mă pot trăda
alergându-mi inima spre roşu
şi paşii prin verde
de aceea le voi face ostatice
până la supunerea lor oarbă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E o zi

te iau de mână din celălalt capăt de oraş
pe o mică stradă din cer
de fiecare dată e altfel
azi drumul e o groapă fără margini

între tine şi capătul zilei e o limită
o simplă atingere a mâinii e o risipă
adâncul ţipă într-o ceremonie albastră
degetele devin franjuri de zăpadă

e o linişte de frunze şi nori
lipseşte dragostea sunetelor
răbdarea dospită şi amăgitoare
lipseşte drumul închinat nouă
azi e o zi fără noi

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi

ca o lămâie e gustul pe buzele mele
movile de ceaţă mi se scaldă-n cale
prin defileu trec uimiri
făcând tumbe în vale
esenţa din trestii şi sălcii
urcă pe-o scară de lună
săgeţi din albastru cad peste stele
sub arc se ascunde dragostea vieţii mele
cuvintele ei sunt rotunde
mişcătoare de cer şi de frunze
într-o zi vom suspina împreună
sub spaţii goale de vânt

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul şi omul

Copacul moare în coaja propriului timp,
Lacrimi de frunze îl trec sub orizont,
Ritualul tăcerii coboară în Olimp
Pe cercul amăgirii supt de cerul bont.

Un om a trecut mai demult sub un deal,
Ploile seci lumina ochilor coase,
Dealul nechează sub umbra de cal
Ţinut de hăţuri de-o mână de oase.

Copacul şi omul dorm peste timp,
Răbdarea lor purifică amintirea,
Într-un picior coboară în Olimp
Prin durerea tăcerii iubirea!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul nimănui

În adierea serii, sub el, priveam spre zări
plecarea primăverii, cu ale ei cântări;
În vara cea toridă, stăteam la umbra lui,
copacul nostru care-i, de fapt, al nimănui.

Sub ploaia toamnei triste, din norii ruginii,
copacul de departe plângea din frunze, ştii?
Simţea că vine iarna cu zâmbetul de ger
şi suferea la gândul că, încă, e stingher.

Era copacul falnic din visul ce-am avut
în noaptea când un fulger prin trunchi l-a străbătut.
A fost şi... încă este, căci iată, un lăstar
se-nalţă spre lumină cu noi cu tot. Bizar!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrele

au rămas mai mulţi de cineva
plutind deasupra mulţimii într-o nebuloasă
extrăgându-şi seva din trecut

limpedele lor se adună ca o iarbă arsă
au noaptea uscată şi-un zâmbet tremurat

culegem din vid o albă scăpare
ce-a fost dintotdeauna acolo
doar că geamul era închis şi-o pleoapă ne privea
prin rama sticlei insistent

visul s-a descifrat pe-o tragedie într-o noapte
când bufniţa cânta o melodie sărind peste final

imaginile au înaintat lent mutându-şi locurile tot mai în faţă
nebotezaţi încă n-am lipsit la plecările pădurilor
iar umbrele încă se oglindesc în pereţii noştri

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarbă

Duhul ierbii umblă prin văzduh,
moartea a ieşit din abstract
dând largi ocoluri,
împărţind sfârşitul.
Sânzienele îşi acoperă umerii,
jocul de frunze e oprit,
timpul trece prin sânge.
Dorul rămas stingher
se-nvârte rotund,
sub salcâmul înflorit.
E iarbă, e vânt, e pustiu.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!