Lache

Ţăpos ca un cui
Licăre ca sabia,
Forfota ca vrabia,
Să-şi păstreze taina lui.

Dintr-un ban face doi,
Cum vrei, galbeni şi lei,
Descântând cu şoapte moi;
Şi dintr-unul face trei.

Are un ciocan mut:
Bate şi nu se aude.
Nicovala lui e ca de lut,
Şi toate uneltele lui sunt crude.

Din metal face cocă, aluat,
Borşuri, scrum şi rântaş.
Le scade după ce le-a adunat,
Le face gogeamite caş.

Le împănează cu safire,
Scurge, tescuieşte şi frige –
Şi scoate pentru chimire
Icre de aur, în linguri şi pe cârlige.

Şi, a mai zis şi o rugăciune
Pe care-o ştia numai el.
Dintr-un tăciune
A scos o beteală şi un inel.

Din copaie
A tras cu mâna, de-a dreptul,
O vâlvătaie
Care i-a luminat faţa şi pieptul.

Pentru multele lui minuni,
Lache stă închis de opt ani şi patru luni.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Consider că fiecare are dreptul să-şi distrugă viaţa după cum vrea, căci cum şi-o face omul cu mâna lui, nu i-o face nimeni....

aforism de Beatrice Vaisman
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treapta cea mai de jos este viaţa trăită pentru poftele trupeşti, pentru a face pe plac trupului, a doua treaptă este pentru aprobarea oamenilor, pentru a face pe plac oamenilor, a treia pentru răsplata lui Dumnezeu, pentru a-i face pe plac lui Dumnezeu cel din afara ta, a patra, mai presus de tot ce cunosc, viaţa trăită pentru a-i face pe plac lui Dumnezeu din tine.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecin

Maşina lui e parcată în faţa casei.
Niciodată nu s-a mişcat de-acolo. E un
animal de companie?

Când se duce să-şi ia ziarul de dimineaţă
trasează la colţul porţii
un perfect unghi drept.

Ce face el acasă? Stă în poziţie de drepţi?
Sau stă pe hol
asemeni unui cuier?

Soţia lui ştie că s-a căsătorit
cu o diagramă? Că se culcă
cu o palidă amprentă albastră?

Când l-am întâlnit prima oară
m-a întâmpinat cu un zâmbet
pe care cred că l-a cumpărat de undeva.

Ochii lui erau două linguri
care fuseseră golite
pentru ultima oară.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia aceea frumoasă

chiar mirosea a mamă
ar vrea să se ghemuiască
în braţele ei
şi să nu se mai ducă de acolo
niciodată
dar nu poate face asta
pentru că nu era mama lui
şi nu se face să îmbrăţişeze
mamele altora
deşi ar trebui să ai
voie să îmbrăţişezi toate mamele
care nu sunt ale tale
dintr-un motiv foarte simplu
există oameni care nu au
mame şi ei n-au ce face
cu îmbrăţişărilor lor
le-ar risipi inutil

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cifrele

Unu este un cârlig
Cu nasu-ascuţit de frig,
Doi o lebădă frumoasă
Care a plecat spre casă.
Trei e un cocor în zbor
Spre ţări calde călător,
Patru, scaun răsturnat,
Pe el nu m-am aşezat.
Cinci, seceră cu coadă ruptă
Dintr-un lan de grâu se-nfruptă,
Şase, lacăt desfăcut,
Buzunarul l-a-ncăput,
Şapte este parcă-o coasă
Peste iarbă grasă trasă,
Opt sunt doi covrigi lipiţi
Pentru mine pregătiţi,
Nouă, lacătul întors
Ce din buzunar l-am scos,
Zece, un cârlig şi- un ou,
Mi-l face mama cadou.
Cifrele am învăţat,
Pot să trec la adunat.

poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Gigi Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu face minuni

Doar Dumnezeu face oricând
din întuneric lumină.
Din linişte stârneşte vânt,
din pustiu face grădină.
Schimbă ura-n bunătate,
din boală-ţi dă sănătate.
Din tristeţe, bucurie,
din urât, o feerie.
Acolo unde nu-i apă,
Dumnezeu scutură nor.
Întreg pământul adapă
făcând dintr-un nor, izvor.
În pustiul fără margini,
din nisipul ars de soare,
Dumnezeu pune imagini
cu grădini înfloritoare.
Dumnezeu atotputernic,
pentru oameni, a creat,
Lumină din întuneric
şi viaţă lumii a dat.
Pentru tot ce a creat,
pentru că azi existăm,
Celui ce ne-a luminat,
Imn de Slavă-i înălţăm.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţia

Cineva care face cuiva
ce face Regele Alexandru cu sabia
taie pe cineva
cum a tăiat el nodul gordian.
Nu i-a venit în cap cuiva
dintr-un motiv banal
nimănui.

Au fost
sute de filozofi - niciunul n-a descurcat
nu-i de mirare că astăzi se ascund prin
colţuri.
Mercenarii îi prind de barbă,
de răsfirate, albe, ca de ţap,
şi-aruncă-n aer cineva
un râs puternic
de ceva.

De-ajuns.
Iute a privit Regele de sub panaş,
Iute a săltat pe cal, s-a aruncat la drum.
În urma lui
în trompeţit de goarne,
în bubuit de darabane
cineva
cu armia compusă din cineva
ceva
ca noduri-legături
pentru război.

poezie de Wislawa Szymborska
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne numărăm

iubito ştii că unul nu se numără
niciodată nu a existat în ecuaţia noastră
şi
că unul l-a făcut pe doi în taoism
la noi unul nu l-a născut pe doi
ci doi l-a născut pe trei
în taoism doi a făcut toate celelalte
este echivalent cu unul plus unul
dar unul simplu unul nu se numără
este un fel de zero peste care suflă vântul
şi
ne numărăm de la doi
doi face pe trei, trei s-a născut după nouă luni
şi
doi face pe patru
deja e kafka, lumea se ascunde de lume

ce trece de patru, iubito
e familie numeroa
să mai numărăm odată
până la doi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valsul

Ea, cu eleganţă a ales, să poarte azi,
O rochie lungă, vălurată, turcoaz,
Regină pare a fi când din culise apare
Şi-n sală un murmur discret face rumoare.

El, pentru aceasta grandioasă festivitate,
A ales să poarte, un frac, o haină de ceremonie,
Cu reverenţă, mâna la piept o pune
Şi se prezintă ei cu multă mărinimie.

De mână ei se prind şi se îndreaptă,
Spre ringul de dans, unde să-şi etaleze
Ale lor unice şi magice talente de-a valsa,
Pe ritmul muzicii lui Srauss si-al lui Doga.

Pe măsura de trei timp ei se învârt,
Parcă s-ar desprinde de pământ,
Plutesc uşor şi jucăuş, de parcă ar zbura
În altă lume, unde-i totu-i roz şi colorat
Şi extazul fericirii îşi face un regat.

E balul valsului, dans vioi, minunat,
Născut sub bagheta ei, a artei de-a cânta
Şi-n ton cu muzica un spectacol viu face
În acorduri celeste de viori şi flaute
Iar pe scena şi în sală oda bucuriei se aude.

poezie de Georgeta Ganea (11 octombrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, repede!

Doamne, fă-mă repede până la unu,
scade din el ce mi-a luat şi-adună-mă cu el când a plecat,
desfăşurându-mă în doi, întruna!

din piatra acestui inel fermecat
pe degetul lui purtat în care roteşte!

tocmai pentru că el dă celor frumoase şi habar-n-am mie
exact pe vârful sabiei cum m-a tăiat
după cum îi picură cântecul
chiar şi când nu vine ori când eu fug
prinzându-ne de inimi pe dedesubt.

de fapt, trupului meu, îi dă capul pierdut
(ori nu mai ştiu dacă tăiat, deşi, cred,
femeie fiind, eram sigură J)
după ce de fiecare dată l-a savurat îndestulându-mă
atât de îndelung pe o tavă cu gust de trandafir şi ciocolată
şi din ce în ce mai roşu în sângele meu:
mie din rană înmugurindu-mi flori
şi lui până la seva din rana lor
cu care legendelor în cărţi se parfumează.

aşa îl simt în nări şi-mi aminteşte
început de prezent continuu într-o "poveste-deodată",
eu dezintegrată acum şi el amuţind,
în propriul inel şi-n propria lui sabie
şi-n imediata trecere
cu o rotire-n plus la ceasul meu.

şi cum, Doamne, totul e suprapus
peste aceeaşi gaură neagră a iubirii veşnic muşcând
şi în zadar cu mâna spre darurile tale, potrivindu-i-se,
numai el îmi spune să-l mai întorc şi să nu-l uit.

deci, repede-repede, fă-mă una şi-adaugă-mă lui
şi fură-i sabia! ca, din greşeală,
să nu mă mai taie
cu aceeaşi învârtire de inel
la ceasul lui!

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, repede!

Doamne, fă-mă repede până la unu,
scade din el ce mi-a luat şi-adună-mă cu el când a plecat,
desfăşurându-mă în doi, întruna!

din piatra acestui inel fermecat
pe degetul lui purtat în care roteşte!

tocmai pentru că el dă celor frumoase şi habar-n-am mie
exact pe vârful sabiei cum m-a tăiat

după cum îi picură cântecul
chiar şi când nu vine ori când eu fug
prinzându-ne de inimi pe dedesubt.

de fapt, trupului meu, îi dă capul pierdut
(ori nu mai ştiu dacă tăiat, deşi, cred,
femeie fiind, eram sigură J)
după ce de fiecare dată l-a savurat îndestulându-mă
atât de îndelung pe o tavă cu gust de trandafir şi ciocolată
şi din ce în ce mai roşu în sângele meu:
mie din rană înmugurindu-mi flori
şi lui până la seva din rana lor
cu care legendelor în cărţi se parfumează.

aşa îl simt în nări şi-mi aminteşte
început de prezent continuu într-o "poveste-deodată",
eu dezintegrată acum şi el amuţind,
în propriul inel şi-n propria lui sabie
şi-n imediata trecere
cu o rotire-n plus la ceasul meu.

şi cum, Doamne, totul e suprapus
peste aceeaşi gaură neagră a iubirii veşnic muşcând
şi în zadar cu mâna spre darurile tale, potrivindu-i-se,
numai el îmi spune să-l mai întorc şi să nu-l uit.

deci, repede-repede, fă-mă una şi-adaugă-mă lui
şi fură-i sabia! ca, din greşeală,
să nu mă mai taie
cu aceeaşi învârtire de inel
la ceasul lui!

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albus o spuse în şoaptă, mai mult pentru tatăl său şi Harry ştiu că numai clipa plecării l-ar fi putut face pe Albus să arate cât de mult şi de sincer se temea de aceasta. Harry se lăsă pe vine şi chipul lui Albus ajunse acum puţin mai sus de al lui. Albus era singurul dintre cei trei copii ai lui Harry care moştenise ochii lui Lily.

J.K. Rowling în Harry Potter şi Talismanele morţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numărătoare ...

Unu e un tip băţos
Prezentabil şi fălos,
Care o şapcă şi-a tras
Şmechereşte, peste nas.
Doi, privit de pe zăvoi,
E gâtul unui răţoi
Înotând pe bălţi, hai hui,
Ca tot neamu'-asemeni lui.
Trei e un inel rebel,-
Două jumătăţi din el:
Una-n sus şi alta-n jos,
Cui să-i fie de folos?!
Patru cu nimic mai breaz
Nu cred să fie prea treaz.
E un scaun năzdrăvan,
Cu picioarele-n tavan.
Cinci cu-o seceră aduce,-
După formă s-ar deduce
Şi deşi-i cu coada ruptă,
E gata să intre-n luptă.
Şase-un melc amorezat,
Pe casa-i aterizat,
Fiindcă-n mersul lui " grăbit "
Mult prea mult s-a opintit.
Şapte e leit o coasă
Şuie şi simandicoasă,
Numai că asta nu taie
Şi nu costă nici leţcaie.
Opt, îţi spun că n-o să crezi,-
Sunt doi covrigi siamezi,
Care în cuptor, de frică
Şi-au strâns mâna, fără pică.
Noua ce-ar putea să fie?!
Moţul de la vreo tichie,
Trompa unui elefant
Arcuită aberant?!
Zece-i tipul cel băţos
Care joacă lapte gros,
Sărind peste cele toate
Cu un ou legat în spate.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La origine, zorabul nu-i altceva decât o pisică hrănită cu diverşi hormoni, având proprietatea de a o readuce la starea de sălbăticie şi de a o face într-atât de fertilă, încât o pereche de zorabi se înmulţeşte de optsprezece ori într-un an de zile. După doi ani, cuplul primordial numără aproape 648 de descendenţi. După trei ani, în condiţii normale sunt 11.664, iar după patru ani numărul lor se ridică la 209.952. Or, un zorab trăieşte mai mult decât o pisică: tot în condiţii normale, expectativa este de treizeci şi patru de ani, în timpul cărora o singură pereche de zorabi poate avea 1.224 de descendenţi. Un zorab-femelă naşte pentru prima oară la vârsta de opt luni.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vaca lui Dumnezeu

De prin vârful pomilor
A venit o boabă-n zbor
De cafea,
Neclăită în perdea.
Dumnezeu când i-a făcut
Fiinţa din scuipat şi lut,
Cu o pensulă de zdreanţă
A vopsit-o cu faianţă
Şi i-a pus ca din greşeală
Două coji cu căptuşeală
În spinare,
Ca să zboare,
Şi aproape în zadar
Patru puncte, ca de zar,
Se gândea atunci că nu-i
Greu să fie vaca lui

Ca un nod de broderie
Neagră şi cărămizie
Care mişcă şi se zbate,
S-a-nnecat pe jumătate
În nemărjinire-albastră
Din fereastră.

Şi fiindcă răsar în aţă
Stelele de dimineaţă.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori mă aflu într-un dialog mut cu mine însumi ceea ce înseamnă că mă pregătesc să-i pun o întrebare lui Dumnezeu dar El este atât de discret încât mă face să cred că sunt incapabil pentru a face acest lucru.

aforism de Teodor Dume (15 septembrie 2021)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu încerc să mă compar cu Verdi, deoarece aş fi de-a dreptul ridicol, dar el a făcut întotdeauna ce l-a tăiat capul şi cu toate acestea a cucerit puţintică glorie, nu-i aşa? Până azi, mulţumesc lui Dumnezeu, am avut şi eu partea mea de succese, fără a recurge la mijloace cu care nu am nimic de-a face. Mă găsesc aici numai şi numai pentru ca muzica mea să fie executată aşa cum e scrisă!

Giacomo Puccini în scrisoare către editorul său
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un imbold extraordinar pentru dezvoltarea lui Haydn a constituit-o întâlnirea cu Mozart în 1781, când acesta avea douăzeci şi cinci de ani. Încă din primul moment, cele două genii s-au admirat reciproc. Nu numai că Mozart i-a dedicat marele set de şase cvartete pentru coarde lui Haydn, dar a sărit în apărarea lui, cu vorba şi cu fapta. Astfel, atunci când Leopold Kozeluch, un pianist care activa la Viena, a zâmbit dispreţuitor la un pasaj dintr-un cvartet al lui Haydn, spunând: "Eu n-aş fi scris aşa", Mozart i-a retezat-o scurt: "Nici eu. Şi ştii de ce? Pentru că nici unuia dintre noi nu i-ar fi trecut prin minte o asemenea idee excelentă".

Harold C. Schonberg în Vieţile marilor compozitori (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă se face o schimbare radicală, lucrurile o să meargă mult mai repede. Dar este important ca şi omul simplu să înţeleagă, să simtă că, într-adevăr, se face ceva pentru el. Iar asta porneşte de la lucruri simple ca locuinţa lui, pământul lui.

citat clasic din Mihai I al României
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciudat roman, America lui Kafka: într-adevăr, de ce şi-a situat tânărul prozator de douăzeci şi nouă de ani acţiunea primului său roman pe un continent unde n-a călcat niciodată? Alegerea arată o intenţie clară: aceea de a nu face realism, mai mult, de a nu face ceva serios. Nici măcar nu s-a străduit să-şi suplinească ignoranţa prin studiu; şi-a format propria idee despre America după lecturi de mâna a doua, după tot soiul de reprezentări populare, şi, într-adevăr, imaginea Americii este (intenţionat) alcătuită în romanul său doar din clişee; în ce priveşte personajele şi trama povestirii, sursa de inspiraţie este (aşa cum aminteşte în jurnal) Dickens, în special David Copperfield (despre primul capitol al Americii, Kafka spune că e o pură imitaţie a lui Dickens): el preia motive concrete, se inspiră din personajele lui, şi mai ales din atmosfera în care se scaldă toate romanele sale... America lui Kafka este o literatură inspirată de literatură, ba este chiar, în genul respectiv, o operă clasică, dacă nu chiar fondatoare.

Milan Kundera în Testamente trădate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!