Sunet de pian

Infinit şi sunete,

degete şi clape,

corzi şi vibraţii.

Totul se întâmpla,

sub mâinile lui...

Atunci am auzit,

o singură dată,

sunetul infinitului

şi m-am oprit

1000 de ani.

să-l ascult...

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Columna satului

Ţigara se fuma singură
Columna lui Traian era singură
O singură dată te-am văzut singură
singură cum te oglindeai
într-o lingură
de piatră
la muzeul satului
unde ţigara se ardea singură
fiindcă Traian plecase pe columnă
fără ochii tăi însinguraţi
pietrificaţi în lingură.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele trei mari sunete ale naturii sunt: sunetul ploii; sunetul vântului într-o pădure primordială; şi sunetul oceanului pe o plajă.

citat din Henry Beston
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce se mişcă? Materia crudă substanţială: o coardă, o masă de aer sau de metal. Ştim că totul este mişcare. Dacă sunetul este mişcare, atunci ce diferenţiază sunetul, care poate deveni muzică, de celelalte mişcări? Structura sa specifică este de neînlocuit, care îi stă la bază: vibraţiile egale şi constante. Pentru o anumită unitate de timp, acelaşi număr de vibraţii: aceasta este esenţa tonului muzical.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doctorului Zamfir, care susţine că toţi oamenii de geniu au fost bolnavi

"Minţile prea luminate
De boli grave-s măcinate..."
De treizeci de ani admir
Sănătatea lui Zamfir.

epigramă de Ion Martin din Epigrame şi epigramişti (1973)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cântec

Am auzit o dată un cântec dedicat unei mari victorii.
Nu era cântat de către o voce, ci de vânt.
Nu era produs de mâini, ci de picăturile de apă din pădure.
L-am auzit doar o dată, dar a rămas cu mine de atunci.
Vino, ia-mă de mână şi te voi conduce spre izvorul lui.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondo de noapte

Clape albe, clape negre,
Tresăriri nervoase de pian
Suflet uitat pe un teren viran,
Des bântuit de tenebre

Clape negre, clape albe,
Înlănţuire-n pas de dans
Coapse topite în balans
Impotriviri de formă, slabe

Albe clape, negre clape,
Rondo sostenuto, crud,
Statuie de şisturi-nud
Iubita, scăldată de ape

Negre clape, albe clape,
Îngemănate-n vag andante
O fi rai? Sau iad(de Dante)?
Nu rupe vraja. Stă-mi aproape...

poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu când ascult muzică mă contopesc cu sunetele. Au formă, culoare, consistenţă. Au gust, miros, mişcare. Le aud cum dansează prin întuneric. Cum se îmbrăţişează. Văd cascade multicolore de armonii. Simt adierea lor blândă pe lângă tâmple sau, dimpotrivă, vârtejul stârnit dintr-odată pe corzi... Le inspir parfumul discret. Le las să se topească pe limbă. E ca şi cum artistul s-ar fi sublimat în toate aceste sunete, iar eu ascult muzica sufletului său.

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix, În loc de prefaţă
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte curgătoare

Trebuie să te văd, iar –
Nu-mi lipsesc nici visele triste, nici clipele stranii,
Aş porni un foc, pe care să-l vezi de la distanţă,
În care să-mi ard trecutul şi... să-l vezi, pentru ultima oară,
Trebuie să te văd, iar -
m-am îmbătat în mireasma ta de femeie,
hmm....
în alcool, tutun şi nori plini de sunete distorsionate,
hmm - sunt sigur ca ai mai auzit măcar o singură dată
acel sunet
care parcă
îţi imită prezenţa; paşii subtili, piruetele timide,
hmm - nu sunt aici,
nu eu, ci acele momente -
trebuie să te văd, iar
dar cine eşti tu? De fapt, eşti tu, nu prea înţeleg exact ce,
dar eşti tot ce văd acum,
eşti imaginea din vise şi din dorinţele zilei
eşti C şi repet într-un mod consistent asta
în faţa ei, în faţa lui,
în a mea nu este nevoie,
te văd urcând pe-o aripă, şubredă,
- nu mi-am pierdut aripile -
Eşti un dicţionar şi-o oglindă...
Trebuie să te văd, iar, eşti C şi repet într-un mod consistent asta

poezie de Iordan Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultarea nepasarii si a linistii

ascult linistea sufletului meu,
ascult bataile vantului ce se plimba nepasator prin camere,
ascult pasii grei de pe hol,
ce lovesc podeaua veche

ascult rugamintile oamenilor pierduti
ascult intunericul cum isi cauta lumina,
ascult vocile de departe,
ascult durerile ce ma apasa si
ma omoara incetul cu incetul,
ascult sunetul lacrimilor
ce se preling nepasatoare pe obraz

ascult tot si nu mai sunt in stare sa vad sau sa simt ceva,
ascult ultima rugaminte de dor...

acum nu mai ascult nimic,
urechile mi-au surzit, sunt inerte la orice zgomot produs.

poezie de Victoria Pepa
Adăugat de Victoria Pepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râsul e cel mai sigur examen al sufletului omenesc. Niciodată firea omului nu se dezvăluie mai deplin ca atunci când rade. Uneori e foarte greu să dibuieşti caracterul câte unui om, dar e de ajuns să-l surprinzi o singură dată râzând sincer şi brusc, şi atunci caracterul lui îţi apare ca lumina zilei.

Dostoievski în Adolescentul
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infinit. Nimic. – Sufletul nostru e aruncat în trup unde găseşte numărul, timpul, dimensiunile. El raţionează cu acestea şi le numeşte natură, necesitate, şi nu poate să creadă în altceva. Unitatea adăugată infinitului nu-l sporeşte cu nimic, nici măcar cu cât s-ar adăuga un picior la o măsură infinită. Finitul dispare în prezenţa infinitului devenind un pur neant. Tot aşa şi spiritul nostru în faţa lui Dumnezeu şi dreptatea noastră în faţa dreptăţii divine. Nu există o disproporţie mai mare între dreptatea noastră şi cea a lui Dumnezeu decât între unitate şi infinit.

Blaise Pascal în Cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lira lui Cupidon are o singură coardă. Dar câte corzi nu face să vibreze!

aforism de N. Petrescu-Redi din La fereastra oglinzii (2000)
Adăugat de Mariea Petrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copleşitoare amintiri

De la un timp am observat
Că mă hrănesc cu amintiri.
Salată de vise cu emoţii,
Desert în imagini cu sunete
Şi gust de sălbatice dorinţe,
Îmi hrănesc eul imaginar.

O mie şi una de motive
Cu parfum de frezie,
O mie de triste iluzii
Despre ce ar fi fost dacă
Se servesc câteodată,
Pe acelaşi platou... cu amintiri.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A trăi o dată pe lună

Nimeni nu a aflat ce-i aia fericirea adevărată
dacă nu a apucat să trăiască măcar o dată pe lună.
E un sentiment înălţător, lunatic chiar, selenar (de ce nu?)
să cazi în gol de la înălţimea infinitului.
O dată pe lună, o dată pe lună,
atunci când nopţile de vară-s reci şi viaţa-i bună.
Te plimbi încolo şi încoace,
eşti stăpânul universului
şi chiar atunci când totul tace
peste tot
poţi asculta cântecele trompetelor
care se ridică în urma ta.

A trăi o dată pe lună,
nu e nimic mai frumos decât să pluteşti în derivă,
gravitaţia să te legene în puf ca pe-un copil privilegiat,
iar căderea...
căderea, acel act final mimat printr-o eschivă,
este cea mai umană senzaţie din câte există,
de-aceea fericirea vine o dată pe lună
şi apoi dă cu tine de pământ.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor deasupra norilor

Atunci mi-am deschis aripile
Şi tu ai crezut c-am să zbor,
Dar eu am început să te simt,
Să te văd, să te aud, să te ştiu.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce vine...

pe faţa mea
a ta
şi-n noi
nu simţim
corzi de strune
vibraţii în ramificaţii
ea lasă
pe faţă obraji
la colţuri de gene
înăuntru adânc în tine
în mine şi-n el
secunde pune prin ore şi zile
pune ani
ia din frăgezime
din roz face cenuşiu
crapă buze
ciopleşte cute adânci
ia din toate
încet
îndoaie oase
degete strâmbă
lacrimi pe ochi lasă să curgă
pune ceaţă
ia culoare voiciune
când vine dacă mai este trezire
vine în zori de zi
sau...
spre lăsat de seară
nu ştii
ea stă mereu de pază
atenţie
nu eşti atent o clipă
o secundă
şi...
nu mai eşti
dispari ca o nălucă

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

În numele fiului

O singură dată, fiule, numai
o singură dată ai fost printre noi
dar prin singura ta viaţă ne-ai învăţat
cât de sterilă ne-ar fi existenţa
fără căutarea locului în care
singurătatea e sfântă în eu.

O singură dată, fiule, numai
o singură dată ai fost printre noi
dar prin singura ta viaţă ne-ai învăţat
să iubim iubirea mult, într-atât de mult
încât să o uităm crezând-o doar
felul cel mai firesc de-a fi al lui eu.

poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu le mai da

Nu le mai da şanse
pe care să le risipească/

Nu le mai da voie
să te amagească.

Nu le mai da verbe,
nu stiu să le folosească.

Nu le mai da aripi,
dacă nu ştiu să zboare.

Nu le mai da gloanţe
cu care să tragă în tine.

Nu le mai da viaţa ta
pe mâinile lor.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie, vis, zbor, imaginaƫie...

Îmi imaginam că zbor.
Apoi am deschis ochii.
M-am trezit din vis.
Eram eu cu gândurile mele
Păşeam cu grija printre poezii.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trifoi cu patru foi

Eram la vârsta când mâinile mele căutau fără odihnă în câmpurile
şi colinele pline cu iarbă vestitul trifoi aducător de noroc, precum
căutătorii de aur pulberea galbenă pe fundul nisipos al râurilor.
Aceasta se întâmpla de fapt într-o vreme, într-o anumită
vreme a existenţei mele, căci pe atunci vârsta mea nu se număra
în ani ‒ lucrul acesta părându-mi-se lipsit de orice importanţă.
Nu am găsit niciodată vestitul trifoi, însă am găsit greieri,
splendide lăcuste, flori de câmp, apa răcoroasă a râului,
adâncă pe alocuri, micile plaje cu nisip fin şi tufe sălbatice,
frumoşii peşti pe care-i pescuiam cu undiţa de trestie şi cu
gândacii de Colorado de prin bostănăriile ce fierbeau
în arşiţa soarelui.

În acest timp în care degetele mele se înverziseră, iar pielea
îmi mirosea a râu, oraşul, cumplit malaxor, duduia, se hrănea
cu nefericitele vieţi pentru a-şi salva viaţa lui de balaur
cu mii de ochi luminoşi, măcina între piesele lui infernale praful,
betonul, vacarmul atâtor şi atâtor existenţe. Aici timpul se măsura
precis, în generaţii, ani, ore şi secunde. Am auzit mai apoi că
oamenii aceia, în definitiva lor tristeţe, nici nu mai vedeau uneori
în faţă mastodonţii de piatră în care locuiau ori vehiculele
însetate de benzină, ori pe semenii lor multiplicaţi în alţii, în
mereu mai mulţi şi mereu alţii, ci vedeau cu ochii stinşi, lăcrimoşi,
un întins pustiu, plin de soare şi pământ mărunt, şi o lumină
orbitoare, care netezea şi curăţa totul sub ochiul ei alb, imens,
dilatat ca o uriaşă pungă de seu peste spaţii largi.

A fost o zi când am văzut un fum înalt ridicându-se deasupra celui
de-al treilea deal, un fum negru şi palid ca un semn rău. Deodată,
totul s-a oprit în loc, culorile din jurul meu s-au amestecat, minunatele
sunete ale ierbii şi apei au îngheţat într-unul singur, neclar, ca un vuiet
surd care mă ameţea şi-mi strângea ochii de usturime...
Soarele a coborât primejdios de mult, înălţând deasupra lui un nor
întunecos ca o manta de eclipsă... Şi, prin toate acestea, de undeva
din mijlocul lor, din ce în ce mai clar, din ce în ce mai aproape, ‒
membrele multiple ale oraşului, pe care nu îl văzusem niciodată,
organele lui gri-vineţii ca piesele unui angrenaj complex, uriaş şi
nepământesc, cu articulaţii, roţi şi mase geometrice din piatră şi metal...
Sunetul oraşului care mă chema la el era un zumzet, un fel de bâzâit
într-o frecvenţă joasă, oribilă, grotescă... Cele câteva steaguri pe care
îmi amintesc că le-am zărit fluturând cu greu, mai mult se zbăteau,
ca scoase dintr-o baltă plină de nămol...
Şi atunci, brusc, am realizat, ca o izbucnire de lumină în tot acel
vacarm, că în căutarea trifoiului după care alergasem atâţia ani
fericiţi pe câmpuri sta tot norocul meu, iar el fugea şi se ascundea
mereu pentru a nu putea fi cules şi omorât, pentru ca această
minunată căutare, plină de speranţă, să dureze la nesfârşit.

poezie de Dragoş Niculescu (2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!