Caligula

Dorm în umbră legănate lebezile-n puf de undă,
Cuiburi albe, perini albe, printre stele furnicar.
Cîte-o stea însingurată cată-n aripi să se-ascundă
Cîte-o lebădă-şi îndreaptă capul, ca un nenufar.

De pe pod, la miezul nopţii, le aruncă mîna bună
Pîinea, ce nutreşte truda şi trudeşte visătorii.
Mîini, lăsaţi-le flămînde să se-acopere cu lună;
Lebezi, aţteptaţi ca pîinea să v-o dea semănătorii.

Stea cu stea pe-ntinsul undei liniştite pun cleştar
Şi printr-însul zugrăvite lebedele par şi luna.
Plîngeri de viori şi fluier cad în lac mărgăritar
Şi se-aud din depărtare lovind unda cîte una.

În palatele aprinse, cu balcoane şi unghere.
Liturghia bogăţiei are şi-astă-seară loc.
Cine-a scris, în ce odaie, fără pat şi fără foc,
Imnul ăsta de izbîndă, de iubire şi durere?

Folosiţi-vă de cîntec, de lumină şi de taină,
Cupe omeneşti de goluri, pline-n viaţă cîte-o clipă.
Şi cenuşa prin văpaie se-nveşmîntă cu o haină
Şi găseşte ca să cadă înapoi, un fulg de-aripă.

Cîntecul, lumina, taina, unda,- ntinsurile-albastre,
Noi le ţinem, noi le strîngem, cei căzniţi, urîţi şi goi.
Temeliile veciei orice-aţi face-s ale noastre.
Voi, întoarceţi-vă veseli şi slăviţi, întru noroi.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creion

Luna umblă printre case
Îmbrăcată-n ceaţă fină.
Ornicele bat de şase.
Fiecare-i lună plină.

Noi ne ducem printre luni,
Filosofi şi domnişoare,
Culegînd prin foi de pruni
Stele albe, mărţişoare.

Îmbatîndu-se cu ochii
Îşi întoarce capul, una,
Sprintenă prin faldul rochii.
Şi atunci bătu şi luna.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri, 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa vieţii şi-a morţii

Stele cad în palma noastră,
Viaţă – puf de păpădie,
Viaţă, pasăre măiastră,
Apă moartă, apă vie...
Când aproape ni-i plecarea,
Sufletul-clopot se zbate,
Nu ne-aduce alinare
Plâns de viaţă, plâns de moarte.

Stele cad în palma noastră –
Vise moi de blândă stea,
Printre gene de lumină
Altă cale vom afla.
Labirint în armistiţiu,
Timpul prin între tăceri,
În clepsidra ruginie
S-au pierdut atâtea veri.

Viaţă, puf de păpădie
Clipă – aripă de ceară,
Apă moartă, apă vie,
Viaţa-n clipe se măsoară.
În clepsidră timpul curge –
Râu de miere şi pelin,
Timpul în aval se scurge
Şi la tâmple toţi albim.

Viaţă – pasăre măiastră,
Suflet fremătând de dor,
Val pierind în marea-albastră,
Taină, vis, zbor de cocor,
Peste umbre, în ninsoare,
Te ridici, fluture alb
Şi te pierzi în depărtare,
Un străin – uitat catarg.

Apă moartă, apă vie,
Cânt, durere, împăcare,
Năruită reverie,
Viaţă, cauţi înălţare.
Braţe reci de umbre stranii
Scormonesc identitatea,
S-au dus clipele şi anii,
Într-o clipă vine moartea.

Când aproape ni-i plecarea –
Pâlpâire trecătoare,
Nu mai regăsim cărarea
Către viaţă, către soare.
Ca o mantie de gheaţă
Ne-ncunună albe plete,
Totu-i trecător în viaţă,
Totu-i plâns şi răni, regrete...

Sufletul-clopot se zbate,
Mierea curge-n ochi de sticlă.
Călători trudind în noapte
Trup de stâncă ne ridică.
Toate-n viaţă-s trecătoare!
Albi la tâmple ne trezim
Şi bătrâni copaci în floare...
Vânturi aspre-n noi oprim...

Nu ne-aduce alinare
Nici lumina, nici iubirea,
Nu vom mai găsi cărarea...
Care oare ni-i menirea?!
Nori sălbatici pe sub pleoape...
Tremurând, gene-n furtună...
Pruncii-n grabă-or să ne-ngroape.
Dragii noştri, noapte bună!

Plâns de viaţă, plâns de moarte,
Cântec lin, cântec de dor,
O secundă ne desparte
De iubirea tuturor.
Stânci la margine de lume,
Cruci la margine de drum,
Fără rost şi fără nume,
Noi vom adormi de-acum.

Plâns de viaţă, plâns de moarte,
Nu ne-aduce alinarea.
Sufletul-clopot se zbate
Când aproape ni-i plecarea.
Apă moartă, apă vie,
Viaţă – pasăre măiastră,
Viaţă, puf de păpădie,
Stele cad în palma noastră!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la α din Centaurul, stea ce nu se vede din ţara noastră, lumina ne vine în 4 ani; de la o stea mică, de mărimea 8, din constelaţia Ursa Mare, ne vine lumina în 7 ani. Acestea sunt stelele cele mai apropiate pe cari le cunoaştem noi; s'ar putea însă întâmpla să fie vreo stea mai apropiată de noi, dar fiind prea mică, nu am luat-o încă în seamă. Celelalte stele sunt depărtate până la 40 ani lumină, vreo 30 de stele cu toate; iar restul se află la sute şi mii de ani lumină. Acum vă puteţi face o ideie de depărtările la cari se găsesc cele mai multe dintre stele. Polara e aceea care se găseşte la 44 ani lumină.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O nouă stea

O nouă stea străluce printre astre
Dumnezeirea întrupată prevestind.
Pătrunde bucuria în sufletele noastre,
Cântăm cu toţii, pe Domnul preamărind.

O nouă stea străluce printre stele,
Dumnezeiasca dragoste vestind...
Trezeşte-te din somnu-ţi Israele,
Văzduhu-i plin de îngeri, preamărind.

O nouă stea străluce cu putere
Vestind cerescul Dar, venit în lume...
Trezeşte-te din somnu-ţi Adunare,
Te pune în slujba Lui în întregime.

O nouă stea între stele a luminat:
Lumina din Lumină a răsărit,
Mântuitorul, iată, S-a întrupat
Să-aducă eliberare poporului robit.

O nouă stea lumină răspândeşte
Ca să vedem că bunul Dumnezeu,
Ne-a preţuit nespus şi ne iubeşte
Încât ne dă pe Însuşi Fiul Său.

Nădejdea vie în lume-a răsărit,
Văzduhu-i plin de cântul îngeresc...
Din Slăvile divine, Iubirea a venit
Răscumpărând pe-aceia ce-L iubesc.

Străluce Universul că o stea încântătoare
Vesteşte-acum Iubirea cea fără de hotar,
Cerescul Dar venit prin întrupare
S-aducă izbăvirea, prin cruce, la Calvar.

O nouă stea străluce printre astre,
Dumnezeirea întrupată prevestind.
Pătrundă bucuria în sufletele noastre,
Veniţi voioşi, pe Domnul preamărind!

poezie de Ioan Hapca din Versuri din vicisitudinile vieţii, Naşterea Mântuitorului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumuri printre stele

Păşesc din stea în stea
Culegind viorele din nori,
Cîntînd cântul stelelor
Pe o coardă de iederă
Legănată de zborul
Drumurilor dintre stele.

Mă aşez pe o stea
O mângâi, o privesc
Şi-i spun te iubesc, îmi este dor
Dor de tine, de tine,
Păpuşă ruptă din stele
Ce lauzi Lumina
Şi i puterea dulce a stelelor,
Pe dungile dintre planete
Dau mina cu îngerii
Şi sar din stea in stea
Scrutînd Pămîntul şi Luna,
Strîngînd în braţe Soarele
Şi păşind cu dragoste
Pe căile dintre stele.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La miezul nopţii va cădea o stea

la miezul nopţii va cădea o stea
purtând cu ea toată iubirea mea,
va ninge peste tine linişte senină,
chemând dorinţa de mine să vină...

la miezul nopţii am să te chem, iubire,
cu patimă îin suflet şi-n privire,
din depărtări de dor de tine pline,
de şoapte blânde, de tandre suspine,
dorind ce ştiu că tu nu poţi să-mi dai,
cerând iubirea-ţi, desi ştiu că n-ai...

la miezul noptii va cădea o stea
ducând cu ea toată iubirea mea...

poezie de Elena Vlădescu (30 decembrie 2006)
Adăugat de Elena Vlădescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec par

îşi scutură cireşul florile roz pe lac
iar lebedele nopţii se-adăpostesc în undă,
perfidul întuneric îmi face iar pe plac
lăsând printr-o fisură lumina să pătrundă.

dar câtă-nţelepciune să-ndure liniştea
şi câtă strălucire vederea-mi să cuprindă,
pe mal plecat cireşul în floare cât să stea
când toaca ploii sparge a lacului oglindă?!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imnul nopţii

O, nopţi, deschideţi acu-n tăcere
Cereasca carte ce-nfăţişaţi!
Stele şoptinde, a mea vedere
P-a voastră cale o aţintaţi!
În aste ceasuri de slavă pline,
Zefiri, a voastre aripi aline!
Pământe, echole-ţi aromează!
Mare, întinde al tău senin,
Leagănă-n sânu-ţi cel luciu, lin,
Chipul ce unda-ţi învolvorează!
Al său sfânt nume cine îl ştie?
Natura glasuri mii a propus,
Ş-o stea pe alta, şoptind, îmbie:
Legile noastre cine ne-a pus?
Unda cu undă se sfătuieşte:
Cin'e acela ce ne smereşte?
Trăsnetul zice lucind în lume:
Ştii cum se cheamă, tu, cel preasfânt?
Însă şi stele, om şi pământ
Nu ştiu să spuie al său chiar nume.

poezie celebră de Lamartine din Curierul românesc, III, nr. 16 (19 martie 1831), traducere de Ion Heliade Rădulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea robilor

În valuri albe mii de focuri
Plutesc – e drumul nesfârşit
Al robilor; din el se spune
Că după veacuri e ursit
Câte o stea să se desfacă
Şi, ridicându-se mai sus,
Alături de-altele să treacă
În lumea fără de apus.
O cale-a robilor se-ntinde
Şi pe pământ, dar nu de foc,
Ci de-ntuneric – e convoiul
Atâtor vieţi făr' de noroc.
Şi printre ele câteodată
Se-opreşte soarta ca s-aleagă
Un suflet – stea chemată poate
S-aprindă raze-n lumea-ntreagă.

Purtând povara de durere,
Măcar atât s-aveţi şi voi,
Iloţi: un gând de mângâiere,
Că şi din robi se nasc eroi.

poezie celebră de Ovid Densusianu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

iubito,
în zori îţi voi zidi o casă din petale de vis
mâinile noastre
atingeri fără de margini precise
în sân îţi pun un strop de dor
te îmbrac apoi în flori albe de cais
voi întreba doi nuferi dacă ar dori să îţi stea in obrăjori
te-as inveli în clipe nesfărşite
ţi-aş împleti părul cu lacrimi de iubire
numărând paşii pănă la limita dorului
doar pentru tine
femeie, înger şi durere

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte fără de păcat

Bat clopote a viaţă, Până în largul zării,
În miezul nopţii albe şi fără de păcat,
Suflarea cântă-n cor, minunea învierii,
Pe Domnul nostru, ce moartea a călcat.
E vremea biruinţei cu aripi necuprinse,
Când îngerii coboară, aicea pe pământ,
Purtând în zbor solie şi candele aprinse,
Vestind cu bucurie al Domnului Cuvânt.
Un tainic gând uneşte divin şi omenire
Prin pace nesfârşită şi licăr de speranţă,
Pluteşte-n univers noi raze de iubire,
Iar sufletul e liber şi plin de cutezanţă.
La ceruri se ridică priviri ce n-au durere,
Slăvindu-l ne-ncetat pe Dumnezeu Iisus,
Cel care a pătimit ca omul să mai spere,
Ferindu-l de pieire, de-un iminent apus.
În miezul nopţii albe, cea fără de păcat,
Iisuse Blând, acuma smeriţi îţi mulţumim,
Tu să ne ierţi, Mărite, că singur te-am lăsat
Şi calea Ta-n dreptate mereu o rătăcim.
Să-ngenunchem rostind, "Hristos a înviat!"
Purtând în inimi, slavă şi sfântă năzuinţă,
Ca El să fim de-a pururi, cu sufletul curat,
Iubind, iertând cu-ntreaga noastră fiinţă.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăiasa din poveşti

Neguri albe, strălucite
Naşte luna argintie,
Ea le scoate peste ape,
Le întinde pe câmpie;

S-adun flori în şezătoare
De păinjen tort să rumpă,
Şi anină-n haina nopţii
Boabe mari de piatră scumpă.

Lângă lac, pe care norii
Au urzit o umbră fină,
Ruptă de mişcări de valuri
Ca de bulgări de lumină,

Dându-şi trestia-ntr-o parte,
Stă copila lin plecată,
Trandafiri aruncă roşii
Peste unda fermecată.

Ca să vad-un chip, se uită
Cum aleargă apa-n cercuri,
Căci vrăjit de mult e lacul
De-un cuvânt al Sfintei Miercuri;

Ca să iasă chipu-n faţă,
Trandafiri aruncă tineri,
Căci vrăjiţi sunt trandafirii
De-un cuvânt al Sfintei Vineri.

Ea se uită... Păru-i galben,
Faţa ei lucesc în lună,
Iar în ochii ei albaştri
Toate basmele s-adună.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1876)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foc pentru vioară şi orchestră

În loc de creier jar parc-aş avea
cuvintele se-aprind pe limbă
cenuşa devorând stea după stea
în gândul meu tăcerea-şi plimbă

Cuvintele se-aprind pe limbă
miroase gura a foc şi pară
un rug atâta am în partea stângă
şi altu-i trupul tău vioară

Miroase gura-a foc şi pară
cenuşa devorând stea după stea
în pieptul meu arde a doua oară
în loc de creier jar parc-aş avea

Cuvintele se-aprind pe limbă
şi cântecul în foc mi-l schimbă

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (20 ianuarie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În somnul nopţii îngheţate

Ploaia de stele senină
se stinge în puful de fulgi albi.
Printre stele răsare luna
în ninsoarea liniştită...
Dacă ploaia s-ar opri...
eu aş putea să-ţi văd ochii verzi.
Poza ta pe cer o rup
ca lacrimile mele,
să o coase cu picături.
O stea pe cer răsare...
şi una singură apune.
În focul inimii
sunt speranţe de neatins...
şi eu visez uneori
la privirea ta angelică...
ce mi se arată des
în somnul nopţii îngheţate,
cu şoaptele furate
de o picătură de iubire
ce-mi surâde miraculos
sub chipul ploios al lunii albe.

poezie de Eugenia Calancea (6 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Terra

Ce-ar fi Terra fără Soare
Fără raze de lumină
Fără râul ce în vale
După trupul tău suspină

Ce-ar fi Terra fără tine
Fără pasul tău uşor
Fără verzile coline
Fără unda mea de dor

Ce-ar fi Terra fără stele
Fără luna cea tăcută
Ce priveşte în fereastră
Gura ta ce mă sărută

Ce-ar fi Terra fără noi
O planetă-n amorţire
Chiar de vântul în trifoi
Ar cânta la mandoline

Terra, raiul cu iubire
Unica in univers
Un miracol.... nu-l cuprinde
Frumusetea unui vers

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somn de august

Pustiul rece al nopţii
doarme în cenuşa
înca fierbinte,
fără cuvinte,
a focului de tabăraă
Stelele-s treze pe cer,
clipind din gene albastre,
când luceferi pier
printre astre...
Din ţnaltul bolţii,
la miezul nopţii,
luna iubită
se uita uimită
la stânca prăvălită,
demult adormită
în unda râului îngust,
în noaptea de august.
În corturi cenuşii
tineri şi copii,
călătoresc prin vise
alergând cu braţe dechise
cu gânduri senine
spre ziua de mâine,
iar nopţii vrajă,
le şade de strajă.

Lapuşna, jud. Mures, august 1968

poezie de Ioan Friciu (august 1968)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slavă întru cei de sus

Vuieşte văzduhul, în noapte, de glasuri
Şi nori argintii ca şi spuma de mare,
Pe umeri plutind îngeraşii din ceruri
Pornit-au în mici legănări să coboare.

Sub clarul de lună, pe aripi de vânt,
Se lasă cerescul şi dulcele cor,
Şi lângă-adormitul--în ceaţă--pământ
Cu glas lin ca unda, el cântă uşor:

Cântaţi cu toţi slavă întru cei de sus,
Voi ceruri, daţi slavă cerescului zeu,
Ce-n haos iubire, iubind a adus!
Voi, munţi, pietre, râuri, cântaţi-i mereu!

Sunaţi şi voi cedri cu fruntea semeaţă
Acelui ce sfarmă blestemul şerbiei,
Şi face să fie şi-n iad dimineaţă,
Viaţă-aducându-i din nou veşnicie!

Zâmbeşte din buza-i de purpură fină
În somnu-i din iesle, copilul Iisus
Iar pacea din ceruri se cerne virgină,
Cu albe petale de neauă, de sus.

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1926)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Primăvara...!
Un... anotimp...
Un început de cald,
După mult frig!

O sărbătoare pentru Noi,
Pentru fiinţe, pentru viaţă,
Şi pentru toţi copacii goi,
Pentru cei vii, pentru copii!

O Stea, Noi îl numim un Soare,
Ne învârtim în jurul Lui,
Ne dăruie tot ce are,
Iubire într-un colţ de galaxie!

Pământul...
Lumină şi-ntuneric,
Frig, căldură, apă!
Viaţă peste viaţă!

Alţi sori, alte stele,
Alte vieţi în univers,
Tot se nasc şi tot se trec,
Într-un foc făr' de-nţeles!

Un joc de soartă,
O spiră, toată o spirală,
Un vârtej spre infinit,
Început şi... sfârşit!

Un înţeles de neînţeles,
Un început de neştiut,
Un sfârşit în fiecare clipă,
Un zbor suntem, o aripă!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tanti -n două geamantane

Tanti -n două geamantane,
Are cîteva romane,
Şi mai are- ntr- alte patru
Cîteva piese de teatru.

Nimenea nu mai lucrează
Că de-o vreme toţi creează
Şi să vezi, Doamne mă iartă,
Fac şi cîte-o altă artă.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul marinarilor

Noi nu trăim în case, ci-n falnice corăbii
Şi când murim răpuşi de cel mai straşnic val,
Noi suntem escortaţi pe ţărmul nemuririi
De-o flotă de sirene cu ochii de coral,

N-avem iubite pământene cum au toţi muritorii,
Noi ne iubim cu amazoane sălbatice în larg,
Noi suntem lupii mării în urletul vâltorii,
Şi-avem o stea la pupa, şi una la catarg.

Noi ştim că soarta lumii e pecetluită-n stele,
Şi ştim Steaua Polară prin beznă s-o zărim
Şi Crucea de la Sud ne ţine loc de vele,
Şi-n stele căzătoare noi ştim ca să ghicim.

Noi suntem cavaleri ai vieţii şi ai morţii,
Şi-n piepturile noastre inimi de flăcări ard,
Când Luna de argint străbate cerul nopţii,
Avem o inimă la pupa şi una la catarg.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!