Numai linişte

Ea se numea Miri
Mihai îi spunea aşa, în fiecare scrisoare,
plănuia să îi fie mireasă,
se gândea, serios,
naibii,
de ce, naibii, îi lipseşte verigheta aceea,
e aur prea verde, e miros de pădure,

poate nimic nu contează în această lume dezechilibrată
în fapt, îţi iei
tatăl
îţi aşază baticul pe cap
devii dintr-odată femeie, te duci înspre lanuri cu maci
să uiţi de dragoste, că există,
dumnezeu este lanul cu maci, şi îngerii pleacă,
se face linişte este linişte în lanul de veci
un clopot ascultă
cum macul se leagănă
cine culege pe cine? femeia? sau roşul din floare culege?
se leagănă
leagăn se leagănă
culeasă e liniştea...
cineva plânge la picioarele mele,
cred, e un mac foarte roşu,
este focul în care, deodată, s-a prefăcut umbra aprinsă a macului,
şi pe aici este
multă linişte...
îngerii, ei să se întoarcă,
îngerii,
îngerii,
căci femeia cu batic nu este dată pierzării, dar nici dragostei,
să se ducă, odată, cu ei,
departe de Rai.
tatăl ei i-a aşezat baticul peste părul ei lins, ca să o poarte,
în tren, şi pe la izvoarele Devei,
şerpii ascultă, cum pieptenele dragostei i se prelinge din păr, şi se scurge,
ce batic,
şi ce linişte,
atât de multă linişte,
în macii
care au dat să se-aprindă, în lanuri, şi pe ogoare ca aurul,
şi în părul ei frumos, numai linişte.

Îmi faci un sandviş roşu de dragoste? nişte cireşe, nişte broboane de sânge?
o cafea mai roşie decât dragostea? copii roşii, cu eşarfe strânse cu degetul? boţi-le-ar bolţile
de eşarfe stricate!
stopul de vin, pe care l-au cules, anul trecut, graurii?
spune-mi, unde e?
numai o taină să nu fie nedezlegată,
îl creşti dintr-un nor,
sau
de sub talpa piciorului tău furios,
spune-mi, o casă roşie, cu mansardă?
ploaie, să fie?
orele să îmi fie mai roşii decât primăvara,
şi mormântul în care mi-am pus baticul, să fie foarte, foarte roşu.
pentru că
în tatăl meu roşu, şi la pieptul lui, mi-am ascuns, astăzi, plânsul.

Adineauri se jucau copiii, neostoiţi, pe lângă fântână...
şi niciun zgomot, acolo
dar nici linişte...

Să îmi faci o cascadă în linişte, dincolo de muntele acela,
niciun strigăt nu o să răzbată în munte,
ecouri şi linişte,
dangăte,
în natura aceea,
şi apoi...

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, la început te grăbeşti să răspunzi, pentru că, în sfârşit, cineva te ascultă. Şi e natural cumva să fie aşa. Dar când recunoaşterea este completă, mai întâi aştepţi ca vorbele celuilalt să se topească în linişte, ca să îl inviţi la linişte! Iar odată cu maturarea în tăcere, răspunsurile vor apărea spontan din ea, fie că sunt rapide sau lente, ele însă rămân lapidare!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încercarea de a crea Linişte, produce şi mai mult zgomot, pentru că Liniştea nu poate fi creată. Liniştea există deja, liberă de orice formă de sunet sau de zgomot. Dacă încerci să creezi Linişte, astupi realitatea cu o dorinţă şi creezi rezistenţă la ceea ce este, iar această rezistenţă determină apariţia blocajelor sonore, din simplul motiv că opunerea la ceea ce este, te face prizonierul realităţii asupra căreia acţionezi cu rezistenţă. În clipele de zgomot, lupta contra zgomotului nu este calea către Linişte, pentru că elementul pe care îl condamni, prosperă în realitatea ta, din simplul motiv că energia pe care tu o investeşti în lupta contra lui, reprezintă o hrană pentru el. Ceea ce condamni îşi va mări ponderea prezenţei în realitatea ta, deoarece chiar tu alimentezi energetic această prezenţă. Prin lupta împotriva zgomotului, devii una cu lupta şi devii prizonier în captivitatea zgomotului, întrucât la Linişte nu se ajunge prin război. La Linişte se ajunge prin Sine. Adică, prin Linişte. Deci, nu poţi ajunge la Linişte prin zgomot, ci prin Linişte.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă atenţia este ancorată în Linişte, sunetul nu este neglijat. Dimpotrivă. Orice sunet devine mai clar când este ascultat din Linişte; orice sunet este onorat când este ascultat din Linişte; orice sunet este celebrat când este ascultat din Linişte. Şi toate formele sunt sunete, pentru că, în lumea formelor, primul nivel de existenţă este chiar unda-sunetul-vibraţia. Aşadar, cel ce cunoaşte Liniştea cunoaşte şi sunetul, însă această cunoaştere nu este mentală - pentru că mintea relativă nu poate descărca informaţii absolute. Cunoaşterea Liniştii nu este analitică, deoarece Liniştea nu poate fi nici explicată, nici înţeleasă, întrucât Liniştea nu este un concept. Tocmai de aceea, dacă vorbeşti despre Linişte ca fiind un concept, înseamnă că te-ai îndepărtat de la Linişte. Liniştea nu poate fi vorbită, dar se poate vorbi despre Linişte. Cuvintele pot arăta către Ea, dar nu o pot cuprinde. Şi tu citeşti acum despre Linişte, însă nu cuvintele te conectează la Linişte, ci spaţiile dintre cuvinte, spaţiile dintre rânduri, spaţiile dintre litere. Tocmai de aceea, cel care aleargă după informaţii despre Linişte nu va găsi Liniştea în direcţia aceasta.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nişte întrebări de copil

Când Unde Cum De ce nişte întrebări nişte destine
Dragă Kitty mai multe nu ştiu nici eu Deodată în toa
te încăperile lumii se face linişte O linişte care supu
rează Cicatrici pentru ziua de mâine Scriu torenţial
urmărit(ă) parcă de nişte ochi SS Indiscreţia urcă şi
coboară Un du-te-vino de neplăceri şi tristeţi Dragă
Kitty peste o sută de ani n-are niciun rost să-ţi mai
fie milă

poezie de Costel Zăgan din Contrajurnalul Annei Frank (28 iunie 2019)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci Liniştea sălăşluieşte şi în adâncul zgomotului şi numai prin Întoarcerea la Linişte poţi cunoaşte cu adevărat zgomotul. Acolo unde este Linişte, este acceptare, compasiune şi blândeţe, pentru că, în Linişte, orice sunet îşi arată adevăratul chip. Doar în Linişte poţi cunoaşte cu adevărat, căci doar în Linişte poţi auzi totul, iar dacă auzul nu îţi este influenţat de aspectele relative ale sunetului, sunetul îşi dezvăluie toate tainele şi se dezbracă de orice aparenţă fictivă.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi s-a făcut linişte

o linişte atât de adâncă
încât dacă întind mâna
sufletul tău o să prindă aripi
dar nu mă mai cred în stare
să mă ridic
din noroiul zilelor
şi să-l aduc înapoi
acolo unde îi este locul
în pieptul meu

şi s-a făcut linişte
verdele doarme pe câmpuri ude
păsările ciugulesc din zarea albastră
macii se înalţă în lumina dimineţilor
doinele mângâie copacii înmuguriţi
iar tu
nu-i aşa
tu îţi continui viaţa
ca şi când nu m-ai fi cunoscut
niciodată

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul există în Linişte. Dincolo de aparenţele sunetelor, dincolo de totalitatea zgomotelor, Liniştea este fundamentul creaţiei, care, neîncetat, e prezentă fără a pretinde nimic. Liniştea nu cere, Liniştea nu condiţionează, Liniştea nu aşteaptă, pentru că Ea este lipsită de nevoi. Liniştea se oferă pe Sine, se dăruieşte în mod necondiţionat şi susţine, fără efort, existenţa sunetului. Căci în spatele sunetului se află Liniştea din care provine sunetul; în profunzimea sunetului, se află Liniştea din care s-a dezvoltat sunetul; în inima sunetului, se află Liniştea din care a pornit sunetul. Inima sunetului este locuită de Linişte, iar această Linişte se îngrijeşte de buna funcţionare a sunetului, chiar dacă sunetul nu este conştient de ceea ce se află în inima sa. Căci Liniştea nu face zgomot şi nu cere atenţia sunetului - tocmai de aceea este nesfârşită.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În casă era linişte şi în lume era calm

În casă era linişte şi în lume era calm.
Cititorul a devenit carte, iar noaptea de vară

Era însăşi esenţa conştientă a cărţii.
În casa era linişte şi în lume era calm.

Cuvintele au fost rostite ca şi cum cartea n-ar fi existat,
Exceptându-l pe cititorul care, aplecat asupra paginii,

Dorea acea aplecare, dorea nespus de mult să fie
Eruditul pentru care cartea era adevărată, pentru care

Noaptea de vară este la fel de perfectă ca gândirea.
În casa era linişte pentru că aşa trebuia să fie.

Liniştea era parte a înţelesului, parte a minţii:
Accesul perfecţiunii la pagină.

Şi în lume era calm. Adevărul într-o lume calmă,
În care nu există alt înţeles, el însuşi

Este calm, el însuşi este vară şi noapte, el însuşi
Este cititorul aplecat care citeşte acolo, târziu în noapte.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea nu înseamnă tăcere. Tăcerea este cuprinsă în Linişte sau tăcerea poate deveni Linişte. În clipele de tăcere, încă mai pot exista războaie interioare - aceasta nu este Linişte, căci nicio urmă de război nu poate exista în Împărăţia Liniştii. Tăcerea poate ascunde un vulcan interior, care poate erupe oricând şi la exterior. Tocmai de aceea este necesară această conştientizare: tăcerea are potenţialul de a deveni Linişte, însă, atâta timp cât încă mai există zgomot interior (conflict interior), tăcerea nu se poate integra în Linişte, căci, în Tărâmul Liniştii, tot ceea ce nu este Linişte nu îşi poate susţine existenţa. Prin conştientizarea şi acceptarea Liniştii de dinaintea zgomotului, conflictul îşi pierde din forţa de existenţă, iar astfel are loc transcenderea zgomotului şi eliberarea de sub efectul războiului interior. Această eliberare poate veni în mod spontan, dacă privirea este păstrată constant asupra fundalului în care se întâmplă ceea ce se întâmplă.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea creată se schimbă în permanenţă, iar reacţia omului la ceea ce este îi creează experienţa lui ceea ce va fi. Tocmai de aceea, un om conectat la Liniştea din care provine totul, merge dincolo de efectul oricărei experienţe, deoarece Întoarcerea la Linişte provoacă o transcendere spontană a zgomotului. Însă Liniştea nu este o ţintă sau o destinaţie, pentru că nu poţi ajunge la Linişte, dacă îţi propui asta. Liniştea nu are nici formă, nici conţinut - şi tocmai de aceea nu poate fi localizată pe scara existenţei.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Introducere
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E linişte ca în Rai. Mi se pare, nu ştiu de ce, că în Rai trebuie să fie linişte. De fapt, uite-l, Raiul. În casă dorm mama, tata şi bunica. Ne iubim unii pe alţii, ne e bine împreună, e tihnă. Nu e nevoie decât ca timpul să înceteze să se mişte, să nu tulbure binele care s-a instaurat.

Evgheni Vodolazkin în Aviatorul
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea linişte...

E linişte în burg ca-ntr-un amurg,
Ce mângâie oglinda unei ape,
Eu smulg din linişte, cât mai aproape,
Să-mi fie clipa de tăcere şi îmi curg

Poemele pe portativul adormit-
Andante-n simfonii ambientale,
În cele patru puncte cardinale,
Să te găsească când ţi le trimit.

E unu-n care ning melancolii
Pe cetina ce-şi leagănă păcate
În albu-ngenuncheat de-mpietate,
Că e prea pur în marea de stihii.

Într-altul e un braţ înaripat,
Revendicându-şi cerul fără teamă,
Când sevele au început să geamă,
Înmugurind iubirea-n lung şi-n lat.

La răsărit, un gând de ţi-a rămas,
Cuprinde-mi versul însorit, de vară!
Numai să-l strigi, albastru se-nfăşoară
Pe umbra veche-a ultimului pas.

Şi dacă toate-acestea n-au ajuns,
Mai ai o şansă să mă bei cuminte
Dintr-un poem de-aducere aminte
În toamna ce în sânge ne-a pătruns.

E linişte în burg, pe strada-n care
Poemele sunt semne de-ntrebare...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fă linişte, c-aşa ni-i legământul

Fă linişte! Pe bolta agitată,
Netulburat, Luceafărul clipeşte.
Stă Luna'n colţ şi liniştea-o iubeşte,
Parcă acum mai mult ca şi-altădată.

Fă linişte! Vreau să ascult pământul.
De la o vreme prea încet vorbeşte,
Nici nu mai ştiu dacă şi când zâmbeşte
Cu flori. Aşa precum ni-i legământul.

Fă linişte, nici marea nu se-aude
Ori am surzit, ori ea-i ne'nsufleţită
Că valul, nu-mi întoarce-ntr-o clipită,
Nici şoaptele, nici genele de unde.

Fă linişte! Vreau să ascult cascade
Şi limpezişuri, văluri neclintite,
Ce-şi află chip în chipuri aţintite,
Miraje reflectate în rocade.

Fă linişte! S-aud ce vis au munţii,
Atunci când stau cu capete în nouri,
Când veşnicia freamătă ecouri,
Şi înfrunzeşte, fix în miezul frunţii.

Fă linişte! S-ascult cum iarba creşte,
Neduşmănindu-şi gliile zvântate.
Ci dimpotrivă,'n verde alintate,
Cu maci şi margarete le'nrodeşte!

Fă linişte! De linişte-i nevoie
Dar parcă nimeni nu mai ţine seama
Că, şi'n morminte scormonim cu larma,
Născuţi de ei... nu'n buna noastră voie.

Fă linişte! Că n-o aud. Pe mama!

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem nevoie să-L aflăm pe Dumnezeu, dar El nu poate fi găsit în zgomot şi neastâmpăr. Observăm cum natura, copacii, florile, iarba, cresc în linişte; uită-te la stele, lună şi soare cum se mişcă în linişte... Avem nevoie de linişte pentru a fi capabili să atingem suflete.

citat din Maica Tereza
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura există în Linişte. Copacii, florile, păsările - toate există în Linişte. Sunetele naturii scot în evidenţă Glasul Liniştii. Natura este adânc înrădăcinată în Linişte, iar o privire dincolo de forme, va scoate la iveală Adevăratul Chip al Naturii - chipul de dinainte ca formele sale să existe. Natura există în acceptare completă, fără control sau pretenţii. Natura nu luptă împotriva schimbărilor, deoarece asta ar fi o risipă de efort, pentru că oricum, schimbarea va exista permanent în lumea formelor. Natura îmbrăţişează total Existenţa - exact aşa cum este - şi tocmai de aceea, natura este un Mesager al Liniştii.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fapt, încercarea de a repera Liniştea, nu face altceva decât să creeze şi mai mult zgomot. Orice tactică şi metodă se dizolvă de la Sine, în clipele de conectare conştientă la Linişte. Conceptele sau cuvintele pot aproxima Liniştea însă, cu adevărat, Liniştea nu poate fi găsită sau cuprinsă la nivelul de existenţă al minţii. Liniştea nu are nimic de-a face cu gândurile, aşadar Liniştea nu poate fi găsită în tărâmul gândurilor. Dincolo de gânduri, există o realitate lină, neinfluenţată de mişcările alerte ale procesului mental. Această realitate este o adiere a Liniştii, o adiere care anunţă Prezenţa Intrinsecă a Liniştii. Pentru că Liniştea nu depinde de sunet. Liniştea precede sunetul, sunetul provine din Linişte şi se întoarce în Linişte, însă Liniştea poate exista şi fără sunet, în timp ce sunetul nu poate exista fără Liniştea din care provine. Iar Liniştea este constantă şi persistentă, este de Sine Existentă, neinfluenţabilă şi lipsită de orice nevoi, dorinţe sau pretenţii.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Introducere
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşadar, Întoarcerea la Linişte dizolvă tot ceea ce este între om şi Linişte, pentru că această călătorie nu presupune dobândirea de noi informaţii sau acumularea de noi gânduri; călătoria de Întoarcere la Sine este o călătorie de eliberare, nu de încărcare. Liniştea nu îi aduce nimic omului, ci îl eliberează de tot zgomotul care îl ţine departe de Ea. Iar asta este mai mult decât suficient, pentru că orice formă e deja perfectă, însă identificarea sa cu imperfecţiunea o ţine departe de Ceea Ce Este Ea Cu Adevărat. Tocmai de aceea, Întoarcerea la Linişte, înseamnă Întoarcerea Acasă. Întoarcerea la Sine - la Unicul Sine - care Se manifestă prin diferite forme.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Introducere
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E linişte, e pace, e Dumnezeu

E linişte, e pace, e linişte deplină
S-a prins de gene somnul pe când voiam să scriu
Stau încărcaţi de stele copacii din grădină
E linişte, e pace, e noapte, e târziu

Simt cum se-ngână şoapte şi foşnete bizare
în aşternutul rece rămas pe canapea
E linişte, e noapte, întinsă pe cărare
Lumina lunii arde cu fulgi de gheaţă-n ea

Lucind lângă fereastră oglinda-i aburită
Şi lacrimi de-ntuneric domoale se preling
E linişte, e noapte, o noapte aurită
De stelele ce intră în casă şi mă ning

Mi-e amorţită mâna şi pleoapele-s închise
Aud tăcerea nopţii lovind cu valuri mici
În neştiute ţărmuri pierdute printre vise
E linişte, e pace, e Dumnezeu aici

poezie de Sanja Cristea Tiberian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrăjitoarea

Şi aşa,
cu scorţişoare şi cuişoare,
şi tăciuni şi cărbuni
şi vin de vanilie,
aşa, cu ochii legaţi.
Şi mă afumă cu păr de lup
şi aşează ea pe frunte
piepteni ciudaţi de os,
o claviatură.
Şi aşchii
şi mari cioburi de lună
şi felii de cartofi,
amidonul trage durerea,
ţine minte, să ştii.
Da, ţin minte,
pacientul nu uită,
dar este cineva uitat
în pădure, în oraşul de fag,
o nefiinţă culcată
pe un pat de moarte
în sarcofag de fag,
nu cunoaştem persoana,
dar este cineva
cu ochii legaţi.
Cine a sugrumat statuia?
Umbletele mele,
pe unde umblaţi?
Şi vine lumea
cu eşarfe însorite
şi o prelată de pământ
peste mine trânteşte,
lumea.
Ce-ar fi
să mă vândă lumea,
să mă cumpere lumea,
să mă ia vrăjitoarea
în sacul de papură?
Şi să fie linişte, linişte,
rareori doar un râs,
al vrăjitoarei de papură.

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe fără obârşie

Îmi spuneai că sunt candelabrul tău de lumină care te înfăşoară de dimineaţă
Ce îţi foloseşte să fii atât de zălud şi de metaforic?
mai bine să zacem aici unde e linişte, sub cireş şi sub stele
viaţa însăşi este un candelabru de pomi prin venele cărora circulă sângele purpură
e rubedenia îndepărtată din pieptul femeii alergând foarte departe de omul care o urmăreşte când miroase praful de puşcă
e pasărea ei
candelabrele stelelor sunt prea mari pentru ea nu o apără
pentru potârniche şi pentru zeiţele pasăre o să spun acum ghicitoarea
şi pentru potârnichea
care m-a născut
şi
făcut
împreunare de mâini rodul ei se ridică şi se duce în eterul foarte lung unde mereu se întârzie
(în foarte departe şi mult
e devreme)
(şi timpul şi spaţiul sunt lungi)
ce ghicitoare să fie când tu îmi arunci candelabrele peste braţe şi mă cufunzi în lumină
şi asta pentru că nimic nu e cu adevărat trainic şi durabil în lume
viaţa e vântul care o duce departe, la alt vânător, fără gloanţe şi fără vestă-antiglonţ
îmi
beau
liniştită
cafeaua
şi din toate acestea nu putem şti aproape nimic nu vom înţelege
ca într-un banc sec al lui aprilie
pe zebră mai trec încă zeii bătrâni de foarte departe
şi zeiţele care nu ale mele (nu) sunt
furtuni
sau
lumini
pe aici nu există niciun dumnezeu nicio duminică a odihnei
pentru că oasele nu se odihnesc decât unele într-altele când susură ploaia
şi-atât
din care nu se naşte nimic
atât a rămas
pe aici
şi când moartea cade în fund ca un bătrânoi.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!