Împrejurul lunii rotunde

mi-am pus hainele de duminică şi
de dragoste, trupul să nu păţească nimic.
iubirea
în rezumatul ei biologic - splendidă încremenire a unui
zâmbet incert,
înlăuntrul fiinţei.

îi căutam casă, dintre cele mai trainice,
singura cu acoperişul
întreg, după ce minciunile s-au retras,
mi-am închis pumnul, să nu existe regrete
când cineva drag dispare, iar cei rămaşi aleg să uite,
galbenul agresiv şi bolnăvicios din jurul lunii opuse,
infestate cu larve.

ne-am iubit cât alţii în ani,
mă simţeam dintr-odată schimbat
după săgeţile arzătoare din creier,
noaptea căpătase forma sărutului tău, fierbinţeala trecerii sale.

până am adormit cu fruntea pe masă,
te-ai lungit lângă mine,
ferind mâinile să nu încurce
trezirea fiinţei.

în ceea ce te priveşte,
iubirea mă va urî pentru lipsa acestei victorii.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa fără Dumnezeu, o cărare ce nu duce nicăieri

la trei ani mă ţineam de fusta mamei
şi-o iubeam necondiţionat
de fapt
a fost prima mea iubire care
ne-a înnodat sufletele
la patru ani alergam pe câmp după fluturi
şi cerul oglindit în ochii mamei
îmi zâmbea complice
la doisprezece ani simţeam în piept
ritmul ciudat al unor tobe pe care
l-am învăţat din mers
fără profesor
la treisprezece ani vedeam ceea
ce nu trebuia să văd
erau dimineţi suspendate pe
umerii fetelor mari
din când în când încercam să
despart în silabe cuvântul iu-bi-re
stăpân pe tăcerea din mine am
pândit fiecare mişcare
a vecinei de-alături
cutreierând
în gând
prin frumuseţea coapselor sale
agonizând pe furiş lângă trupu-i mlădios
ca o trestie
am aşteptat momentul de a-mi cunoaşte pornirea din trup
era prima prăbuşire a sentimentului creat în somn
pe fondul unei iubiri reprodusă în oglindă
senzaţia unei oboseli îmi răscolea trupul
la paisprezece ani m-am iubit pe mine însumi
la şaisprezece am tăcut
epuizat de întrebări
la optsprezece m-am luptat
cu ceea ce am fost
după douăzeci de ani prostituatele
îşi rezervau numere de ordine
în gând
devenisem cel mai dorit
dintre masculii recunoscuţi
cu potenţial sexual
blând
domesticit de sex
mi-am umplut anii cu tristeţe
la 25 privind la ceea ce-a mai rămas din mine
m-am aciuit într-o iubire
singura adevărată
pe care am purtat-o ca pe o umbră
la treizeci devorat de amintiri
mi-am încrustat suferinţa pe os
şi ca să pot supravieţui
am iubit şi am fost iubit
ne-am strigat tăcuţi
la treizecişicinci am sădit un pom şi
a rodit în ceea ce sunt
ultima parte a anilor e o împlinire secvenţială
care m-a făcut să fiu dovada
ultimei respiraţii dintr-o clipă

nu ultima

poezie de Teodor Dume (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântarea cântărilor

am zile când îmi amintesc
soarele
intră în casă iar eu
mulţumesc lucrurilor din apropiere
că am
pentru ce să nu caut ceea ce caută lumea
bani
respect
onoare
libertatea de-a alege binele şi răul
tot mai aproape de buzele tale
false precum zâmbetul unui clown ce reprezintă
atracţia vieţii
în oraşul meu ridicat pe acte de violenţă
lipsurile provocau anii întunecaţi peste care
iubirea trecea cu buretele
ploaia umplea trotuarul de spumă
mă aplecam în faţa acelei ape de sus
şi ziceam
asta-i sare din trupurile celor care n-au ascultat
dacă în loc de stropi suflete se înalţă şi se întorc
din straturile mai reci ale atmosferei
sunt sigur că unuia ca mine provenit din Sud
nu i-ar plăcea în cer
am avut timp să-mi văd încercările
bucuriile refuzate
viselor despre ce nu trebuia să-mi doresc
mie cel ce vă vorbeşte
cărţile îmi dau voie să plâng
în pumni
strigându-mi numele
runele
cele mai ascuţite tăceri
din iubirea ta după care săpam în bărăganul uscat de uitarea
primilor oameni arşi pentru convingerile lor
adevărat
nu trebuie să-mi fie frică de
cei neputincioşi
îmi oferă comorile mâncate de molii
desfac mâinile şi aţe lungi se destramă în aer
sărate şi ele
vrăbiile după o noapte de dragoste
duc vorba dintr-o parte în alta
cântarea cântărilor.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Risipa de pâine

în camera mea sunt singurul suflet liber
singura conştiinţă ce nu trebuie să dea socoteală
despre lucrurile acestea
te vom asculta mai târziu mi-au ros carii pe tăblia patului
cu mâinile pâlnie am strigat cât am putut
de puţin dureros
muncă, nu te iubesc

până în stradă sunetul nu s-a făcut trup
până la camera de gardă revolta şi-a păstrat accentul
grav
din punctul de vedere al medicilor

am băut un amestec nepermis de comunitate
ceva ce mă ridica deasupra clădirilor protejate istoric
şi-a legilor

până la tâmple albul neîntrerupt al sfinţeniei îşi cumpărase
loc de popas pentru minciunile spuse în grabă
mi-am aranjat haina pentru când voi fi mare
privirea ce nu mai avea nimic nevinovat în intenţie
plus
atracţia spre lucrurile obscene

o să-mi vând patru versuri
nu de alta dar încă n-am învăţat lecţia umilinţei şi a lipsei de bani
care face lumea mai bună
precum risipa de pâine
aştept momentul când cineva cu mirare şi tremur
va cere capul nopţii pe tavă

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum nu te-ai aştepta atât de frumoasă şi caldă să fie

povestea unui bărbat
care a vrut să cunoască iubirea,
fiară sălbatică,
după propriile reguli cu motive precise,
dacă cineva îşi închipuie că o va stăpâni,
va ucide,
atât de întreagă se poartă la minte.

întâmplarea putea aranja lucrurile
pentru călătoria în jurul ei,
nu avea haine de schimb,
bani
de ajuns
fără să-şi ia rămas bun,
s-a uitat preţ de un ceas în oglindă
hotărât să nu semene

privirii născătoare de intrigi
din folclorul unei femei învăţate,
cum stă bine unei curtezane
să arate mai mult când îşi acoperă trupul,
în mătase roz prăfuit cu negru,
cuvintele ei te fac să închizi ochii

de parcă ar fi surfilat muşcătura de molii,
întunericul din spatele pleopei
îi întărea sânii,
limba arunca nisipuri mişcătoare,
iubirea doar putea ieşi vie...

luna suspina dintr-o salcie,
pentru oricine ar convinge lumea
că nu este vorba de mândrie,
atunci când povestea acestui bărbat
pretinde să fie
numită
după felul ei acaparator.

pe mâini îşi făcea tot felul de semne
de parcă şi-ar fi urât propria dragoste
şi nu-i trebuia vreun motiv.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am pus iubirea

În tot ce-i alb mi-am pus iubirea mea:
Zăpezi şi flori plăpânde din livadă,
Dar florile-ncepură a cădea
Şi în april nu mai găseşti zăpadă.

În tot ce-i dulce dragostea mi-am pus:
Privire, voce, inimi, sărutare.
Dar tu-mi surâzi şi când eu vin, te-ai dus;
Dulceaţa de-a iubi, înşelătoare.

Cum suflă pe sub uşă vânt de gheaţă,
Lugubra-i spaimă, moartea şi-o gemu;
Mi-am pus iubirea-n lucrurile fără viaţă
Morminte, flori care-au căzut, şi tu.

poezie celebră de Elena Văcărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte

vedeam lămurit umbrele nopţii printre scaieţi,
plouase zdravăn şi în umezeala călduţă greierii se întreceau
să nu cânte, puneam mâna pe tine, juram ca pe
cei din familie,
nimic nu mă împiedica să-mi doresc moartea,
deşi încărcătura ei spirituală
îmi lua tot cheful,
iubirea peste care se-auzeau ultimele lopeţi de ţărână.

marea,
azi, nu se îndepărtează din camera mea
pot ieşi
pe acoperişul vecin,
cerul pare o geografie confuză de parcă
Dumnezeu s-ar fi răzgândit înainte de Cartea Genezei.

pentru că tu mă faci genial şi iubirea ta
scoate tot ce-i mai frumos din mine fără să pretindă nimic,
pentru că m-aş simţi inutil dacă lacrimile tale
nu ar cădea pe umărul meu şi carnea dulce
de om n-ar sfârâi în interiorul conştiinţei, unde ceva
spiritual nu s-ar trezi să-mi spună că ocaziile se răzbună,
dar în cazul tău reprezintă felul în care fiinţa umană încearcă să treacă,

pentru că nimic fără Dumnezeu înseamnă nimic fără iubire,
iar nimic fără iubire înseamnă nimic fără tine şi pentru că
atunci când fizic suferinţa depăşeşte speranţa de viaţă primită
la naştere, când am început să căutăm tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa fără de moarte,

pentru că toate aceste lucruri înseamnă de fapt
un întreg pe care nu-l poţi împărţi fără să inventezi
alte lumi,
iată de ce eşti singura în stare să spere,
să nu se laude, să sufere totul, să ierte în felul naturii noastre divine,
care de mii de ani lasă lumea mai bună...

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brooke: Probabil că vă uitaţi acum la mine şi faceţi mişto de hainele mele, nu? Mă rog, uite ce trebuie să ştiţi despre lumea de azi: dacă eşti gras, prost şi bărbat, totul e în regulă. Dacă eşti fată, nu. Vă rog spuneţi-mi că asta s-a schimbat în viitor. Cineva să-mi spună că aţi înţeles iubirea, pentru că am ceva să vă zic: totul e varză acum. Dar presupun că aşa a fost mereu: să vrei să fii iubit, să găseşti pe cineva pentru care inima ta să bată cu o durere plăcută... Să fii înţeles de cineva. Deci... dacă sunteţi roboţi, sau extratereştri, sau ceva, şi mă priviţi acum şi iubirea nu mai există... ei bine, aţi pierdut ceva important... şi-mi pare rău pentru voi. Pentru că, după mintea mea, iubirea e tot ceea ce contează pe lume.

replici din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foile

zilnic mă trezesc cu gândul că trebuie
ceva
să se-ntâmple,
între haine găsesc scrisori de când
neliniştit cu privire la trecerea timpului
îmi închipuiam iubirea o femeie matură,

nu ştiam cum va fi cea de care mă înfioram
numai la gândul că există.

între singurătate şi boală
ajunsesem la punctul în care jucam o scenă
erotică după stâlpul din stradă
înclinaţia umbrelor faţă de axă pretindea aceeaşi viziune
din moment ce mâna ocupa jumătate din casă,
mă poticneam în scrisul mărunt
ca primul pas de pe lună,
de-a lungul liniei
în
galben,
intuiam lucruri întâmplate
într-o viaţă trecută

foile arată cât de mult te-am iubit.
de atunci,
au lacrimi pe ele
ca îmbinarea atât de firească a unor teme,
iubirea şi arta,
asociate unui timp ideal
când oamenii frumoşi mor tineri.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi vine o zi

când fiecare dintre cunoscuţi are un prieten
convins că poveştile unesc oamenii
cu o singură condiţie
să fie
adevărate
când se înmulţesc bogăţiile se înmulţesc şi cei care
le mănâncă

iubirea zdrobeşte cireşe în pavilionul urechii
sunetele ating înălţimi anormale
nu că mi-ar fi teamă de ceea ce ar putea să-mi facă
îmi este totuna dacă pică din cer sau din turla bisericii
după un timp oricum voi alege să plec

stelele îmi arată direcţia opusă mereu
din copilărie
mă înspăimânta acel sfert de veac
pe care simţeam că nu-l voi mai trăi niciodată
singur

încerc să nu observ câte are să-mi reproşeze viaţa
pentru că sunt mai iubit decât primul Adam
obiceiul de a ţine minte tot mă împovărează

în fiecare duminică mă duci să văd morţi
mă bucur că nu sunt ai mei dar mirosul de busuioc
mă umileşte încât
urăsc florile primăvara şi tot ce mai are verde
moartea sub unghii

îmi place să beau dar nu cum beau pământenii de parcă
nu ar avea pic de respect faţă de sânge
între sânii unei femei dacă rămâne un punct cald
poţi fi sigur că ai lăsat-o în viaţă deşi plăcerea o face să-şi ţină respiraţia
un timp
asta dacă ştii să iubeşti
altfel eşti ca poeţii care scriu despre ceea ce nu pot face
indiferent că te cheamă Paul Emil sau
majoritatea celor care atunci când înţeleg
inima
li se opreşte

nimic nu împlineşte mai mult decât întoarcerea la cele spirituale
a unui trup furios pe trecut
în plină descompunere
mi-am găsit pomul cunoştinţei binelui&răului
ca pe un vechi prieten şi bun

mi-a răspuns lovindu-mă peste picioare
eu ascultam aşteptând să treacă furtuna
convins că dragostea mea îi va grăbi moartea

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrew Paxton: Acum trei zile, te detestam. Visam noaptea că te loveşte un taxi. Apoi, a avut loc mica noastră aventură în Alaska şi lucrurile au început să se schimbe. Lucrurile s-au schimbat când ne-am sărutat. Şi când mi-ai spus despre tatuajul tău. Chiar şi când mă examinai când eram dezbrăcaţi. Dar, nu mi-am dat seama de nimic din toate astea, până n-am rămas singur... în hambar... fără nevastă. Acum, îţi poţi imagina ce dezamăgit am fost când, deodată, mi-am dat seama că femeia pe care o iubesc e pe cale să fie expulzată. Deci, Margaret, mărită-te cu mine, pentru că mi-ar plăcea să ieşim împreună.

replică din filmul artistic Vrei să te însori cu mine?
Adăugat de Burduja Simona, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa soarelui

ninge atât de frumos,
încât nimeni nu poate să-mi facă vreun rău.

după somnul ce-a ţinut luni întregi,
credeam că înnebunesc
precum cei mai buni dintre oameni.

doctorul îmi arată un punct: defineşte
normalul,
după mintea mea,
în mâini potrivite
lutul ia forme umane.

am văzut munţi de pământ scoşi
din pieptul copacilor, nenumărate noduri cu suflet
se rugau pentru blândeţe şi apă,

din tăişul cuvintelor, mi-am făcut coarne de plug
în apărarea iubirii.

bunicul,
din ce în ce mai puţin,
stătea pe un pat lângă sobă,
îi curgea dintr-un picior, bunica plecase,
mama năştea şi nu voia singură,
privea către uşă,
din pântecul ei am promis să nu uit
moartea în locul
plin
de lumină,

încercam să-l trezesc
ca pe un om pe care nu-l poţi atinge
cu mâna.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea vine din interiorul nostru, ea este reprezentată de cele mai multe ori de zâmbet. Eu, când zâmbesc, devin un soare pentru cei din jurul meu, care sunt luminaţi de toată bucuria emanata din adâncul fiinţei mele, razele fericirii lăuntrice pătrund până în inimile lor şi topesc chiar şi cele mai îngheţate inimi, ajungând până la urmă, atât de calde, încât să ardă orice urmă a urei şi suferinţei.

Maxim Daniela Maria în Propria mea minte genială :) (11 mai 2016)
Adăugat de Maxim Daniela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă de iubire, de ură, de disperare...

Sărutul, acest prezent cu tendinţa de a exploda,
creşte până la nebunie.
A urmat sunetul zborului;
ieşisem dintre nori cu dorul de om, cu sentimentul
că nu se mai poate trăi nimic după noi.

Mi-am zis că e o primejdie fără sfârşit,
ceva se nalţă în mine.
Mă îndeamnă la timpul de a trăi
pierdută de durere, de disperare, de lume,
în aerul tău.

Iubesc şi mă tem. Ceva se nalţă în mine;
nu mai pot supravieţui normal
din prea multă intensitate
trăiesc totul din toate direcţiile,
mor de frica acestei agonii,
diferită de viaţă, neînţeleasă de moarte.

Priveşte-mă în ochi să vezi cât de adânci
sunt secundele
care urcă înspre fiinţa ta.

Vezi după adâncimea ochilor mei?
Dacă nu eşti îndrăgostit de mine,
vezi marginea lunii
ca o expresie maximă a absurdului.

Iubeşte-mă până nu mai poţi trăi nimic
fără mine, iubeşte-mă de iubire,
de durere, de ură, de disperare.
Priveşte-mă în ochi să vezi cât de adânc
e albastrul fulgerat de ape.

poezie de Camelia Opriţa (22 februarie 2017)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

No man's land

când nimeni nu face lumină
îmi pipăi inima
târât în abis de senzualitatea femeii pe care mi-am luat-o
trăiesc un jaf deşi casa de marcat pare intactă
când banii sunt puţini şi fără prestanţă
precum în Ţara Făgăduinţei
luna se înalţă sofisticată de ritualul voodoo
din noaptea trecută
între noi vin oameni care se ascund
aleg iubirea în loc să fiu furios
beau greutatea mea pentru a scăpa de urmări
cu atâtea maşini pe metru pătrat şi soarele la cel mai scăzut nivel
viitorul devine capcană
urc scările cu statutul partidului în loc de mâna curentă
pe fruntea sfântului din Assisi scrie
din toate florile din lume
ne temem să fim văzuţi împreună
când cuvintele lipsesc muzica învinge obsesia
unei fugi disperate cauzate de vinovăţie
lucruri de care glanda pituitară nu ţine cont
sunt cel mai pregătit să păstrez un secret
pentru fiecare din noi porneşte un înger călare
rămâne întrebarea
pe cine dăm vina
în loc Cristos

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acele fragile apusuri

iubeşte-mă de parcă nu ai primi nimic
în schimb
prin fiecare tresărire a mândriei
de-o clipă,
nebunia nu face rău nimănui.

dintre toate corăbiile cu pânze,
steagul meu - un ţipăt pe întinderea
apei,
îmi leg trupul cu funii să nu se piardă în ceaţă,
harpii din insulele Strofade,
veşnic flămânde,
îşi caută frumuseţea în coaja unui copac
sădit de cine nu trebuie.

diavolul
adăugase un an dragostei noastre
precum vinul ce nu stă liniştit în pahar
de ce-o să se întâmple, priveam copleşit de atâtea emoţii,
umbra îşi luase capul în mâini
încât să nu se observe,

rudele şi cei de departe
ne-au umplut părul cu grâu,
în buzunare, în gură şi-n cele mai ascunse dorinţe
pun sufletul să-şi facă treaba cinstit,
din dreapta soarelui cineva ca pentru final
scoate curcubeul prin nori,

mi-am făcut mare crucea
convins că minciunii nu-i pasă cine o spune...

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai să mă poţi ierta, că te iubesc până la sfârşitul acestei nopţi

şi mai departe,
prin timp,
până când lumina ţi se va aşeza pe mâini?

Ai să mă ierţi,

că locuiesc în partea cea mai întunecată a fiinţei tale
acolo unde strigătele sunt vii
acolo unde toţi demonii îşi leagă umbrele?

Ai să mă ierţi,

că n-am să deschid fereastra,
şi n-am să mai plec din camera ta,
acolo unde am îngenuncheat după toate războaiele,
acolo unde mi-am ascuns durerile fiecărei treceri?

Ai să mă ierţi?
Ai să mă ierţi,

că nu vreau să te las, în mijlocul acestei vieţi, fără să guşti adevărul până la ultima firimitură
şi lumina să îţi adoarmă pe piept?

Ai să mă ierţi,

că nu pot altfel, că singurul drum pe care îl văd trece prin sufletul tău,
acolo unde voi sta pentru cât mi-a mai rămas?

Oare, ai să mă ierţi?

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Partea nopţii în care nu suntem

stăm de partea târzie a nopţii
întârziai cu promisiunea nerespectată
cum ar fi să dau cearşaful deoparte
să-ţi dezgolesc umerii şi fluierul din piciorul unui pui
de cocor ce-a uitat
să dea ocol lunii

era una din acele întâmplări legate de karmă
de care auzi la televizor
nu eu îţi iau tu îmi dai

îmi strâng lucrurile fără să-mi pese
nimeni din neamul nostru n-a avut cancer
rămân urme pe albul zilei
de nerecunoscut pentru mine
Dumnezeu a mers pe această zăpadă
imaculată
iubirea noastră ţine prea mult după unii

au cerut morţii

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea

atâtea definiţii
i s-au dat
şi toate incomplete
de prea multe adaosuri
ce s-au pus în fiecare

eram tentat să cred
că e un carcalete
din el şi ea
femeia -
viţa vinul
adică viaţa adevărul
iar bărbatul tăria
coniacului
dar nu-i adevărat
abia după ce ai plecat
mi-am dat seama
iubirea
e o unică licoare
din ce-i coniacul
dulce amăruie
pe care toată toată
dintrodată
am băut-o eu

poezie de Dumitru Sava
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimicuri înşelătoare

în spatele casei
muzica unei ştreaşini mi se pare firească
noaptea aş fi ipocrit să nu spun cât mă sperie
distanţa până la ziua de mâine
înseamnă atât de puţin să merg pe picioare

focul se stinge treptat convins că adorm
luna în casa a v-a înseamnă tuberculoză
cu masca pe faţă o floare cere să bea din acelaşi pahar
după mine

pot suporta alarma unei maşini
ca un plâns de copil când îi cresc dinţii
important este ca durerea să nu ajungă la măduvă
cred că natura va face dreptate

în timpul acela mă numeai fericit
puţini dintre cei cu care împărţeam
aveau să mă caute
lumea ne făcea supuşi influenţei lui venus
o dată în plus demonstram că ne-am civilizat la-ntâmplare
zorii umblau prin locurile bântuite
dintr-un vis pe care nu mi-l aminteam până
la împlinirea lui

ca leprosul atins prima oară de-un om
iubirea mea dorea să sufere totul
am jurat să nu râd în timpul sabatului
vântul plimba un ziar de pe-o stradă pe alta

mă rodea şi invidia

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecinul

Si mi-am pus pălărioară
Roşie ca o petală
Intr-o zi de primăvară!

Si mi-am pus pantofi cu toc
Ani si zile să intorc
Când aveam soare de foc!

Si mi-am pus cercei, cireşe
De nimic să nu imi pese,
Să iubesc clipa ce este!

Si mă duc pe o cărare
Numai zâmbet, numai floare,
De ciudă vecina moare.

Dar vecinul imi zâmbeşte...
-Hai cu mine sus pe creste
Si imi spune o poveste!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!