* * *

Primele Ore
În sângele învolburat frica bântuie
în perfuzii.
Văzduhul înghite suflarea.
se aşterne tăcerea în copaci.
Ninge peste apa interzisă
Umbra vieţii miroase a duhoare,
fuga continuă din timpul suferind
spre colindul de iarnă.
Vânătorul sună din goarnă,
căprioare traversează oraşul,
într-un decor pustiit
rujul iubirii
îşi tulbură culoarea.
Se aud primele sirene,
iarba va răsări prin ciment.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciclul poetic Unsprezece Septembrie:

Bem - 1

pasărea fără aripi

se aşază la masă cu noi;

are ciocul îmbibat în sângele scurs,

uimitor,

peste timpul rănit pe care îl cercetăm

prin ecranul cu peşti toxici, alături

de halba cu bere sortită

să aducă aerul bolnav al

raţiei de viaţă.

Liniştita prăbuşire ne inundă venele

la New York se moare.

Mâine este ziua mea.

Unsprezece Septembrie 2

turnaţi în cenuşă

Ciocul păsării se înfige în trupul de sticlă

în zbor dezarticulat cu aripi risipite.

Bolnav pasărea sapă în

cercul înfierbântat al aerului otrăvit,

se rup cuvintele pământului care frânge

cerul rănit în compasul incandescent.

Inimi planează şi se strivesc de betonul încins

tremură carnea lăsată să curgă

cu izvor tăcut se împlineşte destinul

plecării din trup.

Cei ce devin zi rup groaza în silabe

sunt fiii neajunşi ai tăcerii

se nasc în oceanul de ochi

cu braţe desprinse, turnaţi în cenuşă

vocile lor haşurate

traversează versetul topirii întru fiinţă.

Unsprezece septembrie 3

Primele Ore

În sângele învolburat frica bântuie

în perfuzii.

Văzduhul înghite suflarea.

se aşterne tăcerea în copaci.

Ninge peste apa interzisă

Umbra vieţii miroase a duhoare,

fuga continuă din timpul suferind

spre colindul de iarnă.

Vânătorul sună din goarnă,

căprioare traversează oraşul,

într-un decor pustiit

rujul iubirii

îşi tulbură culoarea.

Se aud primele sirene,

iarba va răsări prin ciment.

Unsprezece Septembrie 4

Aripile noastre

Sânul tău gust al piersicii plânge

în epava unui vis răstignit

expus zborului neterminat

nu-ţi fie frică,

norii poartă chipul nostru

vom avea aripi

din tencuială trupurile captive

se vor desface în lumină

uşile deschise

vor lăsa iarna în toamnă

este timpul

să abdicăm

din visul care decora altădată cerul

în căutarea primăverii.

Nu-ţi alunga zâmbetul

vreau să-l păstrez

în fiinţa care se zămisleşte

din foc şi cuvinte

în liniştea aşternută

vom avea aripi

Unsprezece Septembrie 5

Gândul fiului

De astăzi mama va împleti aşteptarea

în părul păpuşilor din geam

cu cârlionţi de mătase din pletele lunii

pe buze le va pune ruj din praful de stele

îşi va dori la masă fiul

dar acesta nu va mai avea suficientă lumină să

înveţe numărătoarea secundelor în drumul spre casă.

în mod permanent

ea va locui în salonul dimineţilor albastre,

căluţii de mare şi berzele o vor însoţi.

Din coşul lui cu rufe purtate

va scoate cântecul de patefon pe care îl ascultau împreună,

apoi meticuloasă îl va înveli în straie

de duminică.

După amiaza va pregăti cina pentru timpul

şchiop

Unsprezece Septembrie

Telefonul 6

La capătul firului

sunt secunde pe care timpul le înrămează

spaima de a nu pierde zâmbetul bogat al toamnei

desprinde silabe din carnea cuvintelor

se naşte strigătul de iarnă al fricii stăpâne din sânge

întunericul iscăleşte vocale pe diapazonul vocii

clinchetul metalic îmbracă stingher singura chemare

stinsă în marea de foc a zborului

Unsprezece Septembrie

Pompierul 7

sângele se preschimbă în durere

aerul toxic te învăluie gata

să acopere sirena ce te orbeşte

cu sunetul ei

de la capăt sunt rândurile

arate în toamnă berzele

îşi au cuibul în cuvinte

totul sună atât de straniu

încât ecoul se pierde

sub lespezi de apă fierbinte

am pieptul încordat de căutare

platoşa grea de nerespirat

striveşte numele tău Doamne

Unsprezece Septembrie

ţipătul 8

din stradă

ţipătul

intră în tine,

în propriul tău sânge,

înoată odată cu fiecare

moleculă întâlnită,

tulbură apa

aduce teama,

imagini străbătute de frig

asaltează

inima.

Unsprezece Septembrie

Ultimul ţipăt 9

ţipătul taie cerul

umple memoria secundelor

pătrunde prin vertebrele aerului

focul

acoperă vuietul lacrimilor

la încleştarea timpului

arşiţa stinge cuvinte

scrie alfabetul tăcerii

intră în chemarea

genunii

să ardă neputinţa respiraţiei

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarnă, iubito!

E iarnă, iubito!

E iarnă, iubito, prin mine
Va ninge cu fulgii de fier,
Va bate şi vântul când vine
Te strig din zăpezi, efemer....

E târziu, a nins peste tot,
Oraşul pustiu e şi frânt,
Gerul îşi dă în clocot
Şi-şi face în mine avânt...

Te zăresc albă ca zarea...
Hibernală în gânduri şi iar,
Paşii tăi aud departarea
Şi vin către mine, dispar...

E noapte şi ninge şi ninge
Prin mine, prin tine-amândoi
Stingem lumina ce plânge
Şi arde şi arde în noi...

poezie de Sergiu Boian (noiembrie 2013)
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret

cu sufletul încărcat
de aisberguri
învăţ tăcerea
răstignit în timp,
sufăr de persecuţia orelor apăsate
de teamă,
ploaia acoperă ritmul
alert al străzii,
ros de contrarii
servesc nefiresc
poeme în care
iarba veştedă creşte
pe cer,
doar martorii trecerii
mă salvează, ei
îmi ridică inima
din umbra cuvintelor.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gând de iarnă

Când primele ninsori or să se cearnă,
Atunci va fi mai greu de cei plecaţi,
Atunci să cânţi peste al vieţii zaţ,
Atunci să-ţi fluturi braţul peste iarnă.

Prin lume numai oameni de zăpadă,
Un foc din vatra stânilor să smulgi,
Şi, cu puterea disperării dulci,
Să-l laşi deasupra spaţiului să cadă.

Se vor aşterne între noi vecernii,
Din clopote cădea-vor chiciuri mari,
Atunci visez, frumosă, să apari
La marile instanţe ale iernii.

Şi-apoi să ningă mult ca-n fraţii Grimm,
Şi sub zăpezi de bronz să ne iubim.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu - Etern de Înalt Cuvânt

Eminescu ar fi putut sa fie
şoferul lui Caragiale
dacă s-ar fi oprit din scrisul
genezei cu propriul sânge,
globulele albe
sfere luminoase
nu ar fi fost naşterea sa
continuă,
născându-se de o mie de ori
şi tot nu l-am înţelege
complet
astăzi scrie cu stele
şi tot nu-l auzim
în sângele literelor
sfere luminoase continuă geneza
nu, nu a venit timpul
el este pilotul eternului

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge cu ferestre spre suflete

Ninge cerurile s-au risipit de ninsori
Ferestrele cu lumină au devenit
Albastrul îngust al zborului de şoimi
Calcarul din albul zăpezi e scut norilor şi steauă sublimă
Ninge şi se veselesc plopii în apa dimineţii senină
Urc şi cobor în poveste în dansul focului
Se încălzeşte colindul
Pădure în brazi
Zăpada îşi ţese definitiv timpul alb în cântecul lupilor.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când iarna vine

ninge trist
într-o vieţuire ce nu se lasă dusă,
apăsătoare gândurile vin
peste copaci, peste oraş,
îngerii învinşi de timp
ştiu că în scorburi copacii
adună răni,
tac îngerii
ei încă văd soarele
ce s-a retras ca dintr-un destin amar,
a rămas iubirea singură să aştepte valurile

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

aripa păsării deasupra pietrei
ascunde tăcerea,
în linistea nopţii se strâng speranţe,
apa devine ochiul
iertări

gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

aripa păsării deasupra pietrei
ascunde tăcerea,
în linistea nopţii se strâng speranţe,
apa devine ochiul
iertării

gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa miroase timpul: miroase a linişte, a ciment ud şi a copaci uscaţi, iarna.

citat din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpada Sfântului Andrei

Vă scriu în noaptea Sfântului Andrei
Când primele ninsori au prins să cadă,
V-aduc un rai cu soare şi crâmpei
V-aduc o rugăciune pe zăpadă.

Eu vă colind în nopţile cu stele,
Eu vă colind de viaţă şi de stea,
Mă dor toate credinţele rebele
V-aduc dorinţa de a mai visa...

E iarnă peste brazi şi peste viaţă
E iarnă peste sufletul meu gol,
E iarnă peste satele din ceaţă
E-o simfonie întrun si bemol.

Eu vă aduc un dor de libertate
Eu vă doresc s-aveţi colind frumos.
Se-aud din nou colindele în sate
Şi ultimul colind etern, duios...

Întro seară magică în care ninge atat de liniştit
încât se aud şi stelele crescând

poezie de Felicia Feldiorean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii

cu pânzele în vânt
pe mări agitate
poeţii se încumetă
să aducă lumina
îngroapă frica
în esenţe
pe cer nu au rău de înălţime
sunt demiurgi
vânează tristeţea
nu se tem de cuvinte
atenţi
să nu răstălmăcească
tăcerea din cripte

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primele ninsori

e ziuă şi pe lume ninge şi
între frigul de afară şi
sângele din mine aromitor
de cald e-o înţelegere
tacită

copii privesc prin fruntea mea
ştergându-i florile de gheaţă
sunt fascinaţi de-ntinderile albe
amurgu-albastru li se va părea
somnul cu arbori şi pâraie dantelate
venind până în dreptul lor
şi căutându-i fără să-i atingă

un coridor se naşte între fruntea mea
şi-aceşti copii
pe dinăuntru
un loc melodios la fel cu golul
mărit
dintre vitraliu
şi sfinţii coloraţi pe el

mi-e capul plin în scara asta de copii
mă clatin doar puţin şi îi aud
cu clinchet cristalin cum sună-n mine
şi restul trupului mi-adoarme
în umbra existenţei lor fragile
când primele ninsori îi cheamă
şi stelele încep să li se uite fix în ochi

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul

nu de mult
oraşul acesta al lungilor plimbări
te întâmpina cu parcurile sale
astăzi tăcute amintiri în voia nopţii,
copacii ademeneau vara
ca pe o tânară înfierbântată în iubire.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unsprezece Septembrie

Bem
pasărea fără aripi
se aşază la masă cu noi;
are ciocul îmbibat în sângele scurs,
uimitor,
peste timpul rănit pe care îl cercetăm
prin ecranul cu peşti toxici, alături
de halba cu bere sortită
să aducă aerul bolnav al
raţiei de viaţă.
Liniştita prăbuşire ne inundă venele
la New York se moare.
Mâine este ziua mea.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire în alb

Mă trezesc în noapte
în nelinişte albă
mama plângea-n icoană,
lumina din geam părea o salbă.

Ninge şi ninge lacrimi de gheaţă
peste pădure, peste sat
îl văd pe tata coborând în etern
clopote în dungă bat şi bat.

Ninge şi ninge peste viaţă
mă plimb haotic în gând,
aievea te zăresc iubire în alb
rezemându-mi capul la sânul tău blând.

Miroase a zăpadă, gerul trozneşte-n tăcere
sub straturi albe aud iarba plângând,
aud haite de lupi chemând depărtarea
şi adorm târziu în noapte cu tine în gând.

Iubito, fă-mi loc în aşternutul alb,
să simt plăcerea trupului tău,
să uit de mine şi trista-mi povară,
risipindu-mi clipa din ceasul cel rău.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceste nopţi

teama măsoară toamna tăcerea
când frunzele sugrumate de frig
se adună, li se taie emoţia
devin insule scorojite,
trec nepăsător pe lângă moartea
scufundată în silogism,
întodeauna mai există o şansă
îmi reiau supravieţuirea cu alfabetul,
primele litere le aflu din gura mamei,
următoarele ca niste gloanţe
pătrund creierul încarcă gândurile în cuvinte
ca în nişte vehicule cu farurile aprinse
să împraştie întunericul,
seara tata îmi aplică corecţia
am uitat să iubesc,
costă o viaţă,
restul se repetă noapte de noapte
cu acribia sfârşitului.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pompierul

sângele se preschimbă în durere
aerul toxic te învăluie gata
să acopere sirena ce te orbeşte
cu sunetul ei
de la capăt sunt rândurile
arate în toamnă în care berzele
îşi au cuibul în cuvinte
totul sună atât de straniu
încât ecoul se pierde
sub lespezi de apă fierbinte
am pieptul încordat de căutare
platoşa grea de nerespirat
striveşte numele tău Doamne

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tranşee fierbinţi

am sufletul încărcat
cu aisberguri
ce smulg tăcerea
orelor apăsate
de teamă
în ploaie întrerupt de
aritmii
ros de contrarii
servesc nefiresc
poeme care-mi vorbesc despre
iarba veştedă a cerului
singuratici
martorii trecerii
mă salvează, ei
îmi ridică inima
din tranşee fierbinţi.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toamna în priviri

iubirea ta este poemul

în care toate verbele sunt

un singur şi atotcuprinzător cuvânt,

ne înghite pe amândoi

cu deşertăciunea lumii,

lasă despletite toamnele,

sărutul astrului

ne soarbe trupurile goale,

ploile ne cresc pe umeri aripi

cu care sfâsiem tăcerea pădurii.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!