Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Explicația magică

Burta ta aproape perfectă e cerul
iar pistruii tăi, constelații.

Așa începe discursul erotic, atât în cele de sus, cât și în cele de jos.
Și dacă ai învârti roata plăcerilor și ar cădea de trei ori la rând pentru
sex, vai, ce risipă pentru poet!

Mai bine așază pe masă o carte
și pe carte așază-te tu!
Iar dacă ți-e frică de canibalismul literar,
dă-mi aievea un pumn, sau, și mai bine, tăcerea;
ceva care să usture cu adevărat, să contribuie la rezerva de ură a lumii,
să facă puțină lumină în hățișul ființei.

Dar tu te împiedici de tine, ca un nebun de Soare și aer.

Nebun a fost Galileo când s-a uitat cu ocheanul la aștri,
și femeia lui se plictisea în satin;
când se spune că poți, într-un singur tremur al vocii ei să știi sigur
cum îți va fi dimineața și ziua, și berea cu prietenii și cum va fluctua bursa!

Și tu ești dreaptă, ca un pod, și de orice adevăr care te traversează ți se fâlfâie.

Ți-ai dat și tu seama, în sfârșit, că orice amâni pentru mâine,
e ca și cum te-ai arunca în Sena și nu ai cădea niciodată.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Uratii" de Dorin Cozan este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -14.90- 8.99 lei.

Citate similare

Pe o piatră încălzită de soare

Mai bine așează-te strâmb pe o piatră încălzită de soare
și judecă-mă drept.
Nu încerca fii prea înțelept
Mai bine decât binele, binelui strică
și orice lucru judecat în pripă
Se-ntoarce împotrivă-ți.

Ești încă prea crud să știi ce e de știut,
Ce se întâmplă, și cum se întâmplă,
Apa din alții cât e de adâncă
Vârtejul nebun cât e de nebun
Cum vine pârjolul, cum lasă doar scrum,
Cum trebuie din scrum renaști, pocăit
și iar te întorci de unde ai pornit
Când trebuie uiți, sau să-ți amintești
Când trebuie ierți, sau să pedepsești
Trecând peste tine.
Când singur rămâi, până unde ajungi
Când spui ce ai de spus, sau când praf arunci
În ochi de prieten, de părinți, de soție -
Ce ții pentru tine, ce alții știe
Ce-i bun și ce-i rău, eterna problemă.
poți rezolva savanta dilemă
În care,
Prin legile firii, atât de încurcate,
Pe rând și deodată, cu toții au dreptate.

Cu omul din tine, pustiit, fărâmat
poți să te scoli de nimic rezemat,
Doar de omul din tine - care încă rezistă.
poți să prefaci în surâs ziua tristă
Să treci marea-not, chiar de nu știi să-noți
Când pleci, să nu lași doar urme de roți.

... și eu aș vrea fiu turnat
În bronzul tare și durabil
Ce corespunde admirabil
Solidului portret de tată
Din mintea ta întortocheată...

..............................

Hai, dă-te jos de pe piatră...

poezie celebră de din Dezmințire la Mit (1991)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Cornelia Georgescu

Maria: Poate că nu te-ai străduit destul. Doar atât dacă i-ai spune, că o iubești și totul s-ar rezolva, s-ar schimba brusc, în bine, pentru amândoi.
Lucian: Chiar crezi asta? Eu nu sunt atât de sigur. Nu cu ea. Cu ea nu va fi așa de ușor. Dacă ar fi fost alta, poate da, dar ea... Nu! Nu merge. Poate ar fi ținut figura dacă ea ar fi fost altfel, însă... Nu știu. Nu știu ce să mai cred.
Maria: Cum să nu știi? Cum poți spune așa ceva? Tocmai tu? Acest termen nu există, sau poate fi depășit, mai ales pentru tine.
Lucian: Bine ar fi să fie așa, însă, din nefericire pentru mine, nu e deloc astfel... Sunt nehotărât, Maria; e pentru prima oară în viață că mi se întâmplă așa ceva, dar culmea, într-adevăr nu știu ce să fac. Ezit mereu, amân mereu, deși nu asta mi-aș dori. Din cauza asta trebuie mai gândesc, devin odată hotărât.
Maria: Bine, Luci, atunci mai gândește-te, poate ceea ce ți-am spus îți va fi de folos într-un fel; cel puțin eu așa sper.
Lucian: Sigur. Chiar îmi este de folos. Îți sunt recunoscător.
Maria: Lasă asta. N-am nevoie de recunoștința ta.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vreau realizezi toată greutatea stă pe umerii tăi. Tu ești singura persoană responsabilă. Pentru că o persoană alfa e responsabilă pentru binele grupului și este datoare îi protejeze pe cei din grupul său. Tu poți să faci asta de mâine? Financiar, emoțional, spiritual, ești pregătit? Dacă nu, ce faci ca să te pregătești pentru asta? Te-ai gândit vreodată că nu are cine aibă grijă de tine și ești singurul care trebuie își poarte de grijă? Poate ești privilegiat. Poate ai părinți care te mai ajută. Poate mai ai un partener de cuplu, soț, soție care te mai ajută. Dar te-ai gândit totul se poate schimba peste noapte și totul poate cădea pe umerii tăi? Cum te pregătești pentru asta? Ți-ai descoperit vocația și știi care e misiunea ta în viață? Îți dezvolți abilitățile și talentele? Ți-ai început afacerea ta ca să nu depinzi de nimeni legat de câți bani faci sau de programul de lucru? Ai grijă de sănătatea ta? Cum mănânci și cât sport faci pe săptămână? Ești capabil oferi iubire și sprijin celor din jur? Din punct de vedere emoțional și psihlogic, ești o fire optimistă, ai umor și ai puterea de a–i încuraja pe alții când le e greu? Poți tu să treci peste obstacole indiferent de ce îți aruncă viața în cale? Ai destui prieteni și o comunitate pe care să te poți baza dacă lucrurile devin foarte grele?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihaela Rădulescu

Am trăit exclusiv pentru tine, de când te știu. Am venit după tine mereu, am ieșit cu toți prietenii tăi mereu, am fost acolo, lângă tine, de câte ori am simțit că ai reală nevoie. Am fost femeia ta cum nu știu câte femei au fost ale altui bărbat, refuzând și simplul gând de a fi cu altcineva. Am făcut lucruri pentru noi, am înfruntat oameni pentru noi, am plecat de-atâtea ori din lumea mea și... m-am trezit singură, nu numai după visul de azi noapte, ci așa, dintr-odată. E atât de aiurea să nu-l mai poți crede pe iubitul tău, să nu mai știi când îți spune adevărul și când te înșală, să nu poți avea măsura iubirii lui decât când îi ești în brațe.

în Întreabă-mă orice (2011)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Cum iubesc barbatii" de Mihaela Rădulescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.92- 20.99 lei.

Dacă ți-e frică de toate câte sunt, citește această carte, dar mai întâi ascultă-mă: dacă râzi, înseamnă că ți-e frică. O carte, crezi tu, e un obiect inert. Se poate. Dar dacă totuși - cum se întâmplă - nu știi să citești? Ar trebui să te temi...? Ești singur? Ți-e frig? Știi oare în ce măsură omul e "tu însuți"? Imbecil și gol?

în Madame Edwarda
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Partea blestemata" de Georges Bataille este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -10.00- 6.99 lei.

Știi ce zic?

aici nu-i vorba de mine, sau despre cum ar trebui ne mișcăm ca să fim plauzibili
acel zid pe care ți-ai imprimat urmele palmelor tale, acel zid care ți-a îngrădit existența
acum nu mai există, știu că nu crezi, ai rămas cu impresia asta
sufletul tău mutilat, inima ta rănită de moarte
un trup vlăguit nu mai are ce pierde
când privești o pasăre în colivie, spune ce vezi
pentru cine cânte și de ce, mă rog, ar trebui să o facă
când nu mai ai aer scoți capul pe geam
nu te mai interesează cum e timpul afară
dacă a nins ori dacă rândunelele încă își mai fac cuib
cred așa a simțit frate-meu când și-a tăiat venele
când l-am întrebat de ce a făcut-o, a dat din umeri și atât. uneori
ți se pare prea mult, chiar dacă, pentru a fi pe val
trebuie să te trezești un pic mai devreme
din ce în ce mai devreme, până când observi că nu mai poți să observi diferența dintre noapte și zi
e patru dimineața și vezi soarele cu mustățile lui țâșnind înspre cer
noaptea, luna ți se pare o meduză albastră
nu-i simți veninul
pentru că el deja este în tine de când te-ai născut
cum am spus, aici nu-i vorba de mine. cine sunt eu ca să judec
aici e vorba de altceva, despre iarbă
despre nisipul pe care îl țin în pumni
și nu pentru a lăsa vreo cine știe ce dâră. tu
poate crezi că mi-e frică
nici pe departe
am văzut atâtea, am mâncat destulă pâine uscată
am iubit am plâns și am râs suficient de mult
încât să numai doară nimic
dar tu?

eu atâta te întreb, ce argumente ai
vino cu ceva credibil, cerul va fi același în orice condiție

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubirea e în tine. A fost tot timpul acolo și e singurul loc unde va fi. Și atunci când nu simți iubire e pentru că ți-ai acoperit iubirea din tine cu gunoaiele existenței de zi cu zi și doar de tine depinde să îți miști fundul și să începi faci curat printre gunoaie până când vei face iubirea din tine să strălucească din nou. Iubirea e în tine atunci când citești o carte care îți place, când te uiți la filmul sau serialul preferat, când mergi în excursie și ești în mijlocul naturii trăgând pe nas aerul oxigenat al pădurii sau cel sărat al mării și toate problemele de acasă par departe. Când asculți muzica preferată, când ești cu prietenii din copilărie și râdeti de toate amintirile. Iubirea e în tine atunci când îți spune: "Devino maxim din ceea ce poți să devii." Iubirea e când alergi pe bandă sau pe stradă sau tragi de fiare la sală sau faci orice sport, pentru că iubirea îți spune: "Iubește-te! Vreau să ai un corp frumos și sănătos." Iubirea e în tine când te duci mângâi un câine sau o pisică. Iubirea e în tine atunci când știi că meriți tot ce e mai bun în viața asta și iubirea e în tine când faci ceva cu pasiune și uiți cum trece timpul. Iubirea e în tine când îți îmbrățișezi părinții și bunicii și îi ierți pentru toate greșelile pe care le-au făcut față de tine, pentru că atât au știut la vremea lor. Iubirea e în tine când te uiți în ochii persoanei pe care o iubești și îi spui: "Te iubesc" fără să îți pese de reacția ei și fără să ai nevoie de ceva în schimb.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poate acum stai și muncești, iar prietenii tăi se distrează. Poate că îți "pierzi" timpul liber cu nasul în cărți învățând lucruri noi, iar alții sunt pe terasă. Poate faci sacrificii neînțelese de unii pentru a evolua, iar ceilalți râd de tine. Poate că te-ai îndepărtat de vechiul anturaj pentru că ți-ai dat seama că în preajma lor nu ai posibilitatea de a da tot ce e mai bun din tine, iar ei te arată cu degetul. Poate că tu te zbați pentru ceva mai bun în viitorul tău, iar ei te batjocoresc. Poate că nu mai ai aceleași idei ca și ei și pentru asta te marginalizează. Poate că în viitor ei vor munci pe brânci pentru siguranța zilei de mâine, iar tu vei zâmbi, bucurându-te de roadele acelei perioade când ai fost atât de criticat și îndepărtat.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă tu nu te prețuiești, nu te aștepta să o facă alții. Dacă tu te mulțumești cu puțin, nu te aștepta primești mai mult decât îți dorești (iar uneori vei primi chiar mai puțin decât ți-ai dori). Dacă tu nu te respecți, nu te aștepta fii respectat. Dacă tu nu te iubești, nu cere altora să te iubească pentru că nu pot să o facă. Felul în care ești tratat de cei din jurul tău este oglinda felului în care te prezinți în fața lor. Primești atât cât văd alții crezi meriți. Dacă vrei mai mult de la alții, învață în primul rând să te prețuiești, să te respecți, să te iubești și să nu te mulțumești cu puțin. Învestește in tine, devino un om de valoare din toate punctele de vedere, iar astfel, când te prezinți în fața altora, ei se vor purta cu tine așa cum îți doresti. Orice schimbare în exterior începe cu schimbarea din interior.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

N-am întâlnit pe nimeni care să învingă lenea. Am întâlnit în schimb, mulți oameni care și-au găsit motivul personal pentru a începe ziua cu entuziasm și a o continua cu productivitate. Am o veste: nu există amânare cu adevărat. Există să îți propui lucruri pe care nu ai chef le faci. Nu-i așa că e logic faptul că nu le vei face dacă nu aveai chef de ele în primul rând? Amânarea vine atunci când acțiunile tale nu sunt congruente cu valorile tale. Află ce e cel mai important pentru tine în viață șica 80% din timpul tău fie dedicat lucrurilor care sunt extrem de importante și vei vedea că nu mai există amânare. Când ți-e foame, cât poți să amâni să nu mănânci? La fel e și cu valorile. Dacă este CU ADEVĂRAT important, cât de mult poți să amâni? Nu mult zic eu.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De-ai știi că nu mi-e bine

Ți-e inima în altă parte
Mi-e inima numai la tine
A ta nu știu ce ritmuri bate
A mea o știi și nu-i e bine

Privirea ta e dusă-n zare
Privirea mea cum te privește
Privirea ta și-a ei chemare
Așteaptă poate altă veste

Cum te visez în orice noapte
Pe-un câmp cu flori scăldat de soare
Cum dispărută ești în ele
Și cum te caut cu disperare

Cum trece noaptea nedormită
Cum tu adormi încet pe-o parte
Cum ochii mei deschiși veghează
Cum te așez pe-un rând în carte

Și iar ți-am scris o poezie
Și tu din nou nu ai citit-o
Și iar te desenez pe-o foaie
Și toată noaptea am privit-o

Cum crapă zorile pe mine
Iar n-am dormit și iar buimac
Cum amețesc și nu mi-e bine
De-ai știi cu ceruri cum te plac

Sunt tot aici pe lângă tine
Doar ochii dacă i-ai deschide
Să-mi vezi privirile nocturne
Să vezi ce doruri am în rime

Ți-e inima în altă parte
Mi-e inima numai la tine
Și pieptul simt că mi se sparge
De-ai știi iubire - nu-mi e bine

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De-ai știi că nu mi-e bine

Ți-e inima în altă parte
Mi-e inima numai la tine
A ta nu știu ce ritmuri bate
A mea o știi și nu-i e bine

Privirea ta e dusă-n zare
Privirea mea cum te privește
Privirea ta și-a ei chemare
Așteaptă poate altă veste

Cum te visez în orice noapte
Pe-un câmp cu flori scăldat de soare
Cum dispărută ești în ele
Și cum te caut cu disperare

Cum trece noaptea nedormită
Cum tu adormi încet pe-o parte
Cum ochii mei deschiși veghează
Cum te așez pe-un rând în carte

Și iar ți-am scris o poezie
Și tu din nou nu ai citit-o
Și iar te desenez pe-o foaie
Și toată noaptea am privit-o

Cum crapă zorile pe mine
Iar n-am dormit și iar buimac
Cum amețesc și nu mi-e bine
De-ai știi cu ceruri cum te plac

Sunt tot aici pe lângă tine
Doar ochii dacă i-ai deschide
Să-mi vezi privirile nocturne
Să vezi ce doruri am în rime

Ți-e inima în altă parte
Mi-e inima numai la tine
Și pieptul simt că mi se sparge
De-ai știi iubire - nu-mi e bine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De-ai știi că nu mi-e bine

Ți-e inima în altă parte
Mi-e inima numai la tine
A ta nu știu ce ritmuri bate
A mea o știi și nu-i e bine

Privirea ta e dusă-n zare
Privirea mea cum te privește
Privirea ta și-a ei chemare
Așteaptă poate altă veste

Cum te visez în orice noapte
Pe-un câmp cu flori scăldat de soare
Cum dispărută ești în ele
Și cum te caut cu disperare

Cum trece noaptea nedormită
Cum tu adormi încet pe-o parte
Cum ochii mei deschiși veghează
Cum te așez pe-un rând în carte

Și iar ți-am scris o poezie
Și tu din nou nu ai citit-o
Și iar te desenez pe-o foaie
Și toată noaptea am privit-o

Cum crapă zorile pe mine
Iar n-am dormit și iar buimac
Cum amețesc și nu mi-e bine
De-ai știi cu ceruri cum te plac

Sunt tot aici pe lângă tine
Doar ochii dacă i-ai deschide
Să-mi vezi privirile nocturne
Să vezi ce doruri am în rime

Ți-e inima în altă parte
Mi-e inima numai la tine
Și pieptul simt că mi se sparge
De-ai știi iubire - nu-mi e bine!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pasivitatea și lipsa de acțiune îți hrănesc frica, iar proactivitatea și acțiunea îți hrănesc curajul. Cu cât mai mult amâni, cu cât mai mult te afunzi în zona ta de confort, cu fiecare zi ce trece te simți din ce în ce mai lipsit de putere. În plus, oricât de mult te-ai lupta ca să împiedici schimbarea ea se petrece oricum, cu sau fără voia ta, iar dacă tu ești paralizat de fricile tale și te simți lipsit de putere, orice schimbare ți se va părea copleșitoare și greu de gestionat. Însă, atunci când tu cel care provoacă schimbarea, când ai curaj și acționezi, îți construiești pas cu pas încredere în tine, conștientizezi și simți câte resurse interioare ai și nimic nu ți se mai pare greu sau de netrecut. Atunci când știi că prin acțiunile tale poți să obții orice de la viață, există cel puțin o soluție la orice problemă și că rezolvarea oricărei situații depinde de tine, niciun obstacol al vieții nu mai este de netrecut. Înveți în timp greutățile îți sunt date ca să te întărească, ca să devii și mai puternic și mai înțelept, altfel percepi obstacolele ca pe niște oportunități. Frică și pasivitate versus curaj și acțiune. Tu alegi cum dorești să-ți trăiești viața!

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă îți imaginezi că într-o relație de cuplu intri ca să iei de la partener, vei suferi atunci când aștepți primești și nu ți se dă. Dacă îți imaginezi relația de cuplu este ca să te facă fericit, vei suferi atunci când te trezești singur pentru o clipă și îți dai seama ce viață de rahat ai. Dacă îți imaginezi iubirea "se primește" de la celălalt, vei suferi atunci când vei uita iubirea se "autogenerează" în fabrica din sufletul tău. Dacă îți imaginezi că într-o relație de cuplu trebuie să îți lași deoparte libertatea, propriile nevoi, hobby-urile și prietenii, vei suferi de fiecare dată când vei fi șantajat în numele iubirii renunți la tine iar la sfârșit – suferința suprem㠖 când ești părăsit pentru că ești un om fără coloană vertebrală care a renunțat așa ușor la propriul suflet. Iar cea mai mare suferință este atunci când ți-ai format părerea despre iubire din ce spune religia, mass-media și anturajul tău. Ai un compas perfect al iubirii în inima ta. Acolo știi tot timpul ce e bine și ce e rău, știi când mergi pe un drum greșit sau unul al împlinirii, când e timpul să se încheie o relație sau să înceapă una. Nu asculta pe nimeni, nici pe mine, când vine vorba de iubire. Dar ascultă-ți vocea interioară cu sinceritate brutală. Și atunci vei știi tot ce ai nevoie să știi despre iubire, relații, îndrăgostire, fericire.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Știi unde sunt cele mai bune soluții? În experiența altora care au avut aceleași probleme și le-au rezolvat. La orice problemă pe care o ai în viața ta, acum, poți fi sigur că cineva din șase miliarde de oameni a găsit soluția. Este un lucru fascinant să poți intra într-o librărie și să poți cumpăra cu o sumă oarecare munca de douăzeci de ani a unui om. Există informații care pot duce la rezolvarea oricărei probleme, care funcționează, dar trebuie lucrezi tu însuți la rezolvarea problemei care te frământă; ca mușchiul la sala de forță. Trebuie înveți, pentru că nimeni nu o să facă asta pentru tine. Adevărata încredere în tine nu este arăți altora de ce ești în stare. Caută în tine și vezi ce îți place faci; și fă asta fără frică. Încrederea e de multe ori confundată cu aroganța. Dacă ce faci faci pentru tine, fără vrei demonstrezi lumii ceva, atunci fă din toată inima, fără să îți fie teamă de invidioși. De ce anume ți-e frică? În ce domeniu al vieții dai dovadă de lașitate?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Sonya: Bănuiesc au fost multe cele ce s-au îndrăgostit de tine.
Lucian: Dacă au fost sau nu... Nu știu; poate... Printre ele s-a numărat și blondina noastră micuță, Maria. Ceea ce știu însă foarte sigur, e că eu nu m-am îndrăgostit de nici una, decât de ea, de la început, de cum am văzut-o, iar asta s-a întâmplat cu foarte mult timp în urmă. Dacă n-ar fi fost ea, poate că ai fi fost tu; ai fi avut șanse, ești drăguță... Tu, Maria sau alta. Dar așa...
Sonya: Așa nu poate fi decât ea.
Lucian: Întocmai. Ea-mi domină gândurile, iar eu nu pot schimba nimic în acest sens. Am încercat de multe ori, dar... La naiba! Nu știu de ce, însă... Mi-e imposibil!
Sonya: Ba da, poți schimba ceva.
Lucian: Nu înțeleg...
Sonya: Dacă tot o iubești atât de mult, atunci de ce suferi din cauza ei, când totul ar putea fi atât de simplu? Mai ales că și ea te iubește pe tine, asta e clar.
Lucian: Nu știu; eu nu sunt atât de sigur.
Sonya: Ar trebui fii. Pentru că te iubește. Scrie foarte mult despre tine în jurnalul ei, se gândește mereu la tine, atât de mult, încât vorbește și noaptea cu tine, în somn. De ce crezi că ar proceda astfel? Simplu: Pentru că te iubește, e singura explicație.
Lucian: Posibil... N-aș putea să te contrazic, dar nici să te aprob. Nu sunt sigur că ai dreptate.
Sonya: De ce nu încerci să te convingi singur?
Lucian: Ce vrei spui?
Sonya: Încearcă afli adevărul, fii sigur, să știi dacă te iubește sau nu.
Lucian: Cum fac asta?
Sonya: Încearcă -i găsești jurnalul, vezi dacă scrie sau nu des-pre tine în paginile lui, iar dacă scrie, afli ce anume scrie despre tine. Presupun însă că ar trebui -l cauți în timp ce ea nu este în cameră; îl ține întotdeauna bine ascuns, uneori, din când în când, schimbând locul respectiv, în care-l pune. Nici Ly, colega ei de cameră, nu știe de existența jurnalului; când scrie, are grijă ca Ly să nu fie acolo, fie doar ea, singură.
Lucian: Îmi sugerezi cumva s-o spionez? Asta mă sfătuiești?
Sonya: Da. De ce nu? Pare a fi singura soluție pentru a afla ceea ce te frământă atât de mult, pentru a te liniști, însă pentru asta e nevoie să te întorci printre colegii tăi, fii iarăși împreună cu ei; ați stat destul separat, nu crezi?
Lucian: Poate...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când poți accepta durează 15 ani obții orice lucru cu adevărat valoros, se întâmplă ceva magic: - îți dai seama că nu poți aștepta 15 ani ca să te bucuri de viață așa că în timp ce faci munca aia, călătoria de 15 ani, începi trăiești mai mult micile bucurii ale vieții. - îți dai seama că drumul înseamnă fericirea și nu destinația așa începi aplici asta în toate aspectele vieții. - înțelegi că te poți face pe tine bogat făcându-ți nevoile mai puține, și în același timp realizezi că dacă ai un vis mare pentru care să te trezești dimineața, toate poverile sunt mai ușor de dus. - după câteva luni din această călătorie realizezi ce simplu e să fii fericit și parca nici nu mai îți dorești ajungi la destinație asa repede pentru că nu mai vrei scapi de propria ta viață mizerabilă care acum are sens, și descoperi că îți poți iubi viața și te întrebi cum de nu te-ai simțit atât de bine până acum, pentru că deși nu ai mai multe în exterior, simți că ai trezit în tine uriașe comori interioare care au fost tot timpul acolo. Ce altceva ai mai învățat din călătoria ta?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În secunda în care nu ne mai putem folosi de celălalt pentru a ne satisface cele mai profunde, intime și egoiste nevoi, reacția noastră ne va spune câtă iubire, respect, grijă am purtat celuilalt de-a lungul timpului iar la despărțiri se vede cel mai limpede unde ne găsim și cine suntem și mai mult, cine am fost de-a lungul întregii relaționări. Când nu poți avea iubire, prețuire și respect pentru o persoană când ea nu te mai servește, nu le-ai avut niciodată și meriți cu siguranță un Oscar pentru cât de bine ți-ai jucat rolul și ce bine ai intrat în pielea personajului iubitor și respectuos până la cer. Noroc cu despărțirile care ne mai arată cine suntem defapt. Cum ar fi dacă am rămâne ceea ce suntem și am lucra cu adevărat la asta și nu doar ne-am perfecționa și mai bine rolul și mască?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu

Fibrele foarte mici ale sufletului s-au rupt într-o după-amiază,
când nu am mai vorbit.
Dar el a lucrat în ascuns, zile și nopți,
până când a unit capătul din dreapta cu cel din stânga lui,
cum unesc copiii bețele de chibrit.

Apoi a venit altul și a dat cu piciorul
(vrând poate să ți se vâre în suflet întâi cu picioarele)
și microfibrele din dreapta s-au tras înspre cele din stânga
(dacă sufletul are într-adevăr o dreaptă și o stângă a sa)
și a devenit mai tare ca pânza de păianjen
pe care, în sfârșit, se puteau legăna elefanții.

Apoi altul și altul și tot așa...
până când sufletul a căpătat mușchi tari ca piatra.
Au venit inginerii și au zis, ciocănind în el:
"Ia uite ce inimă de piatră, din ea putem face un pod
un pod de piatră care nu se va mai dărâma în veci,
și așa s-au născut ai noștri copii.

Dar jos de tot, mai jos decât josul
(înlăuntrul fiecărei fibre adică, asta dacă sufletul are un jos și un sus al lui)
eram eu care urmăream un fluture zilnic până la râu
ca să învăț să te ating
fără să te întrerup
când îți privești fiul sărind dintr-un picior în altul
aruncând înainte pietricica din capul unghiului
pe care ți-am făcut-o cadou prima dată, când te răstigneam
și amândoi ne priveam în tăcere.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook