Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Odă rurală

Din valea Oltului răsare
În veșnicia neclintită
Un falnic vuiet de tractoare
Ce se prefac într-o ispită
Pe-a lumii criptă trecătoare.
E-un strașnic semn de iscusință
Al Oltului – râu secular,
Altare vechi în neființă
Le udă toate iar și iar...

Se naște-n tindă o dorință,
Chemare strașnică, aprinsă,
E-a lumii umbră, îi o ființă
Prin veac trecută neînvinsă...
De poftă dealurile plâng
Și ea se-aude an de an
La margine de crâng,
E ca un cântec de fazan
În primăvara dulce.

Timpul trăirii e magnific,
Tărâmu' acela e mirific
Și totuși, totul e în van
Fiindcă acolo apare JAN.
Oltean simpatic, enigmatic,
E tractorist, e și fanatic,
Când este vesel are haz
Și i se trage de la praz...

În timp, profundă cugetare,
În spațiu, a Oltului strigare,
E blând și totuși pătimaș,
În răzbunare-i aprig tare,
Cu vorbe iuți, otrăvitoare,
Idei abstracte radiază,
Prin ochii de oltean veghează
Cea fost și ce o să mai fie
Și-n jurul lui e veselie.

Călătorind prin lumea largă,
Oltean pribeag, șiret și harnic,
Trecutul său îl tot aleargă
Și nu îl iartă de nimic.
Chemarea aceasta îl frământă...
Ocultă, magică un pic,
Venită din trecute ere,
Îl readuce la amanta
Unde cândva a prins putere.

Se-ntoarce iarăși fiu al țării
Acasă, ca un val al mării,
Când se izbește tot de mal.
E lungă noaptea care vine
Și luna i se pare aprinsă,
De parcă ar fi speranțe iar
S-admire zâna cea întinsă
Pe patul de mărgăritar.
Așa se-ntoarce acasă JAN.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Elena Buțu

Oltean descurcăreț

De va fi ger și-omăt viclean,
Zise olteanul cu mult haz,
M-oi descurca, doar sunt oltean,
C-am și zaibăr și am și praz.

epigramă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gheorghe Burdușel

Dovada că-i oltean

e oltean, la-ncurcătură,
Îl recunoști ca pe-un cal breaz,
Căci chiar și beat, peste măsură,
Gura-i miroase tot a praz.

epigramă de din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Destin împlinit

Un cer senin, o inimă ce bate îmi poartă dorul spre zări îndepărtate,
Acolo unde vulturii își fac casă, iar îngerii din ceruri ne veghează.
Aud chemarea unui zeu păgân, cu glas de tunet și sceptru de Neptun
Și îmi pare că acesta mi-e străbun.

Poți fi și pasăre, și om, cu sufletul arzându-ți în altar,
Prin brațe te ridici de la pământ și prin efortul tău de muritor.
Sclipești precum o stea lăsând în urmă adevăruri,
În gândurile tale se zămislesc idei,
Iar prin a tale visuri te apropii mult de zei.

Dacă privești în urmă vezi secole de-a rândul,
Ce au trecut îndată, uitând povestești
Că ai fost cândva acolo, un personaj din lume,
Ducând o viață simplă sau bătălii regești.

Oricare zi lumină este o zi regală,
Iar noaptea e stăpâna cu stele mii lucind,
În zi sclipește raza prin ani călătorind,
Iar noaptea este sfetnic al multor galaxii.

Doar gândul se desprinde de mantia terestră,
Purtând cu sine viața, ca pe un sol trimis,
Să ducă mai departe în sferele înalte,
Amprenta lumii noastre, eon din univers.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

"Pui" de oltean

Oltean născut din viță veche,
De zaibăr roșu stimulat,
Cutreieri lumea-n lung și-n lat
Ca un turist făr-de pereche
Și nu te culci pe o ureche
Deși e-un zvon întemeiat
C-ai fi puțin afemeiat
Iar uneori, "cuprins de streche"...
Cum în vizor e al tău nume,
Pe seama ta apar noi glume
Dar știu cam care ți-e necazu':
Nu poți faci ce-n cap îți vine,
Căci vigilent, Mihai Viteazu,
Mereu cu ochii e pe tine!

sonet epigramatic de din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Oarecum sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Plimbă-te prin mine!

Cerești calești se plimbă prin mine,
În suflet am stele legate în horă.
Tăcerea le mișcă ceasornicul mut,
Din oră în oră.

Mă pierd printre ele furat de un val.
Izvorul de noapte din ochii tăi negri,
Se varsă în mine de dă peste mal.
Iar vremea se cerne prin ițe de nouri,
Și-n pleatea mea neagră apune în alb.

Focul din părul tău vântul nu-l poate stinge,
Adie în privirea-mi de patimă aprinsă
Flăcări de foc ard parcă în poarta ce-o deschide,
Sub gene, lunge gratii, dorință, așteptare,
De patima-ți aprinsă.

Patima ta mă doare!
Cu mâinile’ amândouă,
Cunună-ți fac din stele pierdute prin amiezi.
Caleștile din astre menite ne sunt nouă,
Prin suflet tu colindă-mi
Și fă-te că te pierzi!

poezie de
Adăugat de Ruben BucoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Umbra

De ce te mai întorci acasă, tată? –
doar vezi prea bine, casa-i dărâmată,
în locul ei găsești o alta casă,
cu turlă-naltă și mai arătoasă,
dar nu este la fel de primitoare
precum căsuța noastră cu pridvoare.

Iar eu, când vin acolo câteodată,
parcă-s străin la mine-n curte, tată.
Doar mărul ce mai dăinuie la poartă
mai întreabă seara despre soartă.
Nici el nu cred că se mai simte bine,
stă aplecat, iar fructele-s puține...
Cu trunchiul său, cândva atât de falnic,
zidit între betoane pare jalnic.
Nici ploaia nu-i mai udă rădăcina
de când betonul a umplut grădina.

Eu știu că mai apari prin curte, tată,
reclădești căsuța dărâmat㠖
cobori din Constelația Licornul
doar noaptea când ne frânge somnul
și către zori, pe când cocoșii cântă,
te-ntorci în cer, cu aripa mai frântă.
Iar eu trezit, în plină dimineață,
văd umbra ta cum se topește-n ceață,
și lacrimi grele ochii mi-i inundă
când mira soarelui apare tremurândă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Noapte vrăjită

Se scurge prin mine un dor neștiut
venit pe tăcute-ntr-o seară barbară
cu gândul întors obosit din trecut
lăsând neuitarea în frigul de-afară.

Am vrut să o chem înlăuntru, în casă,
dar poate sedusă pe căi neumblate
s-a scurs spre tărâmul ce încă mai lasă
parfum de iubiri care plâng cu păcate.

Iar dorul din umbră, sosit astă seară,
mă poartă prin visul lăsat mai de mult
în apele scurse prin piatra de moară
pornită-ntr-o vară c-un cântec ocult.

Scotea numai noaptea făina vrăjită
din grâul de aur crescut peste râu
cu macii albaștri prin holda păzită
de calul licorn, rămas fără frâu.

Ședea în răstavul lăsat printre holde
adus de-o nagodă cu părul în vânt,
venită călare la râu, să se scalde,
scoțându-și grăbită vrăjitul veșmânt.

De când am privit-o în noaptea cu lună
intrând dezbrăcată în râul sfios,
un dor fără milă se-ntoarce să-mi spună
caut nagoda pe râu, mai în jos.

poezie de din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ochii noștri nu au toamnă...

Câteodată, ochii noștri, când e toamnă, se privesc,
Pe vreun gând ce vine simplu, de demult, din primăvară,
Și se-întorc la clipa lumii, când lumina se măsoară
Prin culorile ce-n viață viața-n muguri o clipesc.

Ochii noștri sunt în spațiu porți de cer și anotimp,
Se deschid ca o corolă, ca un radar, ca o zare,
Au nevoie de lumină, de privire și de soare,
De un timp golit în spațiu, de un spațiu fără timp.

Ei sunt, poate, cu uimire, cercetași într-un război,
Pentru care Universul n-are margini nici zăbrele,
Ci doar sensuri nesfârșite, rațiuni și vorbe grele
Despre-un haos fără drumuri, dar prin care trecem noi.

Ne uimim de ce se-întâmplă, de-întuneric și de flori,
Trecem totul prin idee și-i găsim justificare,
Orice clipă de sosire are-o clipă de plecare,
Albul iernilor bogate-i o sinteză de culori.

Ochii văd, inima cere, dar atât, nimic mai mult,
Omul este tot ce poate, ochii n-au nicio putere,
Ei doar văd ce știu vadă, ce se află la vedere,
Dincolo de acest spectru, este-un spațiu grav, ocult.

Dar și ochii par o toamnă, toamna florilor din ei,
Ofilite-n frunze moarte și trecute prin durată,
Nostalgii pe-un vraf de umbre, umbre pe un chip de fată,
În contrast cu tinerețea-i, care poartă-n ochi cercei.

Ochii noștri sunt ca zarea, ca lumina, ca un dor,
Ei nu știu să fie altfel, sunt ce sunt de când se știe,
Ei nu mint, nu fac grimase, sunt așa cum știu să fie
Cum e iarba de pe coasă, cum e apa la izvor.

Ochii lumii nu au toamnă, nu se trec, nu-îmbătrânesc,
Nici atunci când trece vremea vremii ochilor de soare,
Ei sunt plini de luminițe vii, frumoase, visătoare,
Fiindcă ochii toamnei noastre-n ochii noștri se privesc.

poezie de (7 august 2015, București)
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În ochii tăi se-ascunde astăzi luna

Dar lasă-te cuprinsă de plăcere,
Reneagă indolențe sau mizerii,
Suntem doar noi acum, sub pleoapa serii,
Când lumea e redusă la tăcere.

Oferă-mi dreptul de-a trăi extatic,
Dezmiardă contradicția din mine
Și spune-mi că-i perfect și-i foarte bine
În tot acest scenariu dilematic.

A mai căzut o stea. Și o dorință
S-a prins în păru-ți răvășit de doruri,
Un clovn șomer aleargă prin decoruri
Lovind malign în propria-i ființă.

Rămas-au încă replici nerostite,
Mai mulți actori au emigrat spre moarte,
Noi ne ascundem iarăși într-o carte
Și toate-s vechi și toate prevestite.

Am cumpărat pe-un vis un colț de viață,
Va fi al nostru pentru totdeauna,
În ochii tăi se-ascunde astăzi luna,
Iar astrologi celebri ne răsfață.

poezie de din Pelerini pe linia destinului (9 mai 2013)
Adăugat de Cristian LisandruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Condensatul...

. sorb permanentul existenței din lumea ce mă înconjoară
mai sorb și harul excelenței din cea sortită mă doară
și trec prin spațiu și prin vreme spre lume aia, viitoare
cu arhetipuri și extreme în care nimeni și nimic nu moare

și-n care-i numai veșnicie și permanentă ambianță
și gol ce naște energie din morfogena-i rezonanță
iar lutul stă în nemișcare iar nemișcarea într-o găoace
din care naște când un soare, când hăuri dure și rapace...

și-n care nu există moarte și-n care nu există viață
doar fluctuații când deșarte când lungi când doldora de ciață
și-n care-i condensată firea mai zis-a lui einstein și bose
și în esență fericirea-i un câmp cu floricele roze...

poezie de (9 septembrie 2019)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adina-Cristinela Ghinescu

Iubire...? De două ori...

Pe ritmuri de dorință, m-ai îmbătat ușor
Și cu vorbe alese, ai vrut s-arăți iubire...
Însă tot ce-ai vrut... a fost un dormitor,
În care să mă ai, bifând o împlinire.

Nu folosi minciuna când simți arzând un dor,
Nu îți nega trăirea, prin frică, lașitate...
Nu terfeli iubirea doar pe un biet covor,
Prețuind doar trupul și nu omul din spate!

Ai cautat ai, simți ce n-ai avut...
Și într-o zi... ai prins curaj vii iarăși la mine.
Și iarăși te-am primit cum nu m-ai fi pierdut,
Dar pentru c-ai venit, m-am depărtat de tine...

Iubesc totul în toate... iubesc peste total!
Nu știu și nici nu-mi place fac ca restul lumii!
Dar ce ți-am oferit, a fost mai mult de-astral,
Iar tu, ai risipit pan' la sfârșitul lunii!

Nu știi multe de mine... dar nici n-ai vrut știi.
Ți-ai rezervat bilet doar în dorința
De-a poseda și doar de-ați împlini
Un vis trecut, ce-ți obseda ființa...

În dragoste ești liber, dar doar dacă iubești!
Atunci păcatul nu cade peste tine...
Numai carnal, nu poți ca să trăiești,
Când ai un suflet tânjind scopuri divine!

Promisiuni și vorbe! Cuvinte și atât!...
Nu te lega într-un blestem din vină!
Ar trebui știi că legământu-i sfânt...
Și de te-abați cumva, ajungi iar la ruină.

Și de nu simți iubire... și de nu vrei ce-ai vrut,
Sinceritatea e unica salvare!
Nimeni nu te obligă, faci, sau ce-ai avut
Să îți păstrezi cu tine, de nu simți vreo chemare!

Cândva, peste un timp, sau poate peste două
Sezoane de-amintiri... ai -nțelegi zâmbind...
Că-n viață tot se-ntoarce și ploaie ne dăm nouă,
Atunci când ploaie dăm... înșelând, mințind...!

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de CristinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Cu tine

Reînoind demersul blând
De-a fi doar vesel, nu în gând
Ci în amestecul de vreme
Pierdute sunt vorbe prin semne.
Cu tine stropii nu mai plouă
Cu tine-i tot, e totu-n două
Cu tine viața se dezleagă
Cu tine-I tot și nu e șagă.
Revin la timpul fără timp
Când nu e loc pentru răstimp
Revin la spațiul fără de zare
Când totul totului mă doare.
Cobor în susul făr' de timp
Și urc în timp făr' de-anotimp
Sunt amalgam de Univers
Dar sunt el gând fără de ghers.
Cu tine timpul e secundă
Iar spațiul e tot mai gol
Cu tine totul se incumbă
Iar armonia-i unison.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mâine nu e nimic

Când?
Când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
În lumea aceasta
Din ce în ce mai smintită?

Timpul devine senil.
Timpul devine ilicit,
Timpul devine incomensurabil.
Ieri a devenit prea repede azi,
Azi parcă n-a fost niciodată,
Niciodată mi se parea fost totuși odată,
Odată, îmi spuneai că vom fi împreună
Pentru totdeauna...
Totdeauna nu mai înseamnă nimic,
Totul e acum!

Când, spune-mi când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
Într-o lume,
Din ce în ce mai țicnită?

Totul e acum, mâine nu e nimic!
Mâine ne bârfim unii pe alții,
Mâine se fac promisiuni electorale,
Mâine se fac scrisori anonime,
Mâine ne dăm în cap unii la alții,
Mâine iarăși se fac jurăminte de castitate!
Mâine e altă zi de instrucție pentru războiul nuclear,
Mâine e iar ziua în care se aruncă istoria la gunoi.
Numai acum, numai acum mai avem puțin timp
Să ne iubim,
Mâine nu e nimic!...

Când?
Oare când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
În lumea aceasta
Din ce în ce mai smintită?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Vezi?! Primăvara plânge

Vezi?! Primăvara asta plânge...
În vânturi reci mă înfășoară...
Transcendental sărut, pe buze,
Sub dulci înfiorări coboară.

Iluștrii pictori speculează
Mișcarea ei de amazoană,
Poeți și oameni o visează...
(Căci, vezi?! E cea mai sfântă doamnă!)
Căci ea e cea mai sfântă doamnă.

Catapeteasma ei de frunze
Și flori, e-un dulce portativ
Pe care fluturii aleargă
Precum un gând, în orice timp...

Mirific vals! Ce mătăsoase
Cărări... Ce foșnitoare umbre!
Cioplite chipuri de iubire...
Un catafalc de pitre scumpe...

Trec iar prin noi feciori din basme
Și zânele Zeului-TIMP,
Parcă se-aud curgând izvoare
În noi... Și muntele Olimp,

Trădează-n tainica tăcere
Primăvăratica-i privire,
E primăvară iar în lume!
E primăvară în iubire!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

A câta oară?

A câta oară viața lui Cristos
așterne iarăși flori în ramuri vechi
și cântă rândunelele perechi?
Iar tu rămâi tot mort, tot neguros.
A câta oară slava lui Isus
aduce iar zambile și cicori,
un rai ce-mparte veșnic iar fiori?
Iar tu rămâi tot crunt, tot nesupus.
A câta oară spunem: A-nviat!
Și Cel ce-i viu, în zbor de ciocârlii,
te-așteaptă iar între ai Lui vii?
Iar tu, tot sub povara de păcat.
A câta oară, în lumini de gând,
El vine iar, ca vântul printre brazi?
Și tu nu strigi: Rabuni! și nu cazi
ca să-I cuprinzi picioarele plângând.
A câta oară, seara spre amurg,
tu vezi către Emaus un străin,
un om ciudat, cu chip de lacrimi plin.
Și tu știi pentru cine I se scurg.
A câta oară în cămara ta,
prin ușa ferecată cu zăvor,
străbate iar divinul Salvator?
Și tu măcar nici nu-L întrebi ce vrea?
A câta oară, ca să-ți dea dovezi,
te-ndeamnă iarăși: Nu fi ne-nțelept,
ci puneți mâna-n rana Mea în piept!...
Iar tu ți-astupi și ochii să nu vezi.
A câta oară El te-așteaptă blând,
cu pâini și pești ca pe un ucenic?
Iar tu iei hrana și nu spui nimic.
Cât vrei te mai rabde? Până când?
A câta oară, ziua, spre Damasc,
se-arată o lumină-n jurul tău?
Iar tu alergi mai crâncen și mai rău
să-i strângi ciorchinii și să-i storci în teasc.
Nu înțelegi că, totuși, într-o zi,
Îl vei vedea... când va zbura spre Cer?
Și noi vom fi cu El... iar tu stingher.
O, vino astăzi, nu mai zăbovi.

poezie clasică de
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Daniel Vișan-Dimitriu

Sărutul primăverii de foc

Poteca mea de primăvară,
cu urme vechi de eu și tu,
mă duce-n orele de seară
în timpul nostru ce trecu.

Și, parcă, simt o ușurare
când îmi găsesc prin anii vechi
aceeași tu, strălucitoare
și cu cireșe la urechi.

Un zâmbet galeș le răspunde
privirilor ce te doresc
și se împrăștie-n secunde
ce trupul tot ți-l arcuiesc,

iar eu, cuprins în arcu-acela,
nerăbdător și încordat,
îndepărtez, ușor, dantela,
de tot ce am de sărutat.

Mă rog de timp să stea în loc
acolo unde eu și tu,
în primăvara cea de foc,
ne sărutăm... dar el trecu.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Te aștept

Te aștept mereu vii,
Când ești plecată de acasă,
S-aduci bunătăți pe masă
Și în suflet bucurii.

Vino, n-o să-mi pese mie
De a lumii vorbă multă,
Cine stă de o ascultă
Fericit nu o să fie.

Vine noaptea, știm că luna
N-are al vorbirii har,
De o-ntreabă, e-n zadar,
Vorbe n-o să spună una!

Sunt nespus de fericit!
Venită din lumea largă,
Fermecată, a mea dragă
Pe-al meu braț a adormit...

poezie de din Confesiuni de-o clipă
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Olteanu-i hoț!

Știam că ești un hoț de buze dulci
De mere coapte... că doar ești oltean
Știam că-n locul unde capu-ți culci
Rămâne așa... un dor fără alean.

Că porți în ochi luminile din stele
Și-n palme focurile lui Satan
Și arzi mocnit fecioarele-ntre ele
nu te uite... că doar ești oltean!

Știam că-n vorba ta e-nchis un vis
Că-l dai la schimb pe-o inimă... știam.
Că ard în iad crezând că-i paradis
De îndrăznesc cumva vreau -l am.

Te strecurași precum scânteia-n iască
Ș-avuși tu grijă să nu fie-n van,
C-afurisită-i firea femeiască
Poftii la gura dulce de oltean!

Of, Doamne... trage-a nopții draperie
Și-mi lasă-așa... o briză de-aer rece
Că dragostea-mi pătrunse pe sub ie
Și nu știu sincer dacă-mi va mai trece!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Și totuși moartea

frica de moarte ca spaima de gropar
le ard cu lumânarea aprinsă de credință
rostesc o rugăciune descrisă în tropar
nu risipesc ideile le port cu chibzuință.

unde e veșnicia nimeni nu îmi spune
moartea se apropie cu pași grăbiți
știu că soarele din mine nu va apune
va străluci mereu peste munți fericiți.

când totuși am mor voi răsări un tei
împrăștii miresme în primăvara lumii
îngerii cerului mă așteaptă la ei
unde fericirea o clădesc heruvimii.

aș vrea repar greșeli din trecut
plec din lumea sură în rai absolut.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Umbra copilăriei

Am învățat înot prin viață și totuși,
adesea mă înec în valurile dorului
ce nasc din vântul uitării, din depărtări,
dintre cripte de mult ruginite.

Vântul acesta,
din când în când își drege glasul
și șuieră în tivgă chemarea,
o țipă!

În piept îmi crește un înger
și inima-mi plesnește de lumina lui,
eu duh mă fac îndată și mă evapor
într-o oază doar de mine știută.

Acolo, seara, cântă vesel pitpalacul sus pe deal
și greierul, cu un ecou de pace, îl îngână;
acolo, în vale, cântă broasca la lumina lunii
și stau și-ascult, măi frați ai mei,
ascult cu inima - e simfonia lumii!

Mă pun la pas... mersul îmi devine cald,
parc-aș umbla desculț prin vară
și tălpile îmi sunt încălzite de sfântul pământ.
Un miros de pâine caldă răscolit de același vânt,
mă oprește la o poartă care duce spre trecut.

Mă privesc călărind liberatatea deplină...
ce simplă viață aveam atunci și plină,
fiind copil la țară!
Duhul meu se oprește-n șezut
la umbra copilăriei - am găsit locul!

O scenă biblică-mi inundă simțurile-ndată:
bunicul meu e-n bătătură și îl privesc în ochi,
el nu mă vede, dar cumva mă simte
și râde către soare,
își face sfânta cruce, ia sapa-n mână
și pleacă împăcat către răzoare.

Și iată eu îmi știu trecutul prin ochii lui,
iar el iși simte viitorul, prin ochii mei
și între noi oglinda-n care se sticlește umbra timpului
se sparge!

Blânda adiere a serii mângâie matern ținutul
și îl scaldă în miresme de recolte aurii...
un cocoș îi dă onorul și mă face tresar
- se pare că am ațipit în oaza mea -
iată-mă din nou la mal, dar mă îneacă dorul!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook