Doi străini şi-o necunoscută

(semnătură cu întorsătură)

Dintr-o picătură de vreme, 7 stropi de rouă
unul pentru mine, cinci vi-i dau vouă
şi unu rămâne pentru veşnicie
pentru cine-o fi mai la urmă să fie.

În fantasia metafizică, necunoscutul nostru
"îşi făcea de vorbă cu pereţii şi vântul"
cu gândul dus şi întors
ca fuiorul tors
din cânepa topită-n Crişul Alb

Stând pe pietroiul din cetate, celălalt străin
cu ochii mijiţi, filtra-n mreje de iluzii
întâmplări din calendar
cu locuri, oameni şi jocuri
şi-o semătură cu degetul pe nisip
Joi, 22 august, 2019, ora 9:09

Asta da, semnătură cu întorsătură.
Cu oră potrivită. Nici prea de dimineaţă
şi pripită, nici prea spre amiază.
Din nu ştiu care pricină, dintr-o dată,
din mijlocul frunţii străinului
străfulgeră un ochi, ca o oglindă din care
ieşea o necunoscută...

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra şi armăsarul

(de pe rogojina poemului)

1.

E doar începutul. Niciodată nu era ceva urgent. Întotdeauna găseam alte priorităţi. Întâmplarea făcea regula de aur care disciplina hazardul în formele lui suprinzătoare. De aceea, zic: nimic nu mă mai suprinde. Pe rogojina poemului am zarurile aruncate şi rotunjite ca nişte sfere ciobite la colţuri. Nu poţi prinde minunea din alergările începutului. Clipa rostogolită cu încetinitorul lasă-n fereastra sufletului bucuria întâlnirii cu rod. Dintr-un motiv anume, care nu se spune decât la sfârşit, am luat albumele şi-am început, cu ele şi cu tine, un itinerar. Tu ai notate zilele în calendar.

2.

armăsarul meu cu ochii verzi
iubeşte "tropotul armăsarilor negri"
zborul şi dorul de Infinit

oamenii din Peninsulă par întotdeauna ocupaţi
dar în realitate nu fac altceva decât că
se plimbă de colo-colo
făcându-şi de lucru pe faleză
sau gură cască
la o cafea sau o bere
în Piaţa Ovidiu
ori pe Terasa lui Herimon de la Casino

sub lună
umbrele lungi urcă singure scara
cea cu pipa este umbra ta
care-şi aprinde tutunul
cu o stea

la capătul nopţii, o dimineaţă pe care
te las să o petreci călare pe calul tău năzdrăvan
pentru aceasta nu ai nevoie de nici un ban
nici de sabie şi nici de buzdugan

se face drum verde spre casa din deal
unde-i atelierul tău de vară

o iau pe scurtătură
folosind o scară şi-o piesă de tură
luată de pe rogojina poemului cu nuduri şi culori solare
cu foarte puţină sare
cât rămâne dintr-un strop de mare
pe-o pensulă subţire de semnătură
de efect
cât să nu lăsăm în urmă
nici un defect
cu parfum de bujori şi de trandafiri
de crini, nuferi şi amintiri
cu o mie şi una de iubiri

cu foarfeca mare de croitor
decupăm câteva vise

ţine cont ce ţi-am spus
cel mai bine se cântă
când eşti sub duş

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi sunt din ce în ce mai străin

în oglindă nu mai zăresc copilăria
nici liniştea nici zbuciumul
nici măcar ultimul scrum
doar un palid sentiment de tip deja vu
cu un om răsucind cărări albe
când spre nicăieri
când spre cine ştie ce mister

mă înec cu mine însumi
într-o sufocare din ce în ce mai perfectă
lacrimă neagră lângă altă lacrimă
din care îmi mai scriu scrisori
ca să nu-mi uit numele
ca un ecou întors pe dos
dintr-o altă zi de 12 iulie
poate dintr-o pădure cu fluturi albi
sau poate doar din copacii tăiaţi
între două cuvinte de-alint
şi-o promisiune

unde doamne-iartă-mă să mă mai caut
cui să-i cer să mai fugă din visul meu
parcă din ce în ce mai scorojit
la intersecţia cu umbra mea de om
cu mult înainte de ceaţa de azi
în care măgar mă pierd

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochii săi strălucea reflexia celei mai frumoase planete din Univers - o planetă care nu este nici prea caldă, nici prea rece; care are apă în stare lichidă pe suprafaţa sa şi unde gravitaţia este tocmai potrivită pentru fiinţele umane, iar atmosfera este perfectă pentru ca ei să poată să respire, unde există munţi şi deşerturi şi oceane şi insule şi păduri şi copaci şi păsări şi plante şi animale şi insecte şi oameni - o mulţime de oameni. Unde există viaţă. O mică parte din ea, probabil, inteligentă.

citat celebru din Stephen Hawking
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluzii

Cum să te-ajut? Când eu nu ştiu
Decât acasă când mă-ntorc
Prin faţa templului pustiu
Să pun la coş, câte-un chiştoc –

Deşi sunt multe, unul pun –
Mai las destul la alţi creştini –
Şi-o clipă, sunt pe stradă, un
Prea fericit, între străini –

Cum să te-ajut? Când gândul meu
Repetă golul pe o pistă,
Şi şoldul meu îmi spune greu
Dintr-o proteză, că există –

Cum să te-ajut? Vezi, am să pun
Azi, un chiştoc, şi pentru tine,
În coş, la templul de pe drum –
Şi-mi fac iluzii, că fac bine…

poezie de Florian-Liviu Jianu
Adăugat de Nicolae Cozma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ani(vers)are

iarăşi demonul toamnei,
printre frunze de foc
îmi adaugă anii
îmi ştirbeşte noroc
mă întreb pentru cine
fie ploi, fie vânt
fie rău, fie bine
mai exist pe pământ?!

am venit prea devreme
deşi cred că târziu
cu-adevăr în poeme
ce nici singur nu-l ştiu
am venit dintr-o lume
ce-şi trimite-n solii
nu doar bulgării humei
ci şi suflete vii...

am venit într-o toamnă
cu rafale de vânt
ce culcau printre poame
meteori la pământ
am venit pentru tine
am venit pentru ea
pentru raza din mâine,
pentru neaua din stea

am venit prea târziu
deşi cred - prea devreme
ca să pot să mai fiu
genial în poeme
orişice eu v-aş spune
vouă, celor din glastre
mult prea mulţi mor legume
prea puţini flori albastre...

poezie de Iurie Osoianu (22 septembrie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot

Pentru tine nu–i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să fiu struna aceea
Încordată dar blândă,
Dintr-o harfă ce mângâie norii,
Ce stau gata să toarne
Ploaia târzie peste pământu-nsetat.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot s-ating obrazul curat
Al cerului tău,
Că atingerea mea
Îti va aprinde toate stelele,
Una câte una,
În noaptea ta grea...
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să-ţi mai văd o dată chipul,
Să-ţi mai mângâi o dată pleoapele obosite
Cu degete aspre de tot lutul din mine,
Că pot să-ţi mai şoptesc,
Cu glasul meu omenesc: Te iubesc!
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT,
Până când sunetul Şofarului
Va zgudui Înaltul,
Şi-atunci, ceea ce-a fost
Prea puţin,
Sau prea mult,
Va fi TOT.

poezie de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (iulie 2011, Bucureşti)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ar fi dacă într-o zi m-aş decide impulsiv să te uit? Apoi anevoie cu tremur in suflet te-aş da afară abuziv dintr-o amintire. Ca si cum dintr-o dată, imprevizibil s-ar risipi in noi tainele impărţite idilic intr-o clipă de veşnicie. Să vezi cum e intr-un suflet străin. Si dintr-o dată s-ar nărui tăcerile nestăvilite, liniştea si regăsirile. Reciproc. Când vine vremea să plecăm schiopătând de pe o pagină de hazard unde nu mai e loc pentru jumătăţi de lume comună, neînţeleasă. Ce-ar fi dacă m-aş uita inapoi?
N-aveam prea multă vreme. Iubim şi murim in lipsa iubirii. Ce-ar fi dacă m-ai lăsa să plec? Cu toate artificiile, aparentele si fericirea disimulată amândoi ştim că nimic nu va mai fi la fel...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu cred că pot

mă-nchin precum aş face-o cu o mână amputată
de prea mult timp toate izvoarele mă dor

copacul dezmiardă tăietorul de lemne
în noaptea asta luna are o privire de nebun
dau de-a rostogolul panica ce s-a născut în mine
pe o pantă lunecoasă ireală de săpun

cum din străinătăţi ar face asta
zorii exilaţi se zgârie pe ochi
nu ştiu al cui e chipul care se profilează în oglindă
tu îmi spui în şoapte repezi şi melodioase de deochi

mă hrănesc din Sfânta Carte cum aş face-o pur şi simplu
dintr-o pungă
nici un verset nu mi se sparge de priviri precum un val
Doamne câte becuri de o sută de waţti echivalează
cu o candelă şi-o lumânare
întreb în timp ce orele se desfăşoară de pe mosor
haotic şi banal

credinţa mi-e cam cât o urmă de copită de adâncă
iar întunericul îmi sângerează pe covor
mă-nchin precum aş face-o cu o mână amputată
de prea mult timp toate izvoarele mă dor

poezie de Adelina Fleva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când era la adăpatul vacilor, fetele care de care se întrecea să-i dea pricină de vorbă; dară el nu băga pe nimeni în seamă; se făcea ca nu pricepe ce vor ele. Pentru aceasta ele ca să arate că nu le pasă de nebăgarea lui de seamă, între ele, îl porocleau cu numele de Făt-Frumos al satului. Şi de unde să nu fie aşa! El nu se uita nici în dreapta, nici în stânga, mergea cu vitele la păşune şi treaba ieşea din mâna lui mai cu asupra decât din ale celorlalţi argaţi. Nu ştiu ce făcea el, ce dregea, că vacile pe cari le păştea el erau mai frumoase decât ale celorlalţi argaţi. Ele dădeau mai mult lapte decât cele ale altor argaţi, fiindcă pe unde le ducea el păşunea era mai cu gust şi mai îndestulătoare. Pe unde călca piciorul lui se cunoştea, fiindcă şi ierburile se înveseleau. Pasămite se născuse în ceas bun şi era ursit să ajungă ceva. Dară el nici habar n-avea de asta şi nici gând n-avea să se mândrească, fiindă nu ştia ce-i este ascuns în cursul vremilor. Ci smerit, precum îl lăsase pe el Dumnezeu, îşi vedea de ale sale, fără să se atingă cu cuvântul sau în oricareva fel, de alţii sau de al altora. Şi tocmai pentru aceasta flăcăii şi ceilalţi argaţi îl ponosluia.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cadranul solar al Katrinei

Orele zboară,
Florile mor;
Zile noi,
Căi noi
Trec pe lângă tine!
Dragostea rămâne.

Timpul este
Prea Lent pentru cei care aşteaptă,
Prea Iute pentru cei care se tem,
Prea Lung pentru cei îndureraţi,
Prea Scurt pentru cei care se bucură;
Dar pentru cei care Iubesc,
Timpul Nu există.

poezie clasică de Henry Van Dyke din Muzică şi alte poeme (1904), traducere de George Budoi
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată o femeie şi femeia asta avea trei fete. Pe cea mare o chema Un-ochi, pentru că avea un singur ochi şi era aşezat ochiul acesta tocmai în mijlocul frunţii; pe cea mijlocie o chema Doi-ochi, pentru că avea doi ochi, iar pe cea mai mică, Trei-ochi, cel de-al treilea fiind aşezat tot în mijlocul frunţii.

începutul de la Pomul cu merele de aur de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aud umbra...

dintr-o parte într-o parte
caut un loc să mă aşez,
să-mi frâng dorurile toate,
să adorm şi să visez

să visez că nu mai plouă,
să visez doar răsărit,
să visez doar stropi de rouă
peste cimpul înflorit

să visez ca altă dată
florile în jurul meu,
să visez ochii-ţi de fată,
genele şi părul tău

dintr-o noapte într-o noapte
îmi trec zilele grăbit,
ţi-aud şoaptele plecate,
prea mult ele m-au iubit

ţi-aud umbra vinovată,
vinovat mi-e gândul meu
împreună dintr-o dată,
ne privim dar sunt doar eu

dintr-un gând care te caută
storc atâtea amintiri,
lăcrămioarele te iartă
când mi-apar pe sub priviri

dintr-o clipă într-o clipă
iernile îmi bat la geam,
toamnele ce-mi stau pe prispă
mai fac flori două pe-un ram

una este pentru tine,
una este viaţa mea,
ofilită se mai ţine
agăţată de-a ta stea

se deschide doar în noapte
când te vede strălucind,
soarbe razele vărsate
şi visează gungurind

dintr-o parte înc-o noapte,
dintr-o clipă într-un gând,
te mai caut rostindu-ţi şoapte,
eu le-aud, eu îmi răspund

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tâlharul din mine

Eu ştiu ce-nseamnă să stai şi să rabzi
Şi apoi de nevoie să furi
Eu ştiu cum e privirea să cazi
Legat la mâini urechile să vrei să le-astupi
Când ei te condamnă, şi tu te condami
Osândă de lemne şi palme şi cui.
Eu ştiu cum e să simţi doar dispreţ
De la oameni cu vază, de la oameni de rând
Sub soarele amiezii, nemilos şi el, crunt
Cu palme izvoare, picioare şuvoi
Să simţi cum te stingi, tremurând.
Eu ştiu.
Ştiam să mă rog, dup’o vreme am uitat
Un susur de vorbe şi-o faţă cu spini
A trezit îm mine un freamăt, un geamăt, un chin.
Se ruga pentru ei – călăii, tâlharii
Cerea pe şoptite iertare
Şi n-am mai putut,
Tâlharul din mine murea
Dar nu sub osânda adusă de ei.
L-a omorât privirea Lui blândă
Şi vorbele frânte
Acolo pe cruce în mine,
Tâlharul murea-n ochii mei.
O vorbă am spus, o vorb’a credinţei
Nevinovatului ce murea lângă mine
Vântul bătea printre fluierele picioarelor mele zdrobite
Eu ştiu cum e dup’o viaţă trăită’n osândă
O vorbă răspuns să-ţi aducă iertare
Să mori înviind...
Condamnarea din urmă
Să fie un drum spre salvare.
Eu ştiu cum e...

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorindu-şi să primească dintr-o dată tot aurul pe care îl putea da gâsca, a ucis-o, numai pentru a descoperi că aceasta nu are nici urmă de aur.

citat din Esop
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când prietenia se bazează pe interes, ne iubim prietenii pentru propriul nostru bine, iar când se bazează pe plăcere, îi iubim pentru propria noastră plăcere. În ambele cazuri, prietenul nu este iubit pentru ceea ce reprezintă el în esenţa sa, ci în măsura în care ne este util sau plăcut. Asemenea prietenii au deci un caracter accidental, de vreme ce persoana iubită nu este iubită pentru ceea ce este ea însăşi, ci întrucât poate oferi fie un avantaj, fie o plăcere. În consecinţă, prieteniile de acest fel se destramă uşor, cei în cauză neputând rămâne prea mult timp aceiaşi ca la început: în clipa în care încetează să fie plăcuţi sau utili, încetează şi să fie prieteni. Or, utilitatea nu este ceva durabil, ci variază după împrejurări. Prietenii de acest fel nu cunosc intimitatea relaţiilor, pentru că adesea nici nu se agreează unii pe alţii;nici unul dintre ei nu simt nevoia să caute societatea celuilalt dacă nu este vorba de vreun interes, pentru că nu se simt atraşi unul de celălalt decât în speranţa obţinerii unui bun.

citat celebru din Aristotel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată îndeajuns

nu suntem niciodată prea copii
ca să putem iubi
nici prea în vârstă ca să nu avem întotdeauna
ceva nou de învăţat
nu suntem niciodată îndeajuns de curaţi
ca să îi judecăm pe ceilalţi
şi nici prea mizerabili încât să nu îi putem ierta
nu suntem niciodată prea săraci
pentru a ne îmbogăţi cu un zâmbet
nici prea bogaţi pentru ca veşnicia să nu ne tenteze
nu suntem niciodată îndeajuns de credincioşi
pentru a-l vedea pe Dumnezeu cu ochii sufletului
şi nici prea atei pentru a ne susţine convingerile false
nu suntem niciodată îndeajuns de tari
ca să putem învinge moartea
şi nici prea slabi de înger pentru a putea fi fericiţi
nu suntem niciodată îndeajuns de falşi
ca să putem mima răceala unei pietre
şi niciodată îndeajuns de sinceri
să fim transparenţi!

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu voi pleca la tata

astăzi am mers mai mult
decât în toate zilele

venele sufocate de umbre
şi de multe alte lucruri
s-au încins
între timp mă gândesc
să scriu o scrisoare dar
nu ştiu cum să încep
ideile se detaşează
şi nu pot să inventez
nicio scuză
buzele îmi vibrează ca
aripa unui fluture prins în lumină

sunt multe lucruri pe care
vreau să le scriu
între două gânduri
cuvintele se transformă în toamnă
şi se rânduiesc adânc în mine

închid ochii şi respir
din plămâni ies aripi
nimic din ce-am văzut
nu există
nici tata şi totuşi
vreau să-i scriu
cerul şi-a rupt din margini
poteca e tot mai strâmtă
în oraşul din mine
nu mai suflă nici vântul
aerul trece dintr-o tăcere în alta
dar aştept până se termină toamna

e destul de lungă

tac şi mă uit
timpul muşcă din marginile trupului
ca dintr-o halcă sfâşiată
oricum nu mai contează
e târziu
sfârtec un gând şi
despic senzaţii
neputinţa de a scrie
mă face să las un mesaj
pentru singura parte care
lipseşte

nimic mai trist decât timpul oprit
între mâinile mele de copil

cuprind cerul
şi supus
pentru o clipă
tac
ca într-un joc
să nu-l trezesc pe tata
ştiu că mă simte

în urmă vin liniştile şoptind umbrei
doar în pieptul toamnei
respiră un greier

se aude

nu-mi pot opri teama
e prea mult pentru o zi în care
am uitat suferinţa
în mine
mă opresc pentru o clipă
şi privesc o icoană

emoţia intră adânc
mă chircesc şi ţip
până se sparge umbra

eu voi pleca la tata

poezie de Teodor Dume din Moartea, un fluture alb (1 februarie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă compătimiţi pentru că...

Nu mă compătimiţi pentru că la căderea serii
Lumina soarelui se stinge-încetişor pe cer;
Nu mă compătimiţi pentru floarea pe care o pierd merii
Sau pentru frunzele care, când vine iarna, pier.

Nu mă compătimiţi nici pentru luna în scădere,
Nici pentru mareea care părăseşte ţărmul la reflux
Şi nici pentru dorinţele care ne spun la revedere –
Nu mă mai priveşti ca odinioară, iubirea pentru tine-i azi un lux.

Am ştiut întotdeauna: Dragostea nu-i cu nimic mai mult
Decât inflorescenţa trecătoare pe care-o asaltează vântul,
Decât mareea care, pentr-un ceas, urcă plaja în sonor tumult,
Lăsând în urmă resturi din nava căreia-i va deveni mormântul:

Compătimiţi-mă pentru că inima somnoroasă prea târziu învaţă
Ceea ce mintea la fiecare colţ vede şi sesizează-n viaţă.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi până acum

nu pot cuprinde cu gândul marginile universului
poate nici n-are
mă chinui degeaba cu ceva care nu-i important pentru nimeni
nici pentru mine dar nu poţi struni gândul
îl urmăresc dintr-o întâmplare
neprevăzută şi ademenitoare

apoi
îmi revin şi privesc lumea
aşa cum este sau va fi în viitorul apropiat

mă împac cu mine şi rămân aşa
un trecător prin zile şi nopţi cu întrebări
şi mai puţine răspunsuri
la care pot contribui direct

dacă voi descoperi ceva palpabil
nu mă luaţi în seamă
ca şi până acum

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mă grăbesc

Sângele aleargă
într-un dus întors, fără somn.
Eliberate dintr-o ploaie
lucrurile îmi intră toate în ochi,
fiecare luptându-se pentru sine
în spaţiul statornic pentru un timp.

Tu intri peste ele până-n cer
umblând printre stele
şi timpul ce îmi ceri să îl nasc
e sugrumat în pieire.

O lumină albastră rămâne udă
curgând vertical peste mine şi timp.
Iluzia ruptă dintr-o perdea de fluturi
începe nepriceput să te contemple,
distingându-te în destrămare.

Lumea simultană muşcă din mine
devenind o pradă a zilei de azi.
Şi praful din palme ucide urâtul,
canoane ung pe pâine cu sare
şi mă grăbesc s-ajung spre nicăieri.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!