Roşu geraniu

ca de la boem
cuminţit la boem cuminţit
îi spun – în poem – fratelui creator
de ascuns asfinţit, cum e vinul
frumos învechit, că marea e numai a noastră
iar soarele
când apune se duce la pescuit de sirene
cum şi noi
într-o vreme scurtam, ah, drumul până-n ocean
petrecând
clipele vieţii la sânul
unor femei numai valuri de vastitate! –
cerul e roşu geraniu
iar unghiile
fecioarelor mării sunt clar
de un alb de titanic

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragul sării

sunt şi eu un boem cuminţit
spune poetul
la malul mării de dragul sării
scriu cu degetul îndulcit
despre iubirile-amare ce le-am trăit jumătate
pumn, antebraţ jumătate –
scriu cuminţit
de dragul inimii sângelui meu sărat pe buze pe limbă
spune poetul
cu linia ţărmului mult
pierdută în spate

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuminţit

Când colinda, din bar în bar,
Tării cerea, doar, în pahar,
Şi-avea mari "flăcări" în laringe;
Acum s-a cuminţit... "le stinge"!

epigramă de Ştefan-Cornel Rodean (2008)
Adăugat de Ştefan-Cornel Rodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă de boem

Când vin acasă mai devreme,
Îi spun soţiei dulci poeme ;
Când vin cu zorii la fereşti
Îi spun atuncea la poveşti...

epigramă de Ion Diviza din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am tras stele peste mine

Am tras stele peste mine
Să m-ascund la tine-n gând,
Să privesc cum timpul vine
Clipele cum trec pe rând,

Să privesc în depărtare
Peste dealuri cum se stinge
Când întind mâna spre zare
Cerul simt că-l pot atinge,

Şi ating cerul cu mâna
Sus pe culmea dealului,
Să opresc pe veci furtuna
De pe creasta valului

Învelită toată-n rouă
Să m-aştepţi la asfinţit,
Doar am rupt pământu-n două
Şi vântul l-am cuminţit,

Am tras stele peste mine
Să dau lumii tale rost
Şi în timpul care vine
Să-i fiu clipei adăpost.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe dune, la malul mării

Toată noaptea noi dormim aici pe dune,
Sub această continuă adiere de vânturi,
Cu stelele deasupra noastră santinele;
Ne-îngână de nani-nani trântorii din adâncuri.

Până când, veselă,-n a zorilor răcoare
O ciocârlie se trezeşte din somn şi cântă,
Iar peste podelele apelor vedem cum soarele
Se-nalţă roşu deasupra mării şi-o descântă.

Lumea este spălată şi clătită înc-o dată
Într-o maree de purpură şi aur suprapuse,
Iar inima câmpurilor este umplută
De vise, dorinţe şi poveşti încă nespuse.

poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâni pescari la malul mării

Se întâlnesc acolo în fiecare dimineaţă... în fiecare zi a anului.
Se adună la capătul digului... cu toate sculele lor de pescuit.

Uneori se salută unul pe altul strigându-se pe nume.
Uneori doar îşi zâmbesc...
Uneori fac numai un gest cu mâna...
un semn cu ochiul sau din cap.

În vreme ce pun momeala-n cârlige şi aruncă firele
sporovăiesc fără contenire – despre vieţile lor,
despre familii, iar uneori despre pescuit...
aceşti bătrâni pescari de la malul mării.

De-i întrebi, dacă-au pierdut o zi de pescuit vreodată,
ei îţi răspund de-îndată...: " Noi? Niciodată."
Sunt fericiţi dacă prind vreun peşte,
iar dacă nu, împăcaţi.
Pentru că deşi pescuitul i-a adus împreună,
din câte simt eu,
aici este vorba mai mult decât despre pescuit –
aceşti bătrâni pescari de la malul mării...

poezie de Jim Yerman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorurile mele

Mi-e dor de tine, mare infinită,
Mi-e dor de cerul prins de seară-n valuri,
Mi-e dor de-mbrăţişarea ghemuită
În firul de nisip, pierdut în maluri.

Când soarele apune în cristaluri
Din verile toride ale vieţii,
Mi-e dor de stropii prinşi în piedestaluri
Şi de mireasma dulce a fâneţii.

Când clipele aleargă-n răsărituri
Şi pier în noapte duse de furtună,
Mi-e dor de mine şi pun zilei nituri,
Să-mi poarte ruga sfântă-n vremea bună.

Mi-e dor de tine, marea mea iubire,
Mi-e dor de firul ierbii după ploi,
Mi-e dor de glasul stins în fericire,
De vremurile-apuse dintre noi.

Mi-e dor de tine, marea mea albastră,
Mi-e dor de vara vieţii din privire,
Mi-e dor de tot ce-a fost în calea noastră,
Mi-e încă dor de-o clipă de iubire...

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La tine iar revin

Mă-ntorc din nou cu teamă şi durere
Spre drumul vechi şi plin de amintiri,
Rechem din fila vremii clipe efemere
Şi sângeră iar dorul nins cu trandafiri.

Sărutul zorilor desprins din lacrima iertării
L-am pus pecete peste gemetele mării
În unduiri de valuri şi cor de pescăruşi
Doinind povestea de iubire cu al soarelui arcuş.

Hoinar pribeag pe inima-mi veşnic stăpân,
Oricât să plec aş încerca la tine iar revin
Cum pruncul trage la sânul de mamă
Mă-ntorc şi eu la tine ca la o icoană.

Şi nu mai vreau sa plec rămân cu tine,
Numai aici îmi va fi cel mai bine.
Şi nu vor mai fi intre noi tăceri şi ploi,
Iar visul nu va mai sfârşi la revărsat de zori...

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sângeroasa Melissa (Antuzei Genescu)

soarele care apune apune apune
roşu prăbuşit sub balcon
cu sângeroasa melissa în braţe
aşteaptă
soarele care răsare răsare răsare
roşu răvăşit sub balcon
cu sângeroasa melissa în braţe
aşteaptă
ziua care va veni după noaptea
trecută cu sângeroasa melissa
cu inima în braţe: a, alăptând

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am crezut în Moş Crăciun

N-am crezut că Moşul vine
Să-mi aducă jucării,
Să treacă şi pe la mine,
C-am făcut, făcut prostii!

Acum, Moşului promit,
Mă ţin de promisiune.
Anume - m-am cuminţit,
Cum se zice şi se spune.

Se zice, că va veni
Şi la anul viitor.
Se spune că va opri
La copil ascultător.

Aşadar, m-am cuminţit,
Sunt copil ascultător.
Mi-aduce - ce mi-am dorit
Şi la anul viitor!

poezie pentru copii de Radu Bunei
Adăugat de Radu Bunei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim puţin

Trăim puţin, se scurge lunga vreme
Pe lângă noi, prin noi şi peste noi,
În rădăcini ne ducem şi-n poeme
Şi parcă ieri am fost abia altoi.
Trăim puţin. Şi nu vedem salcâmii
Cum viscolesc cu floare din înalt
Şi parcă ieri compătimeam bătrânii
Că merg încet. Iar mâine înspre înalt
Tărâm vom trece. Clipele aceste
Se istovesc în timpul nesfârşit,
Devin cu fiecare zi poveste.
Devin, abia născute, infinit.
Trăim puţin. Şi doar de noi depinde
Nu că trăim, ci numai cum trăim.
Când vreme peste nou un giulgi întinde,
Când tot murim, depinde cum murim.
Trăim puţin şi nu avem ce face
Şi zbuciumul e fără de folos.
Dar până ce vom reintra în pace –
Deşi puţin, hai să trăim frumos!

poezie de Radu Zaharescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara

Vântul cald mângâie marea,
Soarele dăruieşte bronz,
Vacanţa-şi face de cap
Printre muritori,
Poveştile de dragoste
Se trăiesc intens,
Şoaptele de-amor
Se spun sub clar de lună
În cântul greierilor.

Pretutindeni culori vii,
Cerul, tablou spectaculos
În mişcare,
Predominat de seninul albastru.

Totu-n jur e bucurie;
Plante, flori, copii,
Munţii numai buni de luat la pas;
Se trăieşte frumos,
Se pregătesc din vreme nostalgiile
Pentru toamna care va veni.

poezie de Ovidiu Scridon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i viaţa noastră?

Ce-i viaţa noastră? Un joc continuu al unor sentimente.
Desfătarea noastră? Muzica divizării – pe clase, sortimente:
Pântecele mamelor sunt nişte case pe care le dor pereţii,
Acolo noi ne-înveşmântăm pentru scurta comedie-a vieţii.

Pământul e scena, iar Cerul spectatorul care de sus
Vede cum jucăm, cine-şi cunoaşte rolul şi cine are lapsus.
Mormintele care ne apără de soarele fierbinte, metal topit,
Sunt asemeni cortinelor care cad când piesa ia sfârşit.

Odată făcut rolul, urmează odihna mare, de pe urmă,
Şi-atunci murim definitiv, pe bune, nu în glumă.

poezie de Walter Raleigh, 1552-1618, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai îngeri

Evident seninul din noi
Nu poate exista singur
Numai înfăptuit de îngeri

În mod cert pacea între noi
Nu poate persista de fel
Numai realizată cu îngeri

Lumina noastră călăuzitoare
Nu poate străluci nici cum
Numai menţinută de îngeri

Viaţa noastră terestră
Nu poate dăinui nici când
Numai străjuită de îngeri

Categoric universul infinit
Nu poare fi etern nici cum
Numai implementat cu îngeri.

poezie de David Boia (2 aprilie 2016)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul pescar

Salut micile golfuri unde, când se-abăteau vântoase mari,
mă ascundeam; să mai căut astăzi adăpost la sânul lor este exclus.
Privesc ca printr-o ceaţă,-am spatele îngârbovit;
zilele mele de dans, de pescuit, s-au dus!

Săgeata mea nu mai străpunge de-a dreptul inima pădurii,
ferigile de-acum sunt roşii, zgribulite-n amurgul indispus,
întristând ochiul care-i sfida cândva soarelui puterea;
zilele mele de dans, de pescuit, s-au dus!

Îmbătrânita barcă-ar trebui călăfătuită,
bordajul, în pietriş culcat, e un trist rictus.
Mâna care tremură nu mai poate ţine cârma;
zilele mele de dans, de pescuit, s-au dus!

Marea a fost cu mine bună, iar zilele şi nopţile,
de cu seară până-n zori, din zori până-n apus,
mi-au fost prietene. Zăpezii de foc i-e dor, iar frunza cade;
zilele mele de dans, de pescuit s-au dus!

poezie de George Campbell Hay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul pârjolit

sunt un poet pârjolit pârjolit
pârjolit
deşi mă dau pe faţă pe corp pe cuvânt
cu factor
de protecţie infinit infinit infinit
soarele
e şi el ca un fier de călcat în picioare usturătoare
mare
e marea ta, doamne
mare
e marea durere
ce vine
în valuri în valuri
în valuri
se aruncă poetul se răcoreşte
eu nu
sunt un poet pârjolit

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naufragiu

Ai naufragiat la poarta sufletului meu,
Lovindu-mă de-ale iubirii valuri...
Pe puntea dragostei eterne
Păream pe veci înlănţuiţi,
Două iubiri trecute peste vreme.

Iar pe pontonul sufletului tău
Rămân un pasager imaginar
Şi alergând spre al iubirii ţărm,
Purtaţi în valurile fericirii,
Părea prea sinceră briza iubirii.

Pe un ocean imens plutea iubirea,
Vaporul vieţii zăcea scufundat,
Acel Titanic blestemat...
Iubirea noastră azi a naufragiat.

poezie de Livia Mătuşa din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gondolier, suflet boem

Gondolier, suflet boem,
cu tine du gândul meu peren,
să nu mai scriu al vieţii antipoem
ci doar simplu dar nemuritor catren.
Varsă în apă sentimentele- mi trăite în lagună,
din ele fă peste Podul Suspinelor cunună.
Nici o iubire nu e mai arzătoare
ca aceea trăită în gondola ta adăpătoare
de vise şi visuri indelebile,
regăsite în cântecele mirabile.
Gondolier suflet boem,
ia visele mele,
sădeştete- le în suflete Aristotele,
fă- le să devină al poeziei fonem.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndoiala

O, cum se duce şi această vară,
pe nori de vis, de dulce ficţiune,
şi, iată, toamna se aşterne iară
pe umbra ta ce-n asfinţit apune.

Din zări târzii trecute împreună
în suflet dor de ducă se strecoară,
iar marea frământată de furtună
desface-n larg icoana ta bizară.

Şi gândul meu, pe căile astrale,
hipnotic se întinde peste vreme,
trecând peste bariere ancestrale,
ca din trecut acasă să te cheme,

Să te întreb de-a fost adevărată
iubirea ta, cum astăzi mi se pare,
sau poate să îmi zici că niciodată –
doar simplă aventură trecătoare!

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu limba noastră

Este a noastră limba noastră
şi noi suntem cu ea popor,
cum stelele
din cer
sunt stele
cu veşnica lumină-a lor.

Este a noastră limba noastră
şi noi suntem cu ea pământ,
cum marea mare
este mare
cu ape veşnic vălurând.

Este a noastră limba noastră
şi soartă noi suntem cu ea,
cum este codru verde soartă
cu ciuta şi cu pasărea.

Din străbunei cu limba noastră
noi am crescut şi creştem, demn,
cum creşte pomul din ţărână
suită-n frunză şi în lemn.
Ci noi cu ea, cu
limba noastră,
nemuritori vom fi oricând,
nemuritori cum e Pământul
cu Soarele mereu arzând.

poezie de Dumitru Matcovschi (1 ianuarie 2000)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!