Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Corneliu Neagu

Les Andalouses

Les Andalouses, îndepărtata plajă,
ce mă primea cândva îndrăgostit,
mă cheamă în trecut necontenit,
pe-al său tărâm, cuprins de-atâta vrajă.
Din Maraval veneam pe Front de Mer,
trona pe culmi, deasupra, Santa Cruz,
și rămânea în urma mea, difuz,
orașul tot, cuprins de un mister.

Pe lângă Monte Christo tot urcam,
Mers-El-Kebir venea apoi la rând,
vedeam vapoarele în radă stând,
și, tot mai mici, în urmă le lăsam.
Ne îndreptam cântând spre Cap Falcon,
ce se zărea senin în dreapta mea,
dintre coline Bomo apărea,
și-n larg trona un falnic bastion.
Iar drumul sinuos ne tot ducea
spre mult doritul nostru Andalouses,
pe care nu puteam să îl refuz
nici chiar atunci când vântul se sucea
printre coline cu profil confuz.

Te văd și-acum aievea cum erai,
Diană zveltă, cu profil creol,
cu păru-n care se juca Eol,
atunci când nebunește alergai
să prinzi un val, ce se spărgea domol.
Să te aduc acolo, aș-mai putea?,
mă-ntreb adesea, când privesc-napoi,
și-n gândul meu renaștem amândoi,
plutind pe colțul unui ciob de stea.

Tu unde esti? Mai vrei un scurt popas
să-l dăruim iubirii noastre din trecut?
M-aș delăsa de-ntregul meu avut,
ca-n scurtul timp, ce-n față ne-a rămas,
să reclădim duios un ultim început.

poezie de din Fata morgana
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Corneliu Neagu

Din tot ce am...

A mai trecut o zi, a mai trecut un ceas,
simt clipele prin amintiri cum zboară
din câte-au fost, din câte-au mai rămas
duc mai departe-a timpului povară.
Și nu mă plâng, și nu regret nimic,
las timpului destinul mi-l treac㠖
din ieri, din azi, din mâine ridic
chiar dacă-ar fi sap și-n piatră seacă.

Ani grei s-au adunat în urma mea
tăcerile, mai lungi ca niciodată,
din gânduri îmi alungă piaza rea
și calea dreaptă-n suflet mi-o arată.
Iar de mă-ntorc cu gândul în trecut,
cărările îmi par tot mai schimbate,
din tot ce am, din câte am avut,
în inimă-mi rămân doar nestemate.

Ridic cu ele-n cuget un altar,
pentru tăceri loc sfânt de întrupare
din vorbele arzânde ca un jar,
de strajă stând pe dune mișcătoare.
Chiar dacă toamna vieții a sosit,
nu mă opresc din drum, merg înainte,
pornind tăcut din locul hărăzit,
-ndrept tot mai smerit spre cele sfinte.

poezie de din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Sfârșit de iarnă

Sfârșitul iernii, cu zăpezi rebele,
rămase lângă codrul desfrunzit,
s-a răzvrătit în gândurile mele
cu vechi probleme despre infinit,
se-ntorc acum, cu ecuații grele,
dintr-un trecut rămas nedeslușit.

Să le accept pe toate, împreună,
ar mai putea să-mi fie de folos? –
le simt cum răzvrătite se adună
și-n suflet se așază tot pe dos,
când zorile, la margine de lună,
se rup din geana unui nor pufos.

Las gândurile toate risipite,
chiar dincolo de minus infinit,
prin galaxii în cosmos adormite
la margine de timp încremenit,
de-a lungul nevăzutelor ispite
de care mă despart reconvertit.

Rămâi nedumerită-n urma mea
cu vechi închipuiri ce te rețin
pe marginile unui fals destin
uitat în colțul unui ciob de stea.

poezie de din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Baladă pentru ziua mea

De mine câteodată-mi este dor,
o, Doamne, ce bărbat eram odată!
Treceam și gardurile ei în zbor
de poarta rămânea nedescuiată.

Poate și azi face tot la fel,
dar am găsit acolo altă poartă,
nu din uluci, ci țepe din oțel,
cu vârfurile lor să ne despartă.

Nimic n-a mai rămas ca în trecut,
chiar gardurile toate-s mai înalte,
din tot ce-a fost, din câte am avut,
atâtea mi se par acum deșarte!...

Iar de mai trec pe-acolo uneori,
pe lângă poarta ce îmi stă în cale,
m- înălța chiar dincolo de nori,
din cornul lunii -i aduc pocale.

Din ele îmi toarne elixir,
să mă îmbăt, cum o făceam odată,
când ajungeam în stare de delir,
trecând de poarta ei nedescuiată.

poezie de din revista Armonii culturale (20 martie 2020)
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Mihai Marica

Tunet în nori

Nu sunt acolo unde m-ai aștepta
Și nici nu te astept iubirea mea,
Nu-i nici o grabă, nu se vede în...
În ochii tăi e doar asteptarea...!

Nu-i un regret, un ultim ceas,
Sunt doar Eu și Tu un ultim veac,
Veacul e al nostru în cele din urmă
Petrecem chiar și o secundă din...!

Din ce nu am cunoscut, din...
Din ce tot ne-am pierdut demult
Ne regăsim doar acum în infinit
Și doar o clipă cuprinde-mă-n cât...!

Cât ne-a rămas, cât mai... suntem...
Un glas, într-o surdină fără de...
Noi ne regăsim la, spre sfârșit de...
Drumul e al nostru, tot universul!

Tot... ne cuprinde-m într-un cuvânt,
Tot și doar Tot ne dividem in Noi
E prea mult, prea... suntem făuriți
Din ce acum începe tune în... nori!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

În urma mea

Ani tot mai mulți se-adună-n urma mea,
cu amintiri venind necenzurate,
iar timpu-n loc parcă ar vrea să stea
ca să-mi adun păcatele uitate.
Vă simt pe toate, strânse la un loc,
cu chipurile umbre trecătoare,
plutind pe tufele de busuioc
când soarele spre asfințit dispare.

Vă strig pe nume, vreau vă salut,
dar priviți cu zâmbete ostile,
prin poarta ruptă-a timpului pierdut
-ndepărtați cu-n bocet de sibile.
În glasul vostru parcă deslușesc
reproșuri grele, care mă destramă,
și tot ce-n jurul meu părea firesc
revine-acum în suflet ca o dramă.

Oricum, vă împac este târziu,
căci timpul vă adună în tăcere
pe un tărâm din care nu mai știu
s-aduc mirajul sfintelor mistere.
Dar v- ruga acum, ca bun rămas,
-mi dăruiți o ultimă privire,
și câte-o șoaptă din cerescul glas,
să le păstrez, în gând, ca amintire.

Rămân cu sufletul cuprins de dor
și simt că veți pleca neconsolate,
dar vreau spun, oprindu-vă din zbor,
că v-am iubit ca un nebun pe toate.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Atunci când șoapta glasul meu învie

Atunci când șoapta glasul meu învie
Eu îți spun dulce ce mult te iubesc,
Aș vrea amorul veșnic să ne fie,
Cu tine nemurirea s-o trăiesc.

Atunci când pomii frunza lor o lasă
La tine împețit eu veni,
Să te fac, iubire, a mea mireasă,
Să ne iubim până om osteni.

Atunci când totu'-i amorțit de frig,
Noi să ne încălzim cu sufletul,
Cu a mea șoaptă numele -ți strig,
O veșnicie și tot n-ar fi destul.

În primăvară, când frigul se topește
Ca doi ghiocei răsărim,
Știind că Dumnezeu mult ne iubește,
Noi tot mai mult, iubire, ne iubim.

Iar înainte înceapă vara,
Teiul să ne dea al său parfum,
Cu el să ne învelim inimioara,
Cu el presărăm al nostru drum.

mergem înainte fericiți,
În urmă să nu mai privim deloc,
Din ce în ce să fim tot mai uniți,
Și-n lume găsim al nostru loc.

facem un copil, fruct al iubirii,
El să ne fie viață pe pământ,
Dulce fetiță, Maria, trandafirii,
Petala lor îți fie veșmânt.

Dorința noastră, iubire, se-mplineste,
Căci amândoi din suflet ne dorim,
Iar Dumnezeu în dragoste unește,
Tot ceea ce cu sufletul simțim.

poezie de (14 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Atunci când șoapta glasul meu învie

Atunci când șoapta glasul meu învie
Eu îți spun dulce ce mult te iubesc,
Aș vrea amorul veșnic să ne fie,
Cu tine nemurirea s-o trăiesc.

Atunci când pomii frunza lor o lasă
La tine împețit eu veni,
Să te fac, iubire, a mea mireasă,
Să ne iubim până om osteni.

Atunci când totu'-i amorțit de frig,
Noi să ne încălzim cu sufletul,
Cu a mea șoaptă numele -ți strig,
O veșnicie și tot n-ar fi destul.

În primăvară, când frigul se topește
Ca doi ghiocei răsărim,
Știind că Dumnezeu mult ne iubește,
Noi tot mai mult, iubire, ne iubim.

Iar înainte înceapă vara,
Teiul să ne dea al său parfum,
Cu el să ne învelim inimioara,
Cu el presărăm al nostru drum.

mergem înainte fericiți,
În urmă să nu mai privim deloc,
Din ce în ce să fim tot mai uniți,
Și-n lume găsim al nostru loc.

facem un copil, fruct al iubirii,
El să ne fie viață pe pământ,
Dulce fetiță, Maria, trandafirii,
Petala lor îți fie veșmânt.

Dorința noastră, iubire, se-mplineste,
Căci amândoi din suflet ne dorim,
Iar Dumnezeu în dragoste unește,
Tot ceea ce cu sufletul simțim.

poezie de (14 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Eminescu

Din când în când...

Eu te-am iubit îmi pare-un veac, tu nici măcar din când în când,
Și nici ai vrut alinezi al meu amar din când în când.
Erai frumoasă cum nu e nimic în cer și pe pământ;
Azi nu mai ești precum ai fost, frumoasă doar din când în când
Și ochii tăi ce străluceau mistuitor și înfocat
Sunt osteniți și se aprind cu mult mai rar din când în când.
O, spune-mi, suflet dulce, tu, pe care-atâta l-am iubit,
Dac-ai aflat în calea ta vrun solitar din când în când,
Care de-adâncul meu amor atâta de nemărginit
Măcar ca-n vis -ți fi adus aminte iar din când în când.
Nu! Ai trecut din mâni în mâni prin toți acei oameni de rând,
Tu, trupul tău cel dulce plin le-ai dat în dar din când în când,
Cu al tău suflet așa cald ș-adormitor nu i-ai atins,
O, și nici unul n-a-nțeles atâta har din când în când.
Cu câtă inspirare eu, cu cât înalt ceresc avânt
Apropiam de gura mea acest păhar din când în când!
O, iubeam umbra ta și tot ce e în tine, tot ce ești
Și astăzi dacă gândesc, nebunesc iar din când în când.
Dar vai! pierdută astăzi ești, orice dorință a pierit;
Tot încă visu-l urmăresc și, în zădar din când în când,
Tot te mai văz naintea mea plutind ca-n vis, pierdută da,
Cu buze supte, c-un obraz ca și de var, din când în când.
Pasărea Phoenix, numai ea, răsare din cenușa ei,
Dar oameni ce se mistuiesc nu mai răsar din când în când.
a mea viaț-ai chinuit, iertai demult, ci-mi pare rău.
L-al tău trecut eu gândesc cu-atât amar din când în când.

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.
Corneliu Neagu

Ultimul sărut

Iubite mai demult plecate
în suflet se întorc pe rând –
din locul cel mai tainic, stând,
cu plânsete defragmentate
se tânguie la mine-n gând.
Îmi cer să le primesc în casă,
cu-ntregul lor trecut ocult,
cum o făceam cândva, demult,
dar azi de ele nu îmi pasă,
n-aș mai putea să le ascult...!

De-aceea le îndemn iasă
și câte una-, n mod discret,
din gândul meu să plece-ncet
că-n mine ele oricum lasă
nescrisul lor trecut secret.
Dar ele sunt nehotărâte,
tot zăbovesc la mine-n gând
și nu le văd nicicum plecând
ci-n locul lor, mai abătute,
rămân în inimă-mi plângând.

Ah, nu mai plângeți dezolate,
c-o vă-mpac ca în trecut,
vă dau întregul meu avut –
iubiri din viața mea plecate,
mi-a mai rămas doar un sărut!

poezie de din Cunoașterea de sine
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Tărâm de vânturi măturat

O, știu că ne-am iubit cu-nverșunare,
fără s-avem vreo teamă că ar fi păcat!
A fost un zbor de păsări călătoare
spre un tărâm străin, de vânturi măturat.
O noapte cât un veac de nebunie,
așa a fost atunci, să ne iubim din plin,
nici nu știam că totul va fie
doar vraja oazelor, umplute cu venin.

Un scurt popas, o clipă trecătoare,
în haosul uitării, care ne-a furat,
eu vraci de dulci speranțe-nșelătoare,
tu muză ludică a marelui păcat.
Și ce-a rămas apoi în urma noastră? –
doar lungile regrete dintr-un jurământ,
pe malul râului cu apă-albastră,
unde credeam că le-am găsit mormânt.

Au dispărut de-acolo într-o seară,
pândind-ne acum din umbre de trădări,
când oazele turbează-n plină vară
și-n visul meu târziu te-aduce uneori.

poezie de (18 noiembrie 2019)
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Minulescu

Cântece

I
E vina meate-ntâlnesc acum
Și-i vina meanu te pot iubi?
De ce trecuși așa târziu pe-aci
Și nu-mi ieșiși mai de cu vreme-n drum?

Privesc în zări și zările îmi par
Că-s tot mai reci și tot mai depărtate,
Și-n care țări de-ndrăgostiți uitate
Cei morți învie iubească iar?

De ce-aș pleca cu tine?... Drumul meu
Nu-i drumul tău, și visurile tale
Le- spulbera la jumătate cale,
n-aș putea să te-nsoțesc mereu.

Norocul tău e veșnic înainte
Spre răsărit-al meu spre miazăzi;
Te-aș urmări de te-aș putea iubi
Și te-aș putea iubi de mi- aduce-aminte...

II
Dă-mi ochii ți-i mai sărut o dată
Și lasă-mă să plec în lume iar,
Nu-mi pare poarta-nchisă stăvilar,
Nici gura suptă și nesărutată.

Și nu-ntreba -ți spun de ce te las,
Când știi și tu ce toată lumea știe-
nu putem iubi pe veșnicie
Și-s obosit de-al dragostei popas.

Azi vreau plec din nou și-n noul drum
-mi uit de toate câte-am întâlnit,
Să nu mai fiu ca-n vremuri nici iubit,
Nici iubesc cum te iubesc acum.

Și m-afund pe drumuri tot mai șterse,
Tot mai pustii, iar suflul toamnei reci
Cărarea dulce-a liniștei de veci
În bietu-mi corp și-n suflet mi-o verse.

poezie celebră de din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "CD Coringent la limba romana" de Ion Minulescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -45.00- 42.75 lei.
Lucian Blaga

Umblăm pe câmp fără popas

Umblăm pe câmp fără popas
sub zodii prin târziul ceas.
Hotare, veac, tărâm s-au șters.
Mai suntem noi și-un univers.

Pierdem în noapte, rând pe rând,
tot ce sub noi era pământ.
Și mergem iar în gând, la pas.
Un cer deasupra ne-a rămas.

Vreo stea când cade din țării,
fără să vrei, spre ea te ții
și poala-ți potrivești, s-o prinzi.
Lucirea numai i-o cuprinzi.

Și cumpănim ce e, ce-a fost.
Noroc înalt, pornit cu rost,
ne-ntâmpină de sus prin vânt,
să nu ne-ajungă-n văi nicicând.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Trilogia cunoasterii" de Lucian Blaga este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -66.47- 46.99 lei.
Corneliu Neagu

Meridianul zero

Chiar de-am fi fost în universuri paralele,
la plus sau minus infinit ne-am fi-ntâlinit
căci nouă așa ne-a fost de la-nceput sortit
să ne-ntâlnim, cândva, chiar dincolo de stele.
Duceam în suflete icoane neștiute,
fără-a putea gusta din taina lor cerească
decât atunci când a-nceput în noi crească
un sfânt miraj venind pe căi necunoscute.

Ne-a luminat și ne-a purtat, deopotrivă,
pe plajele de la Kristel și Cap Falcon,
unde plutem nedesparțiti, la unison,
peste iubiri venind din spații în derivă.
Ne-a legănat în vis prin oaze din Sahare
sub palmierii ce pluteau vrăjiți pe apă
când trupurile noastre se zbăteau -ncapă
în oiștea de pe cer a Carului Cel Mare.

În zori de zi plonjam în golfuri de ispite,
venind îmbrătișati tocmai din Carul Mare
când se năștea-nlăuntrul nostru o chemare
din pământești dorințe încă ne-mplinite.
Pe țărmul dăltuit știam că ne așteaptă
un nou tărâm, pe-al său meridian zero,
să ne conducă-n pași vrăjiți de bolero
pentru-a găsi în zori a nemuririi poartă.
Ne spinteca meridianul de pe sferă,
iar timpul ce s-a rupt nehotărât în două
ne-a oferit atunci o paradigmă nou㠖
să ne iubim mereu la margine de eră.
De ce să ne-ntrebăm acum necontenit
ce sorți am fi avut prin lume separat? –
doar am știut de la-nceput ce ni s-a dat –
mirajul unui vis celest de împlinit!...

poezie de din Fata Morgana, Ed. ePublshers, București, 2016
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poemul nostru

nu știu unde a început
despărțirea noastră
ce vierme de mătase a țesut
firul ei subțire
hrănindu-se din iubirea ta
și din frica mea
te-aș putea iubi.

aproape că s-a făcut iarăși toamnă
și uite cum firul ăsta răsucit de mii și mii de ori
alcătuit din bucuriile și suferințele noastre
din tăcerile și din cuvintele noastre
din exuberanța și din neputința noastră
din grija ta pentru mine și din nepăsarea ta
din teama mea și din indiferența mea
e tot ce ne mai leagă.
nu mai e timp acum
atât cât a fost l-am risipit amândoi
am hrănit cu el viețile altor oameni
care am fi putut fi noi înșine
dacă eu m- fi aplecat -ți leg șireturile
atunci când aveai genunchiul zdrelit,
dacă te-aș fi luat în brațe atunci când mi-ai spus
vino,
dacă ți- fi răspuns
bine,
atunci când mi-ai șoptit
rămâi.
acum despărțirea e tot ce ne-a mai rămas
singurul lucru care ne ține împreună
hrănindu-se din apropierea noastră
numai pentru a o distruge
ca o vietate digerându-și propriul trup
ca să rămână în viață.

nu mai e timp acum
decât să ne îmbrăcăm disperarea și teama
și tristețea și neputința
și să le purtăm zâmbindu-ne
în vreme ce apele vieților noastre
se despart
după ce au curs atâta timp prin aceeași albie
îngânându-se încă,
jucându-se o ultimă oară
unele cu altele
ca niște versuri sălbăticite
care nu mai rimează
dar care sînt încă legate
într-un poem.

nu știu unde a început
despărțirea noastră
ce vierme de mătase a țesut
firul ei subțire
hrănindu-se din iubirea ta
și din frica mea
te-aș putea iubi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Din înalt

Din înalt privești spre mine cu ochi blajini,
așa cum făceai tot timpul,
erai lângă mine și mă purtai în gând
chiar și în momentele când îți era greu.

Eu te întâlneam rar, crezând că-i mai importantă
rutina mea zilnică, alergarea după himere.
M-ai trezit din amorțeală printr-o strângere de mână,
o strângere blândă și plină de iubire,
dar era prea târziu.

Cineva te-a iubit mai mult decât oricine,
de aceea te-a chemat la el, printre stele.
Ce a rămas în urma ta sunt doar amintirile,
alergând prin pustietatea acestor vremi,
în speranța reîntâlnirii.

Când plângeam,
plângeai cu mine pentru visul meu,
când râdeam,
erai o primăvară superbă cu apusuri vulcanice.
Acum... chiar de îmi continui visul,
știu că soarele și vântul te iubesc ducând
pulbere de stele spre locul din care mă privești,
tu fiind sora mea sub soare,
iar eu, frate pe pământ.

poezie de (14 noiembrie 2011)
Adăugat de aer neluSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gheorghe Bâlici

Romanță pentru mama

Când văd câte-o bătrânică
Prin oraș, c-o geantă grea,
Căutând vreun fiu ori fiică,
Parc-o văd pe maică-mea.

Ce venea și ea odată,
Când nu mai putea de dor
Și nu-i poposea la poartă
De vreun an al ei fecior.

Azi m- duce-ntr-o suflare
În cel sat îndepărtat
-i cad mamei la picioare
Pentru tot ce mi-a cărat.

Mama însă nu-i pe lume
Și scăpând de-atâta greu,
Doarme somn adânc sub hume
Lângă bunul tată-al meu.

Eu din munca mea năucă
Am în casă tot ce vrei,
Dar nu am măcar o nucă
Sau un măr din mâna ei.

Ce folos că am de toate
Dacă nu mă-nvrednicesc
De mânuțele-i crăpate
Doar un pic să mă lipesc.

Mama mea numai de bine,
Eu de pe acuma știu
C-am vin cândva la tine,
Mai devreme, mai târziu.

Mamă, zâna mea frumoasă,
Sper că tu vei ierta –
Cum nu iei nimic de-acasă,
Nu știu de-ți aduc ceva...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Îngheț de-atâta dor...

pe sub haina mea de piele intră frig și îmi e frig,
nu mai ești -mi fii acolo, îmi e dor și-n gând te strig,
tu-mi erai căldura verii, erai focul arzător,
nu-mi păsa de am pe mine, haina mea de călător...

acum vântul mă pătrunde și îngheț de-atâta dor,
simt mort în trup cu sânge, curge parcă-i stătător,
simt trist și mi-aud pașii, pașii tăi nu-i mai aud,
pomii, florile -ntreabă, unde ești, ce ți-am făcut?

ce răspuns să le dau, doamnă, nici nu știu de ce-ai plecat?
ai stat prea puțin, o toamnă, și-acum sunt un disperat
când credeam că-mi ești jumatea inimii din pieptul meu,
te-ai topind cu tot cu noaptea și-acum tremur, tremur rău

petrec cu tot cu luna și constat că haina mea
mi-e iubită totdeauna și mă strânge cum vrea ea,
o bate vântul și ploaia dar nu pleacă undeva,
urmează răzuită, pe la gât e mucava

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Străina

Străina apărută-n prag aseară

se întorcea fără bagaj din gară.

Privind spre ea, când a intrat în casă,

părea o umbra din trecut rămasă

pe dorul meu, răpus de insomnie,

orfan pribeag pe zorii-n agonie.

M-a dojenit că-o răscolesc cu gândul,

că, nedormit, pierd nopțile de-a rândul,

iar ea, gonită-n fiecare seară,

își caută un adăpost pe-afară,

iar către zori, când oboseala frânge,

sunt încă prins în cugetări nătânge,

cu gânduri sumbre, care o apasă,

nici nu-i vine să se întoarcă-acasă.

Eu ascultând dojana ei ostilă,

mi se părea că-mi cântă o sibilă

pe notele nescrise dintr-o dramă

ce în lăuntrul meu adânc mă cheamă...

Atunci, privind Străina, încă-odată,

vedeam chiar Tinerețea mea furată!...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În realitate fac pe mine de frică

Atât de supărat eram când urcam la tine.
Atât de supărat încât am uitat să mă opresc și am continuat urc.
Am văzut că nu eram nicidecum singur, treceau pe lângă mine oameni care coborau
cine știe de când și până. Ajungeam din urmă oameni mai supărați, mult
mai îngândurați decât voi fi eu vreodată. Îi întreceam fără grabă, ca într-un vis,
ca într-o amintire în care hoinăresc într-un mall în timp ce cineva drag trage moară,
si mint că am emoții pentru marea trecere a sufletului său,
dar în realitate fac pe mine de frică, simt în acea amintire
că voi urma eu. Așa e când îți moare cineva foarte apropiat, atunci e ca și când moartea
te bate pe umăr dar nu te întorci și tu, este suficient persoana dragă,
tu bocești, dai de pomană uiți, dar nu te întorci și ai o jenă pe umăr tot restul vieții, trăiești cu ea, o
porți ca pe un epolet. Ce sus stai!, gândeam că o îți spun prima oară când o ajung la ușa ta
pe care scrie Fam. Escher, dar ușa ta nu se zărea și asta (ca să fac o rimă)
nu mă deranja. Simțeam că se depărtează pe măsura pașilor
sau chiar pașii mei o îndepărtau. Stai mai sus decât se gândeau anticii
Că ar sta Divinitatea, am continuat îți spun în gând.
Și m-am simțit ca și când ai fi auzit, ca și când te-ar fi supărat ironia și
ai fi sângerat ceva care s-a dovedit mai târziu, după momentul nostru amoros, a fi un regret nedefinit.
Neștiind ce să îmi spui ai tăcut în gândul meu privind prin tâmpla mea
la oamenii care treceau sau pe lângă care treceam urcând spre tine.
O părere de rău m-a cuprins că îți spusesem ce ți-am spus. Și în plus de asta urcam nu mă puteam opri
să te iau în brațe și așa mai departe. Treceam pe lângă oameni după cum bine vedeai și tu prin tâmpla mea
și asta îmi ocupa tot timpul. Ce frumos e la tine aici sus!, am încercat refac dialogul
dar deja auzisei ce spusesem prima oară, așa ceva nu se uită, nu se șterge, se poate
Ierta dar mai mult nu, chiar dacă a fost în gând. toate astea le spunea chipul tău. Tăcutul. Chipul
tău se desprinsese de ființa ta, de epiderma fără cute,
în timp ce urcam spre tine și restul corpului tău se depărta de locul în care trebuia ajung,.
Și mâna mea îmbrăca o mănușă din praful de pe balustradă, așa cântăream trecerea timpului
spre tine. Mă gândeam îți spun una bună auzită pe scară în treacăt,
despre un mort care după mii de ani (cel puțin) iese din groapă și fiind beznă, pentru că venise
între timp bezna mare, a continuat urce, pentru că nu vedea pe unde se află.
La fel și alți morți, unii cădeau pe lângă el, era o vânzoleală ca în amintirea mea din mall.
Dar am auzit doar bucata asta de când tot urc, fără
aflu finalul, fără ajung la tine. Urc fără să mă pot opri, fără să te pot
opri ca să te ajung din urmă, să ne continuăm drumul, îți țin în gură chipul de ceafă
ca pe un pui de pisică.

poezie de
Adăugat de Ștefan CiobanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Pisica. Inceput de igrasie" de Ștefan Ciobanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 12.99 lei.
Any Drăgoianu

Intră dragostea mea

ai zis
,, pieptul meu s-a deschis atât de larg
încât
nici măcar nu știu cine sunt
iartă-mi
dezordinea asta absolută
dar
întrebările mele
stau înșirate
de la marginea patului
și până la geam

intră dragostea mea
fii frumoasă
pune-ți mâna în păr -nțeleg
cum în palmele tale cuminți
lutul meu
ar renaște
ca o muzică veche
iar eu
m- simți
dintr-o dată întreg

intră dragostea mea
intră
fii o șoaptă
sau cum vrei să fii
pieptul meu s-a deschis atât de larg
încât
simt
tot ce-am trăit până acum
nici măcar n-am trăit

intră dragostea mea
intră
nu mai am nici lacrimi plâng
fii femeie
sau cum vrei să fii
să mă simt
cu tine întreg

intră dragostea mea
intră
de-acum totul va fi tot
iar Dumnezeul din pieptul meu
ne va ajunge la amândoi
pentru drumul acesta
sublim

intră dragostea mea
intră
amândoi vom sta în genunchi''

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook