Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Corneliu Neagu

E altă zi

E altă zi și nu mai sunt ca ieri,
mă-nalț cu orice clipă ce-mi aduce
o nouă vrajă ruptă din tăceri
ajunse azi în tainica-mi răscruce.

Nu vezi? Se schimbă ora din trecut
și plâng în noi regrete resorbite
în triste amintiri ce s-au pierdut
pe-apusuri reci de clipe răstignite.

Desprins de ele mă înalț spre cer,
în orizonturi noi care mă cheamă,
lăsând în urmă vorbe care pier
pe notele dintr-o străină gamă.

De-acum nu mai avem nici un temei
să ne-mbătăm cu vorbe-nchipuite,
dar poți lua cu tine, dacă vrei,
doar umbra mea pe falsele-ți ispite.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Citate similare

Corneliu Neagu

Castanii

Au înflorit castanii la-nceput de mai,
coroanele par sfinte candelabre,
cu brațele întinse spre cerescul rai,
să-și etaleze sfintele podoabe.
Ajung când soarele dispare-n asfințit,
lăsând în urmă gara-ntunecată...
Cobor din tren și văd în fața mea, uimit,
castanii mai frumoși ca niciodată.

Mă-ntreb, fără speranță, dacă n-ai ajuns,
cu-același tren, în gara noastră mică,
și gându-acesta, printre amintiri ascuns,
îmi toară-n suflet reci fiori de frică.
Rămân în urmă și privesc nedumerit
atâtea chipuri care-mi par străine,
eu pentru ei nu sunt decât un nou venit,
nu cel ce-și vinde viața pentru tine.

Pe malul râului ajung într-un târziu,
urmând poteca, parcă neumblată,
unde aș vrea s-ajung nici nu mai știu,
-ntorc din drum spre gara-ntunecată.
cheamă înapoi un tren necunoscut,
las pe peron prezentul care doare,
vei fi de-acum doar umbra din trecut,
sau, între foi, petala dintr-o floare...!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Din tot ce am...

A mai trecut o zi, a mai trecut un ceas,
simt clipele prin amintiri cum zboară
din câte-au fost, din câte-au mai rămas
duc mai departe-a timpului povară.
Și nu mă plâng, și nu regret nimic,
las timpului destinul să mi-l treac㠖
din ieri, din azi, din mâine ridic
chiar dacă-ar fi sap și-n piatră seacă.

Ani grei s-au adunat în urma mea
tăcerile, mai lungi ca niciodată,
din gânduri îmi alungă piaza rea
și calea dreaptă-n suflet mi-o arată.
Iar de mă-ntorc cu gândul în trecut,
cărările îmi par tot mai schimbate,
din tot ce am, din câte am avut,
în inimă-mi rămân doar nestemate.

Ridic cu ele-n cuget un altar,
pentru tăceri loc sfânt de întrupare
din vorbele arzânde ca un jar,
de strajă stând pe dune mișcătoare.
Chiar dacă toamna vieții a sosit,
nu mă opresc din drum, merg înainte,
pornind tăcut din locul hărăzit,
-ndrept tot mai smerit spre cele sfinte.

poezie de din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mi-am luat haina de tăceri...

mi-am luat haina de tăceri, este ruptă și cârpită,
amintiri de mult, de ieri, ies afară dintr-o criptă,
cu răcoarea lor de foc îmi fac nopțile doar albe,
luna mea fără noroc varsă raze reci și calde

amintirile revin, să-mi șoptească despre tine,
tinerețea ce-a fugit îmi e umbra ce revine,
îmi port pașii pe cărări petrecute și uitate,
numai eu mai caut și-acum razele din nopți albastre

pomii treji, la fel ca mine, nu adorm de amintiri,
îmi vorbesc mișcându-și frunze, împacă cu priviri,
stelele aprinse toate cheamă luna s-o privesc,
numai ea știe de toate, clipe dulci o veștejesc

pe aleea pietruită înflorită în castani,
merg tăcut căutând o clipă moartă de atâția ani,
aș dori-o să revină, aș dori-o s-o gonesc,
nu mai știu ce e cu mine, de mult timp nu mă găsesc

merg tăcut și parcă timpul ar dori îi vorbesc,
ce să-i spun, că doar amurgul ajută albesc,
ce să-i spun în versuri scrise despre mine, despre noi,
răni în ceață sângerează, suntem doi și suntem goi

suntem despărțiți de noapte, de atâtea dimineți,
iernile ne cad pe ceafă cu albeața din nămeți,
doar lumina ne mângâie cheamă florile in zori,
limpezitele lor lacrimi ne zâmbesc printre culori

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un final fără-nceput

Noi nu ne vom iubi în lumea asta
Și poate nici în lumea de apoi,
Noi nu vom fi bărbatul și nevasta
Care facă totul... doar în doi...

Nici fericirii nu-i vom da vreun nume,
Nici amintiri nu ne vor povesti,
Nici gândul nostru n-o să poată spune
s-a-ntâmplat a ne... îndrăgosti...

Noi nu vom fi nici timp și nici distanță,
Nici pașii noștri nu se vor cunoaște,
Vom dispărea ca într-o aroganță
Pe care nimeni... nu o recunoaște...

Noi ne ucidem sufletele triste
Și rupem nemurirea în tăceri,
Nu acceptăm că poate existe
Un viitor bazându-ne... pe ieri...

Noi nu ne vom iubi, nu avem voie!
Iubirea dintre noi e prea intensă.
Și nimeni nu mai are azi nevoie
De dragoste prea pură și imensă...

poezie de (mai 2020)
Adăugat de MSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Parfum de zăvoi

Revin amintiri cu parfum de zăvoi,
copilul din mine-mi apare în vis –
ajungem deodată, mirați amândoi,
pe-o umbră de karmă-n vrăjit paradis.

În suflet aducem păduri seculare,
poieni de poveste apar din neant,
la margini de codru, o zână călare
privește spre noi cu un aer distant.

Fiori cuprind, văd fosta iubită
cândva dispărută pe aripi de vânt,
sedusă de-o vorbă nespusă venită
din umbra amară a unui cuvânt.

In urmă lasa doar o vrajă pustie,
cernută din cosmos pe anii în zbor,
și plânsul uitat într-o toamna târzie
în ploaia căzută cu lacrimi de dor.

Dar iată că visul deodată se curmă,
în poarta uitării ajung doar tăceri,
iar zâna rănită, lăsată în urmă,
dispare în cutele zilei de ieri.

poezie de din Drum spre eternitate, Ed. ePublshers, București, 2919 (2019)
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Tumult existențial

Când din trecut în minte îmi revin
prea multe amintiri care m-apasă,
simt pierdut pe un tărâm străin
de unde-aș vrea să mă întorc acasă.
Și frământ în sine, fără rost,
le alung, de aș putea, afară,
dar din tumultul celor care-au fost
cresc noi dorințe care mă-nfioară.

Încerc le separ în mintea mea,
când în cuante vin defragmentate,
apoi se-aștern pe gânduri, undeva,
în grile noi ce cresc reconectate.
În adâncimi de cuget le rețin,
chiar dacă uneori îmi par banale,
căci în ecoul intrinsec conțin
multiple tâlcuri existențiale.

Iar din tumultul existențial
cresc armonii din care se ridică
imagini noi, pe un țesut spectral,
ce-n alte orizonturi mă replică.
În urmă doar regretele rămân
și-mi răscolesc iubirile uitate,
care-n trecutul meu încă depun
buchete mari de flori înmiresmate.

poezie de din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Vraja visului pierdut

Parfumul delicat al florilor de tei
ne adâncea în vrajă siderală
a pașilor rămași pe lungile alei
la marginea vacanțelor de vară.

O, cum s-au dus acele zile înapoi,
spre zările de timp nemărginite,
lăsând-ne doar teii la ferestră goi
și frunzele din parcuri vestejite!...

Iar de te caut câteodată în trecut,
văd chipul tău în rama neuitării,
sub vraja dulce-a visului pierdut
întors din drum pe-aripa înserării.

Miraje noi se-ntorc în fiecare zi,
rescrise într-o magică-ntrebare,
pe care o aud: "a fi sau a nu fi?",
când umbra ta în asfințit dispare.

poezie de din Timp și destin (2018)
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Regrete în revers

Revin amintiri din trecut, în cuante,
cu doruri lăsate la margini de vis
pe filele vremii, cu semne flotante,
ce încă mai poartă misterul rescris.
Și zeci de regrete, rămase în urmă,
cu umbrele serii se-ntorc uneori,
tăcerea uitării pe umbre se curmă,
în sufletul nins plâng mii de viori.

Imagini turnante ajung pe retină
pe aripa gândului rupt din trecut,
viorile plâng mai departe-n surdină
romanța ajunsă cu visul pierdut.
Regretele curg din romanța vrăjită,
s-așază rănite în suflet și plâng,
cândva, din neant, le cânta o ursită
fie uitate la margini de crâng.

Acolo-ntr-o seară târzie de vară,
sub plopii rămași fără soț după noi,
destinele noastre, uitate afară,
rănite pângeau, venim înapoi.
Iar astăzi, la poarta uitării sosite,
regretele încă mai plâng pe-nserat
cu lacrimi căzute din frunze cernite
rămase orfane-ntr-un plop fulgerat.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Iisuse

Iisuse, te cobori prin noi
În sfântă zi de sărbăore,
Dar azi suntem la suflet goi,
Nu avem nici o alinare.

Oh, strălucește Tu, Iisus,
Când te cobori printre morminte!
Lucirea noastră a apus...
La Tine noi vom lua aminte.

Ni-i crucea grea, suntem un ceas
Secunda-mir clopot ne e...
Doar Tu venind cu-a Ta sfințire
Ne poți ierta greșelile!

Ți-i trupul împărțit în lacrimi,
Din cer iertare ne-ai adus,
Dar noi nu-ngenunchem la cruce...
Durerea nu ne-a fost de-ajuns.

Tu moartea ai călcat, Iiuse,
Noi nici nu ne putem ierta...
Războaie reci sunt astăzi duse,
De diavoli, împotriva Ta.

Ne fă mai buni, dă-Ți trpul iară
Spre curățire de păcat,
Acelor ce-au crezut în Tine
Și în lumină au sperat.

În sângele prelins pe cruce
Lasă o lacrimă de-a Ta!
Iartă Iisuse păcătoșii!
Din trupul Tău noi vom mânca...

Se-aude în întreaga lume
Iisus Cristos a înviat
Și plâng în cinuri credincioșii
Și-n rugi de-un timp te-au îmbrăcat.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Santinela orelor târzii

Sunt santinela orelor târzii
și a iubirilor ce se destramă
pe notele dintr-o vrăjită gamă
desfășurate-n ample armonii.
Din umbrele uitării-au apărut,
le-am adunat în pagini lapidare,
ca să rescriu secretele dosare
cu dramele venite din trecut.

Sunt dramele iubirilor ce mor
în sufletul amantelor trădate,
care își plâng uitatele păcate
pe brâul nevăzut al unui tor.
Aș vrea le alint și chiar acum,
când zorii argintii apar în zare,
le-aș săruta, la rând, pe fiecare,
să mă îmbăt cu valuri de parfum.

În glasul lor aș vrea regăsesc
căldura și fiorii de-altădată,
când le primeam cu inima curată
le împac, precum era firesc.
Dar ani prea mulți trecut-au peste noi,
sunt obosit, iar ele-mi par schimbate,
n-aș mai putea le iubesc pe toate
chiar de-aș aduce timpul înapoi.

poezie de din Cunoașterea de sine
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

Nu...

Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puțin dintr-o privire în viața asta trecătoare!
Și nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am așteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!

Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Și-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Și-n nopțile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!

Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi ești perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Și-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerșim iubirea când apare Luna!

Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre șoapte!
Nici moartea nu alungă ce viața a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârșit în noapte!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Gheorghe Calotescu

Îmi sunt din ce în ce mai străin

în oglindă nu mai zăresc copilăria
nici liniștea nici zbuciumul
nici măcar ultimul scrum
doar un palid sentiment de tip deja vu
cu un om răsucind cărări albe
când spre nicăieri
când spre cine știe ce mister

înec cu mine însumi
într-o sufocare din ce în ce mai perfectă
lacrimă neagră lângă altă lacrimă
din care îmi mai scriu scrisori
ca să nu-mi uit numele
ca un ecou întors pe dos
dintr-o altă zi de 12 iulie
poate dintr-o pădure cu fluturi albi
sau poate doar din copacii tăiați
între două cuvinte de-alint
și-o promisiune

unde doamne-iartă-mă să mă mai caut
cui -i cer să mai fugă din visul meu
parcă din ce în ce mai scorojit
la intersecția cu umbra mea de om
cu mult înainte de ceața de azi
în care măgar pierd

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adi Conțu

Încă aștept și nu e drept

La umbra unei clipe reci,
Tu nu mai vii, nici nu mai pleci,
Nu mai îmi ești, nu îți mai sunt,
Am devenit un amănunt.

Văd urme ce-au rămas din noi,
Le șterg cu lacrimă de ploi,
Nici amintiri nu-mi mai doresc,
Sunt mult prea vii și mă rănesc.

Tresar la orice zgomot mic,
Dar nu ești tu... nu e nimic,
Ci doar închipuiri târzii,
Că suntem iar, c-ai revii.

În ceața timpului trecut,
S-a prăbușit tot ce-am avut,
Degeaba stau și te aștept,
Nu te întorci... și nu e drept.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Spațiu echinocțial

A mai trecut un an, în urmă au rămas
doar amintiri din întâmplări banale,
ajunse peste vreme-n acele de ceas
desprinse din cadrane echinocțiale.

Pentru o clipă-n punctele vernale,
din arealul anilor ce trec în zbor,
cu gânduri noi și doruri ancestrale,
prin lume sunt doar simplu trecător.

Și totuși am lăsat câte ceva fie
de bun folos acelora ce-n urma mea
vor încerca peste decenii să mai scrie,
o pagină de glorie istoriei -i dea.

Iar de mă-ntorc cu gândul în trecut,
Tăcerile-mi, mai lungi ca niciodată,
din tot ce-a fost, din câte am avut
în cuget calea dreaptă mi-o arată.

Și-n spațiul echinocțial ce încă vine
cu altă vârstă pusă într-un alt decor,
adaug anilor doar zile cât mai pline
simțind că pot prin viață să mai zbor.

poezie de din revista Confluențe Literare, ediția din 17.03.2021
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Pe crenel

Nori negri se adună peste cer,
se lasă grei pe ziduri la cetate,
din salba gândurilor mele pier
speranțele din amintiri trădate.
Dar caut încă visul dispărut
prin neiertări întinse ca o pată
pe dorurile-ntoarse din trecut
pe-o aripă de toamnă-ntârziată.

Doar urme de visare au rămas,
pe clipele de neuitare vie,
bătute în pendulul de la ceas
la margine de tristă veșnicie,
când pasul se aude pe crenel
la ora fixă-a gărzilor schimbate
și-a armelor depuse în rastel
pe rafturile-n șir, numerotate,
la orele când timpul monoton
mai cerne încă clipe cadențate
peste oftatul bietului planton
rămas te salute din cetate.

De pe crenel deasupra te zăresc,
când norii se destramă dintr-odată,
iar chipul tău, c-un zâmbet nefiresc,
sub curcubeul frânt mi se arată.
O, vis nebun! – este un simplu nor
uitat pe cer, la margini de furtună,
sau doar năluca ruptă dintr-un dor
pierdut cândva pe razele de lună.

poezie de din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu NeaguSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dana Ene

Reculegere

Pe noi nu ne desparte brațul
Umil, ce stă întins și cere,
Nici soarta, când aruncă lațul,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart copacii
Jelindu-și goalele panere,
Nici câmpul unde se sting macii,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart tramvaie
Orbecăind prin cartiere,
Nici maldărele de gunoaie,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart oceane
Sau continente prizoniere,
Nici zboruri reci de avioane,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart ghețarii
Agonizând în albe sfere,
Nici sunetul extins în arii,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart tranșee
De lupte crunte, paralele,
Nici lacrimi triste de Medee,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne desparte, iată
Nimic, nimic din ce se cere.
Ce este a mai fost o dată
Numai o clipă de tăcere.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Clipe care nu se mai repetă

Ai crede că trăim de două ori
Când din țărână noi venim
Și în țărână suntem călători

Ca mai apoi din altă destinație
Să vrem ca într-o meditație
O clipă doar să mai trăim, o viață

Ajuns acolo sus ai remușcări
Că timpul l-ai trișat de-atâtea ori
Gândind ca niciodată n-ai mori

Aș da orice să pot îndrept
Greșeli fără de vină și clipe de tandrețe
Să fiu iertat, pot iert

Aș vrea să mă întorc în anii de liceu
A ta mare iubire aș vrea fiu doar eu
Știu, nu e ușor, dar sper, nici nu e greu

Sunt clipe care nu se mai repetă
Chiar de-aș trăi o viață desuetă
Aș da orice, m-aș și reîncarna

Nu știu, poate nu am dreptate
Sunt clipe ce nu pot fi decriptate
Au fost de mult, acuma, sunt deja uitate

Asta e viața, curge pe-un culoar,
De vrei să stai ca un perete
Dezamăgit vei fi știi că sunt doar
Clipe care nu se mai repetă

poezie de din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

În inimi de păduri înlăcrimate

Vă rog acum să nu mă întrebați
de unde știu poveștile uitate
pe crengile de arbori retezați
în inimi de păduri înlăcrimate!

Pe înserate încă se mai zbat
să-și caute copacul care moare
pe marginea tărâmului turbat,
în agonie, după defrișare.

Chiar frunzele căzute mai plutesc
pe vânturi reci care revin din iarnă
cu triste amintiri ce nu-și găsesc
nici locul sfânt pe care să se-aștearnă.

Sunt amintiri uitate în trecut
pe un altar de gânduri încărcate
cu umbre de iubiri care-au pierdut
tot ce-a rămas din clipele ratate.

Aș vrea le împac dar au plecat,
în zbor întins, sub bolta înstelată,
la marginea tărâmului turbat
unde dispar copacii dintr-odată.

poezie de din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

Cuvinte nespuse

Nu mai vreau să mă pierd în umbra Ta,
Nici în urma, nici în fața Ta.
Aș vrea să mă regăsesc de partea Ta,
Să fi parte din ființa mea.

Nu mai vreau să mă tot pierd în privirea Ta,
tot pătrunzi doar cu ochii tăi.
Doar scântei, foc și văpăi
Întâlniri nevinovate în treacăt fără de noi.

Nu mai vreau doar tăceri si fiori,
Priviri răzlețe și neînțelese.
Nici în mine sădești un dor, să mă dori
În freamăt și-n cuvinte nespuse.

Nu mai vreau doar sa te vreau
Și-n gând să mă întreb cum te am.
Cum să-ți fiu trunchi și tu parte din mine,
Cum să-mi fi ramura ce înflorește din mine.

Nu mai vreau să-mi pari doar minune,
însoțești doar prin vise.
Prin nopți și prin clipe fără de tine,
Nici ruptă de mine, ruptă de lume.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossa copacilor înfloriți

Ne crește primăvara-n suflet
Și primăvară-i pe pământ.
Zbor într-al vânturilor vuiet
Eternul fluture de vânt.
Mi-e brațul ramură de stele.
Pierdut în nopți de diamant,
Copac cu rod de peruzele,
Adeseori m-aplec și ard.

Ne crește primăvara-n suflet.
Copaci de jad, la tâmple goi
Înmuguresc. Suntem un cântec
În rapsodia lor de ploi.
De-acum cerneală de petale
Zidește litera-n cuvânt.
Nici suferința nu mai doare.
Doar fluturi în privire sunt...

Și primăvară-i pe pământ...
Și-n noi, de-acum, e primăvară.
Cad ploi de vis din cerul sfânt,
Pe cap mi-am pus nouă maramă.
Trec prin privire suliți verzi,
Smaraldice catapetesme...
La malul mării desenezi...
Argint de vrajă luna țese.

Zbor într-al vâturilor vuiet,
Un fluture fără aripă,
Iubire-mi picură în suflet
Și din iubire se-nfiripă
Altar de neștiute plângeri,
Sobor de îngeri și petale.
Născuți am fost spre-a naște îngeri
Și-a deveni mărgăritare.

Eternul fluture de vânt,
În noi, trudind, și-a strâns coconul.
E primăvară pe pământ
Și ne-a iertat Mântuitorul.
De-acum e-o ningere de flori...
S-au coborât din cer petale,
Narcise, zâmbete, bujori,
Vis, liliac, mărgăritare.

Mi-e brațul ramură de stele...
Mi-au răsărit pe sâni castani,
Mă pierd în valuri de dantele,
În arca zecilor de ani.
În coliere de liane
O iederă mă-nalț spre cer.
E azi în mine-atâta soare!
Dar lacirmă de stea te chem...

Pierdut în nopți de diamant
Mi-e tocul – lacrimă albastră
Și roză, azi, la tâmplă,-ți cad.
Tu ai ucis iubirea noastră.
Veghez asupra unui mort...
Tu l-ai pierdut printre poeme.
Tu mi-ai lăsat, așa socot
Decât uitare și durere...

Copac cu rod de peruzele,
Un armistițiu ne-a unit.
Eu mă înalț de-acum spre stele,
Tu-n noaptea neagră i fugit.
Azi cade lacrimă de frunză...
Am primăvara în privire!
Nu voi putea stau ascunsă,
Căci vezi, mustesc de fericire!

Adeseori mustesc și ard –
O candelă în nopți târzii,
Copac cu frunzele de jad,
Dor de părinți și de copii.
Veniți și stați la umbra mea
Colindători de suflete!
Poartă spre cer mi-e inima...
Fiți voi prinos de dragoste!

Adeseori m-aplec și ard,
Copac cu rod de peruzele,
Pierdut în nopți de diamant.
Mi-e brațul ramură de stele.
Eternul fluture de vânt,
Zbor într-al vânturilor vuiet
Și primăvară-i pe pământ.
Ne crește primăvara-n suflet!

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook