E altă zi

E altă zi şi nu mai sunt ca ieri,
mă-nalţ cu orice clipă ce-mi aduce
o nouă vrajă ruptă din tăceri
ajunse azi în tainica-mi răscruce.

Nu vezi? Se schimbă ora din trecut
şi plâng în noi regrete resorbite
în triste amintiri ce s-au pierdut
pe-apusuri reci de clipe răstignite.

Desprins de ele mă înalţ spre cer,
în orizonturi noi care mă cheamă,
lăsând în urmă vorbe care pier
pe notele dintr-o străină gamă.

De-acum nu mai avem nici un temei
să ne-mbătăm cu vorbe-nchipuite,
dar poţi lua cu tine, dacă vrei,
doar umbra mea pe falsele-ţi ispite.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castanii

Au înflorit castanii la-nceput de mai,
coroanele par sfinte candelabre,
cu braţele întinse spre cerescul rai,
să-şi etaleze sfintele podoabe.
Ajung când soarele dispare-n asfinţit,
lăsând în urmă gara-ntunecată...
Cobor din tren şi văd în faţa mea, uimit,
castanii mai frumoşi ca niciodată.

Mă-ntreb, fără speranţă, dacă n-ai ajuns,
cu-acelaşi tren, în gara noastră mică,
şi gându-acesta, printre amintiri ascuns,
îmi toară-n suflet reci fiori de frică.
Rămân în urmă şi privesc nedumerit
atâtea chipuri care-mi par străine,
eu pentru ei nu sunt decât un nou venit,
nu cel ce-şi vinde viaţa pentru tine.

Pe malul râului ajung într-un târziu,
urmând poteca, parcă neumblată,
unde aş vrea s-ajung nici nu mai ştiu,
mă-ntorc din drum spre gara-ntunecată.
Mă cheamă înapoi un tren necunoscut,
las pe peron prezentul care doare,
vei fi de-acum doar umbra din trecut,
sau, între foi, petala dintr-o floare...!

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra unui vis de ieri

Părerile de rău, spre seară,
cernite se adună-n gând,
ajung cu frigul de afară
pe vatra focului dansând.
Mă prind în horele vrăjite
aduse de la polul nord,
în haine strâmte de ispite
găsite vara-ntr-un fiord.

Îmi lasă amăgiri haine,
aduse-n grabă din trecut,
cu vorbe reci şi anodine
îmi zic ce trebuia făcut.
Vorbesc întruna de păcate,
de tot cea fost necuvenit,
zicându-mi de femei uitate
pe care nu le-aş fi iubit...

A fost doar una cea aleasă,
le-am zis cu glasul abătut –
pe ea am vrut-o ca mireasă
din ziua-n care ne-am văzut.
Dar într-o seară plumburie
cu altul a plecat spre sud
lăsându-mă cu doru-n vrie
în cuta unui joc prea crud.

Lăsaţi-mă să plec din hore,
le strig părerilor de rău –
temutele-ndoieli minore
dispară din adâncul meu!
Rămână doar în amintire
pe brâul vastelor tăceri –
au fost o simplă rătăcire
în umbra unui vis de ieri!...

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din tot ce am...

A mai trecut o zi, a mai trecut un ceas,
simt clipele prin amintiri cum zboară
din câte-au fost, din câte-au mai rămas
duc mai departe-a timpului povară.
Şi nu mă plâng, şi nu regret nimic,
las timpului destinul să mi-l treacă –
din ieri, din azi, din mâine mă ridic
chiar dacă-ar fi să sap şi-n piatră seacă.

Ani grei s-au adunat în urma mea
tăcerile, mai lungi ca niciodată,
din gânduri îmi alungă piaza rea
şi calea dreaptă-n suflet mi-o arată.
Iar de mă-ntorc cu gândul în trecut,
cărările îmi par tot mai schimbate,
din tot ce am, din câte am avut,
în inimă-mi rămân doar nestemate.

Ridic cu ele-n cuget un altar,
pentru tăceri loc sfânt de întrupare
din vorbele arzânde ca un jar,
de strajă stând pe dune mişcătoare.
Chiar dacă toamna vieţii a sosit,
nu mă opresc din drum, merg înainte,
pornind tăcut din locul hărăzit,
mă-ndrept tot mai smerit spre cele sfinte.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am luat haina de tăceri...

mi-am luat haina de tăceri, este ruptă şi cârpită,
amintiri de mult, de ieri, ies afară dintr-o criptă,
cu răcoarea lor de foc îmi fac nopţile doar albe,
luna mea fără noroc varsă raze reci şi calde

amintirile revin, să-mi şoptească despre tine,
tinereţea ce-a fugit îmi e umbra ce revine,
îmi port paşii pe cărări petrecute şi uitate,
numai eu mai caut şi-acum razele din nopţi albastre

pomii treji, la fel ca mine, nu adorm de amintiri,
îmi vorbesc mişcându-şi frunze, mă împacă cu priviri,
stelele aprinse toate cheamă luna s-o privesc,
numai ea ştie de toate, clipe dulci o veştejesc

pe aleea pietruită înflorită în castani,
merg tăcut căutând o clipă moartă de atâţia ani,
aş dori-o să revină, aş dori-o s-o gonesc,
nu mai ştiu ce e cu mine, de mult timp nu mă găsesc

merg tăcut şi parcă timpul ar dori să îi vorbesc,
ce să-i spun, că doar amurgul mă ajută să albesc,
ce să-i spun în versuri scrise despre mine, despre noi,
răni în ceaţă sângerează, suntem doi şi suntem goi

suntem despărţiţi de noapte, de atâtea dimineţi,
iernile ne cad pe ceafă cu albeaţa din nămeţi,
doar lumina ne mângâie cheamă florile in zori,
limpezitele lor lacrimi ne zâmbesc printre culori

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un final fără-nceput

Noi nu ne vom iubi în lumea asta
Şi poate nici în lumea de apoi,
Noi nu vom fi bărbatul şi nevasta
Care să facă totul... doar în doi...

Nici fericirii nu-i vom da vreun nume,
Nici amintiri nu ne vor povesti,
Nici gândul nostru n-o să poată spune
Că s-a-ntâmplat a ne... îndrăgosti...

Noi nu vom fi nici timp şi nici distanţă,
Nici paşii noştri nu se vor cunoaşte,
Vom dispărea ca într-o aroganţă
Pe care nimeni... nu o recunoaşte...

Noi ne ucidem sufletele triste
Şi rupem nemurirea în tăceri,
Nu acceptăm că poate să existe
Un viitor bazându-ne... pe ieri...

Noi nu ne vom iubi, nu avem voie!
Iubirea dintre noi e prea intensă.
Şi nimeni nu mai are azi nevoie
De dragoste prea pură şi imensă...

poezie de Florin Răileanu (mai 2020)
Adăugat de M
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum de zăvoi

Revin amintiri cu parfum de zăvoi,
copilul din mine-mi apare în vis –
ajungem deodată, miraţi amândoi,
pe-o umbră de karmă-n vrăjit paradis.

În suflet aducem păduri seculare,
poieni de poveste apar din neant,
la margini de codru, o zână călare
priveşte spre noi cu un aer distant.

Fiori mă cuprind, văd fosta iubită
cândva dispărută pe aripi de vânt,
sedusă de-o vorbă nespusă venită
din umbra amară a unui cuvânt.

In urmă lasa doar o vrajă pustie,
cernută din cosmos pe anii în zbor,
şi plânsul uitat într-o toamna târzie
în ploaia căzută cu lacrimi de dor.

Dar iată că visul deodată se curmă,
în poarta uitării ajung doar tăceri,
iar zâna rănită, lăsată în urmă,
dispare în cutele zilei de ieri.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate, Ed. ePublshers, Bucureşti, 2919 (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tumult existenţial

Când din trecut în minte îmi revin
prea multe amintiri care m-apasă,
mă simt pierdut pe un tărâm străin
de unde-aş vrea să mă întorc acasă.
Şi mă frământ în sine, fără rost,
să le alung, de aş putea, afară,
dar din tumultul celor care-au fost
cresc noi dorinţe care mă-nfioară.

Încerc să le separ în mintea mea,
când în cuante vin defragmentate,
apoi se-aştern pe gânduri, undeva,
în grile noi ce cresc reconectate.
În adâncimi de cuget le reţin,
chiar dacă uneori îmi par banale,
căci în ecoul intrinsec conţin
multiple tâlcuri existenţiale.

Iar din tumultul existenţial
cresc armonii din care se ridică
imagini noi, pe un ţesut spectral,
ce-n alte orizonturi mă replică.
În urmă doar regretele rămân
şi-mi răscolesc iubirile uitate,
care-n trecutul meu încă depun
buchete mari de flori înmiresmate.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tumult existenţial

Când din trecut în minte îmi revin
prea multe amintiri ce mă apasă,
mă simt pierdut pe un tărâm străin
de unde-aş vrea să mă întorc acasă.
Şi mă frământ în sine, fără rost,
pe toate-aş vrea să le alung afară,
dar din tumultul celor care-au fost
cresc noi dorinţe care mă-nfioară.

Încerc să le separ în mintea mea,
când în cuante vin defragmentate,
dar se aştern pe gânduri, undeva,
pe grile noi ce cresc reconectate.
În adâncimi de cuget le reţin,
chiar dacă uneori îmi par banale,
căci în ecoul intrinsec conţin
multiple tâlcuri existenţiale.

Iar din tumultul existenţial
cresc armonii din care se ridică
imagini noi, pe un ţesut spectral,
ce-n alte orizonturi mă replică.
În urmă doar regretele rămân –
îmi răscolesc iubirile trădate,
care-n trecutul meu încă depun
buchete mari de flori înmiresmate.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vraja visului pierdut

Parfumul delicat al florilor de tei
ne adâncea în vrajă siderală
a paşilor rămaşi pe lungile alei
la marginea vacanţelor de vară.

O, cum s-au dus acele zile înapoi,
spre zările de timp nemărginite,
lăsând-ne doar teii la ferestră goi
şi frunzele din parcuri vestejite!...

Iar de te caut câteodată în trecut,
văd chipul tău în rama neuitării,
sub vraja dulce-a visului pierdut
întors din drum pe-aripa înserării.

Miraje noi se-ntorc în fiecare zi,
rescrise într-o magică-ntrebare,
pe care o aud: "a fi sau a nu fi?",
când umbra ta în asfinţit dispare.

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regrete în revers

Revin amintiri din trecut, în cuante,
cu doruri lăsate la margini de vis
pe filele vremii, cu semne flotante,
ce încă mai poartă misterul rescris.
Şi zeci de regrete, rămase în urmă,
cu umbrele serii se-ntorc uneori,
tăcerea uitării pe umbre se curmă,
în sufletul nins plâng mii de viori.

Imagini turnante ajung pe retină
pe aripa gândului rupt din trecut,
viorile plâng mai departe-n surdină
romanţa ajunsă cu visul pierdut.
Regretele curg din romanţa vrăjită,
s-aşază rănite în suflet şi plâng,
cândva, din neant, le cânta o ursită
să fie uitate la margini de crâng.

Acolo-ntr-o seară târzie de vară,
sub plopii rămaşi fără soţ după noi,
destinele noastre, uitate afară,
rănite pângeau, să venim înapoi.
Iar astăzi, la poarta uitării sosite,
regretele încă mai plâng pe-nserat
cu lacrimi căzute din frunze cernite
rămase orfane-ntr-un plop fulgerat.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisuse

Iisuse, te cobori prin noi
În sfântă zi de sărbăore,
Dar azi suntem la suflet goi,
Nu avem nici o alinare.

Oh, străluceşte Tu, Iisus,
Când te cobori printre morminte!
Lucirea noastră a apus...
La Tine noi vom lua aminte.

Ni-i crucea grea, suntem un ceas
Secunda-mir clopot ne e...
Doar Tu venind cu-a Ta sfinţire
Ne poţi ierta greşelile!

Ţi-i trupul împărţit în lacrimi,
Din cer iertare ne-ai adus,
Dar noi nu-ngenunchem la cruce...
Durerea nu ne-a fost de-ajuns.

Tu moartea ai călcat, Iiuse,
Noi nici nu ne putem ierta...
Războaie reci sunt astăzi duse,
De diavoli, împotriva Ta.

Ne fă mai buni, dă-Ţi trpul iară
Spre curăţire de păcat,
Acelor ce-au crezut în Tine
Şi în lumină au sperat.

În sângele prelins pe cruce
Lasă o lacrimă de-a Ta!
Iartă Iisuse păcătoşii!
Din trupul Tău noi vom mânca...

Se-aude în întreaga lume
Iisus Cristos a înviat
Şi plâng în cinuri credincioşii
Şi-n rugi de-un timp te-au îmbrăcat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu...

Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puţin dintr-o privire în viaţa asta trecătoare!
Şi nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am aşteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!

Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Şi-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Şi-n nopţile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!

Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi eşti perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Şi-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerşim iubirea când apare Luna!

Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre şoapte!
Nici moartea nu alungă ce viaţa a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârşit în noapte!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Santinela orelor târzii

Sunt santinela orelor târzii
şi a iubirilor ce se destramă
pe notele dintr-o vrăjită gamă
desfăşurate-n ample armonii.
Din umbrele uitării-au apărut,
le-am adunat în pagini lapidare,
ca să rescriu secretele dosare
cu dramele venite din trecut.

Sunt dramele iubirilor ce mor
în sufletul amantelor trădate,
care îşi plâng uitatele păcate
pe brâul nevăzut al unui tor.
Aş vrea să le alint şi chiar acum,
când zorii argintii apar în zare,
le-aş săruta, la rând, pe fiecare,
să mă îmbăt cu valuri de parfum.

În glasul lor aş vrea să regăsesc
căldura şi fiorii de-altădată,
când le primeam cu inima curată
să le împac, precum era firesc.
Dar ani prea mulţi trecut-au peste noi,
sunt obosit, iar ele-mi par schimbate,
n-aş mai putea să le iubesc pe toate
chiar de-aş aduce timpul înapoi.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi sunt din ce în ce mai străin

în oglindă nu mai zăresc copilăria
nici liniştea nici zbuciumul
nici măcar ultimul scrum
doar un palid sentiment de tip deja vu
cu un om răsucind cărări albe
când spre nicăieri
când spre cine ştie ce mister

mă înec cu mine însumi
într-o sufocare din ce în ce mai perfectă
lacrimă neagră lângă altă lacrimă
din care îmi mai scriu scrisori
ca să nu-mi uit numele
ca un ecou întors pe dos
dintr-o altă zi de 12 iulie
poate dintr-o pădure cu fluturi albi
sau poate doar din copacii tăiaţi
între două cuvinte de-alint
şi-o promisiune

unde doamne-iartă-mă să mă mai caut
cui să-i cer să mai fugă din visul meu
parcă din ce în ce mai scorojit
la intersecţia cu umbra mea de om
cu mult înainte de ceaţa de azi
în care măgar mă pierd

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă aştept şi nu e drept

La umbra unei clipe reci,
Tu nu mai vii, nici nu mai pleci,
Nu mai îmi eşti, nu îţi mai sunt,
Am devenit un amănunt.

Văd urme ce-au rămas din noi,
Le şterg cu lacrimă de ploi,
Nici amintiri nu-mi mai doresc,
Sunt mult prea vii şi mă rănesc.

Tresar la orice zgomot mic,
Dar nu eşti tu... nu e nimic,
Ci doar închipuiri târzii,
Că suntem iar, c-ai să revii.

În ceaţa timpului trecut,
S-a prăbuşit tot ce-am avut,
Degeaba stau şi te aştept,
Nu te întorci... şi nu e drept.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaţiu echinocţial

A mai trecut un an, în urmă au rămas
doar amintiri din întâmplări banale,
ajunse peste vreme-n acele de ceas
desprinse din cadrane echinocţiale.

Pentru o clipă-n punctele vernale,
din arealul anilor ce trec în zbor,
cu gânduri noi şi doruri ancestrale,
prin lume sunt doar simplu trecător.

Şi totuşi am lăsat câte ceva să fie
de bun folos acelora ce-n urma mea
vor încerca peste decenii să mai scrie,
o pagină de glorie istoriei să-i dea.

Iar de mă-ntorc cu gândul în trecut,
Tăcerile-mi, mai lungi ca niciodată,
din tot ce-a fost, din câte am avut
în cuget calea dreaptă mi-o arată.

Şi-n spaţiul echinocţial ce încă vine
cu altă vârstă pusă într-un alt decor,
adaug anilor doar zile cât mai pline
simţind că pot prin viaţă să mai zbor.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ediţia din 17.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reculegere

Pe noi nu ne desparte braţul
Umil, ce stă întins şi cere,
Nici soarta, când aruncă laţul,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart copacii
Jelindu-şi goalele panere,
Nici câmpul unde se sting macii,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart tramvaie
Orbecăind prin cartiere,
Nici maldărele de gunoaie,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart oceane
Sau continente prizoniere,
Nici zboruri reci de avioane,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart gheţarii
Agonizând în albe sfere,
Nici sunetul extins în arii,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart tranşee
De lupte crunte, paralele,
Nici lacrimi triste de Medee,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne desparte, iată
Nimic, nimic din ce se cere.
Ce este a mai fost o dată
Numai o clipă de tăcere.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe crenel

Nori negri se adună peste cer,
se lasă grei pe ziduri la cetate,
din salba gândurilor mele pier
speranţele din amintiri trădate.
Dar caut încă visul dispărut
prin neiertări întinse ca o pată
pe dorurile-ntoarse din trecut
pe-o aripă de toamnă-ntârziată.

Doar urme de visare au rămas,
pe clipele de neuitare vie,
bătute în pendulul de la ceas
la margine de tristă veşnicie,
când pasul se aude pe crenel
la ora fixă-a gărzilor schimbate
şi-a armelor depuse în rastel
pe rafturile-n şir, numerotate,
la orele când timpul monoton
mai cerne încă clipe cadenţate
peste oftatul bietului planton
rămas să te salute din cetate.

De pe crenel deasupra te zăresc,
când norii se destramă dintr-odată,
iar chipul tău, c-un zâmbet nefiresc,
sub curcubeul frânt mi se arată.
O, vis nebun! – este un simplu nor
uitat pe cer, la margini de furtună,
sau doar năluca ruptă dintr-un dor
pierdut cândva pe razele de lună.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe care nu se mai repetă

Ai crede că trăim de două ori
Când din ţărână noi venim
Şi în ţărână suntem călători

Ca mai apoi din altă destinaţie
Să vrem ca într-o meditaţie
O clipă doar să mai trăim, o viaţă

Ajuns acolo sus ai remuşcări
Că timpul l-ai trişat de-atâtea ori
Gândind ca niciodată n-ai să mori

Aş da orice să pot să îndrept
Greşeli fără de vină şi clipe de tandreţe
Să fiu iertat, să pot să iert

Aş vrea să mă întorc în anii de liceu
A ta mare iubire aş vrea să fiu doar eu
Ştiu, nu e uşor, dar sper, nici nu e greu

Sunt clipe care nu se mai repetă
Chiar de-aş trăi o viaţă desuetă
Aş da orice, m-aş şi reîncarna
 
Nu ştiu, poate nu am dreptate
Sunt clipe ce nu pot fi decriptate
Au fost de mult, acuma, sunt deja uitate

Asta e viaţa, curge pe-un culoar,
De vrei să stai ca un perete
Dezamăgit vei fi să ştii că sunt doar
Clipe care nu se mai repetă
 

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte nespuse

Nu mai vreau să mă pierd în umbra Ta,
Nici în urma, nici în faţa Ta.
Aş vrea să mă regăsesc de partea Ta,
Să fi parte din fiinţa mea.

Nu mai vreau să mă tot pierd în privirea Ta,
Să mă tot pătrunzi doar cu ochii tăi.
Doar scântei, foc şi văpăi
Întâlniri nevinovate în treacăt fără de noi.

Nu mai vreau doar tăceri si fiori,
Priviri răzleţe şi neînţelese.
Nici în mine să sădeşti un dor, să mă dori
În freamăt şi-n cuvinte nespuse.

Nu mai vreau doar sa te vreau
Şi-n gând să mă întreb cum să te am.
Cum să-ţi fiu trunchi şi tu parte din mine,
Cum să-mi fi ramura ce înfloreşte din mine.

Nu mai vreau să-mi pari doar minune,
Să mă însoţeşti doar prin vise.
Prin nopţi şi prin clipe fără de tine,
Nici ruptă de mine, ruptă de lume.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!