Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Drumul meu

Drumul acesta mă poartă-n spinare,
sub soare lasciv șerpuiește
pănă undeva, departe,
acolo unde atinge cerul
ca o vie ispită pierdută ochilor
în cețuri fine de mister albastru.

O umbră rănită asupra-i plutește,
peste țărâna măcinată sub tălpile timpului.
Ce vultur își poartă, oare, dansul rotund
ca pe un ritual păgân al durerii?
O inima! E inima mea deasupra norilor, uscată,
ploaia n-o atinge-n veci, nici umbra!

Sărmanul talisman de aur,
l-am topit în focurile cele mari,
din nopțile lungi fără de somn,
când nu întelegeam că te-am pierdut...
Acea prăpastie a vieții mele
pe care a săpat-o trecerea ta erozivă...

L-am uitat apoi în forme necunoscute
și a cristalizat într-un buzdugan.
De atunci îmi străjuiește calea, de undeva de sus,
ca o stea a Nordului
și vestește sosirea mea,
lovind năpraznic în toate porțile lumii.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

În lipsa ta

în lipsa ta m-aș face duh
și m-aș oferi vânturilor
și apoi, călărindu-le,
aș rătăci pustiu prin vârf de munte și deșert și peste ape...
și aș urla durerea mea neînțeleasă
nici de mintea mea anecoică,
nici de inima mea uscată.

în lipsa ta m-aș evapora în norii cerului,
de unde, apoi, sub greutatea dorului,
aș inunda pământul într-un nou potop
de ape otrăvite și acide;
și n-ar scăpa ființă de mânia durerii mele!
m-aș scurge apoi în hăul uitării, în adâncuri,
acolo unde zace toată tristețea lumii.

în lipsa ta m-aș împrăștia
în întunericul rece dintre stele
până nu va mai rămâne strop
din ceea ce am fost...
căci tu ești verticala mea între cer și pământ
și centrul meu!
și fără tine m-aș disipa spre marginile uitării.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Inima mea

Inima mea e un castel
Și te rog acum ceva:
nu pleci din el,
În lume, pe undeva...

Prin tine, inima mea
Respiră zi și noapte
N-o părăsi pe ea,
Nu te duce departe!

Inima mea e fericită
Când ești în preajma ei.
Se simte împlinită,
Iubirea să n-o iei.

Inima mea trăiește
Pentru-a ta, mereu bate
Și nimic nu îi lipsește
Când aude dulci șoapte.

Inima mea a prins culoare
Nu-ți găsește un defect,
A uitat de suparare
Ești mai mult ca perfect.

Inimile noastre, împreună
Pe veci, frumos s-au unit
Și-n această lume nebună,
Într-o zi... s-au întâlnit.

poezie de (19 martie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana DrosuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Despre tine

Poezia mea despre tine
Este o creație fără sfârșit.
Primul ei vers e dorința
Care aleargă spre infinit.

Prima strofă-i iubirea,
O formă vie cu rimă și ritm,
Crește frenetic ca un omagiu,
Un cântec de harpă neobosit.

Inima mea îmi dictează
Și cuvânt și vers și poem,
Iar martor mi-e timpul care veghează
Și mi te transformă într-un totem.

Litere blânde, tremurânde,
În versuri șerpuiesc lasciv,
În fața ochilor mei ispitiți
De cât de frumoasă e inima ta!

Mi-e greu să descriu rapsodia,
Să pot cuprinde sub litere reci
Culoarea sunetelor și măreția
Ce se revarsă pe unde treci.

Surâsul tău mă poartă-n uitare,
În zboruri rotunde și line...
Așa cum șoimul plutește în zare,
Plutesc și viscerele-n mine.

Privirea ta mă zboară în munți,
Pe aripi de păsari colorate și iuți;
Ochii tăi negri, izvoare de cerneală vie,
Îmi picură prin inimă, în pix, poezie.

De-ar fi să te compar,
Te-aș compara cu luna în noapte,
Însă pe tine nimic nu te poate eclipsa.
Lună ești tu în noaptea vieții mele!

Când luna ușor se cufundă în mare,
Cu o teamă latentă, raza de soare
Se pierde-n adâncul lăsat de lipsa ei.
Așa m-aș pierde eu în lipsa ta.

Din marea de strofe ce va să vie,
De-ar fi să scriu ceva fără noimă:
Cuvinte greșite sau versuri grăbite,
Cu pixul meu magic promit să le șterg!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gândul de apoi

În liniștea asta eternă
ce curge ca un mir
din sicriul meu,
sufoc în propria mea conștiință
care mă judecă după criterii
dureros de pure.
Mă doare potențialul meu neîmplinit
dar mai ales,
că nu am iubit suficient viața...

Mă doare că n-am trăit prezentul,
am fost o undă oscilatorie
între două limite:
trăirea într-un viitor ideal
și retrăirea obsesivă a trecutului,
ce otravă!

Dacă n-ar fi fost timpul
prin care să-mi exprim existența,
cum oare aș măsura trecerea mea
în acestă lume?
Prin urmele acelea mărunte
ale pașilor mei temători,
sângerânzi în țărâna Golgotei?
Nu există liniște în gândul acesta rece,
nici măcar alinarea că am parcurs drumul
dificil, unisens,
care duce undeva...
aduce spre singura certitudine a vieții - mortea.

Ce greu este acum pământul
deasupra mea
și hămesit...
si cum se mai amestecă el cu pământul meu,
luându-și înapoi tot ce mi-a dat vreodată:
trup din țărână am fost
și țărână din trup prefac.

Ce crini frumoși mi-au crescut!
în parfumul lor alb de mireasă
descompune gândul
niciodată
nu le-am acordat atâta iubire
ca acum,
când își iau seva din burta mormântului meu,
acolo unde stau înfipți
ca niște țărușe ale biruinței
în inima unui strigoi
care a bântuit cândva pământul.

Rar,
cripta mea putrezită
zgârie ochiul câte unui trecător grăbit.
În trecerea sa se oprește o clipă
și holbându-se indiferent,
citește niște cifre,
cifrele mele,
un interval rece, acoperit cu ceară veche,
lipsit de prefață,
lipsit de concluzie,
același epitaf îngroșat cu vopsea neagră
care ține bine la timp și la murdăreală:
'odihnă veșnică!'

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vino

Vino,
te aștept acolo,
unde te-am așteptat în toate zilele...
cu atâta răbdare în oasele mele,
cu atâta ardoare în sângele meu,
cu ochii căutând un curcubeu,
în ceruri!

Vino,
te aștept aici,
unde te voi aștepta și-n alte vieți,
cu atâta bucurie în pomeți,
cu atâta dorință pe buzele mele,
cu inima mea pompând praf de stele,
te aștept etern!

Vino,
te aștept în gând,
unde nimeni nu ne poate vedea;
aici timpul nu poate să mi te ia,
aici totul este așa cum dorești,
aici e simplu să iubești,
în inima mea!

În ceruri,
te aștept etern
în inima mea,
vino!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Liniștea furtunii

Era o liniște deplină pe-atunci
și-mi auzeam fricile țipând;
Era un țipăt ca de prunci.
Și dintr-odată cuprinde-un gând,
apoi altul, apoi mai multe, apoi mă pierd...
Hoarde de gânduri galopante
îmi tropăiau instant în craniu
și inima mea temătoare
se prefăcea în țărână sub copitele lor.
Tot cerul acela plin de nori
se sprijinea pe umerii mei
și din când în când îmi tuna în timpane,
revărsând peste mine topitura lichidă
a unui vechi talisman de aur.
Și curgea lava pământului,
curgea peste mine,
erodând șanțuri adânci pe trupul meu,
dizolva treptat bucăți de viață din mine.
Și iarăși, subtil, trăsnește a liniște în juru-mi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Primul trandafir

Nu, nu te-am uitat,
doar te-am rătăcit printre gândurile mele.
Uneori te mai caut,
așa, pe sub praful ce-l așterne timpul peste...
și când te zăresc,
stai ascunsă în spatele primei priviri,
ți se văd doar ochii.
Apoi fugi,
te ascunzi în spatele primei îmbrățișări,
apoi după primul sărut...
și când nu mai ai unde,
cedezi,
îmi apari complet în față,
mi te predai, îmbujorată toată,
ca atunci la începuturi,
într-un tablou de necuprins sub cuvinte.
Apoi, tot zâmbetul acela, licărind,
se disipă ușor-ușor întunericului
până te pierzi în depărtări,
amestecând în fundal o muzică tristă
și o ploaie mocănească
într-un soundtrack memorabil,
ca la finalul unui film bun,
când zboară petalele uscate
ale primului trandafir pe care ți l-am oferit cândva,
ca laitmotiv,
într-o poveste de dragoste neîmplinită.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

* * *

Mai am puțin, renunț la trupul tău de lut,
La inima Ta de piatră, la ultimul... sărut,
La timpul de demult, la când nu ai mai venit
Și acum adorm cu tine-n gând ca la ceva sfânt!

Mai am puțin, duc să îmbăt cu vin
Și cu un gând nebun că te-am pierdut...
Când eram copil ademenit într-un... sărut
Ce l-am primit ca pe ceva prea... sfânt!

Mai am puțin, și de amte uit cândva
Îmi voi face din clipa Ta nemurirea mea,
În viețile ce vor urma Tu călăuza... mea
Și singura muză cu ochii verzi de Stea!

Mai am puțin, dintr-o noapte fără vise
În care visul tău bântuie mereu
Și dimineața naște roua peste flori
Tu floarea mea din viața ce va urma!

Mai am puțin, dintr-un plâns fără de lacrimi,
În care plânsul e doar al tău pe obrazul meu,
Tu ești încă lacrima ce arde-n viața mea
Și singura Stea ce îmi straluce-n noaptea grea!

Mai am puțin, în care dorul e doar al tău,
Iar Eu un pustnic pustiit de gândul... meu
În care m-am pierdut o clipă-n sânul tău
Iar timpul nu a vrut să-mi fie, nici el nici Tu!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Am uitat

Am uitat de mine într-un vers
M-am ascuns într-o lacrimă
Și-n cădere lentă m-am prelins
De sus în jos într-o sferă infimă.

Am uitat să trăiesc și am adormit
Pe caldarâm, cu fața în sus și am visat
Într-un dor mereu nemărginit
Am pierdut, mai apoi și ce-am sperat.

Am uitat să mai respir în zborul căzut
Și în propria-mi nimicire am atins
C-un cuvânt, un tărâm nevăzut
Dar oarbă fiind, l-am pierdut și s-a stins.

Am uitat să dispar dintr-un vis în zori
Și am văzut o lacrimă ce m-a topit
Transformând clipa mea în vapori
Într-o frunză veștedă m-am risipit.

Am uitat că trebuie să mai și gândesc
M-am ascuns într-o cochilie de melc
În secret, am abandonat tărâmul lumesc
M-am cuibărit în lună-n patul semicerc.

Am uitat de un vis, dar și el m-a uitat
Prin firul vieții ce mereu se-nnoadă
Mai am minutul ultim ce l-am așteptat
Ce vis ar mai putea să se-ntrevadă?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Maria Elena Chindea

Iarbă gestantă

[alfabetul eului în braille]


așteptați-mă în memoria ierbii
merg pe oasele mele
stratificate
atât de unită cu mine
că nici vânturile nordului nu pot
să-mi decojească vreo umbră
din burice

ploaia îmi arde din umeri păcatul primordial
a fi în toate oglinzile fără contur este o axiomă solară
lumii îi trebuie doar stigmatul luminii să-i sângere
palmele
când coboară de pe crucea pământului

autopsia timpului meu arată clar profilul chipului
pierdut în căutări tantalice
printre faldurile cărnii
ierbii
sau sângelui verde

acolo unde nu privesc
de spaima vederii ciclopice

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Umbra copilăriei

Am învățat să înot prin viață și totuși,
adesea înec în valurile dorului
ce nasc din vântul uitării, din depărtări,
dintre cripte de mult ruginite.

Vântul acesta,
din când în când își drege glasul
și șuieră în tivgă chemarea,
o țipă!

În piept îmi crește un înger
și inima-mi plesnește de lumina lui,
eu duh fac îndată și mă evapor
într-o oază doar de mine știută.

Acolo, seara, cântă vesel pitpalacul sus pe deal
și greierul, cu un ecou de pace, îl îngână;
acolo, în vale, cântă broasca la lumina lunii
și stau și-ascult, măi frați ai mei,
ascult cu inima - e simfonia lumii!

Mă pun la pas... mersul îmi devine cald,
parc-aș umbla desculț prin vară
și tălpile îmi sunt încălzite de sfântul pământ.
Un miros de pâine caldă răscolit de același vânt,
oprește la o poartă care duce spre trecut.

Mă privesc călărind liberatatea deplină...
ce simplă viață aveam atunci și plină,
fiind copil la țară!
Duhul meu se oprește-n șezut
la umbra copilăriei - am găsit locul!

O scenă biblică-mi inundă simțurile-ndată:
bunicul meu e-n bătătură și îl privesc în ochi,
el nu mă vede, dar cumva simte
și râde către soare,
își face sfânta cruce, ia sapa-n mână
și pleacă împăcat către răzoare.

Și iată eu îmi știu trecutul prin ochii lui,
iar el iși simte viitorul, prin ochii mei
și între noi oglinda-n care se sticlește umbra timpului
se sparge!

Blânda adiere a serii mângâie matern ținutul
și îl scaldă în miresme de recolte aurii...
un cocoș îi dă onorul și mă face să tresar
- se pare că am ațipit în oaza mea -
iată-mă din nou la mal, dar îneacă dorul!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poemul zeului albastru

Doamne, s-a întors viața la mine
a venit tiptil, într-o vară cu aromă de istorie
cu cer grav și frumos ca o noapte adâncă
timpul devenise auriu și fierbinte
și m-am înveșmântat în el ca-ntr-o mantie fermecată

trecuseră ani de când zeul albastru
nu mai coborâse pe pământ
iar eu îmi lăsasem inima într-un cufăr uitat de lume
și Doamne, câte rugi înălțasem către tine
mai binecuvânteze o dată mângâierile zeului
sa-mi mai las trupul răsfățat de nectarul ceresc
în nopți cu aromă de nemurire

și mi-ai răspuns, Doamne,
trimițându-mi vise de aur
iar aripa îngerului s-a deschis deasupra mea
ca la o binecuvântată rugă
am pornit la drum, Doamne,
în căutarea inimii mele pierdute
știam voi străbate păduri și deșerturi
până să-mi regăsesc miracolul
sub chip de sărut nemuritor
zeul aștepta zâmbind în lumina binecuvântată
și din palmele lui a țâșnit inima mea
zvâcnind în fericirea fără de pereche
mână în mână am colindat străzi atemporale
ne-am îmbrățișat sub ploaia de aur
trimisă din cerul Tău, Doamne
iar noaptea zeul mi-a învăluit trupul în ambrozie și nemurire

sunt în mâna ta, Doamne,
cu toată fericirea mea păgână și sfântă
m-am îmbolnăvit de viciul vieții
iar în vârful peniței mele
stă iubirea fără seamăn
și albastrul cerului tău
îngăduie-mi, Doamne, să-mi păstrez inima în palmele zeului
hrănesc din propria mea patimă
până când voi trece pe poarta ce duce la Tine
sunt sus, foarte sus, Doamne, nu-mi topi aripile
lasă-le să poarte mereu spre ceea ce sunt eu
lasă- să-mi respir libertatea
precum o pasăre cântătoare în dimineți fermecate
sângele zeului curge acum prin penița mea
prin trupul meu zvâcnind de tinerețe
prin visele mele hinărind peste cetăți și păduri
din el îmi iau stropul de Rai
cu care mă voi înfațișa înaintea Ta, Doamne,
în ziua din urmă
dă, Doamne, cu sânge și pulbere de rai
îți scriu epistola aceasta
ce nu aș vrea să se termine niciodată

lasă-mi pe veci visarea, Doamne!

poezie de (25 iunie 2015)
Adăugat de Alina Beatrice ChescaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionuț Caragea

Cod roșu de furtună în suflet

tu știi sufletul meu
trage de sforile sângelui,
să bată clopotul inimii?

tu știi sângele meu
e râul ce se varsă
în Marea Singurătății?

tu știi Moartea
își ascute coasa
cu inima mea împietrită
de durere?

tu știi că inima mea
își face munca silnică
în ocnele de sare
ale durerilor mele lăuntrice?

tu știi cerșesc amintiri
pe strada copilăriei pierdute?

tu știi pot găsi într-o lacrimă
mai multe perle
decât în toate mările
și oceanele lumii?

tu știi că mă-nvârt
în jurul aceleiași inimi,
până rămân fără lacrimi?

tu știi că inima mea
e fântâna pentru toate speranțele
alungate de seceta plânsului?

tu știi lacrima mea
este singurul cer ce încearcă
forma inimii?

tu știi că-n lacrimă mea
se află cântecul abandonat al inimii?

tu știi că și pietrele de pe fundul apei
visează să asculte cântecul inimii mele?

tu știi că inima mea
este o pioneză pe harta lumii?

tu știi că inima mea bate
ca o toacă scufundată în beznă?

tu știi până și umbra
are nevoie de pași să respire
o bătaie de inimă?

tu știi că inima mea
este și vie și moartă,
pe jumătate înșelată
de propriul ecou?

tu știi jungherul
acela sălbatic numit dragoste,
odată intrat în inimă,
nu mai iese decât
cu mașina de găurit visuri?

tu știi că atunci când iubesc
îmi strâng speranțele
în cămăruțele inimii,
iar când nu sunt iubit
îmi strâng tristețea în podul palmelor?

tu știi că inima mea s-a născut
într-o colivie de oase,
dar nu se teme de cerul ochilor tăi?

tu știi că inima mea
este o batistă împăturită
iar când o despăturesc, e cât cerul?

tu știi că inima mea
e sala de așteptare pentru
toate trenurile iubirii?

tu știi iubirea mea
e un imens continent
scufundat în sânge,
lăsând la suprafață doar rana,
o insulă pe care naufragiază
oamenii singuri?

tu știi alerg
în labirintul de sânge
după muze pierdute?

tu știi este mai ușor
să dormi cu mortul în casă,
decât cu muza în inimă?

tu știi că cele mai rezistente aripi
către Dumnezeu
sunt genunchii?

tu știi sufletul meu
e mâna invizibilă
care se furișează printre cuvinte
pentru a mângâia copilul din tine?

tu știi că inima mea
își plânge copilăria,
când sângele proaspăt venea
direct din pântecul mamei?

tu știi lacrima mea
poartă spre necunoscut
ultimul zvâcnet al inimii?

tu știi pasărea focului
doarme în sângele meu?

tu știi aripi de sânge
tulbură liniștea
viselor mele?

tu știi sunt
o pasăre oarbă cu ciocul încovoiat
spre propria inimă?

tu știi că în sufletul meu
răsare o Lună de sânge?

tu știi că-n copacul sângelui meu
înflorește o inimă?

tu știi sângele meu
e un șarpe-nțelept încălzindu-se
la focul nestins al inimii mele?

tu știi că inima mea e o stâncă vie?
tu știi -mi pot dona sângele
chiar și unei statui?

tu știi că îmi vânez speranțele
cu lasoul de sânge?

tu știi timpul e mut
dar sângele meu îi dă glas?

tu știi că inima mea
e așchia înfiptă în toracele timpului?

tu știi că de secundarul inimii mele
atârnă greutatea tuturor amintirilor?

tu știi timpul trece repede
ca un birjar, dând bice inimii mele?

tu știi -mi pun inima-n praștie
pentru a dărâma zidul
dintre oameni și veșnicie?

tu știi că îmi fumez sângele
cu degete fără filtru?

tu știi că în inima mea
renaște un Iisus
cu plete cărunte?

tu știi eu sunt ICAR
căzut în sângele scurs
din propria rană?

tu știi rănile mele
sângerează fluvii de nemărginire?

tu știi viața mea
e-o floare ruptă din veșnicie
și pusă într-un vas plin cu sânge?

tu știi sunt dispersia luminii
într-o picătură de sânge?

tu știi că-n inima mea
cuvintele-și caută
locul de veci?

tu știi poezia mea
este aurul negru din candela inimii?

tu știi destinul meu
e creionul ascuțit
înfipt drept în inimă?

tu știi -ți pot oferi
o clipă eternă de dimineață
suspendată între șoaptele inimii?

tu știi că te-am cules
frânturi de iluzii și gânduri
și te-am închis în inima mea
închisoare de maci?

tu știi sculptez
chipul lui Dumnezeu
în inima de piatră a lumii?

tu știi e cod roșu
de furtună
în sufletul meu?

spune-mi,
tu știi?

poezie de din Cod roșu de furtună în suflet (2020)
Adăugat de Ionuț CarageaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "In asteptarea pasarii" de Ionuț Caragea este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -67.43- 39.99 lei.

Amintirea e probabil o casă de zăpadă

A venit iarăși toamna iar eu am inima descoperită și dreaptă
îmi spuneai
sunt băietul unchilor mei
și nu cad pe
genunchi
decât atunci când picioarele mele se înmoaie
pentru cea pe care o așteptam de foarte de mult timp
vie
să steie
descoprit este umărul ei, căci taina nu este a nimicului,
căci toate, odată, se află,
și pentru că toate se află,
ai mei întârzie mult, nu mai îmi cumpără ceaiuri și ierburi,
și mereu este brumă în lume, toamnele nu se sfârșesc niciodată,
dar nici via nu cade la pământ;
semințele nu se sfârșesc niciodată, pentru anii curg astfel,
pentru sănătatea ierburilor
și pentru cerbi;
și
atunci
... apari dumneata și îmi spui toamna vine oricum,
pentru
toamna e o catedrală
a vinului bun, și a bărbaților care își dau viața fără să cunoască regret,
poate doar frică și alte spaime mai mari. ca la oricare.


Deși sfârșitul trage frunzele după el, deși năucește toate frunzele,
vai, oda mea, îndrăgostită de iarnă,
îți spun:
pădurea de brazi e nesfârșit de frumoasă,
cetina e nemuritoare și îl vestește pe Domnul meu.


Sunt supt de teamă, tresar, căci pentru ea nu vor plânge stelele în noaptea aceasta,
dar ea va înmărmuri pentru fiecare stea nemuritoare, iar eu
cumva am așteptat-o
s-o văd
până târziu, să apară pe cer.


În toate lucrurile subzistă câte o taină ascunsă,
oamenii ajung, după ce mor, undeva dedesubt de stele
dar
undeva deasupra tuturor brazilor...


În curând se va lăsa o iarnă frumoasă,
nemaipomenita ninsoare se va umple de stele
- ca întreg cerul -
steluțele cad, dar nu mor,
ninisoarea și steaua ei albă
e taina nemorții.
Renii și câinii de pază vor rămânea unde este cel mai rece, anul acesta,
îmi e frică de stranietatea răspunsurilor mele
pentru stelele pământului 'nost
sunt doar o imitație, iarna, a cerului viu.


Îmi pare, acum, cred cunosc toate tainele și ele cunosc, pe deplin, pe mine, cum sunt -
dar pe ea, doar a trecut pe lângă mine, era toamnă și frig, ca acum -
toamna cred să fi trecut foarte repede,
am tras-o înspre mine și ea a început să surâdă,
cu îmbobociri de zăpadă.


Pentru că toate sunt ale noastre
zăpezile
hornurile murdare
casele
și zăpezile care cad peste noi;
și cad peste noi; amintirea este o casă de zăpadă.
iar acela cer viu,
e plin de tot felul de îndepărtări necunoscute,
acolo sus sunt, încă, stelele care m-au privit, curioase, într-o zi
căci pe ea am iubit-o altfel.


Ne cuprinde o frică foarte firească de tot, până când norii,
le acoperă pe toate, și peste noi cad zăpezi.
Nu ne e frică de zăpada care cade peste noi...


îmi construiți o mansardă frumoasă
imi este frig și o să treacă peste mine licori calde neîngăduite
lase în viață și vindec!
la iarnă
nu o să tai bradul din pădure prea repede, dar nici prea târziu,

vine EA?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vis de soare

tu ma imbratisezi precum
soarele
soare plutind in apele
norilor
tu esti soarele care rasare
pe cerul vietii mele
tu esti rupt din soare
si lipit de inima mea
tu esti soarele care-mi
bate la fereastra in fiecare
dimineata
pasarea galbena cu pene
de soare
strabate vazduhul
vis galben
soare de aur
aur de soare
vis.

poezie de
Adăugat de Stela CiobanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În căutarea iubirii

Te-am căutat, iubire, de sus, cu cerul,
Când l-am rugat să-mi deseneze,
Din nori, o inimă mai roșie ca focul
Și-am scris cu mâna mea pe ea,
Încă te-aștept, iubirea mea.

Te-am căutat iubire, cu marea cea sărată,
Când am rugat-o să izbească malul,
Și dacă valul ei îți va lovi piciorul
Să ți-l sărute cu sărutul meu
Și apoi să-mi dea de veste.

Te-am căutat iubire, cu câmpul plin de flori,
Când l-am rugat să îmbie, cu minunat parfum,
Pe fiecare domnișoară, la margine de drum,
Iar când te va vedea, să îți ofere-n dar
Un zâmbet și-o lalea, toate din partea mea

poezie de din Drumul spre cer (2023)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Culman

Ultima

În viața asta tumultoasă
Pe care-am dus-o an de an,
Tu ai fost departe, cea aleasă
Să-mi fii pe veci un talisman.

Te-am îndrăgit din prima clipă
Și te-am iubit nespus, cu dor,
Eu nu iau lucrurile'n pripă
Te-am adorat ca pe-un odor.

Mi-ai apărut ca și o stea
Pe ceru'ntunecat al vieții mele,
Ai apărut ca și o stea,
Ca să aperi tu de rele.

Dar amte pierd, așa e oare?
Deși nu te-aș da la nimenea,
Dar viața e amăgitoare,
Nu știi deloc ce va urma.

Mi-ai fost și prieten și iubită
Ce mi-am dorit-o tot mereu,
Ca o cântare de lăută,
Ce mi-a cântat-o Dumnezeu.

Ești ultima din viața mea
Până în clipa când am să mor,
Pe care am putut-o dezmierda
Cu vorbe pline de amor.

Ești ultima și prețuita mea femeie,
Ce n-am s-o pot în veci uita,
Ai fost o ultimă scânteie,
Ce n-am putut a o păstra.

Să mergi cu bine, suflet bun,
nu mă poți în veci uita,
Nu vreau nimic ca să-ți impun,
În amintire să-ți rămână iubirea mea,
dragostea mea.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cerul plânge după tine

Stropesc cu lacrimi de iubire,
iar cerul plânge după tine,
durerea mea mi se revarsă,
iar inima greu m-apasă.
Ploaia strigă spre infern
eu te-am pierdut într-un blestem.
Sufletul meu s-a destrămat,
de-atâta plâns m-am săturat.
Nu pot să uit privirea ta,
ea aduce acum durerea mea.
Vreau zâmbetul ce -încălzește
și inima ta ce iubește.
Fără iubire vreau să mor
privind spre cer la negrul nor,
cerul revarsă lacrimi reci,
și ar vrea să nu mai pleci.
Nu văd soare sau lumină,
nici o zi de soare plină.
Și te am mereu în minte
cu acel foc mereu fierbinte.

poezie de (18 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

A fi

se scurge lin
prin izvoare mărunte
din lacuri fără început
în oceane fără sfârșit...

nu poate fi văzut,
dar se simte ca o durere în ochi,
în toate câte le bântuie:
în scâncetul de nou-născut,
în zornăit de frunze, în pădure,
în topirea zăpezi,
în cenușa din vatră,
în nopțile senine,
în zilele calde,
în bruma fructelor de mure,
în mustul acru din butoi,
în iarbă verde și în fân cosit,
în zumzetul de bărzăuni
peste-un cadavru ruginit,
dar rădăcina vieții n-o atinge!

undeva, acolo, cade o ploaie,
în altă parte,
de prea multă liniște,
se stinge o lumânare.
într-o odaie, o lacrimă pică,
pe-o scrisoare, o alta se usucă
in nuanțe albastre de cerneală răvășită...
în dealul criptelor,
mii de alte lacrimi zac pierdute...

mai trece o zi,
apoi un clopot în biserică răsună,
din nou e sărbătoare.

în fiecare dimineață,
același soare crește din pământ
și ca un zâmbet cald atinge cerul,
iar din văzduh coboară pace.
doar un fior rece aleargă oameni simpli...
înfometați de viață-s toți,
știu sigur clipa prăpădirii
ce-o va aduce în taină
colosul ceas necruțător,
a fi este în toate,
toți morții îi sunt datori!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

Spune-mi

spune-mi undete caut
umbra mea șovăitoare
nopțile când de răcoare
sufletul e mai precaut?

dacă nu e ea să fie,
nici o zi din calendar
parcă nu mai are har
harta lumii e pustie

parcă totul se reduce
la un minus, la un plus
la un semn care l-a pus
soarta semnelor caduce

niciodată un compost
n-o să cucerească zborul
dar nici inima fiorul
dacă nu-și află un rost

spune-mi undete caut
umbra mea șovăitoare
toată viața o eroare
m-a împins mereu spre out

poezie de (2009)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook