Trecea poetul

L-am văzut de curând pe marele poet
la târgul de carte.
El era.
Parcă venit din război,
din războiul de ţesut intrigi,
parcă strângând mai multe neiubiri
ale arhitecţilor speranţei.
Trecea, aşa, ca abulicul organizator al târgului,
în care şi clipa năştea puii vii,
ca o întâmplare a sănătăţii de expresie.
Trecea poetul, aruncând zâmbetele,
ca pe nişte cuţite,
spre cititorii cu tarif normal.
Orbiţi de atâta frumuseţe,
nemaiavând ochi să se vadă unii pe alţii,
admiratorii acopereau toate oglinzile,
în calea poetului.
Una câte una, se stingeau luminile,
oglinzile se topeau şi se scurgeau
la canal.
Hoţ fără aplecare, poetul
se trezea măturând străzi
care nu există,
până departe,
pe strada dosnică
a numelui său.
Cu şapca ascunzându-i inteligenţa,
când pe-o parte, când pe alta,
poeziei de mai,
iubind femei efeminate
sau vânzând ciorapi proaspeţi,
poetul îşi ducea viaţa mai departe,
mult mai departe,
ca un şirag de imperfecţiuni.
Cu paparazzii după el,
scria pe ziduri cu viţă de vie.
Drumurile i se desfăşurau singure.
Ajuns la perfecţiune,
totul se destrama în jur şi disparea,
în fel de fel de perfecţiuni,
care mai de care mai perfecte.
Nu mai era nimeni în jur,
ca în politică, intrau cu toţii.
Iubind până la uitare de sine,
trecea poetul poporului său
experimental.

poezie de Victor Martin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A murit poetul (În memoria lui Grigore Vieru)

În miez de noapte,
Venind de departe,
A murit poetul
Pe un drum care ducea spre moarte.

A murit poetul,
Un geniu nepereche.
El s-a dus ceruri,
Să stea de veghe,

Peste neamul lui care atât de mult l-a iubit,
A cărui soartă dură
Cu dânsul a împărţit,
A murit poetul cel mai iubit!

Şi toată lumea plânge
Cu lacrimi amare,
Cu lacrimi de sânge,
Căci nu a murit poetul!

A murit un înger...

poezie de Vladimir Potlog (18 ianuarie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există poemul perfect

cum nu există poetul perfect
sau o dimineaţă perfectă
când poetul să se trezească brusc
şi să înceapă să scrie
un poem care să nu aibă legătură cu nimic
dar care să spună totul

de exemplu
poetul
să ia la întâmplare un cuvânt
din miile de cuvinte
să-şi deschidă pieptul
şi să-l îndese acolo
cum ar îndesa un SOS într-o sticlă
apoi să aştepte ore în şir
zile sau chiar luni
până când
de undeva
de la capătul lumii
o inimă
plină de emoţii
să citească şi să-l caute cu disperare
dar cum toate astea nu există
îmi rezerv dreptul să mă înec în tăcere

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Menirea Poeziei

Cu ce să-şi scrie versul azi poetul,
Când Dumnezeul poeziei e-ntristat,
Când Muza, de-un război, s-a speriat
Şi-atât de lunecos e a păşi cu dreptul?

Poetul caută cuvântul ce-omeneşte,
Scrutând înalturi, ce veghează aştrii,
De grai ciopleşte lacrimile-aşchii,
Să nu-ngreleze ochiul ce citeşte,

Poetul are frică de acel potop,
Ce-ncătuşează visele dospite,
De parcă i-ar fi palmele-mpietrite
Şi sufletul nu ar rodi vreun strop...

Poetul n-are dreptul la mâhnire,
Ca Muza lui să nu se plictisească,
De-aceea scrie "cu" şi "din" iubire,
Ca fiecare vers să îndumnezeiască!

Şi chiar de lacrimile dau în rod,
A sufletului pace să umbrească,
Poetul le adună într-un nod,
Menirea Poeziei e: să-nsufleţească!

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Poetul scrie cam pe unde apucă,
Pe-o tâmplă de cer, pe-o coaja de nucă.
Poetul ghiceşte în palma Tăcerii,
ÎIn chiar miezul Nopţii, în splendoarea Verii.

Poetul adulmeca urma Ideii,
De se-nchina toti, uluiti, ateii.
Poetul saruta gura de vin,
Poetul e-un demon, un demon divin.

Poetul se-mbata cu vinul celest,
Poetul se-mbata de trupul acest'.
Poetul se-nchide in propriul arest,
Poetul se-nsala, sperand ca-i onest.

Poetul traieste Absolutul acum,
Poetul renaste din cenusa si scrum.
Poetul mai are o viata secreta,
Scrisa pe ceruri cu-a versului creta.

Poetul traieste intr-un stat paralel,
E rau uneori, si crud si rebel;
Poetul e-adesea bland ca un miel,
Iubitor de Cuvant, il iubeste pe El.

poezie de Doru Stoica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada poeziei

Acum pe strada poeziei
sar mlaştinile de pe o broască pe alta...
Eu ţi-am zis
ţi-am zis
poetul nu mai locuieşte la subsolul fulgului
şi nici nu mai poartă cămaşa aceea
din mătasea broaştei
pe care o spăla cu trupuri şi umbre
Nu mai vorbeşte cu ceasurile ce reparau
obsesia timpului
şi nici nu le mai cântă crucilor
pe limba mormintelor
E dus poetul
E dus!
E mutat la ţară...
pe undeva pe unde
chiria la inimă e doar o bătaie scurtă
între două lanuri de sânge
Pe aici
mai vine din când în când
să clipească în buzunarele pietrelor
şi să hrănească ulucii cu o spaimă zincată
Eu ţi-am zis
acum pe strada asta
sar mlaştinile şi se înmulţesc
Poetul e la ţară
în braţele unui graur ce stă să moară
iar eu acum
strada orăcăitului mă numesc!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul are mania de a spune totul cât mai pe departe, cu ocol, cu diplomaţie parcă... E un labirint de întorsături precaute în care uneori te pierzi definitiv. Trebuie să dai cuvintele la o parte cu lopata, ca să descoperi o idee liliputană, care de obicei nu merită osteneala...

George Topîrceanu în Pe un volum de Eminescu, Proză
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetului

Tu eşti poetul cu carte, cu lumini
Toţi te recită, până şi cei străini
Copilele-ţi pictează heruvimi
Tu străluceşti ca roza-ntre ciulini

Tu eşti poetul cu carte, cu lumini
Şi nu te pierzi nicicând printre păgâni
Poemele-ţi sunt scrise cu lacrimi şi suspin
Iar răul vrei să-l rupi din rădăcini

Tu eşti poetul cu carte, cu lumini
Şi luminezi în lumea noastră de nebuni

poezie de Monica Trif (16 mai 2008)
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul tot poet rămâne. Şi chiar dacă-i rătăcitor printre cuvinte sau exilat departe pe o insulă pustie, poetul tot poet rămâne, cu inima lui uriaşă, cât o Patrie, bătând în pieptul unui copil.

Ionuţ Caragea în Întreita suferinţă (2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul - lui Mihai Eminescu

Poetul nu e om, e zeu aparte,
Un ochi ce ne veghează din zenit,
El nu-i născut, el numai e venit
Şi viaţa lui e dincolo de moarte.

Poetul e un dar nepreţuit
Sub formă de scriptură şi de carte
Şi, precum zeii celorlalte arte,
Adesea e un suflet chinuit,

Căci dorul îl resimte infinit,
Durerea unei lumi i-i dat s-o poarte
Şi sufletu-i e foc necontenit,

Când geniul lui de oameni îl desparte,
Când prea puţin din ce le-a dăruit
Împărtăşesc în vieţile deşarte...

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul - lui Mihai Eminescu

Poetul nu e om, e zeu aparte,
Un ochi ce ne veghează din zenit,
El nu-i născut, el numai e venit
Şi viaţa lui e dincolo de moarte.

Poetul e un dar nepreţuit
Sub formă de scriptură şi de carte
Şi, cum sunt zeii celorlalte arte,
Adesea e un suflet chinuit,

Căci dorul îl resimte infinit,
Durerea unei lumi i-i dat s-o poarte
Şi sufletu-i e foc necontenit,

Când geniul lui de oameni îl desparte,
Căci prea puţin din ce le-a dăruit
Împărtăşesc în vieţile deşarte...

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai poetul...

Lumină în cuvânt
Şi Nebunie-n gând,
Speranţe duse-n vânt,
Iubiri în vers plângând,
Scrie poetul.

Cu-o lacrimă de stea,
Ce-i frânge inima,
Când pierde Dragostea,
Vărsându-şi patima
Scrie poetul.

Când inima-i prea grea
Si-i ninge cu suspin,
Văzând lumea cea rea,
Bând cupe cu venin,
Scrie poetul.

Pe fila unui nor
Şi-n flori de curcubeu
Cuvinte de amor,
Regrete şi mult dor
Scrie poetul.

Când este judecat,
Şi toţi îl cred nebun,
Se-ascunde de păcat
Şi scrie pe-un taifun,
Numai poetul...

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul nu este ghidul nefericiţilor

prin hăţişurile iubirii
nu întinde mâna
nici orbilor
nici surzilor
fără suflet
însetaţi de asprimea cuvintelor

poetul macină absolutul
şi fiecare particulă incandescentă
se aşază pe degetele lui înfrigurate
de aici
exact din punctul acesta sublim
viaţa se scrie fără regret
şi moartea la fel
pumnalul înfipt
pentru a nu ştiu câta oară
devine
clar
o necesitate

poetul nu este ghidul nefericiţilor
prin toate încrengăturile iubirii
şi nici pansament ocazional
poetul are suflet
dacă nu ştiaţi
un suflet care şi-a pierdut demnitatea
în faţa unei singure iubiri

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cina poetului din urmă

Îmi înserează sufletul departe
De răsăritul trupului visat.
Voi zămisli, tăcând, o nouă carte
Sau voi muri strigând: N-am apucat!

Poetul înserărilor se-nchină
La Dumnezeul său din răsărit
Şi gura-i şuşoteşte, parcă plină,
Ultima rugăciune: Te-am iubit!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti poetul

cu cartea de lacrimi
care scoate un scâncet
la fiecare pagină citită
ca o formulă de matematică

tu eşti poetul care a scos
cartea care-ţi creşte
un gol în inimă

tu eşti poetul care scrie
despre singurătatea iubirilor

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul e un infractor

Poetul e un infractor,
El schimbă nume după nume,
Unii se bucură când mor
Poeţii-n margine de lume.
Poetul fură frumuseţi,
Le duce-n zări necunoscute,
Poeţii nu mai sunt poeţi
Când nu mai ştiu să se asculte.
În mintea lor e-un gând divin,
Ei nu cunosc dispreţul, ura,
Ucis cândva de-un anonim,
Aud şi-acum împuşcătura.
Unii se bucură când mor
Poeţii- veşnici infractori.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

îl trecea

prin stomac o foame copilărească
care îi amintea de iubita lui
de o frumuseţe incertă
refuza să consume alimente
pentru că dorea să fie o divă
şi să-l părăsească imediat
cu toate că nu a ajuns star
l-a părăsit într-o noapte
când galopau constelaţiile pe cer
îl trecea o foame care îl făcea
să se strâmbe de durere
privea marea cum cântă
şi în jur mirosea a peşte prăjit

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acesta e poetul

Acesta e poetul ce-l vedeţi
Mâna lui scrie cu condeiul şi cu sapa,
Nu are plete lungi şi nici pomeţi
Dar ştie ce-i lopata, dar şi mapa.

Am o inimă în piept
Ca orice muritor de rând,
Sfârşitul vieţii mi-l aştept
Care sigur va veni curând.

Cum te neglijăm, Mărite Timp
Care curgi în voie printre noi,
Tu vii departe, din Olimp
Odată cu al anilor şuvoi.

Senine ceruri, nesfârşite
Prin care priveai în timp.
Evitând multiplele ispite
Altceva cerem în schimb.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce e, oare, poezia?

Ce e, oare, poezia? Este una dintre arte
Ce se naşte ca o taină făcându-ţi din sine-şi parte.
Câte tâlcuri duce-n cuget, pline de înţelepciune
Nu poţi să le afli singur, nici o-ntreagă naţiune.

În atâta vălmăşeală de idei şi gânduri stranii
Când te urcă şi coboară ca-ntr-un iureş numai banii,
Ca sihaştru-n meditaţii, aciuat pe-o buturugă
Stă poetul prins ca-n vrajă, ticluind vers ca o rugă.

Cât de viu, dar nu trăieşte, doar scriind ce pune-n carte...
De nimic nu se-ndulceşte din ce-ar vrea, până la moarte
Şi de rabdă, mult visează şi în zi, dar şi în noapte
Ţinând soarele şi luna, ceru-ntreg de stele-n spate.

Gârbovit de-atâtea ofuri, zugrăvit a întristare,
Se-ncâlceşte printre doruri prea departe călătoare
Şi gândeşte şi socoate cum se află alinare
Pe pământ, în astă viaţă, pân' la ultima suflare

Şi curg versuri răsucite şi mai iuţi şi mai domoale,
Nici furtuni, nici vreun cutremur nu le pot şedea în cale
Şi când pana-ngălbenită ce să scrie nu mai are
Iar îl macin-o durere ce împunge şi mai tare.

Nu-i răgaz de aşteptare când alt fir cărunt mijeşte
Şi se-nalţă-n contemplare strălucind dumnezeieşte,
Căci iubind atâta viaţa şi-ai ei muguri de iubire
Roagă cerul să-i dezlege versul ce îi e psaltire.

Ce e, oare, poezia, ce-i poetul şi-a lui viaţă?
Un pachet de nostalgie cu visări de minte creaţă...
Să îi daţi, vă rog, iertare, măcar cât un bob de linte
Că-şi dă tot ce-n suflet are în vers de luare-aminte!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (9 ianuarie 2016)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumile vechi, poetul era un meseriaş, o porta-voce prin care trecea şoapta zeului. Astăzi este un lucrător cu foarfeca, creator de colaje cumpănite de cuvinte, nu de imagini.

Noemi Bomher în Hiper-prefaţă la Cezeisme (1 mai 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea poetului

Poetul a iubit si-a patimit.
Ca un copil poetul a iubit.
Femeie preafrumoasa a iubit.
Si-a patimit, si-n patimi a trait,
dar patimile nu l-au biruit
de-aceea ca poetul a iubit:
ca un poet, ca cel mai demn poet,
cu-o inima ce nu-ncapea in piept,
cu dor mistuitor, coborator
din spatii ametite greu de zbor,
din lumi ce nu exista pe pamant.
Poetul a iubit si a fost sfant.
Dar ea, iubita, oare l-a iubit?
Dar ea, iubita, oare-a patimit?
Dar ea, iubita, nu l-a inselat,
nu l-a mintit, femeie, cu-n oftat?
Ci ea, iubita, n-a fost umbra lui,
a Marelui, a Zburatorului:
ea n-a venit din haos, dar din rost,
ea nu a fost mai mult decat a fost,
ea a ravnit o casa si un pat
si-n casa ceea, tanar, un barbat
si nu un zeu, si nu un Demiurg,
barbat cu brate grele de amurg.
Poetul a iubit. Iubirea lui
a fost iubirea verde-a codrului,
a fost iubirea plaiului matern,
iubirea unui geniu etern
al graiului, ce sfant e pentru toti:
parinti, copii, nepoti si stranepoti;
a fost iubirea neamului intreg,
pe care astazi voi s-o inteleg
si-o inteleg, si nu-nteleg nimic:
pana la ea nu stiu sa ma ridic,
ci ea ramane totusi un mister,
sa arda cu Luceafarul din cer.
Tu, Veronica, nu mai plange, nu,
ca nu esti vinovata numai tu.
Si poate nu e nimeni vinovat:
Poetul a iubit cum i-a fost dat:
ca un poet Poetul a iubit
femeia ce din mit a rasarit.
Stai langa el, icoana scumpa fii,
cu dorul tau de casa si copii,
si nu te stinge, nu te ofili:
chiar daca vrei, tu nu mai poti muri,
pentru ca el, Poetul, te-a iubit.
El tot ce a iubit a-nvesnicit!

poezie de Dumitru Matcovschi
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!