Apocalipsa vieţii noastre

Un soi de electricitate între noi
Ar duce la scurtcircuit,
Când picăturile ploii de vară
S-ar scurge printre palmele noastre;
Deja aspre şi vinete.
Şi ar ajunge în fundul pământului
Acolo unde secretele noastre
Sunt îngropate.

Şi totul din jur ar amorţi
La sunetul strigătului tău din iad...
Şi pământul ar arde
Când demonii secretelor tale
Le-ar spune Universului cu voce tare.

Iar ochii tăi m-ar fulgera
Şi gura ta ar tuna
În apocalipsa vieţii noastre.

poezie de Georgiana Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Progresul ştiinţei a fost întotdeauna rezultatul unei interacţiuni strânse între conceptele noastre asupra universului şi observaţiile noastre asupra naturii. Astfel, în explorarea naturii, interacţiunea dintre conceptele şi observaţiile noastre poate duce uneori la aspecte cu totul neaşteptate pentru fenomene deja familiare.

citat din Tsung-Dao Lee
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară fără tine

O vară grea,
o vară cu o altă lumină
în interiorul nostru.
O vară fără tine...
şi încă o lumină din noi,
învelită în lacrimi.
Un an lung fără sfârşit, greu,
visuri noi, visători,
ce vom scutura
în inimile noastre,
chiar dacă nu suntem acolo.
Tu pentru totdeauna...
aprinzi încă o lumină
şi vocea sufletelor noastre,
iar inimile noastre
vor fi veşnic în noi...

poezie de Eugenia Calancea (24 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Camera cu magnolii

Dacă ar fi să vin la tine
ca o mângâiere ce lipseşte singurătăţii, aş fi stăpână pe constelaţiile desprinse din veşnicia sufletului tău, când vorbeam ca nişte copii, dar cuvintele noastre erau porţi stelare,
iar eu visătooarea cerului întrupat,
te atingeam sub plapumă şi atunci o viaţă nouă se răcorea odată cu lăsarea nopţii. Şi acum o simt, în felul ei dulce, ca un capilar de sânge ce îmi înconjoară trupul din jurul trupului tău,
aşa mă rotesc
ca o planetă rătăcind în jurul unui felinar smuls din cele mai grele vise. Dacă ar fi să mă pierd, aş pune dragostea să ne stea de şase, eu să dorm, tu să-mi vorbeşti, iar ascultarea să cadă într-o lumină subţire, acolo unde viul nu-şi întâlneşte capătul,
aş cânta cu o voce închipuită şi cântecul meu s-ar deschide în camera cu magnolii.
Un efort senin, ca vârful delicat de aripă ce abia atinge moartea, fără să ştie
că sfârşitul i-a fost deja scris.
În adâcul inimii noastre am ajuns să ne privim viaţa ca o certitudine, cu toate că odată paharul acesta se va sparge şi noi poate nu vom şti cum să culegem resturile, cum să ne întoarcem la locul obişnuit. Acolo aş păşi, în grădina unde Dumnezeu şi-a învelit florile, din timp în timp,
iar în locul lor, un tunel de foc s-ar topi într-un glas anonim de femeie.

Noaptea când îngerii s-ar întoarce acasă,
am să-mi închid ochii, am să-mi imaginez o lumină fierbinte iar tu, cerul care arde
în doliu pentru plânsetul lui.

poezie de Antonia-Luiza Zavalic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea este minunată

venind din mâinile Domnului
care a adus-o aici
pentru a dormi deasupra lumii
marea este minunată

pământul se smochineşte
luna se năruie
stelele se desfac una câte una
în ninsoare de pulberi

dar marea
nu se schimbă
iar ea evadează din palmele noastre
şi revine în palmele noastre

şi este-însoţită de somn...

de dragoste, de frângerea

sufletului
tău
pe
buzele mele.

poezie de E.E. Cummings, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lut sugrumat

drumurile noastre nu pot fi uitate
nu pot fi ocolite şi nici evitate
drumurile noastre când scurte, când late
când cu raze stelare, când cu lacrimi pavate

privirile noastre din veacuri şi ere
s-au stins în deplină şi amplă tăcere
privirile noastre ţesute din vrere
şi fir de paiangen şi colb din unghere

şoaptele noastre mereu reţinute
mai stăruie încă în linişti cernute
şoaptele noastre, pe-alocuri durute
pe-alocuri stridente, pe-alocuri nevrute

destinele noastre ca şi orice destine
cu-ncetu, cu-ncetu se trec în ruine
destinele noastre, cu degete fine
sugrumă tot lutul din mine şi tine...

poezie de Iurie Osoianu (19 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus e cerul, jos pământul

Sus e cerul, jos pământul,
din cer ne priveşte Sfântul.
Dumnezeu ne ocroteşte,
iar pământul ne hrăneşte.
Cerul ne este lumina,
pământul ne e grădina.
Cerul, sufletul ne-adapă,
pământul de boli ne scapă.
Din cer am primit fiinţa,
tot din cer avem credinţa.
Noi ştim de unde venim,
ştim şi unde vieţuim.
Bun e cerul, bun pământul,
bine-i că rostim cuvântul.
Totuşi,
ceva rămâne un mister.
De ce urcăm scara la cer?
Ne cheamă oare, începutul?
De-aceea revenim la Sfântul?
La astfel de întrebare
răspunsul îl poate da,
doar timpul în derulare
şi-n eternitatea sa.
Şi cerul, dar şi pământul
sunt părţi ale vieţii noastre.
Când ne vine la toţi rândul
călătorim printre astre.

poezie de Dumitru Delcă (18 iulie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apocalipsa vine din noi

Gura
mea
îţi
spune

Cât
de
mult
te iubesc

O
mereu
disponibila
mea
ţară

Iar
o
mână
îţi
buzunăreşte
munţii
şi
marea
cea
întunecată

Apoi
aceeaşi gură
îţi mărturiseşte

Cât
de
dor
mi-e

De
sufletul tău

Infinit
de
gingaş

Şi
cealaltă mână
ia
îmbucătură

De la
gura copiilor
şi
a
bătrânilor tăi

Nu-i
aşa

Ce nevoie
mai
este
şi
de

Ăştia

Când
Apocalipsa
ne
bate
în
geam

24
de
ore
pe
zi

poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale (16 mai 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi nu tăcem

Cu dinţii strânşi de aspra suferinţă
urcăm pe brânci Golgotele, cădem,
ne ridicăm, scrâşnind de neputinţă
şi iar ne prăvălim – dar nu tăcem.

Pe-a ţării noastre darnică moşie
târâm de-un car de ani acelaşi jug.
cum oare să tăcem, când de sub glie
răcneşte osul dezgropat de plug?

De-a lungul zării noastre de cărbune
paharul plin ne-am învăţat să-l bem
dar gura ştie bine-o rugăciune
şi-o geme printre dinţi – căci nu tăcem.

Cum să tăcem când fiecare ghindă
căzută din stejarul secular
se-ntoarce din adâncuri, să cuprindă
tot plânsul ţării într-un nou stejar?

Noi nu tăcem, căci urlă de pe roată
în trupul nostru oase ce s-au frânt
şi strigă morţii ce-au tăcut odată
cu gura caldă plină de pământ.

De s-ar surpa în ceasul nefiinţei
pe toate-aceste guri câte-un Negoi,
l-am sfărâma necruţători cu dinţii
şi-ar da năvală răcnetul din noi.

Urcăm Golgote aspre de credinţă,
venim spre piscuri tari, îngenunchem
şi iar ne scuturăm de neputinţă
cu pumnii strânşi în trup – dar nu tăcem.

poezie clasică de Andrei Ciurunga
Adăugat de Mishu57
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fa-ma sa fiu

Mi-e dor de dorul tău
de ochii tăi adânci ca marea
când algele infloresc pe dragostea lor...
Mi-e dor de zilele scurte, călduroase
şi fierbinţi
ca inimile noastre.
Mi-e dor de gura ta peste a mea
de ochii tăi cu priviri verzi
ce-mi învaluie faptura
din creştet pâna în vârful mersului,
de mâinile tale cu catifea pe degete
ce-mi revoltă simţurile
Unde eşti...
pe unde-ţi merg paşii?
Iţi văd urmele pe nisipul fierbinte al zilei
sau răcoros al nopţii,
când număram stelele şi ne scăldam în calea lactee,
ori când mi-ai aşezat la picioare
ploaia de stele
facându-mi cunună deasupra ochilor verzi,
m-ai luat în braţe din valul mării
zburând îmbrăţişaţi pe swit-tuttle
unde ne-a dus în faţa lui perseu
cununându-ne cu pecetea iubirii:
stele în cer,
stele sub noi,
un roi de stele cântând iubirii noastre,
luminându-ne calea
pe care ai pavat-o cu patale roz de tranfafir...
Vino degrab',
te aştept cu înfrigurare
în nopţile astea fierbinţi
şi adu-mi sărutul,
îmbrăţişările
fă-mă să fiu o noapte de august,
cu dimineţi
pline cu rouă şi fluturi aurii.

poezie de Maria Nicolae
Adăugat de Mona Dinici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemurire

Am răsărit în ramurile unui copac
trunchiul mi-e boltă
vieţii.
Cerul se întoarce cu mine
iar jos, pământul mă atrage
spre tine, fierbinte.

Sus dinspre soare, cobor către tine.
Mă arde vremea, fericit că simt cum nu trece.
Viaţa mie îmi duce puterea
şi simt înăuntrul tău regăsirea.
De aceea sunt fericit, că eu duc golul tău
ce te împlineşte.

Simt tangajul valului, cum îmi duce firea
şi mă prăbuşeşte.
De acolo, de sus, spre-o lume pe dos
cu tine spre mine, să ne unim regăsirea
prin unul din doi.
Ochii îi cobor în irişii tăi
tremurând în ei găsesc, valul, înălţimea.
Astfel aflăm cum ne duce, pe amândoi
spre adâncul din noi, iubirea.
Punem împreună din noi, câte un pic,
apoi ne gustăm muşcătura buzei sărate
şi împărţim, printre încleştatele mâini,
încet spre viitor, nemurirea.

poezie de Viorel Muha (septembrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Ochii tăi sunt limpezi ca lacul liniştit
În zilele când vântul adie abia simţit
Şi sunt adânci ca marea acolo-n depărtări
Unde vapoare albe plutesc spre alte zări.

Ochii tăi sunt paşnici ca mielul alb şi pur
Ce paşte liniştit cu oile în jur
Şi parcă-s nestemate, atât sunt de frumoşi,
Iar râsul tău îi face zglobii şi luminoşi.

Ochii tăi sunt bruni ca ursul din Carpaţi,
Pe care-l vezi atunci când codrii îi străbaţi,
Dar sunt cu mult mai vii decât de obicei
Atunci când chipul meu se oglindeşte-n ei.

poezie de Octavian Cocoş (10 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre toate lucrurile care sunt pe lume, unele depind de noi, iar altele nu. Cele care depind de noi sunt opiniile noastre, mişcările noastre, dorinţele, înclinaţiile şi aversiunile noastre – într-un cuvânt, toate acţiunile noastre.

Epictet în Manualul
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii vor să "câştige" iubirea în loc să o trăiască, ca şi când iubirea ar fi o statuetă pe care o obţii şi apoi o ţii în vitrină. Oamenii vor să câştige "reputaţie", "bani" şi "fericire". Când cei din jur manifestă voinţă proprie şi iau decizii care nu sunt conforme cu aşteptările şi nevoile noastre, ne folosim de învinuire, şantaj emoţional, ameninţări şi violenţă pentru a supune toate obiectele neascultătoare din jur. Nu mai putem accepta umanitatea din alţii, diferenţele şi liberul arbitru pentru că le-am pierdut pe ale noastre. În loc să fim participanţi şi co-creatori în lumea în care trăim, devenim nişte manipulatori ordinari. Când eşti învăţat în cei mai importanţi ani ai vieţii tale că totul e departe, teoretic şi lipsit de suflet, când nimeni nu se apropie de tine cu adevărat, când nu relaţionezi sănătos, profund şi autentic, este firesc să uiţi că ai o inimă, un suflet şi să vezi totul aşa cum crezi şi tu că eşti.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe trotuar printre ochii albaştri

Strigătul timpului
din
palmele tale
când vântul se plimbă
înaintea ta pe trotuar printre ochii albaştri
ai atâtor trecători
inclusiv
pe la
trecerile de pietoni de pe străzile Mănăşturului
ni se inserează în sufletele noastre
amplificându-ne şi mersul
şi văzul până în umbră

în straturi
ni se
desfac cuvintele
cu aceiaşi privire a fiecărei secunde
ce ne măsoară trotuarul cu paşii făcuţi

albastre ni se prefac cuvintele
în pahare de aer colorate cu
zâmbetul tău
când vântul ne ia
pe dinăuntru luminându-ne cu gingăşia cuvintelor tale
izvoare
doar cu imaginaţia culese dintre
atâtea flori de pe aripile timpului ce încă ne surâde
într-o floare de simţuri înăscute

poezie de Ioan Daniel Bălan (7 iulie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le ducem cu noi până la urmă sunt propriile noastre sentimente, dragostele noastre, patemile noastre, urile şi adversităţile noastre. Mă-ntreb: noi, la capătul vieţii noastre, ce-am lăsa în afară? Bănuiesc că putem lăsa nişte sentimente. Mai puţin de ură, întrucâtva de patemi, dar... de dragoste mai ales.

citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Dana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Starea de suferinţă nu vine din cauza problemei, ci din teama că suntem incapabili să rezolvăm acea situaţie. Cred că una dintre cele mai mari iluzii ale vieţii noastre este că emoţiile noastre sunt dependente de evenimentele din jur. Eu zic că evenimentele din jur doar îţi "propun" anumite emoţii. Depinde de tine dacă le accepţi sau vrei să le schimbi cu altele.

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi

La noi sunt codri verzi de brad
Şi câmpuri de mătasă;
La noi atâţia fluturi sunt,
Şi-atâta jale-n casă.
Privighetori din alte ţări
Vin doina să ne-asculte;
La noi sunt cântece şi flori
Şi lacrimi multe, multe...

Pe boltă, sus, e mai aprins,
La noi, bătrânul soare,
De când pe plaiurile noastre
Nu pentru noi răsare...
La noi de jale povestesc
A codrilor desişuri,
Şi jale duce Murăşul,
Şi duc tustrele Crişuri.

La noi nevestele plângând
Sporesc pe fus fuiorul,
Şi-mbrăţişându-şi jalea plâng
Şi tata, şi feciorul.
Sub cerul nostru-nduioşat
E mai domoală hora,
Căci cântecele noastre plâng
În ochii tuturora.

Şi fluturii sunt mai sfioşi
Când zboară-n zări albastre,
Doar roua de pe trandafiri
E lacrimi de-ale noastre.
Iar codrii ce-nfrăţiţi cu noi
Îşi înfioară sânul
Spun că din lacrimi e-mpletit
Şi Oltul, biet, bătrânul...

Avem un vis neîmplinit,
Copil al suferinţii,
De jalea lui ne-am răposat
Şi moşii, şi părinţii...
Din vremi uitate, de demult,
Gemând de grele patimi,
Deşertăciunea unui vis
Noi o stropim cu lacrimi...

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abecedar

Ziua sfârşeşte în ochii tăi.
Ziua izvorăşte din ochii tăi.
Apa izvorăşte din gura ta.
Florile seamănă cu gingiile tale.
Aerul e tânăr în glasul tău.
primăvara vine din rochia ta.
Păsările le-ai făcut cu mâinile tale.
Umbra se ascunde în unghiul trupului tău.
Lacrimile sunt lumini pentru urechea ta.
Râsul e un cântec pentru dinţii tăi.
Seara e o vrajă a părului tău.
Somnul e o clipă din sânul tău.

poezie clasică de Ion Vinea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trebuie să cedăm, când credem că am pierdut. Nu trebuie să ne lăudăm, când credem că am câştigat. Trebuie însă să nu uităm că a crede nu înseamnă că poate fi şi adevărat. O cauză dreaptă nu poate fi împiedicată. Oamenii vieţuiesc între două extensii temporale ale unui punct, pe care noi o numim linia vieţii. Punctul vieţii noastre poate fi "mare", dacă îi considerăm şi pe ceilalţi ca şi cum am fi noi. Nu trebuie să facem din punctul vieţii noastre un punct întunecat pentru ceilalţi. Această întunecare va determina să ne ştergem existenţa vieţii, după ce am fost.

Viorel Muha (octombrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea dintre gratii

Am vrut, atunci când te-am eliberat,
Să zbori acolo unde îţi doreai,
Să nu îmi reproşezi că te-am legat
De inima-mi în care ai cântat
Când mă iubeai.

Ai dispărut în zările albastre,
Iar cântul tău se-aude,-acum, din cer
Ca un ecou al visurilor noastre
Ce se-mpletesc în dansuri printre astre
În plin mister.

Tu ai plecat - aşa a fost să fie! -
Iar aripile tale-au prins puteri
În zborul peste bolta azurie.
Din locul tău, în vechea colivie,
Îmi plâng tăceri.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!