Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Viața este un poem neterminat

Casa părintească este rădăcina rădăcinilor mele;
Acolo, copilăria mi-a întins mâinile pentru despărțire.
Timpul insista să trec în vremurile următoare,
Am trecut până m-am îndepărtat de părinți.
Nu știu cum e Paradisul, dar inima lui
A rămas în sufletele părinților mei.
Ridurile lor sunt nevăzute,
Ca multe altele,
De parcă ar avea tâmplele de piatră.
Cât despre tata,
Nu l-a surprins nici moartea:
Avea brațele însângerate de maci și spice.
În palmele lui creștea grâul ca o pâine dospită
Pentru iertarea morților noștri.
Era la fel ca mai ‘nainte;
Zâmbea în ruga lui tăcută,
Călca peste morminte.

în Cuvântul deschide gândul omului
Adăugat de Camelia OprițaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Mircea Dinescu

Cu timpul, parcă ins­tinc­tul de conservare devine mai puternic, nu vrei să mai mergi până la capăt. Marii poeți unguri au murit până-n 30, 40 de ani, chinuiți, la fel cum au murit și poeții ruși. Poeții români au avut mereu instinctul supraviețuirii. Au fost mai gospodari. Arghezi avea o moșioară, o mi­că tipografie, le rămână ceva și lui Baruțu și lui Mitzura, Blaga era profesor universitar, Ion Barbu era la casa lui, până și Bacovia avea nevastă, copil și o sluj­bă de funcționar.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Vino in rochia ta simpa de stamba" de Mircea Dinescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 14.99 lei.

Viața este un poem neterminat

în Cuvântul deschide gândul omului (8 mai 2019)
Adăugat de Camelia OprițaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iisus în celulă

Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă.
O, ce trist și ce-nalt părea Crist!
Luna venea după El, în celulă
și-L făcea mai înalt și mai trist.

Mâinile Lui păreau crini pe morminte,
ochii adânci ca niște păduri.
Luna-L bătea cu argint pe veștminte
argintându-I pe mâini vechi spărturi.

Uimit am sărit de sub pătura sură:
- De unde vii, Doamne, din ce veac?
Iisus a dus lin un deget la gură
și mi-a făcut semn ca să tac.

S-a așezat lângă mine pe rogojină:
- Pune-mi pe răni mânăa ta!
Pe glezne-avea urme de cuie și rugină
parcă purtase lanțuri cândva.

Oftând și-a întins truditele oase
pe rogojina mea cu libărci.
Luna lumina, dar zăbrelele groase
lungeau pe zăpada Lui, vărgi.

Părea celula munte, părea căpățână
și mișunau păduchi și guzgani.
Am simțit cum îmi cade capul pe mână
și-am adormit o mie de ani...

Când m-am deșteptat din afunda genună,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celulă și era lună,
numai Iisus nu era nicăiri...

Am întins brațele, nimeni, tăcere.
Am întrebat zidul: nici un răspuns!
Doar razele reci, ascuțite-n unghere,
cu sulița lor m-au străpuns...

- Unde ești, Doamne? Am urlat la zăbrele.
Din lună venea fum de cățui...
M-am pipăit... și pe mâinile mele,
am găsit urmele cuielor Lui.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 19 februarie 2016.
Distribuie
comentariiAu fost scrise 4 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Timpul este călugărul înțelept al Universului.
Divinitatea l-a creat din ape nevăzute,
clipele curg la fel de nevăzute.
Dumnezeu a zis: fie viață!
Și viață s-a făcut în ceruri și pe pământ.
Visurile au fost împărțite clipelor.
Dumnezeu a zis: fie timp pentru toate,
de la prima și până la ultima scânteie a stelelor.
Dumnezeu a zis: fie Lumină!
Și s-a făcut Lumină:
inima speranței, sâmburele visului.
Cum îngerii nu îmbătrânesc,
le-a fost dată copilăria și zborul.
Ei le împărțiră luceferilor nou-născuți
pentru a deveni stele
de nădejde ale nopților pământene,
așteptând cu aripile la gură facerea omului...
Din orologiul care a uitat pornească timpul
s-a ales iubirea. De atunci dragostea nu are vârstă.
Cum este deasupra pământului, de la răsărit
la apus, i s-a încredințat
drumul soarelui și drumul stelelor;
s-a făcut noapte și zi în numele timpului.

în Orologiul care a uitat să pornească timpul... (31 decembrie 2018)
Adăugat de Camelia OprițaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Miya și Hammy. O altă poveste de dragoste

aveam o pisică o botezasem Miya era o distinsă doamnă
și ignora mă simțeam înșelat cu o nobilă indiferență
pe atunci mă intriga la culme dar acum e clar
o meritam din plin pentru că Miya dragii mei
avea un prieten un câine pe nume Hammy

povestea e reală și vreau știți că nu dă bine
ca alea fabricate la Visătoria de Unică Folosință
vreau știți că așa în general am rămas repetenți
la lecțiile de viață oferite de animale
și dacă un câine cu o pisică sunt văzuți dușmani pe viață
vreau vă spun că e jale dar vă înșelați

ei bine în fiecare zi la aceeași oră și timp de cinci ani
Hammy lătra la poarta mea și Miya sărea gardul
pe urmă plecau amândoi la plimbare de parcă
asta era tot ce-i mai natural și nu aveau altceva
mai supra sau mai senzațional de făcut

mă rog au fost și săptămâni întregi când Hammy lipsea
mai mult ca sigur era bolnav sau rănit ce spun
maidanezii ăștia și-o caută singuri dar totuși
el revenea la Miya senin îi petreceam pe drum cu privirea
și mă-ntrebam cum poate o ființă fie ea însăși tot timpul
acasă sau în lume indiferent ce simte și orice ar fi

am încercat în câteva rânduri -i dau de mâncare
amicului Hammy dar nu s-a atins de ea nici din greșeală
singura lui bucurie era să o plimbe pe ea
că plouă că fulgeră avea damblaua asta a lui

și într-o zi cu soare Miya a murit

nici azi nu știu de ce pur și simplu era țeapănă în curte
nicio rană nicio maladie doar o mare ciudă
un fel de venin înfipt odios
în toată bucuria care mai subzista pe lume

am îngropat-o sub cireș în grădină seara următoare
Hammy era acolo se tânguia plângea și lătra la lună
o săptămână și ceva nici nu s-a atins de apă sau mâncare
dormea pe mormântul ei plângea tot mai stins
pe urmă a murit era acoperit de petale de flori parcă zâmbea

l-am îngropat lângă Miya lui știu că era în săptămâna Paștilor
și oamenii erau nerăbdători
taie spargă
miei și ouă în pace
și în lumină lină

poezie de (9 mai 2014)
Adăugat de George AsztalosSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 9 decembrie 2018.
Distribuie
Petru Ioan Gârda

Un câine

Părinții mei s-au dus la Dumnezeu,
În Rai, facă și acolo pâine;
La casa lor, unde-am crescut și eu
A mai rămas, de câțiva ani, un câine.

Eu nu știu cum percepe-un câine timpul,
Dar știu că-i dintr-o specie deșteaptă,
Că, dacă-i cald sau rece anotimpul,
El stă mereu acolo și așteaptă.

Când l-am mutat pe tata în neant,
Ca ultimul plecat din casa noastră,
El a urlat prelung înspre palant
Apoi și-a dus privirea spre fereastră.

De-acolo tata îi vorbea pe-un ton
Duios, cu vorbe blânde de-alintare,
Apoi pornea,-ntr-o mână c-un baston
Și-n mâna cealaltă cu mâncare.

El stă și azi, un ghem lângă ceaun,
Căci mai așteaptă semne că e bine
Și, Doamne, cum se bucură, nebun,
Când dă cu ochii lui frumoși de mine!

Căci ne mai ducem, eu și frații mei,
Din când în când, la casa părintească,
Prea rar, ce-i drept, prea rar și eu și ei,
O fi de vină firea omenească...

El sare când mă vede și, vă jur,
Mă ia în brațe cu iubire mută
Și latră-apoi rotindu-se-mprejur
Și vine iar și iarăși mă sărută.

El nu-i flâmând, căci ni-l hrănesc vecinii,
E singur doar și știe ce e dorul
Și recunoaște sunetul mașinii
Și dă a înțelege cu căpșorul

Că vrea stau acolo, rămân
Și vrea vină tata înapoi,
Să aibă și el iarăși un stăpân,
Cât va mai fi-n putere și apoi,

Când va muri, c-așa e legea firii,
De-o groapă, undeva, aibă parte
Și-un semn de prețuire a iubirii
Ce dăinuie și dincolo de moarte!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Străinul

într-o noapte
un străin ne-a bătut la poartă
eram copil
era toamnă abia împlinisem patru ani
ai mei i-au dat mănânce ceva
pâine cu brânză și ceapă
apoi l-au culcat cu mine în pat
în camera mea
o cameră mică cu tavanul jos
fără lampă
doar o candelă aprinsă mereu
privită de afară ți se părea că
fereastra era în flăcări
umbre alungite bântuiau dudul
din fața casei lângă fântână
câinele a început urle
sfâșietor la lună
și toată noaptea nu am putut dorm
i-am privit somnul
cum zgâlțâia patul și casa
și întunericul nopții
mă înfricoșa
când s-a făcut dimineață
străinul i-a luat lui tata căruța
și caii și pe mine sub braț
de atunci nu mai știu nimic
despre ai mei
nici despre mine
ochii mi-au ars în plâns
până am orbit
anii s-au scurs precum clipele
până m-am stins
abia atunci a venit un înger
m-a luat de mână și m-a dus
înapoi acasă la părinții mei
era liniște și fain
ca și cum aș fi ajuns în rai

mult mai târziu am aflat
mi-a fost dat străinul
și că rostul lui a fost
scrie pe sufletul meu nimicuri
cu litere reci cum a scris și Nichita

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Cum plecam cu tata la coasă

rămân o vreme într-un dreptunghi
săpate urmele trupului
și un ceas de piatră într-o cruce de piatră
care-și macină timpul în fire de nisip
pe care le spulberă vântul
pe ochii închiși ai morților din adânc

e atât de tăcut țintirimul din sat
încât fiecare cruce e un poem nescris
liniștea cade din turla înaltă a bisericii
și se sparge peste satul din vale
ca o noapte lovită de săgețile luminii
când soarele abia iese pe coama dealului
atunci trist mă năpădesc amintirile
cum plecam cu tata la coasă
și somnul lui e acum mai lung decât somnul
mi se pare moartea neîngrădită și liberă
iar viața discriminată întreruptă înainte de limită
fără fie nimeni vinovat
invocând chemarea celui de sus
de ce o face atâtea chemări
m-am întrebat prima oară când a murit bunicul?
bătrânii îmi spuneau că cei buni pleacă primii
minciună, unul rău a plecat la fel
îl știam nu-mi dădea niciodată nimic
l-a chemat și pe el

poezie de (26 iulie 2010)
Adăugat de Llelu Nicolae VălăreanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rugăciune pentru părinții mei

am născut de ziua mea,
Era noapte, frig, ningea...
Însă mie mi–a fost bine,
a fost mama lângă mine.

Nici tata n-a stat departe,
A stat tot timpul lângă noi,
Și zic eu că–n acea noapte,
Am fost născut de amândoi.

Au constantat că–s tare dulce,
Că nu sunt ca alți copii,
am să fac în viață multe,
Și nu doar "năzdrăvănii".

Sincer, părinți ca ai mei,
N–au mai existat vreodată,
Vă spun asta cu temei,
Și jur că–i adevărată.

Bogați n–au fost niciodată,
În schimb buni și muncitori,
Și nu cred că–n viața toată
S–au certat de două ori.

Însă, fără cunosc motivul,
Anii–au trecut în neștire,
Ei s–au stins încet, cu timpul,
Rămânând doar amintire.

Doamne–ți fac o rugăciune,
Pentru sufletele lor,
Unde sunt, dă–le doar bine
Și spune–le că mi–e dor.

poezie de (27 august 2006)
Adăugat de Paul ConstantinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alexandru Vlahuță

Viața lui Nicolae Grigorescu o povestesc operele lui. O viață simplă, tăcută, ordonată, puternică, închinată toată artei lui. În afară de artă nimic nu exista pentru el. Acolo și-a pus adânca lui iubire de natură, de podoabele și de tainele ei, minunate pretutindeni, dar mai ales în țara și în făptura neamului lui, acolo iubirea de bine, de adevăr și de frumos.

citat clasic din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAcest citat a fost selectat Citatul zilei pe 10 aprilie 2019.
Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Romania pitoreasca. Schite si povestiri" de Alexandru Vlahuță este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.39- 7.99 lei.
Ileana Vulpescu

O parte din om se conjugă cu verbul "a avea", cealaltă parte se conjugă cu verbul "a fi"; important este ca partea lui "a fi" fie măcar egală cu cea a lui "avea". Cei pentru care "a fi" atârnă mai mult decât "a avea" sunt cei care trăiesc pentru a ști, pentru a afla, ceilalți sunt robii obiectelor, robi strict ai materiei. Orizontul lor este mărginit de obiecte ca de-un parapet. Ei suferă de o incurabilă orbire spirituală.

în Arta conversației
Adăugat de Alexandra MihaiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Viata viata legata cu ata" de Ileana Vulpescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -35.00- 29.99 lei.

O duminică fără sfârșit

l-am visat pe tata
avea vârsta mea (53 de ani)
cât a avut și când ne-a lăsat

mi-a zis
băiete
trezește-te
hai mergem la târg
vaca ne așteaptă la poartă
hai să o vindem
o să luăm bani frumoși
-i cumpărăm maică-tii o eșarfă
ție cărțile lui jules verne
mie un costum nou
iar de restul țigări

și m-am trezit
doar nu era să-l refuz pe tata

însă când am deschis ochii
am văzut o grădină plină de flori
ba chiar chiar și vaca de care pomenea tata
și vaca s-a apropiat de mine
m-a lăsat să o scarpin pe gât
apoi de fericire
s-a prefăcut într-un nor

iar când m-am uitat mai atent
l-am văzut și pe tata
un serafim îl purta în spate
și-i spunea:

nu-ți fie frică
lipește-ți mâinile de aripile mele
lasă-le moi
imaginează-ți că zbori
că doar e duminică
așa cum a fost și în ziua în care ai sosit
și care încă nu a trecut

dar tata nu-l asculta
încerca aprindă aceeași țigară
și striga la mine

băiete
lasă visele
norii se adună pe cer
și nu e nimeni -i vadă

hai
o să luăm bani frumoși pe ei
o să-i cumpărăm maică-tii o eșarfă
și ție cărțile lui jules verne

hai
că-i duminică
moartea se hodinește și ea

are mâinile moi
un înger o învață zboare

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Istoria lui Samson

Cât șapte elefanți era de tare,
Și-avea credință tare, la nevoie,
Dar nu avea iubire și-nfrânare
Era mânat de pofte, de-a lui voie.
Îi împlinea îndată, Dumnezeu,
Dorința și oricare rugăciune.
L-a păsuit în harul Lui, mereu,
Minune i-a făcut după minune.

Sărmanul orb! El a pierit când zeii
S-au prăbușit la ruga lui de om.
Ultima-i poftă i-a fost, însă, dreaptă.
Eu sper să-l văd în rai și pe Samson.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O întâlnire perfectă

3:00 dimineața
eu beat in mijlocul camerei
cu lumina aprinsă într-un dezastru perfect
mama intră peste mine
și mă găsește întins pe covor

"oh, doamne ce. i cu tine?"
"nu știu, nu știu, am răspuns"

ridică-te, iar ai băut!?

și m-am ridicat

m-am întins în pat și n-am mai scos niciun cuvânt

am rămas așa până dimineață

eram mahmur

am intrat la mama încameră să-mi cer scuze pentru ceea ce s-a întâmplat aseară

dar ea nu era acolo

știam că nu se va mai întoarce.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Masa pentru doi

Am nevoie de tine reinventez zborul
în toate înțelesurile,
-ți arăt că te înțeleg când nu ești înțeles,
te hrănești
cu mine până îți umpli inima.

N-am găsit nicăieri zborul,
și am rămas neschimbată:
sunt dependentă de aripi.

Odată a venit un înger cu zborul greoi;
mi-a scos sufletul și l-a așezat la o masă pentru doi.
Mi-a spus că vei veni te hrănești
cu mine până îmi vor crește aripi.

poezie de din Universul Iubirii
Adăugat de Camelia OprițaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Părinților

Trec anii, și pân-acuma tot trecură,
Se trec părinții ce mereu tăcură.
Iar eu plâng fugind prin cruda viață
Având în inimă a nemuririi speranță...
Deplâng scurgerea neoprită a timpului
Înălțând "Rugă pentru părinți" Tatălui...

Sărmana mamă, cât voit-a,
Să-nece-n mir acea durere,
Să lumineze masa, casa
Mereu cuprinsă de tăcere....

Mereu muncid, mama zâmbea
Căci chipu-mi trist și lacrimi pe obraz,
Era ei inimii mâhnirea
Și neoprită grijă de necaz...

Zâmbea, cred că-i împlinită,
Să nu-mi fac griji de inimă a sa,
Dar sufletu-mi simțea că-i necăjită,
Că mult, prea mult muncește ea,
Sărmana mamă...

Dar tata, neobositele lui brațe...
Munceau din greu tot spre-al meu bine,
Iar eu acum, fugind prin cruda viață,
Câteodată, îl văd pe tatăl meu în mine...

Cum griji își face de copii ai săi,
Păzindu-i de păcate lumii
Ca ei crească, inimă bucurându-i,
Să-i fie bătrânețea, o sor-a fericirii...

Ah, de câte ori voit-am,
Să opresc timpul în loc
Să nu mai văd ce tot văzut-am
Să nu văd lacrimi părintești
Durerea să o dau pe foc!...

Plânge sufletu-mi de nemurire
Cu gândul la rădăcini – ale lui,
Cu gândul acasă, la fericire
În fața casei, la umbra nucului...

De ce dat-ai Doamne Sfinte,
Aripi imense timpului,
Să treacă suflet de Părinte
Intransigent zburând în calea lui???

De ce luat-ai Doamne,
Tinerețea, sfânta tinerețe-a lor?
De ce încărunțit-ai părul?
Când îngerii cântă în cor
Despre-a lor frânte inimi
Ce vor mereu bată,
De dorul dragostei, a fiilor,
Ce prea puțin prin depărtări s-arată...

Trece viața-mi mult prea scurtă,
Eu fug prin ea, printre străini,
Pe frunte obosita mamei mâini
Mă-ntoarce-acasă, la casa-mbătrânită...

Întors acasă prea arare
Din depărtatul drum al sorții,
Văd nucul de la poartă, și-o cărare
Spre prispa casei, unde așteaptă sfinții...

Multe grele întâlni-voi
Peste multe mări zbura-voi,
Dar gândul, inimei îi pasă,
Că toate drumurile duc acasă,
La părinți...

poezie de din Poezii (19 ianuarie 2012)
Adăugat de Paladi AnatolieSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Viața îi cizelase totuși în mod frumos caracterul, deși era timid și tăcut, deloc îndrăzneț, cum ar fi trebuit. Nu-și cunoștea propria valoare și nici nu-și putea da seama de ce putea fi în stare. Îi plăcea când profesorii îl lăudau, îi plăcea când primea numai note mari, premii... Îi plăcea participe la concursurile școlare, unde avea, la fel, rezultate foarte bune. Se făcea remarcat. Și era politicos. Avea multe calități, care-l recomandau ele singure drept o persoană deosebită. Dar nu se impunea; stătea cuminte la locul lui, așteptând parcă pe cineva, care să-l scoată din anonimat. Însă cine facă toate acestea pentru el, în locul lui?! Evident, nimeni! Era o altă lecție, una de viață, pe care Dan se vedea nevoit s-o învețe.

în Destine împletite
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Noica

Nu știu dacă și în alte părți Psalmii Vechiului Testament s-au citit la fel de mult ca la noi. În orice caz, eternitatea românească despre care vorbesc este de acest tip. Nu o plenitudine istorică, nu realizări majore – pe care neamul nostru nici n-ar fi avut când le înfăptuiasc㠖 dau garanția duratei; ci sentimentul că, în fond, există un plan față de care toată frământarea istorică este irosire și pierdere. Dar - și aici e aspectul nou față de tânguirea biblică - neamul românesc e și el, într-un fel, solidar cu acel plan neschimbător. I se întâmplă și lui multe, se frământă ceva în marginea lui, în inima lui, peste trupul lui chiar – dar el rămâne neschimbat. "Trece și asta" e una din cele mai curente vorbe românești. Neamul nostru rămâne pentruși el participă, în felul lui, la eternitatea ființei.

în Pagini despre sufletul românesc
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Prigoana. Documente ale procesului. 50 de ani de la pronuntarea Sentintei" de Constantin Noica este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -52.02- 36.99 lei.
Edgar Lee Masters

Lillian Stewart

Am fost fata lui Lambert Hutchins,
Născută într-o cabană de lemn lângă moară,
În spatele conacului cu turnuri, cu balcoane rotunde și acoperiș din piatră tăiată.
Cât de mândră era mama de acea clădire,
Cât de mândră de ascensiunea tatei în lume!
Iar tata ne iubea și ne veghea,
Păzindu-ne fericirea.
Dar cred că era blestemată casa,
Pentru că averea tatei, lăsând conacul deoparte, era neînsemnată.
Când soțul meu a înțeles că s-a căsătorit
Cu o fată care era în realitate săracă,
A început ia în râs turnurile casei
Și spună că era de fapt una din fraudele lumii,
O capcană perfidă ridicată pentru a înșela tinerii, clădind în ei speranța
Unei oferte care nu va deveni niciodată realitate –
Și că un om care își vinde votul
Trebuie fi primit în schimbul trădarii electoratului destui bani
Pentru a își întreține bine familia.
M-a exasperat până acolo că m-am întors acasă
Și am trăit necăsătorită până am murit,
Având grijă de conac pentru tata.

epitaf de din Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Spoon River Anthology Paperback" de Edgar Lee Masters este disponibilă pentru comandă online la numai 16.99 lei.
detalii despre carteGeorge Călinescu

Viața avea aspecte multiple și era stăpânită de legi interioare, sub apăsarea cărora orice om își avea iertarea lui.

citat clasic din romanul Enigma Otiliei de
Adăugat de AlexandraSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Enigma Otiliei" de George Călinescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -24.00- 17.99 lei.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Cineva are nevoie de răspunsul tău: Câte elemente avea tabelul lui Mendeleev la început? Fii primul care răspunde!

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!