Te voiam

te voiam şi atunci
când ploaia biciuia în arterele pline cu albastru,
când frunzele căzute îşi răsturnau umbra în vânt,
durerile crispate dansau haotic până la lună.
primul zâmbet s-a prelins ca o mâhnire întârziată
pe-o aripă de fluture.
infinitul lui l-am strâns atunci în palmă,
în braţe am adunat un spaţiul gol
din care plecase curcubeul.
te voiam împotriva lui "tu", împotriva lui "eu",
împotriva dreptului de verde,
a neacordării simfoniei greierului cu noaptea albă.
o contopire între mine şi strălucirea himerică de luceafăr
mi-a dus călătoria la ultima poartă,
în locul unde nu există fântâni,
ci tălpi însetate.
cu fiecare clipă stelele împrăştiate construiesc un univers straniu
cu sentimente incolore,
cu tine transparent pân" la epuizare,
cu ruperea mea din lume
într-o după aceea, unde nimic nu rămâne.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare într-un tablou

Aşa voiam să simt fiorul cel mai moale,
Cum dragostea timid simţeam că dă târcoale,
Voiam să pot avea zâmbet curat,
Să fiu iubită angelic, venerat.

Aş fi dorit să simt valuri stelare,
Atunci când inimi dansează cu ardoare;
Să pot să dăruiesc atât cât am,
Să fi primit ce eu nu mai aveam.

Aşa voiam să simt viaţa într-o privire!
Să am curajul să-mi lepăd a mea fire,
Să fiu o alta pe care s-o iubeşti
Să-ţi satur setea, să nu te plictiseşti.

Aş fi dorit să pot să mă imprim în mintea ta,
Să fi rămas la infinit doar eu în ea...
Să fiu comoara după care alergi,
Să mă descoperi şi să nu mă negi...

Aşa voiam ca ploaia să vină să mă ude,
Atunci când lacrima în zâmbet se ascunde...!
Să fiu visul atunci când tu adormi,
Şi razele de soare jucându-se prin pomi.

Aş fi dorit să-nvăţ fericirea pe care o scriam,
Să fi uitat durerea, atunci când îţi zâmbeam;
Dar iată, am aflat prin tine să trăiesc din nou...
Pictând a mea viaţă într-un alt tablou.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Cornelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi eşti

sunt într-o poveste neadevărată
tu nici nu exişti,
n-ai existat vreodată.
doar freamăt venit din albastru,
ecou evadat
la trecerea mea prin galbenul toamnei,
eşti goana mea după cuvintele muiate-n cerneală,
picătura de apă atunci când mi-e sete,
eşti dor amestecat din albastru cu verde.

o lungă aşteptare pentru ziua aceasta
când raţiunea îmi mută pământul,
o contopire între tălpile mele
iarba fugară şi vânt.

apari în lumină şi tulburi eternul,
eşti sunet de gând zvâcnindu-mi în tâmplă,
îmi eşti dorul ce doare,
îmi eşti neexistând.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am iubit-o împotriva raţiunii, împotriva promisiunii, împotriva păcii, împotriva speranţei, împotriva fericirii, împotriva tuturor descurajărilor ce pot exista.

Charles Dickens în Marile speranţe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O contopire

o contopire a zâmbetului roz cu albastru
a inventat o imagine fără capăt
rostogolindu-se fără oprire
într-o chemare fără glas, niciodată cuminte.

o nebunie perpetuă, într-o jumătate de vis treaz
fără întrebări şi reguli
dezbrăcând pustiul destrămat
până la îngustare în unghiul acela necălătorit vreodată.

privirea rămâne întinsă pe arşiţa verii
în tăcerea prăbuşită a unui fluture întârziat.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis alternativ

vis alternativ într-o lume cu poze
unde nimic nu mai aleargă
unde nimeni nu-mi fură lipsa
tristeţea din lucruri se pierde
căderea serii rămâne mereu suspendată
roşu e mereu roşu în colţul acela de pe buze

sensibilitatea nu lasă urme
noaptea grea nu există
dragostea se ghiceşte din lumini
şi umbre pictate din cuvinte

locul gol apare în fisura de la suprafaţă
unde sentimentele ies din culori
rupte din staticul inocent
şi încep să umble prin lume

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când ne luptăm împotriva momentului prezent, noi ne luptăm de fapt împotriva întregului univers.

Deepak Chopra în Cele şapte legi spirituale ale succesului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruperea aceea

ruperea aceea măsurată în secunde
stăruie neîntrebată pe lucruri
ascensiunea lor inversă tulbură spaţiul
plecarea ta coerentă sub un semn scurt
a modelat aerul într-o pierdere dezmorţită în interior
neuitarea zăvoreşte cuvintele în orgolii
din anotimp sare rugina în nostalgii de frunze
m-adun peste ziua de ieri în celălalt capăt
unde nu-mi văd mâinile
şi nici cercul ce-mi cade peste genunchi

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără vis

ceva din tine dizolvă o parte din mine
se naşte un zâmbet neîntrebat
dimineaţa miroase a metafore agăţate de tălpi
ipotezele desfrunzite recompun resturi de stele
se desenează pe perete un zbor spre fereastră
mă definesc într-o respiraţie înfometată

lumina din palme devine stingheră
locul pe care stau e străin
fac un armistiţiu între mine şi cuvinte
pentru a nu tulbura verticala pe care urc

povara verbului mă apasă
pierd din lumină ascultând pendula timpului
bucăţi de albastru răsturnat
te estompează tăcerea golului înfloreşte
rămân fără vis pe o paralelă verde cu frunze ucise

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peretele din faţa mea

peretele din faţa mea nu există,
tavanul e prelungit până-n nori,
spaţiul gol e o transă în care merg ucigând gravitaţia.
toate slăbiciunile se risipesc în neant,
pe buze cuvintele sunt vii,
infinitul e o sincopă ce rămâne în urmă.

copacii se-ntorc cu faţa la mine
născocind păduri din frunzele alungate.
se nasc cuvinte neîntrebate
modificând lumina, încetinind timpul,
atacând zidul cu miros de lună,
iar pe banca aceea goală din parc a rămas o movilă de gânduri.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi sunteţi Pomul Vieţii. Feriţi-vă să vă dezbinaţi pe voi înşivă. Nu stârniţi o roadă împotriva altei roade, o ramură împotriva altei ramuri, o frunză împotriva altei frunze, nici nu le faceţi să se ridice împotriva rădăcinilor; nici nu-l stârniţi pe copac împotriva pământului-mamă. Căci chiar aceasta faceţi voi atunci când iubiţi o parte mai mult decât tot restul sau azvârlind restul.

Mikhail Naimy în Cartea lui Mirdad
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram la stânga, împotriva forţei brutale şi a brutelor, împotriva demagogiilor, a demagogilor şi a mistagogilor, împotriva oricărei şarlatanii, împotriva oricărui ecxorcism, împotriva maidanocraţiei cu toate cohortele ei înarmate, zbârlite şi zgomotoase, împotriva lozincarilor de uliţă şi a evangheliştilor, cu capetele lor patibulare, în deliruri de ură, de asmuţiri şi de prigoane...

Leon Kalustian în Conspiraţii sub cer deschis, postfaţă (1976)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă verde

plouă verde
pe gânduri departe de casă
rotocoale se-nvârt ca-ntr-un dans
spălându-mă pe mâini
spălându-mă pe faţă

locuri metaforice se agaţă de tălpi
sunt locuri unde nu am fost vreodată
ele se dilată ca o reclamă
într-o enumerare austeră
din dezertări dintr-o lume reală

eşti strâns la mijloc
fără scăpare
cu ţigara stinsă sub pantofi
într-un vârtej de cuvinte fără măşti
ce pot muta casa dintr-un loc în altul
căderile libere se amortizează
sub ploaia verde ce-mi haşurează gândul.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eroul nepăsător

Chiar şi atunci când
viaţa arată ca o luptă
împotriva unor mori de vânt,
eroul este cel care nu se dă bătut.
Că de fiecare dată
când se întoarce
pe picioarele sale
şi îşi continuă călătoria,
e nepăsător la obstacole
si nepăsător la înfrângere.

poezie de Eugenia Calancea (17 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut un rest

caut un rest rămas din stele
în noaptea neverde
pictată cu un zâmbet nedumerit de Giocondă
printr-un labirint cu sensuri confuze

trec prin fuga luminii
prin ziduri de strâmtoare
înmugurind rugul
într-o amintire deschisă cu prezenţa ta
undeva unde noaptea cade în silabe

te simt imaginar cu suflet ars de vânt
cu ochii rotiţi peste mine
într-un poem modern
unde doar tu îmi cunoşti literele
dizolvate în ochiul meu verde.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ştiinţă

Ştiinţa este o modalitate de a semnala cacialmaua celor care doar pretind a cunoaşte. Este un bastion împotriva misticismului, împotriva superstiţiei, împotriva religiei aplicate eronat în locuri unde nu are ce căuta.

definiţie celebră de Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gheterabis

Gheterabis e limba mâinilor mele prin cuvântul de după şi de mai dinainte
ca să nu te mai înţeleg,
ca pe-o mură.

Ţi-am păstrat căciula albă de oaie
dosită
într-un
cuib
de flori
de
primăvară
ştiam
că te
întorci
repede,
dacul meu molcom, prostuţ, ca o pasăre mare!

Nu-mi mai adu, acasă, mătănii.
Ia-mă mai bine în braţe şi să fugim de aici
unde e frig
şi sunt multe fântâni.
Să căutăm un sat foarte mic, unde sunt multe fântâni.
În olcuţa de lut să mă pui să îţi fac mămăligă,
să îţi aduc apă,
cu vadra,
şi să mă înveţi să îţi mai scriu din nou,
cu mălai, pe zăpadă,
în limba
neştiută
a zorilor
degetele mele ştiu
să stea în zăpadă
şi să lase repede semne ca după trecerea
anilor cu lupi
şi
a bolilor de tânjire
nu îmi plac turturelele îmi par nişte paseri prostuţe
dar o să le dau mult mălai
dacă le iubeşti tu...
poate şi tu eşti o turturea, una mică, dar bătrână...
(îmi spui)
ca apa de dedesubt dintr-o fântână foarte curată...
(îmi spui)
e prea mult mâl pe la case...
să ne facem din mâlul de după ploi şi din fântâni
un fel de căsuţă...
a fugi într-o fântână, e trist.
dar şi prin cer, stelele uneori se-ntristează, aşa ca şi tine, femeie!
da!
chiar şi stelele!
să le facem case de mâl şi fântâni, atunci,
şi să ni le facem fiice,
o să îmi iau atunci năframa, să mă acopere, ca pe o femeie bătrână,
şi o daltă, ca să descoperim o fântână foarte veche, dar tulbure
în pământul mâlos,
ca o oglindă murdară, care aşteaptă anotimpul de după,
ia să mă ascund un pic în pasărea aceea,
ca să nu te mai văz!

Gheterabis. Sum. Ego.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când toate par să meargă împotriva ta, adu-ţi aminte că avionul decolează împotriva curenţilor de aer, nu ajutat de aceştia.

citat din Henry Ford
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o ţară unde bunul-simţ şi priceperea nu pot ţine, în publicistică, locul unei legi efective împotriva nechemaţilor şi răufăcătorilor, ştim că nu mai e cu putinţă să se remedieze răul înfăptuit. Altminteri, am cere Societăţii scriitorilor români să apere pe Eminescu împotriva admiratorilor lui.

George Topîrceanu în Eminescu şi epigonii lui
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locuiesc într-o sferă

Locuiesc într-o sferă,
Tangenţial, un punct atinge cerul
înlesnind poemului să modifice
cuvintele pe la spatele meu,
despletindu-se în lume.
Ploaia cade în cercuri, ca nişte puncte mari
îndoind bulevardele oraşului.
Amestecat în zare pluteşti ancestral în visarea târzie
când spaţiul fără profil revendică ţărmul.
Deznodământul verde rămâne
o pată finală risipită în ceruri.
Vidul înghite rămăşiţele ude
şi nicio apă verde nu mai coboară din nou.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva, o să ne avem

Cine spunea că dacă atingi soarele
te arzi?
Minciuni!
Eu, astăzi am fost in miezul lui
şi nu m-am ars,
am simţit altceva.
Ea, ea ardea!
Ardeau buzele,
am simtit când atingerea lor
mi-a lăsat răni pe fiecare gând.
Ardeau mâinile,
când buzele mele au atins
fiecare notă din simfonia
de netrăiri din ele,
am rămas cu o rană
ce nu se va vindeca niciodată.
Probabil n-am să mai pot
săruta altceva,
decât pe ea.
De ce?
Fiindcă cicatricile noastre
se potrivesc de acum.
Ardeau ochii când mi-a spus:
-Stop!!!
Îi era teamă sa nu se stingă,
îi plăcea flacăra,
îi plăcea lava ce îi curgea
din fiecare literă a gândului ei,
mă voia şi mâine,
eu, o voiam de acum.
Am simţit cum mă cuprinde.
Ce puteam să fac?
Am întins mâinile
şi am cuprins-o în braţe,
nu voiam ca lava
să se scurgă dincolo de mine.
M-a strâns în braţe,
şi am simţit
că m-a îmbrăţişat
o întreagă lume.
De undeva, un înger m-a lovit
peste ceafă spunându-mi:
Iubeşte-o!... Iubeşte-o!
Am lăsat-o uşor pe pat,
arăta ca o felină,
părul răvăşit îi acoperea faţa,
era o panteră,
pantera mea,
mă chema cu degetul,
cu trupul,
cu ochii,
cu totul ei.
M-am oprit...
Şi ea.
Am visat destul pentru azi,
ştiu, cândva o să ne avem
şi va fi cutremur.
Până atunci, ard!

poezie de Mihail Coandă (16 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!