Cufere de păsări

[prin labirintul sângelui]

dacă aş mai avea un suflet de aruncat la zaruri
aş învăţa duhul să mă danseze
capetele copiilor îmi zornăie la glezne
cu sunet sec
nebăut de arşiţa vremii nu pot să-mi privesc sufletul cum îmbracă lumina
între libelule înţelepte
trec strada cărnii primăveri fantaste cu urechi de pasăre
înhămaţi la memorii cuantice
războinicii se-mbăiază în cuvinte blindate
atât de uşor se-apasă
butoanele roşii

tălpi de cristal frământă colbul istoriei îngraşă aer sidefiu în aripă
văzduhurile se prăbuşesc ucise

lut presat în vertebre reverberează tăcerea de aştrii
călimara de gânduri e plină cu aterizări eşuate
oameni săraci nevorbitori de iubire
se-neacă în zaţuri diverse
sub gloduri putrezesc tratatele de la malta
plină de ruine albastre nu pot muri decât o dată în ploaie de lavă
cărţii de aur îi curg peceţile pulsului
în pasta hărţilor muiate în sânge de înger dictatorii fac penitenţă
catargele trupului meu urcă în velă sori vindecători

în pleoapă transparentă din cuferele ruginite ale timpului
ies molii numărate în temple de flacăra dansului

în atriu zarurile sunt aruncate
capul meu rostogoleşte abisul şifonat pe la colţuri

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarbă gestantă

[alfabetul eului în braille]

aşteptaţi-mă în memoria ierbii
merg pe oasele mele
stratificate
atât de unită cu mine
că nici vânturile nordului nu pot
să-mi decojească vreo umbră
din burice

ploaia îmi arde din umeri păcatul primordial
a fi în toate oglinzile fără contur este o axiomă solară
lumii îi trebuie doar stigmatul luminii să-i sângere
palmele
când coboară de pe crucea pământului

autopsia timpului meu arată clar profilul chipului
pierdut în căutări tantalice
printre faldurile cărnii
ierbii
sau sângelui verde

acolo unde nu privesc
de spaima vederii ciclopice

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salvaţi vântul nordului

[eşarfa cântului]

partitura muzicală a timpului sfarmă vertebrele
îmi ţin râsul în talpă curat
nu privesc peste umăr
când alunec pe gâtul clepsidrei ca şi cum aş fi tu
iar ţipătul îmbracă armura tăcerii

înainte de-a tasta codul arterelor tale pătimaşe
scutur din gene inocenţa sorilor
viziunea poemelor cărnii
e intraductibilă
tăiată pe o singură gură

eu sunt
(în travestiurile curcubeului nebotezat de vânturi)
nu mai ţin discursuri falice de complezenţă
de la nici o tribună a viului

pe tabla nudă a eului semnătura lui Nesus
indescifrabilă
dă adâncime curentului care mişcă
submarinele sângelui

la capătul mareelor sunetul pulsului desface ghiocul cerului
în supernove ludice

râsul sparge buza lutului retuşând pupila

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mersul prin sânge sau ultima inocenţă

(dihotomiile arterelor)

după ce s-a dovedit că nu pot folosi optim nici carosabilul
nici trotuarele
pentru necesarii paşi ai vieţii
mi-ai spus să plec acasă

strada nu-i pentru cei cu tălpi prea subţiri

aici
din orice direcţie
ziua se rulează doar pe banda sulfurică

bordurile iadului
sunt uşor accesibile doar pentru cei ce i-au pus inimii
blacheuri

dintr-a mea curg păsări cu silabe aprinse în cioc

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versul ca un cântec printre nuferi

port slova în sânge în chintesenţă
mereu la Luceafărul gliei mă-nchin
la cenaclul nocturn fac prezenţă
ascult stelele cu versul divin.

port versul în nervură în celule
uşor ca fluturul ce mângâie flori
pe lacul cu nuferi zbor cu libelule
prin sufletul meu se perindă sori.

simt cum mă răsfaţă cerul albastru
spiritul meu se scaldă în culori
nu ştiu de urlete nici de dezastru
ştiu componenta magică de la viori.

cu versul meu am cucerit un astru
îmi aşterne lumina departe de nori.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluminare

[numărându-mi invers paşii]

să expir magia din centru
(încă mă sperie bulboanele prea roşii)
mişc timpi solitari pe elipsa eului

genunchii scorburoşi de căderi
sunt cei mai iscusiţi tăietori de chipuri
despart cu un fulger
talazurile sângelui
drum de jăratec şterge nisipul din urme
sorţii din flăcări
pe mine din sinele lutos

ispite ca nişte putrede fructe se prăbuşesc ameţitor
îngraşă pământul din vintre

dezleg vânturile arterelor cosmice
mă opresc doar pentru un mic dejun fugar pe bordura zorilor
tarat pe toate meridianele
de paşii sulfurici ai omenirii
idolatru prin programare genetică
privesc printre zăbrele
convulsiile cărnii

umbrele
ţin urzeala de haruri în tensiune
până tapetez cu pupile zidurile infinitului

atâtea ţinte şi o singură săgeată care descuie cerul perfect

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet

Cum se deşir din straşina-nvechită
Şi picur jos broboanele de ploaie!...
Un paltin tânăr crengile şi-ndoaie
Ai crede că îşi frânge vreo iubită.

Tăcerea casei-mi pare mai greoaie
Şi mă dezgustă viaţa netrăită
Şi fără sens... Pe fiece clipită
Mai scad din partea vremii câte-o foaie.

Aş vrea să prind a gândului aripă
Să pot s-o ţin în loc măcar o clipă,
Să-mi mângâie viaţa-ntunecată...

Şi o aştept... dar nu ştiu... o să-mi vină?
Mi-e dor de ea... mi-e dor de luna plină
A nopţilor din vremile de-alt'dată.

sonet de Ion Minulescu din Viaţa nouă, nr. 2 (15 februarie 1898)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri, gânduri...

Sub acelaşi aşternut
Cu aceleaşi gânduri vechi
Îmi trec orele perechi
Depănate în acut

Câte curse pentru mâine
La ce uşă să mai bat
Că-s sătul de colindat
Pentru stropul meu de pâine?

Dacă primesc un refuz
Cade greu ca o sudalmă:
Mă loveşte ca o palmă
Peste faţă sau auz

Poate c-o să-mi daţi reţete
Cum să trec dintr-o zi-ntr-alta
Că schimbarea de la Malta
Când o vezi pe îndelete,

Ne-a adus ea libertatea:
Neputinţa şi tăcerea
Lăsând altora averea
Care-au invadat cetatea!

Sub acelaşi aşternut
Cu aceleaşi gânduri vechi
Noaptea-mi ţiuie-n urechi
Hulpav căpcăunul slut.

poezie de Ion Untaru din Paso doble (2010)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin Bucureşti, după ploaie

Poate că asta e clipa şi ora
când toate celulele vechi au murit,
(o dată la şapte ani, cum se pare)
şi cele noi sunt în stare de prunc şi de mugure,
şi fac primii paşi cu mine-n lumina castanilor.
E atât de uşoară după-amiaza de iunie,
din petice trandafirii şi brumate,
din cer şi asfalt cum e moarul,
sub tuneluri de frunze însorite şi ude.
Cu ce-am meritat, cu ce-am plătit ora de graţie?
Poate cu anii trăiţi între molii de slove şi gânduri,
poate cu umbra spânzurătorilor,
poate cu nuanţa de scrum a surâsului meu,
dar cum se poate plăti acest roz neatins, vegetal,
în ora flamingo, în buna vestire-a castanilor?

poezie celebră de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe strada mea

Pe strada mea trec visele si inimile frinte,
Pe strada mea trec de multe ori doar soapte mute,
Trec mii de lucruri de nimeni intelese,
Trec zeci si mii de ginduri si imagini vesele...
Strada mea e-o strada lunga
Insa nu multi la ea pot sa ajunga...
*
Pe strada mea treci tu de multe ori
Te zaresc, imi zimbesti, apoi pleci...
*
Pe strada mea trec multe suflete nevinovate
Si frinturi de aripi taiate...
Pe strada mea, cind treci doar tu,
E cu adevarat lumina,
Iar soarele rasare si straluceste iar,
Iar eu uit de-al meu amar...
Pe strada mea trec zimbetele copiilor nevinovati
Si zimbetele oamenilor inarmati
Cu speranta si tarie de-a mai rezista...
Si speranta ca macar inca o zi, de-a mai exista...
Pe strada mea trece praf cosmic si lumina lunii...
Trec ochi inlacrimati cu lacrimi care rid,
Trec nori de ploaie si nori care surid...

poezie de Ana Cirlan
Adăugat de Alesia Moroianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

Umbre dansează în jurul meu;
Mi-e inima plină de umbre.
De umbre mi-e sufletul plin
Şi chiar eu... sunt una din umbre.

Alunecă mute. Plutesc peste tot
Cu priviri încruntate, cernute prin mine.
Mă ceartă în gând şi cu mâna de mort
Ma îndeamnă s-adorm. Mă acoperă bine.

Nu mai pot să mă mişc şi mi-e frig.
Fluieră vântu-a pustiu şi suspine.
Peste jarul plăpând aburii reci
Desenează doar gropi şi ruine.

Mi-e inima gheaţă şi sufletul vânt.
Mi-e trupul deşert. Tâmpla-mi arde tăciune.
Rugăciuni şi blesteme în urechi strecurând,
Ca veninul de şarpe în sânge curgând
Îndoiala în suflet rămâne.

poezie de Viorel Mitea (1 noiembrie 2007)
Adăugat de Viorel Mitea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inexprimabilă

Îmi dezvelesc sufletul
Şi îngheţ durerea din el,
În aceste cuvinte,
Ce nu mai sunt ale mele,
Ci, ale întregii lumi,
Care nu ştie să îmi spună,
Şi nici eu să întreb,
În deşertăciunea vremii,
Iubirea, cum să-ţi pot arăta.
Ce axiome sau postulate,
Ori emoţii complicate,
Să pot exprima,
Ca tu să-mi înţelegi simţirea?
Intră în pielea mea,
Trieste ce trăieşte sub ea!

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vuitoarea tăcere a sângelui

(dioptriile sinelui)

citindu-ţi destinul în oase fragile
secunda mea a uitat să respire o viaţă poate mai mult
deposedată de tunica morţii
nu şi-a văzut mirarea în haine cernite
cum ridică troiţe albastre
la răscrucile cărnii
şi cântă zăludă de dor şi de spaima de-a fi prea puţin om
în arteră de zeu prea lucid se respiră
şi arde - ascuţit flacăra-i rece

(cu veşniciile din sânge în recluziune nu-i de glumit
mărturiseşte un licurici pocăit)

după o cină cu zboruri obeze şi-un schimb valutar
cu azururi ne întâlnim clandestin
pe coapsa poemei rebele să-nnodăm o maree sprinţară
de colţul lunii ciobit de suspine de ceară
şi de schije de ură
cu odgonul de vise smuls din adâncuri spăimoase
monştrii luminii ne galopează-n artere ca în pustă păgână fără procură

prea subţire ne e noaptea şi cât de străină strânsura
să nu se destrame cusătura metaforei
buza prea plină de foame
înţelesul lumii mult prea casant pentru ochiul de seară
lăsat la dospit în cenuşă

ca pe-o haină fragilă te îmbrac mult prea rar când cobori din vitralii
prea târziu cutremură pasul atingerea fadă
lucruri mărunte ca o haită de cuci
te dau afară din tine
ca pe-o coajă de viaţă uscată

ascultă-mi tăcerea iubite aromind dorinţă de dragoste

secunda îşi sparge vertebra se adună din neguri
s-a spovedit umilă unui flutur
uitat pe lampa spartă a unei veştede memorii
iart-o iubite
doar în apă de fulger că se spală de tine
precum o aghiazmă în gură de înger

noaptea ţi-a traversat bulversată de gânduri timpul pe roşu
încă o dată mi-ai spânzurat pupila de ghizdul fântânii cu-o stea căzătoare
magii s-au rătăcit în pustiul din geană
nu-ţi pasă
nevăzută ţi-e ieslea ca şi pruncul
voluptate celestă pe care-l porţi în buricele mâinii
strălucire firească de rege
tandreţea
risipită prin pulberi filtrează lutului iubirile aprige
nemişcare e avântul ce-l mistui
doar pielea de cer tremură uşor ca o boare sub ispita albastrului
la intersecţia sinelui
o mie de sfinţi îşi curăţă din genunchi rugăciunile

cel ce nu alunecă periodic în afara lui să-şi pipăie umbra
va rămâne cu albatrosul pe umăr ucis
ca şi valul din atriu

sub pleoapă de lut destinul se-adapă din noi şi ne strigă fără istov

ochiul furtunii nu se ocupă cu epiderma crăpată
de muşcătura îndoielii
ci mâncându-ţi bulimic lumina

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pelegrin prin raiul poeziei

descătuşez cu versul potenţialul meu
poezia mă poartă prin lumea întreagă
îmi transferă fericire şi când îmi e greu
să pot striga tare - viaţa îmi e dragă.

las urme pe zăpadă pe diverse alei
avântul mă poartă spre Univers semantic
pe strada speranţei plină cu polei
mă reazem de Cuvânt când cad să mă ridic,

mai sus de nori ca şoimii temerari.
stele din Ursa Mare îmi dau un mesaj
să strâng strălucire în globii oculari
să iubesc să n-am teamă să am curaj.

imortalizez în versuri timpii mei solari
pelegrin prin lumea plină de miraj.

poezie de Floare Petrov
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi doi mereu iubire

În care vis mi te-ai ascus iubire
Aş vrea să vin să îţi şoptesc,
Că îmi este tare dor de tine
Şi în fiecare clipă te iubesc.

De-ai ştii că te am în suflet
Esenţă vie a sufletui meu,
Şi prind viaţă când sunt cu tine
Mă duci prin galaxie, mereu.

În care timp, uşor te voi atinge
Să-mi alin focul ce mă mistuie încet,
O boală eşti, te port în sânge
Şi în fiecare clipă te aştept.

Să vii să îmi acorzi un ultim dans
O ultima privire, plină de iubire,
Un tatuaj în suflet mi-ai rămas
Aştept doar clipă să fiu doar cu tine.

poezie de Georgescu Elena (9 ianuarie 2020)
Adăugat de Georgescu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarce-mi, Doamne, anii mei

Întoarce-mi, Doamne, anii mei
Copil sa fiu din nou la mama,
Să urc fără frică într-un tei,
Habar să nu am ce este teama.

Să merg iar desculţă pe-afară
Prin iarba cosită şi udă,
Să privesc rândunica cum zboară
Să simt inima cum îmi tresaltă, nebună.

Atât de bine îmi era la mama
Şi-o simţeam cu toată fiinţa,
Am crescut şi-am aflat ce e teama
Şi-am aflat şi ce e suferinţa.

Mi-e sufletul gol şi pustiu
Şi multe am avut să spun lumii,
Am rătăcit de dor şi nu ştiu
De am greşit... cum spun unii.

Aş vrea să las lumii un semn că am fost
Printre semeni, un suflet sihastru
Cu inima plină de iubire şi frumos,
Şi c-am iubit şi-am simţit în albastru.

Am vrut să dau lumii, din sufletul meu
Iubirea să-mi fie tovarăş de drum.
Şi oamenii să fie buni, am vrut eu
Dar mai mult de atât să fac, nu am cum.

poezie de Elena Bulancea (2017)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec din stele

frigul mă desfrunzeşte
de gânduri
nu pot să visez frumos
fără un timp al sufletului meu
care nu îngheaţă până la sfârşit

se aude un cântec din stele
care mă face înger
al patimilor sângelui
noapte în care mă dezbrac de cuvinte
se îmbracă singură
în veşmintele viitorului
voi cei flămânzi de înţelepciune
deschideţi ochii mari
şi priviţi lumina

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele rasarit in odaie

Lumina a rupt perdelele
Exploziv sparge oglinzile
A răsarit soarele-n odaie!
În căldura blănii de oaie
Aştept să-mi sfârşesc zilele
Pe spate, cenuşie şi sumbră,
De călău îmi apare o umbră
Mă rotesc în sudoarea rece
Spre lumina ce mă petrece
Ce vine revărsare de ape
Potopul meu atât de aproape!
Adorm larvar târziu, delirând
În fetida căldură visând
Nu sunt eu şi nici păcate
În somnul meu de puritate
Îmi creşte de înger aripă
Privesc inocent, fără frică
La sufletul ce se ridică.

poezie de Alin Micu
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alte zile de vară

în plină vară noaptea nu încetează să cadă

// nu, nu scriu despre moarte //

scriu despre lumina de pe străzile iaşului

care străluceşte ca un bec incandescent şi transformă culorile

/

se vede cum asfaltul s-a facut negru

sufletele copiilor roşii

inimile noastre albastre

şi roţile se învârt/ mergi în urma unei maşini ca un câine pe care stăpânii l-au abandonat

aceea e maşina în care ţi-ai uitat copilăria

dar e o dulce tristeţe/ eu şi mici umbre trecem strada

eu şi câinele meu mai aşteptăm să ne ia cineva acasă

să ne lege în lanţuri / să ne dea de mâncare şi apă

în plină vară pe străzile iaşului oamenii s-au transformat în fantome

maşinile trec prin ele

şi tot ce rămâne sunt glasurile noastre care strigă după fericire

// în copilăria noastră visele se închideau noaptea. /

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii care e secretul meu? Învăţ. Învăţ repede. Dacă ar fi să spun ce sunt eu aş spune că sunt suma a tot ce e bun în oamenii cu care am interacţionat în această viaţă. Când întâlnesc un om, mă uit ce pot învăţa de la el. Ce face el bine, unde gândeşte sănătos şi cum m-ar ajută asta pe mine? Când viaţa mea era un strigăt de disperare, am descoperit puterea învăţării. Orice problemă am, pot să învăţ să o rezolv din simplul motiv pentru că nu mă lovesc de probleme pentru prima oară în istoria omenirii. Oameni lipsiţi de iubire care au depăşit suferinţa sunt mulţi. Oameni săraci care au devenit bogaţi prin propriile puteri sunt mulţi. Oameni bolnavi care au luptat şi au devenit modele de sănătate sunt mulţi. Şi mulţi alţii sunt cazuri mult mai dificile decât sunt eu. Şi aceşti oameni au lăsat urme, mărturii, cărţi, poveşti, exemple şi eu pot să învăţ din ele. Tot ce îmi este uşor să fac azi, odată era imposibil. Să merg pe picioarele mele era imposibil odată. Acum e lejer. Să citesc era imposibil odată, acum e o plăcere fără de care nu aş putea trăi. Iubire, bani, sănătate, vocaţie, socializare şi orice mai vrei tu sunt banalităţi odată ce îţi pui mintea minunată să te servească şi începi să te EDUCI.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am sculptat înger

Te-am sculptat înger
Pentru a rămâne în sufletul meu
Mai mult de o veşnicie.
Divină chemare a carnalului ochi
M-a aruncat,, sărut,
Pe coapsele goale.
Ai irişi albi pe braţele tale.
Culegi din porii mei libertatea –
O stare nedefinită,
Dar plină de înţeles.
Renaşti tăcere şi vers...
Lumina s-a revărsat în râul de şampanie
Şi incandescentă,
Lut în cuptorul sufletului meu,
Te-ai lsat modelată.
Vulcan transformat în sentimentul deplin,
Plutind spre plus infinit,
Picătură de artă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!