Cine?

Cine-a dărâmat fântâna
Ce a săpat-o bunicul?
Blestem: să n-audă cucul
Nici să-l poată îngâna!

Să i se usuce mâna
Cu care-a distrus ulucul...
Cine-a dărâmat fântâna
Ce a săpat-o bunicul?

Ciutura, era stăpâna
Cumpenii ce i-au luat stâlpul...
Apa unde-mi priveam chipul
Astupată-i cu ţărâna..

Cine-a dărâmat fântâna?

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-a zis

Cine-a zis dorului dor,
A fost om păciutor,
A trăit a sa fiinţă
Multe griji şi suferinţă.

Cine-a zis doru-i iubire,
Aduna în zămislire,
Şi în ziuă, şi în noapte
Dulce şoapte, mândre fapte.

Cine-a zis dorul e greu,
Nu a fost un nătărău,
Închega urme pe mare
Într-o lume şi un soare.

Cine-a zis doru-i amor,
Nu i-a fost deloc uşor
Să înveţe a iubi,
Dorul lui a plămădi.

De-a zis dor, de-a zis iubire,
Se gândea la fericire.
Cine-a zis că doru-i mut,
A fost om nepriceput.

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asupra guvernului junimist sub care Turnul Colţei a fost dărâmat

După destulă-nvălmăşeală,
Nimica nefiind etern,
În ziua când la socoteală
Va fi luat şi-acest guvern,
Şi pentru-a lui glorificare,
Când "ce-ai făcut" va fi-ntrebat,
El va răspunde sus şi tare:
Al Colţei Turn l-am dărâmat.

poligramă de Alexandru Macedonski
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-i pomenim în rugă...

Fântâna de la margine de drum
Sub ochi de cer îşi unduie cleştarul,
În cui, pentru-nsetaţi, stă agăţat paharul,
Un bunvenit urându-le-n cătun!

Cine-a trudit fântână să te sape,
Ce mâini măiestre te-au zidit,
Din limpezimea ta de ape
Să saturi setea primului venit?

Cu cumpăna zburând mereu spre-nalt,
Cu ciutura pe ghizduri aşezată,
Primeşti tu mulţumirea aşteptată

Cănd răcoreşti drumeţul însetat?
Cei cărora de sete le-ai stins dorul,
Ţi-au pomenit vreodata, în rugă, ziditorul?

poezie de Valeria Tamaş (21 august 2008)
Adăugat de valeria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar cine-a ucis?

Dar cine-a ucis primăvara din noi,
De nu mai surâdem unui pom înflorit
Şi mergem pe stradă ca nişte strigoi,
Izolaţi în tăcere, cu pasul grăbit?

Dar cine-a ucis bucuria din noi
Când râsul ne este doar tristă povară,
Iar lacrima cade în searbăd noroi
Pe geana zdrobită de tristeţea amară?

Dar cine-a ucis copilul din noi
Ce nu mai ştie prin parcuri s-alerge,
Dorindu-şi ca râsul să i-l dăm înapoi,
Ne-nţelegând a dezastrului lege?

Dar cine-a ucis bătrânul din noi
Aşteptând ca un suflet să-i bată în poartă,
Nepricepând absurdul război
La care-l condamnă inumana lui soartă?

Dar cine-a ucis iubirea din noi,
Lăsând loc speranţei să mai pâlpâie blând,
Şoptind că va-nvinge furtună şi ploi
Dar tot se va-ntoarce la tine curând?

Dar cine-a ucis frumosul din noi,
Răbdarea, credinţa în ziua de mâine,
Că am ajuns, dominaţi de nevoi,
Să ne urâm pentru colţul de pâine?

Cine-a greşit şi cine plăteşte
Naturii distruse cu patima crudă?
Călău a fost Omul, dar tot el pătimeşte,
Cu dobândă plătind răutatea absurdă.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-a văzut ?

Cine-a văzut pe ucigaş şezând
şi după ce-a ucis,
alături de victimă, ani lungi?
Cine-a văzut pe cei ce-au sugrumat
copiii-n faşă,
plimbându-se, fumând nepăsători
şi ochii aţintindu-şi surîzînd
în ochii mamelor orbiţi de lacrimi_

Cine-a văzut pe cei ce, prefăcând
într-o sahară de cenuşă
nu o cetate, nu doar case,
nu străzi doar, nu doar templele
de veacuri,
ci prunci de-o zi ---
mai vântură şi azi cu paşii lor
cenuşa sfântă,
stârnind nori grei, râzând,
cu genele împovărate
nu de polenul lotuşilor, nici
de rouă,
ci de cenuşă_

Cine-a văzut un om,
dar om,
un om,
ce-ar mai putea să umble
şi nu s-ar prăbuşi
ca un copac trăsnit,
ştiind că praful
ce i se-aşterne
pe botul cizmelor, nu este praf,
ci pulberea copiilor ucişi_

Cine-a văzut făptură
care să fie-n stare să mai trăiască,
fară să simtă că e gata
să înlemnească,
pe locul unde-aprinşi de torţa sa,
în jeţurile roase ţintuiţi,
în scrum se prefacură paraliticii...

Cine-a văzut,
cine-a văzut pe omul ce-i în stare
s-arunce focul peste surdo-muţi
şi-apoi să stea ascuns, privindu-i cum
sînt sfâşiaţi de flăcări şi cum plâng
şi vor cu lacrimile lor să stingă focul?

Cine-a-ntâlnit un om care-a ucis
şi care-n urmă face
statisticile propiilor crime,
chemându-şi victimele
la radioscopii
ca să le vadă
palmierii măcinaţi ai coastelor
ăi-apoi cu-n gest să le arate drumul
--- Plecaţi acasă,
sînteţi morţi...

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâna mea

fântâna mea e adâncă
dulce şi rece-i izvorul
a fost săpată în stâncă
cu sufletul şi cu dorul.

fântâna e plină de stele
în ea se leagănă luna
noaptea-i păzită de iele
şi cerul îi ţese cununa.

lacrimi de rouă amare
picură întruna în ea
câteodată şi carul mare
cade în apă stea după stea.

înecată pe veci în lumină
plutea pe valuri de vis
chipul iubitei, divină,
printre stele şi paradis.

izvor fermecat singuratic
adapi trecători rătăciţi
la visul nordului atic
în runile marilor sciţi.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (31 martie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare de bun rămas

Iubito, câtă lume între noi
Numărători de ploi din doi în doi
Şi dintr-un ochi de dor necunoscut,
Câte zăpezi pe buze ne-au crescut...
Ascultă-mă şi lasă-mă să strig
Mi-e frică de-ntuneric şi de frig
Şi nu mai vreau să ştiu până la sfârşit
Cine-a iubit frumos, cine-a greşit
Cine-a făcut spre noapte primul pas
Cine-a plecat din joc, cine-a rămas
Cine şi-a smuls pereţii rând pe rând
Cine s-a-ntors mereu cu ziua-n gând
Cine a pierdut şi cine a câştigat
De toate înlănţuit sau dezlegat
Cine-a crezut mai mult în celălalt
Sub cerul prea străin şi prea înalt
Când am să uit cum sună glasul tău,
Decât tăcerea, ce-mi va fi mai rău
Şi cum să pot sub stele înnopta
Când nu mai simt ce-nseamnă umbra ta?
Numărători de ploi din doi în doi
Iubito, câtă lume între noi.

poezie celebră de George Ţărnea
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâna pisicii negre

Pisica neagră trecea prin iarbă. Era noapte şi parcă
Avea o vargă. Pe sub streaşină bătea vântul.
Pâş, pâş se strecura. Îl ascultam cum calcă.
Iarba se înfiora când trecea pisica neagră.

Era o fântână plină până în gură cu apă. Plouase mult.
Apa nu era bună. Se stricase, iar fântâna-şi pierduse
Rostul de a adăpa. Nimeni nu mai vine setea din buza ei
Să şi-o stingă. I-a apus soarele. Nu mai are lumini.

În mintea mea târziul se opintea cu pisica neagră.
Îmi era frică să mă mai duc la fântâna plină cu apă.
Pâş, pâş se strecura apusul peste noi dinspre răsărit.
Fântâna umplută cu apă s-a înecat şi apoi a murit.

poezie de Mircea Lucian Nincu
Adăugat de Mircea Lucian Nincu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ciutura lipsind
pe câmp fântâna seacă -
oi însetate

haiku de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ciutura spartă -
sunetul picăturii
umple fântâna

haiku de Constantin Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui poet (anume lui Alecsandri, care a scris "Fântâna Blanduziei")

Găsesc fântâna dumitale
Un monument ce nu se-ntrece,
Dar trebuia, spre-a fi deplină,
Să scrii pe dânsa: apă rece.

epigramă de Alexandru Macedonski
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru toate regimurile totalitare, nu numai pentru comunişti, ci şi pentru nazişti, Biserica este întotdeauna cel mai mare duşman. Dictaturile au distrus biserici, le-au dărâmat, au ucis preoţi şi episcopi, i-au închis şi i-au torturat şi aşa mai departe. Naziştii au făcut asta, comuniştii au făcut asta.

Gabriele Kuby în interviu (noiembrie 2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-a fost n-a fost

Ce-a fost n-a fost. Pădurea şi vechea mânăstire.
Trecutul meu adoarme în neştire.
Nici aerul, nici noi nu ne-am opus.
Cine-a învins şi cine-a fost supus
nu ştim nici noi,
nici firul de trifoi.
Ce s-a-ntâmplat nu s-antâmplat,
ce-am blestemat n-am blestemat
şi-a fost păcat ce-am binecuvântat.
Ce înţeleg nu înţeleg.
M-am rupt în două şi-am rămas întreg.

poezie de Tiberiu Utan
Adăugat de Yigru Zeltil
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-a mai văzut?!

Dracul nu se-nchină popii,
Corb la corb nu-şi scoate ochii,
Drac la drac un rău făcut,
Cine dracu-a mai văzut?!

epigramă de George Budoi (11 septembrie 2008)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miraj

îmi sunt buzele însetate
şi trupul îmi pare un munte de sare
de unde sângele mi se adapă
şi sudoarea
chiar şi lacrima mea
abia mă târăsc
până la fântâna crescută-n pustiu
dar mereu ajung obosit
şi prea târziu
e vie fântâna
şi-acolo iar creşte-ntre dune
şi-o tânără fată cu cofele pline
apa răsfiră şi semne îmi face
răscolind setea din mine

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâna lui Panait

Între sat şi cimitir
a fost o fântână
fântâna lui Panait
săpată de acest om
pe care nimeni nu l-a văzut niciodată
nimeni nu-şi aminteşte cine a fost
se ştie doar că a săpat
o fântână
să îşi spele păcatul
sugrumat de durere
că şi-a omorât fratele

a săpat fântâna
la marginea drumului
şi pentru vii
şi pentru morţi
ca dar de împăcare
răcorind trupurile oamenilor
însetaţi de oboseală
şi lăsau închinăciuni
pe buza fântânii
în numele lui

morţii veneau numai noaptea
şi beau apă
însetaţi de uitare
sub povara lutului

acum fântâna nu mai este
în locul ei a crescut o salcie
ce-şi apleacă ramurile
spre pământ
cu lacrimi pe frunze

poezie de Ion Şerban Drincea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negrul nopţii

Cine-a zis că, toate, negre sunt în noapte?
Am văzut eu una albă, ce sclipea.
Ea era cuminte, eu... chitit pe fapte
Tot privind la mâţă şi... stăpâna sa.

-Doamne, ce frumoasă! – că uitai să spun:
Eu priveam la mâţă, gândul meu... cam nu,
Şi-mi şoptea, nebunul, mâna să mi-o pun
Pe spinarea mâţei. Doamna: -Ce faci, tu?

Nu-mi atinge pieptul! Eşti, cumva, băut?
-Rex, ia vino-aicea! Stai de pază! Şezi!
Dacă ăsta mişcă, ştii ce-ai de făcut!
Iară tu, mârlane, mişcă şi-ai să vezi!

Am rămas acolo stană răbdătoare,
Căci mă lămurisem: Rex era integru!
Şi, de-atunci încoace, încă mi se pare:
Noaptea, nu e mâţa, câinele e negru

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubite!

În ziua-ncoronării ca regină,
Pe când hameiul se-ntindea pe garduri
Să peticească plasa de rugină,
A venit iarna spulberând cu farduri...

Fântâna cu nectar s-a astupat
Cu fulgii ce ne-au tâlhărit aseară,
Au jecmănit verdele-nfiripat
Şi toţi bobocii vii de sălcioară.

Au fugit şi codanele din crâng,
Abia-mbrăcase trenciul primăverii!
E ger! Au murit mugurii pe rând...
Acum? Aşteptăm ziua re-nvierii?

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odaia bunicului

S-a dărâmat de-atâta timp bordeiul
În care vieţuia, cu soaţa lui, bunicul,
Uitase- Aspada la foc mic ibricul,
El bea titiun, c-aşa avea obiceiul

Se mai păstrează în "odaia bună"
Tabloul sepia de ţanţoş jandar'
Pe ea mustaţa perpelind-o pe jar
A fost, ăl veac, o dragoste nebună

Şi patul de fier, cu chilota aruncată,
Lângă iia de in cusută-n Bucovina
Îl divorţase zăpăcita. A cui să fie vina?
Şi trei copii umpluseră ograda toată

Pendula-i de decor, iar cucul e stricat,
În linişte se-ascunde amintirea-n scrin
Dar zgomote bizare de unde oare vin?
Se-aude, ancestral, un scârţâit de pat!?

parodie de Constantin Ardeleanu, după Ion Pillat
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Specializare de suprafaţă

A "făcut" arhitectura
Şi-a luat... un doctorat,
Dar fiind slabă structura,
"Casa" i s-a dărâmat...

epigramă de Constantin Enescu (7 august 2011)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!