Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Nicu Gavrilovici

Boala singurătății

A mai murit o noapte-n cordul meu,
Mi-a mai căzut un înger la picioare...
Pe Calea Laptelui, cu Dumnezeu
Mă plimb spunându-i ceea ce mă doare.

El mă privește zâmbitor și trist,
Îndurerat că nu mă înțelege...
Eu doar un muritor care exist,
El mai presus de moarte și de lege.

Dar ne plimbăm... si-mi face semn să tac;
Tăcerea e suprema fericire...
În cerul gurii simt cum se prefac
Ecourile în șoptiri de lire.

E liniste în mine de-nceput,
Când mâna Lui mă plămădea din humă,
Când morții încă nu plăteam tribut
Și nu purtam în păr argint și brumă.

Mă plimb cu Dumnezeu la braț spre nord
Ca un copil cu tatăl său spre școală...
Fiind ajunși la un comun acord:
Singurătate-ai cea mai cruntă boală...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Nicu Gavrilovici

Plânge Dumnezeu

Plânge Dumnezeu, (a câta oară?)
Îngerii în ceruri poartă doliu,
Viața a ajuns un promontoriu
Într-o mare de dureri... E seară...

Plânge Dumnezeu privind rebuturi,
Oameni doar la trup, la suflet draci,
Plâng părinți și nu ai ce să faci,
Răstigniți în lacrimă plâng fluturi.

Cenușii, cad stelele din ceruri,
Luna poartă trenă sângerie,
Fericirea-i oază-ntr-o pustie
Înspre care nu mai umblă trenuri.

Morții știrbe aducând obolul
Spre Șeol nebunii vând bilete,
Mame nu mai vor nască fete
De când troc e socotit violul.

Plânge Dumnezeu... Sunt șanse slabe
Să zâmbească-n următorul veac
Când privește un popor sărac
Puși de-ai săi aleși în patru labe.

pamflet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Înțelepciunea morții

Cine nu se naște nu moare.
Moartea e cea mai trainică lucrare a lui Dumnezeu.
Soarta ta este de muritor, dorințele te depășesc.
Cu cât ai mai mult, cu atât pierzi mai mult prin moarte.
Râsul este izvorul vieții, plânsul este al morții.
Să trăiești ca și cum ai fi nemuritor, mori cu aceeași credință.
În fiecare om zace un mort – trecutul.
Când mori te întorci la locul nașterii.
Nu vorbi des despre moarte, îi poți atrage atenția.
Datorită morții a intrat morala în viața noastră.
Viața este un împrumut al morții.
Pot trăi la nesfârșit cei ce nu au nimic de făcut.
Când știi de toate mergi spre moarte cu ochii închiși.
De unde știm că nu ne așteaptă cu dor cei care au plecat?
Știm vom muri, dar nu știm uneori am murit deja.
Nu preocupă moartea acum, am să mă ocup de ea după.
Moartea ta este treaba altora, nici tu nu te poți ocupa de ea.
Nu ducem lipsă de timp, ci de viață.
Cunosc moartea mai bine decât morții.
Cine pătrunde trufaș în moarte?
Cineva arde, cineva putrezește în viață fiind.
Orice termen de garanție amintește de moarte.
Spitalele au nevoie de bolnavi, cimitirele de morți.
Cei vii se duc, morții rămân ca martori.
Când viața nu există, nici moartea nu are loc.
Iubirea nu ne apropie și nici nu ne depărtează de moarte, dar ne dă curaj.

poezie de
Adăugat de Boris Marian MehrSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Lelia Mossora

Fluture de noapte

Sunt un fluture de noapte
care își arde mereu aripile de cântec…
Sunt femeia
care aduce întrebări eterne în suflete…
Sunt eu...
cea care ucide apusul
cu umbre de vis...
Sunt mâna care mângâie
si gândul care sărută...
Sunt adierea vântului prin părul tău...
Sunt liniștea care se cerne deasupra luminii...
Atinge-mi fața afli
cum se aprind în mine felinarele sângelui!
Atinge-mi căldura
poți topi vorbele la flacăra
trupului meu!
Se cutremură amurgul în brațele mele
când te mângâi...
Calea Lactee își pierde urma în mine...
Eu sunt cea care te cheamă la festinul iubirii...
Eu sunt cea care întinde mâna spre tine
ca spre o oază de fericire...
Dă-mi cupa gurii tale să mă îmbăt cu abisul tău!
Dă-mi palmele le adun
intr-o lacrimă de ploaie
care să spele toate nopțile plânse odată!

Modelează lutul meu
poți face din el
chipul adevărat al omului din mine!

Scrijelește cu buzele tale urme de dor
atât de dureros încât
să nu-mi mai treacă nicicând!
Și nu te mai întreba ce se intamplă!
Suntem doar noi doi,
atât de puri
albul e prea puțin alb
și cerul prea puțin înalt
ca poată ajunge până la el
ceea ce simțim:

infinitul fiecăruia dintre noi...

poezie de (6 martie 2004)
Adăugat de Lelia MossoraSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Un semn de moarte rătăcit...

îmi las mâna atârnând de-o fașă,
mă doare umărul cumplit,
ieri l-am lovit cazând de-o dată,
un șanț în el m-a tolănit

și pentr-o clipă îndelungă,
în ochii mei a fost nimic,
când m-am trezit striga o umbră,
ce-mi ridica trupul căzut

și ce durere nemiloasă,
ce chin în mine cuibărit,
zvârcolea simțind cum lasă
un semn de moarte rătăcit

acum când scriu, scriu doar cu stânga,
căci mâna dreaptă n-o mai simt,
simt umărul ce se tot umflă,
și-mi ține orele scrâșnind

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cântecul vieții

Iubirea imensă și fără măsură ce se revarsă în mine,
Atunci când iubesc, îmi iluminează fiecare părticică a ființei mele
și îmi inundă pentru totdeauna universul lăuntric
cu o mulțime de mesaje tainice ce provin de la Dumnezeu.
Tocmai de aceea, în această viață
nu mai sunt niciodată sigur, ci îmbrățișat de Dumnezeu Tatăl.

Energia cea tainică a iubirii, ce provine de la Dumnezeu Tatăl,
Se revarsă în valuri prin mine atunci când iubesc și
astfel devine cu putință îmbrățișez și să ofer iubire
fiecărei ființe umane ce există pe acest Pământ
și totodată merită să-mi primească iubirea.
Tocmai de aceea, în această viață
nu mă mai simt niciodată însingurat sau singuratic.

Dat fiind faptul am savurat și savurez fără încetare
Nectarul cel divin al vieții,
Tocmai de aceea, în această viață
nu mă mai simt niciodată însingurat sau singuratic.

Dat fiind faptul m-am adăpat și mă adap fără încetare
de la fântâna cea magică a vieții,
Tocmai de aceea, în această viață
Nu mă mai simt niciodată un veșnic însetat.

Dat fiind faptul energia mirifică a timpului
mi-a șoptit într-un mod tainic la ureche
cântecul manifestării atemporale,
care mă face să basculez în eternitate,
Tocmai de aceea, în această viață
nu mai simt niciodată starea de oboseală sau de vlăguire.

Dat fiind faptul viața trăită intens și plenar
mi-a dezvăluit în mod gradat misterul fascinant al morții,
Tocmai de aceea, în această viață
nu mai sunt deloc înfricoșat.

poezie din Aforisme și cugetări despre viață
Adăugat de MorticiaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Mandolinate

Când l-a zărit,
Venea în sus
Din răsărit,
Ea — din apus.

De nu mă-nșel,
Era-n april:
Copil și el,
Și ea copil!

Cum s-au văzut,
Dragi și-au căzut.
Cum și-au zâmbit,
Și s-au iubit.

Și-au hoinărit
În jos și-n sus,
Spre răsărit
Și spre apus…

Dar ceasul cel
Fatal veni —
Ea râse, el
Îngălbeni:

S-au despărțit;
Și ea s-a dus
Spre răsărit,
El — spre apus…


II
Te prind
Fiori
Privind
La flori
Vai, când
Mai treci
Pe vechi
Poteci
Și vezi
Trecând
Perechi
La braț,
Și cum
Te-abați
Din drum,
Oftezi
Și-ți chemi
În gând
Un blând
Profil,
Și gemi
Plângând
Nebun,
Ca un
Copil!


III
Eu știu cât sânt
De efemer —
Un fulg în vânt —
Dar până pier,
Vreau te cânt!
Un cântec sfânt
Cum n-a sunat
Mai minunat
Nici pe pământ
Și nici în cer…
Și-atâta-ți cer
În schimb, ca preț:
Doar zâmbești
Când trist, pe drum,
Îl întâlnești
Pe cântăreț —
Tu numai cum
Știi zâmbești!

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

Dumnezeu face dializă
stă la rând, laolaltă cu alți zei, asemenea lui
nu are voie miște câteva ore
nu mai are când să se plângă
că nu-i mai ajunge timpul

Dumnezeu face dializă
îi e interzis să-i fie foame, sete
acum e doar o bucată inertă de carne
peste care el însuși, cândva
a suflat viață simplă, de om

Dumnezeu face dializă
mâna lui stângă e plină de înțepături
hematoame, umflături și alte însemne
el râde și uneori îl pornesc lacrimile
dar își amintește ce-i spunea tatăl său
despre zeii ce n-au voie plângă
niciodată...

poezie de din Black metal
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

Exist

Exist în clipa strivită de pașii mei
Exist în lacrima uscată de nefericire
Exist în clipa uitată în mine
Exist în sufletul strivit și fără speranță
Exist în inima-mi ce-și dorește încă apusuri de soare, zeul uitării
Exist ca pot strălucesc cu cerul în ochii mei
Exist ca să mai am încă clipe multe de fericire
Exist ca iubesc înca măcar odată
Exist ca vreau încă să mai fiu eu

poezie de (octombrie 2008)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Pavel Lică

Fratelui de peste Prut

Aș vrea să-mi fie sărbătoare,
O zi la care ne-am gândit,
Iubite frate-al meu rănit,
De dincolo de râul mare!

E Prutul rana ce ne doare
De-un veac și încă ne mai dor
Străbunii ce-au murit cu dor
Să vadă România Mare!

În piept ne bate, încă, tare
Aceeași inimă de daci,
Și cum să tac și cum să taci,
Când strigă-n noi Ștefan Cel Mare?

O limbă-avem, în care scris-a
Luceafărul, pe cerul sorții,
Că-n veci vom fi deasupra morții,
Uniți, din Nistru pân' la Tisa

Și pân' la Dunăre și Mare,
Că însuși Dumnezeu dorește
Să fim poporul ce-nflorește
Grădina Maicii Lui sub soare.

E timpul, frate-al meu rănit,
Să intri-n casa părintească;
Te-aștept cu dragoste frățească
Și-uniți vom fi de neclintit!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O, până când?...

De-atâta vreme-auzi și tu chemarea
Spre ceruri, spre lumină și spre rai,
Și tot n-asculți, nici plânsul, nici cântarea
Și nu-ți îndrepți nici gândul, nici cărarea:
O, până când, o, până când mai stai?
Văzut-ai și tu lucrurile care
Pe alții mulți i-a-ntors din calea rea,
Dar tu mereu rămâi în nepăsare,
În cea mai rea, în cea mai tristă stare.
O, până când, o, până când așa?

O, tu cunoști moartea nu-i departe,
Că mergi spre focul iadului dintâi,
Și totuși tu rămâi pe căi deșarte,
Rămâi în foc, în chin, în plâns și-n moarte!
O, până când, o, până când rămâi?

Tu știi și de la tine ce așteaptă
De-atâta vreme și astăzi Dumnezeu!
Cunoști chemarea sfântă și-nțeleaptă,
Cunoști și calea rea și calea dreaptă:
O, până când, o, până când în rău?

A mai trecut un an din scurta-ți viață
Și-acesta-i poate ultimul ce-l ai.
O, smulge-te din neagra nopții ceață,
O, rupe-ți vălul negru de pe față:
O, până când, o, până când mai stai?

Curând solia morții-o să te cheme
Răsplata cea de veci ca ți-o iei.
E vremea hotărârilor supreme,
E azi a mântuirii tale vreme!
O, până când, o, până când nu vrei?...

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dumnezeu a murit!

Viața îmi joacă tot felul de feste,
Și-aruncă-n mine cu un zar măsluit
E clar, nici nu mai încape poveste,
Pentru mine, Dumnezeu a murit!

Ce-mi era drag a călcat în picioare
Viața și corbii-in stol nesfîrșit,
Nuqq am pe lumea asta1 nicio chemare
Pentru mine, Dumnezeu a murit!

Totul este trist și totul este gol
De tata, un accident ne-a desparțit,
Iar mama zâcând fără viață-n formol,
Pentru mine, Dumnezeu a murit!

Și pe motanul meu drag, pe Buzdugan,
Frumos și blând, scump și prea iubit,
L-ai luat degrabă, precum un uragan,
Pentru mine, Dumnezeu a murit!

Las pe alții ce-s în neagra genune,
Creiere spalate, emotivi-n asfintit
Ce-aveți nevoie, de-un crez, o minune
Dar pentru mine, Dumnezeu a murit!

poezie de (iulie 2021)
Adăugat de Alexandru DospinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Teză despre moarte

o parte din sufletul meu e în doliu
după părinții dragi care-au murit
pământul i-a acoperit ca un lințoliu
dar ei sunt împăcați cu fața spre zenit.

așa e viața cu moartea sfântă lege
ne naștem cu ea o purtăm în noi
dar nu e om acela care nu culege
lumini și fericiri savuroase și moi.

încă viața o iubesc cu moartea în spinare
încă nu știu cum să o confrunt
cu probleme apasă spatele mă doare
suspină și timpul prin părul cărunt.

când va veni ziua să nu-l văd pe soare
am să-i zâmbesc morții n-am să mă încrunt.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Frunze de toamnă, frunze pe care pământul le atrage și pe care lumina le străbate... Nu mai rămâne aproape nimic în ele din ceea ce se cheamă viață; soarele lui Dumnezeu le îmbracă într-o strălucire supremă înainte ca vântul lui Dumnezeu să le risipească. Elanul lor nu mai este cel stârnit de seva îndrăzneață a primăverii; sunt ca suspendate între cer și moarte... Tot astfel e iubirea ajunsă la acel grad de maturitate de o clipă, când tot ceea ce are ea temporal cheamă mormântul, când tot ceea ce are ea etern își ia zborul spre Dumnezeu.

în Ignoranta înstelată
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poem din Apuseni

caut poteca copilăriei mele
cât de repede o găseam printre brazi
azi doar un imens câmp de cioturi
arborii de ieri au primit chipuri ciudate
uneori așez și sculptez în ele chipuri de om
să se știe cine a mânuit securea
alteori plâng
din semințe adormite
rugându-mă să răsară pădurea la loc
Doamne, fii alături de mine
ajută-mă să nu mă rătăcesc
dumnezeu aude
lui dumnezeu i se face chiar milă
întelept privește în jur
și crește în mine arbori
m-a numit chiar pe mine paznic
apoi mulțumit mi-a trimis în dar păsări
neîntrecute in triluri
dar mie doamne, dar mie doamne
nu-mi dai glasul lor
zic eu omul, dorind din ce în ce mai mult
si dumnezeu râde, un râs fermecător de om mare
care le știe pe toate
ție fiule,
ți-am dat glas prin cuvânt
fii și om, și pom și pasăre!
apoi gânditor îmi arată drumul spre casă
intră cu mine aplecându-se pe sub poarta de lemn
mama ne iese râzând înainte
îi sărut bucuros mâna
când ea mângâie pe creștet
dumnezeu plânge lânga mine ca și un copil.

poezie de (iunie 2010)
Adăugat de Florica IacobSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

El, cuvântul

gândesc la acea vreme,
Cea mai dintru început
Când visam scriu poeme,
Când, de dor, eram pierdut

Și când flăcări împresoară
Din vulcanul clocotind
Din iubire de-o fecioară
Ce o văd și-acum zâmbind...

gândesc a nostalgie
Cum plăteam acel tribut
De nopți scurse-n poezie
Având vers ca așternut

Și cum lira și cavalul
Fără note îndestul
Sau un vin umplând pocalul
Nu îmi erau preambul ;

Doar iubirea cea flămândă
Pusă pe rebeliuni
Și născută spre osândă
Făcea din condei minuni.

Marea-ntreagă de cuvinte
Cotropită de furtuni
Mi-a adus de vremi aminte
Când eu ne visam mai buni.

El, cuvântu-n versuri pline
De nimicul ce-a rămas,
Sufletului ce mă ține,
În tăcere îi dă glas...

poezie de (28 august 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian MoroșanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Pavel Lică

EDENUL DIN PĂCAT

A fost o noapte-n care, un șarpe înălțat
Din trupu-mi, ajunsese la fructul mult visat;
Era-n încolăcire speranță de-nceput,
Al unei alte ere, într-un Eden pierdut!

Otrava-i, strecurată în fructul interzis,
Avea să mă îmbete cu vis de Paradis,
Zvârlit fiind de Domnul în iadul unui glod,
Cu-același șarpe care mă-mbie-a face plod,

Să înmulțesc cu Eva, pe Terra aruncat,
Iubirea nopții-n care trecut-am în păcat
Și-mpuns cu furci din spate de îngerul căzut,
Cu șarpele din mine s-o iau de la-nceput...

De-atunci tot în minciună trăiesc ce mi-a plăcut,
Când, gol de-naripare, doar Domnul m-a văzut;
A fost o noapte-n care toți îngerii-au strigat,
Că voi visa Edenu-n păcatul meu chemat!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Moarte, tu n-ai nume de Om

(scris pe patul de spital, aprilie 2018)

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă și un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăbovește jos
sub deal un pic
sting lumina apa
gazul și să las o cheie
ori nu știai am
o mamă și un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca și când
ar fi fost fie
un anotimp în care
aș fi putut plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
-ți mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
și sunt gol-goluț că n-am putut
-mbrac nimic
așa sun Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
strâng trecutul și viața între dinți
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ți-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăbovești la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar știai
că-i bolnav și trist
și-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un se4mn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
știu te grăbești
și-i musai
revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu știai
și o mamă care a lăcrimat destul
și-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greșit de vii pândind
și totuși dacă vii
adu-mi și tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost și încă sunt

noa haide moarte hai

pășește-n cet de poți
injectează-mi în vene noaptea
fie și în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mî-ndrept
apoi taci
că n-ai nume de Om

apoi taci
apoi taci
taci...

poezie de din Lacrimi de pe altarul trupului (aprilie 2018)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Iuliana Dinte

Dacă-ai ști

Dacă-ai ști ce rău mă doare neputința din oftat,
Când mă-ntorc de la cerșit cu un braț de flori uscate.
Le-am cules de la nebuni, de pe un tărâm turbat,
Unde toate par frumoase, dar sunt putrezite toate.

Dacă-ai ști că-n parul meu joacă draci scăpați din horă,
Rușinați de propriul teatru și de slăbiciuni înalte,
Făr vadă cum o clipa se înghesuie-ntr-o oră,
Și cum în atâtea ore mor doar clipe sufocate.

Dacă-ai ști cum mă apasă trei suspine pe ființă,
Și cum rup din mine cerul, îmi scuture iubirea,
Ce-am vândut-o la nebuni pe trei sticle cu credință,
-nbăt noaptea cu ele, ca să nu mai simt durerea.

Dacă-ai ști iadul tot mi-e complice-n poezie,
Când te scriu între blesteme și te leg de adevăr,
Ai simți că mi-e iubirea, mai presus de o hârtie,
Și-ai veni de printre demoni să-mi pui stelele în păr!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poem cardinal

tot mai spre sud iubite vom fugi
spre marea barieră australă
când timpul nostru mai puțin va fi
și lumea - o enclavă abisală

tot mai spre vest iubite vom pleca
precum atlanții ne-om scălda în valuri
râvnitul el dorado-l vom afla
ascuns în propriile idealuri

tot mai spre nord iubite vom sui
spre tundre-n care gerul este rege
când marea taină-a vieții o vom ști
când rostul morții îl vom înțelege

tot mai spre est iubite vom migra
ca doi cocori cu aripi fermecate
ce pururi spre lumină ne-or purta
cât timp în piepturi inima ne bate...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Mai trăiești?

Îmi este dor de tine ca de rai
Îngerul meu albastru și bălai
Și mă gândesc la tine cu păcat
Îngerul meu căzut și supărat.

Nu știu cum e să-l pierzi pe Dumnezeu
Cum e să mori... dar cred că nu e greu
Cât văd că e de greu te-am pierdut
Respir cu trupul tot, am suflet mut.

Că viața mea fu ca un vis din care
Nu știu cum am putut să mă trezesc
Să părăsesc un rai pentru o floare
Pe care veșnic n-am cum s-o găsesc.

Oi fi murit... că nu mai simt iertare
Dar sufletul există, că mă doare.

poezie de din Carte de bucăți
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook