În iarba de pe runc

Priporul rămânea în urma noastră,
pădurea de stejarii se ridica pe deal,
iar vântul aduna frunzişu-n creastă
cu melodii scăpate seara din caval.

Poteca strâmtă s-afunda deodată
în umbrele rămase-acolo peste veac
cu întâmplări de povestit în vatră
când vânturile iernii suflă în cerdac.

Te-mbrăţişam la marginea pădurii,
stejarii seculari se legănau uimiţi,
privind mirajele urcând pe nurii
din adâncimea ochilor nedumeriţi.

Când te lăsam din braţe câteodată
mă aduceai-napoi, să te sărut adânc,
dar mă priveai îndată speriată
când te-aşezam în iarba de pe runc.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În iarba de pe runc

Priporul rămânea în urma noastră,

pădurea de stejarii se ridica pe deal,

iar vântul aduna frunzişu-n creastă

cu cântece plecate seara din caval.

Poteca strâmtă s-afunda deodată

în umbrele rămase-acolo peste veac

cu întâmplări de povestit în vatră

când vânturile iernii suflă în cerdac.

Te-mbrăţişam la marginea pădurii,

stejarii seculari se legănau uimiţi,

privind mirajele urcând pe nurii

din adâncimea ochilor nedumeriţi.

Când te lăsam din braţe câteodată

mă aduceai-napoi, să te sărut adânc,

dar mă priveai îndată speriată

când te-aşezam în iarba de pe runc.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În iarba de pe runc

Priporul rămânea în urma noastră,
pădurea de stejari se ridica pe deal,
iar vântul aduna frunzişu-n creastă
cu melodii scăpate seara din caval.

Poteca strâmtă se-afunda deodată
în umbrele rămase-acolo peste veac
cu întâmplări de povestit în vatră
când vânturile iernii suflă în cerdac.

Te-mbrăţişam la marginea pădurii,
stejarii seculari se legănau uimiţi,
privind mirajele urcând pe nurii
din adâncimea ochilor nedumeriţi.

Când te lăsam din braţe câteodată
mă aduceai-napoi, să te sărut adânc,
dar mă priveai îndată speriată
când te-aşezam în iarba de pe runc.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublshers, Bucureşti 2018 (2018)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea seculară

Mai regăsesc şi-acum pădurea seculară,
stejarii sunt la fel de falnici ca-n trecut,
rămân uimit privindu-i ca întâia oară,
când ne iubeam sub ei pe-o umbră de sărut.

Doar calea până-acolo-mi pare mai schimbată,
urcând din greu printre măceşii înfloriţi,
întinşi pe gard, mai încărcaţi ca niciodată,
când seara spre poiană ne-ndreptam grăbiţi.

Privind printre stejari deodată mi se pare
că prin zăvoi zăresc trecând pe cineva –
este doar umbra ta care-n văzduh dispare
lăsând doar amintiri confuze-n mintea mea.

Adie vântul printre crengi, ca altădată,
mi-arunc prin vreme ochii minţii înapoi,
revăd în apa râului, curgând netulburată,
cum alergam sub razele de lună goi.

Către apus mă-ntind pe iarba mătăsoasă,
las gândurile să alerge-n voia lor,
şi-adorm cu amintirea ta încă rămasă
pe necuprinsul karmei sfinte-a unui dor.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre vis[toare

Se lasă înserarea, iar ziua obosită
dispare printre arbori şi urcă înspre cer,
curg razele de lună, cernute ca prin sită,
din tolba nevăzută a unui lăncier.
Statuile-adormite pe soclurile grele
par umbre visătoare ajunse din trecut,
iar frunzele uscate, căzute peste ele,
însemnele uitării din veacul dispărut.

O buhă retrezită, în liniştea astrală,
planează în derivă sub tufa de măceş,
în urma ei pădurea, măreaţă catedrală,
ascunde în adâncuri o ceată de răzeşi.
Îndată mă cuprinde o teamă neştiută,
venită fără veste cu spaime din văzduh,
cu aripa întinsă, sub umbra desfăcută,
pe căile-ncurcate s-a rătăcit un duh.

Deodată, speriată, tu vii tot mai aproape,
eu te cuprind în braţe şi te sărut adânc!...
Cu buza tremurândă, întinsă peste pleoape,
simt lacrima sărată din ochii care-ţi plâng.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de iunie

Cânta deasupra pasărea măiastră,
pădurea tremura cuprinsă de fiori,
iar vântul, răscolind frunzişu-n creastă,
se rătăcea prin teii încărcaţi de flori.

Creştea în zare luna tremurândă,
iar noi priveam uimiţi, sub cerul de oţel,
cum umbrele, pornite să se-ascundă,
pluteau în spatele cetăţii, sub crenel.

Măceşii peste zid dădeau în floare,
se agăţau în gard cu spinii de uluci,
privind miraţi, văzând cum mă seduci,
la pieptul tău strângându-mă mai tare.

Abia atunci, uitându-mă mai bine,
păgâne năluciri vedeam în ochii tăi,
mă-ndepărtam, să mă desprind de tine,
dar mă trăgeai să vin în braţe, înapoi.

Şi m-a cuprins o vrajă, dintr-odată,
pluteam în lumi de vis, departe-n infinit,
nici nu mai ştiu ce-a fost, dar m-am trezit,
căci se rupea deasupra bolta înstelată.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea seculară

Mai regăsesc şi-acum pădurea seculară,
stejarii sunt la fel de falnici ca-n trecut,
rămân uimit privindu-i ca întâia oară,
când ne iubeam sub ei pe-o margine de lut.

Doar calea până-aici îmi pare mai schimbată,
urcând din greu printre măceşii înfloriţi,
ce dau prin gard, mai încărcaţi ca niciodată,
când seara, din pădure, revemim grăbiţi.

Ajuns între stejari deodată mi se pare
că împrejur zăresc trecând pe cineva –
este doar umbra ta care-n văzduh dispare
lăsând doar amintiri confuze-n mintea mea.

Privesc cu nostalgie locul de-altădată –
mi-arunc prin vreme ochii minţii înapoi,
revăd în apa râului, curgând netulburată,
cum alergam sub razele de lună goi.

Către apus mă-ntind în iarba mătăsoasă,
las gândurile să alerge-n voia lor,
şi-adorm cu amintirea ta încă rămasă
pe aripa fără sfârşit a unui dor.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

România-i vatra noastră

De la Dunărea bătrână
Până-n vechea Bucovină,
Din munţi la marea albastră,
România-i vatra noastră.

Din Carpaţii legendari,
Din apa rece de izvor,
Din stejarii seculari,
Primeşte sevă-acest popor.

Ne mândrim cu tricolorul
Fluturând pe-albastrul cer.
Ne mândrim cu-întreg poporul
De români care nu pier.

Pe-aceste plaiuri ne-am născut
Şi tot aici vom dăinui.
Aici soarele-am văzut,
Noi nicicând nu vom pieri.

Românul va dăinui
Cât va fi pământul.
Doar atunci el va pieri,
Când va pieri vântul.

poezie de Dumitru Delcă (4 ianuarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul pădurii copârţite

Pădurea-i speriată tare
De grimasa lor din buze,
Parcă-i lovită de obuze
Când vin hoţii cu topoare.

Vin pădurea să omoare
Singuri, fără călăuze...
Pădurea-i speriată tare
De grimasa lor din buze.

Pădurea tremură ca varga,
De-a hoţilor ameninţare
Că ei lovesc fără cruţare,
O ciopârţesc, o duc cu targa...
Pădurea-i speriată tare.

rondel de Ioan Friciu (21 iunie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de hiacint

O, cum se duce timpul, lăsând pe piedestale
statuile-nsetate de neuitatul zbor,
pe când din miezul iernii se-apropie agale
o altă primăvară pe-o aripă de dor.

Zăpezile flămânde se zbat de-o săptămână
să-şi ţină ghioceii la sânul dantelat,
la marginea pădurii din vraja lor adună
speranţele pierdute sub cerul înstelat.

Mai bate încă vântul, iar firigul de afară
mă ţine lângă sobă, cu gândul mohorât,
tăciunii strânşi în vatră, în fiecare seară,
îmi spun poveşti uitate, să-mi ţină de urât.

Ascult acum povestea pe care mi-ai citit-o
întinsă pe-aşternutul cu flori de hiacint,
şi parcă deodată te văd venind, iubito,
călare pe licornul cu frâul de argint.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de hiacint

O, cum se duce timpul, lăsând pe piedestale
statuile-nsetate de neuitatul zbor,
pe când din miezul iernii se-apropie agale
o altă primăvară pe-o aripă de dor.

Zăpezile flămânde se zbat de-o săptămână
să-şi ţină ghioceii la sânul dantelat,
la marginea pădurii din vraja lor adună
speranţele pierdute sub cerul înstelat.

Mai bate încă vântul, iar frigul de afară
mă ţine lângă sobă, cu gândul mohorât,
tăciunii strânşi în vatră, în fiecare seară,
îmi spun poveşti uitate, să-mi ţină de urât.

Ascult acum povestea pe care mi-ai citit-o
întinsă pe-aşternutul cu flori de hiacint,
şi parcă, deodată, te văd venind, iubito,
călare pe licornul cu frâul de argint.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seră de toamnă

Când seara de toamnă îmi bate la uşă
cu vântul sihastru venit dinspre nord,
văd flacăra zveltă urcând din cenuşă,
trecând prin tăciunii în plin dezacord.
Prin fanta rămasă din nou redeschisă,
aruncă balauri de umbre-n tavan,
aduşi dintr-o veche poveste rescrisă,
uitată cândva într-un mitic vulcan.

Aş vrea să adorm, însă gânduri haine
mi-alungă uitarea dorită-ndelung,
iar umbra jucată-n perete îmi spune
s-alung nedorite-amintiri care plâng.
Dar somnul rămâne o falsă dorinţă,
la marginea nopţii oprită discret,
pe umbre amare, din nori de căinţă,
venite pe doruri în chip de regret.

Şi parcă, deodată, aud dinspre sobă
un cântec plecat înspre uşa din hol
din jarul ce cântă romanţe de probă
cu note din care-a scăpat un bemol.
Dar liniştea nopţii se-aşterne îndată,
aud numai vântul cum bate în horn,
adorm şi visez că te-ntorci împăcată,
prin hăuri de timp, călărind un licorn.

poezie din Drum spre eternitate, Ed. ePublshers, Bucureşti, 2019
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus de toamnă

Curgea apusu-n zarea clară,
o clipă-a stat în vârf de fag
ca un arcuş peste vioară
cu ultimele corzi drept prag.
Dar îl trăgea-napoi îndată
o mână de vrăjit scripcar
de tremura pădurea toată
sub geana cerului de jar.

Mai sus în deal la cetăţuie
trei raze din apusul scurs,
rămase-nfipte pe călcâie,
ţineau domniţelor discurs.
Şi mă uitam aşa, din creastă,
cât de frumoase..., cele trei,
cu părul în bentiţă-albastră
iar fustele-n culori de tei.

Cu cât se-ntuneca mai tare
pe toate le doream mai mult,
viorile-mi cântau barbare,
dar am fugit să nu le-ascult.
Şi m-am oprit mai jos, în vale,
la mica cârciumă din sat,
beam vin din antice pocale
privind în urmă cu păcat!

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediţia din 14.04.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasa pădurii

dansez cu vântul printre vestite iele
stejarii îmi sunt martorii la fericire
sublime emoţii alunecă sub piele
mă îndepărtează de nenorocire.

petrec ore lungi în mijlocul pădurii
freamătul lăuntric imită pe stejar
cântecul iubirii mi l-au dat trubadurii
să nu stau niciodată ca pe jar.

am fost şi voi rămâne mireasa pădurii
mirele meu e un chipeş bărbat
la nunta noastră au jucat pandurii
şi nici o spaimă nu i-a perturbat.

roua din stele îmi spală condurii
drumul spre lumină nu este curbat.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba înaltă până la sărut

doar ochii tăi
mai sfidează trecerea amurgului
prin lunete aprinse
prin sărut de ocean

mă întristezi doar când te rogi
pe marginea patului
când vuieşte noaptea
la geam
cu aripi subţiri

să nu plec
să nu pleci
cu toţi copacii
spre o prăpastie
de ploaie adâncă

te cunosc mai acut decât
rochia pe care o porţi
dezinvolt
ridicată deasupra apelor reci
peste coapse
atunci când calci desculţă
pe frunze de aer
pe nisipul din mine
peste vara fierbinte
prin văzduh

prin iarba înaltă
până la sărut

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neuitarea din vis

Se lasă-nserarea şi focul din vatră
pictează cu umbre poveşti pe tavan,
rafale de vânt rătăcesc prin polatră
cu caii-nhămaţi la un mitic rădvan.
I-aud cum nechează la uşa-ncuiată,
bătând din copite în pragul de lemn,
dar vântul, rotindu-se-n loc, deodată,
le taie elanul c-un aspru consemn.

Şi parcă aud din trecut o chemare,
trecând peste mine pe aripi de dor,
scăldat în parfum de cireşe amare
rămas în memorii neşterse de zbor.
A fost doar o clipă ivită spre seară,
la margini de visuri venite ad-hoc,
când doru-ncepuse să cânte afară
prin fanta tăiată-ntr-un magic ghioc.

Simţeam că-l alungă o iarnă haină
ascunsă sub mantii de nori cenuşii,
întinşi fără margini pe bolta senină,
când încă voiam din trecut să revii.
Dar vântul iesind răzvrătit din polatră,
cu trupu-i fluid alergând spre abis,
striga peste umăr, cu-o voce speriată,
a fost doar un vis... rătăcind peste vis!

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de mai

Cânta deasupra pasărea măiastră,
pădurea fremăta cuprinsă de fiori,
iar vântul, răscolind frunzişu-n creastă,
se rătăcea sub plaiul încărcat cu flori.

Salcâmii peste gard dădeau în floare,
cu crengile trecând peste uluci,
şi se mirau văzând că mă seduci,
la pieptul tău stângându-mă mai tare.

Şi-abia atunci, uitându-mă mai bine,
păgâne năluciri vedeam în ochii tăi
mă-ndepărtam să mă desprind de tine
dar mă trăgeai să vin în braţe, înapoi.

Şi m-a cuprins o vrajă dintr-odată,
pluteam în lumi de vis, departe-n infinit,
nici nu mai ştiu ce-a fost, dar m-am trezit,
căci se rupea deasupra bolta înstelată.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe-o aripă de vis

Pe-o aripă de vis, în prag de seară,
iubiri trădate se întorc pe rând
să îmi aducă-n margine de gând
regrete lungi pe strune de ghitară.

Ajung târziu cu amintiri lăsate
în golful strâmt al unui mic fiord
pe vânturile reci din polul nord,
să-mi răscolească vechile păcate.

Dar nu le cer nici milă nici iertare,
ci doar tăceri din magice-mpăcări
ascunse-adânc sub brâuri de fiori,
şi-n zâmbetul din fiecare floare.

Voi adormi sub vraja nesfârşită
din melodii trecute peste veac,
de visu-n care-aş vrea să le împac
cu duci poveşti din fosta recuzită.

Abia când zorii fi-vor la fereastră
voi resimţi că-a fost numai un vis
de întâmplări pe care le-am rescris
cu florile uitate într-o glastră.

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleca un tren

Ploua tăcut în seara noastră,
iar trenul ce pleca din gară
avea doar chipu-ţi la fereastră
cu zâmbetul rămas afară.
Pleca încet, dar nu ştiu unde,
lăsând în urmă mica gară,
iar eu priveam rănit de-afară
prin stropii ploii tremurânde.
Rămas acolo-n prag de seară,
mergeam confuz, în urma ta,
văzând că trenul ce pleca
purta o mască mortuară.

Dar unde pleci?–te-am întrebat,
cu glas pierdut, în ploaia rece,
când trenul aştepta să plece
cu chipul tău, în păr buclat...
Nu mi-ai răspuns, dar ai zâmbit,
privind peronul cenuşiu,
unde plângeam încă mâhnit
plecarea ta c-un tren pustiu.
Plângeam încet cu fulgi de nea
care-mi cădeau în suflet doar,
iar tu, din trenul selenar,
priveai adânc uimirea mea.

Dar ai plecat, într-un târziu,
iar chipul tău, rămas o pată,
mă răscolea fără să ştiu
de-o să mai vii-napoi vreodată.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediţia: 31 decembrie 2019 (31 decembrie 2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeiască

Când vor şti prunii să citească,
Până şi vântul va şti carte;
Ce-i mic mai are timp să crească,
Şi ce-i aici va fi departe.

Când vor fi daţi la facultate
Salcâmii care cresc sub lună,
Dreptatea va fi nedreptate
Şi-nţelepciunea – o nebună.

În timp ce stelele vor plânge
Din ceruri, de singurătate,
La nunta noastră se vor strânge
Toţi înţelepţii din cetate:

Stejarii, cornii şi salcâmii...
Dar tu vei fi cea mai frumoasă
Printre toţi învăţaţii lumii
Care vor sta cu noi la masă!

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tropote

Mureau încet fără curaj
Şi trişti şi scunzi
Că nici triaj
Nu mai era în urma lor
Şi nici un tren
Şi nici o gară prinsă-n stern
Să-i mute parcă din blestem

Şi n-aveau cui
Să-i plângă dorul
Nimănui

Mureau încet
Nici nu ştiau
Că înşişi fiii lor erau
Ai lor şi parcă-ai orişicui
Pribegi pe zimţii cerului

Veni o zi urcând în timp
Cu ceterele peste grind
Aveau acum arginţi destui
Dar parcă totuşi un alean
Că nici un cal nu mai era
Şi nici un deal şi nici un mit
Să-l treacă murgul nărăvit
Ca nechezând să scurme-n ger
Cu mândra-i coamă către cer
Să şi-o reverse peste crâng
Un cal cu tropot din adânc

Veni o vreme şi târziu
Când latră vântul a pustiu
Aduşi cu ochii în pământ
Visând la murgul din adânc
Şi la zăpezile din lunci
Crescute braţelor de-atunci
Doar umbra unui cal
Atât
Or aştepta-o din trecut

poezie de Mihai Robea
Adăugat de Mirela Băcilă
Comentează! | Votează! | Copiază!