Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Rodica Constantinescu

Jelim cu toții-n cor

O țară-ntreagă-și plânge ursita rea și morții,
Iar brațe mii se-nalță spre ceruri cu durere,
Jelim cu toții-n cor, năpăstuiți ai sorții,
Văzând cum viața noastră nu e decât părere.
Dar până când, o, Doamne, să suferim tăcuți,
Văzând înmărmuriți că ce ni-i drag se duce?
Cum să privim spre moarte fără o vorbă, muți,
Să ne lăsăm copiii să fie-ntinși pe cruce?

Treziți-vă români cât nu e prea târziu
Și să luptăm acum pentru urmașii noștri!
Nu mai lăsați vlăstare să zacă în sicriu
Pierduți întru vecie printre lumini și aștri.
Hai să ne cerem dreptul de-a viețui în pace,
De-a nu mai fi vânduți, pentru un pumn de-arginți,
Ne-au înșelat cu rândul fiindcă românul tace,
Dar să-i ferească sfinții, când vom fi scoși din minți.

Voi, mame, faceți zid spre pruncii ce-i aveți
Și vă luptați cu lupii ce seamănă teroare,
Nu aveți pic de milă, ci sloboziți săgeți
Și nu lăsați șacalii cumva să vii doboare.
O, Maică, a tuturor, ne-ntinde mâna sfântă,
Căci Tu știi cel mai bine durerea pentru Fiu,
Nu ne lăsa Fecioară s-avem inima frântă,
Iar sufletele noastre să fie un lung pustiu.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Eugen Ilișiu

Tristețe la Caracal

E trist când fiicele ori fiii,
Își pierd sărmanii lor părinți,
Dar sunt de-a dreptul scoși din minți,
Părinții care-și pierd copiii...

Striviți sub tainice mistere,
Se duc părinții spre alt rost,
De parcă nici nu ar fi fost,
Și-i lasă pe copii-n durere...

Dar timpul lecuie durerea,
Iar truda zilei trece-ncet,
Coșmarul morții în regret,
Și soarta își impune vrerea...

Dar vrerea-i uneori nedreaptă,
Și îi răpește pe copii,
Lăsându-i pe părinți pustii,
Căzuți pe-a disperării treaptă...

Nici timp, nici trudă, nu au vlagă,
S-aline prea cumplitul chin,
Li-i viața cupă cu venin,
Și fără rost e lumea-ntreagă...

E trist când fiicele ori fiii,
Își pierd sărmanii lor părinți,
Dar sunt de-a dreptul scoși din minți
Părinții care-și pierd copiii!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu plânge, Maică Românie!

"Nu plânge, Maică Românie,
Că am mor neîmpărtășit!
Un glonț pornit spre pieptul tău,
Cu pieptul meu eu l-am oprit....

Nu plânge, Maică Românie!
E rândul nostru să luptăm
Și din pământul ce ne arde
Nici o fărâmă să nu dăm!

Nu plânge, Maică Românie!
Pentru dreptate noi pierim;
Copiii noștri, peste veacuri,
Onoare ne vor da, o știm!

Nu plânge, Maică Românie!
Adună tot ce-i bun sub soare;
Ne cheamă și pe noi la praznic,
Când România va fi Mare!"

poezie de autor necunoscut/anonim (15 octombrie 1918)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Constantinescu

* * *

Vă rog fierbinte, cu sufletul pe toți,
Luptați pentru copii, pentru nepoți,
Să nu-i lăsăm hienelor din umbră,
Căci soarta este tot mai sumbră,
Să ne trezim, cât nu e prea târziu
Și România s-ajungă un sicriu.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Constantinescu

Lăsați-ne să plângem

Jos mâinile murdare, după durerea vie
Și n-așteptați din moarte, un mare capital,
Nu faceți populism din altă grozăvie,
Și nu ne mai prostiți, căci gestul e fatal.
Lăsați-ne să plângem, atât ne-a mai rămas,
Să ne strigăm amarul pentru copiii-îngeri,
Voi cei de sus, ne credeți o țară de pripas
Și ne supuneți, iată, la chinuri și constrângeri.
Gândiți- la pruncii, suflări nevinovate,
Cum oameni fără suflet îi dau pentru comori,
Sunt rupți de rădăcină și aruncați departe,
Dar va veni scadența și pentru răpitori.
Nimic nu-i ocrotește de valul de teroare
Sunt biete păsărele prinse în lațul morții,
De-acolo, niciodată nu vor putea zboare,
Lăsând părinții-n urmă, năpăstuiți ai sorții.
Vrem fapte și nu vorbe rostite cu emfază
Ori maziliri de-o clipă, ce nu-s de ajutor,
Ne va împinge ura, de mai rostiți o frază
Ca tot ce-am strâns în ani să fie percutor.
Căci de-aruncați pisica la altul în ogradă
Ori căutați primpreajmă un biet acar Păun,
Nu vom mai suporta o nouă mascaradă
Nici ca din noi plece în dureros surghiun.
Și plâng în pumni, tăcut, pentru atâția morți,
Vlăstare acum ucise de-o țară-n plin declin,
Degeaba drept de viață cerșim la-nalte porți,
Prin iudele plătite ne dau pe-ascuns venin.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Livia Mătușa

Iertăciune

Mă rog cu lacrima fierbinte, Doamne,
La tine, tată al cerului albastru,
Ce zi de zi îmi luminezi cărarea,
Iar viața noastră zbuciumată ca și marea,
Păcatele lovesc ca valuri spumegate
Și greu mai cântăresc a noastre fapte
Îngenunchind la cruci și la icoane
Cerând clemență către tine, doamne!

Tu răbdător le ierți pe toate,
Crezând poate ne vom îndrepta
Și poate acum vom înțelege
Cât îi de mare mila ta,
Câtă putere și voință le dai la cei ce îți port credință;
Încerci cu chipul tău cel milostiv
aperi omul cel naiv...
Uităm că viața noastră e scurtă,
Cum inimile noastre în piepturi bat
Și timpul ca un hoț hain, fără de veste,
Ne fură viața mișelește, văzând că-i numai o poveste...

Te întreb acum, cu inima zdrobită,
Când lumea e în delir, de flăcări pârjolită
Să fie oare un semn divin din crunta apocalipsă?
În fața morții nu poți face scut,
Cu viața noastră vom plăti tribute,
Când sufletul ni s-a umplut de ură și atâta nepăsare,
Pe-al vieții blestemat altar murind ca ultimul hoinar,
Ca mama ce își plânge pruncul în pridvor,
Pământul va ajunge un simplu cerșetor...
Iar noi ne vindem precum Iuda,
Pe bani și pe rușine ne dăm truda.

Ne minte frumusețea asta înșelătoare
Și viața asta atât de amăgitoare,
Suntem sătui și plin de avuție,
Nu ne gândim la clipa ce o să vie,
Uităm de frate, mama, tată,
Dar nu vedem că ne îndreptăm spre judecată...
Nu ne mai vorbim o vorbă dulce,
Uităm că pe pământ avem o cruce,
La greutăți cu greu mai facem față,
Iar sufletul ni-i ca un glob de gheață,
Ne cufundam precum o cizmă în noroi,
Întoarce, Doamne, fața către noi!
Amin!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sentiment

Atâta timp cât port în mine
Vibrări de lut și sentiment,
Aveți motive, aveți drept
-mi faceți rău, -mi faceți bine.

Iar când va trebui mor
Intrând ca viermele-n găoace,
Să nu-mi mai spuneți de amor,
Lăsați-mă, rog, în pace...

Acum cât pot râd, s-aștept,
plâng, sufăr cu suspine...
Iar voi, motive-aveți, ce-i drept,
-mi faceți rău, -mi faceți bine.

Chișinău 17 noiembrie 2019

poezie de (17 noiembrie 2019)
Adăugat de GhidoraSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Sărut mâna!

Sărut mâna casă! Maică Sfântă, dragă,
Îngenunchi la tine, inima-i beteagă...
De-am greșit cu gândul, iartă Maică Sfântă!
Roagă-te la Tatăl, sufletu-mi ascultă!
Sărut mână Maică, sărut mâna Tată,
De-am greșit cu fapta, eu te rog, mă iartă!
Iartă-mă Iisuse, mă aplec smerit
Tu îm iartă pentru tot ce am greșit...
Plânge semnul crucii, clopotu-i în rugă,
Oi întru pierzare suntem pe pământ,
Îngeri stau de veghe întru îndreptare.
Iartă-mi Doamne Sfinte! Muritor eu sunt...
Se deschid biserici spre Dumnezeire,
sărbim din cupa vieții! Univers,
Sângele și pita, curăță-ntinarea
Și dă nemuririi, de acum, alt sens.
Sărut mâna, casă! Ne așteăți curată,
Oh, Fecioară pură, toți te vom cinsti!
Tată, prunc și mamă, biblie și tihnă,
Casă, dulce casă, noi te vom sfinți!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Charlie Chaplin

Un bărbier evreu: Îmi pare rău, dar nu vreau fiu împărat, nu e treaba mea. Nu vreau conduc sau cuceresc, aș vrea, dimpotrivă, să-i ajut pe toți dacă s-ar putea – evreu, arian, negru sau caucazian. Cu toții vrem să ne ajutăm unii pe alții, așa e natura umană. Vrem trăim din fericirea celorlalți, nu din suferința lor. Nu vrem să ne urâm și să ne disprețuim. E loc pentru toți în lumea asta, iar pământul e bogat și darnic. Ne-am rătăcit pe drumul unei vieți care poate fi liberă și frumoasă. Lăcomia ne-a otrăvit sufletele, a închis lumea cu o baricadă de ură și ne-a împins în sărăcie și vărsare de sânge. Alergăm din ce în ce mai repede, dar ne-am închis în noi înșine. Mașinăria abundenței ne-a lăsat în penurie. Știința ne-a făcut cinici, inteligența – distanți și inumani. Gândim prea mult și simțim prea puțin. Mai mult decât tehnologie, avem nevoie de umanitate. Mai mult decât inteligență, avem nevoie de bunăvoință și tandrețe. Fără acestea, viața devine potrivnică și atunci totul e pierdut. Avioanele și radioul ne-au adus mai aproape. Însăși natura acestor invenții ne cere fim buni, să ne avem ca frații, fim uniți. Chiar în acest moment vocea mea este auzită de milioane de oameni din toată lumea, milioane de bărbați, femei și copii deznădăjduiți, victime ale unui sistem care chinuie și arestează oameni nevinovați. Celor care mă aud acum le spun să nu-și piardă speranța. Sărăcia care se abate acum asupra noastră e doar efectul trecător al lăcomiei, al amărăciunii oamenilor care se tem de progres. Ura dintre oameni va dispărea, dictatorii vor muri, iar puterea pe care au luat-o de la oameni, va reveni oamenilor. Și atâta timp cât oamenii vor muri în numele libertății, ea, libertatea nu va pieri. Soldați! Nu vă lăsați pe mâna brutelor, a celor care disprețuiesc, care transformă în sclavi, care au pus stăpânire pe viețile voastre, care spun ce să faceți, ce să gândiți și ce să simțiți! A celor care îndoctrinează și care tratează ca pe niște animale. Nu vă lăsați pradă acestor monștri, acestor oameni-roboți cu minți și inimi mecanizate! Voi nu sunteți roboți, nici animale, ci oameni! Aveți în inimi umanitate! Voi nu purtați ură celorlalți. Doar cei neiubiți și inumani urăsc. Soldați! Nu luptați pentru sclavie, ci pentru libertate! În versetul 17 din Evanghelia după Luca scrie: "Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru", al tuturor oamenilor, nu al unui grup, nici al unuia singur! Voi, oamenii, sunteți cei care aveți puterea creați roboți, creați fericire! Voi, oamenii, aveți puterea să faceți această viață devină liberă și frumoasă! folosim această putere în numele democrației, să ne unim în lupta pentru o nouă lume, o lume decentă care va oferi oamenilor șansa muncească, tinerilor – un viitor și celor în vârstă, o bătrânețe sigură. Brutele au ajuns la putere promițând toate acestea. Dar au mințit, nu și-au ținut promisiunea și nu o vor face niciodată! Dictatorii se eliberează pe sine înrobind oamenii! Să luptăm acum pentru a împlini această promisiune! Să luptăm pentru o lume liberă! rupem toate barierele naționale, înlăturăm lăcomia, ura și intoleranța! Să luptăm pentru o lume rațională, o lume în care știința și progresul aducă fericire oamenilor. Să ne unim întru democrație! Hannah, mă auzi? Oriunde ai fi, Hannah, privește spre cer! Norii se risipesc, soarele răsare din nou. Am ieșit din întuneric la lumină. Ne așteaptă o lume nouă mai bună, în care oamenii vor lăsa în urmă ura, lăcomia și cruzimea. Privește spre cer, Hannah, sufletul omului a prins aripi și zboară în sfârșit spre curcubeu, către un viitor glorios. Un viitor al tău, al meu, al nostru tuturor. Privește spre cer, Hannah! Privește spre cer!

replici celebre din filmul artistic Dictatorul, scenariu de (7 martie 1941)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLCSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Interpretează: Charlie Chaplin
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Rodica Nicoleta Ion

Glossa credinței

La umbra crucii lui Cristos,
Să ne aplecăm, -nmugurim,
Credința întru ce-i frumos,
Părinți și frați, s-o împărțim.
Iubirea a rodit în voi –
Un râu de miere curgător,
Fiți pentru oamenii-n nevoi
Refugiul binefăcător.

La umbra crucii lui Cristos
plângem lacrimă amară,
Căci fiecare păcătos
Iubirea-n vorbe o măsoară.
De fapte omul e sărac
Și-n suflet secetă se-ascunde...
Fi bun și drept, omule drag!
Tu lasă-ți inima să cânte!

Să ne aplecăm, -nmugurim,
S-aprindem flamura iubirii,
Prin Domnul fericiți fim,
cânte-n coruri heruvimii.
Trudiți! Veșminte îngerești
La tâmpla cerului curgă,
Doamne, minune Tu ne ești!
Ascultă dar a noastră rugă!

Credința întru ce-i frumos,
Stânca iubirii s-o-ntărească,
Crotalii n-ajungă la noi,
Veninul să se risipească.
Păcatul mărului, de-acum,
Să-și risipească-ntinăciunea!
Tu, omule, fii mai bun,
-mpodobești cu stele lumea.

Părinți și frați, s-o împărțim
Pâinea albastră de lumină
Și în iubire trăim,
Pace eternă, vis și tihnă.
Ni-i viața doar un canion.
Vârtejuri trec... de cruci și fapte...
Tu urcă spre al lumii Domn,
Nu te lăsa răpus de moarte!

Iubirea a rodit în voi...
Precum un sâmbure divin
V-ați înălțat. Căzut-au ploi...
Voi ați răzbit prin plâns și chin.
v-au ars imagini mincinoase
cu veninoasă strălucire.
Dar drumuri mult mai fastuoase
Aveți... Credință și iubire.

Un râu de miere curgător,
Mireasă de lumini și pace
Să fie pentru-acest popor!
Oamenii între ei se-mpace.
În lunga lor cutreierare,
Să-și scuture polen de dor
Toți îngerii! Plutind spre soare,
Suntem sau devenim atom.

Fiți pentru oameni în nevoi,
Far, templu și lumină sfântă,
Fiți pentru ei, ce pentru voi,
E cel ce-n timpuri cuvântă!
Zidiți prin voi pe cei ce sunt,
Spre-a nu cădea pradă furtunii,
Trăiți în pace pe pământ,
Așa cum și-au dorit străbunii!

Refugiul binefăcător,
Fiți celor ce sunt oropsiți!
Dați-le marele-ajutor!
Nu-i depărtați și nu-i huliți!
Păstorul bun, ne-a învățat:
Pentru o oaie rătăcită
mulțumim ne-ntârziat...
Inima fie fericită!

Refugiul binefăcător
Fiți pentru oamenii-n nevoi!
Un râu de miere curgător!
Iubirea a rodit în voi...
Părinți și frați s-o împărțim,
Credința întru ce-i frumos.
Să ne-aplecăm, -nmugurim,
La umbra crucii lui Cristos!

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossa Românilor

Ni-i țara scufundată în chin și-n suferință
Și sângele ne este nepotolit vulcan,
Ne-ntoarcem spre-nchinare, ne-ntoarcem spre credință,
Spre țara noastră sfântă ne-ntoarcem an de an.
Ei au udat pământul cu lacrimă de sânge
Și au săpat în stâncă altar de bucurii,
Noi am călcat morminte și inima ne plânge
Și ne frământă doruri în fiecare zi.

Ni-i țara scufundată în chin și-n suferință,
Pornim cuprinși de doruri spre tainicul pământ,
Un loc de libertate, un semn de biruință,
Să ne cinstim trecutul, așa cum ei au vrut.
Cenușa strămoșască mai curge în clepsidră
Și strălucește-n ape nisipul sângeriu,
Ne cheamă vatra, vinul și pâinea aburindă...
Aici, frate române, cu tine vreau fiu!

Și sângele ne este nepotolit vulcan...
S-a scurs naintea celor ce-au vrut vândă țara
Și rânduiala vieții. Trecut-au an cu an...
Prin ierni înfrigurate se-ntoarce primăvara.
Lumina libertății o-mpodobim pe ii,
Am strâns în noi seninul, l-am pus în tricolor
Și macii cu iubire i-am presărat pe glii,
Prin noi cresc grâne coapte și cântece de dor.

Ne-ntoarcem spre-nchinare, ne-ntoarcem spre credință,
Nu ne-am pierdut speranța și vom lupta din nou,
Uniți pe veșnicie, cu-ntreaga noastră ființă,
În hora re-Unirii și ei și tu și eu.
Ne strigă-aceeași voce,, ne cheamă din adâncuri,
Simțim în suflet vântul, îndemnul de-a lupta,
Cu scutul de dreptate, iubirea de pământuri,
Oh, scumpă țărișoară, noi te vom apăra.

Spre țara noastră sfântă ne-ntoarcem an de an,
Vom săruta pământul și cumpăna fântânii,
Se zbate iar în suflet nestăpânit vulcan
Și s-au unit în cuget, în țară, toți românii.
Ne-așteaptă iar acasă părinții. În pridvor,
În lanț se zbate-un câine. Pruncii-au ieșit în prag,
Alintă-mă măicuță și spune-mi "som ușor!",
Spune-mi orice durere, tată, tăicuță drag!

Ei au udat pământul cu lacrimă de sânge,
Brațele lor, prin noapte, ne cheamă înapoi.
Le-am răscolit cenușa. Sunt triști! Și cerul plânge,
De dragostea de neamuri eroii iar sunt goi.
Căci a rodit pământul, dar lacrima-i amară,
Azi ne-au murit străbunii... Au sărăcit de noi,
E vuiet de furtună peste întreaga țară
Și-i secetă de oameni și-s răbufniri de ploi.

Și au săpat în stâncă atâtea bucurii!
Ei s-au sculptat pe sine și-n brazi s-au înălțat,
Plecat-au în apusuri poeme viorii,
Cuvinte-n călimară... și stele ne-au lăsat.
De-aceea mii de verbe în noi au încolțit,
De-aceea suntem astăzi, noi, vatră de istorii,
De-aceea, crin la tâmple, prin noi au înflorit
Și ne găsesc lumină și fericire zorii.

Noi am călcat morminte și inima ne plânge,
Am căutat prin lume, un ban, dar viața-i grea,
Amărăciunea-n suflet, ca în cătușe strânge...
Greșit-am! Iartă Doamne! Și nu te mânia!
Mă rog la Maica Sfântă, o clipă poposesc...
Către străbuni, prin mine, se-nalță altă rugă,
Știu că din astă clipă eu n-am să mai greșesc...
Dar clopotul răsună, din mine mă alungă...

Și ne frământă doruri în fiecare zi...
Români plecați departe, ni-i țara de vânzare?
Oh, v-au rămas acasă familii și copii,
Cu voi, din țara voastră câte-o fărâmă moare.
Vin lupi să-i frângă trupul și corbi înfometați,
Sub flamura dreptății se stinge o făclie...
Români plecați departe, de moarte vinovați,
De ce lăsați să moară Măicuța Românie?!

Și ne frământă doruri în fiecare zi...
Noi am călcat morminte și inima ne plânge...
Și au săpat în stâncă atâtea bucurii,
Ei au udat pământul cu lacrimă de sânge.
Spre țara noastră sfântă ne-ntoarcem an de an,
Ne-ntoarcem spre-nchinare, ne-ntoarcem spre credință
Și sângele ne este nepotolit vulcan,
Ni-i țara scufundată în chin și-n suferință.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Constantinescu

Mai dă-mi vreme

Anii vin și trec prea iute
Mulți, puțini, cum ne e dat,
N-au urechi ca asculte
Ruga noastră, au zburat.

Stau atunci și mă gândesc
Ce-mi rămâne-n urmă mie?
Am știut cum să trăiesc
Punând suflu chezășie?

Pierzând zilele de-a rândul
Cu îndemnuri trecătoare,
Încropind din aburi, visul
Ce pierea la simpla boare.

Socotind cum clipa pleacă
Și doar grija îmi rămâne,
Văzând luntrea că se-neacă
Am vâslit spre-nchinăciune.

Te rog, Doamne, mai dă-mi vreme
ating al meu liman!
Spune-mi, Doamne: "Nu te teme!"
Când am frică și alean.

Pentru suflet dă-mi o haină
Din iertare și iubire,
Să o spăl în mare taină
În lumină și smerire.

Nu vreau inimă pustie
Din argint și nestemate,
Fă-o, Doamne, simplă, vie
Să o simt în piept cum bate.

Când din lume am plec,
Nu știu când, poate și mâine,
Fie-mi ceasul bun trec
Vămile ce duc spre Tine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

A noastră soartă

Au murit atâția oameni
Cu speranța la mai bine
Cu speranța că urmașii
Vor trăi cum se cuvine.

Și acum trecut-au anii
Tot ce s-a schimbat sunt nume
Tot aceleași fețe-amare
Tot aceleași timpuri dure.

cădem puțin pe gânduri
Pentru ce noi am luptat
Nu să-ntoarcem spatele
Ca și cum am fi uitat.

Vor veni copiii noștri
Întrebând: voi ce-ați făcut?
V-ați jertfit pentru o viață
Ce noi nu am cunoscut

Putem schimba istoria,
Clădim palate pe ruine
Nu să spunem asta-i soarta.
Va veni odată bine.

Am distrus ce am avut
Și căpeteniile sunt moarte
Dar doi oameni n-au putut
conducă-n țară toate.

Și acei care acum
Dau din gură ca-nainte,
Sunt acei ce cred noi
Fân avem în loc de minte.

Însă noi știm răbdăm
Nu știu dacă bună-i calea
S-așteptăm ca peste toate
Să s-așterne uitarea.

Strigă suflete din groapă
Și copii rămași orfani
Plânge Dunărea de milă
Și ai țării veterani.

O lume-ntreagă ne privește
Milă este-n ochii lor
Când aud spun "săracii"
Simt -nebunesc și mor.

N-am avut de ei nevoie
Și sper nici nu om avea
Căci nimeni nufără a cere
Cât ar fi viața de grea.

Va veni și ziua-n care
Ne vor cere înapoi
Ce-a venit într-o căruță
Va pleca într-un convoi.

N-ar fi pentru-ntâia oară
Când din bunătatea noastră
Alții foloase ar trage
Chiar cu mintea lor cea proastă.

Încredere s-avem în alții?
Doar în noi și e destul.
Căci de mila ăstor oameni
Îmi ajunge, sunt sătul.

Nu că am pierdut curajul
Sau încrederea în oameni
Da nu noi suntem cei ologi
Ci un popor de oameni zdraveni.

Și de credeți spun basme
Ia uitați-vă-n oglindă
Și ce veți vedea atunci
În al vost suflet să se prindă.

Veți vedea pe Ștefan, Țepeș
Brâncoveanu, Cantemir,
Pe Vladimirescu Tudor
Și pe viteazul Mihail.

Poezie aveți în sânge
Coșbuc, Goga, Minulescu,
Oameni de popor ca Creangă
Visători ca Eminescu.

Acești oameni, oameni mari
Vin dintr-un popor tot mare
Și cu ei noi ne legăm
Într-o națiune tare.

Și cum spun eu ce gândesc,
Spuneți ce aveți pe suflet.
Au venit vremurile-n care
Viața este fără scrupet.

De-a lungul anilor și-acum
Cu toții știu îndurăm
Dar nu ne provocați prea mult
Căci încă știm să și luptăm.

Și-odată sângele când fierbe
Greu se poate domoli
Și toate-armatele străine
Nu ne-or putea iar potoli.

Feriți- dușmani nemernici
Feriți-vă de cei ca noi
Căci când e unul la necaz
Vom fi cu toții stil pe voi.

Noi v-am primit cu pace-n suflet
Când în pace ați venit
Ați venit cu gânduri rele
Peste graniți v-am gonit.

Ați plecat cu capu-n piept
Din istorie ne-ați șters
Dar în a istoriei poezie
Încă mai lipsește un vers.

Acel vers suntem doar noi,
Oameni simpli, doar români
Dar noi încă n-am uitat
Cine-au fost ai noști bătrâni.

Avem suflete curate
Și a noastră țară încă
Pe meleagurile lumii
Este cea mai-naltă stâncă.

Nu-i din aur ca a voastră
Nu sclipim doar în afară
Dar de vi la noi în iarnă
Vei pleca crezând că-i vară.

Seara ne plimbăm pe stradă
Nu avem inima mică
Nu ca voi frică de oameni
Doar de Dumnezeu ni-e frică.

Și acum că știți ce suntem
Știți ce-nseamnă omenie
Pot spun veniți în pace
Și prieteni vom fi pe vecie.

poezie de
Adăugat de Robert BotschSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Rodica Constantinescu

Taci!

Aștept din sfere-nalte s-apară o minune
Și-ntreb pământul-cuib: - Cu rănile ce faci?!
Aud cum din adâncuri el strigă: - Uniune!
Însă o forță neagră degrabă-i spune: -Taci!

Dar gândul fără hamuri începe alerge
La strămoșești morminte, acolo unde-s daci,
El vrea enigma sorții cumva să o dezlege,
Că tu, române, stai cu fruntea-n jos și... taci.

Cuvântul cel de taină țâșnește-n rugă mută,
Pentru brazda-i dată pe-o mână de pitaci,
Oare nu-i nimeni treaz și câinele s-asmută,
Când ești furat, române, însă de teamă, taci?!

Suflarea mea lezată se-agită-n neputință,
Văzând pădurea, lunca, mâncate de gândaci
Și munții cei din veacuri jelind a umilință,
Iar Dunărea-ntrebând: Cât timp o să mai taci?!

Atuncea strig spre zări, Iisus cel Bun ne-ajută
Și va călca-n picioare cohorte-ntregi de draci,
Iar țara aceasta sfântă nicicând n-o fi pierdută,
Căci Dumnezeu va spune la multe lifte: Taci!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

De ce?!

De ce să-i lăsăm pe părinți să ne moară?!
Cu ce drept ucidem?! Căci odată cu ei
Vom muri jumătate, vom muri-ntâia oară
Vom simți pașii lor ca pe-o dulce povară -
Pași pierduți în neant, lacrimi grele sub geană.
Vânt de vieți răvășite, pașii singuri și grei.
Ei vor fi doar o umbră, noi o stea căzătoare,
Noi vom fi doar iluzii, tot iluzii și ei.

Cu ce drept să lăsăm noi părinții plângă?!
Ei au plâns viața toată și-n genunchi au luptat,
La copii, tot ce au, înc-o zi le-ajungă,
Dintr-un prunc să se facă puiul mamei bărbat.
Cu ce drept judecata?! Ce-a greșit un părinte?
Ce-a greșit mama, tata? Vă aduceți aminte?!
Cu ce drept, pentr-o palmă, doar durere să lași
Și să pleci la cafea și țigări în oraș?!

Cu ce drept să-i lăsăm condamnați la tristețe?
Au făcut sacrificii și de ei au uitat...
Cu ce drept le semnați condamnarea la moarte?
Ei de mult dintre voi, ca un vis au plecat.
Că sunt triști sau sunt singuri, nici chiar lor nu le pasă,
Nu le pasă că n-au ce să pună la masă...
Luminează, căci au drumul vieții-nainte
Și durere și plâns, dar și griji de părinte.

Nu le pasă de ei, pe ce drumuri apucă,
Nici nu știu ce poveri au sau pot să mai ducă,
Doar de voi le mai pasă, cât rămâneți copii,
Cât aveți un părinte, până-n ultima zi.
Cât e Soare pe cer și în ei Dumnezeu,
Vor lupta pentru voi și vor plânge mereu,
Vor trudi în genunchi, vor muri repetat,
Vor muri zi de zi, așa le e dat.

Cu ce drept să-i lăsăm condamnați la uitare?!
Da, ne sunt o povară, paranoici sau răi,
Ei au râs când pe voi a uitat să vă doară
Și-au vegheat zi și noapte printre sute de ploi.
Cu speranțe și rugă s-au lăsat în uitare,
Dar pe voi nici acum de părinți nu vă doare.
Un blestem repetabil cu părinți și copii,
Lacrimi, suflete goale, până-n ultima zi...

P. S.
Deci cu ce drept condamnați părinții,
Când chiar și ei, pe ei s-au condamnat?!
Rugați mai bine îngerii și sfinții
le lumine drumul întinat!
Întindeți-le mâna cu iubire
Și dați putere! Pașii obosiți,
își găsească forță-n pașii voștri.
Doar asta îi va face fericiți.
Părinții-s doar o lacrimă de-a voastră
În care ca-n oglindă se privesc,
Ei vor rămâne veșnic pronie cerească...
Și dincolo de moarte vă iubesc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rugăciune

În noapte, în tăcere, pe cerul înstelat
Se vede cum apare un înger luminat.
Așa de luminos e încât stele pălesc
Iar luna se oprește din teatrul ei ceresc...

E Mihail, Arhanghel, prea-mare intre sfinți
Ce stă de-a dreapta Tatei cu aripi de fulgi blânzi.
Acum încet coboară spre lumea pământeană
Unde sufletul moare căci nu mai are hrană..

Hrana este iubirea însă acum se vinde,
Cu cât ai mai mulți galbeni sufletul tău surâde
Căci el primește hrană, iubire din arginți,
Cu banul astăzi poți să-i cumperi și pe sfinți.

Fiindcă preoțimea, anume farisei
Au ajuns ca vândă credința-n Dumnezei
Iar pentru ceva galbeni poți ca stai în Rai
Așa promit cei care se cred preoți prea-mari...

Stătea mândrul Mihail privind lung spre pământ
Cu un surâs sarcastic de la nord către sud
Apoi din est spre vest, din Moscova spre mare,
Spre ceea ce e azi Babilonul sub soare.

Într-un târziu văzu o mică licărire
Undeva între est și aspra ungurime.
Era o țară mică, pe nume România
Însă o țară sfântă ca și ortodoxia

Din ceruri, din văzduh, într-o mică chilie
Aflată în Moldova, în astă Romanie
Un biet călugăr singur se roagă pentru bine,
Nu pentru bani sau fală, ci pentru-un colț de pâine.

De ce un colț de pâine? Căci pâinea se găsește,
O pâine poate avea chiar și cel ce cerșește!
Dar nu! Acest călugăr vede-n colțul de pâine
Speranța pentru viața după ziua de mâine.

Azi încă este pace, lumea e-ndestulată,
Se poate spune chiar lumea e bogată,
ne-ndreptăm încet spre un alt nou Turn Babel
Fără să suferim pentru Cain și Abel

Fiindcă Mântuitorul, jertfindu-se pe cruce,
O reabilitare a putut a aduce
Iar blestemul ceresc de la-nceput de lume
S-a dezlegat pe veci printr-o mare minune.

Așa omenirea cea din ziua de azi
Încearcă creeze sisteme de giganți
În care existența se rezumă la galbeni
Iar robia creată e revărsată-n oameni.

Acest călugăr singur o clipă lung privește
Spre cerul înstelat unde un chip lucește
Și deodată vede Arhanghelul cel Sfânt
Cum cu privirea-i tandră se uită spre pământ.

Atunci bietul călugăr spune o rugăciune
Către Sfântul cu aripi făcând o plecăciune:
"-Te rog Sfinte Mihail, roagă-L pe Dumnezeu
aibă mare grijă pentru poporul meu!"...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Elena Bulancea

Lăsați să mai vină și mâine...

Și-i trist, și plânge Dumnezeu
Privind spre Pământ cu uimire
Cum oamenii își fac singuri rău
Orbiți de furii, si lăcomii în neștire!

"Eu v-am creat cu iubire,
și v-am suflat bunătate...
Voi, oameni cu ochii închiși
Vă duceți grăbiți către moarte!"

"Treziți-vă cât încă se poate,
Cât încă miroase a pâine
Nu vă grăbiți către moarte
Lăsați să mai vină și "mâine"!

poezie de (2016)
Adăugat de AțunelSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Strigătul mamelor

Multe mame-îndurerate
Strigă-n stradă disperate:
Ne-ați adus lacrimi pe față,
Ne luați dreptul la viață.

Voi v-ați ridicat palate.
Copiii noștri nu au lapte.
Aveți mașini, aveți de toate.
La gură ne-ați pus lăcate.

Noi n-avem dreptul să vorbim.
Avem doar dreptul să murim.
Voi în desfrâu lăfăiți,
Din munca noastră huzuriți.

Spune-ți voi: asta-i dreptate?
Binele, așa se-împarte?
Voi adunați miliarde,
Nouă sufletul ne arde.

Doamne, mai întoarce timpul,
apară din nou chipul
Celui ce-i trăgea în țeapă,
Pe mișeii de-altădată.

Ridică-te Țepeș din moarte!
faci în lume dreptate.
Să-i spânzuri pe cei netrebnici,
Pe cei lași, pe cei nemernici.

Lumea să fie mai bună
Precum în vremea străbună.
Viața să fie curată,
Așa cum a fost odată.

Om cu om să se unească,
Împreună trăiască,
Să nu se mai dușmănească.
Pacea-n lume domnească.

poezie de (10 iunie 2014)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Ave Maria

Nimic din tot nu ne mai place
Și ne-a cuprins melancolia
Războaiele nu ne dau pace
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Semnăm tratate pentru moarte
Și mii de morți sunt mărturia
Când însăși viața ne desparte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Și nu mai punem preț pe carte
Și am ucis copilăria
Privim în gol tot mai departe
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Nu mai visăm în miez de noapte
Căci prea ni-e slută omenia
Ne pleacă îngerii din șoapte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Tristețea la tot pasul zace
Omul își uită bucuria
Când însuși Dumnezeu azi tace
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Și Lumea toată își împarte
În mii de lacrimi tragedia
Dar când speranțele-s deșarte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

De circ avem mai zilnic parte
Dar tragică ni-e comedia
Când clipele sunt visuri sparte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Nu-i strop de liniște în lume
Și păcălim democrația
Iubirea nu mai are nume
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

În mersul lumii crud, rapace
E sfântă numai liturghia
Din ea se naște-un gând de pace
Spre cerul pur. Ave Maria!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marilena Răghinaru

Rânduri pentru nepotul meu

Nu cred am știut ce e iubirea
Până te-au zămislit divinii aștri
Ce te-au trimis pentru-a-mi afla menirea,
Copil superb, cu ochii mari, albaștri!

M-am supărat pe Dumnezeu ades,
Îl imploram plângând sfios, cu teamă
Ca vieții mele îi dea un sens
Prin binecuvântarea de-a fi mamă.

Însă altfel a fost de Sus sortit:
Nepot -mi fii, mătușă îți fiu...
Suavu-ți chip, cu drag, când l-am privit,
Înseninat-a traiul meu pustiu.

Te-am ocrotit așa cum am știut...
Cu râsul tău mi-ai alinat durerea,
Dragostea mea am vrut -ți fie scut,
Cu glasul tău mi-ai dăruit puterea

De-a înfrunta destinul nemilos,
De a nu fi vreodată doborâtă...
M-am bucurat văzând cum crești frumos,
Cum învățai din lumea neștiută.

Cum aș putea acum să-i mulțumesc
Divinității, care te-a trimis,
Băiatul meu, cu care mă mândresc,
Minune, apărută mai întâi în vis?

Promit te susțin în tot ce faci,
Prietenă și mamă deopotrivă,
Promit te-nțeleg de plângi sau taci,
Fără a fi nici rea, nici posesivă.

O bucurie îți fie viața,
Pe drumul ei să fie numai soare,
Zâmbind lupți, dar -mi asculți povața
De-a-ți face din iubire sărbătoare!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Văduva din Nain

O văduvă era o dată
și ea un singur fiu avea
în viața asta ce-i fu dată
să-i fie drag aici de ea

pe nimeni ea n-a mai avut
ci fiul ei ce-i rămăsese
un sprijin dulce și un scut
de parcă ea însăși l-alese

dar vai — veni o vreme când
o boală crudă l-a lovit
și apoi băiatul în curând
s-a stins sărmanul și-a murit

rămase văduva acum
doar singură fără sprijin
lovită crud pe-l vieții drum
gustând al morții crud venin

a ei speranță s-a topit
în viața crudă pe pământ
când fiu-i iată a murit
aproape fiind de mormânt

s-a rupt și cerul și pământul
pe palma zilei fără milă
când în sucriu îi e copilul
cu ultim-a vieții filă

și l-au luat -l ducă la mormânt
cu trupu-i firav în sicriu
împlinească al Domnului Cuvânt
căci nu era băiatul viu

din Nain iată din cetate
pe când pe poartă ei ieșeau
mulțimile îndurerate
ce adesea iată lăcrimau

pe văduvă văzând cum plânge
și cum se zbate-n chinul ei
cum mâinle amar își frânge
pierzându-și singurul temei

căci el i-a fost reazim și rost
băiatu acesta ce-a murit
dar azi e singură la post
cu sufletul prea greu rănit

și atunci o iată pe la poartă
Hristos Domnul se afla
și El mulțimea adunată
prin ochii Lui o sesiza

vedea cum văduva se zbate
în plânsul ei atât de amar
și lacrimi calde-ndurerate
din ochi îi cad parcă-n zadar

cu ochii Lui de Creator
văzu durerea și necazul
cum a izbit necruțător
cumplit în ființa ei talazul

și mila iată îi străpunse
și Lui Ființa și Făptura
căci pentru acesta El venise
ca trăiască viu Scriptura

di mila văduvei cuprins
o iată Domnul i-a vorbit
cu-o vorbă caldă ca în vis
văduvei cu chip rănit

nu plânge — și El s-apropiat
atunci îndată de sicriu
și așa ușor El a strigat
tinerelule — scoală-te îți spun

și glasul Lui s-a împletit
cu ochii ficși ai tuturor
iar tănărul — vai s-a trezit
părând tărâmul basmelor

și mortul iată apoi a stat
în capul oaselor cuminte
băiatul chiar a înviat
l-a Domnului sfinte cuvinte

mărie Tatălui Cel Sfânt
glorie și Lui Hristos
căci Domnul slavei prin Cuvânt
își puse amprenta aici jos

căci morții iată îi ridică
umble astăzi pe picoare
puterea Lui e veșnic sfântă
căci doar Hristos ne e salvare

și Domnul Isus văduvei i-a dat
băiatul iarăși în viață
fie Tatăl lăudat
căci El spre ceru-i ne înalță

mărire Mielului Cel Sfânt
- cânte-ntreagă omenirea
căci El și morții din mormânt
i-nvie căci este iubirea

glorie Lui Dumnezeu
slavă cinste și onoare
Lui Hristos — El Fiul Său
ce ne oferă azi salvare

poezie de (22 ianuarie 2019, Mănăștur)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook