Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Rodica Constantinescu

Lăsați-ne să plângem

Jos mâinile murdare, după durerea vie
Și n-așteptați din moarte, un mare capital,
Nu faceți populism din altă grozăvie,
Și nu ne mai prostiți, căci gestul e fatal.
Lăsați-ne să plângem, atât ne-a mai rămas,
Să ne strigăm amarul pentru copiii-îngeri,
Voi cei de sus, ne credeți o țară de pripas
Și ne supuneți, iată, la chinuri și constrângeri.
Gândiți-vă la pruncii, suflări nevinovate,
Cum oameni fără suflet îi dau pentru comori,
Sunt rupți de rădăcină și aruncați departe,
Dar va veni scadența și pentru răpitori.
Nimic nu-i ocrotește de valul de teroare
Sunt biete păsărele prinse în lațul morții,
De-acolo, niciodată nu vor putea să zboare,
Lăsând părinții-n urmă, năpăstuiți ai sorții.
Vrem fapte și nu vorbe rostite cu emfază
Ori maziliri de-o clipă, ce nu-s de ajutor,
Ne va împinge ura, de mai rostiți o frază
Ca tot ce-am strâns în ani să fie percutor.
Căci de-aruncați pisica la altul în ogradă
Ori căutați primpreajmă un biet acar Păun,
Nu vom mai suporta o nouă mascaradă
Nici ca din noi să plece în dureros surghiun.
Și plâng în pumni, tăcut, pentru atâția morți,
Vlăstare acum ucise de-o țară-n plin declin,
Degeaba drept de viață cerșim la-nalte porți,
Prin iudele plătite ne dau pe-ascuns venin.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Rodica Constantinescu

Jelim cu toții-n cor

O țară-ntreagă-și plânge ursita rea și morții,
Iar brațe mii se-nalță spre ceruri cu durere,
Jelim cu toții-n cor, năpăstuiți ai sorții,
Văzând cum viața noastră nu e decât părere.
Dar până când, o, Doamne, suferim tăcuți,
Văzând înmărmuriți că ce ni-i drag se duce?
Cum să privim spre moarte fără o vorbă, muți,
Să ne lăsăm copiii să fie-ntinși pe cruce?

Treziți- români cât nu e prea târziu
Și să luptăm acum pentru urmașii noștri!
Nu mai lăsați vlăstare zacă în sicriu
Pierduți întru vecie printre lumini și aștri.
Hai să ne cerem dreptul de-a viețui în pace,
De-a nu mai fi vânduți, pentru un pumn de-arginți,
Ne-au înșelat cu rândul fiindcă românul tace,
Dar să-i ferească sfinții, când vom fi scoși din minți.

Voi, mame, faceți zid spre pruncii ce-i aveți
Și vă luptați cu lupii ce seamănă teroare,
Nu aveți pic de milă, ci sloboziți săgeți
Și nu lăsați șacalii cumva vii doboare.
O, Maică, a tuturor, ne-ntinde mâna sfântă,
Căci Tu știi cel mai bine durerea pentru Fiu,
Nu ne lăsa Fecioară s-avem inima frântă,
Iar sufletele noastre să fie un lung pustiu.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Neputință și furie

Lifte spurcate, împărțiți doar jale
În zi de rugăciuni duminicale,
Mușcați ca lupii, azi, din doliul meu
Voi, bestii, fără sfinți și dumnezeu.
Vă îmbuibați cu lacrima din rană
Din biete suflete fără prihană.
Când eu mănânc poeme-n zori pe pâine
Voi dați cu piatra-n mine, ca-ntr-un câine.
De unde să vă dau eu milioane,
Așa e legea voastră, după toane?
Și știu că de nimica nu vă pasă,
Nicinu am ce pune azi pe masă.
Mâncați cu șapte guri. Și ce palate,
Vă găzduiesc ticăloșia! Nu se poate
Ca un norod întreg poarte vina,
Că v-ați înfipt în țară rădăcina.
Ne sugeți sângele, vampiri fără pereche
Precum nebunii cei loviți de streche.
Tot adunați averi și nu vă pasă
De amărâții ce nu mai au casă.
Copiii n-au părinți și n-au mâncare,
Pe voi, ciocoi, niciunde nu vă doare.
După ce lege îi chemați la bară
Pe cei ce nu mai sunt, iasă-afară
Din cimitire? Le stricați odihna.
Să n-aveți parte-n veci, nici voi de tihna
Somnului veșnic, iadul să vă fie
Pedeapsa care taie-n carne vie!
știți și voi, durerea, ce gust are
Și cât de tare, neputința doare.
Îmi dați pomană patruzeci de lei-
Lua-v-ați lumânări și cruci de ei!
Voi credeți că păcatele se spală
De voi, sătui și noi cu burta goală,
Când ne-aruncați în scârbă o lătură?
Vedea-v-aș cum ies viermii din gură!
M-ați umilit și mi-ați strivit mândria-
Voi, lipitori, slujind nemernicia,
Îi cereți mortului, chiar după patru ani
De la înmormântare,-atâția bani!
E mort, lichelelor, de-o veșnicie
Și-i cereți bani? Eu încă mai sunt vie.
dau tot ce-a rămas, veniți acasă
Și-o să vă pun otravă-n ceai pe masă!
Și ca desert, blesteme-n prăjitură:
Să n-aveți ce băga, de-acum, în gură!
Lasăți-mi morții-n liniște și pace,
Că altfel nu răspund pentru ce-oi face.
Sunteți atât de javre și penali,
Din oameni buni voi faceți criminali.
Nu-mi pasă ce va fi, dar tare-aș vrea
Să vă dau vouă toată soarta mea.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alexandru Vlahuță

Țară de pripas

Un vechi tolbaș de vorbe late,
Om norocos din cale-afara,
S-a pomenit pe neașteptate
Stăpân peste întreaga tară.

Din ea-si făcu o prăvălie,
si ca un negustor de treabă,
Pentru ca-n lume sa se știe,
Prinse-a striga de la tarabă

Poftiți aici! Oricine are
Obrazul fără de rușine
s-o conștiință de vânzare...
Poftiți sa faceți târg cu mine!

Prostie, lene, lingușire,
Eu cumpăr tot. Veniți aici!
si cei mai nărăviți din fire
Mi-or fi tovarăși si amici.

Eu dau tot felul de noroace,
Caci sunt atotțiitorul,
Măriri, averi... Sa vie-ncoace
Toti trântorii ce le duc dorul!...

Asa, sunt zece ani de când
Pe norocosul negustor
Îl auzim mereu strigând,
si mușteriii vin de zor.

În zece ani ce de-a lingăi
Nu se văzură-n slujbe mari,
Câți oameni fără căpătai
N-ajunseră milionari!

Veniți si voi, străini calici,
si strângeți tot ce-a mai rămas!...
...............
Ce să mai faci? Ce să mai zici?
Sărmană țară de pripas!

poezie celebră de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Romania pitoreasca. Schite si povestiri" de Alexandru Vlahuță este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.39- 7.99 lei.
Rodica Nicoleta Ion

Oh, tristă mamă!

Azi nu mai sunt nici Zâna Bună și nici Crăiasa din Povești...
Copile, te-am crescut cu suflet, dar astăzi numai iubești.
Sau poate-s Zmeul din poveste, ori Baba-Oarba hâdă, rea,
Sunt mai bonavă, mai urâtă, nu mă poți lua în grija ta.

Azi Dumnezeu îmi este casă și martor lacrimilor, deci,
Nu-ți cer mă iubești copile... Nepăsător dac-ai să treci,
Nu mă voi supăra. Știu bine că nu-ți mai sunt de ajutor.
Așa-s părinții - o povară. Nici pentru ei nu e ușor.

Poate că-i timpul de răsplată... Spre ceruri mă voi îndrepta...
uiți această zi, copile! În urmă nu te mai uita!
De-ar sparge pieptul de durere... O lacrimă a împietrit
În pieptul mamei fără viață. Ea n-a uitat că te-a iubit.

P. S.
Te iert, dar văd bine, de-acum e târziu,
Căci duh de lumină dmereu am să fiu...
Duh în Dumnezeu, lumină, cânt,
Altă mamă, pentru alt pământ.
Tristă mamă, oh, când ai plecat,
Pruncii nici măcar n-au lăcrimat.
E târziu, doar clopotul răzbate
Dincolo de viață și de moarte...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Oh, tristă mamă!

(scrisoare din lacrimi de înmormântare)

Azi nu mai sunt nici Zâna Bună și nici Crăiasa din Povești...
Copile, te-am crescut cu suflet, dar astăzi numai iubești.
Sau poate-s Zmeul din poveste, ori Baba-Oarba hâdă, rea,
Sunt mai bonavă, mai urâtă, nu mă poți lua în grija ta.

Azi Dumnezeu îmi este casă și martor lacrimilor, deci,
Nu-ți cer mă iubești copile... Nepăsător dac-ai să treci,
Nu mă voi supăra. Știu bine că nu-ți mai sunt de ajutor.
Așa-s părinții – o povară. Nici pentru ei nu e ușor.

Poate că-i timpul de răsplată... Spre ceruri mă voi îndrepta...
uiți această zi, copile! În urmă nu te mai uita!
De-ar sparge pieptul de durere... O lacrimă a împietrit
În pieptul mamei fără viață. Ea n-a uitat că te-a iubit.

P. S.
Te iert, dar văd bine, de-acum e târziu,
Căci duh de lumină dmereu am să fiu...
Duh în Dumnezeu, lumină, cânt,
Altă mamă, pentru alt pământ.
Tristă mamă, oh, când ai plecat,
Pruncii nici măcar n-au lăcrimat.
E târziu, doar clopotul răzbate
Dincolo de viață și de moarte...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Israel și Adevărul

Lui Israel i s-a pus
În față ca el s-aleagă
Un hoț mare și Isus
Care ființă-i e mai dragă

Atunci el plin de-ngâmfare
Hoțul iată l-a ales
Căci n-a vrut în ascultare
își țeasă a lui mers

Și cu hoțul a rămas
Pe Isus dându-l la moarte
Și-a înscris al vieții pas
Doar pe valuri tulburate

Cel mai scump dintre popoare
Mai ales — mai minunat
Și-a țesut a lui pierzare
Pe Hristos l-a condamnat

El Israelul iubit
Cel mai înțelept popor
Pe Isus l-a răstignit
Însuși după placul lor

Preoții cei mai de seamă
Pe Hristos l-au condamnat
Și sentința lor umană
Prin Pilat au aplicat

Moartea crud㠗 răstignirea
Adevărului curat
Celui care e iubirea
Și e sfânt — nevinovat

Hristos dacă va trăi
Vor veni atunci romanii
Pe noi ne va nimici
Căci noi îi vom fi dușmanii

Iată dar că Israel
Pe Hristos l-a condamnat
El scape — numai el
Morții Isus a fost dat

Și prin moartea Lui Hristos
Au crezut că au salvarea
Dar văzură tot pe dos
Au primit doar condamnarea

Creatorul răstignit
A murit apoi pe cruce
Căci păcatul ne-a plătit
El lumina ce străluce

Singurul fără păcat
Fără umbră de greșală
La moartea-a fost condamnat
De ființa noastră goală


De lumină și dreptate
Însă plină doar de ură
Isus a fost dat la moarte
Însă doar după Scriptură

Pentru noi Domnu-a murit
Pentru toată omenirea
Căci păcatu-ntreg plătit
Trebuia — și-ntreagă firea

Noi suntem cei vinovați
Noi — întreagă omenirea
Și am fost doar morții dați
Pentru veci s-avem pieirea

Israel a căutat
scape de deportare
Să nu fie alungat
Izgonit în depărtare

Dar iată de ce-a fugit
Peste asta el a dat
Căci apoi s-a răzvlătit
Și romanii-au atacat

A rămas Ierusalimul
Mai pe urmă asediat
L-a înconjurat vrășmașul
Cu care el a luptat

Și-a căzut orașu-ntreg
Cum Hristos a prorocit
Și-atâția cum nu-nțelg
A fost iată nimicit


Două mii de ani aproape
Israel doar fără țară
A sorbit a lumii ape
Trecând prin foc și prin pară

Vine vremea când Hristos
Din nou îl va ridica
Ca poporul glorios
Cinste care îi va da

Căci Mesia așteptat
Va veni a doua oară
Israel fiind curat
Locuind în a lui țară

Domnul îl va curăța
Prin furtuni și valuri grele
De el grijă va avea
Ca luceafăr între stele

Atunci va fi bucuria
Ca o mană-n Israel
Căci Domn le va fi Mesia
Din Ber-Șeba la Betel
18-mai 2018 cluj

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Să plângem...

Să plângem azi copiii ce și-au pierdut chipul pe vecie
Și copți bărbați, femei, ce vor avea trup mutilat.
Să plângem pe bunici ce și-au pierdut nepot deodat'
Și îndrăgostiți eterni, rămași fără perechea, mai deunăzi vie.

Să plângem câte vise au pierit definitiv, fără să zboare
Și cât de atroce, multă, a fost durerea dinainte.
Să plângem ultima atingere, ultim sărut fierbinte
Pe buze, sau pe frunte, de atâți știuți, mai ieri doar oarecare.

Să plângem vinovații ce se îmbuibă în cârca noastră, indiferenți,
Interesați doar s-aibă cât mai mult, vampiri de neam, hiene...
Să plângem, c-or muri de atâtea burți, de atâta nesfârșită lene
Și rugi îndreptăm în sus, să fie morții cât mai competenți!

Să plângem o popie ordinară azi, impostor ortodoxă,
Ce știe doar fure prea sărac, în fum -l tămâiască...
Să plângemtot ne vând gropi, de morți, ei, tagma mișelească,
Că stă ascunsă, pronând ce-i lumina doar de Paște... clerul nostru noxă.

Să plângem hoardele în convoaie oficiale tot mai nesfârșite,
Ce vor sfârși în minciună răstigniți de atâtea, atâtea răuri.
Să plângem perfidia și hoțiile adânci, adânci până la hăuri,
Ce-au împânzit o țară și se cer, ordurile ce sunt... nepedepsite.

Să plângem pe-un pungaș primar, ce-și vrea doar lui mumia prin spitale,
Pe banii mei și ai tăi, ca el să-i țină... și i-a pus deoparte.
Să plângem că-i o viață atât de scurtă, un blestem cu totu' aparte,
Ca tot cei neavuți să fie mai curând lui Dumnezeu, să-i stea în poale.

Să plângem noi, viii de acum, pe morții noștri, de-acum noi
De-o noapte de coșmar, sacrificați pe altarul lăcomiei.
Să plângem ce-am avut și și-au plătit soborul cast, al nevinovăției...
Dar să nu stăm apatici, că suntem încă mulți... și sunt și eu cu voi!

Să plângem pân' om seca lacrimi, de nu ne-om cere țara înapoi,
Să nu stăm doar la poarta "Colectivului"... fim cu toții... NOI!!!

poezie de (1 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Încetați!

Oh, voi, oameni însetați
De a focului putere
De pustiuri și tăcere,
Încetați, voi, încetați!
Ori văzând cum lumea piere
Pentru voi e o plăcere?!

Vreți treceți în neființă
A omului conștiință?
Terra, frumoasa planetă
S-o distrugeți c-o rachetă?
Vreți să faceți un dezastru
Din Pământul nostru albastru?!

Catastrofa de-o iubiți
Și de vreți apocalipsul,
Vreți la luptă porniți,
Ca să vedeți paradisul
Și să vă-nfăptuiți visul?

Prea bine! De asta doriți,
Puteți s-o înfăptuiți!
Cerul albastru, 'nalt, senin,
Voi îl umpleți de venin!
Nori negri și fumurii,
Furtuni grele, cenușii,
Ridică-n văzduh nisipul,
De Pământ se alege praful!
Tot se apropie de sfârșit,
Lumea parcă a înnebunit!

Susțineți că este știință
treceți în neființă?
A omului născocire
Prin înalta sa gândire...

Dacă mintea poate concepe
Și de creierul percepe,
De oricine se pricepe,
Atunci... toată astă scofală,
Gândind bine, e-o aiureală!

Dar mai bine-i să-ncetați,
Căci prea rău înșelați!
Nu vrem arme nucleare,
Nici pregătiri militare!
Nu vrem bombe atomice
Și nici arme cosmice,
Terestre sau chimice!

Nu-ngropați în întuneric
Prin dezastru neutronic
Tot ce s-a realizat
Pe Pământul nostru drag.
Noi nu vrem poluați
Atmosfera, cerul, marea,
Vrem numai încetați,
Să ne ascultați chemarea!

Dacă atomul este bun,
Nu faceți din el un tun;
Folosiți-l cu știință,
Să fie de trebuință,
dea lumii energie,
Așa cum scrie-n chimie.

Arme noi voi căutați,
Pământul -l terorizați?
Vă gândiți doar la putere
Și priviți cum lumea piere
Fără pic de milă pură,
Ci doar plini de multă ură?
Nici un pic de dragoste
Nu există pentru voi,
Sentimente, liniște,
Le-ați aruncat la gunoi?

Și-n loc să vă dezarmați,
Tot la moarte condamnați!
Asta-i o mare prostie
Lipsită de omenie.

Dar de gândiți doar la omor,
Ce lăsați pentru viitor?...
Numai praf, pulbere, scrum,
Urmate de mult, mult fum?

Civilizația omenească
Voi visați se sfârșească?
Vreți Pământul un pustiu,
Ca un deșert străveziu?
Lipsiți fiind de manieră,
Vreți -l transformați în seră?

Puneți mâna pe creion,
Calculați cu dușmănie
Și apăsând pe un buton,
Voi operați cu mândrie?!
Trageți simplu de-o manetă,
Declanșând mica rachetă,
Ce totul poate preface
În țepi, pulberi, scrum și ace?!

Pământul îl bombardați,
În aer îl aruncați!
Și asta face plăcere,
Căci ați câștigat putere!
Însă când Pământul piere,
Nu există nici putere!
Căci de tot s-a dus, s-a dus;
Iar de totul ați distrus,
Nimic nu ați câștigat,
Ci degeaba ați lucrat!

Dar mai bine încetați,
Căci prea rău înșelați!
Noi vrem lucrați cu știință
Pentru oameni, conștiință;
Și-n slujba omenirii,
Nu-n scopul distrugerii.

Cu un simplu avion
Și cu un banal buton,
Cu-a voastră creație
Distrugeți o civilizație?

Vreți puteri politice
Cu arme balistice?
Credeți că astfel câștigați
Tot ceea ce voi doriți?
Toate câte le visați
Astfel n-o să dobândiți!

Rachete intercontinentale
Pe pământ, aer și sol,
În armură și cu zale
Le desfășurați în zbor.
Și vreți pentru viitor
Să fie mai multe în zbor?

Faceți noi antrenamente
Pentru alte armamente
Și mai distrugătoare,
Pe pământ, ori zburătoare.
Întemeiați noi cercetări
În sectorul defensiv,
Pentru a avea întăriri
În momentul decisiv.

Și astfel a-narmării cursă
Continuă la nesfârșit;
Dintr-o inepuizabilă sursă,
Pe un drum lung, ce-i infinit!
Invadați țări subjugate,
Popoare nevinovate,
Tot în cale devastați,
Ucideți și devorați.

Și o nouă armă ați descoperit,
Căci laserul acum s-a ivit,
Puterea din nou ați găsit!
Laser – arma viitorului,
În centrul omorului?

Arma cea distrugătoare,
Raza cea ucigătoare,
Care tot ce întâlnește,
Pe dată, pe loc topește.
Rachetă ori satelit,
Laserului nu se opune,
Căci, distrugător vestit,
El pe dată le răpune,
Fiindcă este iscusit.

Și-narmarea nu se oprește,
Ci din nou la start pornește...
Dar mai bine-i s-o stopați,
Opriți, oameni! Încetați!!!

poezie de din În căutarea omului (2005)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Numai o dată

Evrei 9:27
Oamenilor le e rânduit
moară numai o dată
Tatăl cum a hotărât
Dar urmează o judecată

Căci o viață omul are
S-o trăiască pe pământ
De Domnul în ascultare
Și al vieții Cuvânt Sfânt

Aceasta dar ni s-a dat
Iată pentru omenire
S-avem sufletul curat
Parte având de mântuire

Căci iată numai o dată
Oamenii sunt rânduiți
A trăi aici poată
De Domnul spre fi primiți

Ori respinși din neascultare
De Cuvântul Celui Sfânt
Căci în suflet nu se are
Dragostea pentru Cuvânt

Doar o singură viață
Omul iată aici are
Chiar dacă el își înalță
Ființa-n binecuvântare

El în firea pământească
Altul nu va mai trăi
Ci în cea duhovnicească
Domnul de va hotărî

Căci Domnul Isus Hristos
Stăpâni-va-ntreg pământul
Când domi-va aici jos
-mplinească tot Cuvântul

Ființele duhovnicești
Toate atunci din omenire
Cu armuri vii și cerești
Vor avea-o cerească fire

Nu ca oameni pe pământ
Ci ca îngeri o să fie
Dup-al Domnului Cuvânt
În Noua Împărăție

Oamenii ce-or trăiască
Ca și oameni pe pământ
Vor avea copii să-i crească
Dup-al Domnului Cuvânt


Însă cei din noua fire
Ce-au fost iată mântuiți
Vor trăi-n neprihănire
Ca și îngerii cei sfinți

Domnul toate-a râțnduit
Și iubirea și lumina
Pentru omul mântuit
Ce-l slujește-ntodeauna
08-10-2019 mănăștur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Sorescu

Măsura

se ia măsura de destin
pentru copii, pentru nepoți.
cămăși nu vor mai fi, de in,
ci de nuiele șipci ori roți.

sunt înfierați câte puțin
de pe acum ca niște hoți,
căci la trecutul în declin
e bun un viitor cu hăț.

desigur, haine tot vărgate
ei vor purta pe trupul stors,
dar vor fi noi și-adevărate:
dungile-s date la întors.

părinții, înghițindu-și ura,
laudă metrul și măsura.

poezie celebră de din "Poezii alese de cenzură" editura Roza Vânturilor - 1991
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Trei dinti din fata" de Marin Sorescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -37.00- 29.99 lei.
Valeriu Sterian

Nopți

Doamne, vino Doamne,
vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
vezi ce-a mai rămas din oameni!

Nopți lungi și triste
Acasă mă gândesc
Și pe voi acolo vă zăresc
Sunt nopți pline de groază pentru mine, în război
Sunt nopți de basm acolo, la voi
Și Doamne, pentru ce o viață de coșmar
Și pentru cine se moare în zadar?
Sunt nopți pline de groază
Când teama mi-e să fiu
Sunt nopți de basm de care nu mai știu

Doamne, vino Doamne,
vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
vezi ce-a mai rămas din oameni!

De ce nu încetați acest cumplit război?
De ce va gândiți numai la voi?
Și nici nu vă pasă de mama care-și plânge
Copilul său ucis ce zace-n bălți de sânge!
Și nici nu vă pasă de cei ce nu mai sunt
De cei ce vă acuză de-acolo din mormânt!

Doamne, vino Doamne,
vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
vezi ce-a mai rămas din oameni!

cântec interpretat de Valeriu Sterian, versuri de
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
George Coșbuc

Pentru libertate

Plângem, da, că prea ne doare!
Nu pe noi! Crescuți în chin
Ne-amintim de-un timp cu soare
Și-l cunoaștem cel puțin!
Plângem pe copii, sărmanii,
Că-ntr-al temniței mormânt
Își încep în noapte anii,
Neștiind ce-i soare sfânt.
Plângem, da, și strâns ne strângem
Lâng-olaltă, câți suntem,
Dar să știți că nu ne plângem
Ca nebunii cari se tem.

Robi, meniți prin jocul sorții,
Noi ai chinului am fost,
Însă nu, și nu, ai morții!
Nu cătăm noi adăpost
Nici în milă, nici în rugă;
Asta cear-o de la voi
Cel ursit să fie slugă
Dar n-o cereți de la noi!
Vom răbda, privind în fața
Orișicui, și-a orice chin,
noi știm că-i multă viață
Și în noi, și-n cei ce vin.

Blestemați pieri-vor regii
Cari s-abat din drumul drept
Ne-ați adus stricarea legii
Și ne stați cu mâna-n piept.
O, și-n loc s-aveți rușine,
Vă mândriți cu ce-ați adus:
Dar puterea, știți voi bine,
Nu vi-a dat-o Cel-de-sus,
Nici Eternul Domn! Vi-e dată
De-un vremelnic din Infern!
Deci vi-e binecuvântată
Și la voi va fi-n etern!

Lumile-au văzut mirate
Cât de mult iubirăți voi
Șuierul de bici ce bate
Fără de milă oameni goi!
Dar și pentru noi rămâne
Timp ah, cine poate ști!
Șuierul acesta mâine
Cânt al lui Tirteu va fi!
Iar din lanțul ce-azi ne strânge
Pot iasă spade, și pot
Spadele vadă sânge,
Nu de-al nostru însă tot!

Și sfârșitul tău veni-va
Azi ori mâine, ori mai apoi!
Și-o să poți tu sta-mpotriva
Poate-a celor mai vreo doi,
Dar mai tari prin răzbunare
Și prin ura lor turbați?
O fii destul de tare,
Tot potopul -l abați?
Eu nu chem această vreme,
Dar tiranul braț al tău
Face totul ca s-o cheme,
Rău îngrămădind pe rău.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade si idile" de George Coșbuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.
Valeriu Cercel

Welcome to Romania!

După ani de viață-amară,
Prin stăini muncind cu spor,
M-a cuprins un dor de țară
Și de-al satului ogor;

Cum ajung, din avion,
Dracu' știe, de-un puhoi,
Cu Pandele, văru' Ion,
Ne-am trezit luați și noi

Până într-o piață mare,
Unde, toți strigau, nebuni,
"Jos guvernul, jos cutare,
Noi sunten aici stăpâni!"

Io, ca omul, după drum,
Fui cuprins de-o întrebare...
Nu-mi pica fisa nicicum
Ce-i atâta supărare?!

îmi spună un bolând,
dau jos, acolo-n piață,
Cel mai bun guvern, decând
Comuniștii sunt în viață!

"Mai, nenică",-i zic lu' Ion-
"Toți dișmanii mei moară!
Nu cumva, din avion,
Am ajuns în altă țară?!"

Până când văzui pe unii,
Ca în filme de oroare,
Ȋmpărțind, mascați ca hunii,
Un pulan la fiecare...

Io, cum sunt băftos și-n vis,
Nu c-aș vrea dau mare,
Căci le numărai, precis,
Luai vr'o patru pe spinare...

Nu vă spun cum m-am simțit
Cu-o primire-așa frumoasă,
Dar pe loc m-am dumirit
C-ajunsei la noi acasă!

poezie satirică de
Adăugat de Valeriu CercelSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Undeva prin voi, prieteni...

umblă ura ca în ceasul sfârșitului
și crește ca un aluat
nu-i bai
zic
faceți-o pietre și
aruncați cu ele în mine
nu vă sfiiți
e bine răbufniți ca
durerea din rana ascunsă sub piele
în cele din urmă vin consecințele
cu scâncetul abia perceptibil
o să constatați că
eu nu exist pentru voi
și nici voi nu existați
în ochii deschiși ai lumii

și ce altă durere mai mare
să nu poți să-i privești în ochi pe cei vii...

poezie de din Față în față cu mine
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Lucian Blaga

Echinocțiu de toamnă

Vino ieșim dintre aceste ziduri,
de sub arcade ce apasă,
din inelul cu-nvechite turnuri, al cetății,
din ceața ce pe poduri de metal se lasă.
Vino pe deal, pe cel din urmă sub soare,
unde-un trecut de slavă cu suflare lentă
sub pietre doarme,
să strigăm de-acolo după păsările călătoare.
Să strigăm precum obișnuiesc copiii între jocuri,
cari făr-a ști ce strigă
își rostesc prin chiote extazul efemer
pentru cele ce au loc în cer.

Înduplecați de soartă,
nouă înșine străini, cu patria pe umeri - moartă,
noi am văzut, ce-i drept, de-atâtea ori,
că-ntraripatele puteri, răzbind prin nori,
orbite de o țintă depărtată
ne iau văzduhul prin tangentă doar - ca o săgeată -
și nu mai prind de jos din țări nici fluturări
de semne și nici veste.
Vino totuși să strigăm de-acolo de pe creste,
să strigăm după cocorii care pleacă
și-n vuietul de mântuire
o țin către limanul dincolo de fire.
În cumpăna și-n sfâșierea
acestui ceas prejmuitor,
vino, străfundul neguros, rumoarea ce ne-neacă
le lăsăm sub noi - și de pe dealul cel din urmă
cu semne-nchipuind în vânturi libertatea
să strigăm după triunghiul călător.

poezie celebră de
Adăugat de Larisa AndreiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Trilogia cunoasterii" de Lucian Blaga este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -66.47- 46.99 lei.

Vreau „somnul” liniștit

Am muncit din greu, o viață-ntreagă,
Ca să adun un ban și să vă cresc.
Să am de-un leac căci viața mi-e beteagă
Și cine știe? Un doctor -mi plătesc.

Am muncit din greu, cu veșnica speranță
las în urma mea ce eu nu am avut,
Viață infantilă și nici adolescență,
Nici cui să îi spun tată! Căci nu l-am cunoscut.

Am muncit din greu cresc două vlăstare,
Cu palmele-mi tocite și capul mai plecat,
Să nu-mi spună copii vorbe de indignare:
- Ce ai lăsat în urmă? Când eu voi fi „plecat”.

Am muncit din greu s-ajung un… „oarecine”,
N-am fost un pierde vară pe unde am lucrat,
Crezând că și nepoții se vor mândrii cu mine,
Cu multul sau puținul, în ani, ce-am adunat.

Am muncit din greu să am și de-o colivă,
De-o scândură, de cuie, -mi faceți „copârșeu”
Și un prohod mai simplu, să nu fiți împotrivă,
Nu vreau slujbe pompoase, nici groapă cu planșeu.

Astăzi viața-i scumpă, inflația e mare,
Ce-am adunat cu trudă, împărțiți doar voi,
Acesta-i testamentul, ce-l las, și o îndurare
Să nu-mi sfidați cuvântul, nu faceți tărăboi.

De v-am greșit cu știre sau… poate de nevoie,
Vă cer sincer iertare, căci nu v-am ponegrit.
Viața mi-a fost dură și… sigur fără voie
Mă-ndrept spre o cavernă, cu capul pe o pernă,
Spre somnul liniștit.

poezie de din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (2005)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Umblând din cămară în cămară, dete peste armele zmeilor și se minună. Mă-sa îi spuse că văzuse în casa tatălui său asemenea arme, și îi arătă cum se întrebuințează. Îi prinse bine, căci văzu că îi merge mai lesne la vânat. Acum începu a săgeta la căprioare și la ciute, căci până acum vâna numai păsărele cu lațul, și îi era cu greu. Ajunsese ca el să fie tare și mare în pădure. Nu era cine să-i stea împotrivă. De multe ori nu venea cu zilele p-acasă. Într-una din zile, zmeul ieși din pivniță și veni milogindu-se la muma voinicului ca să-și facă pomană cu el -l priimească la curtea ei, căci zicea el că pribegește nu știu de cât timp orbăcăind prin acel bunget de pădure. Spuse că un nenorocit carele se rătăcise, umblând după vânat, și da laudă Domnului că l-a învrednicit a mai da peste ființe de oameni.

în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Greuceanu" de Petre Ispirescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.44- 28.99 lei.

Pâinea Vieții-Eu sunt

Ioan 6: 31-40
Din cer — nu Moise pâinea v-a dat
Ci Tatăl Meu dă adevărata Pâine
Ca voi aveți un duh curat
Și ființa voastr㠗 în slujba Lui ca să rămâie

Pâinea Lui Dumnezeu este cea care se coboară
Din cer și lumii — viață-i dăruiește
Făcându-i calea mai ușoară
Căci Dumnezeu pe oameni îi iubește

Și atunci evreii — Domnului i-au cerut
Dă-ne Doamne această Pâine-ntodeauna
Căci vrem ca Tatăl să ne fie scut
Cât soarele va fi pe cer — și luna

Eu sunt Pâinea Vieții — Domnul le-a vorbit
Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată
Și cine crede în Mine veșnic părăsit
El nu poate ca să fie — căci viața-i este dată

Dar iată voi nu credeți deși azi m-ați văzut
Și cu urechile voastre Cuvântu-ați ascultat
Pe cine Tatăl azi mi-l d㠗 eu îi voi fi scut
Și cel ce vine la Mine — afară nu va fi dat

Căci Eu m-am pogorât pentru voi din cer
Nu ca să fac doar voia Mea
Ci voia Celui ce m-a trimis — pentru cei ce pier
Prin credința în Mine — ei primească mântuirea

Și voia Celui ce m-a trimis este să nu pierd nimic
Ci să-i înviez pe toți în ziua da apoi
Veniți de aceea azi la Mine — Eu zic
Ca să trăiți o viață nouă să fiți cu toții — oameni noi

Căci voia Tatălui Meu din cer este ca oricine
Pe Fiul aici îl vede și din inimă se-ncrede
În a Lui Ființă chiar — primească-n veșnicie
Ca un dar viața-n sine care pururi nu se pierde

O veniți dar la izvoare — apă vie voi beți
mâncați din Pâinea Vieții — Tatăl Sfânt ca să vă fie
Și sprijin și adăpost — pururi fii să-i rămâneți
El Însuși ca să vă dea — pentru veci din Pâinea Vie
18-01-2020 mănăștur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

Noi vrem pământ!

Flămând și gol, făr-adăpost,
Mi-ai pus pe umeri cât ai vrut,
Și m-ai scuipat și m-ai bătut
Și câine eu ți-am fost!
Ciocoi pribeag, adus de vânt,
De ai cu iadul legământ
-ți fim toți câini, lovește-n noi!
Răbdăm poveri, răbdăm nevoi
Și ham de cai, și jug de boi
Dar vrem pământ!

O coajă de mălai de ieri
De-o vezi la noi tu ne-o apuci.
Băieții tu-n război ni-i duci,
Pe fete ni le ceri.
Înjuri ce-avem noi drag și sfânt:
Nici milă n-ai, nici crezământ!
Flămânzi copiii-n drum ne mor
Și ne sfârșim de mila lor -
Dar toate le-am trăi ușor
De-ar fi pământ!

De-avem un cimitir în sat
Ni-l faceți lan, noi, boi în jug.
Și-n urma lacomului plug
Ies oase și-i păcat!
Sunt oase dintr-al nostru os:
Dar ce vă pasă! Voi ne-ați scos
Din case goi, în ger și-n vânt,
Ne-ați scos și morții din mormânt; -
O, pentru morți și-al lor prinos
Noi vrem pământ!

Și-am vrea și noi, și noi să știm
Că ni-or sta oasele-ntr-un loc,
nu-și vor bate-ai voștri joc
De noi, dacă murim.
Orfani și cei ce dragi ne sunt
De-ar vrea plângă pe-un mormânt,
Ei n-or ști-n care șanț zăcem,
Căci nici pentr-un mormânt n-avem
Pământ - și noi creștini suntem!
Și vrem pământ!

N-avem nici vreme de-nchinat.
Căci vremea ni-e în mâni la voi;
Avem un suflet încă-n noi
Și parcă l-ați uitat!
Ați pus cu toții jurământ
Să n-avem drepturi și cuvânt;
Bătăi și chinuri, când țipăm,
Obezi și lanț când ne mișcăm,
Și plumb când istoviți strigăm
Că vrem pământ!

Voi ce-aveți îngropat aici?
Voi grâu? Dar noi strămoși și tați
Noi mame și surori și frați!
În lături, venetici!
Pământul nostru-i scump și sfânt,
Că el ni-e leagăn și mormânt;
Cu sânge cald l-am apărat,
Și câte ape l-au udat
Sunt numai lacrimi ce-am vărsat -
Noi vrem pământ!

N-avem puteri și chip de-acum
Să mai trăim cerșind mereu,
Că prea ne schingiuiesc cum vreu
Stăpâni luați din drum!
Să nu dea Dumnezeu cel sfânt,
vrem noi sânge, nu pământ!
Când nu vom mai putea răbda,
Când foamea ne va răscula,
Hristoși fiți, nu veți scăpa
Nici în mormânt!

poezie celebră de
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Dedicație

Dedicație,
Unei bătrâne dintr-un sat,
Căci lacrima ce mi-a picat
Și s-a prelins din ochii mei
E lacrima unei femei,
A unei mame pentru care
Durerea semenilor doare.
O lacrima prelinsă cu sârg
Din ochi în jos,
A dat inimii mele
Și vieții mele-un rost.
Sufletul l-a deschis,
În suflet curgeau lacrimi,
Bătrâna mă-nsoțea.
Într-un sobor de patimi.
Mergeam prin sat, cu ajutoare,
Asta-mi fusese dat a face
Și am ajuns la o bătrână...
Bătrâna mă privește, tace...
Îi spun ce gânduri nu-mi dau pace,
De ce-am venit în sat la ea...
Cu amintirile în gânduri,
Bătrâna, iată, lăcrima.
Îmi face semn să mai rămân,
De-acum eu mă supun cuminte
Și stau pe piatra de al drum...
Privesc la ea cu luare-aminte...
În minte completez șarade,
Îmi șterg o lacrimă ce cade
Și ca o torță arde încă
Pe-a omenirii noastre stâncă.
Bătrâna se ridică. -N gând,
Îmi simt o lacrimă arzând...
- Maică, o clipă te-aș ruga!
Vreau le dau și eu ceva
Acestor prunci, căci Dumnezeu
Cunoaște doar sufletul meu.
El știe neputința mea
Și grija celor care-ar vrea
vină-n ajutor, căci eu,
Măicuță, știu cât mi-e de greu.
Dar n-aș putea muri-mpăcată
De nu le-aș închina o rugă
Celor ce sus, cu toți m-așteaptă:
Vreau ca la prunci banii s-ajungă.
Bătrână-s, dar am suflet bun.
Așteaptă-mă că vin acum!
................................................
Pe piatra-ncinsă de la soare
Mă așezai în așteptare.
Greu, sprijinită-ntr-un ciumag
Pășii bătrâna-al porții prag.
- E tot ce am, fătuca mea,
Alți oameni i-or mai ajuta,
Căci sprijinu-i la Dumnezeu
Oricât în viață-ar fi de greu.
(Și-mi puse-n pumnul deschis, iată,
Bănuți... De. acum, înlăcrimată,
Priveam și număram tăcut.)
- Atâta, maică, am avut!
Maică, ia banii înapoi!
Nu ai un leu, nu ai nici doi...
- Ia-i tu! Le fie de-ajutor
Și de noroc copiilor.
Să nu mă minți, copila mea!
Ar fi păcat. Cu inima
Îi las copilă pentru ei.
De ce acum nu vrei să-i iei?!
.................................................
I-am luat mâhnită. Un argint
L-am dat acelor ce iubind
Un suflet candid de bătrână
Vâzând întinderea-mi de mână.
Vezi?! Cei ce au se umilesc
Spunând că greu de-un timp muncesc.
Că sunt săraci șinu au,
De-aceea dragii mei, nu dau.
Le strălucesc vilele-n soare,
Combine au, mașini, tractoare,
Au termopane... Au! Și vor
Mai multe pentru viitor.
Dar nu-și clădesc palate-n cer,
Din cer, spre noapte au picat...
Ei vor pleca de pe pământ,
Inimi pustii, de lepădat.
În rai lumesc trăiesc, dar vai!
Aici e pământescul rai.
Târziu, spre dincolo de viață,
Vr fi... vor fi doar o paiață.
Căci spune-o vorbă în scriptură,
Mai lesne o cămilă prin gaura de ac,
Decât vezi din milă, din suflet, o fărâmă,
Bogatul ofere ceva la un sărac.
Ei sunt statui de ceară,
Sunt travestiți stângaci
Diavoli cu chip de oameni...
În care, încrustat, rămâne noaptea vieții
Și foamea de păcat.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook