Pilat

Tu ai privit vreodat' o ţară
Doar ca pe un trup crucificat,
Când cerul a-nceput s-o doară,
Răstignită fără de păcat?

Cu tâmpla prăvălită-n mare,
Cu dealurile tremurânde,
Cu munţii strânşi spre apărare
În clipele ei muribunde,

Când din izvoare curge sare
Şi ochii ei nu mai au lume,
Când rupi din ea cu disperare
Şi-i laşi copiii fără nume,

Tu mi-ai privit vreodată ţara,
Prizonieratul meu de voie,
Cum ea îmi dăruieşte vara,
Cum eu sunt doar a ei nevoie?

Nu am putere să te-nduplec,
Nu pot să o cobor din cruce,
Priveste in jur imperii trec,
Noi soart-am învăţat a duce...,

Se va-nălţa când va da Domnul,
Salvându-şi sufletul nevinovat,
Dar tu-n coşmar trăi-vei somnul,
Mâinilor nespălate de Pilat.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea... un cuvânt

Uitarea a-nceput să doară,
De ieri îmi curge-n amintiri
Şi mintea-mi de-mi rămâne goală
Încep să cred că-s povestiri.

De-aş adormi, doar vise sterpe
Mi-ar apărea în ochi închişi,
Doar insomnia nu s-ar vede
În nopţi cu pescăruşi ucişi.

Vroiam doar vara să existe,
Visarea s-o-mpletesc în flori,
Din când în când, ceva din vise,
Să-nşir pe curgătorii nori.

Uitarea a-nceput să doară
Şi toamna vine pe alei,
Pe străzi privirea-mi se coboară,
Văd marea mea, în ochii tăi.

Nu sunt albaştri cum e cerul
Nici vorba ta, iubire-n vânt,
Dar pasul tău îmi poartă greul
Cum e şi marea... un cuvânt.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea... un cuvânt

Uitarea a-nceput să doară,
De ieri îmi curge-n amintiri
Şi mintea-mi de-mi rămâne goală
Încep să cred că-s povestiri.

De-aş adormi, doar vise sterpe
Mi-ar apărea în ochi închişi,
Doar insomnia nu s-ar vede
În nopţi cu pescăruşi ucişi.

Vroiam doar vara să existe,
Visarea s-o-mpletesc în flori,
Din când în când, ceva din vise,
Să-nşir pe curgătorii nori.

Uitarea a-nceput să doară
Şi toamna vine pe alei,
Pe străzi privirea-mi se coboară,
Văd marea mea, în ochii tăi.

Nu sunt albaştri cum e cerul
Nici vorba ta, iubire-n vânt,
Dar pasul tău îmi poartă greul
Cum e şi marea... un cuvânt.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trup cu nume

Sunt singur şi în jur e-atata lume,
Dar Doamne cât de singur pot să fiu!
În trupul meu ce poartă al meu nume,
M-am rătăcit şi cine sunt nu ştiu.

Sunt foarte mulţi acei ce-mi dau bineţe,
La fel şi foarte mulţi ce nu îmi dau
Şi stau în bucurie sau tristeţe,
Atunci când doar cu mine, eu mai stau.

Încerc să mă cunosc pe dinlăuntru,
De eu n-o fac, un altul n-o va face,
Mă-ntreb de sunt iubire sau sunt sumbru,
Atunci când sufletul în mine tace.

Sunt singur înlăuntru-n ăsta lume,
Dar am să mă împart atât cât pot,
Să dau bucăţi din trupul meu cu nume,
Acelor ce iubire nu mai pot.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minune fără nume

În noaptea de tafta-nvechită,
când sufletul aleargă
şi moare printre lacrimi
de sfântă iertăciune,
am întâlnit prin gheţuri o foarte mică stea,
o stea a fericirii:
"minune fără nume".

În noaptea dintre veacuri,
când stelele apun
şi când oglinda vieţii
mă oglindeşte-n ea,
te-am întâlnit mică minune
şi vreau ca să îţi spun,
că eşti o nestemată
din lanţul fără za.

În noapte dintre stele,
când universul e lumină
iar sufletul meu curge
călcând întreaga lume,
tu mi-ai uitat o clipă din clipa
ce-o să vină,
şi-mi dărui universul...
"minune fără nume".

poezie de Silvia Urlih
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebuniile din gând

Prinse de furtuna nopţii zilele ce mi-au rămas,
Sunt cu toate bântuite de un val fără de glas,
Valul nopţilor de vară curge foarte amăgit,
De privirea ta fugară care iarăşi a rănit.

Sus, pe cerul plin de nuferi, plouă foarte liniştit,
Împăcat cu ce se duce, încerc somnul odihnit,
Dar nu vine să coboare peste trupul obosit
Ce îl port din primăvară, de acum îmbătrânit.

Prinse de furtuna nopţii gândurile trec, revin,
Ochii de-i închid, aduceri doar cu noi când ne iubim,
Îi deschid să fugă somnul, visul său clocotitor,
Scrie drama pe hârtie cu final răscolitor.

Caut în mine printre pagini, filele scrise de noi,
Sunt frumoase dar au tragic prins pe undeva de foi
Şi când slova recitită îmi pătrunde trupul meu,
Sunt o fiinţă prea rănită şi fac paşi-ncet, cu greu.

Tu de undeva din noapte poate-o clipă te gândeşti,
Că sunt rătăcită-n şoapte şi te chem de mai doreşti
Să petrecem cum o dată focul ne ardea mocnit
Arzând jarul de la vatră şi pe noi mai înzecit...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o cruce de vânt

Sunt o cruce de vânt cu braţe de lemn
şi văd cum ele se mişcă în valuri concentrice
mă ghemuiesc, aşa vaporoasă cum sunt, la pământ,
pe solul unui nor de furtună...
în ceea ce visez este utopie - cruce cu vise de lemn -
din când în când aşchii îmi sar din braţe
zilele s-au prins de mine cu răşină

fac plecăciuni şi descopăr reîncarnări
şi mă sprijin de nori, de amăgiri şi de ziduri crăpate
dacă aş avea voie, aş rupe transparenţa din vocea mea
şi aş da drumul cuvintelor

mă las încolăcită de un şarpe
mi l-aş strecura în mine dacă aş fi om
îi dau voie, fiindcă mă uit în interiorul meu şi văd abur
ne înţelegem tacit - singurătatea e doar un drum spre analiză

insomnia rece mă amorţeşte - iederă uscată
dar mă trezesc cititorii în stele
aşchii îmi sar din braţe
şi trec spre pământ prin mine.

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschide-mi o fereastră

Deschide-mi o fereastră către Tine,
Ascultă-mi rugăciunea, Domnul meu,
Mă ostenesc să te ascult mai bine
Şi când mă rog mă rog la Dumnezeu.
Sunt o făptură mică neînsemnată -
O gâză într-o lume de poveşti -
Dar mă mândresc că am în cer un Tată
Că Tu eşti Tatăl meu şi mă iubeşti.

Aşa cum sunt am fost creată-anume,
M-ai modelat cu palmele din lut,
Mi-ai dat un trup şi-apoi mi-ai dat un nume
Şi-n toate după Tine m-ai făcut.

Mi-ai dat iubire şi mi-ai dat credinţă
Că voi ajunge iar în casa Ta
M-ai învăţat că totu-i cu putinţă
Că nu-i nimic ce Tu nu poţi ierta...

Deschide-mi o fereastra către Tine,
Ascultă-mi rugăciunea, Domnul meu
Apleacă-Ţi îndurarea peste mine...
Sunt doar un om, dar strig la Dumnezeu...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflex 13

În ochii tăi mă vindec
şi mă sclad,
Ne ţinem, unul altuia,
de cald
Sau noaptea, poate,
numai de urât...
Eu nu te-ntreb
de unde-ai coborât,
Tu nu mă-ntrebi cât stau
şi unde plec...
Şi, uite-aşa, trec zilele,
cum trec,
Şi, uite-aşa, vin nopţile
cum vin,
Dar dacă încă vreau să te mai ţin,
Din când în când, visând,
pe braţul meu,
O altă zi se va-ntâmpla mereu
Şi-o altă noapte se va-ntoarce-n noi,
Să ne convingă, totuşi, pe-amândoi,
Cât de frumos e cerul şi de-nalt
Privit, prin somn, cu ochii celuilalt.

poezie celebră de George Ţărnea din Exerciţii de iubire (2003)
Adăugat de Madame
Comentează! | Votează! | Copiază!

Licuricii din sân

În noaptea aceea adâncă,
De iarnă,
În care dispăruseră
Toate vietăţile pământului
Şi doar vântul se lovea
Bezmetic în oglindă,
Cerul se lăsase greu
În jos.
Şi mi-ai spus
Să nu deschid fereastra
Că s-ar putea să ne inunde.
- "Ne-am cufundat în cer ca într-o mare"
Nu ştiu cum m-ai privit
Că m-am oprit din ce făceam
Şi-am tresărit.
- "Închide ochii şi deschide palma!"
Dar am trişat
(ca şi tine)
Şi am privit
Cum îmi strecurai
În sân
Licurici aprinşi,
Ca un jar viu
Răscolit atunci
De privirile tale.

poezie de Niculina Ilisie
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limita durerii

.. Dar a apus încet şi blând
Şi nu voi şti nicicând
Ce ploaie mi te-a smuls din gând...

Se stinse-un cer curat
Şi n-oi afla vreodat',
Ce vânt mi te-a furat
Şi mi te-a luat

Iar eu, o frunză sunt,
Presus mai de cuvânt
Şi ferecată-n gând,
Visând,

Dar până când?

Până atunci când nu mai am putere,
Puterea de a cere,
Dreptul la înviere,
În falnică tăcere,
Un drept al propriului nicicând,
Cât nu pot a-nvăţa ceea ce sunt,
Căci simplă în micimea mea,
Caut să-mi aflu limita,
Puterii
Şi limita durerii
Şi ura şi iubirea,
Tristeţea, fericirea,

Dar fum sunt toate câte sunt
Iar eu, ţărână din pământ
Şi duh e totul ce respiră
Şi duh e ceea ce mă miră
Şi ţip în neputinţa mea
De a-mi cuprinde limita, durerii
Şi limita puterii
Şi-a tot ceea ce simt si sunt,
A umbrei mele pe pământ

Şi trec şi trec fugind
De umbrele ce mă cuprind,
De limita durerii
A urii şi puterii
Şi-mi pierd şi urma pe pământ,
Căci întrebare e ceea ce sunt
Şi n-am răspuns,
Sunt doar răpus,
De limita durerii,
A urii şi puterii.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu încă te ador

S-arunci acum doar spini în mine,
Când sunt doar ţăndări şi fărâme.
Doar acuze crude fără scuze,
Când tu faci parte dintre muze.

Când toată viaţa-mi freamăntă cuvinte,
Şi-un dor nebun, un dor de tine,
Mă poartă dincolo de lume,
Printre aştrii fără nume.

Când eu iti spun că te ador,
Tu tot mă laşi să mor.
Când aripa mi-e fără zbor,
Frântă în calea viselor.

Când eu mă-ndrept spre nicăieri,
Tu tot te-ascunzi în depărtări,
Dimineaţa-n roua unei flori,
Mireasma unei adieri.

Când seara strigă tot a tine,
Când vorbele mi-s goale-n mine.
Eu încă-s viu si fără grai,
Tu tot aşa cum tot erai.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plansul unui ciob de lut...

Trupul mi-e tăiat în două,
mi-este smuls şi dus departe.
Mi-a ramas doar jumătatea,
care este-acum pe moarte.
Smulsă-i carnea de pe mine;
nici măcar nu curge sânge,
Numai sufletul se zbate
şi cu lacrimi grele, plânge.
Cum să-mi înţeleg destinul,
cum să cred că-mi va fi bine,
Cînd din tot ce-a fost odată,
sunt doar lacrimi şi suspine?
Cum să mai privesc în mine,
dacă-n jur e totul gol,
Seara când merg la culcare...
dimineaţa când mă scol...?
Şi-n zadar întind eu mâna;
nu e nimeni s-o atingă,
Numai credinciosu-mi câine,
e alături să o lingă.
Să te smulg bătând, din mine,
inimă, să te sfâşii,
Ca să-mi pot trăi tot restul
zilelor reci şi pustii!
Ce mai sunt, fără de tine,
ce mi-a mai rămas întreg?
Care gând şi care faptă,
mă va face să-nţeleg?
Acum sunt un ol de jale,
ce de lacrimi e umplut;
Glas de chin şi disperare,
înălţat din ciob de lut.
Doamne, de mi-e asta soarta,
putregai dacă am fost,
Şi-am trăit un sfert de secol
doar o viaţă fără rost,
Doamne, ia-mi azi lutu-n mână
şi frământă-l cu putere,
Ca să vărs şuvoi de lacrimi
şi o mare de durere.
Lasa-mă să plâng de-a pururi
şi tot nu va fi destul.
Lutul... cere multe lacrimi,
până când va fi sătul!

poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul copil

Poţi să îmi iei oricât de multe,
Oricum de sus eu le-am primit,
Şi nu ţi le-am cerut pe toate
Dar Tu mereu mi-ai dăruit

Din prima clipă am lumină,
La primul scâncet mi-ai dat glas,
M-ai învăţat şi despre vină,
Mi-ai arătat şi primul pas

Apoi am căpătat auzul
Şi vise pline de culori,
Când să spun da, ce e refuzul,
Cum să văd raze printre nori

Cadou mi-ai dat, din ceruri, milă
Pentru momentele când n-am,
Apoi am învăţat şi silă,
Deşi eu poate n-o doream

Cu timpul, am plecat privirea,
Ruşinea m-a făcut s-o fac,
Am înţeles ce e iubirea,
Când să o spun... când să o tac

Am priceput că mi-ai dat voie
Să aflu tot, să ştiu de ce,
Iar câteodată, de nevoie,
Am acceptat şi că nu e

Mi-ai modelat şi optimismul,
Să nu cumva să mă rănesc,
Mi-ai dat respectul, altruismul,
Să ştiu să cer, să dăruiesc

Dar mai presus de tot şi toate,
M-ai învăţat să fiu umil,
Am înţeles că omul poate
Să stea în suflet, un copil.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Viaţa asta (a mea) pare un fulger în infinitul ce va urma,
O cruce plină de spini la căpătâi, cruce a ta, Eu pironit pe ea,
Timpul nici nu mai curge, doar sânge dintr-un trup golit de tine,
Pământul, doar pământul mai mă ţine legat de ziua de mâine!

Chipul tău, icoană pictată în sufletul meu fără de culoare,
Mă închin la ea, durerea mea în dimineaţa ce refuză a mă părăsi,
O lacrimă îmi arde printre pleoape, îmi bate în clipe cât în nenumărate vieţi,
Refuzi să pleci, refuz să plec, ne-am pierdut orizontul şi locul de întâlnire!

Cu greu mă îndrept spre ziua de mâine, cu greu ridic privirea fără tine,
Îmi pare a păcat, mă zbat între clipele ce vor urma,
Încă mai doare urma ta, încă mai curge lacrima arzând totul în calea sa,
Încă mă simt cerşind, un cerşetor condamnat la temniţă grea!

E atâta greu în umbra ta, nici soarele nu obturează strălucirea ta,
Nici verdele de primăvară nu anulează verdele din ochii tăi,
E atâta Soare, atât de primăvară, în mine e doar toamnă,
Toamna ce precede încă o iarnă, încă o zăpadă ce mă îneacă!

Mă înec în lacrimi, în regrete, în umilinţa dorinţei de a-mi fi,
Mi-e sufletul umil, de umilinţă plin, mi-e ruga fără de auz,
Mi-e glasul tot mai slab, se pierde în depărtări de timp,
Mi-e timpul tot mai nul, o zbatere într-un ceas de disperare!

Mi-e teamă, teama de a nu mai fi nici Om, mi-e greu, mi-e sufletul pământ,
Paşii îmi rătăcesc în urma ta, mă simt pierdut fără iubirea ta,
Mi-e teamă chiar şi de cuvânt, cuvântul tău un trăznet în amurg,
Îmi eşti un fulger de o clipă, îmi eşti o picătură între vieţi!

Mă dezarmezi, mă dezgoleşti chiar şi de ultima clipă,
Mă arunci în infinit fără de vină, mă condamni la nemurire,
Mi-e teamă cum nu mi-a fost vreodată, deja mă simt fără de mine,
Deja am trecut în altă lume, deja mă rup de timp dar nu şi de tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între lumi

Simt o lume deasupra mea
O lume în care suntem noi înşine
O lume în care suntem nemuritori,
În zile în care nu trăiesc
Scriu viaţa aşa cum nu e ea
Şi vinu-l sorb încet ca şi cum e făcut doar pentru mine
Din struguri plini culeşi în luna octombrie,
Când soarele e mai sfios, când iarba plânge petale muribunde suflate-n neant,

Simt o lume în mine
Ce cred eu că o cunosc
O lume împletită din mai multe vieţi
Scriu viaţa aşa cum a fost ea o dată
Şi vinu-l sorb ca altădată
Savurez gustul atât de bine ştiut
Mă face să zâmbesc crezând că am trăit aceste clipe
Iar de învăţat din ele tot n-am învăţat,

Simt o lume sub mine
Ce mă cheamă mereu fără-ncetare
O lume ce vreau să îmi rămână străină,
Vinu-l sorb mai repede şi nu vreau paharul să sece
Mi-e frică de ce va urma după ultimul strop
Dar apoi, muza din mine îmi vorbeşte
"E totul creat doar de mintea ta"
Şi totul se risipeşte...

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păstorul de la păşune

Printre păduri era un sat, acum uitat de lume
O casă bătrânească aproape de păşune
Eram doar o copilă şi tot ce-aveam pe lume
Doi bătrânei-bunicii, şi mai aveam şi-un câine

Acolo-n depărtare sub cerul plin de nori
Într-o vastă păşune cu iarbă şi cu flori
Acolo s-a născut povestea de amor
Cu o frumoasă fată şi un tânăr păstor

Acolo l-am văzut aproape de izvor
Când norii se plimbau pe cer cutezător
Şi stelele priveau în măreţia lor
Doi tineri făurind un vis nemuritor

Cu ochii-i negri, mari, când m-a privit mirat
Era să cad dar mâna lui m-a rezemat
Nu ştiu de ce şi cum m-a fermecat
De dragoste inima-mi parcă s-a 'mbătat

Şi zi de zi fugeam pe dealul plin de grâne
Şi alergam din nou peste păşune
Şi asteptam, cu turma în amurg când vine
Ca dorul cu privirea-i să-mi aline

Îmi amintesc şi coroniţele din flori de pe câmpie
Din margarete, păpădie, şi din flori de iasomie
Pe care-n păr mi le-aşeza şi făr'să ştie
Cu ochii recita o poezie

Şi-odată într-o zi de sărbătoare
Cu oameni prinşi în horă-n Târgul mare
M-a intâlnit pe drum din întâmplare
Eu l-am privit, el mi-a furat o sărutare

Azi am crescut şi am plecat în lume
Şi-am colindat oraşe, ţări si locuri fără nume
Am cunoscut atâtea, mai rele si mai bune
Dar n-am uitat nici azi păstorul din păşune

Şi uneori privesc în noaptea-ntunecată
Mă uit către o stea şi-i spun în şoaptă
Dorinţa mea şi visul meu de fată
Vreau să-l mai văd, să-l mai sărut odată

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa câteodată îşi cere iertare

Viaţa câteodată îşi cere iertare,
Îţi dăruieşte uneori în compensare
Ca într-un falanster, cât ai avea nevoie,
Nicicum cât meriţi, mitralieră-n foc de voie,

Fără de ţintă şi uneori fără de glonţ,
Pe un perete alb dintr-un fragil gablonţ,
Pe care tu deja, cu trupul conturat,
Ai inima ţintită de glonţul neratat;

Nu curge sânge însă iar începe ploaia,
Şterge visarea, se pogoară din nou droaia
De suferinţe, pe un cuget fără şansă,
Ce n-are cum să ştie c-o ne-nţeleasă ansă

Îl trage din pustie pe un pământ de dor,
Îl ţine să răsufle până ce alţii mor
Şi nu mai ştie unde, în alba sa predare,
Să regăsească poarta spre veşnica uitare.

Da, viaţa îşi cere uneori iertare,
Într-o complicitate uluitoare,
Sacrificând pe tine întru iertarea mea,
Sacrificând ce vine, pe ce a fost deja,

Balanţă descentrată ce are doar dreptate
Şi greutăţile în impoderabilitate
Şi numai tu în fond, legat la ochi priveşti,
Cum gânduri şi speranţe în van mai iroseşti,

Îngăduinţă, toleranţă, neputinţă,
Imagine princiară fără de umilinţă,
Da viaţa o eroică şi asumată dezertare,
Eşti singurul ce poate a-i dărui iertare.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De sus, din aştrii

Pe mine să mă chemi
Când durerea, grijile şi frica
Nu mai sunt.

Stau ascuns în ceaţa Lunii ce imi place
Şi meşteresc iluzii,
Dar nu mă deranjaţi!

Decât atunci când somnul tace,
Pe buze trec doar degete încinse
Eu să primesc atingeri generoase,
Că altfel, sus şi agăţat în raze
Eu mă descurc,
Nu fac decât să dau luminii drum spre plaje,
Să te privesc arzând de dor, în voie,
Te răcoresc cu norii prinşi de coapse
Arunc şi tunete,
De dragul mării-n valuri, la nevoie.

Tu doar să-mi spui,
Prin gesturi de înec sărat în ape,
Să mă cobor pe linii de magneţi din aştrii,
Să te salvez,
De gustul greu ce-l iei din mare,
Şi de privirea rece ce o vezi în monştrii.

Autor: MiliD.
copyright
poezieînrampă

poezie de Mili Dumitru din Poezie în rampă (2018)
Adăugat de Mili Dumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebuniile din gând

Prinse de furtuna nopţii zilele ce mi-au rămas,
Sunt cu toate bântuite de un val fără de glas,
Valul nopţilor de vară curge foarte amăgit
De privirea ta fugară care iarăşi a rănit.

Sus pe cerul plin de nuferi plouă foarte liniştit,
Împăcat cu ce se duce încerc somnul odihnit,
Dar nu vine să coboare peste trupul obosit
Ce îl port din primăvară, de acum îmbătrânit.

Prinse de furtuna nopţii gândurile trec, revin,
Ochii de-i închid cu-aduceri, doar cu noi când ne iubim,
Îi deschid să fugă somnul, visul său clocotitor,
Scrie drama pe hârtie, cu final răscolitor.

Caut în mine printre pagini, filele scrise de noi,
Sunt frumoase dar au tragic, prins pe undeva de foi
Şi când slova recitită îmi pătrunde trupul meu,
Sunt o fiinţă prea rănită şi fac paşii grei cu greu.

Caut luna pe fereastră, raza ei nu o mai văd,
Sunt ca norul care poartă fulgere făcând prăpăd,
Mă lovesc iarăşi pe mine, eu le-arunc, ele mă prind,
Simt arsurile nebune, nebuniile din gând.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

EU VREAU...

Eu sunt venit din stelele căzute
Şi mi-am pierdut menirea de-a fi sfânt,
Când am văzut doar suflete pierdute
Cum se-nfrăţesc cu dracii pe pământ;

Eu sunt acum un înger cu o armă
Şi loc nu am de-ntoarcere în Cer;
Răspund prezent când zorii-mi dau alarmă
Şi vieţii demne-i sunt un grănicer!

Urăsc acum, cum nu îmi este datul,
Pe toţi urmaşii Iadului din voi
Şi gata sunt să mor de gât cu statul
În care dracii-au devenit eroi

Acum sunt doar un înger fără minte,
Pe care Cerul însuşi l-a uitat,
Dar voi s-aveţi un adevăr în minte:
Eu vreau să pier poet crucificat!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!