Doliu

E-ndoliată biata ţară,
Au schingiuit un om nevinovat,
Plâng mamele cu prunci în poală,
Că-ntreg sistemul ne-a îngenuncheat.

E-ncarcerat târziu un pedofil,
Demiterile-s astăzi de prisos,
Ne lamentăm generic şi subtil,
Când legile nu-s de real folos.

N-aveau mandat pentru salvare,
Nătângii şi nedemnii poliţişti,
Iar noi i-aprindem o lumânare,
Atât de laşi şi atât de trişti.

Suntem, din nou, popor delăsător
Şi nu ne pasă de aproape,
E atâta sânge sfidător,
Prin venele deshidratate.

Ne merităm cumplita soartă,
Căci ţara ni se vinde-n rate,
De n-om ieşi, pe brânci, în stradă,
Ne-or trebui la toţi mandate.

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Săraca mea ţară bogată
De mulţi... prea mulţi... ai fost prădată
Se zvârcolesc în morminte morţii
Te laşi prădată de toţi hoţii.

Române tu... din neam străbun
Cum poţi ca să mai rabzi acum
Să vezi copii cum îţi pleacă
Slugi la străini... fără de soartă.

Ajunge... atâta minciună
Românii iarăşi se adună
Vrem să trăim în ţara noastră
Să muncim glia strămoşească.

Se schimbă mereu prim miniştrii
Iar noi ne amăgim... ca proştii
Promit salarii..... pensii mărite
Dar la raft... toate-s iar scumpite.

Şi atunci nu avem altă salvare
Ieşiţi cu toţi cu mic cu mare
Repuneţi ţara pe picioare
Să aducem copii de peste hotare.

Haide, Moldovă... Bucovină
În ţară să facem lumină
Să punem ţara pe picioare
Nu să vărsăm lacrimi amare.

poezie de Mirela Tufişi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La noi...

La noi, şi dascălii-s înjunghiaţi
De sceleraţi, în ziua mare,
Copiii noştri mor în chinuri, torturaţi
Şi nimeni nu ne dă crezare.

Ministrul nu ştie româneşte,
Iar demnitarii dorm prea liniştiţi
Şi cetăţeanul flămânzeşte,
Căci ne consideră nişte tâmpiţi.

La noi, hoţia e în floare,
Corupţia se simte peste tot,
Iar legile admit prea tare
Realitatea neputinţei lor.

La noi, se dă frumos din coate,
Prostia iese la iveală,
Am vrea să meargă ca pe roate,
Dar nu se poate fără şcoală.

Confraţii noştri dorm pe-afară,
În Europa sunt extrem de buni,
Căci omenia se măsoară
Puţin mai nobil, chiar de sunt români.

Suntem pierduţi pentru vecie,
Într-un hăţiş destul de-ngrozitor
Şi n-om schimba o Românie,
Căci nu avem un bun conducător.

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vând ţară

Atâtea lacrimi pe hârtie, atâta ţipăt cenzurat,
ne poezim prin poezie, prin versuri false am lătrat
ba despre tine, Românie, ba despre noi, poeţi de soi.
Ce poţi să-mi dai acum, tu, mie, când eşti în lada de gunoi?

Atâta zbucium şi prostie, atâta vaiet ne-ntrerupt,
de zici că-ntreaga Românie e doar amestecul corupt
din care toţi se-nfruptă bine să aibă ce lăsa, de vor,
copiilor ce vor petrece o zi pe an în ţara lor.

Atâtea vile cu piscină, atâta hrană la gunoi,
de suntem ţara cea divină unde trecutul e strigoi,
ne pasă mult de-orfelinate, dar de faţadă, nu real
ne-am implicat cu toţi în toate, dar nu în faptă, doar verbal.

Ne acontăm vacanţe scumpe, avem la poartă trei maşini,
ipocrizia-n noi erupe când ne dăm mari printre străini,
ne înjurăm direct în faţă că suntem neam de şarlatani,
filozofăm concis de viaţă. însă privim doar către bani.

Ne doare-n cot de ţara noastră, un şut bătrânilor le dăm,
ne spală Dunărea albastră, pe la Viena când furăm,
întorşi apoi cu limuzine ne etalăm pe la săraci,
furăm şi de la ei, de-o pâine, şi din păduri câţiva copaci.

Atâtea furturi importate, atâta crimă şi viol,
ni-s rădăcinile uitate de parcă suntem dracul gol,
istoria e doar în carte, abject ne comportăm ca neam;
Să vindem azi ce se mai poate din ţara care ieri eram!

poezie de Adina Velcea (7 octombrie 2018)
Adăugat de Adina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

România Pitorească

România-i ţara noastră
A celor, ce sunt Români
Şi în veci va fi a voastră
Dragii noşti', Dacoromâni.

Astăzi, este ziua ta
Slavă ţie! ţară dragă
Noi cu drag te vom cânta
Ca să ştie o lumea întreagă.

Eşti ţara cea mai bogată
De aceea eşti râvnită
Te-ajutăm să fii,, bărbată,,
Să devii iar împlinită.

O ţară mai frumoasă, în lume nu există
Tu Românie, ţara mea de dor
Arată-ne, că eşti,, unionistă,,
Să fim cu toţi românii, un singur popor.

Întâi Decembrie, este ziua ta
Bogată ţară,,, dar săracă,,
Tu ai avut cumplita soartă
Aceea, de-a fi mereu furată.

Parveniţi făr' de origini
Aciuaţi, pe-aici vremelnic
Hrăpereţi far'de ruşine
Ne-au furat în mod sistemic.

Ţara noast' nu-i de vânzare
Cum vor unii ca s-o vândă
Să le spunem c-un glas tare
Nu mai staţi duşmani la pândă!

Bate vântul de unire
Dinspre Bucureşti spre Prut
E visul nost' de reîntregire
De toţi românii, acum cerut.

Acum mai mult ca întotdeauna
Să fim uniţi şi patrioţi
Din cele două ţări, să facem una
Haide Române! Că sigur o să poţi.

Dacă acum unirea nu o facem
Poate, mai târziu va fi mai greu
România Mare s-o refacem
Haideţi acum! Să ne urmăm acest traseu.

Români!, prin noi acelaşi sânge curge
De ne unim, vom fi mult mai puternici
Doar împreună vom putea învinge
Că doar uniţi, putem rămâne veşnici.

Din Chişinău şi Bucureşti
Să se audă tonul de unire
Române! De vrei într-adevăr să te uneşti
E necesară o scânteie, sa-avem acea pornire.

Românie! chiar de-ai fost de unii sărăcită
Să ştii că toţi românii te iubim
Astăzi de ziua ta, sa fii mai fericită
Nu e departe ziua, când noi vom izbuti.

La mulţi ani! România.
01.12. 2022
Angelin Leru

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Angelin Leru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puls

Mai are ţara vreo scăpare?
Mai suntem noi neînfricaţi?
Să-l întrebăm pe Ştefan oare,
Cum se-nfrunta cu cei spurcaţi!

Se mai promulgă legi rigide
La temelia astei stânci?
Mai anulăm porunci sordide,
Când ne omoară bieţii prunci?

Mai suntem noi încrezători,
Când flăcările-n iad lucesc?
Mai rătăcesc bravii eroi,
Pe biet pământul strămoşesc?

Mai este patria acasă,
Aşa cum am crezut cândva?
Renaştem din cenuşa arsă
Pentru potopul ce-o urma?

Mai suntem noi învingători,
În tinda ţării răvăşită?
Şi mai întindem pod de flori
Spre Basarabia iubită?

Mai suntem noi, români de soi,
Când ne conduce incultura?
Ne vrem căsuţa înapoi
Şi să dispară impostura!

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ce fel roşim adesea când suntem trişti. Se întâmplă adesea să nu pălim când suntem trişti, ci dimpotrivă, să ne înroşim. Faptul acesta trebuie atribuit celorlalte pasiuni care se asociază cu tristeţea, cum sunt iubirea sau dorinţa, iar uneori şi ura. Căci aceste pasiuni, încălzind sau agitând sângele, care vine din ficat, din intestine şi din alte părţi interne, împing sângele spre inimă şi de acolo, prin artera cea mare, spre venele feţei, fără ca tristeţea, care strânge din toate părţile orificiile inimii, să poată împiedica aceasta. Dar, chiar dacă este moderată, tristeţea împiedică lesne sângele ajuns în venele feţei să coboare spre inimă, în timp ce iubirea, dorinţa sau ura împing spre faţă alt sânge din părţile interioare. Iată, pentru ce acest sânge, fiind oprit în jurul feţei o face roşie, deoarece culoarea sângelui este cu atât mai vizibilă cu cât el curge mai puţin repede, precum şi fiindcă astfel se poate aduna în venele feţei mai mult ca atunci când orificiile inimii sunt mai deschise, lucru care se întâmplă mai ales când ne este ruşine, aceasta fiind compusă din iubire de sine şi dintr-o dorinţă puternică de a evita dezonoarea, ceea ce face ca sângele din părţile interne să vine spre inimă, iar apoi prin artere spre faţă.

citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că cel mai mare compliment ca femeie este să ţi se spună că eşti o babă ţeapănă, atât. Noi nu avem voie să îmbătrânim, cu atât mai puţin cele aflate sub ochiul de vultur al publicului, cele care au săvârşit greşeala de neiertat afirmându-se într-un domeniu dau altul. Pentru ce atâta înverşunare împotriva noastră? Este pentru noi prea târziu încă de când ne-am născut? Iar dacă este prea târziu, de ce soseşte mereu prea devreme?

citat din romanul Visele nu dorm niciodată, Legămintele macilor de Nataşa Alina Culea (9 septembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupta cu viaţa

M-am săturat de-atâta răutate,
Şi cum batjocura e la alţii,
Eu văd că nu e-o noutate,
Că nu ştim unde ne sunt fraţii.

E-atâta sărăcie-n ţară
Şi mor bătrânii ne-ngrijiţi,
Iar alţii au plecat pe-afară,
Copiii plâng ca nu-s iubiţi.

Ce viaţă grea şi ce mai soartă
Şi ce durere şi ce chin,
Mulţi dintre noi ieşim în stradă
Şi eu nu pot să intervin.

Sunt care râd şi chear ne ceartă,
Suntem ca sclavii printre hoţi,
Ei nici nu ştiu ce este artă
Şi sunt analfabeţi mai toţi.

Vai de copii şi de nepoţi,
Ei ne ajută pe noi toţi
Şi-au să trăiască printre hoţi
Şi din lacrimi nu-i mai scoţi.

poezie de Eugenia Calancea (25 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urare pentru un politician

Te zbaţi întruna, cică pentru ţară,
Pentru popor şi ca s-o ducem bine
Şi ne implori, pentru a câta oară?
Să te votăm cu râvnă doar pe tine.

Căci toţi sunt hoţi, iar tu ne-aduci belşugul
Mai c-ai jura, dar Biblia nu-ţi place
Şi îţi ascunzi cu grijă vicleşugul,
Dar scopul scuză orişice mijloace.

Noi însă ştim că ţie nici nu-ţi pasă
De amărâţi, de oamenii de jos
Cu toate-acestea, te votăm în masă
Că dintre toţi, tu minţi cel mai frumos.

Însă odată ce ţi-ai luat mandatul
Te-apucă brusc o mare amnezie,
Iar noi vedem din nou cum candidatul
Ne-a spus aceeaşi veche poezie.

De-aceea îţi urăm cu bucurie
De sărbători, când cade neaua dalbă,
Pentru a noastră scumpă Românie
Să ne trăieşti ani mulţi! (la Poarta Albă).

poezie de Octavian Cocoş (16 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi nu murim, noi nu plecăm

Că suntem prea trişti şi-am uitat să zâmbim...
Că-ntr-un Crăciun plâns am învăţat să murim...
Că-n locul iubirii, ura ne-alină...
Prieteni ai mei, nu ţara ni-i vină!

Limfaticul scâncet, nu ni-e de ajuns!
Nu ştim scrâşnet de câine, nici coarne de-mpuns!
Avem eleganţa blândului Cuza!
Din Mihai şi Ştefan, ne tragem noi spuza!

Că dacii ne-au dat demnitatea, iubirea,
Nu-nţelegem odată? Asta ni-e firea!
Să ne "luminăm" zici, frate Bălcescu?
Asta ne-ai dorit, domnule, Eminescu?

Cipriane-copil, Crai Nou ne lăsaşi...
Noi nu-l mai văzurăm, de când, tânăr plecaşi...!
Iorga-nţeleptule, cât dor ţi-ai durut...
Când Brâncuşi ne sculpta o poartă-n sărut...!

Că suntem prea trişti şi-am uitat să zâmbim...
Că pe prunci, ca pe miei, trebui să-i jertfim...
Crăciune străbun, în genunchi colindăm:
Noi nu murim, noi nu plecăm!

Noi nu murim!

poezie de Iulia Mirancea din Crăciun însângerat (1 decembrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De puţine ori în istorie un popor atât de brav, care se zbate pentru supravieţuire, a trebuit să suporte un test atât de teribil aşa cum poporul german a suportat acest război. Suferinţa ce rezultă pentru noi toţi nu trebuie descrisă în detalii... suportăm o soartă grea pentru că luptăm pentru o cauză bună.

citat clasic din Joseph Goebbels
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub tricolor

Sub tricolor, a-nmugurit iubirea
De neam, de ţară, de pământ, de sat
Se-mbracă iar, ca în răstimpuri ia,
Se-ntorc români de unde au plecat.

Un zvon de primăvară şi de pace,
Aleargă liber pe câmpii de dor,
Modificăm prezentul... Nu încalce
Nici un străin iubirea de popor!

Biserica-şi deschide poarta iară,
Speranţa-n noi din nou a-nmugurit,
În cumpăna fântânii, mulţi aflară
O glăsuire fără de sfârşit

Ce le vorbeşte de strămoşi şi pâine,
De dor de ţară, de părinţi, de prunci...
Veţi fii şi voi copii, părinţi, ca mâine!
Aici străbunii au trudit pe brânci.

Aici izvorul adăpat cu sânge
Ascunde şi istorii şi străbuni,
Aici ne bate inima şi plânge
Lacrimi străbune - inimi de români.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harta Ucrainei

Un câmp de luptă-i a Ucrainei hartă
Şi lacrima din suflet se deşteaptă...
Iisus coboară iar s-aducă pace
Şi linişte în lumea noastră face.

Şi clocotesc istorii iar şi clopotele-alungă
Liniştea strânsă la altar. Războiul ne repugnă.
Sunt răni ce-n suflete ne dor, obuzele se-mbină
Cu prunci ce plâng, cer ajutor... cu... carnea de lumină.
Şi curge sânge pe pământ şi paşi grăbiţi spre moarte.
Copii şi mame,-n rugi şi plâns, cer pace, libertate.
Cascada morţii şi-a deschis, spre iad, din nou, cărare.
În lume... şi la mine-n vis, adeseori se moare.
Şi calcă tancuri peste tot! Pe carne şi pe arme.
Războiul este un complot, crud şi rapace, Doamne.
Şi trupuri noi din trup zidesc – o nouă libertate
Şi trupul ţării îl hrănesc cu sânge şi cu moarte.
Că pruncii plâng când jocul lor s-a irosit... ce pasă?!
Atacatorii ştiu că vor o ţară mai frumoasă.
Şi mai bogată... cu petrol şi gaze naturale.
Nu au credinţă-n Dumnezeu. Nu plâng dacă se moare?!
Ei vor să fie dumnezei, să calce fraţi pe fraţi,
Vor să dicteze numai ei, vor oameni subjugaţi.
De lanţul morţii-i tot mai greu, voi, oameni, vă rugaţi!
Primiţi în case prunci flămânzi, pe ei îi ajutaţi!
Sunt trup din trupul lui Iisus, sunt sângele Lui sfânt,
Ce-a coborât, spre a sfârşi durerea pe pământ.
Iisus va coborî din nou, durerea s-o sfârşească.
Nu vă lăsaţi îngenunchiaţi nicicând în ţara voastră!
Sub semnul crucii de-aţi sfârşi, vi-i crucea adăpost
Şi Domnul vă va mântui, căci sunteţi cu Cristos.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

1907

S-a întâmplat în ‘907, pământul să ne cheme-n moarte.

Ne-alungă viaţa de la masă, ne biciuieşte neîncetat,
Ne plâng copiii în pridvor, de foame urlă un popor.
Sus, în palate, ghiftuită stă boierimea mulţumită,
Ciocoii strică-un viitor, prin sate moare un popor.

Ne cheamă moartea ne-ncetat din iadul ăsta blestemat,
Ne plâng strămoşii sus, din cer biete schelete pe ogor.
La capitală, boiernaşii se plimbă-nfofoliţi în blană,
Iar în bordeiele de lut ne cere iarna greu tribut.

Ne-am răsculat în primăvară când moartea ne chema afară,
Am luat conacele prin luptă şi am trecut boieri prin furcă.
Am pus pe foc o ţară-ntreagă, voind ca toţi să înţeleagă...
Cuţitul ne-a ajuns la os, nu mai răbdăm fără folos.

Armata a venit în sate, să ne întoarcă iar la sape,
Dar noi, sătui de pătimit, i-am înfruntat şi n-am fugit.
Acum ne ţine cimitiru-n braţe, ne-ascundem viii printre morţi,
Se trage-n noi ca-n nişte hoţi, copiii plâng pe lângă porţi.

poezie de Vasile Şerban din Un gram de om pentru eternitate (2024)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străini

Străini suntem la noi în ţară
În casă curte sau pe stradă
Suntem străini şi pe afară
Ca într-un cântec de baladă

Străini suntem şi între noi
Prin astă lume anonimi
Suntem străini doi câte doi
Rătăcitori dar şi nostimi

Străini suntem debusolaţi
Pe drumul vieţii pe trasee
Suntem străini şi printre fraţi
Aicea prin Calea Lactee

Străini suntem din tată-n fiu
Căci aşa ne-ar fi menirea
Suntem străini ca prin pustiu
Şi foarte schimbători cu firea

Străini suntem de când ne ştim
Aici şi-n alte universuri
Suntem străini şi când iubim
În rime albe sau în versuri.

poezie de David Boia (18 februarie 2016)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unirea de-acum

Un steag, ici-colo, ca un ghiocel
În iarna noastră supurând de ger –
O iarnă încărcată de istorii,
Ce-a strâns în noaptea vieţii noastre, norii.

Păduri şi ape şi câmpii... Şi munţi,
Gonind prin noi sălbatici şi desculţi.
Văd semnul crucii sfredelind icoana,
Pe cer îi văd pe tata şi pe mama...

Văd cum se roagă pentru ţara lor
Şi ning în noi, căci sufletele-i dor.
Sunt uşi închise... Cumpăna fântânii,
Cheamă în plânsu-i astăzi, toţi românii.

Cu aur pâlpâind peste câmpie
E ţara noastră – Maica Românie.
Dar pe altar, e-o literă de jale,
Că pruncii i-au plecat peste hotare.

În vocea ţării clopote răsună
Şi cade peste ea cumplită brumă,
O năpădesc investitori străini
Şi-i smulg iubirea dintre rădăcini.

Din seva ei de stele şi candoare,
Au smuls străinii fiecare floare.
Din port şi din credinţă înfruptaţi,
În ţara noastră ne-au făcut argaţi.

Suntem un neam ce-i condamnat la moarte
Şi de strămoşi, străini şi prea departe.
Ne ninge cerul sânge şi pedeapsă
Că n-am ştiut să ne păstrăm acasă.

Suntem săraci şi slabi... am constatat.
Din ţara noastră mulţi ne-au alungat.
Setea de bani ne-a dus tot mai departe.
În ţara noastră este plâns şi noapte.

Şi plânge-n noi această ţărişoară!
Unirea, astăzi, nu-i decât o rană.
Şi-o iarnă încărcată de istorii,
Ce-a adunat pe cerul vieţii, norii.

Ni-i Soarele un vis mustind în rană...
Adună toţi românii iar în ţară
Şi dă un ordin, Doamne, un cuvânt
Să fie pace pe acest pământ.

Uniţi în marea horă a unirii,
La Alba înfloresc iar trandafirii.
Şi toţi românii se adună-n cerc
Şi libertatea iarăşi o petrec.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unirea de-acum

Un steag, ici-colo, ca un ghiocel
În iarna noastră supurând de ger –
O iarnă încărcată de istorii,
Ce-a strâns în noaptea vieţii noastre, norii.

Păduri şi ape şi câmpii... Şi munţi,
Gonind prin noi sălbatici şi desculţi.
Văd semnul crucii sfredelind icoana,
Pe cer îi văd pe tata şi pe mama...

Văd cum se roagă pentru ţara lor
Şi ning în noi, căci sufletele-i dor.
Sunt uşi închise... Cumpăna fântânii,
Cheamă în plânsu-i astăzi, toţi românii.

Cu aur pâlpâind peste câmpie
E ţara noastră – Maica Românie.
Dar pe altar, e-o literă de jale,
Că pruncii i-au plecat peste hotare.

În vocea ţării clopote răsună
Şi cade peste ea cumplită brumă,
O năpădesc investitori străini
Şi-i smulg iubirea dintre rădăcini.

Din seva ei de stele şi candoare,
Au smuls străinii fiecare floare.
Din port şi din credinţă înfruptaţi,
În ţara noastră ne-au făcut argaţi.

Suntem un neam ce-i condamnat la moarte
Şi de strămoşi, străini şi prea departe.
Ne ninge cerul sânge şi pedeapsă
Că n-am ştiut să ne păstrăm acasă.

Suntem săraci şi slabi... am constatat.
Din ţara noastră mulţi ne-au alungat.
Setea de bani ne-a dus tot mai departe.
În ţara noastră este plâns şi noapte.

Şi plânge-n noi această ţărişoară!
Unirea, astăzi, nu-i decât o rană.
Şi-o iarnă încărcată de istorii,
Ce-a adunat pe cerul vieţii, norii.

Ni-i Soarele un vis mustind în rană...
Adună toţi românii iar în ţară
Şi dă un ordin, Doamne, un cuvânt
Să fie pace pe acest pământ.

Uniţi în marea horă a unirii,
La Alba înfloresc iar trandafirii.
Şi toţi românii se adună-n cerc
Şi libertatea iarăşi o petrec.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scut şi armă

Domnul sfânt să ne iubească,
Şi-al său Duh ocrotitor
Plin de pace să plutească
Peste ţara Româneasca
Şi-al românilor popor!

Noi prin vremi ce ne-ncercară
Altă armă n-am avut
Numai dragostea de ţară
Ce strămoşii ne-o lăsară,
Şi pe Sfântul Domn de scut.

Dar ne-a fost destul atâta!
Fruntea sus, voi fraţi ai mei!
Astfel Cerul hotărât-a
Să se nalţe amărâta
Ţară, prin puterea ei!

Mai făţiş, mai fără veste
Ne-aţi lovit, duşmani de voi!
Dar ce-a fost, a fost poveste!
Dragostea de ţară este
Şi mai tare-acum în noi.

Şi de cine ne-o fi teamă?
Mult a fost, să vă răbdăm,
Nebăgaţi de voi în seamă
Astăzi ştiţi voi cum ne cheamă,
Dacă nu, să vă-nvăţăm!

Numai Domnul ne iubească
Şi-al său Duh ocrotitor
Plin de pace să plutească
Peste ţara Românească
Şi-al românilor popor!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scut şi armă

Domnul Sfânt să ne iubească,
Şi-al său duh ocrotitor
Plin de pace să plutească
Peste Ţara Românească
Şi-al românilor popor!

Noi, prin vremi ce ne-ncercară
Altă armă n-am avut
Numai dragostea de ţară
Ce strămoşii ne-o lăsară
Şi pe Sfântul Domn de scut.

Dar ne-a fost destul atâta!
Fruntea sus, voi, fraţi ai mei!
Astfel cerul hotărât-a
Să se-nalţe amărâta
Ţară, prin puterea ei!

Mai făţiş, mai fără veste,
Ne-aţi lovit, duşmani de voi!
Dar ce-a fost, a fost poveste!
Dragostea de ţară este
Şi mai-tare acum în noi.

Şi de cine ne-o fi teamă?
Mult a fost, să vă răbdăm,
Nebăgaţi de voi în seamă –
Astăzi ştiţi voi cum ne cheamă,
Dacă nu, să vă-nvăţăm!

Numai Domnul ne iubească
Şi-al său duh ocrotitor
Plin de pace să plutească
Peste Ţara Românească
Şi-al românilor popor!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România are toate şansele să devină în următoarele decenii o societate de consum, cu avantajele şi dezavantajele ei. Hypermarket-urile vor împânzi ţara, oferind spre vânzare, aproape exclusiv, produse din import. În sistemul laissez-faire al tehnoglobalismului, rolul României va fi să înghită o parte din supraproducţia statelor avansate, nicidecum să devină un producător competitiv. Banii pentru consum vor fi asiguraţi din împrumuturi – atât populaţia, cât şi statul se vor îndatora la sânge – munca "la negru" în străinătate şi o industrie de "asamblare". Forţa de muncă ieftină va fi singurul avantaj real al economiei româneşti.

Ovidiu Hurduzeu în Sclavii fericiţi
Adăugat de Homo Novus
Comentează! | Votează! | Copiază!