O comandă în curs de livrare

El o priveşte vorbind, în timp ce alături
o tipă îi caută ochii.
Deasupra lor, sirenele strivesc languros pavajul, apropiindu-se şi lovindu-i părul
pe care şi-l atinge imediat după.
Un fir de păr se va rupe la noapte, sub braţul soţului,
cel mai bun prieten – repetă ea, rotunjind pe "u" şi pe "t".
Peste cinci secunde, va trece tramvaiul iar un porumbel speriat
îi va ieşi pe gură şi se va aşeza pe umăr,
privind
apa care va fierbe în pahare,
sângele dictând subtextul conversaţiei,
muntele ridicându-se, în sfârşit,
în întâmpinarea lui Mahomed.

Metalogica este mântuirea iubirii,
scrie pe aerul din jurul ei cu degetul,
ridicându-se şi coborând şi, privind apoi dinăuntrul ei în afară,
îşi face cu mâna şi îi vine a râde, în timp ce ea vorbeşte
cu soţul la telefon.

Peste alte cinci secunde, un alt eu se ridică din el şi,
fiind în cârje (evident, ea) o ajută să treacă strada.

Ce e tandreţea, întreabă.
Un băiat livrând pizza unei pisici vorbitoare.
Nimic altceva, javră.

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Levitaţia peste lucruri obişnuite

o cădere fără limite
este ca o îndoire a genunchilor
care nu se face din genunchi
este braţul care
arcuit
ţine de sete
şi ţine în loc drumul cu tot
ce e de mers mai departe

tu vei trece uşor cu degetul peste obraz
pe urma unei lacrimi care nu mai există
este aici o tristeţe
care nu vrea să meargă mai departe
o arcuire elastică a sentimentelor
peste un trup care încă pluteşte

când închid ochii
se aude cum în această viaţă
se ridică scaunele pe mese
şi totuşi nimeni nu mai are unde să plece

poezie de Cecilia Costache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peşte

Doar petala soarelui la apus a mai rămas în ochii lui
Oricum va mai fi şi mâine timp pentru a sparge oglinda
El plin de deferenţă locuieşte-n oraşul H
Un plop zboară în jurul lui
Privind întâmplător în sus vede
Fum alb de oase plutind deasupra unui horn
Sau poate sunt fluturi?

Îşi freacă aripioarele şi se gândeşte
Între timp alburiul de dincolo de geam devine miriade de luminiţe
El este singurul erou a mii de poveşti
Numai scuturând dorsala ar putea provoca încă un dezastru
Întorcându-şi ochii în sus...
Priveşte! Solzi aurii dar nu sunt înotătoare
Ce fel de peşti sunt aceştia?

Mai târziu ghemuit sub streaşină
Mănâncă un fruct numit lună
Scuipând seminţele zdrobite spre cer
Ele devin stele
Pe vârful limbii reci ca gheaţa
Simte un parfum de zăpadă arsă
După un timp ridică o piatră,
Valsează de-a lungul zidului
Face piruete împrejurul fântânii secate
Apoi privind în jos
Nu-şi mai vede faţa.

poezie de Luo Fu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuria nu-l înţelese, dar îi întinse mâna; avea, la fel ca el, cinci degete... Îi zâmbi şi o luă de mână, uşor. Porni încet, câţiva paşi, în direcţia din care venise. Nuria nu se mai împotrivi, nici nu-şi retrase mâna dintr-a lui; merse alături de el. Aşa că Lucian îşi continuă drumul, până în dreptul colegilor săi. Aceştia nu plecaseră de acolo. Discutau. Tăcură, când îl văzură apropiindu-se, cu o localnică de mână. Cu părul verde, tânără, înaltă, sumar îmbrăcată, ca o amazoană... Arăta bine; interesant! O măsurară cu privirile, apropiindu-se de ei, împreună cu comandantul lor...

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul este foarte normal

În fiecare dimineaţă,
o femeie frumoasă vine spre mine
şi îmi toarnă cafea,
ştergând masa cu o cârpă galbenă,
verde sau mov,
în funcţie de anotimp (şi de dracii pe care
îi ţine în poşetă, la îndemână).

Eu mă prefac că nu văd,
când se apleacă şi mâna ei brună ca ciocolata
lasă în aer uşor o dâră de zahăr.

Ea e sora mea, Nefertiti, regina,
iar eu, Akhenaten, mirele şi, tot eu, fratele.
Dar degeaba ţes în minte vorbe ciudate,
ea, practică foarte, întreabă mereu:
- Ei, ai terminat de băut?
Cât e ceasul, băiete?
Ţi s-a terminat tura, frumosule?

Atunci ştiu că e nervoasă şi zic:
- 9 şi 59 de minute şi 59 de secunde!
Sau: Ai dormit rău? Ai văzut iar stele verzi pe pereţi?
Sau (asta o păstrez să o înfurii): Ţi-a murit azi-noapte pisica?

Dar când o văd obraznică şi absentă,
şi egoistă cum numai femeile noastre pot fi,
ştiu că îi e frică de moarte, sora cea mare,
şi o îndemn să ia un covrig
sau o bucată de pizza.

Pentru că, dacă ţi-e frică sau dor, pizza face minuni
şi nimic nu se compară cu un frate
care, când pleacă la căsăpit sclavi pe plantaţii,
îţi scuipă întâi în sân să treacă deochiul.

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când a părăsit trupul lui Al-Mawsili, sufletul Stăpânului Sunetului a dorit să ştie tot ce există pe lume în cele trei dimensiuni ale timpului: trecut, prezent şi viitor, iar întru aceasta a poposit în embrionul lui Al-Kindi, Înţeleptul Islamului, lăudat fie-i numele în veci alături de cel al lui Mahomed, Profetul lui Allah. Căci, în afară de Mahomed zis Rasul, nu e suflet mai mare decât acela al Stăpânului Sunetului, care a fost negrul Sa'id ibn Misjah, apoi persanul Al-Mawsili, apoi Al-Kindi, apoi însuşi Mahdi, cel ce a fost, cel ce este sub numele de Toz-Grec şi cel ce va fi ca să împlânte stindardul verde pentru toată veşnicia pe ruinele acestei lumi. Iar unii spun că acelaşi suflet s-a manifestat în cei paisprezece Imami, cei ascunşi şi cei revelaţi. Iar Mahdi a fost batin şi zahir, a fost ocultat şi s-a dezvăluit în toată măreţia sa, care vine imediat după aceea a lui Dumnezeu însuşi, dacă adevărat este că Mahomed şi el sunt identici.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbătrânit ca un fluture

Noaptea îşi va bănui întunericul de trădare
cât îngerii cu aripi albe au ajuns la timp
şi s-a făcut pace între duşmani.

Râurile se vor linişti după furtuni deocheate
de se vor putea trece şi fără poduri
spre luminoasele oraşe din depărtare,

oamenii vor purta cu ei cuvântul ce-i va uni
dând un alt înţeles apropierii
din fiecare unghi.

Mai bogaţi cu câte o faptă
se vor simţi sănătoşi în gândire
şi fiecare va arăta câte un semn de bunăvoinţă
cu surâsul pe faţa luminoasă

şi bărbaţii vor purta câte o floare
pe care s-o dăruiască unei femei
cu toată dragostea inimii lor
care vorbeşte prin gesturi gingaşe
şi nu risipeşte nimic din ce prisoseşte.

Chiar şi cei rătăciţi peste măsură
se vor trezi cu alte gânduri adânci
purtând în carne porniri viclene
care le încearcă răbdarea,

mai frumos decât crepusculul serii
în care culorile sunt nuanţate,
mă înfăşor cu aerul ars de peste zi
îmbătrânit ca un fluture
ce nu vrea să moară de atâta miros pătrunzător
dintr-o noapte bântuită de temeri
într-o casă cu stafii.

Cine o să urce treptele cunoaşterii
desupra de ce poţi înţelege?

Nu ştiu nimic altceva pe lume,
să macine mai mult trupul
decât suferinţa
crescând...

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fisuri, dale, hornuri, surplombe... Tânărul meu însoţitor dă tot ce are mai bun în el pentru a le escalada, în timp ce în el urca o fericire pe care nu o cunoştea, dar căreia îi simţea confuz nevoia; soarele îşi răspândeşte tandreţea, aerul e viu, sângele fierbe în muşchi, inima bate de emoţie...

citat din Gaston Rebuffat
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opt ani în labirint

Am dus o luptă nevăzută cu trupul meu văzut,
mi-am zis, trăgând uşor de volan,
pe o planetă micuţă, pierdută în spaţiu.

De sus, şiroind, drumul meu ar putea fi un vârf de ac
cu care ea şi-a înţepat degetul.
Acum îşi suge sângele ca un miel în braţele lui Petru
şi vorbeşte de mine cu bucătarii de nuntă.

Într-o curbă, o frunză m-a depăşit
şi eu, ascuns în lumină,
am ridicat ochii şi am văzut-o printre vârfurile brazilor.

Şi apoi, cititorule, ce s-a mai petrecut?

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecutele-mi urme ...

Mă-ntorc, peste umăr privind înapoi,
La urme de paşi zăvorâte în timp,
Captive în chingi de ţărână şi ploi,
Cu glezne zdrelite în lanţuri de ghimpi.
Trecutul e-o dâră târându-se-ncet,
Prin vechi amintiri zvârcolindu-se-n van,
Din care răzbate sinistru scâncet
Al timpului prins, între limbi, pe cadran.
Mă-ntorc, peste umăr privind înapoi-
Nici ceasul, nici clipa să schimb nu mai pot...
Triumfe speranţa de-a merge în doi!
Trecutele-mi urme din viaţă să scot,
Chiar dacă din timpu-mi rămas-a un ciot...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vis din viitor

Visez un timp mai bun şi mai frumos
Să îşi întindă peste noi mantia,
În care să domnească armonia-
Când împăcaţi vom fi şi sus şi jos!

Acesta-i Raiul lumii ne-ndoios,
Ce l-a văzut cu ochii săi, Maria;
Visez un timp mai bun şi mai frumos-
Să îşi întindă peste noi mantia!

Dar poate că atunci va fi Hristos,
Stăpânul peste tot, iar omenia,
Va fi din nou acasă-n România,
Când vremea va dospi un nou prinos-
Visez un timp mai bun şi mai frumos!

poezie de Vasile Neagu-Scânteianu (17 februarie 2017)
Adăugat de Vasile Neagu-Scanteianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţile nedespărţirii

1. Noapte.
Miros de pod.
Gardului îi cresc rădăcini.
Apa luminează pământul.
Piatră ascultând.
Cântă un fir de păr.

2. Noapte.
Drum.
Propriile picioare în presupuneri.
Nu mai există verdeaţă separată.

Altă epocă a mâinii,
alt timp al legănării.

3. Noapte.
Acum deja împreună creştem, ne învârtim
cartofi, oameni, câini, acoperişuri...
Cine merge? Cine respiră?
Tu deasupra mea şi mai departe -
ramură, dă-mi mâna,
să nu ne călcăm,
picior al meu de piatră
scoarţă, peşte
vorbeşte, vorbeşte odată...

simţi cum ne bat inimile
sub solzi, sub cochilii
ah, această nelinişte
să o alungăm -
să murim împreună.

poezie de Miron Bialoszewski din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e nimic precum moartea. Moartea este cel mai bun lucru care se poate întâmpla în viaţă; dar cei mai mulţi oameni mor atât de târziu şi le ia atâta nemilos timp să moară. Dumnezeu ştie, vecinii lor nu-i văd niciodată ridicându-se dintre morţi.

citat celebru din William Blake
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omuleţul

cu ochii verzi aşteaptă
oamenii în haine albastre
la capătul străzii lenin
de unde se văd munţii altai
scăldaţi în soarele înserării
pe strada mărginită de copaci
o fetiţă târăşte un băiat
de păr în şanţul cu apă murdară
băiatul urlă şi dă din mâini
şi picioare haotic
omuleţul priveşte fascinat bătaia luată de puşti
din colţul unei clădiri cu două etaje
de unde curge tencuiala
pe trotuarul pavat cu umflături
iese un băiat cu ziare în braţe
strigă ceva la fată
o loveşte cu pumnul în umăr
ea îl loveşte cu piciorul în genunchi
scapă câteva ziare pe jos
îi suceşte o mână la spate fetei
uniformele albastre ajung
în dreptul omuleţului se lasă ceaţă
caschetele zboară peste tot
ţinutele oamenilor în albastru
sunt tot mai boţite
apoi totul se calmează
pe strada lenin din oraşul
de la poalele munţilor altai
omuleţul cu ochii verzi
a dispărut după apariţia
oamenilor în albastru
care şi-au îndreptat atenţia
asupra copiilor ce se băteau
în canalul plin cu apă şi mâl

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acestei femei despre care ea ...

... dacă o întrebi a cui e
va spune că-i a mea,
îi creşte părul mai degrabă
gros şi negru purtat în coadă
peste umărul stâng,
din timp în timp
preotul plăteşte părul ei
şi fabrică funie din el
pentru clopotul cel mare.

pielea ei argintie de pe pulpe
din timp în timp se decojeşte
şi se pierde şi alta nouă creşte
iar pescarii din oraş o adună
şi din toată fac năluci
să prindă peştele spadă.

tot ea are ochii negri pierduţi,
şi din timp în timp din neguri
creste pentru mine dragoste,
ea, mereu nouă, mirositoare, răcoroasă.

poezie de Mihai Amaradia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Menuet

Vine un copil, face o reverenţă
şi moare.
Vin doi copii, fac o reverenţă
şi mor.
Vin trei copii, fac o reverenţă
şi mor.
Vin patru copii,
fac o reverenţă.
Vin cinci copii,
fac o reverenţă.
Şase vine singur.
După el vine o hienă,
după ea vine o liră.

Deodată apare Îngerul.
El mă ţinteşte cu ochii lui ficşi în ochi
în timp ce zăngăne în mâna dreaptă
o monedă.
- Cap sau pajură? mă întreabă.
- Pajură!

poezie celebră de Nichita Stănescu din Măreţia frigului (romanul unui sentiment) (1972)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fir de iarbă

Dintr-un fir de iarbă şi din nori ce poartă
Ploaia care cade, peste o lume întreagă
Pentru orce viaţă, lumea stă deschisă
Gânduri ce te învaţă, o torţă stă aprinsă.

Vântul care-ţi trece, degete prin păr
Parfumul ce te îmbată, din florile de măr
Apa curge-n dans, pe-o dulce melodie
Florile frumoase, joacă pe câmpie.

Se înalţă brazii, pe lângă lacul care
Poartă pe-a lui umăr, bărcile murdare
Stânca îşi mişcă coama, cu părul de pădure
Se vede rugul care, se scutură de mure.

Cu mustaţa verde, pădurea îngandurată
Tânară rămâne şi viu e colorată
Şi am citit pe-o frunză, întreaga înfăţişare
Orice ai fi în lume, toate-s trecătoare.

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasornicarul timpului

Astăzi, marţi, de dimineaţă, pe strada mea,
la o tarabă a apărut un personaj fără vârstă.
Purta o pancartă – Reparăm, pentru o zi, timpul ceasurilor,
drept plată, ultimele nouă secunde! –
( pe masă diverse obiecte împrăştiate
străluceau în raza oglinzii )

Grăbiţi oamenii trec mai departe, doar unii
schiţează un mic zâmbet: Hm, ciudat reparator, insolit afiş!

În drum spre şcoală, un copil se opri. Se uită, întrebă curios,
întinzând ceasul primit cadou, cu o zi înainte:
– Pentru o zi, ce timp îmi puteţi repara?
– Depinde ce vrei! Un timp prăfuit, un timp îngheţat,
un timp diferit, un timp atârnat înainte, un timp înapoi,
un timp paralel, o buclă de timp,
jumătăţi sau sferturi de timp, fantome de timp măcinat?
– Un timp în avans cu zece ani!
şi, astfel, prin timp, o zi, dispăruse...

Cu părul în vânt, o tânără suplă a trecut înainte.
Citind, se întoarse: De ce nu?!
– Aş vrea să primesc un timp diferit!
întinde ceasul-brăţară şi-n alt timp intră...

A trecut şi-un bătrân, ce greu îşi târşi anii mulţi,
privind aşeză pe tarabă vechiul ceas
şi-n jumătăţi de timp, pentru o zi, el fugi...

Întâmplarea făcu, ca pe lângă pancarta postată,
să treacă şi-un om singur,
cu privirea rătăcită. Vag, gândul îi încolţi:
– Un timp, un timp paralel să primesc!
Ceasornicaru-i zâmbi, tăcut îi luă ceasul
şi, astfel,
între tristeţe şi soare,
prin ritmuri mareice, omul trecuse...

.... spre seară îşi strânse afişul, taraba cu piesele timpului,
ştia sigur, a doua zi, de la fiecare,
în dar va primi nouă preţioase secunde,
cadrane de vise, imagini, cu migală fixate prin timp...

poezie de Irina Lucia Mihalca din Dincolo de luntrea visului (1 februarie 2011)
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naratorul: Aceasta este povestea unui băiat care întâlneşte o fata. Băiatul, Tom Hansen din Margate, New Jersey a crescut având convingerea că nu va fi niciodată fericit cu adevărat până în ziua în care îşi va întâlni aleasa. Aceasta convingere este rezultatul unei expuneri timpurii la deprimanta muzică pop britanică şi a unei interpretări greşite a filmului "Absolventul". Fata, Summer Finn din Shinnecock, Michigan, nu împărtăşea aceeşi convingere. De la divorţul părinţilor, ei nu-i plăceau decât două lucruri. Primul era părul ei lung şi negru. Al doilea lucru era cât de uşor îşi putea tăia părul fără să simtă nimic. Tom a întâlnit-o pe Summer pe 8 ianuarie. A ştiut imediat că ea este ceea el caută. Aceasta este povestea unui băiat care întâlneşte o fată, dar ar trebui să ştiţi de la bun început că nu este o poveste de dragoste.

replică din filmul artistic (500) Days of Summer
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prăpastia din mine

Simt cum se deschide-n mine
O prăpastie întunecată, profundă
Ş-ar vrea-ntre gheare să mă prindă
Să mă ducă, acolo, de unde vine.

Şi-n negura ei, unde-i doar scrum
O iubire îşi plânge tăcuta durerea
Privind în gol, îşi dojenea vrerea
Privind tristă spre ultimul ei drum.

Dorul sau, tâmpla-n palme-şi odihnea
Şi cu trupu-i obosit şi glasu-i stins
Avea mersu-i lent şi părul nins
A moarte prin ochi, chiar duhnea.

Frica mă pune să-mi arunc privirea
Peste apa morţii tulbure şi rece
Privind spre sufletul ce nu trece
Prin sita vremii căutând uitarea.

poezie de Camelia Boţ (5 septembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cobe

Tu care mă priveşti cu voie bună,
Necunoscut prieten inocent,
Tu vei muri la noapte, peste-o lună,
Sau peste zece ani – indiferent.

Un mare potentat ce stă departe
(Si nimeni nu-i mai mare decât El)
Te-a osândit nevinovat la moarte
Rostind sentinţa-i fără drept de-apel.

Si dacă, liber ca într-un ospiciu
Te lasă înc-un pic să mai respiri
O face doar aşa, dintr-un capriciu
Tu nu poţi evada de nicăiri.

Zadarnic l-ai ruga, ca nu te-aude,
Zadarnic te-ai piti, te-ai face mic
La El nu merge cu protecţie, cu rude...
Nu te salvează nimeni şi nimic.

Tu vei muri şi-n urma ta ograda
Va sta sub soare-a doua zi la fel
Si factorul poştal va trece strada,
Lătrat de-aceeasi javră de căţel.

Apoi, pe-aceeaşi stradă solitară
Vor trece-ndrăgostiţii pe-nserat,
Visând în fiecare primavară
Un vis pe care şi tu l-ai visat.

De dimineaţa-aceleaşi servitoare
Vor scoate aşternutul pe balcon
Si fiecare doamnă, la culcare,
Va da pe nas cu crema "Tokalon".

Iar tu, ca o momâie încremenită
In fundul gropii umede şi reci
Vei sta privind în bezna nesfârşită
Cu ochii ficşi, întunecaţi si seci.

Nu vei vedea apusurile roşii
Nici nu vei şti de-i noapte ori e zi,
Si-n veci de veci tu nu vei auzi
Cum cântă-n soare, peste tot, cocoşii...

poezie celebră de George Topîrceanu din Poezii, Ed. Tineretului - 1961
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!