Ghicitoarea

Să-ţi ghicesc în palmă, conaşule,
Sau în cărţi, că aduci a telectual,
După mânurile fără bătături,
Petrecere, mânca-ţi-aş, îţi cade
Taman la drum de seară,
Cu masă întinsă şi multă băutură
De se varsă şi pe jos.
Şi tare fudul te ţii, maică,
Ţeapăn în costum de ginerică
La gât cu papion şi floare la rever
Şi toţi te vorbesc numai de bine...
Ia vezi, babo, vreo bucurie la aşternut?
Nu se vede... Ia uite la dama de pică,
Scârba, ce rece e cu dumitale,
Dar să nu ţii supărare,
E una dintre acele scorpii
Care scoate sufletul din om,
Da, de pat moale vei avea parte,
Dar de bucurie la aşternut, neam,
Sunt ghicitoare bătrână,
De ce te-aş minţi, frumosule,
Ptiu, câtă verdeaţă te-nconjură,
Te paşte fo moştenire în dolari?
Ce lungă odină te-aşteaptă
După o călătorie obositoare,
Vreun conced? Se şi vede o staţiune,
După ce vei pluti peste un fluviu învolburat,
Pregăteşte-ţi banii, trecătorule,
Cât te-o lăsa inima pentru mine,
Iar restul pentru barcagiu...

poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Itaca

În vreme ce ridici velele pentru Itaca,
Speră să ai parte de un voiaj lung,
plin de aventuri şi de descoperiri.
Iar de Lestrygoni, de Ciclopi,
De Poseidon cel mânios nu te teme:
nu-i vei întâlni pe drumurile tale
atâta vreme cât gândurile îţi sunt înalte şi încrezătoare,
cât un entuziasm tânăr şi năvalnic
îţi electrizează spiritul şi trupul.
Lestrygonii, Ciclopii,
Poseidon cel sălbatic nu-ţi vor ieşi în cale
decât dacă-i chemi tu în sufletul tău,
decât dacă sufletul tău îi aduce-n faţa ta.

Speră să ai parte de un voiaj lung.
Poate vor fi multe dimineţi când,
cu mare bucurie, cu tânără încântare,
vei intra în porturi pe care le vezi pentru prima oară;
poate te vei opri în colonii feniciene
să cumperi lucruri fine,
sidef şi corali, ambrozie şi abanos,
tot felul de parfumuri senzuale –
după pofta inimii; şi vei putea vizita multe oraşe egiptene
pentru a afla lucruri noi şi pentru a lua lecţii de la marii lor magiştri.

Păstrează Itaca întotdeauna în minte.
Sosirea ta acolo este ţelul căruia i-ai fost predestinat.
Dar nu cumva să grăbeşti în vreun fel călătoria.
Mai bine, îngăduie-i să dureze ani şi ani,
iar într-o zi, bătrân, vei ajunge pe insulă
cu toate avuţia pe care-ai agonisit-o pe drum,
neaşteptând să te facă Itaca bogat.

Itaca ţi-a dăruit o călătorie minunată.
Fără ea nu ai fi pornit pe mare.
Acum ea nu mai are nimic să-ţi ofere.

Iar dacă vei descoperi că-i săracă, Itaca nu te-a înşelat –
iar înţeleptul care ai devenit, plin de experienţă,
va fi înţeles atunci ce înseamnă Itaca.

poezie de C.P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărturăreasa

— Uite, ai un dar în casă,
Vorbe bune, cu temei
De la dama cea de verde,
Dar să te fereşti să-l iei.
Pentru că nu minte cartea,
Ea ghiceşte orice gând,
Vezi, cu dama cea de tobă,
Ceartă, lacrimi pe curând.
Dragoste pe drum de seară
Cu un crai de ghindă, şi
Gând la gând cu bucurie,
Chiar o veste vei primi...
Serioasă, visătoare,
Cu ochi negri şi cuminţi,
A rămas privind, copila,
Gura babei, fără dinţi...
— Cum e crai de ghindă, babo?
— Nalt şi oacheş, fata mea.
— Şi cu ochii mari şi umezi,
Şi cam palid, nu-i aşa?
Seara, când să se dezbrace,
Singurică în iatac,
Pe obrajii ei s-aprinde
Floarea rumenă de mac.
Şi privindu-se-n oglindă
Îşi sărută braţul drept:
"Crai de ghindă, crai de gindă,
Vin' la mine, că te-aştept!"

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gheonoaia ospătă pe Făt-Frumos şi-l omeni ca pe un călător. Dar pe când se aflau la masă şi se chefuiau, iară Gheonoaia gemea de durere, deodată el îi scoase piciorul pe care îl păstra în traistă, i-l puse la loc şi îndată se vindecă. Gheonoaia, de bucurie, ţinu masă trei zile d-a rândul şi rugă pe Făt-Frumos să-şi aleagă de soţie pe una din cele trei fete ce avea, frumoase ca nişte zâne; el însă nu voi, ci îi spuse curat ce căuta... După trei zile, se pregătiră de drum şi porni. Merse Făt-Frumos, merse şi iar merse, cale lungă şi mai lungă; dară când fu de trecu peste hotarele Gheonoaiei, dete de o câmpie frumoasă, pe de o parte cu iarba înflorită, iar pe de altă parte pârlită.

Petre Ispirescu în Tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Şi dacă nu vreau să fac aşa cum zici?
Stela: Nu-mi pasă ce vrei tu, vei face exact cum spun eu! De altfel, nici nu vei avea încotro. Însă după acest tratament, vei vedea că te vei simţi mai bine, aproape ca nou.
Lucian: Sunt convins. Şi-ţi mulţumesc de pe acum pentru efortul depus.
Stela: Nu te grăbi cu mulţumirile, frumosule! Sunt sigură că n-o să-ţi convină regimul la care vei fi supus. Pe durata tratamentului n-ai voie să părăseşti nava. Vei sta mai mult izolat, în rezerva ta; ai numai câteva ore în care te poţi plimba prin navă, timp în care îţi este absolut interzis orice efort fizic sau intelectual. Trebuie doar să fii cât mai relaxat, să dormi la orele stabilite, să mănânci şi să-ţi iei pastilele, după programul pe care ţi-l voi impune. E clar?
Lucian: Nu pare a fi prea plăcut.
Stela: Nu mă interesează dacă-i plăcut sau nu. Nici nu trebuie să fie plăcut! Nu cumva să-ţi închipui că dacă nu voi fi tot timpul aici, vei putea să-ţi faci de cap după cum vrei, pentru că te înşeli! Vei fi urmărit îndeaproape, iar dacă aflu că nu-mi urmezi întocmai instrucţiunile, voi lua măsuri severe. În acest caz, voi veni în navă şi voi rămâne aici, cu tine, până-ţi vei reveni complet şi te voi supraveghea îndeaproape. Voi fi mereu lângă tine. Te sfătuiesc deci să-mi dai ascultare; ar fi mai bine să cooperezi cu mine, să ne înţelegem omeneşte. Nu crezi, comandante?
Lucian: Bine, doctore! Nu-ţi promit nimic, dar voi încerca să fiu băiat cuminte şi ascultător, deşi pentru mine e mai dificil să mă supun tuturor acestor reguli. Însă nu vreau să te dezamăgesc.
Stela: Aşa sper şi eu.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durere

Nu sunt bolnavă!
Dar inima mă doare,
Că ai plecat de tot,
Şi m-ai lăsat, în lumea asta mare,
Şi tare greu, îmi este fără tine,
Măi, omule! Unde te-ai dus,
Îţi merge bine?
Nu-ţi este dor, să fii,
Din nou cu mine?
Plumburiu e cerul
Şi plouă tare afară,
În casă, liniştea-i apăsătoare,
Privesc tabloul nostru, pe perete,
Mă uit la poze,
Că mi-e dor de tine,
Şi sufletul, tare mă doare,
Că nu eşti lângă mine.

Mi-e tare foame, şi-aş mânca,
Dar n-am cu cine împărţi mâncarea,
Şi mi se pune iarăşi,
Noduri mari în gât,
Şi plâng cu mult amar,
Fulgerătoarea ta plecare.
Căci, fără tine, viaţa e pustie,
În casă, lipseşte gălăgia ta,
Copiii îmi vorbesc mereu de tine,
Şi mie, mi se frânge inima.
Ce scurtă-i viaţa, şi nu o preţuim,
Ce scurtă-i fericirea,
Şi câţi, de ea au parte?
Ce minunat era, când eram toţi,
Şi câtă tăcere după a ta moarte.
Acum pluteşte în casă,
Liniştea, şi umbra amintirilor,
Cu vise, încerc să m-amăgesc,
Şi false stări de bine.

poezie de Valeria Mahok (15 iunie 2001)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

La spovedanie

Când eram copil
mă mai ducea mama
pe la biserică
să mă cerceteze
să scoată demonii din mine
că eram cam slobod
- Tâmpiţel copil am, Maică
zicea
şi-mi dădea brânci
la vreun preot cu har
să-mi citească

Şi într-o zi din asta
mă-ntreabă taica popa
tam-nesam
- Da' tu, bă puţă, ai să mă întrebi ceva?
Aş avea, aşa, o...
Enigmă
de dezlegat, părinţele, zic:
- Ce vasăzică...
pecmez popesc, Sfinţia ta?
Şi încă una,
dar mai mică:
- După ziua aceea în care afli că
trecutul e mort, nu se mai întoarce
viitorul încă nu există
iar prezentul e secunda dintre cele două,
mai urmează ceva?

- Taică, magiunul ca magiunul,
să întrebăm preuteasa,
dar mi-e că ne bate pe amândoi
că şi eu o mai întreb uneori
dacă nu vrea să punem ceaunul pe foc.

Dar în ziua aia,
taică,
de care întrebaşi
e bine să pleci de-acasă
prin târg, să caşti gura
la cele lumeşti.
Ba chiar
pe la vreo ibovnică
ori vreo beţie straşnică
cu prietenii.
Numai acasă nu sta.

Căci după ziua aceea
rămâi cu semn în frunte,
ca un fel de bon de ordine
înţelegi tu
şi mai urmează doar
să-ţi vie rândul.

Ptiu, drace! Păcătosule...
hai mai bine în cuhnie,
că are coana preoteasă
nişte magiun
de degustare
pufos şi dulce ca...
- Ca ce, părinţele?
- Ca... tehismul şi anafura ta de împieliţat!
Las' că vezi tu,
mai încolo!

poezie de Septimiu Pan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul dar

Iubita mea, de voi pleca vreodată
vei fi în inima şi-n gândul meu,
iar dacă pentru tine-ar fi prea greu,
îţi voi lăsa zălog iubirea-mi toată.

O vei putea privi ca pe-o făptură
pe care trebuie s-o îngrijeşti
ca pe-un copil ce trebuie să-l creşti
cu dragoste, ferit de boli şi ură.

Va fi copilul tău, copil din stele,
va fi minunea ce ni s-a-ntâmplat
când vraja lunii peste noi a dat
în noaptea fără margini şi zăbrele.

Îmi va fi dor, dar tu fii liniştită:
vei fi cu mine chiar de-ar fi să fiu
condus pe ape de un barcagiu
cu doi bănuţi în punga-i ponosită.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sugestie

Înveleşte-te cu timpul! Doar aşa n-o să exişti!
Deci, poţi să-ţi baţi joc de-oricine şi de toţi îngerii trişti!
Transparenţele opace te-or feri de judecată,
îţi vei savura în tihnă partea ta întunecată.

Dar nu vei avea cu cine să te bucuri şi să râzi!
Numai dac-a ta oglindă îţi va scoate ochii hâzi,
o să înţelegi, probabil, că eşti singur, n-ai scăpare.
Vei visa la evadare, îţi va fi timpu-nchisoare..

Când vei vrea să te asculţi, nu vei auzi nimica,
pentru că, pierdut de toţi, vremea ţi-este inamica.
Gândind la pustiul lumii transformată în ulcele,
în orice clipă cinstită, vei simţi doar doruri grele.

N-ai trecut, nici viitor şi nici prezent, că-s alte legi,
te vei strădui zadarnic, de vei vrea să le-nţelegi.
N-ai nici mamă, n-ai nici tată, de nimic nu mai ai parte,
dar ai poarta ferecată, ţi-ai cedat dreptul la moarte.

Vei păstra doar amintirea ce te-o chinui în veci,
nu vei mai găsi IUBIREA printre lacrimile reci,
ce-ţi vor îngheţa obrazu-n marea de nemângâiere,
clocotind în valuri stinse de-ntuneric şi tăcere...

Şi ai să-ţi doreşti uitarea, dar nicicând n-ai s-o găseşti,
pentru că a fost lăsată doar în legile-omeneşti...
Învelit în timp, odată, n-oi putea să mai fii om...
Te-ai căzut din dreptul ăsta, cum cade frunza din pom...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urare pentru un politician

Te zbaţi întruna, cică pentru ţară,
Pentru popor şi ca s-o ducem bine
Şi ne implori, pentru a câta oară?
Să te votăm cu râvnă doar pe tine.

Căci toţi sunt hoţi, iar tu ne-aduci belşugul
Mai c-ai jura, dar Biblia nu-ţi place
Şi îţi ascunzi cu grijă vicleşugul,
Dar scopul scuză orişice mijloace.

Noi însă ştim că ţie nici nu-ţi pasă
De amărâţi, de oamenii de jos
Cu toate-acestea, te votăm în masă
Că dintre toţi, tu minţi cel mai frumos.

Însă odată ce ţi-ai luat mandatul
Te-apucă brusc o mare amnezie,
Iar noi vedem din nou cum candidatul
Ne-a spus aceeaşi veche poezie.

De-aceea îţi urăm cu bucurie
De sărbători, când cade neaua dalbă,
Pentru a noastră scumpă Românie
Să ne trăieşti ani mulţi! (la Poarta Albă).

poezie de Octavian Cocoş (16 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul

Nu vei învăţa niciodată
Dacă vei sta cu gândul
Plecat sub salcia bătrână
Amestecând parfumurile.
Din lucrurile mărunte,
Vei înţelege trăirea,
Salcâmul, după mireasma florii,
Firul de iarbă,
După adierea vântului,
Casa, după oamenii ce locuiesc în ea.
Pe oameni, însă,
Îi vei cunoaşte după port şi purtare,
Aşa cum râul îl vei înţelege
După pietre şi peşti.
Dar pentru că toate acestea,
Ar trebui să aibă,
Un ceva ce le leagă pe toate
Într-un început,
Li s-a dat un înger
Să conecteze toate acestea
Într-o unică înţelegere.

poezie de Nae Tudor Nemoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Uite, vreau să-ţi dăruiesc ceva.
Lucian: Mie?
Diana: Da. Doar dacă-mi promiţi că vei lăsa în urmă acea întâmplare.
Lucian: Să-ţi promit? Nu vreau să te mint; nu cred că pot, dar cel puţin am să încerc.
Diana: E bine şi atât. Iată; lănţişorul meu... Poftim! Ia-l tu, ca să-ţi amintească de mine în următorii ani.
Lucian: Dar, mamă, e al tău...
Diana: Bineînţeles că-i al meu. Însă vreau să-l ai tu, ca să nu mă uiţi.
Lucian: Ştii bine că nu te-aş putea uita nicicând, indiferent de distanţa care ne-ar despărţi sau anii în care nu te-aş vedea.
Diana: Te cred, dragul meu. Primeşte însă şi acest lănţişor, iar când îţi vei aminti de mine, priveşte-mi chipul din medalion. Eram foarte tânără atunci...
Lucian: Încă mai eşti şi acum, tânără şi frumoasă. În fotografia asta însă pari cu adevărat doar o copilă. Ce vârstă aveai?
Diana: 16, poate aproape 17.
Lucian: 16... Chiar erai doar o copilă. Pot să te întreb de unde ai lănţişorul şi medalionul? Sau de la cine?
Diana: Le-am primit... de la tatăl tău.
Lucian: Şi de ce nu apare şi blondul în fotografie, alături de tine?
Diana: Pentru că atunci n-a avut o fotografie atât de mică, iar după aceea am neglijat... Aşa că a rămas doar a mea.
Lucian: A rămas doar fotografia ta? Pe mine nu mă deranjează deloc, dar...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

- sex. - bani. - haine. - maşină. - corp de plajă cu six pack. - reputaţie şi respect. Imaginează-ţi că în cele mai multe cazuri, oamenii îşi doresc aceste lucruri doar ca să simtă că valorează ceva, că sunt importanţi şi contează. Ce trist trebuie să fie să ai toată lista de mai sus şi să simţi că eşti la fel de mic şi neimportant ca şi când nu le aveai. Şi mai imaginează-ţi că dacă ai ştii cine eşti cu adevărat, câtă putere ai defapt şi care ţi-e originea din care vii şi unde te vei întoarce, nu doar că nu ai mai avea nevoie de nimic din cele de mai sus ca să te simţi împlinit dar chiar le-ai putea obţine relaxat şi răzând. Doar că pentru asta trebuie să uiţi tot ce ştii şi să faci munca interioară cu propriul suflet. Psihologie, dezvoltare personală şi spirituală. Doar că psihologia nu se vede din prima. Şi nici sufletul sau munca interioară. Aşa că omul continuă să fugă după ce se vede. După primul lucru care se vede. Fără niciun rezultat. Ca o maimuţă. Proastă.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind coperta cărţii "Un ficior de plai" de Laurian Ionică

Câte drugi ai în lădiţă,
Dragul meu ficior de plai!
Ce femeie sau fetiţă
N-a vrea un porumb să-i dai?

Sus, văd un obraz subţire
Şi-un păr alb de amintire,
Jos de tot, mi se arată
Două rădăcini de-odată.

La mijloc, ţii să se vadă
Că balaurul din ladă,
La nevoie, dacă-i, are,
Capete... nevoie mare.

Tot cenaclul vede bine,
După o numărătoare,
Că ţi-ai pus drugile bine:
Una pentru fiecare.

Când îţi vom vedea lădiţa,
Eu şi Gigea şi Dobreanu,
Vom fugi la Periniţa,
Să rămâi cu Drăgoianu...

Ce, la trup fiind frumoasă,
Iar la scris prodigioasă,
Pentru orice drugă-n parte,
Va mai publica o carte!

poezie satirică de Marius Robu din revista "Cugetul"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ţi-aş oferi dacă aş avea puterea necesară? Nu prea multă bogăţie - dar destulă cât să ţii deoparte neliniştea şi să readuci speranţa în sufletele celor disperaţi. Nu o mare frumuseţe - ci o inimă iubitoare. Şansa de a-ţi folosi capacităţile bine şi înţelept - să te deosebeşti de restul lumii şi să-ţi facă plăcere. Simţul să descoperi frumuseţea care te înconjoară. Curajul să rezişti şi să te maturizezi. Bucurie, mulţumire, dragostea. O viaţă ce merită trăită.

citat din Pam Brown
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezamăgirea

Dezamăgirea, este o stare
Pe care o simţi după prea multă aşteptare,
După iluzii de zbor în doi, ameţitoare,
După trăirea unor emoţii copleşitoare.

Dezamăgirea are gust de vin de pelin,
Îţi intră în sânge precum un venin,
Îţi aduce nori negri, pe un cer senin,
Muşcă din inima ta, cu colţi de rechin.

Dezamăgirea, te face să te învinovăţeşti,
Îndoieli în suflet, să adăposteşti,
Din cauza ei, te îmbolnăveşti,
Ajungi, sufletul să ţi-l otrăveşti.

Dezamăgirea, trebuie alungată,
De la primul semn în care ţi se arată,
Nu o lăsa să îţi cuprindă inima toată,
Acceptă cu seninătate situaţia dată.

Dezamăgirea, respinge-o de îndată,
Mută-ţi atenţia pe o clipă de bucurie binemeritată,
Alege să faci o activitate captivantă,
Savurează o mică ciocolată!

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un anotimp altfel

moartea
al o mie unulea anotimp
îţi va povesti în fiecare seară câte ceva frumos
ceva de care va începe să-ţi pese
vei afla multă iubire
spaţiul ei va fi de factură julesverniană
fascinaţia se va derula pe o peliculă de film
lumina se va lăsa împărţită rogvaiv
îţi vei alege oricare culoare
vei picta sufletul ei
cu buricele degetelor
multe planete se vor naşte din inimă
vei apăsa pe o stea
cerul morţii se va deschide atunci
farfurie zburătoare
vei trimite mai întâi un sunet alien pentru vii
apoi vei scrie pe cerul lor aflat dedesubt

sunt al o mie unulea anotimp
povestea voastră poate să înceapă

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vei lăsa în urma ta

Uitându-mă la viaţă cu optimism,
nu e întotdeauna uşor,
doar soarele care răsare în fiecare zi
ne învaţă că totul este posibil...
Va veni acel moment în care fiecare durere,
fiecare dezamăgire, tot ce te-a rănit
se va transforma în indiferenţă.
Da, aşa n-o să mai pierzi nimic...
Vei lăsa în urmă acei oameni,
care nu au putut câştiga un loc sigur
în această lungă călătorie numită viaţă.
Vei lăsa în urma ta fiecare cuvânt stupid,
fiecare judecată uşoară, fiecare supărare
şi chiar orice ranchiună pentru că vei înţelege
că toate astea sunt de-a lungul drumului tău,
iar pentru a merge înainte,
trebuie să cari doar ceea ce merită.

poezie de Eugenia Calancea (23 mai 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

Tu vei pleca de pe pământ
Că tare mult rău mi-ai făcut.
Te vei vedea cu fiica mea
Şi mare socoteală îi vei da
Şi moartea ei vei avea
Tu, cea care ai alergat după himere!
Esti doar o iluzie falsă, incoloră
A faptelor tale meschine şi pline de ură.
Esti fadă, esti rea şi vai de viaţa ta.
Socoteala de apoi te va chema,
Căci oameni ca tine, fără de suflet
Cad odată cu stelele şi sufletul lor întunecat
Şi astfel vei pieri pentru vecie.
Să storci vieţi şi să ai strategii viclene
Este-n putinţa doar a satanei
Şi pentru aceasta vei da socoteală
Tu şi neamul tău de netoţi
În ceruri, în faţa celor drepţi.
Tu ştii prea bine că ce spun
Se împlineşte într-o zi.
Tu deja ai murit
Precum cu fiica-mi ai plănuit.
Nu te ascunde după proşti!
Tu vei pieri curând din toţi
Să simtă ocrotitorii tăi
Ce mare este Dumnezeu!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

Tu vei pleca de pe pământ
Că tare mult rău mi-ai făcut.
Te vei vedea cu fiica mea
Şi mare socoteală îi vei da
Şi moartea ei vei avea,
Tu, cea care ai alergat după himere!
Eşti doar o iluzie falsă, incoloră
A faptelor tale meschine şi pline de ură.
Eşti fadă, esti rea şi vai de viaţa ta.
Socoteala de apoi te va chema,
Căci oameni ca tine, fără de suflet
Cad o dată cu stelele şi sufletul lor întunecat...
Şi astfel vei pieri pentru vecie.
Să storci vieţi şi să ai strategii viclene
Este-n putinţa doar a satanei
Şi pentru aceasta vei da socoteală,
Tu şi neamul tău de netoţi,
În ceruri, în faţa celor drepţi.
Tu ştii prea bine că ce spun
Se împlineşte într-o zi.
Tu deja ai murit,
Precum cu fiica-mi ai plănuit.
Nu te ascunde după proşti!
Tu vei pieri curând din toţi,
Să simtă ocrotitorii tăi
Ce mare este Dumnezeu!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O... Tu an ce vii la iarnă

După anii grei de criză, cu potop şi vijelie,
Ce-au trecut de-a lung şi-n latul peste biata Românie,
Tu an nou ce vii la iarnă, spune! Ce-o să ne aduci?
Eu aştept cu nerăbdare, o răsplată pe măsură,
Pace-n suflet, fericire, dacă Domnul se îndură,
Fără lacrimi, fără jerbe şi cât mai puţine cruci.

Din adânca veşnicie vii ca sol de bună stare?
Sau ca semn al morţii lente şi cu multă nepăsare
Ne sfidezi şi nu ţii seama de-ale noastre rugăminţi?
Te-aş dori loial şi prieten, nu făptaş numai la rele,
Vreau să văd cununi de lauri peste vatra tării mele,
Ea să aibă strălucirea, pentru noi, pentru părinţi.

Ei aşteaptă de decenii, chiar cu prea multă răbdare,
O schimbare radicală, asta şi-o doresc mai tare,
Vorbe goale şi minciuna prea ne bântuie pe toţi.
Poate vii cu legi mai aspre şi cu minţi mai luminate,
Să fim demni în ochii lumii, eu socot că se mai poate
Să-nvingem netrebnicia şi să mai scăpăm de hoţi.
Dar... Oricare-ţi este gândul, bucuroşi te aşteptăm.
Soarta noastră este una: - Doar luptând să mai sperăm
La un trai şi-o viaţă demnă, între naţii pe pământ.
Chiar de unii au veninul şi ne-proaşcă cu noroi,
Sunt convins, avem puterea, ea se află doar la noi,
Să ne apărăm menirea până vom intra-n mormânt.

De aceia Tu! An ferice, să ne vii cu tot ce-i bun,
Pentru acest popor ce-i vrednic, pentru neamul meu străbun,
Ce trăieşte de milenii pe meleaguri strămoşeşti,
Răbdător, tare ca stânca, înfruntând atâta greu,
Când cu braţul, când cu mintea sau mila lui Dumnezeu
Fiind-că de la Daci ne tragem şi din ramuri româneşti.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (20 august 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!