Limita durerii

.. Dar a apus încet şi blând
Şi nu voi şti nicicând
Ce ploaie mi te-a smuls din gând...

Se stinse-un cer curat
Şi n-oi afla vreodat',
Ce vânt mi te-a furat
Şi mi te-a luat

Iar eu, o frunză sunt,
Presus mai de cuvânt
Şi ferecată-n gând,
Visând,

Dar până când?

Până atunci când nu mai am putere,
Puterea de a cere,
Dreptul la înviere,
În falnică tăcere,
Un drept al propriului nicicând,
Cât nu pot a-nvăţa ceea ce sunt,
Căci simplă în micimea mea,
Caut să-mi aflu limita,
Puterii
Şi limita durerii
Şi ura şi iubirea,
Tristeţea, fericirea,

Dar fum sunt toate câte sunt
Iar eu, ţărână din pământ
Şi duh e totul ce respiră
Şi duh e ceea ce mă miră
Şi ţip în neputinţa mea
De a-mi cuprinde limita, durerii
Şi limita puterii
Şi-a tot ceea ce simt si sunt,
A umbrei mele pe pământ

Şi trec şi trec fugind
De umbrele ce mă cuprind,
De limita durerii
A urii şi puterii
Şi-mi pierd şi urma pe pământ,
Căci întrebare e ceea ce sunt
Şi n-am răspuns,
Sunt doar răpus,
De limita durerii,
A urii şi puterii.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus în doi

Nu voi putea vreodat' să pierd din amintire
Un chip ce are-n plete un nimb de nemurire,
Atât de dragă-i clipa, clipită şi pierdută,
O umbra a unei zile doar de-al meu vis ştiută,

Nu voi putea vreodată, ca-n nopţile pustii,
Să uit o fericire ce nu-i a celor vii,
Nu voi putea să port a vieţii mele plete
Fără să simt continuu imensele regrete,

Dorinţele pierdute într-un noian apus
Ce-au alungat în beznă un jurământ răpus,
Pierdut, fugit în noaptea grea ce mi-a rămas
Să-mi bucure-n tăcere al fericirii pas,

Apus în doi, dar oare cine-ascunde raza lui?
Eu, tu sau poate chiar blestemul cerului
Ce-i aruncat asupra mea şi condamnată sunt şi simt,
Că nu voi mai iubi nicicând, nimic pe-acest pământ

Stingher
Şi strâmt,
Şi vreau să pier
Visând.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E adevărat, românii trăiesc la limita sărăciei, dar la limita de jos.

aforism de Victor Martin din Ţara lui Travian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Extensii

Limita transcendenţei
Poate fi pretutindeni
Limita erorilor
Se extinde permanent
Limita de caracter
Pare că nici nu există

Proiectele de aici
Cu alură sacramentală
Sunt greu de găsit

Noi suntem implementaţi
Pe termen scurt
În regim de urgenţă

Alerta ne străbate adesea
Suntem mereu vulnerabili
În raport cu raţiunea

La marginea experienţei
Căutăm starea de echilibru

Cel mai frumos cadru
Ar fi un univers de îngeri
Străjuind planete adiacente.

poezie de David Boia (22 iunie 2017)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limita contemplând

oriunde cad respir
pupila fumegă în pielea palmei
fragil sărut
atroce nevoia de a-l repeta
pierderea lui
înecarea odată cu el
în carnea palidă
istovitoare cu gura în pernă
şi dinţii strânşi
simt limita
limita contemplând sufletul
în trup ca-ntr-o rană goală

poezie de Constanţa Buzea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să depăşeşti limita, când limita eşti tu însuţi?

aforism de Gheorghe Grigurcu din Din Jurnalul lui Alceste (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numele meu e Ana

Doamne
şi stau într-un capăt de lume
undeva între limita de sus a plânsului
şi limita de jos a sărăciei
nu scriu poeme să-mi măsoare semenii rănile
sau să mă jefuiască de bunătate
scriu că aşa M-ai învăţat
Tu
când mâinile se împotrivesc
simt cum cresc cuvintele
şi din unghiile învineţite
ţâşnesc începuturi

nu e uşor
dar timpul m-a obişnuit cu trecerile
când în ţărâna mea e atâta zbucium
Tu mă întâmpini bucuros
cu braţele deschise
de parcă lumea
nu a mai avut
nicio zidire
până la venirea mea

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt femeia ta, domnule! Şi te iubesc! (dar de Anul Nou)

Eu sunt femeia ta,
pe care Dumnezeu ţi-a dat-o în dar,
atunci când te-a alcătuit din iubire
şi n-a vrut să fii singur!
De aceea, sunt cu tine, de când îţi dau viaţă
şi până când îţi desăvârşeşti menirea pe Pământ
şi te întorci la El!
Eu sunt iubirea ta,
atunci când, pe trupu-mi plăpând,
îţi încolăceşti braţele fierbinţi,
iar eu te învălui în dăruire
şi mă pierd în dragostea ta;
când te preţuiesc şi mă topesc de dorul tău;
când mă chemi lângă tine!
Eu sunt minunea ta şi, fiindcă Tatăl
din coasta ta m-a alcătuit,
tu te rezideşti în mine în fiece clipă
iar eu te zămislesc de milioane de ori
în durere şi resemnare; în speranţă;
în iubire şi crez!
Eu sunt giuvaerul tău,
când mă alint şi te abund cu năstruşniciile mele
dar, fără să ştii, sufăr în mine căci, ştiu că
nu sunt mereu aşa cum Dumnezeu mi-a zis,
când m-a rânduit nădejdii tale, din carnea ta
şi din iubirea ta!

Dar te iubesc, domnule,
căci sunt femeia ta!

poezie de Iulia Mirancea (1 ianuarie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii trăiesc la limita sărăciei, alţii la limita bogăţiei. Oamenii ăştia nu mai au nici o limită!

aforism de Mihail Mataringa (13 februarie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alpinist şi nu prea

Doresc ca, în curând,
La limita puterii,
S-ajung, escaladând,
La... "Peştera Muierii".

epigramă de Eugen Pop din Epigrame cu şi despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci te iubesc, iubito, ca o chemare în mormânt

Te caut prin lume şi-n beznă m-afund,
Iar norii mă-ndemnă adesea să-ţi cânt,
Căci te iubesc, cu sete-n ochi şi în gând,
Ca o chemare, în mormânt.

Te caut cu ochi nevăzuţi în lumină,
Şi îi ascund de iubire mereu.
Si-atunci, cand la mine lumina va fi să mai vină,
Nu voi mai fi crestin, voi fi ateu.

Te caut, femeie, cu paşi neumblaţi
Si-n ceafă iti simt mângâierea,
Iar noi, de moarte am fi putut să fim salvaţi
Dacă in locul durerii, mi-ai fi lăsat iubirea.

Te caut in vise, si-n ele bărbat nu mai sunt,
Sunt lup, sunt demon şi-ţi sfâşii plăcerea,
Căci te iubesc, iubito, ca o chemare-n mormânt,
Dar ziua imi piere puterea.

Te caut in lumea-ţi de vis, colorată,
Si în mine mai tare se-ntunecă noaptea
Caci tu, îi esti vieţii-adorată,
Iar eu de aici sunt plecat, sunt una cu moartea!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limita nu este un obstacol! Obstacolul poate fi depăşit, în vreme ce limita reprezintă un capăt de drum.

Mihail Mataringa (6 iulie 2016)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără iubire...

Fără iubire mă simt rătăcită,
Mă simt ca o frunză bătută de vânt
Ce-şi caută odihnă, fiind istovită
Şi se-ntreabă mereu: Cine sunt?

Fără iubire mă doare uitarea
Şi nopţile-s lung oftat pe pământ,
Mă fac că nu simt şi chem resemnarea
Şi-atunci iar mă-ntreb: Cine sunt?

Fără iubire secat îmi e dorul,
Te văd din chemări de mormânt...
Dar tu eşti departe, mai sus decât norul
Şi-atunci mă întreb: Cine sunt?

Fără iubire e grea împăcarea,
Încerc să o caut pe aripi de gând
Dar timpu-i trecut, mă arde uitarea
Şi-atunci iar mă-ntreb: Cine sunt?

Iubirea se află în toate,
În tot ce e viu pe pământ
Acum c-am aflat ce e iubirea,
Pot spune că ştiu cine sunt!

poezie de Elena Bulancea (2016)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

de când ai plecat
s-au schimbat multe aici
glicina s-a urcat agresiv
pe ţeava de gaze
a rupt fără milă burlanul
iar ploaia îmi cade-n odaie
căţeii sunt bine a murit foxy
sunt sigură ea a ajuns lângă tine
două galaxii mai încolo
dani s-a măritat a fost o nuntă frumoasă
pe ponton n-a venit niciun preot
cică n-avea derogare să oficieze
aşa eveniment în ziua de înălţare a crucii
în fine m-am tuns scurt
până la limita minimă a durerii
dar nu contează
am oareşce îndoieli când privesc înspre cer
şi-mi pare a fi cu o clipire de gene aproape
altfel suntem bine izolaţi în adn
ştii tu ce vreau să spun
pe aici circulă zvonul cum că
un inamic ucigaş se plimbă liber pe străzi
ce bine că-mi eşti când din adânc
latră un câine şi mie îmi pare ca sunt
o vagă părere

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi te-a furat

Mi te-a furat un vis,
Pe ochi sunt supărată,
Atunci când s-au deschis
Tu-ai dispărut îndată.

Mi te-a furat un gând
În care te-ascundeam,
Să fii acolo când
În taină sufeream.

Mi te-a furat un dor
În care te ţineam,
Era răvăşitor
Când nu te mai găseam.

Mi te-am furat chiar eu
Din dor, din gând, din vis,
Ca noi să fim mereu
Cum soarta a decis.

poezie de Angela Ion Pistol
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şipotul fântânilor

Cetăţile au astăzi, doar porţi desferecate,
Pietrele gem sub paşii străinilor de azi,
Sunt lumile zidite pe ziduri deşănţate,
Din turnuri de veghere nu poţi decât să cazi,

Uitările sunt suflete, fără de pământ,
Doar cerul a rămas, albastru de trecuturi,
Căluşul de tăcere, ca unic legământ,
Tot şipotul fântânilor l-a amuţit în ciuturi,

Bătrân e legământul din pasul care creşte,
Din parele impare alege orb cu rândul,
Geneze versatile în mine cuibăreşte,
Cât pot iubi cu trupul, cu sufletul, cu gândul;

Din eşafodul firii scântei încă mai cad,
Ard până în cenuşă fâşiile de zi,
Arzi omule din mine ridica-mă să ard,
Simt dor sfâşietor, să pot adânc a fi,

Uitarea va cuprinde oricum toată fiinţa
Iar fericiţi suntem şi-am fost numai cu rândul,
Definitivul pare să aibă elocinţa
Durerii, care-n geniu, îşi ucisese gândul.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Germinare

Închisa de voie-n pământul tăcerii
Îmi las gândul punte spre toţi cei ai mei,
În somn nedormit, amintirea durerii
De apa îmi pare, de viaţă, de zmei,

Memorii pierite mă strigă în noapte,
În liniştea curbă lumina e miopă,
Păşesc într-o lume a poamelor coapte
Ce propria sămânţă-n pământ o îngroapă

Doar astfel gândesc că vor rupe zăgazul,
Aşa nemurirea pe veci le e dată
Ridică-mi privirea, atinge-mi obrazul,
Sădeşte-mă cât încă sunt nevinovată,

Să cresc din pământuri asemenea lor,
În lumea în care adâncul vibrează,
Salvează-mă mult înainte să mor,
Sădeşte-mă cât încă sunt trează,

Căci azi încolţită-n speranţa ce zbate,
În lumea în care mai totul e zare,
Pe vânt fericirea din tot şi din toate,
În sufletu-mi verde, un germene pare.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-ţi limita existenţa la ceea ce se întâmplă doar în exteriorul tău. Viaţa e mai mult decât se vede – e ceea ce se simte.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tensiunea activă spre Dumnezeu ţine de statutul ontologic al creaturii. Mi se cere, deci, să nu uit că am de a face cu un dat infinit (şi, ca atare, de neposedat), dar să mă situez faţă de el în postura efortului plin de speranţă: să-mi valorific maximal capacităţile, pentru a mă apropia de Dumnezeu cât mai mult cu putinţă. Pe scurt, e vorba a lua imposibilul ca ţintă, ştiind că e imposibil: a gândi la limita puterilor tale de gândire, a încerca să pricepi la limita puterilor tale de pricepere. A fi într-o harnică ofensivă, fără iluzii, dar plin de încredere. Efortul şi îndrăzneala sunt comportamentul cel mai adecvat dinaintea lui Dumnezeu. Ambele, dublate de conştiinţa perpetuă a transcendenţei Sale.

Andrei Pleşu în Jurnalul de la Tescani
Adăugat de ANA MARIA BOTNARU
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un filosof, până la limita cu Dumnezeu, El este de nefilosofat!

Andrei Ijac
Adăugat de Andrei Ijac
Comentează! | Votează! | Copiază!

În poezie nu există moarte

În poezie nu există moarte,
Se-ntâmplă doar ca versul să dispară
Într-o metaforă ca semn carte,
Salvându-te a nu ştiu câta oara

Când o citeşti cu buze murmurânde,
Imagini împletind într-o visare,
Tu nevoind să pieri fără izbândă,
Uitat în lumea-ţi rece, muritoare,

În poezie e lumină şi sunt ceruri
Iar punctul este limita unui departe,
Aici nu pot fi două adevăruri
Chiar virgulă pot pune, după "moarte"...

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!