Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Doina-Maria Constantin

Câteva ore de delir

În liniștitele mele zile uneori,
lentile imaginare mă zgârie rareori,
precum spinii trandafirilor în zori.
O lentă mișcare ne-a purtat
unul lângă altul și ne-a-ngemănat nepremeditat.
Brațele-ți puternice mă strângeau
ca și cum lăsându-mă să plec,
rațiunea vieții tu pierdeai
cum peștii își pierd viața-n lacul sec.
Ca o noapte întunecată în care mă pierdeam
erau ochii tăi negri când pe ai mei întâlneau.
E vie încă amintirea sărutărilor tale,
ale buzelor aspre ca lutul din vale,
a limbii tale dulci ce gura-mi explora,
furându-mi oxigenul tot
și inima-mi în imponderabilitate apoi lăsa.
Fiecare geamăt ai dus cu tine,
picaturi de sudoare cu sărutări ai uscat,
orice mică palpitație ai căutat și cu tine ai luat,
fără respirație și speranță de viață m-ai lăsat.
Cu toată ființa am așteptat
cuvântul și-ntoarcerea ta,
ca pe un dar binecuvântat.
Câteva ore de delir,
dorința de a gasi doar pentru mine un adapost,
iubire totală au fost.
Pentru tine câteva ore de renaștere,
pentru mine câteva ore pentru a muri în necunoaștere.
Cel mai înalt vârf am atins
și-n cădere liberă apoi, în iadul singuratic am ajuns.
Mirajul contopirii noastre a dispărut,
ideea aceea de perfecțiune și complicitate s-a pierdut
în câteva ore de atracție fizică,
sau pasionale momente coborâte din lumea metafizică.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Orice emoție negativă blochează celulele sis­temului imunitar pentru cinci, șase ore. Asta în­seamnă că un gând de invidie, de răutate, un necaz ne lasă organismul fără apărare pentru câteva ore.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Victor Hugo

Ai fost minunată, Juliette a mea, în toate aceste întunecate și violente zile. Dacă am avut nevoie de iubire, tu mi-ai oferit, fii binecuvântată. Când, din ascunzătorile mele, mereu periculoase, după o noapte de așteptat, am auzit cheia ușii mele tremurând între degetele tale, riscul și întunericul m-au părăsit, ce a intrat apoi a fost lumina! Nu trebuie uităm niciodată acele teribile, dar dulci, ore când ai fost aproape de mine. Să ne amintim viețile noastre în acea cameră întunecată, cuierul vechi, cele doua fotolii puse față în față, masa pe care am luat-o pe colțul mesei, conversația noastră dulce, tandrețurile noastre, temerile noastre, devotamentul tău. Ai fost surprinsă să mă găsești calm și senin. Știi de unde vin calmitatea și seninătatea? De la tine...

în Scrisoare către Juliette Drouet (31 decembrie 1851)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Mizerabilii. Vol.I+II+III. Ed. 2017" de Victor Hugo este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -65.00- 45.99 lei.
Cornelia Georgescu

Iulian: Ce face Luci?
Diana: Stă. Ce-ar putea?! Nu-mi place cum te-ai purtat astăzi. Ai fost cam ursuz, mai ales față de familia domnișoarei biolog.
Iulian: Ce-ai fi vrut? Să par bucuros, când de fapt nu eram?
Diana: Ce motive aveai nu fii?
Iulian: O grămadă. Dar cel mai mult m-a indispus faptul că l-ai lăsat pe Luci rămână cu directorul în seara asta!
Diana: Doar câteva ore, Iuli... Nu puteam -l refuz.
Iulian: Câteva ore?! Nu era oare de ajunsa stat o săptămână întreagă la el? Și că, în plus, l-a văzut în tot timpul ăsta, zi de zi, mai mult chiar decât noi? Ce-i mai trebuiau câteva ore?
Diana: Te rog, fii înțelegător!
Iulian: Am fost întotdeauna; prea înțelegător, prea tolerant...
Diana: Iuli, te rog! N-are rost să ne certăm.
Iulian: Evident, n-are; nici nu vreau și nici n-am de gând. Așa că poți sta liniștită: Orice supărare mi-a trecut deja.
Diana: Mulțumesc. Avem destule pe cap, nu ne trebuia încă o grijă în plus.
Iulian: Sigur... Am urc și eu puțin până la Luci. Crezi că l-aș deranja?
Diana: Nu știu. Încearcă!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

La revenirea pe Terra nu poți stai în picioare. Nu te mai țin mușchii. Trebuie te susțină cineva, pentru a nu cădea jos, dar după câteva ore începi să-ți revii, iar după câteva zile îți reiei activitatea.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Amy Carmichael

Avem toată eternitatea pentru a celebra victoriile și doar câteva ore înainte de apusul soarelui pentru a le câștiga.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Figures of the True: Devotional Thoughts Inspired by Nature Paperback" de Amy Carmichael este disponibilă pentru comandă online la numai 20.99 lei.

Zborul înseamnă ore și ore de plictiseală, stropite cu câteva secunde de teroare pură.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Stela: Poți să-mi explici și mie ce este asta, frumosule?! Sunt convinsă că ți-e foarte cunoscut acest obiect. Iar tu, lunganule, dă-te mai încolo! Deci, ce ai de zis în apărare, frumosule?! Hmm... N-aud nimic! Te ascult, comandante!
Lucian: Ce-ai vrea să-ți spun?!
Stela: Adevărul. Ce-ai zice despre asta?
Lucian: Adevărul?! Bine, recunosc... Am luat câteva pastile de acolo, să mă ajute dorm. Niște somnifere...
Stela: Câteva, zici?! Doar câteva?! Atunci, explică-mi, te rog, de ce cutiuța asta, care până în urmă cu câteva zile, era plină ochi, e acum aproape goală?! Nu lipsesc deloc doar câteva, cum zici tu!
Lucian: Bine, de acord, am luat mai multe, poate. Dar nu pe toate deodată. Câteva doar. Le-am luat... în etape; două sau patru, la câteva ore distanță...
Stela: Asta ar mai fi lipsit, le fi luat pe toate deodată! Și acum... Poți să-mi spui sincer, ce naiba se petrece cu tine, pentru că eu nu-mi dau seama!? Ești cumva inconștient când procedezi astfel, ți-ai pierdut complet mințile, sau ce?! De ce taci, comandante?! Te rog, spune-mi, ce naiba e cu tine?! Ești anormal, sau cum?!
Lucian: Nu știu...
Stela: Nu știi?! Nu te simți bine până nu faci câte o boacănă din asta, mare de tot?! Desigur, n-ai mai fi tu dacă ai renunța la toate prostiile astea... Vorbește odată! De ce taci?! Încă aștept explicații din partea ta... Să te aud, comandante! Ce ai de zis în apărare?
Lucian: Ce-aș putea spune?! N-am ce explica! Îmi pare rău...
Stela: Ah... Îți pare rău, nu?! Și cu asta crezi că ai rezolvat totul?! Ești complet nebun! Nebun, nu glumă!
Lucian: Nu știu; probabil...
Stela: Probabil?! Nu probabil, ci foarte sigur!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iisus Hristos: Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau și Mie Mi i-ai dat și cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit și au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieșit, și au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceștia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Și toate ale Mele sunt ale Tale, și ale Tale sunt ale Mele și M-am preaslăvit întru ei. Și Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt și Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzește-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem și Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; și i-am păzit și n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum, vin la Tine și acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei. Eu le-am dat cuvântul Tău, și lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume. Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzești pe ei de cel viclean. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume. Sfințește-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, și Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfințesc pe Mine Însumi, ca și ei fie sfințiți întru adevăr. Dar nu numai pentru aceștia Mă rog, ci și pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, Ca toți fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia în Noi fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Și slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei și Tu întru Mine, ca ei fie desăvârșiți întru unime, și să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, fie împreună cu Mine și aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, și aceștia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Și le-am făcut cunoscut numele Tău și-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu fie în ei și Eu în ei.

replici din Sfânta Evanghelie după Ioan, Rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru apostoli și pentru toți credincioșii. - 17:6-26 de
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

Timp

timpul nu doarme niciodată,
se apleacă doar în uitare.
el te dojenește, te necăjește
cu clipe, secunde, ore sau zile,
punând pe tine haine grele.
pe unii îi dojenește mai repede
le ia din ore și zile, chiar ani.
sau chiar sunt luați mai devreme.
pe alții îi scoate din mersul său,
în greșeli de clipe, de ore și zile
sau unii pot sa fie uitați.
cu multe clipe ore și zile
dacă dovedesc neprinhănire
până dovedesc și devin,
veșnici și nemurire.

poezie de
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Doina-Maria Constantin

Picături de iubire

Picături de iubire au plouat din cer peste mine,
cum soarele sărută noaptea-n asfințit...
Picături de veselie inima mi-au cuprins în ciorchine,
zâmbetul pe buze mi-a fost zămislit...
Picături de eternitate sunt clipele de miere ce culeg
cu iubirea de tine, de el sau de ea, eu converg
spre centrul lumii viața-n iubire cu voi -nțeleg...
Picături de tăcere sunt privirile tale ce respirația-mi taie,
ca un pui de vultur pregătit a-și deschide aripile pălălaie...
Lămpi de pasiune izvorăsc din inima-mi fierbinte
când Îngerii mângâie cu dulci și înțelepte cuvinte...
Picături de cerneală sunt cele ce-au umplut coala albă a vieții mele,
decorând-o cu virgine emoții ce delicat le tatuez pe a mea piele...
Picături de tine, de mine, de noi, sunt tot ce văd în fiecare fotografie...
Picături de sentimente cad peste noi, scriind cea mai frumoasă biografie.
Picături de iubire au căzut din cer peste mine,
sunt făcută din și cu iubire,
zâmbete mi-a fost sortit răspândesc peste omenire,
deși uneori inima-mi plânge de crudă dezamăgire...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Beatrice Vaisman

Detest capodoperele culinare la care se muncește câteva ore, ca să fie mâncate în câteva minute.

aforism de
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Caneluri

Copacul ăsta se uită la mine de câteva ore.
Îmi tâmplărește gândul de acum,
Se uită la mine, la tine, la toate.
Degeaba mai sorb înfiorări din gândul cu tine
În seara asta nu freamăt,
Nu mai am foame, nu mai am sete
Mi-e teamă adorm, nu alunec.....
Îmi dezleg ochii din eșarfa ultimei înserări
Canelurile copacilor păstrează umbra
Sărutările, șoaptele, emoțiile
Iar scoarța lumina, candoarea și ura,
Tot cad frunze din teiul înalt
Sus, pe o crengă, ferită de aștri,
O frunză a prins forma unri inimii
A inimii mele sau a altcuiva.
Se apleacă ușor, tot mai mult spre pământ

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tot

Pentru tine nu–i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot fiu struna aceea
Încordată dar blândă,
Dintr-o harfă ce mângâie norii,
Ce stau gata toarne
Ploaia târzie peste pământu-nsetat.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot s-ating obrazul curat
Al cerului tău,
Că atingerea mea
Îti va aprinde toate stelele,
Una câte una,
În noaptea ta grea...
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să-ți mai văd o dată chipul,
Să-ți mai mângâi o dată pleoapele obosite
Cu degete aspre de tot lutul din mine,
Că pot să-ți mai șoptesc,
Cu glasul meu omenesc: Te iubesc!
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT,
Până când sunetul Șofarului
Va zgudui Înaltul,
Și-atunci, ceea ce-a fost
Prea puțin,
Sau prea mult,
Va fi TOT.

poezie de din Pași printre pietrele Sionului (iulie 2011, București)
Adăugat de Valentin MesianicSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Liviu Rebreanu

Pierd pe zi câteva ore citind ziare sau reviste. Mă interesează prea mult întâmplările din afară și parcă nu pot interesa suficient de cele din mine.

în Spovedanii
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Ion" de Liviu Rebreanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 7.99 lei.

Gogyohka

era nedumerit că stătea întinsă pe nisipul cald
de câteva ore nu răspundea la semnalele lui
a încercat s-o ridice de câteva ori
apoi și-a dat seama că trebuie moară lângă ea
a întins o aripă deasupra capului ei și i-a dat ultimul sărut

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Câteva luni în laborator pot salva frecvent câteva ore în bibliotecă.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Traian Abruda

Câteva

desene în cărbune de dimineță
câteva
femei tolănite a iubire de sine în mine
câteva
mișcări de înviorare surprinzătoare
câteva
luări de poziții înfloritoare
în fine
câteva câteva câteva
desene
în cărbune de dimineață: pe tare
câteva
clișee cu femei și bărbat

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

În mod normal, dacă n-ar fi plecat, conștient de faptul că ea era încă doar o copilă, n-ar fi procedat astfel; ar fi avut răbdare, ar fi așteptat să mai crească, măcar vreo doi ani, până la majoratul ei, cum însă el pleca peste doar vreo câteva ore... Părinții adolescentei de abia în acel moment reușiseră iasă din mulțime și urmau prezinte actele la control, pentru a demonstra că ei erau cei chemați.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

sensul vieții e
o nuntă fără mireasă.
poezia n-o să ne schimbe,
văd numai oameni pe care
trebuie -i cumperi,
cel ce trădează ajunge bastonul orbilor.

cerul e, totuși, senin!

știu, am dreptul nu spun nimic.
o să plec și din viața voastră,
trebuie pun deoparte
câteva ore albicioase pentru orele negre.

lumea întreagă e cu 3 cuvinte
în urmă.

poezie de din Cuvinte învărgate
Adăugat de Girel BarbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Donald Trump, bufonul roșu de la Casa Albă, ajuns în 2016 (printr-o greșeală a istoriei și prin prostia americanilor) peședintele Statelor Unite, a declarat cu tupeu, după doar câteva ore de la închiderea urnelor la alegerile prezidențiale din 03.11.2020: "Nu doaram câștigat, dar am câștigat la mare distață. În realitate, nu doara pierdut în fața lui Joe Biden, dar a pierdut la mare distață. După 24 de ore de la închiderea urnelor, văzând că pierde, și încă în mod rușinos, bufonul roșu a strigat: "Opriți numărătoarea!"

în Alegeri, Alegători și Aleși: aforisme, epigrame, pamflete și satire (8 noiembrie 2020)
Adăugat de George BudoiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook