Pixelat

priveşte-mă
nu ascund
aproape nimic
nu mă doare
nu mai simt
vibraţiile de ură
de prin news feed

am un zâmbet
perfect pixelat
care mă protejează
o forţă nativă de atracţie

nu-i nimic
distorsionat în realitatea mea
sunt lucidă e o lumină care vindecă aici
trece ca fierul de călcat
peste leziuni emotive

sunt pregătită
pentru orice
acum
loviţi-mă
loviţi-mă

am să mă întorc
mereu mă întorc
să spulber să înduioşez să critic

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cheers, darlings!

mi-am promis

că o să blochez totul

într-o pânză de indiferenţă

c-am să le-nvăţ mişcările

şi-am să râd cu ei

şi-am să-i seduc

cu

inocenţa mea şi

provincialitatea

acum

când

suntem atât de aproape

de extincţie

cu toate emisiile de carbon

reînceperea pescuitului comercial

al balenelor

în Japonia

moartea tăcută

a albinelor

toată plictiseala de prin news feed

acum

când sunt conştientă de

triviala mea tinereţe

nu am nimic de pierdut

nu deţin nimic

şi asta mă face să fiu

cu adevărat

liberă

am să mă mut

dintr-un loc în altul

şi-am să las în urmă

câteva mici crime

câteva iubiri abia începute

în nori pufoşi de praf şi confuzie

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calimero

Trec cu palmele peste zidul imaginar
după care mi-am ascuns o frică mare,
palpitează,
trimite mici şocuri electrice-n capilare,
printre crăpături cad şuviţe negre, câteva cuvinte de ură.

Am să o înving cândva, îmi spun,
privind direct în razele soarelui.

Terapie ca-n vacanţele de vară,
mă alint cu câteva momente de sinceritate,
cu o mică psihoză de sezon.
Înapoi în ţară şi mă destabilizez cu totul,
e de ajuns un caz la tv să-mi destrame fantezia.
Mă arunc în ore lungi de somn,
în curăţenia frenetică de august.
Sindrom Calimero sau pur egoism,
durerea mea e mai mare decât a celuilalt, e mai reală. În lipsa ei, debusolare,
senzaţia că sunt departe de casă.

Şi apoi el,
cu tandreţea lui nativă,
cu vulnerabilitatea lui atât de familiară.
Vine să consoleze, să orchestreze
o aterizare în siguranţă.
El, care nu iartă nici după cei 7 ani de doliu negru, de penitenţă. Numai pe mine, în fiecare zi, pentru toate copilăriile.
Să crezi sau nu,
e zâmbetul de la final care contează,
nu-l vezi prin news feed, ne aparţine în totalitate.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea mea e realitatea...

Pentru cei care pot asculta,
Pentru cei care pot auzi,
Cu el, eu sunt în spaţiu infinit,
Cu el sunt în timpul etern...
Sunt în viaţă.
Un soare răsare şi apoi apune...
O lună care luminează nopţile...
Un zâmbet, o îmbrăţişare, un sărut...
Gesturi mici care scriu pe liniile inimii...
Nu e nimic ce nu pot fi,
Nu e nimic ce eu nu sunt.
Un loc ascuns în lume...
Ca un labirint în centrul universului...
Calea mea în mijlocul cerului sau în altă parte...
Sunt dincolo de tine.
Sunt mai mult decât să mă gândesc...
Sunt mai mult decât un vis...
Eu exist, respir...
Eu sunt realitatea.

poezie de Eugenia Calancea (6 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opium

mintea mea e macul copt care a explodat în sute de seminţe întunecate
acolo e opiumul care hrăneşte iluzia fericirii

toată siguranţa pe care o simt
e ireală
trec cu degetele prin ea ca printr-un roi
de musculiţe
se agită puţin şi apoi se dispersează
o ştiu acum
ştiu că sunt singură
e doar datoria mea să mă apăr

strâng din dinţi
mi se blochează toată ura în piept şi mă doare

şi ce dacă sunt iubită
şi ce dacă sunt nevinovată

furtuna de deasupra
coboară în mine
şi rămâne

cât de aproape e moartea uneori
îi simt respiraţia pe piele
se abureşte ca o oglindă

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aliens

În căutare de mai bine, mereu de mai bine.
Să ne umplem
valizele
cu literatură multi-culturală,
polaroide,
lamele tale de ras, cămăşile oversized,
rochiţele mele retro şi stângăciile,
sunt sigură că vom da lovitura,
undeva într-o ţară exotică
despre care nu ştim încă nimic.

Cu aripile noastre Boeing 777,
curajul adolescentin,
şarmul tău sovietic, naivitatea mea provincială,
vom spulbera lumea,
o să ni se gudure la picioare.

Sunt
pregătită
pentru o vară eternă,
pişcături de insecte, beţii,
insomnii,

înghite pumnul
acesta de pastile curcubeu
cu mine,

priveşte,

e o trapă în cer,

o lumină extraterestră,

au venit după noi.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia în negru

Aştept îngerul divin să mă primească
Care de lumină se-adună în mine
Nu mai poate fi decât steaua promisă
Nici o umbră nu-i. E doar lumină...
Mila mulţimii se vede acum
Femeia în negru, rătăcită-i pe drum
Şi urlă-n gânduri, trăind ca o fiară.
Istovită îngână o poezie
Pentru fiica ei bună. Amară trăire!
......................................................
Nici o hârtie nu-i poate şterge
Amintirile memorate adânc
Suntem din ce în ce mai goi...
Sufletele noastre se întorc pe pământ.
Amurgul se pierde în vaietul ei...
Mirosul de tămâie şi smirnă se simte
Peste mormânt, lacrimi flori şi cuvinte
În inimi de stele, poeme scrise cu pierdutele vise.
O viaţă la geamul durerii s-a stins
Vibrează de doruri şi taină secunda
Schimbată va fi din albă în gri.
Toamnă de vieţi arămii,
Pregătită de veşnica nuntă.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intact

să scriu acum
despre ce se vinde şi despre ce ar face să se mişte ceva sub toată avalanşa de plastic sub care sunteţi îngropaţi
ar fi o minciună
să încerc să înţep
măcar un nerv
mi-ar trebui
un ac lung de ură şi nu-l am
să pornesc micii păianjeni ai dramei să fabrice noi pânze de teribilism şi spaimă ar fi inutil şi nu mai e loc pentru asta
m-am înconjurat de beatitudine
sunt într-o transă de serenitate
staţi departe
staţi departe
e o graniţă minată în jurul minţii mele
o aură magică
o plasă electrificată de dragoste
n-ai să treci
n-am să te las
sunt singură pentru o vreme
e un loc în timp unde aş vrea să mă întorc
să am părul negru lung răvăşit
şi o inimă intactă

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă mă întorc spre trecut, oameni ca Rafael îmi apar ca adevăraţi zei. Sunt, fără îndoială, singurul care sesizează de ce astăzi este imposibil să ne apropiem, chiar de departe, de perfecţiunea formelor rafaelite. Propria mea operă îmi apare ca un mare dezastru. Am dorit atâta să trăiesc într-o epocă în care n-ar mai fi nimic de salvat! Dar dacă mă întorc de astă dată spre "Prezent" şi cu toate că nu subestimez inteligenţele specializate, superioare mie, nu aş vrea pentru nimic în lume să-mi schimb personalitatea cu aceea a unuia din contemporanii mei.

Salvador Dali în Almanah "Convorbiri literare"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot

Plecând dinspre el, în el, spre el, ca un tot
Intrarea e mereu una, prin privirea de foc
Explorează o lume ascunsă, dar parte din sine
O singularitate, în ritm cu universul ce-i aparţine

Controlul, raţiunea, le lasă deoparte
Căci în această lume, ele sunt deşarte
Niciunul, nici alta nu-i sunt utile
În întâlnirea asta, în prezenta dimensiune

Doar curiozitatea indiferentă îi e de folos
Căci nu caută nimic, doar admiră acest loc
Şi ce-ar putea să-şi dorească mai mult
Nu-i nimic de dorit, totul e-n el şi el e în tot

Nimic nu-l opreşte, n-are sus, n-are jos
Materie nu-i, e doar energie difuză
Mişcare continuă, infinit, atracţie lucidă
Şi dragoste simte în toate, profundă, divină

Nici timpul, nici forma aici nu se-ncheagă
Sunt doar noţiuni primitive, de uitat inc-o dată
E liber de toate, de toţi şi în tot
În a sa natură explorator, călător fără scop

poezie de George Alfort
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt

Sunt fapte care nu se spun
Şi vorbe care nu se-aud,
Sunt şoapte tunete de tun,
Un adevăr ce poate-i crud.

Sunt visele ce nu visez,
Sau realitatea ce nu e,
Momentele când mai oftez,
Pot fi sub valuri, pot fi pe.

Adesea mă întorc plecând
Sau plec şi nu mă mai întorc,
Rămân în suflet sau în gând
Unde o lacrimă mai storc.

Sunt tresărire sau un spasm,
Fără să ştiu, fără s-aleg,
Devin o dramă sau un basm
Unde misterul mi-l dezleg.

Sunt aripi largi sau mă târăsc,
Prin ce va fi sau ce-a trecut,
Eu sunt acel ce mă cunosc,
Tot ce-am pierdut şi ce-am avut.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luminiţe verzi

Pot ajunge atât de uşor

la dulăpiorul cu calmante

dar

sunt unele lucruri care nu pot fi rezolvate atât de uşor,

stau în mijlocul apartamentului, desculţă, întunericul din jur

creşte şi îşi face loc peste tot,

pentru o clipă

chiar cred că nu sunt singură,

miocardul stă să pleznească, încerc să mă gândesc la ceva liniştitor,

o zi de vară, chipul lui,

un câmp de lavandă în care să mă arunc

dar mintea rămâne captivă în frică,

pot ajunge atât de uşor

la o lumină,

uneori ecranul telefonului salvează,

îl aprinzi, intri în virtual

ca-ntr-un culcuş,

mă-ntorc în pat, trag pătura peste mine,

parcă-aş fi într-un cort improvizat,

luminiţele verzi de la chat mă fac să mă simt mai puţin singură,

încă o duzină de oameni

au insomnii, încă o duzină coşmaruri,

insecurităţi,

fac kilometri pe news feed ca-ntr-un tunel tehnicolor,

cu bicicleta, printre gif-uri şi imagini de profil

cu feţe necunoscute, meme-uri vechi care încă mă fac să râd,

pun puţină muzică în căşti, încerc să mă

propulsez într-un spaţiu

mai puţin ostil,

aflu că

asta chiar funcţionează,

e safe aici,

mi-e bine,

mă stabilizez pentru o vreme

şi intru într-un vis cu o vară nesfârşită

în care tu eşti un mare rege al petrolului

şi eu fata frumoasă şi rea

care îţi mănâncă zilele.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu sunt ca voi, adică nu sunt articulat, nu simt nevoia de şira spinarii. Am braţe, antebraţe, milioane de braţe. Sunt eu, oricum mă priveşti. Dacă mă ridici din cot, tot eu. Dacă mă răstorni, eu. Sunt nimic. Oricum m-ai privi, sunt nimic, zero. Şi totuşi prezenţa mea e simţită, vacuitatea mea stânjeneşte realitatea voastră. Sunt peste tot şi trebuie să mă acceptaţi.

citat celebru din Mircea Eliade
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem în cădere

lumea mea e un loc străin în care bucăţi mici de soare
se suprapun / dau naştere

fiecărei zile cu teamă

strabism necesar pentru a nu vedea exact ce se întâmplâ

suntem relee care captează undele primitive ale universului

când a început totul?

lumină albă pe câmpuri verzi/ asta vedem
acum când a venit primăvara

şi nu ştim ce să facem cu libertatea

preferăm să cădem mai departe / în spaţii uriaşe / în largile spaţii corporatiste

în rest o lumină sepia care devorează totul acum când

//

plouă ca şi când stau în faţa unui pluton de execuţie

iar gloanţele sunt picăturile de ploaie care ascund

toate mirările/ toate fricile mele / o să cad jos scormonind pământul rece

frunzele vor fi patul meu de moarte

plouă / iar realitatea e mai aproape decât un vis

în care beau o cafea caldă în faţa unui şemineu negru

aceasta este iluzia lucrurilor transformate subtil în ceea ce îţi doreşti

când de fapt

peste tot sunt cadavre şi cadavre / aici la marginea oraşului

unde plouă iar fricile nu vor să moară.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unholy war

Vine şi resemnarea într-un final
şi e ca un corp cald
care se aşază
peste pielea udă, corpul tău în convulsii.
Un calm lipsit
de orice incertitudine, raze de lumină străpungând
toate coşmarurile de peste noapte,
sânge ţâşnind stereo
peste zăpadă ingenuă ca dintr-o maşină de carne.

Poţi să treci
prin mine cu ura ta,
sabie laser Star Wars,
n-o să rămână
niciun semn straniu
pe piele într-o viaţă următoare. E un zid
în jurul meu care mă protejează,
dragostea lui,
dragostea lui ca o armată
de nanoroboţi, roi furios
de viespi zumzăind metalic.

Noradrenalină-n
circuite, fiecare zi
care trece
e ca o piatră împinsă în amonte,
la final
uşurarea unei blattodee de a nu fi strivite.
Mii de emoţii pe minut,
fiecare dintre ele
ca o bulă tridimensională. Împrumută-mi un pic
sabia ta laser,
sabia ta de ură,
o să ies
învingătoare din asta,
o să accept într-un final
trupul acela cald
peste pielea mea udă, trupul meu în convulsii.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt acum, cuvânt!

Citeşte-mă, deschide-mă filă după filă
nu sări un rând
sunt eu acolo scrisă
crede-mă, sunt scrisă în cuvânt
seara târziu, în noapte
de nu mă mai găseşti, deschide o pagină de carte
şi ia, filă după filă, cu grijă tare, totul, de la început
nimic acum nu poate să ne mai despartă
căci eu nu mai sunt, decât cuvânt
acolo împreună, ne vom citi noi viaţa
tu pe pământ, iar eu... un zâmbet, zburând în vânt
prin primăvara care te răscoleşte, aminteşte-ţi
ultimul meu cuvânt
Dimineaţa! pune doua ceşti pe masa albă
cafeaua pune-o cu zâmbet, cu mine-n gând
şi... îndulceşte-o, gândeşte-te că încă sunt
sunt pe cealaltă parte, acolo undeva, priveşte-mă, te aştept!
şi nu uita că până atuncea
chiar dacă eşti singur, că eu încă pentru tine
sunt cuvânt!

poezie de Viorel Muha (iulie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micro cosmosul nostru

Ce să mai răpeşti
când
nu a mai rămas nimic asupra căruia deţii controlul,
cui să îi mai furi privirea când
ochii noştri
s-au adaptat doar unul la lumina
celuilalt,
în jur
doar beznă,
o beznă lucidă şi asumată,

am abandonat diapozitivele cu ură,
uite-mă, sunt reală,
nu ştiu să mă prefac,
mică şi flămândă,
prin traficul derutant, mă pierd într-un
miraj tipic urban,
soarele răsare dintr-un furnal,
soarele se ridică din ceaţă şi praf,
e toamnă şi-i chill
în orăşelul nostru,

ce ne apropie acum e ce
ne-a apropiat dintotdeauna,
felul în care fugim
de nociv, de felul lor criptat
de a încerca tot timpul
să rănească,

vino aici,
băieţel,
n-o să poată nimeni să ne despartă,
uneori aş vrea să ştiu să înjur
ca un bandit,
uneori aş vrea
să ştiu
să fac
câteva farmece.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patru uşi ( extras din ‘Numele vântului' )

Poate că cea mai mare însuşire a minţii noastre
este abilitatea de a face faţă durerii.
Gândirea clasică ne arată care sunt cele patru uşi ale minţii
prin care fiecare trecem în funcţie de propriile necesităţi.

Prima este uşa somnului.
Somnul ne oferă un refugiu
unde putem să ne ascundem de lume şi de toate durerile ei.
Somnul marchează trecerea timpului,
distanţându-ne de lucrurile care ne-au rănit.
Când o persoană este rănită, de multe ori îşi pierde conştienţa.
Similar, cineva care primeşte veşti traumatizante
devine adesea letargic sau leşină.
Acesta este felul în care mintea se protejează de suferinţă,
trecând pragul primei uşi.

A doua este uşa uitării.
Unele răni sunt prea adânci pentru a putea fi vindecate
sau prea adânci pentru a fi vindecate repede.
Mai mult, unele amintiri sunt pur şi simplu chinuitoare
şi pentru ele nu există leacuri.
Dictonul "timpul vindecă toate rănile" nu exprimă adevărul.
Timpul vindecă cele mai multe răni,
celelalte se ascund după această uşă.

A treia este uşa nebuniei.
Sunt momente când mintea primeşte-o lovitură atât de cumplită
încât se afundă în nebunie.
Deşi aşa ceva nu pare un beneficiu, de fapt este.
Sunt momente când realitatea nu-i decât o perpetuă suferinţă,
iar pentru a se elibera, mintea trebuie să evite realitatea.

Ultima este uşa morţii.
Opţiunea finală.
Nimic nu ne mai poate vătăma după ce am murit.
Cel puţin aşa ni s-a tot spus.

poezie de Patrick Rothfuss, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe fără obârşie

Îmi spuneai că sunt candelabrul tău de lumină care te înfăşoară de dimineaţă
Ce îţi foloseşte să fii atât de zălud şi de metaforic?
mai bine să zacem aici unde e linişte, sub cireş şi sub stele
viaţa însăşi este un candelabru de pomi prin venele cărora circulă sângele purpură
e rubedenia îndepărtată din pieptul femeii alergând foarte departe de omul care o urmăreşte când miroase praful de puşcă
e pasărea ei
candelabrele stelelor sunt prea mari pentru ea nu o apără
pentru potârniche şi pentru zeiţele pasăre o să spun acum ghicitoarea
şi pentru potârnichea
care m-a născut
şi
făcut
împreunare de mâini rodul ei se ridică şi se duce în eterul foarte lung unde mereu se întârzie
(în foarte departe şi mult
e devreme)
(şi timpul şi spaţiul sunt lungi)
ce ghicitoare să fie când tu îmi arunci candelabrele peste braţe şi mă cufunzi în lumină
şi asta pentru că nimic nu e cu adevărat trainic şi durabil în lume
viaţa e vântul care o duce departe, la alt vânător, fără gloanţe şi fără vestă-antiglonţ
îmi
beau
liniştită
cafeaua
şi din toate acestea nu putem şti aproape nimic nu vom înţelege
ca într-un banc sec al lui aprilie
pe zebră mai trec încă zeii bătrâni de foarte departe
şi zeiţele care nu ale mele (nu) sunt
furtuni
sau
lumini
pe aici nu există niciun dumnezeu nicio duminică a odihnei
pentru că oasele nu se odihnesc decât unele într-altele când susură ploaia
şi-atât
din care nu se naşte nimic
atât a rămas
pe aici
şi când moartea cade în fund ca un bătrânoi.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cand tacerea doare...

Celor care cred in miracole;

De ce iti spune asta...
Te intrebi oare?
Pentru ca stiu... si tu ai simtit;

Iti aduci minte cand puteai zbura?
Puteai atinge cerul, pamantul, apa, gheata...
Rasul tau rasuna atat de tare;

Aveai o forta inimaginabil de puternica,
Erai considerata o iluzie, o fantasma,
Nu te aparai, doar zambeai;

Si acum iti simt surasul cald,
Il simt mereu aproape;
Ofereai mangaiere, alinare, fericire;

Dar acum esti trista,
Iar noi, noi nu stim
Cum sa-ti alinam tristetea patrunzatoare...

Poate daca am afla,
Ce s-a intamplat...
Dar tu taci, nu spui nimic... tacerea ta ne doare;

Inca mai asteptam sa auzim surasul tau cristalin...

poezie de Alexandra Irimie
Adăugat de Alexandra Irimie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai, loviţi-mă, dar nu vă mai jucaţi cu mine ca pisica cu şoarecele!

Dostoievski în Crimă şi pedeapsă (1866)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!