Descântecul

un descântec plutea în apele colorate ale acelei dimineţi
femeile purtau măşti de chihlimbar şi îşi lăsaseră condurii acasă
desculţe lunecau în îmbrăţişarea cuvintelor care le întâmpinau
sărutându-le gleznele şi mirarea fericirii
străzile se desfăceau în răsfăţ sub pielea tălpilor înfiorate
pomii cu ramurile şi frunzele lovind în aer păreau pui de păsări
pregătindu-se de zbor

smulgeam mască după mască
unele femei ţipau şi din cer cădeau sunete verzui amare
asfaltul făcea mici valuri concentrice la impact
altele se prăbuşeau şi se descompuneau în îndepărtări
şi întâmplări încă necunoscute
câteva au râs batjocorind şi dinţii le străluceau a beţie de adolescent

una singură mi-a mulţumit tristă spre marginea oraşului

dar nu erai tu

poezie de Simion Cozmescu din Poememailungidecâtnumeletău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dimineaţă până seara, şi noaptea, frunzele cădeau întruna. Unele mai repezi, altele mai domoale, legănându-se în aer ca o aripă de fluture, aninându-se de ramuri ca cerând ajutor; numai într-un târziu, dându-se învinse, cădeau, îngropându-se între celelalte. Într-o dimineaţă se sperie. În tot copacul rămăsese numai ea! Ramurile goale se loveau unele de altele, tremurând ca de frig. Deasupra, cerul cu nori greoi ca de bumbac; în largul lui, stoluri întregi de păsări plecau în şir; atunci băgă de seamă că şi cuiburile rândunelelor rămăseseră goale.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Frunza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masca lui

Schimbă mască după mască,
Mai uşor să te tîrască.
Spune după care mască
Ai vrea faţa să-ţi cunoască?

poezie celebră de Tudor Arghezi din VERSURI - 1980 (1945)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasa adormită

era cea mai frumoasă fată din oraş
visele ei străbăteau adolescenţii transparenţi
din fluidele cartiere ale oraşului stingher
ea visa şi undeva un adolescent se ridica de la pământ
ca o păpădie
dispărea în scurt timp cu un pocnet sec
de os rupt
în curând
străzile vorbăreţe apartamentele fragile
şcolile ipohondre cafenelele mătăsoase
parcurile lenevoase
erau pustii de adolescenţii transparenţi
lipsiţi de vise ai acelui oraş

într-o zi fata se trezi tuşind
sângele roşu îi păta batista
soarele lumina neputinicios prin geamuri livide
au crezut că e o alergie la ambrozie sau puful
care plutea în acele zile neobişnuite prin aerul veşted
dar fata se stinse
câteva ore mai târziu

în următoarele zile
adolescenţii reapărură în oraş
unul câte unul
materializându-se cu acelaşi pocnet sec
au fost toţi prezenţi
la înmormântarea
celei mai frumoase fete care a visat vreodată
în acel oraş

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte curând

şi auzim cum se frânge ziua în ramurile uscate
secundele se adună ca o spumă violetă la marginea ei
geamurile se prelungesc dincolo de pereţii vii care
tresar între noi
liniştea înaintează pe măsură
ce soarele coboară în spatele cuvintelor tăcute - copaci pe dealurile orizontului sărutat
de rugăciunile de seară

e noapte curând
şi simţim cum vântul plecat acum o mie de ani
din genele unei zeităţi însingurate ne atinge

mâna mea
necunoscuta mea
imprevizibila mea aventurieră
explorează textura în freamăt a sânului tău
sub cămaşa de dor topit
cu unduiri ale şoldurilor
ridici un vârtej în care
se prind toate frunzele toamnelor mele
viitoare

şi dispari

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe străzile oraşului de vânt

Stau la mansarda timpului,
de la fereastră urmăresc trecerea călătorilor
pe străzile oraşului de vânt
intrat în colbul istoriei.

Apele focului se varsă-n amintiri
îşi fac albii adânci în peisajul extazului,
pietre vorbitoare suspină prin aer
cu sunete-n surdină.

Cuvintele înghit nemişcarea,
străzile freamătă la umbra lampadarelor
în zile flămânde şi nopţi de lacrimă,
patima fântânilor cu roată.

Cerul coboară-n răstimpuri
cu stele-n visele femeilor de ploaie
care nu mai pricep
cine pe cine iubeşte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alianţei din Guvern

Simţind cum hău-n jur se cască,
Azi schimbă mască după mască,
În timp ce peste-ntreaga ţară
E-aceeaşi mască mortuară.

epigramă de Ana Marinoiu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

A schimbat mască după mască... dar niciuna de oxigen.

aforism de N. Petrescu-Redi din Aforisme (1995)
Adăugat de Mariea Petrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără grabă

(s-a ridicat de jos
în lateral
ameţit
în dosul privirii avea încă urme de
sânge)

l-au dus la spital
o asistentă grasă cu un celular care era pe silenţios
dar lumina şi vibra enervant în buzunarul halatului mai
alb decât dosul cojilor de ouă sparte de paşte
adevărat a înviat îi răsună în urechile încă vii
copiii îl aşteptau probabil acasă
cel mic la tabletă
cel mare probabil la un televizor oarecare
dintr-o cameră oricare
sora grasă cu un celular enervant de luminos pentru
buzunarul ce-l înghiţise
îi puse o mască de oxigen pe faţă
respira munţi şi păsări
încercă să zâmbească dar se pierdu în regrete
nevasta lui încă era la servici
nu servici serviciu îl corecta de fiecare dată sârguincioasă
fără să sesizeze
mişto-ul
una din replicile ping-pong cum îi plăcea lui
să-şi numească mica distracţie nevinovată
în curând va muri
ştia
şi era curios să păstreze acest moment
în amintire
pentru eternitate

se ridică de jos
în lateral
începu să moară
fără grabă
avea tot timpul din lume

minus o viaţă

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu lunecai prin octombrie

tu lunecai prin octombrie
părul un pic răvăşit spre muzica de pian
clipea
ştii tu
tu
simţeam cum mă aşteptai mă răvăşeai
între braţele şi coapsele tale îngropate jumătate de frunzele lui octombrie
o navă şi un ceas poticnit ne ţineau lămpaş
dragă tu dragă
mugur trezit clipa picurată în iris
de o clepsidră mugindă aburită
flăcări în răsfăţ de ocean de toamnă
cu pierderi de final şi în tăcere
tu lunecai prin octombrie
frunzele curgeau în aval
nimeni nu te întrerupea
erai toamna perfectă
cu un pic de soare în anunţ
şi o linişte primordială
eternă

tu lunecai prin octombrie

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul fără poeţi

e cel mai vesel oraş
aici e o singură lume
una în care viaţa chiar se trăieşte
nu năvălesc demoni şi nici muze inventate
e linişte când e linişte

nici o ardere a cuvintelor nu e necesară
pentru că poeţii au fost închişi în canalele
de la marginea oraşului
numai în nopţile cu lună se mai aude câte un lătrat subţire
dar şi atunci sunt păsări ce cântă
iar oamenii îşi dorm liniştiţi visele

prin oraşul fără poeţi
curge râul de cerneală
şi locuitorii îi gustă albastrul
de la răsărit până la apus

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va ninge printre umbre

păşeşte printre momente
nu le speria
dacă e nevoie îngenunchează
şi linişteşte-le spaimele
simte în palmă pâlpâirea
luminii din ele

ai dansat ultima dată pe acea şosea
care despărţea cireşii de mai de
caişii lui septembrie
treceam în drum spre miazănoapte
ai spus opreşte vom aştepta ploaia
ninsoarea între aceste palme ale pământului
deschise într-o dorinţă de cer
am oprit şi am aprins o ţigară
îţi auzeam murmurul şoptit erai ploaia care aştepta cuminte
mişcările tale linişteau frunzele şi norii silhui
rochia albă răsfira aerul învolt
şoseaua a dispărut în urma noastră
s-a prelins pe obrazul acelei călătorii

iartă-mă
păşeşte printre aceste momente
nu le speria
mai mult de atât nu poate să-mi pară rău

în curând va ninge printre umbre

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Summertime sadness

Şi uite aşa a trecut vara,
apoi
răceala întâmplătoare a inimii tale,
zumzetul de oameni închişi în supermarket
- insecte dezorientate în borcan s-a stins,
marea dezamăgire şi plânsul înăbuşit în mască,
sârma ghimpată din piept
şi planta copilăriei mele deodată.

Au mai rămas doar câteva biluţe de soare jucându-se pe pielea mea uşor malignă.
Câteva râsete de declanşat,
câteva minţi de deschis.
Multe, multe rochii nepurtate şi cerceii de topaz care n-au strălucit în lumini de festival,
în dinţii tăi de lup,
în oglinzile liftului care cobora în pericol.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te văd cu mască

lângă biroul plin cu maculaturi
ai privirea pierdută
în privirea mea albastră
habar n-am cum e năsucul
şi-mi zic că e mare
sau strâmb sau pur şi simplu
n-ai nas de aia accepţi peticul
de mască tras
până la rimelul genelor
ai gura strâmbă
precis e aşa acolo ascunsă
ai gâtul supărat şi subţire
părul luminos uitat în oglindă
dar ai mască şi nu-ţi văd
dinţii de dulce făptură

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Narcisimul virtual
E mult mai mortal
Decât cel din oglindă
Aici se reflectă o mască
Peste altă mască
In reflexii şoptite de altă mască!
Ucigând sufletul
Şi preamărind trupul...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumini de veghe

coboară printre oameni femeie
scoate din cutie vioara cea veche
la ferestrele caselor mici şi albe cântă iar
despre sori şi păduri nesfârşite

plouă fără întoarceri
peste noapte s-au ridicat ziduri noi
la marginea cetăţilor luxuriantă vegetaţie
vârste rubiniu scânteind
acelaşi trup în care adorm fără prihană călătorii spre Nord

alunecă spre cadranul solar cuvintele imperfectele
pietrele tresar în munţi a descântec de ierburi amare
apele cresc fântâni se nasc în deşerturi
vara îşi poartă cerbii spre inima neagră a pământului
prin pădurile de mesteceni se aprind lumini de veghe

dincolo de capătul lumii trece iar umbra mirelui
caligrafiind pe nisipuri
numele tău

poezie de Dana Banu
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duelul Măştilor

Copacii nu poartă măşti,
Ne dăruiesc roada, fireşti
Florile ne desfată privirea
Nu ne mint, nu vor nemurirea.
Păsările ne cântă în dimineaţă
Nu ne cer aplauze,
frigul ne dezgheaţă
Cerul ne trimite lumină
Mângâindu-ne în raza-I divină.
Nu ne cere preţ şi nici socoteală,
Suntem copii lui, ne este mamă.
Dumnezeu ne iubeşte şi ne iartă,
De suntem vii sau suflet de piatră.
Oamenii din ce os îs construiţi
Într-o mie de măşti zidiţi...
În inimă plânge, cu o mască zâmbeşte
Îţi întinde mâna, cu o mască te urăşte.
M-aş face frate cu pădurea
Să fug de masca ca securea.
M-aş face o pasăre fără de ură
Să ardem măştile care ne sugrumă

poezie de Tamara Tomiris Gorincioi (5 aprilie 2018)
Adăugat de Tamara Tomiris Gorincioi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regină a nopţii

Apele somnului trec prin vise, dau semn marginii care fură,
nopţile se termină cu gulere de lumină
în dimineţi cu mugurii ce se deschid norocoşi.

Din ce ape se adapă curcubeul devreme?

Trezit în plină zi cu mască de prinţ
una voi fi cu regatul, nici mai frumos nici mai bogat
decât steaua urcată pe tron
regină a nopţii.

De voi fi oştean o să mă lupt
până-i câştig podoabe regatului
pe care le-am visat în apele somnului,
flăcări ridicându-se-n aburi plutind peste râuri
pe un tărâm străin.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (26 mai 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Act de identitate

Nu mă recunosc în acest act
Nu mă-nţelege greşit!
Chipul este la fel. Doar gândul diferă
Oamenii poartă măşti
Fiecare mască este o ecuaţie cu atâtea necunoscute,
Încât te poţi rătăci tu însuţi prin tine
Lumina sălăşluieşte-n întuneric
Dar 288 de cărări duc spre farul
Ce a închis lumina de ochii minţii noastre bolnave.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze decadente

Frunze frumoase, frunze decadente,
Semănaţi tot mai mult cu oamenii,
Toamna.

Atât de frumoase, atât de uscate...
Atât de concrete, de mohorâte, de singure,
Bântuiţi toamna cu zgomote incerte.
Frunze care nu suportă iminenţa,
Frunze rebele, frunze imorale, frunze ipocrite,
Frunze abandonate,
Semănaţi prea mult cu oamenii,
Toamna.

Frunze nătângi, frunze vremelnice, frunze nebune,
Vă împreunaţi, vă despărţiţi,
Vă agăţaţi cu disperare de un frunziş,
De o acuarelă, de un fior,
De gardul bisericii,
De crengi, de înalta societate,
De o epocă desuetă,
Care nu vrea să vă mai vadă!

Vă îmbătrâniţi unele pe altele,
Vă ofiliţi unele pe altele,
Vă înmormântaţi unele pe altele
În noroaiele de la marginea oraşului,
De la marginea societăţii,
În mocirla ternă a culorilor politice,
În bălăriile ideologiilor nedesluşite
De la periferia istoriei,
În groapa comună de pe marginea drumului.
Vă zvârcoliţi în pustiul vântului
Care oricum aduce cu înfiorare iarna,
Vă hăituiţi într-un haos din ce în ce mai concret,
În goana nebună spre o voluptate efemeră.

Frunze frumoase, frunze decadente,
Semănaţi tot mai mult cu oamenii,
Dintr-un peisaj impresionist, mult prea întârziat.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

să sculptez absenţa ta
liniştea care coboară din liniile palmei
ovalul cuminţeniei
înlătur timpul neantul
mirosul de fără tine
de peste tine
nu ai pierdut nimic
ceva frunze stinse în aer
alte ceva
câteva
litere albe
scârţâind şi suflând sub cerul greu

anul acela cireşii nu au mai curs la vale
păsările au înflorit în albe zăgazuri
apele
s-au stins într-un foc îngheţat

un cal de iarbă bătea din copită haotic
era murdar
şi prelung
după primăvara care nu mai venea

doar noi am mai crescut
anul acela
mamă

poezie de Simion Cozmescu din Poememailungidecâtnumeletău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!