DIN STÎNGA

*
Să-ncepem cu mila, pentru decapitat
şi absent, e gri, neînceputul, cu toate
mostrele lui: Fă ceva!
Această inimă mică, plantată în capul
tău, nu porneşte.

*
Ales după gust, dragostea mea e a
celuia care spune: "Nu poţi tu greşi,
cât pot eu ierta." Să continuăm
ambuscada, nu fi lent.

Fără vreun capăt direcţia podului,
niciun păcat. Unicul semn, piatra din
dreapta, care păleşte. Strânge-i pe toţi
şi anunţă-i despre ultima rundă.

*
Lipseşte o pasăre din acest zbor, zici.
Găseşte-mă sub toporul sinodului,
sărutul nostru,
într-un sfert de secundă,
ar umple lumea aceasta aspră şi crudă,
de rândunici.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

aşteptând să înceapă emisiunea mea preferată
despre fenomene supranaturale
şi eroii pe care nu i-am întâlnit niciodată
cu un firicel de sânge pe bărbie
şi lumina becului sub lustră
desenând fiinţe umane pe pereţi
mă priveam dintr-un unghi comod oarecum mulţumită
ronţăind biscuiţi aşezată într-un fotoliu

savurând felul nostru incomparabil de a fi
tolerând acceptând formula aceasta falsă a chipului
pe care caut cu disperare acel ţesut viu
despre care a vorbit poetul şi moartea
şi alte abstracţiuni
gândind că realitatea e mai mult
decât ceea ce se întâmplă de fapt -
realitatea sunt totuşi eu femeia aceasta lungă
aproape de negăsit în această dimensiune probabilă
în capul căreia e doar un bine fixat fiasco

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici se aruncă zaruri

Uneori mi se-ntâmplă să ies din mine,
mi se-ntâmplă aşa
cum o pasăre mare, foarte mare,
din zbor, se lasă la picioarele unui om singur.

Poate nu chiar atât de singur,
dacă ţine strâns la piept o vioară
frumos lustruită, dar care nu cântă,

care nu cântă, dar care se-aude
departe, în lunci neştiute de nimeni,
sau poate, într-un soare care nu încălzeşte,

dar care străluceşte în inima lui
şi în inima mea, totuna
şi focul se-aprinde singur, pe dealuri, a viaţă

şi care nu arde, căci frumoase femei
încă adună spice
şi tineri bărbaţi cu iarba în dinţi
le poartă pe braţe până în inima casei.

Uneori mi se-ntâmplă să ies din mine,
mi se-ntâmplă aşa
cum o pasăre mare, foarte mare,
se ridică uşor din vioara omului singur
şi zboară neîntrerupt spre o casă cu inimă.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Werther: Şi ce dacă Albert e soţul tău? Soţ! Să fie oare un păcat pe lumea aceasta că eu te iubesc şi că vreau să te smulg din braţele lui? Păcat? Bine. Mă pedepsesc pentru asta. Am gustat acest păcat în toată voluptatea lui cerească, am sorbit în inima mea balsam de viaţă şi vlagă. Din clipa asta eşti a mea! A mea, o, Lotte! Eu mă duc înainte, mă duc la părintele meu, la părintele tău! Lui vreau să mă tângui, şi El mă va mângâia până când vei veni şi tu, iar eu voi zbura să te întâmpin şi voi rămâne cu tine în faţa infinitului, în îmbrăţişări veşnice.

replică celebră din romanul Suferinţele tânărului Werther de Goethe (1774)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ompfalos

scris când viaţa la Delphi era
doar un abur celest

noaptea rupe malul luminii dar lumina
e cea care se revarsă
ca o binefăcătoare abluţiune

1

omphalos
semn al aprapelui
semn al biruinţei
(cine pe cine biruie iată-ne pândindu-ne
la marginea cărnii)

piatra arzând mocnit (pieliţa ei de tărie
n-o poate apăra de flacără
dar o altă flacără decât cea
din pieptul tău domolit de uitare
o flacără din care izbucnesc isvoare
dar altfel de isvoare pe care ochiul
nu le poate seca buzele
nu le pot atinge o
singură dată numai
te laşi cuprins de cuprinderea limpede
şi adevărul se mută în tine)
suntem fraţi şi semn al frăţiei e
carnea noastră cea de toate zilele
de toate nopţile piatră
din piatra unui adevăr
eu mor de boala ta de cer
tu mori de boala mea de pământ

2

- spun vechile cărţi
că noaptea e sângele pietrei
un sânge în care ne îmbăiem trupurile şi
din care trupurile noastre ies curate
încât rămânem de fiecare dată
buimăciţi de atâta strălucire

- spun vechile cărţi că
noapte de noapte piatra moare
pentru suprema nostră strălucire
că strălucirea noastră e vinovăţia ei
mărturisită

- zic
sora noastră piatra
şi fratele nostru soarele
dragostea noastră marea
şi carnea noastră pământul
durerea noastră pasărea
şi sângele nostru cuvântul
judecăm o noapte şi
judecăm o ploaie şi suntem
la rândul nostru judecaţi
pentru cuvinte şi pentru foc
şi pentru dragoste şi pentru
sărăcie oh
suntem atât de vinovaţi încât
aceasta e adevărata noastră
biruinţă

dăm mărturie pentru vinovăţia
unei clipe sau a unei flori
dă piatra mărturie pentru
vinovăţia noastră cea de toate zilele
dar pentru piatră cine dă mărturie
la vinovăţia pietrei cine e martor

poezie de Dumitru Necşanu din Omphalos (2007)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Musique

Furia a dispărut. O dată cu furia şi luna.
O lună ciudată şi aspră ca o urmă veche de bici
pe spatele unui bărbat în robie.

A apărut soarele, în sfârşit.
Mândru, dar accesibil şi pentru cei nefireşti,
ghemuiţi într-un pântec nou,
mult mai încăpător decât sfera.

În această scurtă joie de vivre,
te vreau înapoi.

Te vreau înapoi,
să-mi las părul să cadă peste pieptul tău
aşa cum s-ar risipi pământul la vale cu tot oraşul
şi cu toţi oamenii lui buni.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jerfa

Nu există biserică în care să nu fi căzut în genunchi,
cerul să nu se fi adunat în ochii mei
ca în fundul paharului gol din mîna celui care toată viaţa a şters
ferestrele bodegilor
până le-a făcut icoane la care să se închine
dragostea mea galbenă ca toamna
când intru sub cearşafuri ca pământul sub zăpezi
şi te rog, înveleşte-mă,
dezveleşte-mă,
fă-mă pernă sub capul tău plin de gărgăunii pe care nu i-am
strivit la timp,

nu există secundă din zi în care să nu mă fi salvat
de la înec se sub lacrimi
aşa cum fac drumeţii în mijlocul vârtejului când capul se face
elice
şi se urcă la cer
fir de praf într-o galaxie a nimănuilor,
dragostea mea verde ca busuiocul
când ies noaptea în lume şi se face lumină la fiecare fereastră
din cer
la care bat
şi tu nu-mi răspunzi,
primeşte-mă,
alungă-mă
dar să ştiu că mânuţa ta face semn de sabie peste ţeasta mea
suferindă
ca o gutuie într-un raft plin de morminte
putrezind ca lumina în seul rânced,
ca un licurici sub brazda de fân,

nu există piatră pe care călcând-o să nu fi gemut de durere
ca în vene sângele miruit
prin biserici de paharele din care am plecat singur
aşa cum face lumea după ce i se termină sufletul
alb ca dragostea mea
când înfloreşte în pruni şi se aprinde în alambicurile din care
doar cel mort nu-l poate îmbia pe cel viu
să guste din
dragostea mea căzută-n genunchi în toate bisericile
prin care te-am căutat şi nu te-am găsit-

cerul, un pustiu în care nisipul se ascunde-n nisip...

poezie de Gellu Dorian din Nord (Antologia poeţilor botoşăneni de azi) (2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singura ţară a făgăduinţei e în inimă

niciun om nu e ales
cum nicio rasă nu e pură
nu există arieni cum nu există infinit
decât pentru cei care nu cunosc clipa
niciun univers nu poate ieşi din matrice
nu există ieşiri din acest labirint
doar întoarceri
şi din când în când iluzia
că poţi desface nodul

unitatea este doar o axiomă
nicio regulă nu aduce eliberarea
orice evadare din cerc duce într-un alt cerc
iar gândul este centrul
în jurul lui se desenează totul

dar în inimă
totul este posibil

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La capăt

punct şi de la capăt...
capătul cui
ce zici, ce spui
da, taci...
ai spus tu vreodată ceva
doar ai tăcut
da, eşti cuminte şi cult
a gândeşti...
ce gândeşti
ai gândit tu ceva
normal, la nimic
circumvoluţiunile au obosit
ai pus câţiva neuroni la murat
gândesc alţii pentru tine, nu...
când ai făcut ceva
o iartă-mă te rog
tu doar aplauzi
azi ai închis
ultima librărie din sat
ştiu, ştiu..
neuronii tăi s-au stricat
de citit
da, alfabetul este greu
mai bine treci la copiat
offf, ştiu că este greu
mai bine furi
că ştii, că poţi
într-o ţară plină de netoţi
ai cui...
şi e păcat
să pierdem pleava unui sat
ce ceri
ai cerut tu ceva..
te-ai mulţumit cu zoaie
sa trăieşti în noroaie
e prea târziu acum
pentru tine o spun
e capăt de drum
al cui...
al tău, al lui, al nu ştiu cui

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Na-ş vrea să stau nepăsător

Na-ş vrea să stau nepăsător
Să văd in jurul meu cum mor
Atâţia oameni ce nu vor
Să iasă din păcat.

Ei se complac in acest fel
Şi nu doresc schimbare-n ei
Nu cred că este ceva sfânt
Dincolo de a lor mormânt.

Şi fac în viaţa tot ce vor
Sunt prinşi în păcatele lor
Nu cred c-o şansa li sa dat
Să fie iertaţi de-a lor păcat.

Te rog acum pentru omenire
Trimitele Doamne trezire
Din cerul Tău cel minunat
Şi scapa-i Doamne de păcat.

Îndreapta inimi noi spre Tine
În care Doamne fă trezire
Trezeşte de pe acest pământ
Să nu ajungă aşa-n mormânt.

Să fie Doamne dezbrăcaţi
Cei cu păcate îmbrăcaţi
Să-i poţi ierta prin mila Ta
Să vadă şi ei Slava Ta.

Şi să se poata bucura
Când la cer îi vei lua
Să vadă că după mormânt
Este viaţă-n cerul Sfant.
AMIN

poezie de Elena Fărăgău (2009)
Adăugat de Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

E frumoasă această Maya, e frumoasa această iluzie, dar trebuie să afli ce eşti dincolo de ea, ce ai fost înainte de a te naşte, înainte de momentul concepţiei, care era ego-ul tău, cum anume era starea fără ego, cum anume erai tu, care erau semnele după care puteai fi recunoscut? Oriunde ar fi semnele, nu sunt decât deşertăciune, aş spune chiar deşertăciunea deşertăciunii. Oriunde e absenţa semnelor, deşertăciunea e absenţă." Cei ce caută semne, caută MAYA. Poţi să cauţi non-semnele? Care este starea ta fără stare, căci aceasta este apercepţia realului însuşi, ce anume eşti tu fără tine, pentru că eşti fără semne. Orice gând este doar un semn despre tine, este doar o caracteristică a ego-lui despre ceea ce este.

Atmaji Maharaj în Care sunt semnele dizolvării ego-ului?, YouTube
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dama de roşu - nocturnă vals manea

pentru că deseori se face trist. şi uneori, amintirea devine o hartă, pe oglinda care mă străbate de la un capăt, până la lumea cealaltă. busola arată mereu roşu.
pentru că nu mai stau într-un punct. desenez cercuri pe stradă. geometria feminină şerpuieste orice drum frânt. mă îmbrac în roşu, să mă recunoşti.
pentru că muzica lui chopin bate într-un borcan cu vin roşu. îmi scot cuiul din inimă şi ea cântă. muşc explozia din piept. cât de dureros, de delicios se vede trecutul prin golul ăsta lăţit sângeros, ca prin lup(t)ă. ah, cât de patetic te caut, încă.
pentru că am uitat ceva. poate, of, viaţa mea. uite cât roşu ai lăsat în urma ta, stângaciule.

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lunganului, pe cât era el de înalt, i se făcu inima mică, mică, mai mică decât un purice. Privi insistent spre Adela; ar fi dorit să pornească în fugă în direcţia ei, dar nu procedă astfel. Rămase pe loc, dând mâna cu directorul, primarul, preşedintele... Nu consumase nimic dulce în acea zi, până la ora aceea, ceea ce, în cazul lui reprezenta o mare performanţă. Auzi ceva referitor la înălţimea lui, fără a-şi da seama cine sau ce anume spusese, surâse şters, mulţumi şi porni spre trepte. Sus, se întoarse pentru salut şi privi pentru ultima oară spre Adela, care-i făcea semn cu mâna că totul va fi bine. Oare aşa va fi? Geograful spera ca adolescenta să aibă dreptate, măcar în privinţa asta. După ce salută, dispăru în interiorul navei, în uralele mulţimii adunate, care aclamase necontenit, deşi nu foarte zgomotos.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perspectivă scenică

cerul a fost azi
de o ciudăţenie spectaculoasă
cu rădăcini nervoase
şi bucăţi
de oameni împrăştiate
peste tot

îmi era şi frică
la un moment dat
să nu cadă toate astea
peste mine

ar fi fost o baie de carne
inutilă
din care nici poezie
n-aş fi putut face

poate doar m-ar fi trezit
din acest somn
al realului
în care viaţa e
o microcameră de spionaj
în care e montat capul
meu

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciun om nu e ales

nicio rasă nu e pură
nu există arieni
cum nu există infinit
decât pentru cei care nu cunosc clipa

niciun univers nu poate ieşi din matrice
nu există ieşiri din acest labirint
doar întoarceri
din când în când iluzia
că poţi desface nodul

unitatea este doar o axiomă
nicio regulă nu aduce eliberarea
orice evadare din cerc duce într-un alt cerc
gândul este centrul
în jurul lui se desenează totul
dar în inimă
totul este posibil

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul este o scenă foarte mică într-o vastă arenă cosmică. Gândiţi-vă la râurile de sânge vărsate de toţi acei generali şi împăraţi astfel ca în glorie şi triumf ei să poată deveni stăpânii momentani a unei fracţiuni de punct. Gândiţi-vă la cruzimile fără sfârşit aplicate de locuitorii unui colţ al punctului asupra locuitorilor destul de greu de observat al unui alt colţ al punctului. Cât de frecvente neînţelegerile lor, cât de dornici sunt să se omoare unul pe altul, cât de arzătoare este ura lor. Postura noastră, auto-importanţa imaginară pe care ne-o dăm, iluzia că avem o poziţie privilegiată în univers, sunt contestate de acest punct de lumină palidă. Planeta noastră este doar un fir de praf singuratic în marele întuneric cosmic care ne învăluie. În anonimatul nostru - în toată această imensitate - nu există nici un indiciu că ajutorul va veni din altă parte, pentru a ne salva, de noi înşine. Acest lucru rămâne la latitudinea noastră. Se spune că astronomia te umple de umilinţă, şi, eu aş mai adăuga, că este o experienţă care construieşte caracterul. În opinia mea, probabil nu există nici o demonstraţie mai bună a nebuniei, îngâmfării umane decât această imagine îndepărtată a lumii noastre mici. Pentru mine, aceasta subliniază, responsabilitatea noastră de a ne comporta unii cu alţii cu mai multă amabilitate şi compasiune şi să păstrăm şi să preţuim acest palid punct albastru, singura casă pe care noi am cunoscut-o vreodată.

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E aşa de bine să poţi privi, să poţi gândi, să poţi simţi ceva fără legătură cu viaţa ta! Ceva care există în sine şi pentru sine... Mai ales o astfel de comunicare lipseşte între oameni. Ne înlănţuim vorbele sau tăcerile într-o continuă provocare. Dar ce liniştitor plutesc în văzduh aceste cuvinte sau tăceri neprovocate! Ce frumuseţe ireală au, ca în "O mie şi una de nopţi"! E atât de bine să fii şi să laşi şi pe altcineva să fie!

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima ispravă

făcută a fost făcută nu de
mult nu cred că s-a gândit
a închis ochii fără să catadicsească
să-i mai deschidă vreodată
era
ultima lui aroganţă
să moară (?!) fără niciun motiv
ne întrebăm cum poate sta întins
el avea arsuri gastrice întotdeauna
şi nu stătea lat se sufoca cu acidul
era
ultima dată când visa la odihnă
sau nu mai visa în dispreţul său
în ochii lui nu se citeşte nimic
nu-i pasă de clopotul care bate
pentru el bate
nu este îngrijorat de lacrimi
păreri de rău sau cârcoteli
(?!) părea că râde de ultima farsă făcută
flăcările lumânărilor se aplecau în faţă
în spate, reveneau drepte
toţi spun că o fi vreun curent
o adiere le culcă în stânga
în dreapta în toate direcţiile
un spectacol de lumini şi umbre
în mica capelă toţi şi-au pierdut răb
darea cu părerea s-a terminat (?!)

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La această petrecere

Nu vreau să fiu aici singurul
Care îşi spune secretele –

Care umple toate paharele la această petrecere,
Care împărtăşeşte toate râsetele.

Mi-ar plăcea ca şi tu
Să începi a pune câte ceva pe masă,
Lucruri care să hrănească de asemenea sufletul,
Aşa cum fac eu.

În acest fel
Vom putea avea

Mai mulţi
Prieteni.

poezie de Hafiz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

S.O.S

suntem într-o cameră întunecoasă a capului
într-un tablou din viitor în care ne pierdem minţile
foamea şi gura ta dezlănţuită
mă înconjoară ca un fort puternic
iar ochiul de aragaz
îţi arde în inimă străluceşte deasupra patului
ca un soare mecanizat
ţinem lanţul de chei
la compromisul celor două lumi
care se caută zgomotos în chiar irişii noştri
lucioşi
starea de sterilitate de afară sfidează creaţia
şi toate monstruozităţile ei
asta e limita noastră
imposibilul
ţesutul nervos care se-ntinde pe moarte
ca pielea mea absurdă peste pielea ta logică
invizibilul
concreşterea aia de lumină metodică
din unghiul căreia am putea exista într-o carte
suntem într-o cameră întunecoasă a capului
care iese din cuşcă
în lumea fatală în care o pastilă efervescentă
de clor se luptă cu un singur microb
prenatal - faţa ta care din faţa mea muşcă

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De obicei, succesul îl vei găsi în vecinătatea talentelor şi pasiunii tale. Te naşti cu gena succesului, trebuie doar să fii atent care este aceasta. Nu încerca să copiezi succesul altuia doar pentru că îi aduce mulţi bani. Investeşte cât de mult poţi în talentul tău, în pasiunea ta. Poate că nu ai darul să faci bani din orice, dar ai o mare sensibilitate spre oamenii oropsiţi şi simţi că trebuie să faci ceva pentru ei. Dă tot ce poţi în direcţia aceasta! Sunt puţine şanse să te îmbogăţeşti dar poţi fi un om care scrie istorie, aşa cum a făcut Maica Tereza, de exemplu.

citat din Daniel Bota
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!