Patru iulie lângă ocean

Continentul e o vită îmblânzită, împreună cu toţi munţii lui.
Puternic şi servil; aici pentru arat, aici
pentru parc şi locuri de joacă, această impotentă
sete de putere; mereu în urma noastră,-agăţat de călcâie...
toate docile între un ocean şi celălat ocean. Dacă
apele inundă terenurilor joase sau cutremurele
despică zidurile, e vorba doar de obrăznicia unui sclav sau,
natural,
de fiorul unui nou sclav. De aceea noi, fericiţii
stăpâni, la vremea solstiţiilor
aprindem focuri de tabără pe ţărmuri şi ne celebrăm puterea.
Golful şi-a pus la gât focuri, bombele fac fântâni
de cristal în aer, rachetele
stropesc gâturi lungi de lebădă pe apele nopţii... Mi-am
imaginat
stelele trăgându-se un pic deoparte, ferindu-se ca de nişte
copii neastâmpăraţi, cu-un fel de rece compasiune;
Dar oceanul nu părea nici mirat şi nici înfricoşat:
Dacă acesta ar fi fost micuţa mare pe care Xerxes a biciuit-o,
s-ar fi temut de noi.

poezie de Robinson Jeffers,1887 – 1962, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patul de lângă fereastră

Când am făcut casa am ales un pat la parter, lângă fereastra
Ce dă spre mare, să-mi fie patul morţii, e gata şi mă-aşteaptă,
Nefolosit sau folosit o dată pe an, când vine vreun oaspete,
Fără ca acesta să-i bănuiescă rostul final. Nu-l privesc
Nici cu aversiune şi nici cu jind, ci, mai degrabă,-n ambele feluri,
Astfel, egale fiind, sentimentele se ucid unul pe altul şi-un interes cristalin
Rămâne proaspăt. Sunt sigur că voi termina tot ce am de făcut;
Şi-asta va suna mai degrabă ca un fel de muzică
Atunci când demonul răbdător de dincolo de stâncile marine şi cer
Se va ridica împreună cu ceata lui şi va striga de trei ori: "Hai, Jeffers".

poezie de Robinson Jeffers,1887 – 1962, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

înainte de a pleca
în lumină
lasă un semn aici
aşa cum ai scrijeli
scoarţa unui mesteacăn
o amintire despre mine şi noi
nu pentru că ţi-ar fi sete
de apele întoarse
nici foame de alb
nici dor de luna plină
ce se aşează discret
pe ochiul crud al mieilor
este cu mult prea frig
pentru timpul acesta
mieii se urcă unii pe alţii
în căutarea laptelui
şi mor sufocaţi

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea vieţii mele

Valurile mării se-agită şi se-înalţă,
Dau în clocot cu-înspumate creste;
Nu au tihnă, unul nu se odihneşte,
Fac tot ce pot, în adânc sau la vedere,
Să-oficieze-un spectacol de putere.

Pe marea vieţii mele iertare nu-i, nici îndurare,
Pe după colţuri pândesc primejdii cu-ascuţite gheare
Stau de neclintit pentru libertatea mea; nu voi fi sclav.
Este timpul să ne numărăm. Este timpul să fii brav.

Pentru mine-acesta-i momentul
Să îmi revendic locul pe pământ,
Să dovedesc pe omul care sunt.
Pentru că ştiu că stau pentru dreptate,
Eu voi lupta, nu mă voi da deoparte.

Pe marea vieţii mele iertare nu-i, nici îndurare,
Pe după colţuri pândesc primejdii cu-ascuţite gheare
Stau de neclintit pentru libertatea mea; nu voi fi sclav.
Este timpul să ne numărăm. Este timpul să fii brav.

Chiar dacă apele se învolburează
Şi mânia lor mă va lăsa fără-adăpost,
Eu ştiu că mâine-n zori, la prima rază,
Toate se vor linişti, de parcă nici n-au fost.

Pe marea vieţii mele iertare nu-i, nici îndurare,
Pe după colţuri pândesc primejdii cu-ascuţite gheare
Stau de neclintit pentru libertatea mea; nu voi fi sclav.
Este timpul să ne numărăm. Este timpul să fii brav.

Pe marea vieţii mele iertare nu-i, nici îndurare,
Sunt singur. Rezist. După colţuri pândesc primejdii cu-ascuţite gheare.
Stau de neclintit pentru libertatea mea, luptând fără-încetare.
Este timpul să-îndrăzneşti, este timpul să fii tare.

poezie de Paul Callus, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orientare bună

Nu vreau ca să te iau în focuri
Pentru ce spui, în gura mare:
Dacă nu pupi şi alte... locuri,
Nici tu salar, nici promovare...

epigramă de Constantin Iuraşcu-Tataia din Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele traversează oceanul singuratic

Întristat datorită unor lucruri de departe,
Care n-au nici o treabă cu mine, cutreierând
De-a lungul coastei şi sus pe panta crestelor
Seara, am văzut
Stelele traversând oceanul singuratic
Şi marele mistreţ
Arând cu râtul pe Muntele Mal Paso.

Batrânul monstru a fârnâit, "Aici sunt rădăcini dulci,
Larve grase, gândaci alunecoşi şi ghinde încolţite.
Cea mai bună ţară din Europa a fost învinsă,
Iar aceasta este Finlanda;
Însă stelele traversează oceanul singuratic,"
Bătrânul mistreţ cu ţepi negri,
Sfâşiind gazonul de pe Muntele Mal Paso.

"Lumea a luat-o razna, omule,
Şi-i condamnată până-n ziua vindecării să-i meargă încă şi mai rău;
Mai bine aşteaptă-aici pe munte
Patru sau cinci secole,
În vreme ce stelele traversează oceanul singuratic,"
A spus bătrânul tată al mistreţilor,
Arând o pârloagă pe Muntele Mal Paso.

"Stai departe de neghiobii care vorbesc despre democraţie
Şi de câinii care vorbesc despre revoluţie,
Îmbătaţi cu discursuri, mincinoşi şi creduli.
Eu cred în colţii mei.
Trăiască libertatea şi blestemate fie ideologiile,"
A spus bătrânul mistreţ cu ţepi negri,
Trecându-şi colţii prin iarba de pe Muntele El Paso.

NB.
Constelaţia Andromeda mai poartă şi numele de Marele Mistreţ.

poezie de Robinson Jeffers,1887 – 1962, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciclu

Dacă nu aş fi fost om aş fi fost lebădă.
Dacă nu eram lebădă, lac
pe care o lebădă să plutească, mă doream.
Dacă nici măcar aceasta nu se putea,
mă rugam să fiu nufăr
ori oglindirea lui pe boltă,
stea,
când va veni vremea căderii
transformându-mă în Icar.

Ce bine era să fi fost lebădă...

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această iubire divină atotpătrunzătoare este un ocean de cunoaştere, un ocean de beatitudine şi compasiune, dar mai presus de toate este un ocean de iertare.

citat din Shri Mataji Nirmala Devi (19 iulie 1994)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chilipiruri oferite de ocean

Celor care susţin că, tributari exagerării,
Noi supraevaluăm importanţa mării,
Eu le răspund: "Nu, oricum o dai, orice-ar fi,
Nu-i adevărat – în afară că-n zilele senine
E-albastră, ea ne-aduce beneficii – şi nu puţine;
Nu-mi imaginez ce ne-am face într-o bună zi
Dacă deodată mările ar putrezi. ''

De pildă, să ne gândim la nave. Ce-ar fi dacă,
Lipsindu-le substanţa pe care să plutească,
Iolele şi pescadoarele vor eşua,
Şi fregatele, şi navele de linie, şi, luaţi aminte,
Toate ambarcaţiunile care vă trec prin minte?
Niciuna dintre ele, cu alte cuvinte,
N-ar mai naviga dacă Oceanul s-ar evapora.

În schimb, doar de-un singur neajuns scapă
Insulele britanice-n lipsa cuprinsului de apă
Care desparte malul acesta de celălalt:
Renunţând la alte daruri oferite de-ocean cu generozitate:
Continentul s-ar întinde până la Kent şi, încă, mai departe,
Iar noi, făr-a mai pluti cu necesitate,
Am călători numai şi numai pe-asfalt.

Să ne gândim, de pildă, la peşti. Nu-mi pot închipui
Unde ar găsi ei alt spaţiu pentru a se zbengui
Şi a face sport, unde-ar mai putea înotul exersa;
Cum ar putea balenele, mai vreau să ştiu anume,
Grăsuţele balene, arunca spre cer jeturi de apă-n spume?
Unde s-ar duce jucăuşul hering în această lume
Dacă resursele acvatice ar dispărea?

De aceea noi avem pentru Ocean o stimă mare;
Dar, desigur, eu am şi motivele mele particulare
Să îl laud, nu mă ascund:
Atunci când inimii mele-i este dor
Să simtă ceva ud şi fremătător
El e mediul cel mai frumos şi mai primitor
În care-ador să mă scufund.

poezie de Owen Seaman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cap de pod

Mă aflam la capul unui pod
Nu ştiam ce s-a-ntâmplat cu mine
Carul vremii dacă trece, vine
Înapoi de la un anti-pod?

Şi nici dacă după moarte, viaţa
Va porni spre alte începuturi
Genele în somn dacă le scuturi
Se derulează invers dimineaţa

Că e destul să deschizi ochii
Colbul lumii să ţi-l ştergi din mers
Şi murmurând un singur vers
Să te trezeşti în ţara Mamei Dochii

Şi-acolo la intrare stă un sfinx
Care-ţi pune-o singură-ntrebare
Şi cine dă răspunsul, poa' să zboare
În spaţii eterate într-adins

Mă aflam la capul unui pod
Între două universuri paralele
Ieşind dintr-unul, nu ştiam că ele
Se mişcă-n sens contrar după un cod

Gulfstreamul purtând apele calde
Înspre nord, părea că s-ar fi rupt
un echilibru. Iar pe dedesubt
Ape reci vin ţărmuri să le scalde

Părăseam materia şi lestul
Dincolo pătrunde numai zborul
Eu eram şi gând dar şi fiorul
Fără recuzita şi tot restul

M-a prins seara la un cap de pod
Rebus poate sau doar paradox
Aşteptând ca submarinul Dox
Fluturii de mâine în exod.

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râul

Lângă râul acesta am crescut,
lîngă râul acesta am descoperit copacii
şi adâncimea pădurii, lângă râul acesta
am învăţat pentru totdeauna mirosul apei.

Primii oameni pe acest râu i-am văzut,
cu feţele arse de soare, cu plutele lor din
trunchiuri, cu acele cufere împletite din răchită,
în care n-am ştiut niciodată ce duceau.
Omul îmbrăcat în cămaşă largă şi lungă ca o
rasă preoţească, ce şi-a întins braţele înspre
răsărit şi apus în apele acestui râu s-a înfipt
ca o cruce mare şi albă. Pe malul acestui râu
număram cocorii sub primele frunze
ale toamnei.

Eram copii, încă nu ştiam că aici nu este
nici un ecou, că tot ce vorbim dispare pentru
totdeauna, se topeşte în vuietul surd al apei
ca într-o vată lichidă ce nu întoarce nimic înapoi,
nici râs, nici plâns, nici ţipăt, nici şoaptă, nici
cântec.

Râul acesta ne-a legănat iubirea, el este chiar
viaţa noastră, chiar iubirea noastră; nu ştim
de unde izvorăşte şi unde se termină,
dar care curge, curge fără sfârşit.

Pe gleznele noastre urcă lin valurile calde
ale amurgului...

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din Oceanul Conştiinţei Fără De Formă, la fel ca oricare creaţie, răsar gândurile care pornesc în călătoria lor de experimentare şi de cunoaştere de Sine. Aceste gânduri sunt ca nişte bule care se dezlipesc de Ocean, luându-şi zborul prin teritoriul relativ al lumii manifestate. Din moment ce gândul s-a despărţit de Ocean, acesta priveşte în jurul său şi vede alte forme separate, care sunt şi ele în propria călătorie de cunoaştere de Sine. Şi, pentru a-şi determina forma şi pentru a se diferenţia de celelalte forme, gândul îşi creează un sine fals, cu care începe să se identifice. Exact ca oamenii. Şi începe să călătorească, însă este mereu conştient de faptul că această călătorie este una de evoluţie şi de avansare - tocmai de aceea, gândul are un singur mare scop: să devină experienţă.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Relaţia cu gândurile
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ocean nesfârşit şi plin de valuri
ocean de apă, ocean de frunze
ocean de copaci, ocean de flori
ocean de gâze, ocean de păsări
ocean de stele, ocean de vise şi de doruri

gogyohka de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărci în ceaţă

Sporturile şi galanteriile, scena, artele, talentele dansatorilor,
Vocile exuberante-ale muzicii, au farmec pentru copii,
Dar le lipseşte nobleţea. Sinceritatea vehementă şi dureroasă
Face frumuseţea. Mintea
Cunoaşte, devine adultă.
O ceaţă neaşteptată-înăbuşă oceanul,
O vibraţie de motoare intră-n ea,
O aruncare de piatră, la urma urmei, între pâclă şi stânci,
Una câte una, din necunoscut, trec umbre,
Duhuri, bărci de pescuit remorcându-se una pe alta,
Având ca reper stânca,
Menţinându-se pe fragila fâşie dintre pericolele mării în ceaţă
Şi spuma-înălţată peste granitul ţărmului.
Una câte una, urmărind liderul, s-au strecurat şase pe lângă mine,
Ivindu-se din ceaţă şi recăzând în ea;
Pulsul motoarelor atenuat de vapori, răbdător şi
Prudent,
Rulând de la capătul peninsulei
Până la gemandurile portului Monterey. Un zbor alb de pelicani,
O încântare pentru privire;
Cu nimic mai prejos decât zborul planetelor; toate artele îşi pierd virtuţile
Ajunse faţă-n faţă cu realitatea esenţială a creaturilor
Care-şi văd, toate şi fiecare, de treaba lor în mijlocul, la fel de egalelor,
Elemente-ale naturii.

poezie de Robinson Jeffers,1887–1962, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ascultă-mă, te rog... Noi nu ne aflăm aici pentru a explora munţii, peşterile, sau alte zone necunoscute ale acestei planete. Nu suntem exploratori.
Lia: Nu zău?! Atunci ce suntem? Eu credeam că exact exploratori, doar în asta constă misiunea noastră, nu?! Să explorăm necunoscutul...
Lucian: Nu chiar. Nu în totalitate...
Lia: Ba da. E destul de clar. Suntem aici pentru a descoperi lucruri noi, necunoscute. Asta-i menirea noastră.
Lucian: Bine. Poate ai dreptate în privinţa asta. Dar în cazul acesta, hai să plecăm acum. Vom veni altădată şi vom explora peştera aceasta şi alte zone necunoscute, dacă asta-ţi doreşti, dar nu acum; altădată! Mâine. Ziua. În alte zile. Oricând... Împreună cu ceilalţi, nu doar noi doi, singuri.
Lia: De ce altădată şi nu acum? Dacă tot suntem aici...
Lucian: Lia, n-am mâncat absolut nimic, de azi dimineaţă, nici tu, nici eu...
Lia: Şi... Nu mai poţi rezista puţin? Crezi că o să mori de foame, domnule comandant?
Lucian: Nu, sigur că nu, însă... Sunt şi obosit, după atâta urcuş. Nu mă crezi? Mi-a ajuns pe ziua de azi. Tu n-ai cărat deloc rucsacul ăsta; e destul de greu, să ştii.
Lia: Lasă, o să te odihneşti destul după aceea. Mâine, toată ziua, dacă vrei şi o să-ţi revii.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai bine să fiu sclav al unui sclav, decât să fiu aici, printre oameni, printre oameni fără suflet.

citat din Homer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supără-te pe soare

Nu-i o noutate că persoane publice răspândesc neadevăruri;
Cum nu-i nici faptul că America trebuie să-accepte corupţia
aşa cum au făcut-o atâtea republici şi imperii istorice
De-a lungul multor secole.

Mai bine supără-te pe soare pentru că apune,
Dacă asemenea lucruri te enervează. Fii atent la pantă şi virează,
Toţi sunt legaţi de nişte roţi. Aceşti oameni, aceşti războinici.
Această republică, Europa, Asia...

Priveşte-i cum gesticulează,
Urmăreşte-i cum se duc la vale. Găştile se hrănesc cu minciuni,
Omul pătimaş îşi joacă rolul lui; pasiunea rece pentru adevăr
Nu vânează în haită.

Nu eşti Catullus, ştii asta,
Ca să faci pamflete pe seama lui Cezar. Eşti departe
de a avea paşii lui Dante – şi încă mai departe de
murdarele lui vrăşmăşii politice.

Lasă tinerii să dorească plăceri, bărbaţii maturi
Să lupte pentru putere – şi femeile poate pentru faimă,
Pe cei servili să slujească Şefului, iar pe creduli să fie păcăliţi.
Ceea ce este-al tău nu-i şi-al lor.

poezie de Robinson Jeffers, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culoarea e doar "corpul-minte în care crezi că eşti", e forma, dar poate o formă de sare să reziste apei? AŞADAR, CUM E DESPRINSĂ O PICĂTURĂ DE OCEAN? CUM DECELEZI ASTA? Credem fals că existăm noi în afara oceanului şi oceanul, dar nu vedem că Dumnezeu, Sinele este deja TOTUL DIN ÎNTREG şi picătura pe care crezi că o eşti nu poate exista în afara oceanului. Credem că suntem noi şi Oceanul. Nu vedem că picătura nu poate fi altundeva decât în ocean. În fapt, noi suntem oceanul. Mintea ne-a schilodit şi ne-a făcut imaginea unei picături şi credem condiţionarea asta. DACĂ PICĂTURA E DEJA ÎN OCEAN CUM ar putea sa fie decelată? MAI PUTEM VORBI DE DUALITATEA PICĂTURĂ-OCEAN? Sau de faptul că în esenţă nu există nici o picătură, doar Sinele, Oceanul. Dumnezeu este real, picătura era doar în imaginaţia ta. Tu nu ai un trup. Acest vis este doar visat în tine, cel infinit. Până nu ai învăţat "eu"-l de cine ai fost tu desprinsă? Doar gândul se crede separat, dar în ocean separarea apei nu există.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi înşine simţim că ceea ce facem nu este decât o picătură într-un ocean. Dar, dacă acea picătură nu ar fi fost în ocean, cred că oceanul ar fi fost mai mic din cauza acelei picături lipsă. Nu sunt de acord cu modul de a face lucrurile în stil mare.

citat din Maica Tereza
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trăim o viaţă, suntem Viaţa! Nu trăim o realitate, suntem unica realitate. Nu suntem un trăitor, nici un căutător, nici un făcător. Nu ne mişcăm între polurile dualităţii, suntem NON-DUALITATEA. Nu suntem o formă, suntem Non-forma în care toate formele apar şi dispar. Viaţa nu posedă o minte. Mintea e doar o adunătura de gânduri. Noi nu suntem gândul ce străbate viaţa. Suntem Viaţa neatinsă de gând, ce nu cunoaşte mintea şi dualitatea, separarea. Mintea observă doar forme despărţite de spaţiu gol/nimic. Însă ceea ce defineşte ea ca nimic e chiar oceanul în care forma apare şi dispare. Mintea cataloghează ca real doar forma; doar peştii din ocean, şi spune despre ocean că este un Nimic, ceva nefolositor şi nereal. Elimină oceanul şi păstrează doar peştii. Apoi numeşte asta realitate şi cercetarea ei o numeşte cunoaştere. De aceea adevărata realitate pe care o suntem, nu o poate cunoaşte şi nici persoana nu poate cunoaşte Realitatea şi Adevărul, însă le suntem chiar acum, chiar aici! Căutăm să cunoaştem ceea ce nu poate fi cunoscut căci doar separarea e cunoscută, doar trecerea, doar ceea ce apare şi dispare, iar Noi nu suntem ceea ce apare şi dispare, ci eternitatea neatinsă de timp în care totul apare şi dispare. Eternul martor, tăcut, plin de pace, nemişcat.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altă perspectivă

sub destinderea înserării,
zboruri
peste apele visului.

sihăstrie-
şuierătoare ţărmuri
ale luminii.

pe muchia timpului,
frână răului,
făcând cruce...

altă perspectivă-
cu nume de împrumut
vechile corvezi.

timp reformat-
omul între spiţe
feliază orizontul.

afişe rupte,
pentru un nou spectacol,
alt bilet al durerii.

oamenii vântului-
urcuşul şi coborâşul
în voia soartei...

în urma protestatarilor,
golful de singurătate
al unui tril.

vis al ninsorilor-
fără zăpadă
bâlciul deşertăciunilor.

poezie de Anişoara Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!