Cât decât...

Din anii scurşi ca dintr-o ţeavă spartă
Au mai rămas doar urmele pe ziduri,
Oglinda când zâmbeşte are riduri
Şi noutăţi găseşti la Marea Moartă.

În conştiinţe sunt atâtea viduri
Şi tot mai mulţi zevzeci se ţin de toartă,
"Acasă" e un punct pierdut pe hartă
Iar ciocârlia cântă numai lieduri.

A devenit aşa banal protestul,
O ceaţă s-a lăsat în piaţa goală,
Şi-n timp ce s-a spoit din nou arestul,
Deşi împart bugetul ca la şcoală,
Mai marilor, atenţi la socoteală,
Întotdeauna le rămâne... restul!

poezie de Grigore Chitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta, iubită Românie...

Sunt ani şi ani iubită Românie,
De când românii toţi s-au adunat,
La Alba şi-n deplină armonie,
Îmbrăţişaţi în horă au intrat.

Cu bucurie "La Mulţi Ani" îţi cântă,
Poporul din Ardeal şi de pe Prut,
Iar eu mă-nclin cu drag măicuţă sfântă
Şi glia strămoşească o sărut.

Veniţi cu toţi la hora înfrăţirii,
Uniţi să fim din nou ca şi atunci,
Când un Mihai a rupt lanţu-nrobirii
Şi-am devenit mai tari ca nişte stânci.

Deşi de-o vreme ploi de răutate,
Ne-au împroşcat cu-al şarpelui venin
Privându-ne de orice libertate
Şi-n inimi au lăsat numai suspin.

Şi dacă nu luptăm pentru dreptate,
Vom fi zdrobiţi, puţin câte puţin,
Uitând că am avut o demnitate
Ce s-a pierdut în talpă de străin.

De ziua ta iubită Românie,
În palme tricolorul vreau să-l ţin
Şi să-l privesc cu drag şi cu mândrie
Ca pe-un trofeu ce-l merităm din plin!

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocea de pe proră

Am auzit cântarea sirenelor pe mare...

Trecut-au nopţi şi zile de-atunci, şi-acum dispare
Iar soarele... şi struna din urmă mi s-a frânt.
Sirena nu mai cântă şi singur stau pe proră
Şi mâine ca şi astăzi aceeaşi auroră,
Dar marea va fi goală, şi moartă, şi pustie.
Zadarnic aştepta-voi sirenele să vie
— Mai trist de-a le cunoaşte, de-a le dori mai trist
Când steaua dimineţii pe valul de-ametist
Aprinde opalină lumina ce scânteie.
O, lopătar, o, frate, prin visu-ţi ce femeie,
Mireasă sau nevastă torcând fuior de lână,
Aşteaptă pe pribeagul plecat de la cămin?
Pe când cu lira spartă şi inima păgână
Tot mai ascult chemarea ecoului marin.

poezie celebră de Ion Pillat din Eternităţi de-o clipă
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea şi Sfânta Poartă

Adam şi Eva, ştim precis,
Că fericiţi au fost, deşi,
Îi puse dracul într-o zi,
Din măr să guste-n Paradis
Şi de atunci li s-a prezis,
Că izgoniţi din Rai vor fi,
Iar ei spre a putea ieşi,
Măreaţa Poartă s-a deschis
Că mulţi aspiră să o vadă,
Se tot vorbeşte, ca de-un vis
Şi-n Rai intrăm făr-de tăgadă,
Ca buni creştini, -ne este scris-
Dar nu există vreo dovadă,
Că de atunci, s-a mai deschis.

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Puţin sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un alt copac ramas nepovestit

tu, vântule, îmi spui din nou povestea aia
cum nori se nasc şi mor şi cum iubeşti tu ploaia
deşi ţi-am scris scenariul potrivit,
sunt doar un alt copac rămas nepovestit...

sunt numai eu dar şi un pic din toate
căci fur mereu din lume ce se poate
fur timp şi frunze colorate de rugină
sunt doar un hoţ de raze de lumină.

mai sunt puţin şi-n lacrimile tale,
în amintirea trupurilor goale,
în zorii începutului de mai
când primăverii încă îi zâmbeai.

sunt tot acolo unde-am fost mereu
furând culorile din curcubeu
fur stele de pe-un cer închipuit
sunt doar un hoţ rămas nepedepsit.

poate-am furat şi câte-un răsărit de soare
dar doar să-l dau la schimb pe zâmbetele tale
te rog mă iartă dacă-am şi greşit
nu-s chiar aşa un hoţ desăvârşit.

poezie de Cristian Florin Căpriţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani, omenire!

Linie o să tragem iară
Din mai tânăr... în trecut,
Parcă viaţa-i mai uşoară
Cu-an pierdut dintr-un avut
Şi tot credem înnoire
Când în fond ne perimăm
Şi orice brad e-o răstignire
De-un fost verde, ce-l ornăm
Plin de vise repetate,
Ce dispar, tot mai timide
De iubiri, doar sănătate
Şi îndrăzneli tot mai cupide...
Din copiii încântători
Ne machiem în moşi, cu daruri,
Fericiţii impostori
Că minciunile sunt haruri...
Lumea întreagă-i prinsă-n mreje,
Se scăldând într-o himeră
Mai firavi, din trunchi... găteje,
Gândul devenit apteră.
E psihoza milenară
Că n-ar exista uzură,
Dimineaţa-i etern iară,
Fără timp, ce-n fond o fură...
Dar e-aşa de-o existenţă,
De când timp e feliat,
Fericirea-i apetenţă,
Spiritualul e un dat
De când s-a creat credinţă
Că ce-i, nu-i îndeajuns
Şi an de anu-i numai fiinţă
Cu nefiinţa întrepătruns,
Tot mai mult... pe timp, că trece.
Deci rămânem grav naivi
OMUL, ce nimic nu întrece,
Un conviv printre convivi,
O creaţie imensă
De-un indus crezut în sine,
Ce din trecerea adversă
Îşi preface rău în bine
Şi alt An venit, cel Nou
E-o sublimă înălţare
Ca un strigăt cu ecou
Că speranţa, ea, nu moare...
Şi mă înlănţui lângă voi
Beat, sătul de fericire
Căci suntem cel puţin doi
An ce vine, iar... Iubire!

La mulţi ani, mulţi... Omenire!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 decembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă de om

Parcă mai ieri a fost tot luni
Şi astăzi luni e iară
Uite şi luna a trecut
Din nou e frig e iarnă.

Ţin minte am fost cândva micuţ
Am mers şi eu la şcoală
Zburdalnic, vesel şi drăguţ
Alergam eu des prin sală

Fetiţele îşi împleteau cosiţele
Băieţii cu joaca-n cap
Cam greu de sa-u maturizat.
Dar anii trec se duc, se duc
Chiar câteodată fug

Am fost cândva şi eu flăcău
Acuma sunt şi însurat
Copii îs mari au învăţat
Nepoţii vin mai rar în sat.
Dar anii trec se duc, se duc
Chiar câteodată fug.

Sunt sur deja demult la cap
Mă ţin în băţ mă mişc spre pat
Frunzele cad şi cad,
Dar eu mai greu, mai aplecat
Anii se dud, se duc
Chiar câteodată fug.

Ce binear fi să fiu din nou micuţ
Să merg din nou la şcoală
Zburdalnic, vesel şi drăguţ
Să alerg din nou prin sală...

poezie de Mihalachi Veaceslav (5 februarie 2018)
Adăugat de Mihalachi Veaceslav
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda vieţii

Oglinda vieţii-ntoarsă spre trecut
cu amintiri se umple dintr-odată,
din tot ce-a fost, din câte am avut,
în visul meu se-adună şi fac roată.
Se-nvârte roata-n falnicul decor,
mai necuprins decât se-ntinde zarea,
un val de amintiri, năucitor,
inundă cu imagini neuitarea.

Iar timpul parcă s-a oprit pe loc,
în universul gândurilor mele,
să pot privi acest decor ad-hoc –
tot ce-am trăit - cu bune şi cu rele.
Dar, Doamne, toate s-au amestecat,
iar binele cu răul, împreună,
pe-aripi de vis venind, neîncetat,
îmbrăţişate-n grabă se adună.

Încerc să le separ în mintea mea,
să înţeleg cum am trecut prin viaţă,
dar timpul să aştepte nu mai vrea,
din visul meu rămâne doar o ceaţă.
Dar cugetul, gonind afară hăul,
aprinde-n suflet candelă aleasă
să pot vedea că binele şi răul
în inimă împart aceeaşi casă.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutare

Ţin luna în dinţi
şi-n picioare
copita pământului, spartă
hoinăresc într-un cerb
desenat pe o hartă

aproape îmi leg sângele de un tei
să nu plece pe dealuri,
să nu îşi rupă fruntea sticloasă
de maluri,
să nu se îmbete într-o fată frumoasă
îmbrăcată în cuie şi lemn
dintr-o patrie joasă
ah, duhnind neomenesc
a catifea şi uitare

Tot îmi spun -pământul acesta e mare
vine-n aerul meu
nu mai are răbdare
iar în jur poate nu e nimic de găsit,
nici de plecat,
nici de venit
nici de cuţit.
Oare?...

Ţin luna în dinţi ca pe un frâu,
în genunchi am flori de lucernă
urmele mele mergându-mă
îmi vor zdrobi
părinţii sub pernă.

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Potopul

Potopul Doamne l-ai trimis la noi
Să spele o ruşine ce ne-apasă
S-a îmbâcsit o ţară de noroi
Şi nu mai ştim de mai avem o casă.

Păcate am făcut o ştim prea bine
Şi-n ultim ceas, noi îţi cerem iertare
Prea am crezut că vom trăi mai bine
Şi acum ne suflă vântu-n buzunare.

Plânge Moldova, a rămas săracă
Fântânile sunt pline cu gunoi
O apă neagră vine şi înneacă
Şi sufletul ce-l mai avem în noi.

Rămas numai cu ce-a avut pe el
Agoniseala lui s-a dus pe ape
Cu mâinile crăpate, un bătrânel
Lângă un gard a început să sape.

Voi care-n parlament ne faceţi legi
Priviţi acum ce-a mai rămas din ţară
Ce s-a stricat, nu prea mai poti să dregi
Şi viaţa noastra-i tristă şi amară.

Potopul Doamne l-ai trimis la noi
Să ne vedem cu toţii neputinţa
De prea mult timp nu se mai nasc eroi
Am pierdut tot, ne-a mai rămas credinţa.

poezie de Maria Oprea (1 iulie 2010)
Adăugat de Maria Oprea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Restitutio

Daţi-mi doamnă cărţile-napoi
Ca să punem punct la partitură
Că eu ştiu: frumoasa voastră gură,
A mai dus cu mine un război

Nu le veţi găsi interesante:
Nici măcar nu pomenesc de modă
Şi-am să vă rămân dator o odă,
Pentru desfătările galante

Mai aveţi din cărţile de şcoală
Şi în plus atâtea almanahuri
Abundenţa naşte-ntruna crahuri,
Iar mania e curată boală!

Degetele voastre sunt prea fine
Pentru-o carte ce nu mai e nouă
Când se-mparte riscul pe din două,
Nu-i aşa că schimbul vă convine?

Daţi-mi doamnă cărţile-napoi
Plânge raftul gol rămas sub grindă
Şi planeta este suferindă
N-ar mai suporta un nou război:
Daţi-mi doamnă, cărţile-napoi!

poezie de Ion Untaru din Autoportret fără oglindă (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda vieţii

Oglinda vieţii-ntoarsă spre trecut
cu amintiri se umple dintr-odată,
din tot ce-a fost, din câte am avut,
în visul meu se-adună şi fac roată.
Se-nvârte roata-n miticul decor,
mai necuprins decât cuprinde zarea,
un val de amintiri, năucitor,
inundă cu imagini neuitarea.

Iar timpul parcă s-a oprit pe loc,
în universul gândurilor mele,
să pot privi acest decor ad-hoc –
tot ce-am trăit - cu bune şi cu rele.
Dar, Doamne, toate s-au amestecat,
iar binele cu răul, împreună,
pe-aripi de vis venind, neîncetat,
îmbrăţişate-n grabă se adună.

Încerc să le separ în mintea mea,
să înţeleg cum am trecut prin viaţă,
dar timpul să aştepte nu mai vrea,
în visul meu rămâne doar o ceaţă.
Dar cugetul, gonind afară hăul,
aprinde-n suflet candelă aleasă
să pot vedea că binele şi răul
în inimă împart aceeaşi casă.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o bună zi s-a gândit el să se urce şi în cer cu oglinda, ca să râdă de îngeri şi de Dumnezeu. Dar cu cât se urca mai sus în văzduh, cu atât oglinda tremura şi se strâmba şi de-abia mai putea s-o ţie; s-a urcat tot mai sus şi mai sus şi oglinda s-a strâmbat aşa de tare şi a tremurat aşa de cumplit, încât i-a alunecat din mâini, a căzut pe pământ şi s-a spart în mii şi milioane de bucăţi. Dar acum oglinda a pricinuit nenorociri şi mai mari, fiindcă unele bucăţi erau cât un fir de nisip şi au zburat duse de vânt peste tot pământul şi au intrat în ochii multor oameni şi cei cărora le intrau în ochi cioburile acestea vedeau toate lucrurile schimonosite, sau nu mai gândeau acum decât sucit şi întortocheat, pentru că aceste cioburi păstraseră toate puterile rele pe care le avusese oglinda întreagă.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Hmm... Opt ani din viaţa mea, de aşteptare, de iluzii, de speranţe... S-au dus! Aşa, dintr-o dată! Brusc... Într-o singură clipă! Cât ai bate din palme doar. Am pierdut, e clar! Totul.
Maria: Luci, nu vorbi aşa! N-ai pierdut încă nimic!
Lucian: Nu?! Oare?! Am tăcut tot timpul ca idiotul şi am amânat mereu momentul, aşa că... E numai vina mea! Eu am greşit, mereu. Ce-aş putea face acum? Nu mai pot schimba nimic. Eu... Am pierdut, totul! Ce mi-a rămas? Sunt un nimic! Zero barat! Inutil...
Maria: Luci, te bat! Nu mai vorbi astfel!
Lucian: Ah, mă baţi?! Ai vrea tu... De parcă ai şi putea!? Poate aş merita şi o bătaie. Zău... Dar am dreptate. Am pierdut, totul. Totul...
Maria: Nu, n-ai dreptate! N-ai pierdut încă nimic! Încă poţi schimba ceva. Spune-i odată! Ce tot aştepţi?! Vrei să-i spun eu?
Lucian: La ce bun?! Să mă refuze? Din nou? A câta oară? Nu m-am învăţat oare minte? N-am la ce să mă mai aştept din partea ei...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce a mai rămas...

Ce-a mai rămas din noi?
De-n lume m-ai lăsat
Cu ochi pierduţi şi goi
De părul tău roşcat?

Departe eşti sau doar
Aproape - de ne'atins
Sărutul tău ştrengar
Din palma mi s-a stins.

Iar trandafirii-uscaţi
De sevă peste ani,
Într-un balcon uitaţi,
De tine sunt orfani.

Zvâcniri şi încleştari
Potopuri de răsfăţ
Prin aşternut dedări
De trupuri în dezmăţ.

Toate-au pierit acum
Şi-n acest ultim pas
Pe-al despărţirii drum
Se-aşterne-un bun rămas.

poezie de Eugen Lovin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşurare

Azi iar te văd îngândurat
Şi tremuri ca o domnişoară,
Sub masca ta, cea de bărbat,
Simt că ceva te înfioară.

Pe fruntea ta stau atârnate,
Împreunate, nişte riduri
De-atâtea gânduri adunate
În mintea ta-n atâtea rânduri.

În pieptul tău încă suspină
Un dor nespus de-o lacrimă,
Când uneori te mai animă
Din amintiri, o patimă.

Vrei să te-abţii, dar îţi tresaltă
Pe undeva, pe sub cămaşă
O inimă ce altă dată
Sălta aşa de nărăvaşă!

Şi din preaplinul de iubire,
Dintr-o emoţie sublimă,
Apare-n ochi o licărire
Şi-n colţul lor, o lacrimă.

Şi simţi că treci în nefiinţă
De nu laşi lacrima să curgă,
Căci nu mai este cu putinţă
Spre spate anii să ajungă.

Când totul mege spre sfârşit,
Şi amintirile-ţi revin
Când lacrima ţi s-a pornit
Ţi-e chipul parcă mai senin.

Eliberat de-o lacrimă
Imi pari acum mai uşurat,
Însă preaplin de patimă,
Rămâi un om îngândurat...

20.04.2020
Flori M. Flori (Florentina Mitrică)

Florentina Mitrică (20 aprilie 2020)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pumn de vorbe galbene

şirul clipelor se-nşiruie nopţii
dureau falangele de-atâta scâncet
doar clape de pian înţeleg atâtea
de ce frunzele cad
ca şi un pumn de vorbe galbene?
pentru că vântul se-mbracă-n petale
veştede de-atâta ploaie de-ar plânge norii
destul că-n gri veşminte
s-ascund atâtea idealuri
restul muntelui l-am sfărâmat
şi-n pumni am doar ţărâna
pentru că rănile mă dor şi-n sânge
nu mai sunt de mult nici măcar leucocite
de vreau să rup trecutul ca pe-un vreasc
este pentru că s-au uscat pe ceas atâtea
trecute fapte şi-n joc încă sunt zaruri
le ţin strâns în palme şi-mi chem destinul
să vină-n puncte înşirate unul câte unul

şi pentru că am din nou lumină-n viaţa mea
ei, bine pentru asta mai beau o cupă din vinul
roşu, hărăzit doar celor fără vină!

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moara viselor

La moara părăsită de pe râu,
Mai vine un bătrân cu o desagă
Ce poartă-n ea nu boabele de grâu,
Ci petice-adunate-o viaţă-ntreagă.

Doar el mai vine, ultimul morar
Din vremea-n care pumnul de făină
Se drămuia în traiul prea amar
Al celor ce pământului se-nchină.

Nu merge moara: pietrele s-au ros,
Îmbătrânite-n anii de rotire
Din care el, bărbat pe-atunci vânjos,
Îşi aminteşte marea lui iubire.

Nici roata nu mai merge. S-a oprit
Atunci când ea s-a dus în altă lume
Purtând în pântec fructul mult dorit
Ce-a căpătat doar printre îngeri nume.

Mai vine. Rar. Nu-i trebuie nimic
Din tot ce-a mai rămas în vechea moară;
El vrea, din amintiri, măcar un pic,
Un strop din visul său de-odinioară.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradigma....

te invit dacă vrei. Poţi veni Te aştept
am rămas doar prieteni, prieteni deşi
s-a schimbat paradigma şi-n noul concept
nu mai ştii cine eşti, nu mai ai ce cerşi

dar nici timp, tu doar vezi, ca o apă s-a scurs
sentimentele mele devin mai fireşti
deşi sar uneori să-ţi mai ţin vre-un discurs
că din somn, că din cer, că din alte poveşti...

dar oricum te aştept. Să-nnotâm amândoi
şi să râdem când trecem de coame de val
să-nfruntăm orizonturi albastre şi moi
tolăniţi în nisipul abruptului mal

mai apoi să pornim undeva prin câmpii
şi prin codri să trecem şi dealuri şi văi
şi la hanul din mijlocul pieţei târzii
să sorbim un ulcior de Cotnar şi văpăi

viorişti vor încinge un vals străveziu
din Beethoven, din Mozart, din leahul Shopin
printre mesele hanului nostru pustiu
v-om dansa elegant, graţios şi peren

răsăritul de soare-l vom prinde-n cupeu
într-un tren care merge direct la Paris
eu cu zâmbet senin şi cu voce de zeu
voi şopti că mi-ai fost o amantă de vis

că deşi n-ai ştiut -eu mereu te-am iubit
de la prima vedere, platonic şi greu
că-ntre mine şi tine stă omul ursit
ca o limbă de foc între bine şi rău

am ajuns în sfârşit. Coborîţi pe peron
traversăm mai apoi toată Gara de nord
şi ne luăm bun rămas bolmojind unison
un adio adânc ca atacul de cord

te invit dacă vrei. Poţi veni Te aştept
am rămas doar prieteni, prieteni deşi
s-a schimbat paradigma şi-n noul concept
nu mai eşti cine eşti, nu mai ai ce cerşi...

poezie de Iurie Osoianu
Adăugat de Vasili
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâtea priviri

Nu mai plouă

ni s-au uscat şi ochii
de atâtea priviri
de atâta aşteptare
din zăduf
până-n apus

apa
a uitat să mai vină
pe aripi de vânt
şi totul
rămâne pe loc
nici nopţile
nu mai răsar
nici zilele
nu mai apun
căci soarele
s-a topit
şi s-a scurs pe pământ
lăsând fântânile
doar în nămol
nu mai creşte nimic
nici umbra pe zid
în piatra aceasta
numită
timp fără ochi
în care totu-i permis
dar în special
traiu-n culise

nu mai plouă
ci doar cu cărbuni
pe care i-aduni
cu amândouă
privirile

ochii
ni s-au întors în izvoare
oare
mai este mult
până departe

ne pierdem cu firea
căci moartă-i iubirea
şi doar prin instincte
ne mai menţinem

omul

fiinţa aceasta ciudată
ce alunecă
printre izvoare
limpezi sau...
09-05-03

X X X

Ni s-au şters imaginile
din oglinda aceasta
numită
timp
ochii
ne fierb în orbite
neştiuţi
căci totu-i
fărâme
cu paşi de nisip
ne căţărăm pe nimic

poezie de Ioan Daniel Bălan din Pe umerii vremii (9 mai 2003)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un minut în Piaţa Romană

Un greier violent
cântă cri-cri de pomană
în aerul de vară şi lent
lângă Piaţa Romană
o cucoană îşi face vânt
şi îşi dă aere toată
dacă mă crezi pe cuvânt
aş zice că e disperată
un tramvai puturos cântă
pe şinele încinse
halbele de bere din Piaţă
se dau învinse
timpul s-a dat jos din ceas
şi se dă de pomană
greierele s-a retras
lângă Piaţa Romană

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!