Nimeni nu ştie

Nimeni nu ştie câtă foame, frig şi frică
am tras:

când mi-era foame,
îmi lingeam aluniţa degetului arătător,
şi din el creşteau pâini cu chipul mamei;

frig când mi-era,
mă înveleam cu ştreangul tatălui;

de frică, fugeam cu un fluture-n sân şi-i spuneam
fâl-fâl, fâl-fâl,
fâl, fluture liber şi prost!

Nimeni nu ştie că am fost primul care, peste noapte,
am făcut cărare în zăpadă,
din zăpadă am făcut ploaie, din ploaie, pasăre,
din pasăre, am plâns,
am plâns cimitir de ceaţă;

din ceaţă, am clădit un paznic de cimitir
care tot uita morţii şi nu hrănea câinii rătăciţi pe la gropi.

Nimeni nu ştie că urăsc oamenii,
că-i urăsc ca faţa în oglindă -
doar oamenii pe care îi iubeşti te fac să suferi,
întocmai ca umbra lamei unui cuţit;

nimeni nu ştie că atunci când se pleacă,
eu rămân, mă întreb şi răspund,

apoi, suflu cerul de pe călcăi şi spun:
la bună recunoaştere, străinilor!

poezie de Adrian A. Agheorghesei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să suferim la o bere

noi şi ai noştri
mergeam pe jos prin fantomaticul braşov
mi-era frig, mi-era rece, o necunoscută boală îmi inunda mizeră oasele
şi poate de frică m-am îndrăgostit de tine cine ştie
sau dintr-un masochism greu de înţeles
din când în când prin fluierul picioarelor
îmi glăsuieşti tu ca un zeu tiran
şi nu, n-aş vrea să mai suflu în ceafă nimănui,
doar în fantomaticul oraş
aş vrea din nou şi din nou
să suferim la o bere

poezie de Irina Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete pribege

Nu avea pe nimeni, era o străină,
Doi copii crescuse ce o părăsi,
Alături de ea ce-o privea cu milă
Rămase un câine, ce o îndrăgi.

Răpusă de boală şi de întristare
Fără mângâiere şi în suferinţă
Străina se stinse intr-o zi in care
Se-aşternu tăcere peste a ei fiinţă.

N-a jelit-o nimeni, pe cine să doară?
Nimeni n-a vărsat lacrimi pe pământ,
Nimeni nu i-a zis: - Vino acasă, mamă!
Doar un câine orb singur la mormânt.

Pierdut se aşează, lângă cruce, geme,
Latră a durere sau a ajutor
Nimeni n-are milă, cine să îl cheme
Şi să îi hrănească trupul plin de dor.

A trecut o zi... sau... cine mai ştie
Zăpadă şi ploaie sau un timp frumos,
Într-un cimitir zac pentru vecie
Mama şi-al ei câine ce-a fost credincios.

Mamei... si câinelui ei credincios, Nicuşor...

poezie de Vasile Coman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu contează în ce limbă scrie cineva

Nu contează în ce limbă scrie cineva.
Toate limbile sunt graiuri străine, incomprehensibile.
Orice cuvânt, imediat ce a fost pronunţat,
se dizolvă şi dispare undeva, devine de neatins.
Nu contează cât este de familiar, de bine cunoscut.
Nimeni nu-l poate pătrunde.
Nimeni nu ştie ce este fulgerul,
ba chiar ştie mai puţin atunci când acesta este reflectat
pe luciul lamei de oţel a unui cuţit.
Acum, noaptea-i aidoma mării.
În această noapte vâslim,
Dispersaţi, în tăcere.

poezie de Carlos Barbarito, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt precum conservele SPAM. Unii oameni mă plac, alţii mă urăsc, dar nimeni nu ştie din ce sunt făcut.

citat din C.J. Harbison
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vine noiembrie...

Ea ştie – în noiembrie ochii mei
capătă un pic mai multă profunzime.
Atunci vine să mă vadă.

An de an, când soseşte noiembrie, devine îngândurată.
Ea ştie că în asemenea zile
umbrele din ochi mei se adâncesc.

În noiembrie cerul este aproape gol, puţine păsări deasupra capului.
Ştiu, în zile ca acestea ochii capătă un pic mai multă profunzime.
Nu numai ai mei, dar şi ai altora.
"Lasă-mă să te privesc!" Îmi ţine faţa în mâinile ei.
"Ah..."
E ca şi cum o pasăre mare, bătând din aripi, plonjează
în iezerul adânc al ochilor mei.

" Este chiar o pasăre?"
N-aş putea fi sigur de asta,
dar simt că ajunge departe,-n străfunduri.

Ea mă priveşte-întotdeauna liniştită.
Ea vede, neîndoielnic, foarte bine.
Cu fiecare an îmi este din ce în ce mai frig...

poezie de Meng Ye, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru rodul pământului

hrăniţi orfanii şi păsările cerului
deopotrivă pe toţi cei care
poartă povara a aceea ce aţi fost
să nu vă fie frică
nu doare
pământul nu doare
ci doar din când în când
vi se va face frig
din ce în ce mai frig
tot mai frig
tot mai frig...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Admir oamenii frumoşi, oamenii care caută să evolueze, să se înţeleagă pe sine şi să manifeste empatie faţă de alţii, indiferent de felul în care aleg ei să gândească sau să trăiască, oamenii care fac lucruri bune chiar şi atunci când nu-i vede nimeni, oamenii care şi-au stabilit un cod moral şi de conduita pe care îl respecta oricând şi nu doar din teama de pedeapsa sau din dorinţa de recompensa. Un adult matur şi echilibrat din punct de vedere psihic şi emoţional se uita în interiorul său pentru răspunsuri şi va avea întotdeauna gânduri, trăiri şi comportamente care fac cinste umanităţii şi valorilor sale morale. Atunci când ajungi în acest punct, nu mai ai nevoie de nimeni să-ţi spună ce este bine sau rău, ci te ghidezi întotdeauna după busola ta interioară - asta înseamnă să fi atins înţelepciunea şi să trăieşti în acord cu ea.

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei din... "Cizmă"

Ne urăsc, că românaşii
se descurcă, aşa cum pot,
dar o să-şi găsească naşii
pân-la urmă, aşa socot.

Unii latră să nu tacă,
îi priveşti, apoi înjuri,
te privesc, rânjesc şi pleacă,
dând din cap, parcă-s mahmuri.

Alţii îşi urăsc şi neamul,
uită de unde-s plecaţi,
scriu prostii, să-şi umple tomul,
cum au fost ei blasfemaţi.

Doamne fă-i să înţeleagă,
Că zânzania din ei,
Îi despart în multe cete
De zănateci şi de mişei.

Peste tot sunt buni şi rele,
nimeni nu-i zeu pe pământ,
când visez cu nişte Iele
mă consider cel mai sfânt.

Oare? Sfinţi mai sunt?
Poate în Ceruri,
Dar... Nu se ştie, nici acolo.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri, lacrimi de dor (15 mai 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dicţionar matern

fiecare pasăre cerne bucăţi de cenuşă
o punem între foi de dicţionar la uscat
în dreptul cuvântului mamă
dicţionarul aleargă până în noptieră
aşteaptă până când îmi iau pastilele antidepresive
apoi iese şi mă mângâie pe creştet
ţese un sentiment matern să mă învelească
dar ce nu ştie el e că nu mi-e frig
ci dor
dor
dor
apoi îmi spune noapte bună
şi se duce fericit înapoi
să se sinucidă
cea mai frumoasă pasăre este însuşi dicţionarul
el poate învia din cenuşa altora
din definiţii
irelevante
aşteptând să se verse peste frunzele ce în curând
vor acoperi cel mai greu sicriu peste care
va sta scris
"dreptul de a-mi abandona copilul
nu mi-l însuşesc, mă
defineşte

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie

Ea ştie – în noiembrie ochii mei
vor căpăta un pic mai multă profunzime.
Ea atunci vine să mă vadă.

An de an, când soseşte noiembrie, devine îngândurată.
Ea ştie că în asemenea zile
umbrele din ochi mei se adâncesc.

În noiembrie cerul este aproape gol, puţine păsări deasupra capului.
Ştiu, în zile ca acestea ochii capătă un pic mai multă profunzime.
Nu numai ai mei, dar şi ai altora.
"Lasă-mă să te privesc!" Îmi ţine faţa în mâinile ei.
"Ah..."
E ca şi cum o pasăre mare, bătând din aripi, plonjează
în iezerul adânc al ochilor mei.

" Este chiar o pasăre?"
N-aş putea fi sigur de asta,
dar simt că ajunge departe,-n străfund.

Ea mă priveşte-întotdeauna liniştită.
Ea vede, neîndoielnic, foarte bine.
Cu fiecare an îmi este din ce în ce mai frig...

poezie de Meng Ye, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Novembre

Ea ştie – în noiembrie ochii mei
vor căpăta un pic mai multă profunzime.
Ea atunci vine să mă vadă.

An de an, când soseşte noiembrie, devine îngândurată.
Ea ştie că în asemenea zile
umbrele din ochi mei se adâncesc.

În noiembrie cerul este aproape gol, puţine păsări deasupra capului.
Ştiu, în zile ca acestea ochii capătă un pic mai multă profunzime.
Nu numai ai mei, dar şi ai altora.
"Lasă-mă să te privesc!" Îmi ţine faţa în mâinile ei.
"Ah..."
E ca şi cum o pasăre mare, bătând din aripi, plonjează
în iezerul adânc al ochilor mei.

"Este chiar o pasăre?"
N-aş putea fi sigur de asta,
dar simt că ajunge departe,-n străfund.

Ea mă priveşte-întotdeauna liniştită.
Ea vede, neîndoielnic, foarte bine.
Cu fiecare an îmi este din ce în ce mai frig...

poezie de Meng Ye
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când totu-i prea mult...

Când totu-i prea mult,
Când totu-i puţin,
Iubirea ascult
Venind din senin.

Când totu-i firav,
Sau totu-i imens
Nimic nu e grav,
Iubirea e vers.

Nimeni nu ştie,
Nimeni nu simte,
Că inima-mi vie
Iubire promite,

Ţi-aduce o floare
Şi stele în dar
Pe sacra cărare
Mai sus de altar.

Nimeni nu ceartă,
Nimeni nu-mbie,
Domnul ne iartă
Scânteia în vrie,

Totul nu-i mult,
Totu-i puţin,
Inima-i rază şi scut,
Iubirea-i destin!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fâl-Fâl

O fluturiţă din zăvoi
A întâlnit un fluturoi
Pe care îl ştia demult,
Din vremea marelui tumult
Când, prospături şi el şi ea,
Cu aripi ca de catifea,
O zi întreagă s-au iubit,
Apoi s-au pus pe fâlfâit:
Fâl-fâl şi el,
fâl-fâl şi ea...
S-au dus.
Niciunul nu credea
Că se vor mai vedea cândva,
Dar cineva,
Acolo sus,
Îl tot privea
Şi nu ştia
De ce e el tot supărat,
Şi o pândeşte pe-nserat.
Mă rog, acum s-au întâlnit,
Iar el, pe-un ton puţin răstit
A abordat-o cam aşa:
- Să-mi spui, cinstit,
Acum, pe loc:
Ce văd eu, sus, pe rămurea,
Şi nu îmi seamănă deloc,
E sau nu e... omida mea?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel

toamna şi-a strâns lucrurile în valiza maro
şi pleacă departe nimeni nu ştie unde
face loc iernii cu tendinţe retro
tradiţii cu colinde pe străzi să abunde.

gânduri aleargă nebune care încotro
sar peste obstacole mari şi imunde
toamna şi-a strâns lucrurile în valiza maro
cântecul ciocârliei în sân îl ascunde.

pornesc de la capăt din punctul zero
străbătând labirintul cu cărările scunde
cumpăr de la târg fericiri angro
globuleţe pictate cu steluţe rotunde.

toamna şi-a strâns lucrurile în valiza maro
şi pleacă departe nimeni nu ştie unde.

rondel de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

10 lucruri urăsc la tine

- interpretare proprie -

Urăsc zilele când ne vedem
Şi cât de rar se întâmplă asta...
Urăsc atunci când ne scriem,
Urăsc să fiu eu fantasma...
Îţi urăsc felul în care îţi aranjezi părul,
Ce aş vrea să îţi pot spune adevărul!
Te urăsc atât de mult, că îmi vine să vomit,
Dar mă căznesc, îndur şi-nghit.
Urăsc atunci când ne vorbim
Şi tu crezi că spun minciuni.
Urăsc momentele când te fac să zâmbeşti,
Ştiu că tu nu mă iubeşti.
Urăsc scuzele pe care le găseşti
Şi ce faci când nu-mi vorbeşti.
Urăsc zilele astea amare,
Petrecute cu mare apăsare.
Dar cel mai mult urăsc faptul că nu te urăsc
Nici măcar puţin, nici măcar pe aproape, deloc.

poezie de Elena Octavia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai trecând ce mai trecu, împăratul ajunse de orbi. Toţi vracii se adunară şi-i dădură leacuri, dară nici unele din buruienele lor nu-i dară înde bine. Vrăjitoarele puseră apă la stele şi-i aduseră şi-i descântară, tot însă ce punea la ochi mai rău îi făcea, dară mai bine de loc. În cele din urmă un cititor de stele şi vraci mare fu adus cu multă cheltuială din ţări streine, şi acesta spuse că până când împăratul nu va avea lapte de pasăre de peste apa Iordanului cu care să se ungă la ochi, nu-i va veni văzul. Atunci puse împăratul oameni să strige prin toată împărăţia că cine se va găsi să aducă lapte de pasăre de preste apa Iordanului, acela şi ştie cu bună încredinţare că va dobândi cal împărătesc şi jumătate împărăţia. Dară strigară de surda, căci nu se găsi nimeni carele să se însărcineze cu această slujbă.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te crezi liber

S-a făcut aproape ora cinci
Întunericul s-a risipit de tot
Cari în spate lucruri şi le-mpingi,
Toată viaţa ca un idiot!
----------

Când scapi din chinga zilei la chindie
Şi tragic perdeaua gândurilor toate
Gândeşte-te precum Socrate
La câte au fost şi n-au să mai fie

Când te crezi liber, eşti în colivie
Când te crezi viu, eşti mort pe jumătate
Şi duci în cârcă lucruri idioate
Pe care nimeni altul nu le ştie

Ca tânăr îţi asumi întruna riscuri
Şi capotezi la vârsta de adult
Aicea mă opresc să nu insult
Pe-aceia care nu râvnesc la piscuri
Şi-aştepţi cu pregătită arbaleta
Să-ţi smuulgă cineva din mâini ştafeta

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea în care pictorul s-a întors în pânzele albe

văd frica în ochiul tău nins
de parcă mâna îngheţată într-un atac hibernal
a tras cerul de zăpadă peste clipa asta caldă
încleştată între dinţi ca şi cum ar fi
ultima muşcătură din frigul ieşit din minţi
ultimul os din liniştea înfăşată în memoria de vată prin care răzbate primul cuvânt
doar groparul îl mai ştie şi-l îngână când face încă o incizie în pământ

în noaptea aceea toţi oamenii mergeau în sens opus şi foarte grăbit
în noaptea aceea toate culorile erau albe
în noaptea aceea fără sfârşit

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când nimeni nu ştie nimic, toată lumea ştie tot.

aforism de Dorel Schor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc cum plânge cerul

Stau la fereastră şi privesc
Cum plânge cerul
Şi copaci cu braţele întinse
Cer, în genunchi, cu faţa spre altar,
Iubirea celor dragi
Şi plâng amar...
Se tânguie de dor... o simfonie
În DO major... În fulgi de păpădie,
Când nimeni nu mai ştie
Că dincolo de moarte,
Un clopot, vag, răsună,
La geam, la ceas de noapte.
Nimeni nu ştie că în somnul lor
Şi primăvara îşi avea sălaş,
Că a venit deloc întâmplător,
Întâia oară, în al lor oraş...
A cumpărat de la tarabă
O rochie turcoaz, cercei de jad,
Pantofi de chihlimbar
Şi un mărgean de flori de viorele
Şi-o geantă cu zambile la curele...
Apoi degrabă a plecat
De unde a venit, din sat,
Acolo unde ninge iar floare de cais
Şi îşi deschide cupa primul vis.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!