Stelele traversează oceanul singuratic

Întristat datorită unor lucruri de departe,
Care n-au nici o treabă cu mine, cutreierând
De-a lungul coastei şi sus pe panta crestelor
Seara, am văzut
Stelele traversând oceanul singuratic
Şi marele mistreţ
Arând cu râtul pe Muntele Mal Paso.

Batrânul monstru a fârnâit, "Aici sunt rădăcini dulci,
Larve grase, gândaci alunecoşi şi ghinde încolţite.
Cea mai bună ţară din Europa a fost învinsă,
Iar aceasta este Finlanda;
Însă stelele traversează oceanul singuratic,"
Bătrânul mistreţ cu ţepi negri,
Sfâşiind gazonul de pe Muntele Mal Paso.

"Lumea a luat-o razna, omule,
Şi-i condamnată până-n ziua vindecării să-i meargă încă şi mai rău;
Mai bine aşteaptă-aici pe munte
Patru sau cinci secole,
În vreme ce stelele traversează oceanul singuratic,"
A spus bătrânul tată al mistreţilor,
Arând o pârloagă pe Muntele Mal Paso.

"Stai departe de neghiobii care vorbesc despre democraţie
Şi de câinii care vorbesc despre revoluţie,
Îmbătaţi cu discursuri, mincinoşi şi creduli.
Eu cred în colţii mei.
Trăiască libertatea şi blestemate fie ideologiile,"
A spus bătrânul mistreţ cu ţepi negri,
Trecându-şi colţii prin iarba de pe Muntele El Paso.

NB.
Constelaţia Andromeda mai poartă şi numele de Marele Mistreţ.

poezie de Robinson Jeffers,1887 – 1962, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mioriţa colind

Aude-să, Doamne,-aude
De trei păcurărei la munte,
Dimineaţa lui Crăciun (refren)
Că doi au fost frăţiori
Şi unul a fost străinel.
Pe cel străin l-a mânat
La fântâna, Doamne, lină
Cu două găleţi la mână.
Până apă n-au luat
Lui legea i-o gătat:
Ori să-l puşte, ori să-l taie,
Ori să-l pună-n trei fârtaie.

- Fraţilor, fârtaţilor,
Pe mine nu mă-mpuşcaţi,
Numai capul mi-l luaţi
Şi pe mine mă-ngropaţi
În staurul oilor,
În jocul mieilor.
Pe mine pământ nu puneţi,
Numa dalbă gluga mea,
Flueru după cure.
Când vântuţu a sufla
Flueru meu mi-a cânta;
Când vântuţu-a dudăi,
Flueru meu m-a jeli.
Oile cele bălăi
Mândru m-or cânta pe văi;
Oile cele corunte
Mândru m-or cânta pe munte;
Pă muntele cel de piatră
Să meargă vestea la tată;
Pă muntele de uiagă
Să meargă vestea la mamă;
Pă muntele cel cu brazi
Să meargă vestea la fraţi;
Pă muntele cel de flori
Să meargă vestea la surori.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muntele Ceahlău

Mă uit la muntele Ceahlău
Ca la un zeu coborât pe pământ,
La care un popor falnic s-a închinat
Şi s-a rugat în suflet şi în gând.

Mă uit la muntele Ceahlău
Ca la un titan coborât din ce,
Ca să apere poporul său
De duşmanul hapsân şi rău.

Mă uit la muntele Ceahlău,
Sufletul unui neam nemuritor,
Care a luptat cu sabia în mână,
Ca să rămână un popor liber şi de oameni primitor.

Muntele Ceahlău a fost un altar
Între oameni şi zei,
Acum este un simbol al păcii
Pentru copiii săi.

poezie de Vladimir Potlog (21 iunie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

munte

Muntele este înaltul şi adâncul şi adaosul de oboseală proaspătă. Muntele este aşadar această privelişte în care intru tot mai adânc şi care, la rândul ei, intră şi ea în mine.

definiţie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele dragon: Tânărul vrăjitor. Cu siguranţă eşti aici din cauza băiatului druid.
Merlin: Cum de ai ştiut?
Marele dragon: La fel ca şi tine, îl aud vorbind.
Merlin: De ce îmi spune Emrys?
Marele dragon: Pentru că ăsta e numele tău.
Merlin: Sunt destul de sigur că numele meu e Merlin. A fost dintotdeauna.
Marele dragon: Ai multe nume.
Merlin: Da? De unde ştie băiatul cine sunt? Nici măcar nu am văzut vreun druid.
Marele dragon: Sunt multe lucruri scrise despre tine pe care mai ai până să le citeşti. Nu ar trebui să îl protejezi pe acest băiat.
Merlin: De ce? Posedă magie. E la fel ca mine.
Marele dragon: Sunteţi la fel de diferiţi ca ziua si noaptea.

replici din filmul serial Merlin
Adăugat de Marin Irina, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi pădurea, ca şi oceanul, muntele este un educator tăcut care ne pune în faţa noastră înşine.

citat din Jaques Chevalier
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătălia contra Everestului este numai una din multele forme în care se exprimă lupta spiritului cu materia. Omul şi muntele se trag din acelaşi pământ şi sunt, prin urmare, înrudiţi. Totuşi, muntele e treapta mai joasă a materiei; omul e mai mare prin spirit, de aceea vrea să învingă muntele, cea mai înaltă încarnaţie a materiei.

citat din Francis Younghusband
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În rezerva aia

de spital erau numai ei doi
îi spunea glume şi bătrânul
nu râdea în noaptea aceea
aştepta să moară şi încă murea
de la cancerul ăla de colon
nu era nici acasă şi asta îl făcea
să plângă cu gura închisă
i-a spus gluma care niciodată
nu dădea greş şi el nu făcea
nici un efort să râdă
a trecut la altă glumă
însă bătrânul continuă să moară
credea că râsul te vindecă de cancer
făcea multe glume prin oraş bătrânul
deşi era slăbit de la citostatice
i-a spus altă glumă cu musca
în ciorbă, însă bătrânul continua
să moară fără să râdă în salonul acela
odată spunea bancuri celorlalţi
el le ştia pe toate şi a început să le zică
însă bătrânul continua să moară
mâncat din interior de cancer
prietenii l-au sunat pe telefonul mobil
nu putea să le mai răspundă
a încercat altă glumă de mare succes
dar bătrânul continua să moară

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patru iulie lângă ocean

Continentul e o vită îmblânzită, împreună cu toţi munţii lui.
Puternic şi servil; aici pentru arat, aici
pentru parc şi locuri de joacă, această impotentă
sete de putere; mereu în urma noastră,-agăţat de călcâie...
toate docile între un ocean şi celălat ocean. Dacă
apele inundă terenurilor joase sau cutremurele
despică zidurile, e vorba doar de obrăznicia unui sclav sau,
natural,
de fiorul unui nou sclav. De aceea noi, fericiţii
stăpâni, la vremea solstiţiilor
aprindem focuri de tabără pe ţărmuri şi ne celebrăm puterea.
Golful şi-a pus la gât focuri, bombele fac fântâni
de cristal în aer, rachetele
stropesc gâturi lungi de lebădă pe apele nopţii... Mi-am
imaginat
stelele trăgându-se un pic deoparte, ferindu-se ca de nişte
copii neastâmpăraţi, cu-un fel de rece compasiune;
Dar oceanul nu părea nici mirat şi nici înfricoşat:
Dacă acesta ar fi fost micuţa mare pe care Xerxes a biciuit-o,
s-ar fi temut de noi.

poezie de Robinson Jeffers,1887 – 1962, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muntele mi se părea departe

Când lumea s-a făcut că nu mă vede
n-am vorbit-o de rău,
dar nici nu m-am bucurat,
eram în singurătatea mea stăpân pe voinţă
şi urcam treaptă cu treaptă prin viaţă.

Îmi măsuram efortul cu greutăţi în creştere,.
important era să privesc mereu cu alţi ochi,
să-mi înfrunt starea şi s-o depăşesc
în luptă cu propriile dezamăgiri.

Muntele mi se părea departe,
dar doream să ajung pe terasa lui
de unde se vede oraşul în trepidaţie,
ajuns am ştiut că este şi oraşul meu
în care trăiesc şi iubesc
lumea aşa cum este.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea lui Moise

Nici unul, doar îngerul căzut, întunecatul,
vroi; luă arme, păşi cu fiorul morţii
lângă orânduit. Dar, iarăşi,
vâjâi îndărăt, în înălţimi,
strigă în cer: nu pot!

Căci, netulburat, prin sprânceana cea groasă
Moise îl preveni şi scrise mai departe:
cuvinte de binecuvânt şi numele nesfârşit.
Şi ochiu-i era curat până la temelia puterilor.

Ci atunci, Domnul, smulgând cu el jumătate din cer
răzbi în jos, singur desfăcu muntele.
Îl aşeză pe bătrân. Din, cuvenitu-i sălaş
chemă sufletul: acela, sus! şi-i vorbi
de cele multe împărţite împreună, de prietenia lor fără hotare.

Dar, într-un târziu, i-a fost de-ajuns. Că e de-ajuns
desăvârşitul consimţi. Şi bătrânul Dumnezeu
îşi plecă lin peste bătrân
bătrâna-i faţă. Îl luă sărutându-l, din el însuşi,
în bătrâneţea lui mai bătrână. Şi cu mâinile creaţiunii
astupă muntele. Ca, făurit din nou,
numai unul să fie printre munţii pământului,
de oameni necunoscut.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce nu am întâlnit eremitul de pe Muntele de la Apus

M-am căţărat spre sihăstria de aici, din vârful muntelui,
Fără nici o oprire de-a lungul celor zece mile.
Am ciocănit la uşa ta, dar nu a răspuns nimeni;
Am zărit prin dezchizătura uşii scaunul gol de la masă.
Poate că ai ieşit la plimbare cu ricşa ta acoperită,
Sau, mai degrabă, la pescuit pe unul din iezerele toamnei.
Cu regretul că s-ar putea să nu dau de tine,
Ai devenit subiectul meu de meditaţie –
Splendoarea ierbii de aici, împrospătată de ploi,
Melodiile pinilor din apropierea ferestrei tale.
Mă las pătruns până-n adâncul fiinţei de tot ce văd şi aud,
Liniştindu-mi simţurile, împăcându-mi inima;
Şi cu toate că nu se află aici nici oaspetele, nici gazda,
Există oare motiv să cred că nu a fost o vizită perfectă?
... Spre seară am coborât muntele.
De ce aş fi continuat să te mai aştept?

poezie de Qiu Wei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citeşte-mi gândul

Gândul tău zboară departe,
Peste pagina din carte.
Mă vezi goală într-o vară,
În căldură tropicală....
Sau pe umeri cu bundiţă,
Parcă-aş fi o păstoriţă!
Mă vezi şi la cinema...
La braţ cu altcineva,
Sau poate la cafenea
Cu o ceaşcă de cafea...

N-ai ghicit, nu sunt ce crezi,
Nu am ramurile verzi...
Vine iarna cu îngheţ,
Având colţii de mistreţ.
Toamna şade în hambar
Cu file din calendar,
Dar eu scriu versul hazliu
Să nu-mi pară prea pustiu.
Fac un foc din cinci surcele
Şi mă încălzesc cu ele...

poezie de Doina Bonescu din Autoportret
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori ne intrepătrundem parcă cu muntele, apărându-ne împreună de natura dezlănţuită, de viscolele ce dezgoleau crestele, de furtunile ce dezrădăcineau copacii, de avalanşele care pustiau totul în cale. A doua zi însă muntele ne primea din nou cu liniştea-i maiestuoasa, răsplătindu-ne înzecit efortul din seara precedentă.

citat din Mircea Noaghiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul

Fir urzit cu gânduri fine este dorul.
Răsfăţat de-a lui putere nu-ţi dă pace.
Bântuie ca o fantomă şi sufletul -l răvăşeşte.
Vraja lui plăcere şi durere ţese.
Stropit cu lacrimi uneori sporeşte a lui simţire,
Stârneşte –n noi patimi şi dorinţe.
Se ostoeste doar când a lui chemare,
Înlătură în grabă marea şi oceanul,
Muntele şi dealul, ţara şi oraşul,
Să vezi, s-auzi persoane ce în suflet porţi.
Ne pui pe drumuri fără de zăbavă,
Să potoleşti al nostru foc, care mocneşte
Pentru copii, parinţi. prieteni ori iubiţi,
În revederi, îmbrăţişări şi sărutări te stingi.
Grăbit apoi te-ntorci la locul tau ştiut.
Cu noi trăieşti ca iedera cu plopul.
Etern, singuratic şi neasemuit în lume eşti.
Dor ce ţii legat destine....
Dor, dor, dor de toate şi de tot.

poezie de Georgeta Ganea
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Prelunci, nu departe de două izvoare ale apelor celor mari, şi acolo, pe un tăpşan, deasupra unei cline domoale unde se aduna omenire de pretutindeni, bătrânul din muntele ascuns se arăta şi înălţa braţele, binecuvântând pe pământeni şi jertfele lor depuse la altar.

Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

Am fost ascultat la geografie.
Trebuia să vorbesc despre munţi, ape şi păduri.

Profesoara m-a privit sever,
Apoi mi-a cerut să spun lecţia.
Dar eu am început să vorbesc despre tine.

Am demonstrat că relieful nu există
decât în noi,
Că râul e iubire,
Că muntele e absolut,
Că pădurile sînt strigăte de dragoste.
Apoi am vrut să-i conving pe ceilalţi
Că toate acestea eşti tu!
Dar cei din jur au râs,
Iar profesoara mi-a pus 2,
Fără să-şi dea seama că şi doiul
E tot o pereche,
O pereche de îndrăgostiţi,
Care, de fapt, suntem noi [...]

poezie de Vlad Solomon din În noi e un cer mai adevărat (1984)
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muntele de pietate...

Alpiniştii n-or să suie
Muntele de pietate
Unde bătrâneţea şuie
Poartă amintiri trucate.

Baronese scăpătate
Vin cu briliante-n sân
Pe poteci de pietate
Chin le e urcuşul, chin!

Fără brazi, fără izvoare
Muntele e sterp şi gol
Sărăcia dă târcoale
Muntelui fiindu-i sol.

Sărăcia urcă, urcă
Muntele de pietate
Purtând amintiri în cârcă
Şi prinţese scăpătate.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moisescu: Alo! Cine sunteţi? Casa Albă? Aaa! Muntele Sfânt. Vă ascult. (Se aude, puternic, glasul Bătrânului. Toţi ascultă cu atenţie.)
Bătrânul (Vorbeşte din afara scenei. Moisescu îl ascultă la telefon): Moisescule! Tu şi ai tăi sunteţi aproape de Pământul Făgăduit. Dar nu-l veţi găsi, câtă vreme între voi nu va fi pace şi linişte. Eu sunt Poporul. Poporul tău, muncit şi tăcut. Am urcat pe muntele sfânt al credinţei străbune pentru a scruta zările. Din înălţimea sa am zărit locul căutat. Vino! Te aştept să ne sfătuim. Eu sunt Poporul! (Moment de aşteptare. Uimit, Moisescu închide telefonul.)

replici din piesa de teatru Logica rătăcirii, scenariu de Valeriu Butulescu (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oceanul este infinit... valul este apă, oceanul este apă, dar în momentul în care ceva se ridică şi spui un "val", el intră în timp şi se rostogoleşte de-a lungul suprafeţei... tu numeşti asta o viaţă, apoi el se retrage şi o numeşti moarte, dar nu este decat apă. Cine moare? Numele, formele şi credinţele.

citat din Mooji
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mistreţul cu colţi de argint

Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea
prin inimă neagră de codru trecea.
Croindu-şi cu greu prin haţişuri cărarea,
cântă dintr-un flaut de os şi zicea:

- Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse
mistreţul cu colţi de argint, fioros,
ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse
copita şi blana şi ochiul sticlos...

- Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne,
mistreţul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vânatul cu coarne,
ori vulpile roşii, ori iepurii mici...

Dar prinţul trecea zâmbitor înainte
privea printre arbori atent la culori,
lăsând în culcuş căprioara cuminte
şi linxul ce râde cu ochi sclipitori.

Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte:
- Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semn
mistreţul cu colţi de argint, nu departe:
veniţi să-l lovim cu săgeată de lemn!...

- Stăpâne, e apa jucând sub copaci,
zicea servitorul privindu-l isteţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:
- Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher,
mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri:
veniţi să-l lovim cu săgeată de fier!...

- Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci,
zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub brazi, el strigă îndemnându-i spre creste:
- Priviţi unde-şi află odihnă şi loc
mistreţul cu colţi de argint, din poveste:
veniţi să-l lovim cu săgeată de foc!...

- Stăpâne, e luna lucind prin copaci,
zicea servitorul râzând cu dispreţ.
Dar el răspunde întorcându-se: - Taci...
Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ.

Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţii
cum stă în amurg, la izvor aplecat,
veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii
îl trase sălbatic prin colbul roşcat.

- Ce fiară ciudată mă umple de sânge,
oprind vânătoarea mistreţului meu?
Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge?
Ce veştedă frunză mă bate mereu?...

- Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul,
chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci.
Ascultă cum latră copoii gonindu-l...
Dar prinţul răspunse-ntorcându-se. - Taci.

Mai bine ia cornul şi sună întruna.
Să suni până mor, către cerul senin...
Atunci asfinţi după creste luna
şi cornul sună, însă foarte puţin.

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş (1945)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!