Noapte bună!

Să vă spun, să nu vă spun,
M-am urcat în vârf de prun,
Deşi e numai un ciot,
Stau de-un ceas şi încă pot..
Mă tot uit să văd de vine,
Cineva şi pe la mine,
Nu vă spun pe cine-aştept
Fiindcă eu sunt înţelept..
Aşa îmi zic toţi de-aici,
Şi cei mari dar şi cei mici,
Şi eu ştiu că nu se-nşală,
Că de-aia m-au dat la şcoală!
Simt în aer un parfum,
Vine parcă de pe drum,
De la munte, de la mare,
Nu ştiu ce să fie oare..
Un miros de libertate,
Parcă-l simt tocmai în spate,
In rucsac şi-n buzunare,
În ghetele din picioare..
Ce să fie, ce să fie,
Pare că nimeni nu ştie,
Eu doar am o bănuială,
Că am învăţat la şcoală!
E vacanţa, dragii mei,
O aştept şi eu ca ei!
Ca mămica şi tăticu',
O aşteaptă şi pisicu'!
Însă nu le spun nimic,
Cred că o să tac chitic,
Dac-o văd, ştiu ce-o să fac,
O să intru în rucsac,
Să fiu sigur că ei vor,
Să intru în planul lor!
Cred ca-n noaptea asta, clar,
Mă duc la somn în zadar,
Nu pot, frate, să mai dorm,
Mă şi văd în avion!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limpede

Să spun că pomul e albastru,
să spun că-i roşu şi nebun,
să spun că tot ce e sub astru
este de-un altfel şi oricum!

Să spun că nu mi-e rădăcina
înfiptă în acest pământ,
să spun că mamă îmi e luna...
să mă iertaţi, nu pot să spun!

Eu încă văd cu claritate,
eu încă văd aşa cum sunt,
văd pomul pom şi le văd toate
aşa cum sunt şi cum rămân!

Se pare că acum la modă
esenţa e în a truca,
se pare că acum e totul
transfigurat în altceva!

Mă chinuie acest dezastru
de-a spune totul cum nu e,
eu încă văd marea albastră
şi fluturele, fluture

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântare şi chin

Binecuvântare şi chin

Autor: Mihaela CD

Să fie oare doar o întâmplare? Este şi
binecuvântare, e şi chin
De când eu l-am pierdut pe tata, întruna
versurile-mi vin.
Şi nu mă lasă noaptea toată, se-nvârt în cap, să
dorm nu pot
Când vreau să spun o rugăciune, mă rog în
versuri strop cu strop.
De-atâta durere amară?... m-am întrebat în al
meu chin
Să fie oare numai suferinţa ce-mi luminează
acest destin?
Deodată am devenit poetă şi versurile-mi curg
puhoi
Nu ştiu de este binecuvântare, să fie un blestem
apoi?
De ce mi se întâmplă mie?... De ce a început
acum?
De ce n-am scris eu oare versuri în astă lume
pân' acum?
Şi mă întreb încă o dată de nu se vor opri pe
drum?
Veni-vor luni şi ani de-acuma aşa durerea să îmi
spun?
Şi n-am hodină noaptea toată, îmi pun o mie
de-ntrebări
De undeva, din depărtare, cuvinte zboară-n alte
zări.
M-aşez şi scriu, le pun pe foaie, aşa cum vin, nu
le aleg
Şi când termin mă simt de parcă eu am îndeplinit
un crez.
Aşa îmi plâng acum durerea şi versurile îmi
curg lin
Să fie oare o-ntâmplare? Este şi binecuvântare,
e şi chin!

poezie de Mihaela Cd
Adăugat de Mihaela Cd
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am primit iertare

Mă simt singur
rămas în noapte,
văd întunericul,
îmi este frig,
îmi este foame.
Un păcatos aşa de mare
c-un suflet întunecat.
Spun o rugăciune,
evocând pe Domnul
şi cer să mă ierte.
Simt cum respir
un aer curat
şi văd o lumină,
ea vine spre mine,
iar sufletul mi se-ncălzeşte.
Acum Îl simt pe Dumnezeu
aproape de mine,
devin alt om,
iertarea mi-a dat iubire.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De m-aş uita

Vreau să te uit şi să mă uit
Aş vrea să dorm fără să ştiu
Aş vrea ca cerul plumburiu
Să-l spargă soarele topit

Aş vrea ca luna strălucind
Să se ascundă după nori
Să fie negrul până-n zori
Cu întunericul tăcând

Să dorm aş vrea şi să nu dorm
Să-mi fii în gând, să-mi fii în vis
Să nu-mi mai fii de nepermis
Să pot să-ţi spun ceva în somn

Să pot să-ţi spun ceva verbal
Să pot să-ţi dau un câmp de flori
Albastre, roşii, mii culori
Dar să nu-ţi par a fi banal

Vreau să te uit şi să mă uit
În noaptea mea să mă cufund
Să nu mai ştiu cât de profund
Îmi eşti în gândul chinuit

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duane: Pot să-ţi mărturisesc ceva? Ţi-o spun ca artist, cred că mă înţelegi foarte bine. Uneori când conduc noaptea, văd două faruri mari venind cu viteză spre mine şi brusc îmi vine să învârt de volan şi să mă ciocnesc de maşina care vine din sens opus. Parcă văd deja explozia, aud cum se sparge parbrizul, văd şi flăcările ieşind din benzina care se scurge pe şosea...
Alvy Singer: Da, bine, Duane... eu trebuie să plec, sunt aşteptat pe planeta Pământ.

replici din filmul artistic Annie Hall, scenariu de Woody Allen
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am tot strigat

Am tot strigat, — de când tot strig
îmi e şi greu să tot mai spun
dar strig, căci ştiu că vine ziua
să ştiţi că n-am fost eu nebun.
Am tot chemat, — de când tot chem
şi ură poate că-mi purtaţi
dar chem, căci ştiu că vine ziua,
când veţi striga înspăimântaţi.

Am tot mustrat, — de când tot mustru
e tot mai gol în jurul meu
dar tot nu tac, căci vine ziua
cu blestemul lui Dumnezeu.

Am tot venit — şi tot mai vin
să spun că încă mai e har
să spun, căci ştiu că vine ziua
cu plâns şi ţipăt în zadar.

Am tot înştiinţat — şi mai
răbdaţi-mi să vă-nştiinţez
căci ştiu ce-aproape este ziua
cu-nfricoşatul morţii crez.

Veţi face şi-acum tot ce vreţi,
cum aţi făcut şi pân-acum
dar scumpul mântuirii preţ
amar se va plăti cu scrum.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt anormal

Cred că am făcut pojar s-au vre-o boală grea am luat,
Tot aştept dar în zadar, prietenii m-au cam uitat,
Nu mai vin deloc la mine, ba... unii mă ocolesc,
Nu mă-ntreabă de sunt bine, am murit ori mai trăiesc.

M-au băgat la izolare, ei cred că am înnebunit,
Când mă văd pozând o floare... după fluturi de-am fugit,
-Nu-i normal...
- E dus săracu...
- Scrie versuri,...
- E nebun!
- Cred că e bolnav cu capul, aveţi grijă eu vă spun...

Am ajuns un paria-n sat, toţi mă ocolesc de-o vreme,
Sunt ceva de speriat, de mine lumea se teme...
De nu stau şi eu la bar... ca să beau cu ei o bere,
Tot ce fac este-n zadar,... nu fac bine,... nu se cere.

Ba mai mult, nu-ncap de mine pe izlaz când poze fac,
Spun că mi-ar şedea mai bine să-mi scot "fluturii" din cap,
Că-ajuns satul de râs cu-aşa oameni ca şi mine...
Să mă las acum de scris, de pozat... şi totu-i bine...

poezie de Vasile Lihăt
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trepte

Mă uit la nişte pui din coşul de nuiele
Şi-i văd plăpânzi, nevinovaţi, pe toţi cei patru;
Mici, blană diferită, încă orbi cu roză piele,
Toţi puf, motani ce dorm îngrămădiţi un' peste altu'.

O fi la fel la scara universală, oare,
Din când în când în gând un colţ de ochi fugar
Şi cu priviri de asemenea întrebătoare;
Ce va fi mâine om, sistemul planetar?

Căci ştiu, la rându-mi curs pot da de vreau,
Pentru că văd, stau şi admir şi-s protector...
Deci sunt destinul eu şi întâmplătorul pot să dau...
În fond, sunt dintr-o scară un decident, decis de-un Creator!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara amintirilor

Vine un parfum de tei, de dimineaţă
Aşa cum venea din teiul de acasă
Simt, parcă, un fior de viaţă
Şi gândul meu aleargă, nu mă lasă...

Şi-acum văd teiul nostru de-altădat'
Când puneam ramuri pe la porţi, de sărbătoare
De Hramul Bisericii din al meu sat
Când aşteptam Duminica cea Mare.

Parcă văd macii ce mă sărutau prin grâne
Şi spicele care dădeau, vara, în pârg
Să mă rostogolesc şi-acum îmi vine
Când amintirile, în mine, curg...

Mai văd şi dascălii din şcoala mea
Care, cu drag, mi-au pus slovele în mâini
Astăzi, n-a mai rămas din ea
E-o altă şcoală, dar cu copii puţini.

Şi gârla de pe vale-a mai secat
Şi nici urme de copii nu se zăresc
Acolo, era un cor de broaşte pe-nserat
Era demult, dar încă mi-amintesc...

Şi-acum m-aşteaptă-n poartă acelaşi tei
Mai văd şi iarba din ogradă pân-la brâu
Ştiu că acolo au trăit părinţii mei
Ei nu mai sunt, de asta e pusiu...

poezie de Lucia Guriţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puiul

Iată-mă ieşit din ou!
Cred că sunt un "cucurigu"
Şi sunt, sigur, un cadou
Pentru mama şi tăticu'!

Sunt galben cam peste tot,
Îmbrăcat în puf de aur
Şi tot dau mereu din cioc,
Fiindcă ştiu, sunt un tezaur!

Chiar i-am auzit spunând:
"Îl vezi cât de galben e?
Parcă-i un bănuţ mergând...
Să-l ascundem, repede!"

Şi m-au pus în cutiuţă...
Stau în casă la căldură
Şi, zilnic, dintr-o sticluţă,
Îmi dau boabe cu măsură!

Am şi apă, să tot beau,
Când mi-e sete după masă,
Şi îmi este, fiindcă Miau
Se plimbă mereu prin casă!

Zice mama că-i cuminte
Şi se jură că mă place,
Dar nu cred în jurăminte,
Fiindcă Miau e treaz, nu toarce!

Noaptea, singur, mai suspin,
Dar m-alină spunând: Păi,
Nu-ţi fie teamă, că vin,
În curând şi fraţii tăi!

poezie pentru copii de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu cei o curtenire...

Tu cei o curtenire
În glumă ­ şi doreşti
Să-ţi spun a mea iubire
În versuri franţuzeşti.

Dar eu sunt melancolic
Şi nu ştiu să răspund.
Nu pot să-mbrac în glume
O taină ce ascund.

Tu râzi şi-ţi razemi capul
De umăru-mi încet,
Şi-n ochii mei îmi cauţi,
Vicleano, aşa cochet.

Tu vezi că în iubire
Nu ştiu ca să glumesc;
Nu-ţi pare oare bine
C-atâta te iubesc?

poezie celebră de Mihai Eminescu (1876)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea lui

M-am hotărât să-ţi scriu şi să îţi spun
ce buzele-mi nu vor să îţi declare,
căci doar când mă priveşti nu se supun,
iar neputinţa lor, de-un timp, mă doare.

Ţi-am scris de multe ori, dar, până azi,
am rupt scrisorile şi n-am vrut, ţie,
să-ţi tulbur viaţa - suntem camarazi,
iar între noi e-o dulce armonie.

Ne ştim poveştile ce-au fost şi sunt,
le înţelegem bine, fiecare,
dar simt că nu mai pot să mă confrunt
cu suferinţa ce-mi provoci. Mă doare.

Aş vrea să ştiu ce simţi citind ce-ţi scriu
şi mi-ar plăcea să simţi la fel ca mine,
căci nu mai vreau doar un amic să-ţi fiu
şi, iată, azi nu mă mai pot abţine

Şi tot ce mă frământă, îndrăznesc
să-ţi scriu, căci sufletu'-mi e-n agonie
şi nu mai pot s-ascund că te iubesc,
aşa că... asta-i! Fie ce-o să fie!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt gelos, lua-m-ar naiba...

Sunt gelos. Ştiu că nu e frumos
Ştiu că nu-i de folos, şi cu toate astea sunt gelos.
Sunt gelos când fac baie,
când râşnesc cafeaua, când mă-ntorc prin ploaie
De la serviciu
Când ascult vreun disc cu Baniciu.

Sunt gelos când mă piaptăn şi când îmi trag pantalonii
Şi când apar la TV, când privescc pietonii
Ce se holbează la B. C. U.
Când văd damele din faţa hotelului Bucureşti, care nu spun nu
Şi se duc cu băieţii
Dacă primesc marafeţii.

Îmi pare rău, dragoste, aşa sunt, nu pot fi altfel,
Nu mă pot stăpâni să nu te văd la altul în braţe
Nu pot să-mi stăpânesc chinul ăsta interior
Să nu-ţi fac reproşuri când vii târziu...
Mi-e frică atunci când eşti prea veselă
Şi m-apucă dracii când te văd amărâtă
Şi mă gândesc: hait! acum a făcut-o!
Hait! A făcut-o, e clar!

Sunt gelos. Ştiu că nu e frumos.
Ştiu cât sunt de hidos, şi cu toate acestea sunt gelos.
Sunt gelos când mă duc la dentist
Când vorbeşte la "Actualităţi" vreun iredentist,
Sunt gelos când facem dragoste şi când dorm
Sunt gelos, enorm!
Mă gândesc că se ştie şi că amicii mă privesc cu milă,
Încerc să te fac să te trădezi prin metode subtile,
Fac pe liberalul în probleme sexuale
Te privesc în ochi, te rog să nu mă minţi,
Stau îmbufnat câte o dimineaţă întreagă
Şi nu mai sunt eu însumi, nu mai sunt eu însumi, dragoste!

Sunt gelos când bat la maşină
Sunt gelos când îl citesc pe Musina
Sunt idiot de gelos când în Kundera toţi se culcă
Cu toate, şi când în decor Ioana Bulcă
recită ceva
Sunt gelos când tai un calup de halva.

Gelos când ud florile, când strănut
Bănuiala mă strânge de gât
Scenariile mă înnebunesc
Posibilităţile, probabilităţile mă aiuresc,
Sunt gelos când mănânc
Şi îmi muşc unghiile şi mă foiesc şi plâng...

Îmi pare rău, dragoste.
Asta e.

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Clara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idilic neînţeles

Nu-mi mai răspunzi la telefon
Sau laşi pe altul să răspundă;
E ocupat cu acelaşi ton,
Sau cineva vrea să te-ascundă?!

Îmi pun prieteni să te vadă
În locul meu, să te asculte;
Le spun să-ţi zică cât mi-eşti dragă
Şi-n lipsa ta, n-am zile multe!

Le sorb cuvintele -visez
De chipul tău, de mii de gesturi-
În gându-mi te înfăţişez
În rochii, tiv cu arabescuri.

Se uită toţi năuici la mine;
Îmi spun mereu că lumea-i plină
De fete pure, angeline...
Să uit de tot, că tot se-alină!

Am nodu-n gât, parcă nu-i văd,
Nu mai am gust de-ale lor glume;
Mă-ntreb cum de nu văd prăpăd?
... Nu ştiu că se sfârşeşte lume?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce...

... mă nasc nud, orb aproape şi doar plâng, plâng, plâng,
parcă ştiu dinainte, fără nimic să ştiu, că mă frâng, frâng
epopeea, ce-o încep să mă spun lumii cine sunt, sunt
şi n-am minte deloc, nu ştiu cum e voiaj, cât de crunt, crunt
cum mă înconjur de zâmbet, să-l pot crede, când pot ce să cred, cred
că e numai frumos şi doar bine o să fie, bun purced, îl purced
căci să mângâi învăţ, că mă mângâie palme şi noapte şi zi, zi de zi
mi se spune, mereu, nu înţeleg mai nimic, mi se spune c-aşa tot va fi, tot va fi
şi se pare că vreau, mă răsfăţ căci cuvinte presimt, oh presimt,
nu mă las, îmi strâng mâna în gingii că n-am dinţi şi mă mint, mint
la rându-mi, de mic, fiindcă am crez că-s cu toţii la fel, tot la fel
ca şi mine un nud, orb aproape, ce plâng după acelaşi model, ce model
imperfect şi cum minte n-am, cum, cum de naşte din bun orişice, orişice
ce se adude în ecou undeva, într-un rid de pe frunte, ce-i plină de riduri... de ce e, de ce e, e de ce?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te peţesc femeie

Să nu pleci aşa departe,
Nu ştiu cum să fac, să-ţi spun?
Îţi pot dărui o carte,
Dar nu pot acelaşi drum.

Am de dăruit cuvinte,
Poate par a fii puţine,
Dar, te rog, tu, ţine minte
E cam tot ce am la mine.

Nu pot ca să îţi promit,
Luna, stele de pe cer,
Aş minţi, nu vreau să mint
Şi apoi iertări să-mi cer.

Aş putea să spun nevrute
Şi apoi să fug cu tine,
Nici cuvinte n-am prea multe,
Şi tu ştii c-aşa-i mai bine.

Pot să îţi dau mii de flori
Să-ţi pun lumea la picioare
Şi să te ridic la nori,
Dar să nu-ţi iau ce te doare.

Nici măcar o veşnicie
N-am să pot să îţi ofer
Dacă tot îmi e să-mi fie,
Să nu-ţi dau, dar să îţi cer.

Îţi pot da a' mele mâini
Să te mângâie în noapte,
Capul să mi-l culci pe sâni
Şi să te dezmierd în şoapte.

Să m-abandonez cu totul
Tu, să faci ce vrei cu mine,
Să-mi plimb inima cu cortul,
Să o-adăpostesc în tine.

Mai pot face-o nebunie,
Numai eu aş fii in stare,
Să te cer, să-mi fii tu mie,
Uite aşa, o să vrei oare?

Vreau să te peţesc femeie
Cu ce am şi ce-mi rămâne,
Pune-mi inima sub cheie,
Nu pot astăzi, vreau de mâine.

Astăzi încă sunt hoinar,
Şi mă simt aşa de bine,
Port o zi în buzunar,
Şi-o petrec în ochi la tine.

Mă inundă a ta privire,
Nu ştiu ce să mă mai fac,
Lasă lumea, dă-mi de ştire,
Dacă ai liber un pat.

Nu cred c-ai inima rece,
Să mă laşi să dorm afară,
Nu ştii cine poate trece,
Şi mă fura, a câta oară?

Nu te las să pleci departe
Poate n-am să te găsesc,
Vreau să-ţi dăruiesc o parte,
Din preamultul te iubesc!

poezie de Mihail Coandă (12 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec printr-o perioadă foarte grea din viaţa mea. Nu intru acum în detalii, îţi spun doar că m-am decis să mă căsătoresc. E inevitabil. Trebuie s-o fac, nu doar pentru mine, dar şi pentru tine, Modest, şi pentru toţi cei pe care-i iubesc. Cred că pentru amândoi, orientările noastre (sexuale) sunt cele mai mari şi mai irecuperabile obstacole către fericire, dar trebuie să luptăm împortiva naturii cu toate forţele noastre. În ce mă priveşte, voi face tot posibilul să mă căsătoresc anul ăsta, şi, dacă-mi lipseşte curajul necesar, îmi voi abandona, oricum, obiceiurile pentru totdeauna. Desigur, îţi dai seama cât de dureros este pentru mine să ştiu că oamenii simt milă pentru mine şi mă iartă, pe câtă vreme eu nu mă simt vinovat de nimic. Cât e de stânjenitor că uneori celor care mă iubesc le e jenă cu mine. Pe scurt, mă gândesc să mă căsătoresc sau, oricum, să am o relaţie publică cu o femeie, ca să închid gurile tuturor creaturilor ale căror opinii nu înseamnă nimic pentru mine dar care sunt de natură să-i stânjeneasscă pe cei care sunt în anturajul meu.

Piotr Ilici Ceaikovski în scrisoare adresată fratelui său, Modest
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu

Îmi cunosc trecutul,
ştiu motivul pentru alegerile mele,
ştiu ce am în interior.
Ştiu cât de mult am suferit,
ştiu cât de puternică sunt
ştiu cât de fragilă sunt
şi nimeni altcineva nu ştie asta.
Ştiu de ce am făcut un lucru în loc de altul,
dar cei care se uită la mine nu cred
în dreptul de a nu judeca propriile mele obţiuni.
Numai eu pot judeca.

poezie de Eugenia Calancea (21 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Freamătul norilor

De-aş fi ştiut că pot vorbi cu norii,
M-aş fi legat la ochi, să nu îi văd,
Să îmi închipui că nu-s ei, ci zorii
Sau curcubeul după un prăpăd.

Căci norii negri-mi par, pe cer, povară,
Aşa cum cei din suflet pot să-mi fie
Ca o furtună ce-i alungă, iară,
Pe-aceia albi, de dulce armonie.

Dar i-am văzut şi, să le spun să plece,
Aş vrea s-o fac şi rău nu mi-ar părea,
Căci ştiu că freamătul din ei va trece
Şi vor pleca. Ei... singuri vor pleca.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi...

În timp ce munţii hoinăresc cu un rucsac în spate,
Îmi vin idei şi mă gândesc: de-ar fi să le cuprind pe toate...
Să-mpart cu cei ce îi iubesc tot ce îmi vede ochiul
Pe unde trec şi ce-ntâlnesc, aşa... să-mi treacă focul.

Să încep atunci să aştern pe bucăţi de hârtie,
Tot ce-am văzut din frumuseţi şi sufletul îmi ştie.
Şi-n timp ce munţii hoinăresc, păduri şi lacuri şi poteci,
Din când în când să mă opresc, în urmă să privesc.

De m-oi opri din când în când, n-aş vrea să calc pe frunze
Şi nici pe ramuri nici pe muşchi, fiindcă îmi sunt muze,
Iar de mă aşez să privesc în timp ce-adie vântul
Tot trupul mi-l va încălzi, cu forţa lui, pământul.

Atunci, să mulţumesc voi încerca, cu gesturi mici şi blânde,
Închizând ochii voi zâmbi că soarele-mi surâde...
Acum mă voi opri din scris, la drum din nou pornesc
Cu un rucsac, foaie, un pix şi frunza ce-o iubesc.

Şi mă gândesc că mult mi-ar place-alături să îmi fie,
Doar cei ce cred în lumea mea, în vis şi POEZIE...

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!