Trecătoarea unei amieze

Nu ştiu dacă ţi-a mai sărutat cineva
îndărătul genunchiului,
trecătoare pe tocuri înalte prin privirea mea.
Fusta verii cu maci roşii îţi răcoreşte mersul -
părul liber cârlionţat peste umerii goi,
mirosul îmbietor de tinereţe,
de femeie tânără, cu genunchi sprinţari
şi coapse care se ating nonşalant şi sfidător.
Notă muzicală pe portativul unei melodii de dorinţă,
nescrisă şi totuşi, auzită de mai multe singurătăţi decât există cu adevărat.
Lunecare a vâslei în întunecarea roditoare a patimii.
Nu ştiu dacă te pot opri o clipă,
cât ar durea, cât ar dura
lipirea buzelor mele pe pielea fină,
netulburată
din spatele genunchiului tău prin care curg
neostoite,
obsesiile tale.
Tu, trecătoarea unei amieze
deja apuse.

poezie de Simion Cozmescu din Cântecul măturătoarei de fluturi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A treia secundă

Îmi odihnesc adesea uitătura rece,
privirea ştearsă sau nu,
peste un popas al tău în viaţa mea -
mi se pare că m-ai uitat.
Ca pe un muc de ţigară prea puţin sărutat
prea puţin alintat de buzele tale...
O, Doamne, licărul,
scânteia fiinţei mele
se pierde pe coridoarele
şi fulguiala altor destine.
Ştiu ce îmi spui dinainte, popas al limbii
pe versuri din coral.
Inima mea şi-a făcut atol,
inel de logodnă în mările calde
sub jumătatea clepsidrei tale de creion,
pudră, machiaj... toate cele...
Nu ştiu bine cum se numesc, dar ştiu că fac parte din tine.
Iubesc trezirea, adormirea ta.
Mireasma ta. Pielea ce înfloreşte sub fiecare sărut.
Uit de obicei fiecare vis al tău.
Şi aşa îmi doresc să mă iubeşti. Fără să-ţi aminteşti.
Fior şi undă.
A treia secundă.
Nu te uita, pune-ţi sărutările mele la ochi acum.
Lasă-mi privirea să te străbată.
Ne vom regăsi, vom retrăi veşnic.
A treia secundă.
A iluziei neliniştirii noastre.

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către Galateea

Îţi ştiu toate timpurile, toate mişcările, toate
parfumurile,
şi umbra ta, şi tăcerile tale, şi sânul tău
ce tremur au şi ce culoare anume,
şi mersul tău, şi melancolia ta, şi sprâncenele tale,
şi bluza ta, şi inelul tău, şi secunda
şi nu mai am răbdare şi genunchiul mi-l pun
în pietre
şi mă rog de tine,
naşte-mă.

Ştiu tot ce e mai departe de tine,
atât de departe, încât nu mai există aproape -
după-amiaza, după-orizontul,
dincolo-de-marea...
şi tot ce e dincolo de ele,
şi atât de departe, încât nu mai are nici nume.
De aceea-mi îndoi genunchiul şi-l pun
pe genunchiul pietrelor, care-l îngână.
Şi mă rog de tine,
naşte-mă.

Ştiu tot ceea ce tu nu ştii niciodată, din tine.
Bătaia inimii care urmează bătăii ce-o auzi,
sfârşitul cuvântului a cărui primă silabă tocmai
o spui,
copacii - umbre de lemn ale vinelor tale,
râurile - mişcătoare umbre ale sângelui tău,
şi pietrele, pietrele - umbre de piatră
ale genunchiului meu,
pe care mi-l plec în faţa ta şi mă rog de tine,
naşte-mă. Naşte-mă.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre aici şi veşnicie

Ochi roşii flămânzi de întuneric te priveau...
Iată-mă doamnă.
Buzele flămânde de tăcere te sărută pe amintire.
Aici sunt doamnă.
Braţul meu dornic de nemişcare îţi mângâie orizontul.
Mă întrevezi prin tulbure?
Respiră-mi durerile.
Ia-mi şi tăvăleşte-le pe toate,
ucide-mi visele
te rog.
Ia-mi câte un vis, îţi repet,
înmoaie-l până la mocirlă în balta neagră
dintre care călcâiul tău roz de nemurire
peste care rochiţa ta rece
ascunde pudică două coapse
acoperite cu cei mai argintii solzi din lume.
Ţi-am supt laptele negru.
Între sânii tăi goi mă mir de cât de departe,
de cât de destul,
mă satur de timp.
Îţi dezvelesc carnea începutului,
tu, un punct.
Te ştiu prea bine te recunosc
Din somnul geometriei mele de om.
...
- Cine viermilor eşti, muritor netrebnic?
- Un simplu suflet, Stăpână... şi am venit să mor.

poezie de Dragoş Şerban
Adăugat de Natasa Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vei pleca

voi pleca
te voi lăsa
vor mai fi femei
limpezi şi unduioase
sau terne ca lutul fertil
luna martie nu ne mai găseşte
gleznele mele nu îţi vor mai fi pietre în colier
ochii mei nu vor mai împrumuta culoarea îmbrăţişării tale
sângele meu nu îţi va mai curge în suflet
strigătul tău va fi cer peste o altă lume
în care eu sunt muşcătura dureroasă
a unei fiare
neîmblânzite

poezie de Simion Cozmescu din Cântecul măturătoarei de fluturi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce plângi?

De ce plângi?

De ce plângi?
Trag nădejde că nu întotdeauna din pricina mea,
Aşa cum m-ai făcut să cred de-atâtea ori.
Eu, cel adevărat,
Nu-aş încerca niciodată să te rănesc.

Ştiu că suferi
Şi că probabil mă urăşti.
Dacă adevărul trebuie spus,
Tu nu atât mă urăşti,
Cât, de fapt, îţi lipsesc.

Eu am mai degrabă tendinţa
De a te abandona şifonierelor tale închise,
Cu haine de femeie uşoară şi vibratoare...
În mod nesurprinzător, eşti construită din ceva mai durabil
Decât sunt făcute cele mai multe suflete
Pe care le întâlnesc în surzenia ceţoasă a sterpelor mele vise.
De ce plângi, când nu sunt eu de vină?

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

VI

Iubito
viaţa şi bătaia aripilor mele
ţin doar o clipă.
Nu vezi
pe pielea mea
strălucirea primei deschideri?
Nu auzi
în fibrele mele
mii şi mii de aripi ale unor mici ciocârlii
pe care de-abia le-a atins
prima rază
a zorilor?
Cât sunt de tânăr.
Cât sunt de tânăr
la adăpostul pleoapelor tale.
Muşchiul de pământ
de pe bătrânele izvoare
ce îşi adună lacrimile de argint
în oglinzile albastre ale cerului
doarme îndărătul ochilor mei
care te privesc.
Nicio ruptură.
Amintirea despărţirilor
nu îmi zbârceşte mâinile
pe care zorii le-au prins în căuşul mâinilor tale.
Pe buzele tale gust
verdeaţa de la ţară
şi legendele mării.
Căldura trupului tău
mă îmbracă în veşmântul soarelui.
Pecetluieşte răsăritul
din fereşti.
Cugetările şi stihurile
se prelungesc în noapte
iar din patul nostru noi
de-abia le auzim glasurile
ca nişte sporovăieli de beţivi
care îi vorbesc propriei umbre
şi lunii nevolnice.
Lumina din părul tău de prinţesă
acoperă umerii nopţii.
Aştrii se cufundă
în adâncurile ochilor tăi
şi noi înflorim
încrezători şi frumoşi
asemenea creaturilor
în prima zi a Domnului
când nu întrebaseră şi nu se minunau de nimic.

poezie clasică de Yiannis Ritsos din Simfonie de primăvară (2009), traducere de Tudor Dinu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Data viitoare când vei încerca să seduci pe cineva, nu o face cu vorbitul, prin vorbe! Femeile ştiu mai multe despre cuvinte decât vor şti vreodată bărbaţii. Iar ele ştiu cât de puţin pot însemna.

citat clasic din William Faulkner
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu

Îmi cunosc trecutul,
ştiu motivul pentru alegerile mele,
ştiu ce am în interior.
Ştiu cât de mult am suferit,
ştiu cât de puternică sunt
ştiu cât de fragilă sunt
şi nimeni altcineva nu ştie asta.
Ştiu de ce am făcut un lucru în loc de altul,
dar cei care se uită la mine nu cred
în dreptul de a nu judeca propriile mele obţiuni.
Numai eu pot judeca.

poezie de Eugenia Calancea (21 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă totuşi te-ai născut

Si dacă totuşi te-ai născut, femeie
Cu foc sub epiderma de mătase,
Aprinde rugul în a mele oase
Şi-mi fi pentru celesta poartă, cheie.

Şi dacă totuşi mi-ai trimis misivă
Prin ochii tăi ce prevestesc pârjolul
Să ne jucăm până la capăt rolul
Plutind pe-a vieţii mare în derivă.

De naufragii teamă nu îţi fie,
Pe-o insulă-ţi voi construi palate,
Am să îţi pun pe degete agate
Şi nudul ţi-l îmbrac în poezie.

Şi dacă totuşi te-ai născut, femeie,
Trofeu în noapte şi în zori osândă,
Te voi sculpta-n privirea mea flămândă,
Mirabilă, angelică scânteie.

În nervii mei a urma ta misoase,
În palma mea fierbinte-i al tău lut...
Să o putem lua de la-nceput
Aprinde rugul în a mele oase.

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

SÂNGELE TĂU, LAN DE MACI

Trupul tău e câmp de maci,
Roşu pe interior,
Pielea ta, când îţi dezbraci
Ia, e un văl uşor,

Alb şi fin, atât de fin,
Că prin ea, de piele zic,
Văd, chiar dacă doar un puţin,
Lan de maci... în care pic.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale târzii

Ai înflorit din nou, la ceas târziu,
când frunzele copacilor sunt duse
în zările tărâmului neviu
al celor ce, de vremuri, sunt răpuse.

Sub razele de toamnă, străluceşti,
te bucuri de căldura trecătoare
atât cât e. Îţi place s-o primeşti
cu zâmbetul petalelor spre Soare.

Deschid fereastra larg şi te privesc
rugându-mă de vânturi îngheţate
să ocolească florile ce cresc
atunci când altele-s apuse, toate.

Ţi-aş da căldura verii de-aş putea,
o clipă cât o viaţă-a unei flori;
nu cer mai mult, doar timp cât aş visa
că-i primăvara vechilor fiori.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte curând

şi auzim cum se frânge ziua în ramurile uscate
secundele se adună ca o spumă violetă la marginea ei
geamurile se prelungesc dincolo de pereţii vii care
tresar între noi
liniştea înaintează pe măsură
ce soarele coboară în spatele cuvintelor tăcute - copaci pe dealurile orizontului sărutat
de rugăciunile de seară

e noapte curând
şi simţim cum vântul plecat acum o mie de ani
din genele unei zeităţi însingurate ne atinge

mâna mea
necunoscuta mea
imprevizibila mea aventurieră
explorează textura în freamăt a sânului tău
sub cămaşa de dor topit
cu unduiri ale şoldurilor
ridici un vârtej în care
se prind toate frunzele toamnelor mele
viitoare

şi dispari

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimă încătuşată, spirit liber: Dacă îţi încătuşezi inima şi o păstrezi captivă, poţi acorda multe libertăţi spiritului tău: aceasta am mai spus-o. Dar nimeni nu mă crede, poate doar cei care o ştiu deja.

aforism celebru de Friedrich Nietzsche din Dincolo de bine şi de rău, Aforisme şi interludii
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice abandon, părăsire şi trădare este un cadou pe care îl primeşti şi care are la bază acelaşi mesaj: Eu, cel care te părăsesc/abandonez/trădez nu îţi mai pot fi de folos în drumul tău de evoluţie şi acum te opresc mai degrabă decât să te propulsez, te sabotez în loc să îţi amplific puterea. De aceea voi pleca, însă nu ştiu să o spun sau să o fac mai frumos decât înţeleg în acest moment al existenţei mele. Ştiu doar că într-un fel sau altul misiunea mea cu tine în acest moment al vieţii e gata şi există forţe mai mari decât mine, nevăzute şi implacabile, care mă împing să plec. Poate vei percepe experienţa ca fiind dură, urâtă, plină de suferinţă sau poate vei trece uşor peste ea. Mesajul e acelaşi: mă dau la o parte din calea ta pentru că nu mai îţi pot fi de folos. Mergi înainte pentru că ţi-e deschisă calea pentru a trece pe următoarea treaptă a evoluţiei tale.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Theia

culoarea apusului a coborât în buzele tale
plictisită îmi eşti şi rotocoale din neastâmpărul tău
lovesc cerul
parcă ai respira cuvinte nemângâiate
zâmbetul tău apare şi
dispare
un satelit artificial în jurul unei planete nelocuite

îţi simt apoi tălpile călcând pe plaje sălbatice
împingi o barcă în sângele meu
priveşti în urmă
precum pescarii ce scriu
pe nisipul viu
bilete de adio

pleci în căutarea anotimpurilor
îţi ştiu plictisul
deznădejdea iederă îmbrăţişând copacii tristeţii

nu pot să fac nimic
te voi iubi
doar după ce vei pleca

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte de iarnă

liniştea păşeşte prin ninsoare
cuvintele se sparg se risipesc
fragilă e imaginea care se înfiripă
porneşte din aburii ceaiului tomnatec
spre merele de argint atârnând din crengile
lui Dumnezeu

e totuşi iarnă vântul îşi lasă suspinele
la geamuri bătând luminos
inimi în trupul nopţii

liniştea... acea linişte locuită de oameni care nu mai sunt
de flori care au trecut în pas nepăsător
pe cărările pământului brun
de mirosul ceaiului din seara aceasta

Doamne, şi e atâta ninsoare!
cât poate sufletul meu
să ceară în şoaptă
să nu tulbure liniştea înmiresmată
care urcă prin zăpadă
din pământ

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin...

Prin ochii mei
Se vinde o fecioară
Sub pleoape
Care iartă
Şi o cer.
Prin somnul unei mame
Subţiat de vânt
Mai cade-o stea
În bătătura goală.
Prin tatăl ce coseşte
O iarbă sub pământ
Un fiu care adună
Otrava din cuvinte.
Prin mâna ce mângâie
Oftatul unei coapse
Mai trec spre eşafodul
Poemelor nescrise...

poezie de Ioan Marinescu-Puiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacey: Jo, cum crezi că mă pot concentra dacă tu eşti prin preajmă toată ziua?
Joey: Îţi distrag atenţia atât de mult? Masa mea este în afara biroului tău. Nici măcar nu mă poţi vedea.
Pacey: Dar ştiu că eşti acolo. Şi crede-mă că nu aş fi ajuns atât de departe dacă ai fi fost atât de aproape de mine tot timpul.
Joey: Serios? De ce?
Pacey: Acum încerci să afli cât mai multe de la mine, nu-i aşa? Bine. Nu aş fi putut să mă concentrez pentru că de fiecare dată când eşti în preajma mea nu mai vreau să fac altceva decât să...
Joey: Spune. (Pacey o sărută.)

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părul

m-am întors la ţară, stau de vorbă
cu părul mai bătrân decât tata,
el ştie să îndure suferinţa mută
pe care n-o înţeleg nicicum,
deşi mă locuieşte de ani

n-a mai avut nimeni grijă de grădină,
e năpădită de buruieni uscate,
la vară n-o să mă mai văd dintre ele,
voi vorbi singur ascuns,
garantează durerea că voi fi tot aici

încă mă mai pot mira
de cât de puţin e între casă şi grădină,
încă mi-e frică de cât de multe
s-au întâmplat în spaţiul ăsta
cât o celulă larg deschisă

am reuşit să iert câţiva oameni,
ştiu că vor veni alţii la rând,
acum nu mai aştept multe,
doar să mă ierte şi pe mine cineva,
poate părul atunci când îl voi tăia

poezie de George Avram
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmp de maci

Desculţă-te când intri, păşeşte-ncet şi taci,
E linişte-n odaie, doar ceasul bate-arar
Minutele-agăţate în vârf de minutar...
Întreabă-mă-n tăcere: "Iubito, ce mai faci?

De ce m-aud, în suflet, căzându-ţi ca în gol
Şi-n vene nu-ţi mai simt fluidele săruturi,
S-au transformat, mai nou, în colivii de fluturi
Prin care, câteodată, doar eu mai dau ocol.

Sau deseori îmi pare că stau în câmp de maci
Prin inima-ţi deschisă, câmpie-n faţa mea,
Petalele prea roşii încep a mă durea
Şi-aleg să plâng cu rouă.... Iubito, de ce taci?

Vorbeşte-mă în şoapte, sărută-mă în gând,
Primeşte-mă să-ţi fiu, să-ţi curg din nou în sânge,
Să-ţi simt privirea iar cum arde şi mă strânge
Şi-n braţe infinite mă-nvăluieşte blând."

Prin inima-mi deschisă păşeşte-ncet şi taci,
E linişte-n adânc şi-a contenit să plouă,
Iubite, să te plimbi, despovărat de rouă,
Ca o iubire veche prin câmpul meu de maci.

poezie de Silvia Risnoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!