Ziua este un poem

Azi dimineaţă Hitler a vorbit la Danzig, i-am auzit cu toţii vocea.
Un om de geniu: asta-i, de o uimitoare
Abilitate, curaj, devotament, locuind într-un suflet schilodit de copil,
Se auzea clar printre mârâiturile furioase-ale câinelui un copil bolnav
Scâncind în Danzig; invocând şi bocind prăpădul.
Aici, ziua era extrem de fierbinte; spre amiază
Un vânt din sud, ca o răsuflare-a iadului, a cernut câţiva stropi de ploaie
Pe pământul uscat, iar la ora cinci un cutremur uşor
A clătinat casa; nu s-a produs nici o pagubă. Seara m-am amuzat
Privind cum o lună-însângerată se lăbărţa-încet
În marea de beznă printre scântei de fulgere sterile şi tunete îndepărtate.
Well, ziua este un poem: dar, din nefericire,
unul de-al lui Jeffers, cu pete de sânge şi prevestiri ameninţătoare,
Dureros în exces, neomenesc ca un ţipăt de uliu.

poezie de Robinson Jeffers, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem rasist

nu i-am iubit niciodată pe negri
de-aceea m-am numărat printre albi
dar nici aşa nu

e binele-ntruchipat (?!) – printre albii din sud

m-am numărat eronat. nu
m-am iubit nici
pe mine apasă răspunderi

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asterisc

Copiii altora sunt copiii noştri. Ce
uşor se intră în rai, ce greu se naşte un
copil. În ziua a şaptea, Maria îşi
târî trupul slab la biserică. De o lună
îi murise mama. Vântul bătea uşor.
Rude sărmane se găsesc peste tot. Dar
de Watteau ce ziceţi? Spaima era ca o
nimfă. Sacou gris, pantaloni gris. Dar
Igoriuncik? Aista, da, nume. Un
copil. Luna e şi ea un copil. Întors din
război cauţi femeia. Călătorii
imaginare pentru copii. O adevărată
nomadosofie. Brăila cu mila, Buzău
cu Dumnezeu. Acordeon, tu eşti
unealtă divină. Din tine se nasc copiii.
Un sărut de toamnă, unul de iarnă. Un
sărut – un copil. Ţi-aduc odrasla unei
nopţi cu aripi de sânge, au arome şi
aur, cu diamant geros, lampa angelică
se sparse. La ora surâsului privelnic,
faţa părintelui se lumină. Maica îşi
legăna pruncul. Genunchii-s reci,
primeşte pruncul. Violă şi clavecin în
glas. Femeia curge-n alb, gurile sunt
arse, azurul însetat te soarbe. Poetul
spunea, ce spunea el? Azi noapte el
s-a dus să se plimbe prin Calea
Lactee, eşti prea tânăr, i-am spus, el a
murmurat ceva, o formulă, nu ştiam
că era cabalist, e drept că ultimul timp
purta pe cap mereu o pălărie şi repeta
că ziua morţii este şi ea o zi. Dar ziua
naşterii? Nu mi-a răspuns, a fugit de
la locul faptei, pentru prima oară l-am
zărit zâmbind, un zâmbet frumos,
luminos, apoi m-am trezit cu o hârtie
mototolită în mână, era tot ce
rămăsese din el, a râs, dar eu nu-l mai
auzeam, mă acoperise o lacrimă.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patul de lângă fereastră

Când am făcut casa am ales un pat la parter, lângă fereastra
Ce dă spre mare, să-mi fie patul morţii, e gata şi mă-aşteaptă,
Nefolosit sau folosit o dată pe an, când vine vreun oaspete,
Fără ca acesta să-i bănuiescă rostul final. Nu-l privesc
Nici cu aversiune şi nici cu jind, ci, mai degrabă,-n ambele feluri,
Astfel, egale fiind, sentimentele se ucid unul pe altul şi-un interes cristalin
Rămâne proaspăt. Sunt sigur că voi termina tot ce am de făcut;
Şi-asta va suna mai degrabă ca un fel de muzică
Atunci când demonul răbdător de dincolo de stâncile marine şi cer
Se va ridica împreună cu ceata lui şi va striga de trei ori: "Hai, Jeffers".

poezie de Robinson Jeffers,1887 – 1962, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uragan

Somn la amiază. Jaluzelele ferestrelor
scârţâie şi zdrăngănesc... Lasă-le în voia lor.
Uşa se izbeşte ca şi cum ar intra cineva:
lasă-l să intre. Pe-acoperiş bate vântul, ta-ta-ta-ta:
lasă-l să bată. A mai făcut-o – tot aşa.
Obloanele ies din balamale: deschide uşa.
Printre coroanele copacilor la cer priveşte-întâi:
ceva întunecat se dezvăluie ca o gaură-n călcâi.
Uită-te-n josul ţărmului la vechea ta barcă:
marea învălurită din albastră devine albă parcă,
se ridică praf în spatele recifului submarin,
răsucindu-se-n snop, asemeni frunzelor de pin.
Lasă-l să se răsucească – cine se teme?
Furtună dinspre nord-est: o ştim, va trece fără probleme...

Şi-asta se-întâmplă atunci când o auzi: sus şi departe –
când cerul de apă nu se mai desparte,
păsările mării strigă, sus şi departe, frunze ţipătoare;
crengile se lovesc de streşini, vrând parcă să zboare;
stropi de ploaie cad pe pământ ca nişte pietre...

şi marea devine albă şi vântul se-învârte ca o roată-într-un scripete.

poezie de Robinson Jeffers, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Never

Nu mai era sigur pe nimic,
numai creierul îi lucra febril.
Mai febril ca niciodată.
Îi trimitea ghirlande de metafore,
fragmente de marmură, diamant,
iar ea tăcea ca un sfinx.
"Un sfinx trebuie spart,
să vedem ce este înăuntru".
Se gândea el.
Dar distanţa ca şi timpul
ca şi indiferenţa ucid sentimentele
cum mor păsările în zborul lor spre sud,
prinse de un vânt rece.
A plecat, cu o carte de un învăţat chinez,
în munţii Tibetului, s-a ras în cap,
cum făcuse în primul an de facultate,
când şi-a pierdut prima iubire,
a dispărut.
Ea s-a prefăcut într-un corb negru
şi în fiecare noapte rosteşte clar, răspicat,
ca în celebrul poem al lui Poe.." Nevermore."

E mai bine să te afli printre persecutaţi,
decât printre persecutori,
dar şi mai bine este să nu te afli
nici aici, nici dincoace.

În cer nu există umor,
zice Mark Twain.
Bate-mă, dar lasă-mă să râd,
adaugă Moliere, din cealaltă parte a cimitirului.

Unde nu sunt duşmani,
nu este victorie, spunea Balzac,
dar nici unde nu sunt prieteni
nu este victorie, adăuga un om hâtru.

Când te sărută un ipocrit, numără-ţi dinţii.

Îngeri cu aripi strivite de sfere,
râuri care sunt înmormântate,
piatra lovită de copite,
o dragoste neterminată ne apasă,
uneori pământul este mai curat decât cerul.

Eu scriu tragedii, spune Dionisos. Cine îl crede?

Omenirea seamănă cu ursul fugărit de foame din pădure.

Aşa am rămas după pierdutele iubiri.
Nemişcat. Pentru cât timp?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice copil are un nume

Orice copil are un nume,
Orice copil are o zi,
Lumina lui aprinsă-n lume
De noapte ne-ar putea păzi.

Orice copil are o ţară,
Orice copil are părinţi,
Descoperind din vară-n vară
Alt joc al păsilor cuminţi.

Orice copil are o cale,
Orice copil are un gând,
Călătorind pe cer la vale
Şi printre spini din când în când.

Orice copil are un leagăn,
Orice copil crede-n poveşti,
Adăpostind o lume-ntreagă-n
Curaţii ochi copilăreşti.

Orice copil are o mare
Pe care-şi poartă barca lui,
Dar nu se-aşteaptă să coboare
La ţărmul mării nimănui.

Orice copil culege fluturi,
De dorul unei mângâieri,
Şi-ntoarce vremea la-nceputuri
Cu teama de-al rosti pe "ieri".

Orice copil se poate face
Şi floare şi păun şi cerb,
Silabisind cuvântul pace
Pe limba fiecărui herb.

Orice copil are sub gene
Şi stropi de rouă şi gheţari,
Hrăniţi din legile viclene
Din jocul unor oameni mari.

Orice copil reface-n minte
Destinul primului cuvânt,
Putând să strângă în cuvinte
Lumina-ntregului pământ.

Orice copil e o minune
Irepetabilă precum
Ivirea zilei din genune
Şi focul soarelui din scrum.

poezie celebră de George Ţărnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia nu are un efect civilizator, ci dimpotrivă, întrucât marea poezie face apel la cele mai primitive instincte.

citat din Robinson Jeffers
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara şi marea

A încercat să ignore marea,
Dar aceasta era mai mare decât moartea, la fel cum era mai mare decât viaţa.

A încercat să vorbească mării,
Dar creierul i s-a blocat, iar ochii i-au tremurat ca în faţa unei flăcări.

A încercat să-şi apropie marea, să şi-o facă simpatică,
Dar aceasta a ignorat-o – aşa cum te ignoră un lucru neînsufleţit.

A încercat să urască marea,
Dar s-a simţit ca un răhăţel uscat de iepure pe o stâncă bătută de vânt.

A încercat apoi să fie măcar în aceeaşi lume cu marea,
Dar plămânii nu-i erau îndeajuns de adânci,

Iar sângele ei zglobiu nu a avea nici o relevanţă –
Asemenea unui strop de apă căzut pe o sobă fierbinte.

În cele din urmă,
A întors spatele mării şi a părăsit-o.

O fiinţă crucificată devine imobilă.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul unui fluture cu aripi arse

Merse în zbor sub clar de lună
S-asculte Lia-Ciocârlia,
O melodie numai bună
Dată de Domnu-n România.

În jurul lui un stol de fluturi
Din aripi începu să bată,
Aşa cum numai tu îţi scuturi
Visele noi câteodată.

Scântei din ceru-nghesuielii
Printre silabe s-au aprins,
Intră în tracul ameţelii
Ca mire fluture, un vis.

A ars pe aripi, pe antene
Şi visul s-a închis în el,
Alţi fluturi prins-au cu putere
Să-i tulbure visul rebel...

Au reuşit, l-au bandajat
Frumos, în note muzicale,
Cu targa iute l-au cărat,
Bucăţi de-arsură în spitale.

Au ras culorile de sânge,
Pete de fum din visul gros
Şi prinse dureros a plânge
Gândind că i-a ars orice os.

Deschis-a ochii-n mii de lacrimi,
În jurul lui era un lac
Din ochii cei trecuţi prin patimi
Pe-o lumânare şi-un colac.

În zbor aş vrea să fiu, în zbor,
În lume cum îmi era visul,
Dar sunt un nod dintr-un popor
În care-a ars şi Paradisul.

Sincer să fiu nu îmi percep
Măcar aripile ce-s arse,
Aş vrea din suflet să pricep
De ce trăim în mii de farse.

Daţi-mi o rugă să ascult
Sub clar de lună, ciocârlia,
Să văd cum pe dacicul scut
Îşi face cuibul România!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taverna

Toata ziua mă gândesc la asta, apoi, noaptea o spun.
De unde vin?
Şi ce trebuie să fac?
N-am idee. Sufletul meu este de altundeva, sunt sigur.
Şi intenţionez să o sfârşesc acolo sus.

Aceasta beţie a început în altă tavernă.
Când o să revin în acel loc,
Voi fi complet treaz. Ȋntre timp,
Sunt ca o pasăre de pe alt continent, locuind această coştereaţă.
Vine ziua când îmi voi lua zborul –
Dar cine e acum în urechea mea şi-mi ascultă vocea?
Cine rosteşte cuvinte cu vocea mea?

Cine mă priveşte în ochi? Ce este sufletul?
Nu mă pot abţine să tot întreb.
Dacă aş gusta o înghiţitură de răspuns,
M-aş putea elibera din această închisoare a băuturii.
Nu mi s-a cerut acordul pentru a veni aici – şi nu pot să plec pe aceaşi uşă.
Oricine m-a adus aici, va trebui să mă ia din nou acasă.

Aceste versuri... Niciodată nu ştiu ce o să spun.
Nu planific asta.
Când sunt dincolo de a le spune, devin foarte tăcut şi rareori rostesc ceva.

Avem un butoi enorm de bere, dar nu sunt halbe.
Pentru noi este în regulă. Ȋn fiecare dimineaţă
Suntem îmbujoraţi, iar seara suntem îmbujoraţi din nou.

Ei spun că noi nu avem nici un viitor.
Au dreptate – Iar asta pentru noi este perfect.

poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bolta de vise

Printre sfinţii din icoane,
Printre lumânări aprinse,
Sufletul meu de copil
Are porţile deschise.
Printre cărţi cu duh şi taine,
Printre încercări măreţe,
Visul meu întru credinţă
Culege flori şi poveţe.
Printre-ai mei ce pragul sfânt
Al bisericii îl calcă,
Eu mă-nchin de bunăvoie
Ca smerenia să-mi placă.
Printre dâre de lumină
Ce mă însoţesc în viaţă,
Îmi aleg o ţintă fixă –
Soarele de dimineaţă.
Făcând cruce, gust agheasmă,
Mă închin Domnului Sfânt
Ca să-mi rânduiască paşii
În raiul de pe pământ.
Printre sfinţii din icoane,
Printre lumânări aprinse,
Sufletul meu de copil
Are bolta lui de vise!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi toţi eram fraţi

Cu marea alături pe plaja fierbinte
Doar opt, poate nouă creştini adunaţi
Păzeam cu tărie poruncile sfinte
Trăind în iubire curată de fraţi.
Erai Dumnezeul puternic şi mare,
Erai judecata din ziua de-apoi
Strigam către Tine în prag de-nnoptare
Şi sfântul Tău Nume era peste noi.

În rugă aprinsă şi laudă multă
Ca unul în Tine cântam aşteptând
Un semn din înalturi - ştiam că se luptă
Satan să-Ţi înfrângă toţi sfinţii pe rând.

Nectar de lumină sorbeam din cuvinte,
Grăunte de stele pe plajă-adunaţi
Vegheam în iubire şi rugă fierbinte
Şi toţi eram unul şi toţi eram fraţi.

E soarele-n ceruri ajuns la amiază
Şi eu lângă mare-L aştept pe Isus
Mă rog în cutremur şi El mă veghează
Dar plaja-i pustie şi fraţii mei... nu-s...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ziua în care nu vor mai exista pe lume nici entuziasm, nici iubire, nici adoraţie, nici devotament, să săpăm pământul până în centrul lui, să aşezăm acolo cinci sute de miliarde de butoaie de pulbere şi să-l facem să explodeze ca o bombă în mijlocul firmamentului.

Alfred de Vigny în Jurnalul unui poet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mandolinate

Când l-a zărit,
Venea în sus
Din răsărit,
Ea — din apus.

De nu mă-nşel,
Era-n april:
Copil şi el,
Şi ea copil!

Cum s-au văzut,
Dragi şi-au căzut.
Cum şi-au zâmbit,
Şi s-au iubit.

Şi-au hoinărit
În jos şi-n sus,
Spre răsărit
Şi spre apus…

Dar ceasul cel
Fatal veni —
Ea râse, el
Îngălbeni:

S-au despărţit;
Şi ea s-a dus
Spre răsărit,
El — spre apus…

II
Te prind
Fiori
Privind
La flori
Vai, când
Mai treci
Pe vechi
Poteci
Şi vezi
Trecând
Perechi
La braţ,
Şi cum
Te-abaţi
Din drum,
Oftezi
Şi-ţi chemi
În gând
Un blând
Profil,
Şi gemi
Plângând
Nebun,
Ca un
Copil!

III
Eu ştiu cât sânt
De efemer —
Un fulg în vânt —
Dar până pier,
Vreau să te cânt!
Un cântec sfânt
Cum n-a sunat
Mai minunat
Nici pe pământ
Şi nici în cer…
Şi-atâta-ţi cer
În schimb, ca preţ:
Doar să zâmbeşti
Când trist, pe drum,
Îl întâlneşti
Pe cântăreţ —
Tu numai cum
Ştii să zâmbeşti!

poezie celebră de Şt.O. Iosif
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu acelaşi suflet al meu, de azi...(mamei mele)

Se pare că viaţa
e un circular spectacol de acrobaţie,
pentru că nu ştie nimeni cum s-a făcut,
cum se poate naşte dintr-un copil un OM,
da, asa m-am visat! ca eram însărcinată cu mama
(deci, smulgerea ei din mine, aşa s-a petrecut!)
da, ireală senzaţie de abandon
(din moarte cum s-o mai strig, ar fi o tragedie
mai mult... că tot ce mă răneşte
stă, chiar, într-un prezent, al ei trecut...)

Se pare că nu numai viaţa e plină de măşţi şi costume,
nu-i azi, singura zi când nu mai ştii ce-ţi doreşţi,
nici timp câştigat, nu-i! mereu sa te-ntrebi:
cine pe Cine aduce pe lume,
Numai că eu, la o simplă acrobaţie visez...
ziua când mă voi naşte la termen(mama, din Tine!)
cu acelaşi suflet-al- meu, de azi... la Trapez!

poezie de Daniela Pârvu Dorin din VOLUM IN PREGATIRE, Amprente (20 aprilie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copile cu ochi senini

Copile cu ochi senini,
Tu iarăsi vii printre străini,
În peşteră de paie reci
Tu capul iarăsi ţi-l apleci.

Copilule cu ochi senini,
Tu iarăşi vii prinre străini,
Copilule cu suflet blând
Tu vii şi azi ca orişicând

De mii de ori, copil sărman
Tu vii în lume an de an
Dar totuşi tu copile blând
Tu vii şi azi ca orişicând

Demult, cu suflet plin de dor,
Te-ai coborât de mila lor
În ieslea rece te-ai culcat
Şi nimeni nu te-a legănat

Şi neştiind nu te-au primit
Iar tu cu suflet plin de dor
Ai plâns mereu de mila lor.
La mii de uşi ai aşteptat

Dar nimeni nu s-a îndurat
Copil cu lacrimi pe obraz,
Cu bine răul să-l plăteşti
Să rabzi, să ierţi şi să iubeşti.

Să te jertfeşti de mila lor,
Copil cu suflet plin de dor
Copilule, sărman copil,
Curat ca roua din april.

De câtă vreme tu petreci
La uşa inimilor reci,
Dar câţi ţi-or mai descuia azi
Copil cu lacrimi pe obraji.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baba a dus-o pe Gretchen în grădină. Ce mireasmă şi ce frumuseţe era aici! Toate florile de pe lume şi din toate anotimpurile le găseai aici înflorite; nici o carte cu poze nu era mai frumoasă. Gretchen a sărit în sus de bucurie şi s-a jucat prin grădină până seara, când soarele s-a lăsat după cireşi; apoi s-a culcat într-un pat cu perne de mătase roşie, brodate cu toporaşi, şi a dormit şi a visat tot visuri frumoase, cum visează numai o crăiasă în ziua nunţii.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua fetelor...

... azi e ziua fetelor
dor cu dor şi dor cu dor
azi e ziua fetelor
să tot stai să-ţi aminteşti
fetişcana din poveşti
din adolescenţa ta
cum se da, cum se lăsa
şi la urmă te trezeai
că pe alta o iubeai
altă zee, altă stea
din adolescenţa ta
şi cu ochi adânci ca marea
şi cu lacrima ca sarea
parc-o vezi şi azi cum trece
tot plâpînda şi tot rece
luând cu ea în veşnicie
dulcea ta copilărie
azi e ziua fetelor
dor cu dor şi dor cu dor
azi e ziua fetelor...

poezie de Iurie Osoianu (11 octombrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

.......

Copil fiind, ţin minte mă jucam
Printre ruine lăsate de război
Descopeream’n-a mea naivitate
Ce simplu este a te bucura.
Cu praful prins de coate şi genunchi
Cu zâmbet cald şi candid, timpuriu
Uitând de foame, grijuri, de părinţi
Descopeream ce-nseamnă să fi viu.
Azi nu mai am nici praf, nici coate, nici genunchi
m-am scuturat cu silă ca de ceva ostil
Şi din târâşul vremilor de-atunci
Acuma lungi tranşee, sub unghii semne lungi
Tânjesc cu patos să fiu iar copil.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cântec

Am auzit o dată un cântec dedicat unei mari victorii.
Nu era cântat de către o voce, ci de vânt.
Nu era produs de mâini, ci de picăturile de apă din pădure.
L-am auzit doar o dată, dar a rămas cu mine de atunci.
Vino, ia-mă de mână şi te voi conduce spre izvorul lui.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!