Fidelitate
și totuși!
nu mă voi duce prea departe
de mine!
cireșul așa de impersonal pentru alții
rămâne-ncrustat intimității mele
grimasele lui în zăpezi... florile inundate
în iubiri nu întotdeauna ușor de purtat
fereastra închisă într-o lume
împuținându-se afectiv
dârele ei de sânge împreunându-se-n mine
presentimentul acela al trecerii
când mâna fărâmițată întâlnește timpul
chipul strămoșilor se adună!
toate acele tufe de trandafiri uitate în pământ
în rătăcirea bolnavă a omului
mult prea fricos să privească în sine
într-o doară îmi păcălesc spaima amiezii
cu albul cântecelor de rochia-rândunicii...
cu mireasma nepământească a măturiței-Maicii-Domnului:
eternele mele răgazuri în umbră-luminată-de-vie!
calul de lemn săvârșește călătoria
de-o parte și de alta a lumii
mirosul pielii bronzate cu-nisip-și-iarbă zdruncină acum-ul
tăcerea sălciilor maschează poematic
tristețea podului peste învolburare de gânduri
! nu știam că se numesc petunii
erau florile-prin-definiție!
SUNT!
crăpăturile cu secetă ale cândva-lacului
păstrează miracolul inimii în lăuntrul noroiului
în fapt bucata aceasta de rană... pe care într-un imbold
o iau și o înfăș în frunză curată de brusture
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zăpadă
- poezii despre uitare
- poezii despre tăcere
- poezii despre tristețe
- poezii despre trandafiri
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
- poezii despre spaimă
- poezii despre păcăleli
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
De-a-mpiedicatelea
file de jurnal afectiv
ne facem mici
cu răsuflarea proprie atingem pământul
îi dăm o parte din noi/ 10 la purtare
mai toate lecțiile dobândite
în existențe miniaturale
ne doare
nu știm să ducem
copacul la bun sfârșit
ramurile noastre/ mâinile lui
atâtea secole în stadiu de proiect
prea departe
dimineața aceasta în care ne trezim
ingenui încercăm să fim
în prelungirea a ceva
a mai rămas de ieri
puțin-vis-de-copil
puțină iarbă
atâta durere catifelată
care ne ține
prea departe îmi ești
prea departe îmi sunt
străina care pentru 2 bănuți
pe sine cu sine s-ar trăda:
adu-mă în mine!
alți pași
sub acoperire de zăpadă
sau de pușcă
ploile desprinzând epiderme
până la stratul ultim
din care îți țipi TU
asfixiate poemele cad vii
în goana trenului neștiutor
de-ale omului
bunăoară clipa mea / ta sidefată
în timpul tău / meu cenușiu
realitatea se face înaltă
lipsim fereastra de jumătate din fluturi
un oraș altfel ia în posesiune
sălbaticiții ochi pierduți în icoane
în păduri de mangrove ne descurcăm
legați la lumină
desculțați de noi
ne punem stavilă
poate că moartea
o să se-mpiedice
și o să ne fie
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre înălțime
- poezii despre trădare
- poezii despre trenuri
- poezii despre trecut
- poezii despre sfârșit
- poezii despre realitate
- poezii despre păduri
- lecții de engleză
Îndepărtare
[file de jurnal afectiv]
într-o altă viață voi fi pasăre
la toate ferestrele mângâiate cândva
îmi voi așeza cântecul aproape-amintindu-mi
într-o rătăcire/ într-o neliniște... într-o așteptare
când se vor fi oprit ceasurile ca pe spectacol
floarea își va crește înțelepciunea personală
cu filosofia lor argintie și fragedă
gâzele vor acoperi rănile și pământul
răsucirea aceasta a ta înspre mine
punând în primejdie cosmosul
ca de orbire voi piguli ochii trecătorilor
într-o atingere tandră-fantomatică
se va apropia orizontul în fâlfâit vocalic
iertându-mi lipsa de stare... nepotrivirile stranii
la cumpăna destinului
voi pune semn
mâinile-ți vor fi încătușate
vei crede... de mine...
nostalgia va face cuvintele să izbească
intrată în tăcere
voi fi pasăre...
nu vei ști tu
să ajungi
la mine.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre înțelepciune, poezii despre viață, poezii despre spațiul cosmic, poezii despre reîncarnare, poezii despre păsări, poezii despre pericole, poezii despre ochi sau poezii despre muzică
40 de zile
[file de jurnal afectiv]
vei mișca o perdea sau o vorbă
aproape te voi recunoaște
o să revăd
genul proxim al "nostalgiei"
pragmatică voi transfigura estetic
până în momentul acela
în care se vor face struguri de august
și atunci...
albăstrea risipită într-o majoritate
a macilor proclamând carpe diem
îmi voi aminti într-o doară cum
pronunțai Întâietate ca și cum
ai fi vorbit despre tine
o femeie va lua distanță
fără lacrimi cu îngăduință va privi
perspectiva rămasă într-un tablou
mai exact într-o imaginație
se vor aduna ape
multe specii pe cale de dispariție
îmi voi ține echilibrul
în cuvântul acela
colac de salvare
al fidelilor cuvântători
subjugându-și gesturile
literelor aliniate heraldic
nori albi vor trece
în anxietate de păsări
chipul tău rarefiindu-se
îmi va induce
un ultim poem
în fapt
morții cu morții...
viii.... cu-ai lor...
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre zile, poezii despre vorbire, poezii despre toleranță, poezii despre struguri, poezii despre salvare, poezii despre poezie sau poezii despre nori
Cât mai ales
o vreme am spus
n-o să mai vorbesc despre mine
nici măcar n-o să tac despre
! dar nu avem încotro
atâta vreme
cât cireștii care nu-și aduseseră încă
florile pe lume erau
cu ochii pe mine
fără să pretindă ceva în schimb
îmi împrumutau uitătura
retragerea grabnică spre alt habitat
gesturile speciei pe cale de a se sălbătici
într-o lume scufundându-și contururile
și poate nu atât cireșii
nici florile lipsă
mult prea puțin
transferul acela cromatic
de incertitudine de spaimă
nici răsfrângerile vegetale
în ultimele rămășite
de constituție umană
nici atât
pocnetul sufletului
ca un furuncul mult prea timp
păstrat sub pielea adâncită
asemenea crimei primordiale
cât mai ales
nesupunerea întâmplării
în fața deciziei personale
de-a nu mai fi niciodată
eu.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre schimbare, poezii despre flori sau poezii despre cireșe
Bilanț
copacul cu care n-am vorbit o vară întreagă
și omul pe care nu l-am copilărit
preț de mai multe veșnicii
continuumul acesta în care am intrat
și am rămas neînstare să mă delimitez
cu mâna dreaptă în iarba stângă
și ochii pierduți într-o pasăre
înotând subteran gândurile prăbușite
ale eroului devenit saltimbanc
în era năpădită de vocația nimicului
[timpul intra în subtilități când eu
optam pentru privirea de ansamblu
din răsputeri încercând să mă furișez]
în sfârșit poemul pe care l-am scris
într-o doară la o masă a nopții
cum într-o doară cineva pentru mine a decis
galbenul la rochia de vineri
fluturii de la nasturi... pe scurt:
2 pastile mentolate într-o apă-cu-vis...
și când am început să te iubesc... când te-am alungat
de față erau copacul cu care atâta neiubire păstrasem o vară
și omul îndelungat așa de îmbătrânit că tot privindu-se
a hotărât o clipă să moară în afara lui Dumnezeu
încă îmi caut dreapta în stânga dintr-o iarbă
și felul în care pot pronunța di/mi/nea/ță în mod diferit
ca și cum astfel mi-aș oferi argumentul
pentru viață
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înot, poezii despre început, poezii despre rochii sau poezii despre religie
Și acum ce rămâne?!
iubirea în învelișul trădării
trădarea în ascunzișul celeilalte?!
doar spaima enormă a omului omițându-și Dumnezeul?!
și câte sentimente rămase la stadiul de proiect
acaparate în nesăbuita lăcomie către altceva!
niciun păcat prea mare! nicio deziluzie!
florile își schimbă chipul în nevăzutul ochilor noștri
nopțile se lasă autoritare / în lăuntrul lor cutremure
ne desprind alcătuirile / înainte de orice dimineață
un lup ne mușcă isteric din intimitate
îi încurajăm mușcătura într-o orbire a lumilor
ce n-au să vină preceptual vreodată
și totuși! cineva posedă o firavă memorie afectivă
galben tramvaiul atenționează un foișor:
2 suflete gata cândva să explodeze!
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încurajare, poezii despre vinovăție, poezii despre tramvaie sau poezii despre noapte
În ultimă instanță
[file de jurnal afectiv]
nu aveam un cuvânt viu
sensurile se luaseră la harță
trăgând într-o parte și alta
până la implantarea nimicului
se apropia august
timpul ieșise din sine
salahor cu brațe zdrelite
savurând mirajul unei plaje
marele copil proiectându-și naivitățile
într-un scenariu lăsat pe seama omului
arșița mi-a îmbrăcat lipsa de imaginație
într-o geografie aleatorie
un pescăruș accidental s-a atins de mine
preluându-mi o parte din vina personală
eram înaltă și palidă
treceam ca o Femeie
dovadă dârele de lumină parfumată
felul grațios de a-și întoarce capetele al narciselor
silueta mea se sustrăgea
tentativelor tale poetice
cochetând cu versuri prozaice
copacul se dovedise o invenție unilaterală
cântec sugrumat implorase mila călăului
în fața agoniei interminabile
nu crescusem o pasăre
nu schimbasem un scutec
floarea avea alt habitat
de aceea poate
oceanul ne lua și ne scufunda în ere contradictorii:
o mână nu știuse vreodată s-o spele pe alta
în instanță am dat fiecare răspunsuri diferite
n-a fost loc pentru procese de conștiință
într-o doară s-a lamentat urma de ploaie nimerită
pe apropierea fantomatică dintre-un-mine-și-un tine
la ieșire purtam valsul lebedelor
incorigibil rămâneai marele amator de nimicuri
adversari sau intruși
pur și simplu cunoștințe întâmplătoare
reciproc ne-am repudiat numele
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre vals, poezii despre reciprocitate sau poezii despre ploaie
Crucea
sunt lacrima unui suflet
într-o lume trecătoare și rece
sunt tristețea unui gând rătăcit pe pământ
sunt pământul uscat și gol
mă lovesc de spațiul îngust al luminii
fereastra vieții captează umbre neliniștite
pocnesc alte gânduri pe ziduri
zăvoarele lumii au închis inimi
în noaptea asta, am desenat cearcăne sub ochii vieții
pe țărm, un om veghează sfârșitul
înfășurat în ceață caut lumina
privesc în jur și mă cutremur
mai bine beat într-o lume murdară
viața mi-a întins paharul morții
într-o seară, pe o stradă
am băut paharul cu cucută pînă la fund
ce a urmat apoi, nu știu
prietene, să așezi la colțul vieții, o cruce
pentru lumea ce trece, se duce
pentru mine, să pui în pământ un grăunte de adevăr
poate voi încolți într-o zi, pentru voi...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre gânduri, poezii despre cruce, poezii despre seară sau poezii despre promisiuni
* * *
Un pumnisor cu ultima fărâmă de soare de pe cerul meu..
și. o răsuflare..
.. ultima mea răsuflare de dinainte de moarte..
o voi aseza la picioarele inimii tale
s. o folosești la nevoie..
când gheată îți va deveni viata,
curgere calda de lumina sa ramai, peste lume...
Ultima picătură din mine
n. o voi duce zeilor s. o bea..
Ci. o voi pastra pentru setea ta..
Arsura sufletului nu mi. o voi stinge cu roua lacrimilor mele,
ci le voi pastra pe toate, cu grija, in cupele noptii
pentru a. ti inroura visele,
viață sa prindă toate...
In graba, daca mâna ti. o voi atinge vreodată..
In mine va rămâne scrisă... poezia ta..
poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre rouă, poezii despre picioare, poezii despre mâini sau poezii despre moarte
Paralel(isme)
pronunți copac
și se face frig ca și cum
universul ar găzdui sine die
o pădure de semne cu înțelesuri în jos
cuprinzi dimineața aceasta într-un enunț
prin care oamenii umblă ca și cum ar fi urmăriți
din când în când tramvaie galbene le iau în posesie privirile:
prin geamuri: niște păsări surghiunite
rupi o silabă în două... în trei... în nimic
te situezi centrifug
și vulturii se reped
să prindă bucata cea mai bună
cu ultima resursă de vigilență mă faci atentă
cum de luni în șir îmi vorbești
despre iubire
cu toate strădaniile mele
aud numai sin/gu/ră/ta/te
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vulturi, poezii despre superlative, poezii despre iubire sau poezii despre galben
În rest totul e nisip...
într-o bună zi voi coborî
de pe linia orizontului
și voi trece malul
toate întâmplările vor fi
numai ale mele
știu asta...
bătăile de clopt
îmi vor deschide poarta
înspre Dumnezeu
acolo e mama
acolo e tata
acolo e și cireșul înflorit
de sub care tata
îmi zâmbea
când alergam după fluturi
acolo e și o parte din mine
drumul va fi lung dar
nu atât de lung
încât să
nu pot evada din mine
din când în când
o să vă privesc
prin ochiul lui Dumnezeu
din urmele acoperite cu lacrimile fiicei mele
vor crește liniști
în rest totul e nisip...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tată, poezii despre nisip, poezii despre mamă, poezii despre fluturi sau poezii despre creștere
Care dintre noi
zăpezile își lăsau tristețea să curgă
asemenea unei ape cu nume necunoscut asemenea unei vremi
bolnăvicioase haotice ample contravenind mai tuturor pronosticurilor
într-o zi în care a venit soarele acela neprevăzut
și oamenii!
contrariați doar acceptându-și oboseala
peste-puterile-lor-chinul-de-moarte-cu-magnolii
târau sănii cu tălpi ruginindu-se-n mers
nu se găsise nimeni să vadă să desemneze
anomalia exista ca un cod genetic legislativ
viermele fără niciun complex
adjudecându-și locul într-un scenariu
în care oricum nu binele era dat să triumfe
rămăsese totuși o alee cumva ascunsă
acolo se revărsase o parte neștiută din mine
... poate din noi
de vreme ce fără de voie te făcusem părtaș
sălciilor mele înalte cu capete dezvelind
multe dintre secretele îngerului
focurilor de artificii mai mereu în stare
să încălzească zăpada fără s-o topească în sfârșit
temelor la istorie confundate cu suprema lecție de supraviețuire
așa mirajul asigura continuitatea
încă o oră încă un minut...
până la o altă virtuală
revelație salutară
nu știam
care dintre noi avea să plece primul
pentru orice eventualitate
aranjam floarea în felul meu atât de specific
întârziam estetic asupra detaliilor dintr-un geam
îmi făceam simțită prezența
muzical tăcut
pentru totdeauna.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre viermi, poezii despre săniuș sau poezii despre supraviețuire
Drumuri
ceva ce îmi blochează emoțiile
răsăritul de soare iar eu într-o rochie albastră
cu toate tumorile mele maligne sub ea
pielea de conturul africii pe care zburdă
antilopele
o creștere a dorinței de viață în direcția drumurilor pe care
pleci și nu te mai întorci
intrarea în transă:
soarele învelit în rigips / ca un perete de care te izbești încontinuu
albul zăpezii în acest holocaust al durerii
//
înfig în perete un cuțit și varul cade pe jos
rochia mea albastră tremură
sunt aproape de tine / un milimetru de dorință vie și pură
cu organele mele pline de prea multă apă pe care o beau
când visez/ merg drept și mă simt învelita în ghips
lumina își întoarce capul către mine / de fiecare dată
suntem noi într-un deșert neputând înfrunta vântul
//
ieșirea din transă/ amesteci toate culorile cu sânge și mergi mai departe.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe, poezii despre Soare sau poezii despre vânt
Între mine și mine
rămânea marea asta
o lume care primejdios începea nu părea
a vrea să se sfârșească
un țipăt multiplicat
mirosul mult prea sărat... algele... gândul străvezit
și inima pe punctul de a se desprinde
pradă pescărușilor în trupuri alterați
cuvintele intră insidios în semnificație
la fiecare jumătate de sens o capcană:
îmi țin tâmplele respirația plânsul
încerc să nu fiu cea mai vinovată
ca-ntr-o hipnoză lumina îmi amestecă glasul
printre valuri printre nesfârșite coridoare-ale timpului
amprenta chipului trădat o casă atât de singură!
corabia se izbise undeva departe
de o poveste în faldurile căreia treptat își pierdea memoria
nici urmă de îndoială nici atât de moarte!
și totuși eu!
cu vârful degetelor de-abia atingând
linia fină care desparte
cuminte ca-n fața unui pluton de execuție
nu mă încumet
cu propria viață să-i testez lipsurile
gradul de scrupulozitate
în spate
nisipul sănătos poartă la fel de firesc
trupul cochiliilor și dârele sângerii
ale tălpilor alergând alergând
prea mult să nu se oprească... să vadă
copiii înalță zmeie
verbele se conjugă obișnuit la prezent
și oamenii... oamenii încearcă din răsputeri
dramul minuscul de fericire să nu-l piardă
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verb, poezii despre sănătate sau poezii despre roșu
* * *
Joacă-te, Soare, cu mine... și împletește-mi zorii
în pletele-mi înflorate de dor...
Joacă-te, lumină, cu mine...
și învață-mă să mă strecor după ziduri care ard...
Joacă-te, frunză, cu mine...
și-n tremurul inimii mele te ascunde...
când mi-e teamă
Joacă-te, norule, cu ochii mei...
și hai să plângem amândoi pe margine de tăcere...
Joacă-te, vântule, cuminte cu mine...
și poartă-mă peste lume...
în brațe care mă așteaptă...
Joacăte, ploaie, cu franjurii rochiei mele...
și deșiră-mă pe cărare...
Așteptându-l...
poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns, poezii despre inimă, poezii despre frunze sau poezii despre frică
Hic et nunc
ca să mă înfrunt cu tine
doar ca să te tachinez
să-ți scot odată
plictisul
sentimentul textilei
care nu are de gând
să cedeze la timp
spre exasperarea pielii
în atâta obișnuință
pierzându-și abilitățile...
ca să mă înfrunt cu tine
ca să mă vezi
substanță activă 100%
diagnostic irefutabil
semn al destinului
al bunei fatalități
eu însămi trebuie
să fiu
cea de acum
la ce bun "altădată"?
cum să te opui
invaziei de copaci
subtilităților verdelui
clipei acesteia când se dă
ora exactă / se trece
la ceasul de vară
îmi exploatez chipul
să exprime
lumea aceasta
nopțile necesare
erele și nisipurile
păstrătoare fidele
ale necredințelor
omului
iată-mă
hic et nunc:
pune mâna pe mine!
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre ore, poezii despre fidelitate sau poezii despre copaci
Încotro
e seară, e târziu
pentru clipa
ce azi a uitat să mai vină
un medic a murit în spital
obosit, chinuit de viața asta bolnavă
bat clopote peste timpuri
se scurg anotimpuri
zac pe țărm, ascult pașii
unul, doi... apoi tăcere
se scurge în durere o lume
pășesc printre gânduri
ce viață, ce chin, ce destin
ascult viața cum plânge
știi, e prea mult sânge
curge și curge pe pereții unui spital
rătăcit într-o lume bolnavă
discut cu mine, cu tine, cu cine nu vine
nu înțeleg nimic, nici nu am ce
în absurdul cotidian
timpul se schimbă
orele ceasornicului atârnă haotic
peste cearcănele universului
întorc privirea
să nu mă lovesc de voi
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre medicină
Imunizare
[file de jurnal afectiv]
las soarele să moară
îi vând pontul să plece mai repede
într-o văgăună/ într-o aglomerație/ bunăoară în lumea aceea
care n-a auzit vreodată de mine
în râset cosmic
mă răstesc la duminici
cu poale lungi și fețe smerite
nerușinat camuflând minciunile și desfrâul
incendiez o parte din grămezile nimicului
picur lumină-cu-otravă
silabele mele despuiate
cârtițe retrograde ce râcâie ochii
fără de spaimă să dezgroape întuneric
iau la rost indiscreția ciclopului
una bucată iarbă 2 lei staționatul
momentul acesta atât de nesfârșit atârnând
în marele incapabil de a trece
cu rănile a toate în mine deschise
ca o gură lihnită de viață
din sine mușcând să se răzbune pe sine
devin!
o să șterg totul
până la memoria ultimă a increatului
de aria vidă mă voi atinge
ca de veșmânt sacru
ca de moaște
și atunci
o să se ia marea...
cu rânjetul pescărușilor căzându-și aripile în simulacru de cântec
și ploaia de cel mai prost-gust care netoților li s-a părut romantică
[realitatea alunecă uneori la extreme
martor al zonei aceleia desființate
rămâi neputincios
jumătățile de măsură sunt formula perfectă a disoluției
iluzia grandioasă a lui A FI
focarul de infecție]
*
nu mă voi spovedi ție
atât de mic... de neînsemnat... de stupid...
în fața cuvintelor cosmonaute
făcând înconjurul lumii precum înconjurul morții
a ceea ce cu mult deasupra ei este...
... în fața cuvintelor...
lovindu-mă/ apostrofându-mă/ vie trântindu-mă
părtașă locului aceluia microscopic
unde se naște frica... unde prea-marea-durere... nonsensul
pe care ca un neghiob îl porți în lipsă de iubire sau de moarte
o să-mi cresc Frumusețea departe de tine!
[data viitoare Dumnezeu va face Femeie!]
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre smerenie, poezii despre râs sau poezii despre romantism
Fericire (cum alta nu!)
oraș minuscul
casă în miniatură și oamenii tăi
ca niște furnici pregătindu-și așa de firesc
materia zilei următoare/ sensul...
câteva mere golden și 4 boabe de strugure
flori dantelate de mazăre / vreo 2 fasole
aceste etichete animate urcând curcubeu:
mireasma nepervertită a narcisei
! pentru că ea
pentru că el
pentru că amândoi
n-au întârziat indecent
într-o lume
înstrăinându-l
pe Dumnezeu
"vitraliile păstrează cerul" e doar un fel de a spune!
recipientul perfect sufletul celui care cu preapuținul din multul
a știut constant să se declare mulțumit
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre perfecțiune, poezii despre oraș, poezii despre narcise, poezii despre mulțumire sau poezii despre mere
E liniște
e prea multă liniște,
prea multe limanuri
și găuri de vierme.
e alb gândul ce trece prin ochi
răscolind noaptea ce cade-n silabe.
orașu-i prea alb de-atâta lumină,
prea dezvelite-s casele de umbre,
ferestrele trec ușor dintr-o parte în alta
și dragostea trece mereu prin pereți.
în centrul geometric o umbră subtilă devine cuvânt
într-o memorie tăiată ce adună liniștea oarbă
ce mă linge pe mâini.
timpul treaz moare într-o vedere
speriind mâna care scrie
despre toate plutirile din liniștea camerei
și ora se închide mai devreme.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!