And I... you

şi pentru că
îmi dai jos de pe inimă
dantela neagră
a acelui fado însângerat,
rămân simplă,
ca un cântec dezbrăcat
pe podeaua cu dragoste.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

incinerezi
această formă de gură
în patul narcotic
conjugat la prezentul fluid.
îi rupi nuanţa polară a lenjeriei
şi o arunci pe podeaua oraşului pătrat
în cea mai mare
dezordine de dragoste.

din damnarea dezmembrată
în neuroni mecanici,
se închid în vena mansardei
două disecţii de puls.

e simplu
ca un ultim etaj al ideii.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

în fiecare zi mi se mişcă ceva în piept, doctorul mi-a spus
că e absolut normal să simt asta,
din moment ce
inima mea va deveni în curând mamă,
în ea se formează acum
o inimă
căreia pot să îi aud la ecograf
bătăile inimii ei.

probabil acesta este motivul
pentru care
nu mai am cuvintele în afara mea,
toate trec acum prin vene
spre dragoste,
spre inima care va naşte o inimă
şi
o va alăpta cu sângele din cuvinte.

a da dragoste viului
este atunci când în fiecare zi
mi se mişcă în piept
un poem.
tu.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

ia-mă în iad,
îţi dau glasul meu
cu gust de măr
să muşti din el
ca din raiul
în care nu pot să mai intru
pentru un păcat din trecut.

ştii...
în fiecare parte a frigului tău
sunt tandreţe şi piele,
frântura de inimă
ţi-o repar cu buzele arse.

ia-mă în iad
până se face sângele
drum înainte-mi.

între
mă iei
şi nu,
... mă vrei.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

îţi aminteşti că atunci
nu se putea altfel,
am împachetat dragostea din acel viitor
(era îngrozitor de multă şi noi muream
doar peste câteva întâmplări)
şi am teleportat-o cu destule riscuri
moral-spaţiale
în soarta acestei zile.

dacă ar fi să invocăm
Marele Cântar
al sentimentelor,
senzaţiile ne-ar fi strivite de tinereţea lor,
cum să ţinem pe umeri
tot acest interior de zi?

trebuie
să deplasăm peisajele
mult dincolo de înţelegere,
să încapă aceste dealuri
enorm unduitoare
de dragoste
şi
această inundaţie roşie
ridicată la nivel de pericol,
despachetate acum.

iubitul meu,
avem prea multe nopţi
umezite pe buze
ca să aşteptăm în nemişcare
neîntâmplatul
în acest prezent strâmt.

hai să luăm
paharele, podeaua,
muzica,
permisul de viaţă,
mărul,
un dumicat de azi,
fireşte,
tot potopul ăsta de dragoste
şi
să plecăm într-un acolo
mult mai mare.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mă schimbi, mă 4, 2, 1,
mă alb-negru,
mă orb şi mă eşti,
mă vii şi mă pari,
vrei o melodie deschisă la gust?
mă n-ai,
mă necondiţionat şi optativ înainte,
mai am sau nu cutii pentru idoli?
mă tai într-o latură a triunghiului,
mă shakespeare parţial,
mă dai, mă rămâi nimănui,
mă atât de înapoi,
mă eu spre târziu singur
sau invers,
dacă tot e un spital de dragoste,
sunt în aripa de cardiologie
ca un inconvenient.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

eu cred
că între somnul tău şi al meu
se petrece dragoste.
am gustul tău pe limbă,
sărut
pe-un gând aproape ruşinat...

pielea surâde,
pe ea încă ninge
albastru cuminte.
mă ai poveste în palmă.

sunt mira de dragoste,
buzele mele, mirese,
aer peste aer,
linişte întinsă în sus.

desfă noaptea la nasturi,
e zi,
strecoară-ţi mâna în sânul cu vise,
apoi vino tu
să nemurim împreună...

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem ţintuit

doar pentru că nu acceptăm
mistica intervenţie a lingurii
în zgomotul nostru,
începem să ne descompunem
în particule intime şi inevitabile,
un fel de derbedei de microni
cu buzunarele sparte
din care cade memoria involuntar.

ştim care e psihoza mesei din bucătărie
fără viaţă personală,
de aceea, terapeutic,
uneori împrumutăm neuroni cu camătă
pentru isteriile anticipate
ale lătratului de meduză.

şi tot mai des facem dragoste
dezordonat de mişto,
cu relativitatea
pe post de cearşaf sau de neîmblânzire.

spune TU...
cum apologia ei de răvăşire
să nu fim vicii ale mai mult ca perfectului,
când ţinem în mâini
bisturie pentru disecţii reciproce
de puls...

în definitiv,
în cutiile ermetice ale frigiderelor,
ceilalţi rămân doar vieţi de trotuar aglomerat,
noi -
ardem spre aur
în athanor.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

copacul cu cămaşă portocalie
îmi spunea
că oamenii-ferăstrău
pot ţine un copac de mână
în mijlocul singurătăţii.

frunzele lui
mi-au atins patru etaje mai târziu
zidurile pe dinăuntru,
el
s-a desfăcut
din blândeţea lui simplă
şi foşnitoare,
sângeram de tristeţe
şi
mi-a depărtat oţelul de trup.

ne-am ţinut degetele
de vorbă,
de dragoste,
simţeam
cum îmi urcă prin vene
păcatul
până la feminin vegetal.

apoi
nu au mai fost
decât lacrimi care zburau
între noi,
între joi repetate
imposibil.

atunci
şi-a deschis
cămaşa portocalie
la piept
şi mi-a zis:
-sânge-mă!

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

o ea.
o măsură indecisă
între creaţie şi creatură.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia e ceea ce îşi face poetul cu inima lui...

aforism de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

e posibil
să te îndrăgosteşti
prima oară
în fiecare zi
de acelaşi om?

gogyohka de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(... minuscul de dragoste)

ni se sărută podul palmelor,
degetele ni se cunosc încet,
falangă cu falangă,
atingere
în atingere,
dans cu aerul,
iar şi iar,
luând istoria tandră de la început.

iubinde,
amprentele noastre se caută,
aşa cum se privesc
două fotografii în ochi.

eşti,
sunt
în gândul sângelui.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

nu am încredere
în
moarte, dimineţi, ape,
dragoste, uşi, pământ,
cana de ceai, cuvinte, aer.
nici în alb.

la gheara de mai sus,
focul
e un gând opozabil.

am încredere în durere,
durerea e ubicuă,
nu-şi trădează creaţia,
nu alege,
arde.

cred,
cred că o s-o fac
afrodisiac natural,
apoi
îi construiesc
o biserică.
din lemn.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mic poem pe două cercuri

azi vom vorbi despre biciclete.
întotdeauna o bicicletă mi s-a părut
o poveste de dragoste.

roata din faţă - ea,
frumoasă cu mers şerpesc,
cerc încrezut şi cochet.
a doua roata - el,
cauciuc golan fluierând
după ea.

tu,
da, tu,
vrei să fim de azi două cercuri
care umblă?

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

gramatică

Gramatica e o femeie care face acordul între respiraţii!

definiţie aforistică de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi

şi o să fim,
dacă am şti
când polii se unesc fără magnet,
peste-un cândva,
luni pline-n plin "a fi"...

şi nu nimic, şi nu ceva,
ci doar un nume
şi-o anume-n neconcret,
prea făr' de legi
şi neconformi
să fim.

şi-o să iubim,
cu zei veniţi din nuştiuundele
unor copaci enormi
de nori,
cu fulgere.

şi o să-mi dori
de dragoste secundele gurii.
iar şoaptele-n vrere de şoapte
vor întreaba sărutul:
- al cui e ecoul acesta ce are
ştiutul buzelor mele
şi-mi loveşte în ele
o inimă? e gustul arsurii?
e simplul?

şi-o să spălăm de minus şi de plus
polii-ntr-o clipă.
şi ce-ar mai fi de spus...
poate iubim...
... noi, zei nebuni, în risipă
de şi,
de-albastru,
de luni...

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

vorbeşte.
vorbeşte despre cum poţi îndoi
cu mâinile goale
cuvântul "oţel"
şi despre cum îi dai forma de gând
a potcoavei.

despre timpul pe care îl extragi
ca pe o buruiană, cu rădăcină cu tot,
din întrebarea "până când?"
ca să dai spaţiu,
să aibă loc vegetaţia spontană a ideilor
să crească, să facă dragoste,
şi din dragoste
să iasă
fructe
aproape nemuritoare.

vorbeşte despre cum
în urma lăsată în ou de inima păsării
ai pus să leviteze o lacrimă,
pentru că tu ştii
că plânsul poate să zboare
până sus în poem.

vorbeşte despre artă
cât ţine eclipsa pământului
mâine.

arta
începe de acolo
de unde alţii,
care (doar) par asemenea ţie,
nu mai ştiu să continue.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

m-am gândit să-mi desenez o casă.
am început cu un scaun,
fiecare om are nevoie
de un colţ de sentiment stabil
pe care să se aşeze când oboseşte
de prea multă închipuire.

apoi am schiţat un pom.
încă nu m-am hotărât dacă va fi un nuc,
peste care să treacă umbrele
spre odihna lor neagră, ascunsă în nord,
sau va fi un altceva,
din care să înfrunzească gălăgios, dimineaţa, vrăbiile...

între timp,
am adormit între cele 4 crengi cardinale
pe care le înfipsesem pe post de structură
în schiţa asta săracă
şi am lăsat desenul să se gândească singur
despre câtă dragoste ar avea nevoie
pentru umplerea încăperii.

când m-am trezit, desenul era gata.
era foarte cald înăuntru,
mirosea a nou
şi a cineva care încă nu venise...

această casă seamănă cu mine, am zis.
stă norocul în ea ca un ou.
sunt un cuib.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimă neagră

Cocoşii sparg liniştea nopţii,
N-am somn.
Inima mea e neagră, neagră.

Zorile îmi bat în fereastră,
N-am somn.
Inima mea e neagră, neagră.

Amiaza e bălaie,
N-am somn.
Inima mea e neagră, neagră.

Se apropie asfinţitul roşu,
N-am somn.
Inima mea e neagră, neagră.

Singur, în miezul nopţii, vorbesc,
N-am somn.
Inima mea e neagră, neagră.

Cocoşii sparg liniştea nopţii,
N-am somn.
Inima mea e neagră, neagră.

Zorile îmi râd în fereastră.
N-am foame, n-am sete, n-am somn.
Inima mea e neagră, neagră.

Inima mea e mereu neagră, neagră.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

astfel,
călcând în timp alb,
vin cerbii, călugări ai pădurilor,
şi-ngenunchează în faţa ta,
Ţară.
munţii şi fluturii tăi
îţi vin înainte,
istoria, cântecul şi apele,
în rugă.

spală-ţi inima, Ţară,
fă-ţi trupul curat,
căci pe el vor merge
copiii de cerb,
copiii de munţi,
copiii de fluturi,
copiii de ape,
copiii de cântec.

e timpul, Ţară,
să vezi
cum ţi se-nchină dumnezeu
la icoană.

fii nevinovată marie,
în pântecul tău,
Ţară,
sunt îngeri nenăscuţi.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!