O, norocoaso

ce distinsă e ora plutindă sub care te afli
cu extremele zâmbetului ce dau în aripi
şi te împing razelor ruşinoase de amurg
ori nesfârşitului sugestie la întâmplare-n burg.

ce norocos e cerul că se lasă pe tău umăr
cu resemnări de seară, cu spaţiu-n număr,
cu toată răsărirea sentimentului în cristale
şi gând îndoit pe aroganţa genelor egale.

o, şi pasu-ţi triumfal înaintea aurorei încordare
întoarce întârzieri-n roze şi-n glasul mângâiere
şi meşterii ce au închis mişcări treze prin statui
împing toamne să plece din remuşcările arămii.

o, norocoaso, tu ce pe braţ găzduieşti lumină,
însingurării farmec să-i prelungeşti ora vină...
tu, extaz senzual-n răspărul sonorului de frunză
ori în zbaterea ceramicii aciuată-n roşia-ţi buză.

o, tu, suflet înalt prins în capcana vântului gri...
nici stâncile cu privirile scurse nu te mai pot opri
nici ovalele tăceri cazate de civilizatele tale mâini
pe această îndrăgostire în asemănarea celei dintâi.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele ce nu dau sufletului nici măreţie, nici sentimentul siguranţei, nici linişte, ci dimpotrivă, îi stârnesc trufia, orgoliul, aroganţa, sunt forme ale răului;înspre acestea ne împing întâmplările vieţii: aşadar, nu sunt forme ale binelui.

citat din Posidonius
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Canicula

Împrăştie eventaie oful din mine
s-au lăsat peste ţară lungi aripi cu mâini
mari şi subţiri se-ntind multe fire
scânteiază prin ele fulgere
de te miri.
În valuri căldura se retrage în umbre
Sufocată de dragostea luminii fierbinţi
Izvoarele seacă dezgolite-n uimire
O noapte se lasă în adâncuri de munte
Neştiută nici chiar luminatelor minţi.
Şi crapă cămăşi neputând să îndure
Ferecare de nasturi
Noroiul din glugi
Schismată cămaşă pe fire.
Prin pomi evantaie o împing mai aproape
Prin zăbrele de garduri – răsfirare de mâini
Îşi oftează tot cerul fierbintele patimi
În evantaiele lumii
Uitând de cuvinţi şi de datini.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puieţi...

Am plantat,
Puieţi de timp,
Din care
Răsărit-au ani.
Au fost şi sunt,
Nu pot să-i schimb,
Nici în aur,
Nici în bani.
Zdrobesc timpul,
Secundă de secundă,
Împing viaţa,
Înainte
Pentru a fi
Cât mai fecundă.
Zdrobesc timpul,
În morile de zile,
Plămădind viaţa,
Cu evenimentele,
Mobile.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitarea

... am un volum de versuri mai blajin
decât cel mai cumplit şi veşnic chin
şi uneori îl mai deschid să răsfoiesc
prin amintiri, prin veşnicii, prin pământesc

sorb din nectarul dulcilor poezii
în care nici nu eşti nici n-ai să fii
şi-n care te-am iubit de-atâea ori
cum n-au iubit nici stele, nici fiori

apoi, închis total îl pun la loc
pe poliţa dulapului de foc
şi iarăşi uit şi cine sunt şi unde plec
pe lângă geamul tău de ce mai trec...

poezie de Iurie Osoianu (17 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Re)cunoaştere de seară

Iubita mea, când vină dăm pe ceasul
În care pe pământ ne-am cunoscut
Şi blestemăm, plini de regrete, pasul
Pe care într-o seară l-am făcut,

Hai să ne-ntoarcem în acelaşi loc
În care ochii tăi şi ochii mei,
Necunoscuţi, ne-au pus la inimi foc
Şi hai să nu ne mai cunoaştem! Vrei?

Nu locul e de vină, draga mea,
Nici ora sau cunoaşterea puţină,
Ci sufletele care n-ar putea
Nici în acest amurg să se abţină

Să se îmbrăţişeze cu iubire,
Trecând peste ce nu cunoaştem noi:
O veşnicie de la despărţire,
De când, în loc de unul, suntem doi.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul de-apoi

În cer,
Bate ora de bronz şi de fier.
Într-o stea
Bătu ora de catifea.
Ora de pâslă bate
În turla din cetate.
În ora de lână
Se-aude vremea bătrână
Şi se sfâşie
Ora de hârtie.
Lângă domnescul epitaf
Bate glasul orei de praf.

Aznoapte, soră,
N-a mai bătut nici-o oră.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă tu nu ai mai fi...

Dacă azi nu te-aş cunoaşte
Curcubeul ar fi gri,
Toate stelele albastre
Ar muri prin galaxii.

N-ar mai fi pe cer nici soare,
Ar fugi să se ascundă,
Timpul s-ar opri în mine,
Mi-ar fura orice secundă.

Dacă tu nu mi-ai mai spune
Într-o zi nici un cuvânt,
Aş fi rătăcit prin lume
N-aş mai şti nici cine sunt.

Te-aş păstra în mine însumi,
Aş fi numai tu în gând
Mi-ai fi zâmbet şi lumină
Peste ochii care plâng.

Dacă tu nu ai mai fi,
Azi te-aş creiona din îngeri
Şi mi-aş scrie în destin
Viaţa ca un zid de plângeri

Aş rescrie definiţii
Pentru tot ce-nseamnă dor
N-aş mai şti, n-aş înţelege
Ce semnifică amor.

Dacă n-ai mai vrea să vii
Pe-al meu toc, din calimară,
Aş rescrie-n amintiri
Chipul tău seară de seară.

Te-aş reda în stropi de vise
Printre rânduri, în poveşti
Şi-ar fi filele aprinse
Doar de-un gând, în care-mi eşti...

poezie de Daniel Leonard Moraru din Din suflet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturisire

Azi nu mai simt pustiul din ultimile veri,
Din toamnele trecute, din ierni, din primăveri.
Îmbrăţişând tot cerul şi tot ce e sub soare,
Mă liniştesc în frunze, lumină şi culoare.

La gând răzleţ dau aripi şi mă confund cu zarea,
Nici "mâine" nu există şi nu-i nici aşteptarea,
Păstrez această clipă, o strâng cu bucurie
Şi o aşez cu grijă-n albastra veşnicie.

poezie de Iulia Comaniciu (1 ianuarie 2014)
Adăugat de Iulia Comaniciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că

femeie nu te iubesc din pricină că ai fi frumoasă;
te iubesc pur şi simplu că ai genunchiul rotund
şi că tu eşti de iubit.
că ai pulpă ce mă conduce în ovalele ierbii luxoasă,
că surâsul tău răpeşte oricând
strălucirea la care poate râvni orice înger
de înălţime sau afund.

poate pentru că mi-ai îmbrăţişat gândul
şi ai ştiut să mi-l dansezi pe tâmplă
cum şi pe câmpia frunţii dată-n toamnă.
ştiu, că nici tu nu eşti scutită de moarte,
asta ştiu...
indiferent că porţi înseninări după tine
ori că vremea în noi ţese sensuri cronofage
şi transformăm şoapta roz în negrul urlet.

poate pentru că mi-ai vorbit
despre despărţirile ondulatorii uneori
şi prin braţul tău slăbit de îndrăgostiri
ai lăsat neantul să-ţi vină,
să-ţi salveze celula în viaţă înecată.
chiar albastrul acela ce colcăie prin stufării de stele,
de îngeri degustat, să te umple l-ai lăsat.

şi încă mă mai întreb, cum mai este şi asta
că de câte ori planeta te răstoarnă
tu stai cu capul pe cer într-una....
cu rochia aia albă din care-ţi scurge goticul ecou
şi cu oarba furie a gurii de-a muşca indecenta iubire,
de-a binelea dată în materie.

o, doamne ce minune!
cursul de viaţă să-l porţi sub braţ
zi de zi, în fiecare clipă
oricând putut fi divulgat şi de ţipătul naiv de goarnă
ce tinde să lărgească a noastră viaţă în frică.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel în burg

Se lasă seara peste burg,
Răsună clopotele-n turle,
Măsoară zilele ce curg
În sacul vremii ce se umple.

Din foişoare, cu vechi surle
Oştenii la vestiri recurg;
Se lasă seara peste burg,
Răsună clopotele-n turle.

În zorii zilei şi-n amurg
Sfinţenie este şi în gherle,
Căci a venit un demiurg,
Ca să prefacă piatra-n perle,
Se lasă seara peste burg.

rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E ORA CÂND BĂTRÂNII IES PE TROTUARE (Rubayat)
E ora când bătrânii ies pe trotuare
Cu plasele în mâini ori duşi în cărucioare,
Mergând la târguieli sau pur şi simplu
Îşi fac gimnastică la mâini şi la picioare.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi...

Dă-mi tot amarul visurilor tale
Şi-ntreg noianul orelor pustii,
Dă-mi tot buchetul florilor ce-s rare,
Floarea de colţ din munţii vineţii.

Dă-mi tot ce eşti şi tot ce ai în tine,
Deşi totul mi-ai dat, cu mult mai vreau,
Să-mi dai dulceaţa razelor senine
Din tot nectarul lor şi-al tău să beau.

Dă-mi raza ta să-mi lumineze raza,
Şi-ntunericu-mi în al tău el se vrea,
Iar ochii tăi ce-s în amurg cu seara
Pe cerul meu sunt ca o dublă stea.

Dă-mi gâtul tău să îl acopăr cu-n sărut,
Pe buzele-ţi să-mi aflu alinare,
Din ploaia ta în ploaia mea mărunt
Aud un pas ce vine dinspre soare.

Dă-mi marea ta s-acopere pe-a mea
Şi-n mâna ta să fiu o crizantemă,
Eu vreau ca infinitu-ţi să mă vrea
Dintr-un şir lung, eu, cea dintâi dilemă.

Din visul tău dă-mi ca să pot visa,
Dă toată noaptea ta nopţilor mele,
Şi ceartă-mă cu mângâierea ta
Ca suferinţa şi durerea să le spele.

Dă-mi glasul tău în nerostirea mea,
Şi cântul dă-mi-l, să îmi fie-aproape,
Din focul tău, dă-mi simplu - flacăra
Ce nu se stinge-n ale mele ape.

Dă-mi genele-ţi cu totul să le sorb
Şi-n mine să le duc cât mai departe,
Şi dă-mi dorinţa, ca vederea unui orb,
Alungă stresul liniştei deşarte.

Dă-mi sufletul în sufletu-mi ce-ţi cere,
Din perna ta în perna mea cu iasomie,
Şi-n mult prea mult râvnita-ţi adiere
Dă-mă pe mine toată, trup şi suflet – ţie.

poezie de Adriana Buzoianu
Adăugat de Monalisa Secu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul întâiului mai

În gând, am sărutul dintâi
Şi-n braţe te strâng ca atunci
Când vreau o privire s-arunci
Spre cel ce a vrut să-i rămâi.

Probabil pe buze mai ai
Uimirea din primul sărut
Ori zâmbetul ce mi-a părut
Chemarea-n tărâmuri de Rai.

Să-ţi gust din uimire un strop,
Mi-ar fi ca intrarea-ntr-un vis
Cu noi sub ninsori de cais
Şi-n jur inorogi în galop.

Să-ţi fur şi din zâmbet un pic,
Mi-ar fi pentru suflet balsam
Şi miez în credinţa că am
Preaplinul din vastul nimic.

Te-alinţi şi în braţe-mi rămâi
Ca-n timpul aceluiaşi mai
Din care şi astăzi mai ai
Un gând cu sărutul dintâi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul tău

Muzica cea mai frumoasă,
este glasul tău.
Zâmbetul tău,
îmi înseninează sufletul.
Norii fug din,
calea zâmbetului tău
trandafiriu,
şi soarele se bucură,
zărindu-l.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl nostru

nu e rău fără bine şi nimic fără tot
şi nici zile senine fără - of, nu mai pot
nu e alb fără negru nici zăpezi fără ploi
şi nici haos integru şi nici voi fără noi

nu există iubire fără chinuri şi dor
nici nu poţi nemurire semăna pe ogor
tot ce trece se trece din deşert în abis
ca căldura în rece şi ca somnul din vis

nu se poate opri nici o clipă pe loc
şi nici omul feri între ape şi foc
tot ce vine de sus se aşterne pe jos
şi la câte s-au spus şi la câte s-au scos

stai de strajă mereu între spaţiu şi timp
când la soarele tău când la propriul nimb
şi mai stai aşteptând resemnări de destin
între propriul gând şi azurul senin

că vor trece în zbor miriade de ani
prin galactici ce mor şi ne lasă orfani
Universul din tine în rafale de jet
cu viteză luminii se va stinge încet

va rămâne doar vid şi nimic în nimic
nici solid nici lichid şi nici mare nici mic
vei rămâne doar tu şi cu tine doar eu
între da şi-ntre nu - Tatăl tău, Tatăl meu...

poezie de Iurie Osoianu (14 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi!

Nu poţi amintirea oricum, s-o arunci,
Nici vorbele tale, nici clipa de-atunci,
Nici lacrima grea pe chipul tău plâns,
Nici braţele tale cu care m-ai strâns!

Nimic din ce-a fost rămase în mine,
Pe care destinul le leagă de tine.
De-aceea alerg prin timp înapoi,
Cu tot ce înseamnă o lume din noi.

Şi întind al meu braţ, încerc să te prind,
Aievea de-ai fi, să nu mă desprind,
Imagine dulce te-apropie-ncet,
Pe drumul de seară cu-amurg violet.

Când gândul mă-aleargă pe-ntinderi de ape,
Iar chipul tău galeş se-aşază pe pleoape.

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te finisez

Te conturez cu un cărbune
Pe-o pânză albă de destin,
Când visele nu pot a spune
Reversul timpului... hain.

Te conturez... cu răsuflarea
Alunecînd spre-acel abis,
La ora când despică marea
Eternul univers... deschis

Te haşurez... nedefinită,
Punând răbdare-ntre tăceri,
Tot aşteptând a-mi fi iubită
Şi dintre toţi... să mă preferi.

Te haşurez... c-o mângâiere
Răscolitoare şi plăpândă,
Cu un sărut dulce de miere
Ce a uitat, să se ascundă.

Te finisez... abia-nspre seară
În altă formă... şi-n alt sens,
Găsit într-un mulaj de ceară
Şi în acest amurg... imens.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te finisez

Te conturez cu un cărbune,
Pe-o pânză albă de destin,
Când visele, nu pot a spune
Reversul timpului hain.

Te conturez... cu răsuflarea
Alunecînd... spre-acel abis
La ora când despică marea
Eternul univers... deschis

Te haşurez... nedefinită
Punând răbdare-ntre tăceri,
Tot aşteptând a-mi fi... iubită
Şi dintre toţi să mă preferi.

Te haşurez... c-o mângâiere
Răscolitoare şi plăpândă,
Cu un sărut de dulce miere,
Ce a uitat, să se ascundă.

Te finisez, abia-nspre seară
În altă formă... şi-n alt sens,
Găsit într-un mulaj de ceară
Şi în acest amurg... imens.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă nuanţelor de gri

E cerul gri şi plouă-n noi,
Ascunse în tăceri sunt toate,
Copacii-s trişti, copacii-s goi,
E poate cea mi lungă noapte.
Noaptea în suflete se lasă
Şi sub copacii adormiţi
Se-ntorc bătrâni, se-ntorc acasă,
Mai tineri şi mai fericiţi.

E cerul gri şi plouă-n noi
Sub pelerinele de negru.
Şi plângsub pleoape, plâng şi ploi
Din cerul de un gri integru.
Ne dor tăcerile... Deodat'
În noi o flacără se-nalţă
Şi visul iar s-a-mbujorat
Căci prinde iar speranţa viaţă.

Ascunse în tăceri sunt toate
Şi lumea parcă a adormit,
Dorm somn de veci sub ramuri moarte
Lumini ce-n noi au încolţit.
Pe cer, de-acum nu mai sunt stele
Şi sub o pătură de nori,
Dorm toate visurile mele,
Dar ştiu că vor renaşte-n zori.

Copacii-s trişti, copacii-s goi
Şi doliu peste tot se lasă.
Noi, în tăcere, numai noi,
Ne vom întoarce iar acasă.
Cobori pe treptele de gri
Quasar înveşmântat în ceaţă
Pe sub apusuri viorii
Să zbori, cu fluturii învaţă!

E poate cea mai lungă noapte –
Un şal pe umeri s-a lăsat,
Nu se-aud clopote, nici şoapte
Şi-atunci mă-ntreb ce s-a-ntâmplat.
Şi încolţesc tăceri în mine
Şi sufletul îmi e rănit,
Tăcerile îmi sunt străine,
Trec aripi gri prin infinit.

Noaptea în suflete se lasă
Şi trec pe ceruri păsări gri,
Voaluri gri mă poartă-acasă
Înspre nopţile târzii.
Plânge griul pe ogoare,
Grâul, gri în spicuri creşte,
Apoi cade-n ploi, din soare
Şi-n poeme încolţeşte.

Şi sub copacii adormiţi
Dorm frunze gri. Gutuie coaptă
Se-aprinde-n mine. Voi sluji
Această noapte-mparfumată.
Alai de gri... s-a înnoptat...
Un petec gri de cer, apune
Şi plouă pe un gri asfalt
Cu gri stelar şi-nchinăciune.

Se-ntorc bătrâni, se-ntorc acasă,
Nor timpii în târziul ceas.
Îmi este viaţa mai frumoasă,
Feştila,-n gri muiată,-a ars.
Şi griul iar se risipeşte
În pure primăveri de vis,
Caisul deoată înfloreşte
Şi plouă floare de cais.

Mai tineri şi mai fericiţi,
Bătrâni se-mbracă-n haine grele,
Cu paşii mici şi şerpuiţi,
Coboară drumuri de mistere.
Se pierde griu-n rubiniu,
Speranţa încolţeşte-n noi,
Copaci de gri s-au scuturat
Şi nu mai sunt atât de goi.

Mai tineri şi mai fericiţi
Se-ntorc bătrâni, se-ntorc acasă
Şi sub copacii adormiţi
Noaptea în suflete se lasă.
E poate cea mai lungă noapte,
Copacii-s trişti, copacii-s goi,
Ascunse în tăceri sunt toate,
E cerul gri şi plouă-n noi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umanizare

Castelul tău de gheaţă l-am cunoscut, Gândire;
Sub tristele-i arcade mult timp am rătăcit,
De noi răsfrângeri dornic, dar nici o oglindire
În stinsele-i cristale ce-ascunzi nu mi-a vorbit;
Am părăsit în urmă grandoarea ta polară
Şi-am mers, şi-am mers spre caldul pământ de miazăzi,
Şi sub un pâlc de arbori stufoşi, în fapt de seară,
Cărarea mea, surprinsă de umbră, se opri.

Sub acel pâlc de arbori sălbateci, în amurg
Mi-ai apărut – sub chipuri necunoscute mie,
Cum nu erai acolo, în frigurosul burg,
Tu, muzică a formei în zbor, Euritmie!

Sub înfloriţii arbori, sub ochiul meu uimit,
Te-ai resorbit în sunet, în linie, culoare,
Te-ai revărsat în lucruri, cum în eternul mit
Se revărsa divinul în luturi pieritoare.
O, cum întregul suflet al meu ar fi voit
Cu cercul undei tale prelungi să se dilate,
Să spintece văzduhul şi – larg şi înmiit –
Să simtă că vibrează în lumi nenumărate...

Şi-n acel fapt de seară, uitându-mă spre Nord,
În ceasul când penumbra la orizon descreşte,
Iar seara întârzie un somnolent acord,
Mi s-a părut că domul de gheaţă se topeşte.

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!