Balada celui mântuit
I
A fost odată, ca niciodată,
Pe-un drum de țară, lâng-un copac
Și o fântână abandonată,
A fost odată un om sărac.
Avea o casă ca vai de lume,
O barbă rară și-un trup firav;
Când avea sare, n-avea legume,
Când avea pâine, zăcea bolnav.
Trecură anii și omul nostru,
Văzând că n-are nici un noroc,
Voind pesemne să-și schimbe rostul,
C-un sac în spate, o luă din loc.
Ce faci, vecine, întreabă unul,
Luna trecută credeam că mori...
Eu? Plec în lume să-mi port suspinul
Și nu vreau aur, nu vreau comori;
Dar uite-ntr-una un dor m-apasă,
Îmi umple pieptul și nu-nțeleg:
Intru pe ușă și-mi caut casă,
Mă uit la mine și nu-s întreg...
Și eu, vecine, pățesc ca tine
Ades mă tulbur și mă gândesc,
O deznădejde intră în mine,
Respir și umblu, dar nu trăiesc.
Mă prinde-adesea fiorul rece,
O fi o boală, ce pot eu ști?
Mai iau o țuică, da' tot nu-mi trece,
Însă matale, dacă mai vii,
Poate ai leacul și-mi spui și mie,
Poate-i vreo plantă, să-mi fac un ceai,
Poate-o pastilă, vreo alifie
Ești om de treabă, știu c-ai să-mi dai.
II
Porni săracul, vuiau copacii,
Țipau prin codri păsări de pradă,
În bălți mâloase săreau brotacii,
În noapte, hiene veneau să-l vadă.
Ce faci, om singur, părea că-n treabă
Flegmatic, vântul ce-l însoțea;
La vârsta asta n-ai altă treabă?
Te-ntoarce-acasă că-i lumea rea.
Îți zic de bine, șoptea și ploaia,
Ești ud, iar mâine e și mai grav
Te lasă vântul, te ia văpaia,
Arșița-i mare, tu ești bolnav.
... Mergea săracul și lacrimi grele
Brăzdau obrajii de pergament
Ziua sub soare, noaptea sub stele...
Dar într-o noapte se-opri atent:
Ce cântec straniu străbate zarea
Și-a lui chemare cum m-a străpuns!
Parcă deodată la întrebarea
Încă nepusă, el mi-a răspuns.
De parcă-n beznă simți o lumină
Ce-ți vine-n minte și-ți bate-n piept;
Iar mintea-ți cântă, inima-i plină
De ceva dulce, și blând, și drept.
Poate mă știe cel care cântă,
Că eu pe dânsul nu cred că-l știu
Dar viața-ntreagă el mi-o cuvântă,
Ce sunt acuma, ce pot să fiu.
Să merg acolo, uite-o lumină,
Cred că-i o casă, n-o fi om rău!
Da, se zărește sus, pe colină
Și poate-mi spune secretul său.
... La casa veche, fără de poartă,
Întins pe prispă, sta un bătrân;
Cânta un cântec despre o soartă
Ce-o are omul, lâng-un Stăpân.
Stăpân puternic, plin de iubire,
El știe totul, totul i-al Lui,
În El nu-i umbră de amăgire,
În El ești liber, de te supui.
Din bezna nopții ascultă luna
Și-abia respiră mirat săracul;
Ar spune-o vorbă, n-are niciuna
Și-n iarba-naltă își lasă sacul.
Mai trece-o clipă, sau poate zece,
Sau poate-o mie, o viață-ntreagă;
De-aicea n-are cum să mai plece
Căci vrea să știe, să înțeleagă:
Tu, om departe de orice stare,
Bătrân cu plete lungi, colilii,
Ți-e fericirea atât de mare?
Ești om ca mine, de unde vii?
De unde-i pacea ce te-nconjoară?
Te uiți la mine, deloc mirat
Și stai aicea, cântând afară,
Parcă pe mine m-ai așteptat...
Zâmbi bătrânul și se ridică
Cu pas nesigur și tremurat
Și-n odăița din casa mica
Pe omul nostru l-a invitat.
"Dar sărăcia-i la ea acasă,
Gândi săracul în sinea lui,
O carte mare ce stă pe masă
Și-o haină veche ce stă în cui.
Și uite-acuma ia cartea-n mână,
Ce-o vrea să-mi spună? Mai bine plec..."
Dar gazda-i face semn să rămână
Și, stând de vorbă, orele trec.
III
Află săracul atât de multe
Și-atâtea doruri s-au ostoit!
Întreaga viață ar sta s-asculte
Dar are-o treabă de-ndeplinit...
Te-ntorci acasă? întreabă vântul,
Ai tăi se-așteaptă să fii răpus;
Mergi dar în pace și dea Preasfântul
Să înțeleagă ce le-ai adus!
Șoptește ploaia: E vai de tine,
Ești tras la față și-mbătrânit.
Te-ajute Domnul, căci se cuvine
Să spui la alții din ce-ai primit.
IV
... Lângă fântâna abandonată,
Lângă copacul bătrân de ani
Răsun-un cântec despre un Tată
Fără de moarte, fără orfani.
În casa veche, ca vai de lume,
Intrau trei raze pe-un ochi de geam;
Cătați, pesemne, ceva anume,
Le spuse-o mierlă ce sta pe ram.
A, da, surato, de unde vine
Această pace, cum l-a găsit?
Nu-i el săracul plin de suspine,
Ce are-acuma de-i fericit?!
Răspunde mierla: Of, raze blânde,
El cântă-ntr-una și e vioi;
Iar pacea asta, știm noi de unde,
Îl face vesel ca un mierloi.
Sub cer de vară se-opresc la poartă
Un copilandru și tatăl lui:
Uite, sărmanul, ce tristă soartă,
S-a-ntors acasă puțin cam șui.
Nu știu ce crede, mai spuse tatăl,
Că unde merge, parcă sunt doi
Și cântă-ntr-una, și-i vesel, iată-l:
E om, măi frate, nu cintezoi!
Convins că știe ce-i după moarte,
Vorbește-ntr-una de Dumnezeu
Și de păcatul ce ne desparte
De Raiu-n care trăiești mereu.
Ia Biblia-n mână și povestește
Despre Hristosul care-a murit,
Apoi se uită, parcă-L zărește...
E clar: sărmanul, a-nnebunit.
Eu știu că lumea a fost creată,
Am și credință, dar cu măsură;
Nu poți fi mistic și ziua toată
Doar despre asta să dai din gură!
Se-oprește fiul în loc o clipă:
Știi, dragă tată ce-am auzit?
Că boala asta e ca o gripă
Aseară altul s-a-mbolnăvit.
Și-acuma are și nea Ilie
Atâta pace!... Eu, ce să spun?
Dacă aceasta e nebunie,
Aș vrea, tăicuță, să fiu nebun...
poezie de Viorica Mariniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre viață
- poezii despre noapte
- poezii despre muzică
- poezii despre copaci
- poezii despre boală
- poezii despre pace
- poezii despre moarte
- poezii despre medicină
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Fiul cel mai mic
Odată o pildă Domnul nostru-a spus
C-un om bogat ce avea doi fii
Dar fiul cel mai mic s-a dus
Să bată-n lumea mare doar câmpii
Iar fiul cel mai mare la casa părintească
Rămas-a să lucreze pe-al tatălui ogor
Cu muncă și cu sârg viața să-și trăiască
Acasă dar clădindu-și prin muncă-un viitor
Și fiul cel mai mic averea și-a pierdut
Cu fetele stricate și oamenii cei răi
Sărac curând ajunse și-un om necunoscut
Căci a călcat porunca de la părinții săi
Și-a fost lovit amar de atâta sărăcie
Căci el ajunse la porci îngrijitor
Chiar el ce-odată avese atâta bogăție
În zdrențe ajunsese ca orice cerșitor
Însă prin neagra noapte un glas el auzi
Întoarce-te acasă căci tatăl tău te așteaptă
Și el la sânul lui din nou te va primi
Căci el e atât bun și tatăl tău te iartă
Și iată dar băiatul spre casă a plecat
Iar tatălui îi spuse ceva că fiu-i se va-ntoarce
Și tatăl lui nerăbdător mereu l-a așteptat
Acasă dar voind ca să-l primească-n pace
Când iată dar pe drum venea din depărtare
Un chip necunoscut creștea și tot creștea
Când tatăl îl aștepta cu atâta nerăbdare
Căci pe băiatul lui acasă din inimă-l voia
Și iată chipu acela mai mare și mai mare
Cine-o fi oare or" n-o fi chiar băiatul meu
E el și se avântă deodată-n alergare
Și-n brațe îl cuprinse chiar pe băiatul său
O fiul meu o fiul meu ce mare bucurie
Iar să te revăd acasă c-ai venit
O să te îmbrac ca fiu și-o să-ți dărui o mantie
O fiul meu o fiul meu iubit
Eu nu sunt vrednic ca numele să-ți port
Șoptise fiul cel mai mic cu atâta întristare
Dar tu ești fiul meu și eu îți dărui tot
Căci dragostea mă arde cu atâta frământare
Aduceți haina cea mai bună pentru al meu băiat
Și puneți-i inelu-n deget căci astăzi îl primesc
Se-ntoarce fiul meu acasă și atât m-a bucurat
Căci dorul azi mă face mai mult să îl iubesc
A fost pierdut dar s-a găsit și iată-l lângă mine
S-a-ntors băiatul meu acasă și eu în sărbătoare
Iarăși îl primesc căci nu e orișicine
E mare bucuria o vai e atât de mare
Dar fiu ce rămase acasă rămăsese-n curte
Nu vrea să intre-n casă căci tatăl l-a primit
Pe fiul cel mai tânăr ce nu voi s-asculte
Și-averea lui întregă el și-a prăpădit
Doi oameni iată în față ni se arată
Fiul cel mai mare în casă ce-a rămas
Dar inima lui crudă pe fratele nu-l iartă
Și nu-l mai vrea în casă nici măcar un popas
Și fiul cel mai mic ce-acum el s-a întors
Din nou la tatăl său și care l-a crescut
Dar nu mai vrea nimic căci iată e pe dos
Știe că averea praf el a făcut
Eu văd în fiul cel mai mare îl văd pe Israel
Iar fiul rătăcit neamurile care
Își văd distrusă viața și-l vor pe-al vieții Miel
Căci vor ca să se scape de moarte și pierzare
Fiul cel mai mic la tatăl s-a întors
Și astfel fu găsit din plin de tatăl său
Dar fiul cel mai mare era neserios
Deși era acasă era în sine rău
El nu vedea iubirea și n-o înțelegea
Trăind dar în belșug și fără suferință
Tot că-i aparține lui însuși el vedea
Și nu-i păsa nicicum de-a fratelui ființă
El nu privea prin Duhul ci numai doar prin fire
Vroind să aibă totul vroia numai avere
Cum fratele mai mic odată în neștire
Așa gândi odată firea doar cum cere
Tatăl Cel din ceruri vrea să ne desprindă
De tot ce avem aicea averi și chiar comori
În El să ne încredem viața-ni să depindă
De-a Sale slăvi din ceruri și nu de-ai firii zori
Și nu dar de pământ de bunuri și averi
Ci doar de Fiul Lui Isus pe veci să fim legați
Căci El este Lumina ce ne-a adus de nicăieri
Și ne-a luat cu Sine să-i fim pururea frați
31-10-2019 mănăștur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre avere
- poezii despre sărăcie
- poezii despre prezent
- poezii despre lumină
- poezii despre bucurie
- poezii despre bogăție
- poezii despre încredere
Joey: Știi, voiam să tac și să te las să pleci. Dar nu aș fi eu. Ar fi ca într-un film de Merchant Ivory unde oamenii suferă în tăcere, iar tu ar trebui să fii atât de impresionat de cumpătarea lor. Îmi pare rău, dar la naiba cu asta. Prietenul meu cel mai bun din toată lumea pleacă mâine și o mare parte din mine vrea ca el să rămână. Așa că sper să nu mă urăști.
Dawosn: Nu aș putea să te urăsc niciodată, Joey. Nu că nu aș fi încercat asta.
Joey: Ultimii doi ani au fost o adevărată telenovelă. Dar nu i-aș da înapoi, nu aș șterge nimic, dar... Mă bucur că s-a terminat. Pentru că îmi place cum stau lucrurile acum. Viața mea fiind mereu o glumă nesărată, acum că lucrurile merg bine... tu pleci.
Dawson: Jo, dacă aș crede măcar pentru o secundă că ar fi decizia corectă, aș rămâne, dar este timpul să plec. Este timpul ca eu să ies din camera asta și este timpul ca tu să descoperi cine ești fără noi. Capitolul acesta s-a încheiat, Joey. Simt asta.
Joey (cu lacrimi pe obraji): Crezi în magie? Eu nu credeam. Cum aș putea? 13 ani, mama ta moare. Și totuși mai speri în ceva magic, ceva care să facă totul mai bine. Dar nu se întâmplă așa și te uiți la tatăl tău care nu e în stare să-și învingă punctele slabe. Fără abracadabra în cazul acesta. Și apoi mai e Pacey. Orice magie a fost între noi s-a terminat, nu-i așa? Dar apoi mai ești și tu. E o dovadă că există cineva acolo care se gândește la mine. Prietenul meu care a fost mereu alături de mine. E magie curată. Cred că e doar un mod lung și tărăgănat de a-ți spune că o să-mi fie dor de tine, Dawson.
Dawson: Și mie o să-mi fie dor de tine, Joey.
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre timp, citate despre viitor, citate despre victorie, citate despre viață, citate despre umor, citate despre tăcere, citate despre superlative, citate despre sfârșit sau citate despre secunde
Iubita - în straie albastre
Iubito, chiar de tu nu ești cu mine,
Eu sunt și-n vis și-n lumea ta - cu tine.
Acolo unde, tu, îți îndrepți pasul,
Eu te urmez cu inima, cu glasul.
De ești acasă, sunt cu tine acasă
Și aș vrea să plec, dar ochii-ți nu mă lasă
Căci ochii tăi îmi țintuiesc privirea,
Atât de-aprins, încât, mă pierd cu firea.
Când ești plecată, dusă, prea departe,
Mi-e inima-nghețată, ca de moarte.
În noapte, te visez în straie-albastre
Cum zbori, cu mine-alături, printre astre.
Cătând, de zor, în galaxia vastă,
Să-aflăm pe unde-așteaptă steaua noastră
Să adăstăm pe ea în veșnicie
Doar noi s-o locuim, stând în pustie
Pe-un câmp albastru precum îți e straiul
Căci, pentru noi, acolo ar fi raiul.
Deasupra, alte stele, să păzească,
Iubirea noastră să nu lâncezească.
... Când mă trezesc, căzând, parcă-n abisuri
Și știu că ești și-n lumea mea și-n visuri
Mă sfâșie, așa, un dulce bine
De parcă-ai fi în mine eu în tine.
Și, beat de tine, țintuiesc tavanul
Și nu-mi mai pasă cum va trece anul
Căci tu îmi umpli zilele și ceasul
Și plin de bucurie-mi cântă glasul
Un cântec, ce n-a fost compus, vreodată,
De nimeni doar de inima-nfocată,
Ce bate, vajnic, pieptul să mi-l spargă -
Să fugă-n pieptul tău, în lumea largă
Acolo unde, tu, stând la fereastră,
Visezi, înveșmântată-n haină-albastră.
Privind copacii, încărcați de floare,
Cum râd la tine și cum râd la soare.
Când un suspin, ușor, din piept îți scapă
Din ochii tăi ochii-mi se adapă.
Dar setea lor de tine-n loc să treacă,
Mai aprig îi aprinde și îi seacă.
Iar gurii mele de nu-i stingi pojarul
O seacă repede și-adânc amarul.
Iubita mea-mbrăcată-n strai albastru
Tu ești pe cerul vieții mele astru.
Hai, lasă-ți gândurile ca să zboare
Spre mine și-amândoi, privind la soare
Să fim o pură, limpede privire,
Fără apus și fără amintire.
Și-n vis, să fim niște păsări măiastre
Zburând prin galaxie, printre astre...
Că-n lumea asta nu ne aflăm rostul
Așa că, hai, cu mine-n raiul nostru...
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre visare, poezii despre stele, poezii despre astre, poezii despre albastru, poezii despre zile sau poezii despre zbor
Micul vânător
Spunea Mihnea către câine:
- "Tare sunt voios, măi Pik!
Uite-ți dau un os și pâine,
C-am să merg cu tata mâine
Și cu tine merg, măi Pik,
Nu-mi mai trebuie nimic;
Am o pușcă-adevărată,
Am și sac de vânător,
De s-ar face "mâini" odată
Să-mi văd pușca încărcată
Și să văd și eu cum mor
Păsărelele din zbor...
Va muri vreuna oare
Când oi da cu pușca? - Dar
Am să stau să vad cum moare?...
Că eu plâng, mai Pik, și-mi pare
C-am să plâng și-acuma chiar.
Plâng, dar mama-i vinovată
Că tot spune că-i păcat,
Ce, nu știi? a plâns odată
Pentru-o pasăre-mpușcată
Și pe tata l-a certat
Că spunea că nu-i păcat...
Dacă spune tata, poate
Că-i așa cum spune, dar
Bine-ar fi, măi Pik, de toate
Păsărelele-mpușcate
Ar putea să-nvie iar...
Dar atunci la ce-ar fi bune
Gloanțe și alici și puști
Daca-n sac nu ai ce pune
Când te-ntorci -? atuncea, spune,
Pentru ce să mai împuști?
Și cum mergi cu sacu-n spate
De n-ai gând să-mpuști nimic,
Și ce sac mai am eu, frate,
Și ce haine încheiate
Cu butoni ce nu se stric'
Că-s de corn de cerb, măi Pik.
Ai să vezi tu mâni ce bine
Îmi sta mie vânător,
Merg cu tata și cu tine
Și-au să spuie toți de mine:
- "Ce mai pui de vânător!"...
Pui de vânător, vezi bine,
Dar cu mila ce mă fac?
Când mi-o spune tata - "Ține
Pușca drept, și trage bine!"
Ce mă fac, măi Pik, ce fac
Când va face pușca PAC,
Și-oi vedea eu păsărele
Moarte din pricina mea?...
Am să plâng mai rău ca ele...
Doamne, zău, ce de belele,
Vai de bucuria mea!...
Dar de-aș spune tatei oare
Că pân'mă deprind, aș vrea
Să merg doar la vânătoare
Și să-mi fac o țintă mare
Colo-n câmp să trag în ea?
Ce crezi tu, mă Pik, ar vrea?
Și să-l rog să-mi dea și mie
Să aduc ceva vânat?...
Uite-așa, halal să-mi fie!
Cine ar putea să știe
Că nu eu l-am împușcat?
Dar de cineva mă-ntreabă
Ce aduc în sac, pot eu
Să mai fiu copil de treabă
De-oi minți spunând în grabă
Că aduc vânatul meu?
Nu, măi Pik, întotdeauna
Le-am spus toate drept și-acum
Să trântesc gogea minciuna
Pentr-un "bravo" luat în drum
Pe nedrept?... Ba nicidecum,
Eu răspund vorbă curată
Cum e drept, și alt nimic; -
Că pe cei ce mint o dată
Nu-i mai crede nimeni, Pik.
Și rămân pe viața toată
Niște oameni de nimic".
poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânătoare, poezii despre minciună, poezii despre tată, poezii despre păsări, poezii despre plâns, poezii despre vinovăție sau poezii despre viitor
Te pețesc femeie
Să nu pleci așa departe,
Nu știu cum să fac, să-ți spun?
Îți pot dărui o carte,
Dar nu pot același drum.
Am de dăruit cuvinte,
Poate par a fii puține,
Dar, te rog, tu, ține minte
E cam tot ce am la mine.
Nu pot ca să îți promit,
Luna, stele de pe cer,
Aș minți, nu vreau să mint
Și apoi iertări să-mi cer.
Aș putea să spun nevrute
Și apoi să fug cu tine,
Nici cuvinte n-am prea multe,
Și tu știi c-așa-i mai bine.
Pot să îți dau mii de flori
Să-ți pun lumea la picioare
Și să te ridic la nori,
Dar să nu-ți iau ce te doare.
Nici măcar o veșnicie
N-am să pot să îți ofer
Dacă tot îmi e să-mi fie,
Să nu-ți dau, dar să îți cer.
Îți pot da a' mele mâini
Să te mângâie în noapte,
Capul să mi-l culci pe sâni
Și să te dezmierd în șoapte.
Să m-abandonez cu totul
Tu, să faci ce vrei cu mine,
Să-mi plimb inima cu cortul,
Să o-adăpostesc în tine.
Mai pot face-o nebunie,
Numai eu aș fii in stare,
Să te cer, să-mi fii tu mie,
Uite așa, o să vrei oare?
Vreau să te pețesc femeie
Cu ce am și ce-mi rămâne,
Pune-mi inima sub cheie,
Nu pot astăzi, vreau de mâine.
Astăzi încă sunt hoinar,
Și mă simt așa de bine,
Port o zi în buzunar,
Și-o petrec în ochi la tine.
Mă inundă a ta privire,
Nu știu ce să mă mai fac,
Lasă lumea, dă-mi de știre,
Dacă ai liber un pat.
Nu cred c-ai inima rece,
Să mă lași să dorm afară,
Nu știi cine poate trece,
Și mă fura, a câta oară?
Nu te las să pleci departe
Poate n-am să te găsesc,
Vreau să-ți dăruiesc o parte,
Din preamultul te iubesc!
poezie de Mihail Coandă (12 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cadouri, poezii despre știri, poezii despre sâni, poezii despre somn sau poezii despre promisiuni
Vreau gândul tău să-l citesc
Ce bine ar fi să știu ce gândești,
Că uneori mă întreb unde ești?
Îmi place când ochii tăi strălucesc,
Dar vreau gândul tău să-l citesc.
Vreau să nu fii o dilemă pentru mine,
Că uneori am întrebări despre tine
Și vreau să descifrez din tainele tale,
Că inima mea vrea să fii în a mea cale.
Fluturi din stomac încă nu au zburat,
Dar știu că poate fi adevărat,
Să-mi închipui că ești lângă mine
Și că mă-ntorc mereu la tine.
Inima ta bate pentru mine
Și știu că și eu am dor de tine,
Doar vântul mă trezește-n noapte,
Și mă trezesc cu gândul plin de șoapte.
poezie de Eugenia Calancea (3 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre ochi, poezii despre lectură, poezii despre inimă, poezii despre gânduri, poezii despre fluturi, poezii despre dor sau poezii despre adevăr
Cum de-am uitat?
Și dă-mi uitarea de nu crezi
Că pentru mine ești speranța,
Dar de mi-o dai, cum o să vezi,
Că nu s-a terminat romanța?
Și că nu pot, și că nu știu,
Pe care drum să te mai caut
Deși nu e deloc târziu
Să cânte iar dorul din flaut.
Tot vreau să plec însă revin,
În zarea plină cu iubire,
Dar numai frunze de pelin
Mai caută prin amintire.
Deși tăceri în mine-au nins
Și încă ning de-atâta vreme
Mi-e focul dragostei nestins
Iar vâlvătaia-i la extreme.
O vorbă doar aș vrea să-mi spui
Când doruri grele mă apasă
Dar m-ai lăsat a nimanui
Și ai ales o altă casă.
Iar noaptea este pe sfârșite
Dar să adorm n-am reușit
Și gândurile-s obosite
De dorul ce le-a răvășit.
Dar zorii vin și din coșmar
Trezirea cu un zâmbet vine;
Cum de-am uitat că-n calendar,
Tu mă scrii zilnic doar pe mine?
poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfârșit, poezii despre zâmbet, poezii despre tăcere sau poezii despre ninsoare
Nevoie am de tine, tată
Îmi mai este dor de-o zi,
De-o zi ce-a fost, și nu mai vine...
Și știu c-aproape nu-mi poți fi,
Și știu c-aproape nu-s de tine.
M-ai părăsit de copiliță...
Eram micuță, te iubeam...
Și nu credeam că-i cu putință
Peste-o zi să nu te am.
Aveam planuri performante
Ambii de realizat,
Însă tu-ai uitat de toate
Și-n altă lume ai plecat.
Am nevoie-atât de mult
Să te am și azi cu mine,
Să te văd, să te ascult
Și să fiu mereu cu tine.
Cinci ani aștept doar să-ți văd chipul
În zile mari și-n nopți târzii,
Dar am înțeles cu timpul
Că te-ai dus și nu mai vii.
Ai lumea ta eternitate,
Eu lumea noastră o mai am,
Dar inima în piept îmi bate
Când fulgii îmi lovesc în geam.
Știu că vin din cer, din zare,
Poate tu chiar mi-i adii...
Când simt pe creștet fulgul moale
Poate cu mâna mă mângâi...
Poate azi tu zbori prin stele,
Mă însoțești când îmi e greu,
Îmi împletești în drum mistere
Ce nu le înțeleg nici eu...
Mă ridici la culmi înalte
Și-mi dictezi chiar orice pas,
Să deschid uși neumblate
Pentru visul meu de azi...
Îți mulțumesc că ești cu mine
Și mă-nchin spre-ntreaga soartă,
Dar nevoie am de tine,
Să fii și azi cu mine, tată!
Să mă cuprinzi la piept fierbinte,
Să-mi oferi un sfat în dar,
Să mă alinți ca un părinte
Și să mă cerăi de-i necesar...
poezie de Diana Enachii (5 aprilie 2005)
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime sau poezii despre sfaturi
Moarte, tu n-ai nume de om
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă și un plic
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăbovește jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul și să las o cheie
ori nu știai că am
o nevastă și un copil mai mic
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca și când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aș fi putut să plec
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ți mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
și sunt gol-goluț că n-am putut
să-mbrac nimic
așa sunt Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul și viața între dinți
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ți-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăbovești la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar știai
că-i bolnav și trist
și-i cel mai mic
la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un semn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
știu că te grăbești
și-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu știai
un copil și o nevastă care au lăcrimat destul
și-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ
noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greșit de vii pândind
și totuși dacă vii
adu-mi și tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost și încă sunt
noa haide moarte hai
pășește-ncet de poți
injectează-mi în vene noaptea
fie și în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mă-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om
apoi să taci
apoi să taci
să taci...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumânări, poezii despre negru, poezii despre trup și suflet, poezii despre tristețe sau poezii despre trecut
Mickey (îl găsește pe Rocky în Biserică, rugându-se pentru Adrian, care este în comă): Salutare, Rock. E ora trei dimineața. M-am dus la tine acasă și mi-au zis că ești aici. Este ora trei dimineața, puștiule. Adrian e o fată bună. Și știi că îmi pare rău pentru voi doi. Nu pot face nimic în legătură cu asta. Doar că... vreau să îți zic ceva... și e pentru ultima oară... Dar Rock, ai o altă șansă. Este a doua. Nu știu... cel mai mare titlu posibil... și o să schimbi pumni cu cel mai periculos luptător din lume. Și asta în cazul în care creierul tău nu prea te ajută... Toate astea se întâmplă rapid, iar tu nu ești pregătit. Nu ești nici pe departe în formă. Așa că, pentru numele lui Dumnezeu, de ce nu te ridici să îl bați serios pe tipul ăsta? Cum ai făcut-o data trecută. A fost minunat. Nu te lăsa așa. Ca și cum nu ai fi conștient... ca o stârpitură sau ceva de genul ăsta. Că o să-ți spargă fața. Exact. Tipul ăsta nu vrea doar să câștige. Vrea să te bage în pământ, să te umilească, să demonstreze lumii întregi că prima oară nu ai fost altceva decât... o curiozitate. A zis că ai fost un vagabond care a avut noroc. Acum, nu vreau să mă înfurii într-un loc sfânt ca ăsta, dar cred că ești mult mai mult decât atât, puștiule. Mult mai mult! Dar, așteaptă un minut, dacă vrei să dai totul naibii, să-l dai naibii, am s-o fac și eu cu tine. Dacă vrei să stai aici, voi sta și eu cu tine. Voi sta cu tine. Voi sta și mă voi ruga. Ce am de pierdut?
replică din filmul artistic Rocky II, scenariu de Sylvester Stallone
Adăugat de Nicoleta Mitrofan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre religie, citate despre viteză, citate despre vagabondaj, citate despre sfinți, citate despre sfințenie, citate despre schimbare, citate despre posibilitate sau citate despre pericole
Tatălui meu (care azi ar fi împlinit optzeci de ani)
De acolo sus, de unde ești
Știu că veghezi la mine
Mai știu că încă mă iubești,
Și vrei să-mi fie bine.
Dar oare care-i steaua ta
Din miile de stele?!
Că-n fiecare noapte stau,
Și tot privesc la ele...
Și încă nu m-am dumirit
Dar tare mult aș vrea
Să știu de jos, de unde sunt
Cam, cum arată ea...
Eu cred că-i mare, luminoasă
Ca și inima ta.
C-așa a fost de când te știu
Când mic copil fiind,
Îmi aduceai bomboane-n pungi
Ce le-auzeam foșnind,
Prin buzunarul de la haină
Ce o purtai mereu.
Mi-e tare dor de tine tată
Și tare-mi este greu...
Te-ai dus de tânăr ș-ai lăsat
În urmă doar durere,
Ce n-as fi dat să-mi fii alături
Dar totu-i doar... tăcere...
poezie de Mariana Simionescu (17 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație sau poezii despre tinerețe
Pacey: Chiar cred că seara asta a fost destul de reușită.
Joey: Da. Destul de reușită. Perfectă. A fost... a fost o seară perfectă. Pace? Nu pot face asta.
Pacey: Ce anume?
Joey: Chiar și atunci când totul este perfect, am impresia că nu e bine să am o relație cu tine și îmi pare rău. Seara asta a fost drăguță și distractivă, iar tu ai devenit acest bărbat extraordinar, dar nu... Îmi pare rău. Dar nu simt nimic. Și nu-ți pot face asta ție.
Pacey: Bine. Joey. Stai puțin.
Joey: Nu, Pace. E adevărat și îmi pare rău.
Pacey: Și ce?! Te temi. Nu-i așa? Te temi. Și eu la fel, crede-mă. Și eu mă tem pentru că nu știu încotro ne îndreptăm. Adică eu cred că ar putea duce oriunde. Ar putea fi șansa noastră.
Joey: Nu o să fie.
Pacey: De unde știi tu asta? Serios acum. Săptămâna trecută erai cu totul de acord și acum îmi spui că relația dintre noi nu ar putea fi niciodată una reușită. Nu ai de unde să știi asta, Joey.
Joey: Și îmi pare rău. Știu că e îngrozitor ce îți spun eu acum.
Pacey: Dar cum? Cum poți tu să știi? Și când ai luat decizia asta? În seara asta? Am crezut că seara asta a fost reușită.
Joey: A fost. A fost perfectă.
Pacey: Și atunci? Și nu-mi spune că nu ești speriată pentru că știu că ești. Te știu de prea mult timp și te-am văzut dând la o parte foarte multe lucruri bune ca să te las să faci asta și cu mine acum. Ai fost mereu cel mai frumos lucru din universul meu. Și sentimentele mele pentru tine mi-au demonstrat că pot fi o pesoană mai bună. Și acele sentimente erau mai puternice și mai înțelepte și mai stăruitoare și mai curajoase decât orice altceva legat de mine.
Joey: Pacey, oprește-te.
Pacey: Jo...
Joey: Pacey!
Pacey: Când mă temeam de orice, nu mi-a fost teamă să te iubesc și te-aș putea iubi din nou. Îți spun since, asta ar putea...
Joey: Pacey, nu. Oprește-te! S-a întors Eddie. Îmi pare rău. S-a întors aseară. A venit la bar și...
Pacey: Ah. Bine.
Joey: Îmi pare rău...(Pacey pleacă.)
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre frică, citate despre seară, citate despre perfecțiune, citate despre iubire, citate despre înțelepciune, citate despre săptămâni, citate despre sperieturi sau citate despre pace
Moarte, tu n-ai nume de Om
(scris pe patul de spital, aprilie 2018)
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă și un plic
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăbovește jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul și să las o cheie
ori nu știai că am
o mamă și un copil mai mic
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca și când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aș fi putut să plec
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ți mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
și sunt gol-goluț că n-am putut
să-mbrac nimic
așa sun Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul și viața între dinți
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ți-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăbovești la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar știai
că-i bolnav și trist
și-i cel mai mic
la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un se4mn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
știu că te grăbești
și-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu știai
și o mamă care a lăcrimat destul
și-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ
noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greșit de vii pândind
și totuși dacă vii
adu-mi și tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost și încă sunt
noa haide moarte hai
pășește-n cet de poți
injectează-mi în vene noaptea
fie și în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mî-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om
apoi să taci
apoi să taci
să taci...
poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (aprilie 2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu ce-aș putea...?
Nu plânge, mamă, și nici nu mă chema,
Îmi faci mult rău chemându-mă acasă,
Tu știi la fel de bine că în țara mea,
Dacă nu fur, nu pot să-mi construiesc o casă.
Știu că ți-e greu că sunt acum printre străini
Și că ai vrea să fiu în sat alăturea de tine,
Că bătătura astăzi ți-e plină de ciulini
Și cât mai suferi, dar gândește-te la mine.
Cu ce-aș putea să te ajut stând lângă tine,
Poate-aș cosi în curte și ți-aș sparge lemne?
Dar oare-n țara asta pentru mine
E de ajuns ca să cosesc și să crap lemne?
Mă doare sufletul că-ți sunt atât de departe,
Că nu mai pot să te ridic când cazi,
Dar, mamă dragă, să nu uiți că sărăcia ne desparte
Și că mi-e dor în fiecare zi de ochii-ți calzi.
Și aș veni târându-mă-n genunchi acasă,
Să-ți fiu aproape, să te mângâi pe față,
Dar știu că n-ai avea ce să îmi pui pe masă
Și m-aș trezi plângând în fiecare dimineață.
Cum să mă-mpart în două, scumpă mamă,
Să fiu și-aici, să fiu și lângă voi?
Ce să-i răspundă copilul mamei care-l cheamă
Și își dorește fiul, rătăcit prin lume, înapoi?
Nu plânge, mamă, eu te rog, rezistă,
Nu mă chemă să văd că mori săracă,
M-ai învățat că DUMNEZEU există,
Și roagă-te la EL, pe fiul rătăcit să ți-l întoarcă!
poezie de Dorin Dumitriu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre mamă, poezii despre țări, poezii despre învățătură, poezii despre suflet, poezii despre sat sau poezii despre religie
2. Gică contra
Gică era un motan persan
Cu bot turtit și-avea în plan
Ca în fiecare zi să se spele
Pe blănița mătăsoasă,
Să se joace la perdele
Și să se agite prin casă.
Își ascuțea gheruțele
Și era foarte perfecționist,
Dar să nu-i iei în seamă sfaturile
Că e puțin cam fixist.
În general era tare prietenos
Își împărțea până și din sos
Cu un șoricel mititel
Care spuse către el:
- Eu am să plec la un verișor
Că am auzit că acolo e mai binișor,
Șoarecii au mâncare din belșug.
Îmi fac bagajele și diseară am să fug.
- Eu zic Chițălău să o lași baltă
E o prostie să te nemulțumești de soartă!
Dar șoricelul n-a mai zăbovit
Și cu puțin grâu, s-a dus la drum fericit.
Noaptea pe la două îl strigă pe Gică
Cățelul Mitică, ce-a scăpat de frică:
- Mi-am propus să plec la apariția lunii
Am auzit chiar eu vorbind vecinii
Despre stăpâni și o plecare în altă lume,
Iar noi o să rămânem flămânzi și fără nume.
- Eu nu cred vorba nimănui
Căci am crescut aici de pui,
Și mereu m-au hrănit, m-au alintat
Crezi că acum m-ar fi lăsat?
- Faci ce vrei Gică contra
Eu mă urc în mașina ce-aduce lapte
Dacă nu vrei, nu intra
Și ai să vezi cu ochii tăi dimineață la șapte.
Gică s-a întors la somn calm și nepăsător.
- Ei de parcă m-ar lăsa pe mine stăpânii să mor!
Iar dimineață când s-a trezit pe la zece,
Mâncarea era ca gheața, tare și rece.
- Cred că au uitat să-mi pună altă mâncare
Mai bine să-mi ascut gheruțele mai tare.
Dar când să meargă la perdele rămâne uimit
Nu mai era nici urmă de ele și s-a-mpânzit
Întreaga locuință ce avea acum de suferit.
Miau-miau, miau-miau în zadar se plângea
Și îi era așa ciudă că la pervaz nu ajungea
Era cam grăsuț și pervazul destul de sus
Dar încercând, repetitiv, până la urmă, a ajuns.
A hoinărit săracul Gică devenind mai sprinten
Și mânca pe furiș sau pe la câte un prieten,
Dar mare i-a fost mirarea, pe nepusă masă,
Când apare Chițălău la fosta casă.
- Ooo... Gică tu ești? Prietenul meu bun!
Am venit să te vizitez în prag de ajun.
- Chițălău tare dor mi-a fost de tine
Îmi pare atât de rău că nu te-am ascultat mai bine.
- Ai slăbit de-ai ajuns acum piele și os
Dacă aș putea ți-aș da înapoi întregul sos,
Dar deși nu pot face asta, mi-a mai rămas
Să te iau cu mine la vărul meu Matyas.
- Nu știu Chițălău, eu m-am obișnuit și așa
Îmi vine tare greu să-mi schimb, iar soarta.
- Pe bune? Tu chiar nu te-ai schimbat
Mai bine fă-ți băgăjelul și am și plecat!
- Dar de ce te grăbești așa? Că nu te înțeleg!
- Pentru că mâine e Crăciunul, nu mai fi bleg!
- La mine Chițălau de mult nu mai există Crăciun
Am peste un an de zile de când stau în drum
Casa în care cândva am stat e o dărăpănătură
Crezi că voi mai avea vreodată eu viața bună?
- Gică eu ți-am zis de când am plecat
Și așa am și făcut, soarta mi-am schimbat!
Acum am unde sta, ce mânca și îmi este bine
Crezi tu că un motan așa pufos ca tine
Nu va reuși să fie iar frumos și iubit
De ce crezi că stăpânii te-au părăsit?
C-au avut necazuri mari și s-au prăpădit
Iar noi ceilalți marele răul l-am simțit
Suntem animăluțe și avem șimțuri ascuțite,
Dar tu te ocupai de gheruțe! Cine să asculte?!
Și au plecat cei doi prieteni în alt oraș
Unde avea Chițălău strâns mult caș
Trăia bine la o fermă sau o fabrică de lapte.
Ce mai contează! S-au veselit întreaga noapte.
Acolo l-a întâlnit și pe cățelul Mitică
Și prietenii și-a reîntregit motanul Gică
De atunci a fost mult mai atent cu semenii lui
Și povața să o tragi tu, ca altora să le-o spui.
fabulă de Cristian Harhata din Animăluțe grăitoare (1 octombrie 2015)
Adăugat de Cristian Harhata
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prietenie, poezii despre mâncare, poezii despre schimbare, poezii despre pisici, poezii despre lactate sau poezii despre Crăciun
La oglindă
Azi am să-ncrestez în grindă -
Jos din cui acum, oglindă!
Mama-i dusă-n sat! Cu dorul
Azi e singur puișorul,
Și-am închis ușa la tindă
Cu zăvorul.
Iată-mă! Tot eu cea veche!
Ochii? hai, ce mai pereche!
Și ce cap frumos răsare!
Nu-i al meu? Al meu e oare?
Dar al cui! Și la ureche
Uite-o floare.
Asta-s eu! Și sunt voinică!
Cine-a zis că eu sunt mică?
Uite, zău, acum iau seama
Că-mi stă bine-n cap năframa
Și ce fată frumușică
Are mama!
Mă gândeam eu că-s frumoasă!
Dar cum nu! Și mama-mi coasă
Șorț cu flori, minune mare -
Nu-s eu fată ca oricare:
Mama poate fi făloasă
Că mă are.
Știi ce-a zis și ieri la vie?
A zis: "Ce-mi tot spun ei mie!
Am și eu numai o fată,
Și n-o dau să fie dată;
Cui o dau voiesc să-mi fie
Om odată".
Mai știu eu! Și-așa se poate!
Multe știu, dar nu știu toate.
Mama-mi dă învățătură
Cum se țese-o pânzătură,
Nu cum stau cei dragi de vorbă
Gură-n gură.
N-am să țes doar viața-ntreagă!
Lasí să văd și cum să leagă
Dragostea dar știu eu bine!
Din frumos ce-l placi ea vine -
Hai, mă prind feciorii dragă
Și pe mine!
Că-s subțire! Să mă frângă
Cine-i om, cu mâna stângă!
Dar așa te place dorul:
Subțirea, cu binișorul
Când te strânge el, să-ți strângă
Tot trupșorul.
Brațul drept dacă-l întinde
Roată peste brâu te prinde
Și te-ntreabă: "Dragă, strângu-l?
Și tu-l cerți, dar el, nătângul,
Ca răspuns te mai cuprinde
Și cu stângul.
Iar de-ți cere și-o guriță -
Doamne! Cine-i la portiță?
Om să fie? Nu e cine!
Hai, e vântul! Uite-mi vine
Să văd oare cu cosiță
Sta-mi-ar bine?
O, că-mi stă mie-n tot felul!
Să mă port cu-ncetinelul:
Uite salbă, brâu, și toate!
Și cosițe cumpărate,
Stai, să-nchei și testemelul
Pe la spate.
Uite ce bujor de fată -
Stai să te sărut o dată!
Tu mă poți, oglindă, spune!
Ei, tu doară nu te-i pune
Să mă spui! Tu ai, surată,
Gânduri bune.
De-ar ști mama! Vai, să știe
Ce-i fac azi, mi-ar da ea mie!
D-apoi! N-am să fiu tot fată,
Voi fi și nevast-odată:
Lasí să văd cât e de bine
Măritată.
Că mi-a spus bunica mie
Că nevasta una știe
Mai mult decât fata, juna,
Ei, dar ce? Nu mi-a spus buna -
Și mă mir eu ce-o să fie
Asta una!
Brâu-i pus! Acum, din ladă
Mai ieu șorțu! O să-mi șadă
Fată cum îmi stă nevastă...
Aolio! Mama-n ogradă!
Era gata să mă vadă
Pe fereastă.
Ce să fac? Unde-mi stă capul?
Grabnic, hai să-nchid dulapul
Să mă port să nu mă prindă.
Salbă jos! Și-n cui oglindă!
Ce-am uitat? Închisă ușa
De la tindă.
Intră-n casă? O, ba bine,
Și-a găsit niște vecine,
Stă la sfat... toată-s văpaie!
Junghiul peste piept mă taie;
Doamne, de-ar fi dat de mine,
Ce bătaie!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre soție, poezii despre păr, poezii despre gură, poezii despre frumusețe, poezii despre flori, poezii despre căsătorie sau poezii despre vecini
Am fost aici!
Cât de vicleană poți să fii!
Mă-ntrebi de mi-am găsit pereche?
Nu înțeleg ce-ai vrea să știi,
Nu practic trasul de ureche.
De vrei cumva să te arăți
în lume cu ce-ai căpătat,
Tu fii directă, nu prin părți,
Căci de greșeală n-ai scăpat.
Nu-ți cere nimeni socoteală,
Nici tu nu cere loc în rai,
Ai vrut să guști din măr, ești goală?
Nici printre îngeri n-ai să stai.
Tot mă împingi să -mi iau o fată,
Să pară că s-a întâmplat,
Să nu mai fii tu vinovată,
De faptul că ai înșelat.
Nici nu te-am întrebat vreodată
De ești sau nu mai ești cu el,
și chiar de mi-aș reface viața,
Tu vrei rămâne tot la fel.
Vina ți-o porți dar nu ți-e lanț,
Și nu te leagă de nimic,
Sunteți iubiți, dar foști amanți,
Nici nu ar trebui s-o zic.
Te rog nu te mai fă de râs,
Trăiește viața ce-ai ales,
La rândul meu și eu am plâns,
Și nimeni lacrimi nu mi-a șters.
Poate vei plânge de rușine,
De faptele ce le-ai făcut,
Dar nu te compara cu mine,
Nici nu visezi prin ce-am trecut.
Eram și crud, eram și tată,
Tu erai doar cu alt bărbat,
Asta te face vinovată,
Și nu-s eu ăla vinovat...
Nu vreau să vii să-mi ceri iertare,
Sunt patru ani, e prea târziu,
Dar nici nu presăra cu sare,
Peste ce-a fost, oricum toți știu.
De vrei să nu te știe lumea,
Ascunde-te sau fă ce vrei,
Scriu aste versuri în oglindă
Și nu văd vină-n ochii mei.
Deci n-aștepta să fac ceva,
Știu că ți-e frică c-ai să pici,
Poate mai speri că am să uit,
Dar mi-amintesc..
Am fost aici!
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre versuri sau poezii despre urechi
Reîntâlnire de gradul zero
lui E.H.
În noapte visez cu luna cea plină,
Și nu pot să dorm, plutesc în visări...
Mă străbate o fantezie alpină,
De sus ea venită, din mări...
Și nu te-am văzut până acum niciodată
Și nu te cunosc, dar te vreau...
Pentru dragoste, însă... este o plată,
Și vreau să ofer, nu să iau.
Pe pieptul tău capul să pun,
Să mă privești în tăcere...
Din ochii tăi, văpăi să adun
Și zâmbete pline de miere.
Să mă ții strâns în brațele tale,
Să mă cuprinzi întru tot ce eu sunt...
Să-mi povestești drumeții ancestrale
Ce mi te-au adus ca un vânt.
Te vreau lângă mine să mă citești,
Așa cum nimeni nu poate...
Nu te cunosc, dar știu cine ești,
Și împreună scriem o carte.
Și te provoc întru toate
Și mă provoci în ce sunt...
Ești pagina aceea de carte,
Ce ruptă a fost când m-am frânt.
Vino să-mi fii acum, lângă mine...!
Află ce nimeni nu știe...
Părțile mele nu-ți sunt străine,
Doar le-ai uitat, ca mereu să îți fie...
Atinge-mă cu vibrații înalte,
Cu tot ce tu simți, arată-mi deschis...
Să-mbrățișezi cu gânduri curate,
Tot trupul meu, ca în vis...
Și te privesc înăuntru uimită
Și-apoi, doresc să îți fiu...
Lacrima inimii, pe loc risipită,
Văzând că renaști și ești viu.
Cu tine aș merge oriunde în lume!
Și mă încred în ce n-am văzut...
Credința ce-o am, nu-i în cărți și cutume
Și pot iubi ce n-am știut!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Audioteca Citatepedia
Recită: Adina-Cristinela Ghinescu
Vezi mai multe poezii despre drumeție sau poezii despre cărți
Cititori de gânduri
Tu ești acolo, știu, și îmi citești
din gândurile mele răzlețite
dorințe care par să te agite
acum, când ești a mea și mă iubești.
Ai vrea ca aerul ce te-nconjoară
să nu mai fie-atât de plin de mine,
dar îl inspiri, îți place, îți e bine
și parcă n-ai mai vrea să-l dai afară.
De unde știu? din gândurile tale,
pe care pot și eu să le citesc,
căci peste tot, de-o vreme, mă-nsoțesc
și-mi plac, le vreau cu mine, le iubesc.
Iubita mea, puterile astrale
ne-ndeamnă să urmăm aceeași cale.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe sau poezii despre aer
Cititori de gânduri
Tu ești acolo, știu, și îmi citești
din gândurile mele răzlețite
dorințe care par să te agite
acum, când ești a mea și mă iubești.
Ai vrea ca aerul ce te-nconjoară
să nu mai fie-atât de plin de mine,
dar îl inspiri, îți place, îți e bine,
și, parcă, n-ai mai vrea să-l dai afară.
De unde știu? din gândurile tale,
pe care pot și eu să le citesc,
căci peste tot, de-o vreme, mă-nsoțesc,
și-mi plac, le vreau cu mine, le iubesc.
Iubita mea, puterile astrale
ne-ndeamnă să urmăm aceeași cale.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Daniel Vișan-Dimitriu despre iubire sau citate de Daniel Vișan-Dimitriu despre gânduri