Secvenţă...

O beznă adâncă, iute s-aşternu
Peste fântâna albă, cu mistere
Şi o durere aspră se ţesu
În raiul vechi, al cânturilor grele.

În satul gol, copiii reveniră
Mult mai bătrâni decât părinţii lor,
Iar doinele, cumplit se şi porniră
Pe-un bocet aprig, înspăimântător.

Şi-atunci poteci cu dor abrupt, suirăm
Şi casele de lut păreau altare,
Pe braţul timpului, amar dormirăm,
Destine legănate-n minutare...

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

acasă, oamenii tăcuţi
au simplitatea înscrisă în gesturi mărunte,
palmele lor bătătorite vorbesc despre grijile peste care s-au culcat stelele aburinde,
mersul lor aşezat pregăteşte creanga de brad
pentru lumea de apoi,
colindele frâng cerul din care se prelinge dorul de cei care s-au dus,
încă un an îşi pune pecetea peste frunţile lor
încreţite de curgerea timpului, înfiorător de năvalnic,
casele par mai mici, cu ochii mijiţi către soarele palid,
iar fulgii firavi cern linişte pentru încă puţin...

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna

Mândra iarnă norii îi cerne
Peste satul de poveste
Stratul alb timid se-aşterne
Peste case, peste creste.

În curţile ce par adormite
Fluturii de zăpadă joacă,
Casele de ger sunt amorţite
Şi mantia albă o îmbracă.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (3 decembrie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Interogaţie

Iată, fântâna cu apă vie te-mbie
să-i guşti fecioria din cupa
curată.
Ce verde câmpie mă-mpresoară
şi mă reînvie!
Uite, ciutura încet cum scoate
din străfunduri
adevăruri
şi oamenii de-acasă au mai albit
puţin,
de când mi-am îndepărtat pasul
de locul copilăriei mele,
ce-am luat-o cu mine
spre zări neştiute
şi grele,
iar clopotul bisericii de lemn se-aude
mai stins...
un dor de cei ce nu mai sunt
în jurul fântânii,
încet m-a cuprins...
Îi revăd ca prin vis,
Vai, cum lumea a nins
şi satul în focul amintirii
s-a stins!
Spune-mi, tu, tată,
dacă vom mai dezlega noi amândoi
o altă taină
uitată
sau, şi tu vei pleca departe,
lăsându-mă în neagra
singurătate?

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină

Rugăciune-n scut de dor,
Mai sculptezi nemărginirea
Sufletelor care dor,
Izbăvind nimicnicia.

Doină, care arzi mocnit
Peste oamenii-tranşee,
Cânt firav, calm priponit
Într-un suflet de femeie.

Rămăşiţă de-acatist,
Zaci în mădulare zvelte,
Cântec viu, cu zbor închis,
Îngerii să te îndrepte.

Şi de-o fi să adăstăm,
Înc-o dat' în raiul vieţii,
Haideţi, doine să-intonăm
În lumina dimineţii!

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină

Rugăciune-n scut de dor,
Mai sculpezi nemărginirea
Sufletelor care dor,
Izbăvind nimicnicia.

Doină, care arzi mocnit
Peste oameni în nuclee,
Cânt firav, calm adormit,
Într-un suflet de femeie.

Rămăşiţă de-acatist,
Zaci în mădulare zvelte,
Cântec viu, cu zbor închis,
Îngerii să te îndrepte.

Şi de-o fi să adăstăm
Înc-o dat' la raiul vieţii,
Haideţi doine să intonăm,
În lumina dimineţii!

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalmul ultimei rugăciuni

Când nici o casă nu ne mai încape
durerile şi pierderile toate,

când nici un dor nu ne reţine-n ţară
şi-n dimineaţă ni se face seara,

când nici părinţii nu-şi mai cunosc copiii,
şi neamurile îşi reneagă fiii

când haru-i un păcat, iar prostu-i rege
iar agramaţii îi fac ţării lege,

când în altare huzuresc păgânii
iar spicu-i sec şi înfloresc doar spinii,

când şi umila umbră-i cu durere
şi albina-n floare găseşte numai fiere.

atunci, Părinte, întoarce-te spre locul
unde nicicând n-a poposit norocul
şi-ascultă ruga mea de peste fire –
dă-mi moartea crudă ca pe-o izbăvire

poezie de Valeriu Matei din Literatura şi arta, nr.33-34 (3962-63), 2 septembrie 2021, pag.5 (2021)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp

Vin tristeţi, se duc ninsori
Peste-a lumii simfonie,
Cântul orei să-l măsori
În clepsidra veşniciei.

Cern secundele-peceţi
Prin organe minione,
Harta timpului îndrepţi
În vestigii fusiforme.

Tropote de ploi nechează
În minutul pitpalac,
Iar poetul-şi arondează
Dorul răstignit pe-un veac.

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

la braţ cu fratele meu,
încep călătoria în timp,
în sat, totul are o altă înfăţişare,
în drum spre biserică, întâlnim casele cu ochi curioşi, care ne privesc mersul prea mult învăţat
printre oameni,
trecem pe lângă fântâna din care au izvorât toate misterele lumii,
îl întreb despre fiecare câte ceva,
unii au plecat puţin pe lumea cealaltă
ca să le facă loc urmaşilor lor,
alţii încă îşi aşteaptă pe la porţi fiii rătăciţi
pe meleaguri cu crivăţ de dor,
o tăcere de plumb se aşază între noi doi
şi ne lipim frunţile de cerul răsfrânt spre apus,
nicăieri n-am simţit cântecul greierului mai suav
ca aici,
nimeni nu ne spune de ce s-a grăbit timpul
să ne-aducă pânze albe în păr,
doar icoana bunicilor ne mai alungeşte pulsul
ce-l ritmăm pe un dangăt de clopot
sfâşietor...

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poruncă

leg noapte albă
de noapte albă
de noapte albă
şi filozofez de doi bani

dumnezeul poemelor mele
nu-i decât o însumare de anormalităţi
şi un creier jumătate inimă - jumătate normal

poruncă

"să nu-ţi faci chip cioplit după fiara din tine"

poezie de Alina Florica Stasiuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge cu dor

Ninge peste lacul nostru îngheţat de dor,
ninge peste salcia ce plânge de al tău fior,
ninge peste-ale noastre locuri
calde şi dulci amintiri,
iar fulgii coboară în valuri uşor,
şi iară ne ia al nostru fior,
de-ar ninge cu dor şi cu lacrimi
şi liniştea să stea în-mprejurimi,
aşa aş umple un gol din suflet,
şi vreau ca neaua să cadă-n buchet
iar tu mă iartă căci mult ţi-am greşit
şi de durere mă simt răvăşit.

poezie de Eugenia Calancea (23 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţărmul de dor

Dintre vise cuminţi
Transformate-n dorinţi,
Se mai naşte un dor, nedorit, arzător,
Şi pluteşte prin zidul icoanelor vechi
Aşezate perechi
În intrânduri străvechi
Dintr-un cer străveziu c-o privire de fiu
Ce se-ntoarce, mirat, încordat şi târziu,
La o casă de lut
Părăsită-n trecut,
La o viaţă ce-a fost şi din care-a plecat
Pe un drum cu un rost
De pe-un ţărm neştiut.

Iară dorul acel
Din icoane-n rastel,
Îl zăreşte privind şi l-ar vrea jinduind
La un vis şi un dor
Mult dorit,
Arzător,
De icoane străvechi,
Aşezate perechi
În cotloanele vechi
Dintr-o casă de lut
Cu un rost şi-un trecut
Luminos, cunoscut,
De pe ţărmul ştiut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mintea muierească e un lucru de temut şi oricare trebuie să se păzească de ea. Acolo unde muierea a iubit mai mult, acolo tocmai se va răzbuna mai cumplit. Iute vine dragostea muierilor şi iute vine ura lor, care, odată iscată, mai mult ţine ca dragostea.

J. Bedier în Tristan şi Izolda
Adăugat de Gabriela Militaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolic

Îmi caut pereche pe drumuri parcurse, pe străzi, pe alei, pe înguste poteci,
S-adulmec o urmă de paşi ce-am păşit şi nu regăsesc decât pietrele reci,
Ce nu scot o vorbă, nu-s poze de-albume şi multe-s la fel, asfalt cubic 'ntr-o rână
Şi, altele-s duse demult, îngropate pe veci să astupe din gropi, azvârlite de-o mână.

Şi ochiul mă îmbie, întors înspre creştet, turnându-mi din rolă imagini neşterse
Pe-aceleaşi alei zi de zi răscolite, bătute de gânduri prietene, adverse,
Cu suflet de mână, sau pus peste umăr de-amic ori iubită, gol, plin de emoţii...
Dar parcă mereu însoţit de mistere, speranţe, ce ani mi-au furat, precum hoţii.

Privirea îmi fuge ca prinsă de friguri pe casele vechi, unde am stat chiriaş
Oraşului gazdă de nou absolvent, plimbându-se floare, de dor pătimaş...
Dar nu regăsesc nici culorile şterse, tencuiala-n patină, vechi cadre-ferestre
Şi nimeni nu iese să pot da salut, să-mi spună de-ai săi, de-a dat fetei de zestre...

Prietenii vechi nu mai ies la plimbare, la şpriţ, la friptură, o cafea, stau mofluzi
Vorbind de nepoţi, se sfiind de amintiri, să bea un pahar, parcă-s iar copii cruzi
Şi amor de-altădată, fugare idile, nu mai sunt numai zâmbet, duc sacoşele pline...
Mă întorc în parcare, mai singur şi-n gând, am lacrima în colţ, parcă a plânge îmi vine...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe la Caracal

E trist când fiicele ori fiii,
Îşi pierd sărmanii lor părinţi,
Dar sunt de-a dreptul scoşi din minţi,
Părinţii care-şi pierd copiii...

Striviţi sub tainice mistere,
Se duc părinţii spre alt rost,
De parcă nici nu ar fi fost,
Şi-i lasă pe copii-n durere...

Dar timpul lecuie durerea,
Iar truda zilei trece-ncet,
Coşmarul morţii în regret,
Şi soarta îşi impune vrerea...

Dar vrerea-i uneori nedreaptă,
Şi îi răpeşte pe copii,
Lăsându-i pe părinţi pustii,
Căzuţi pe-a disperării treaptă...

Nici timp, nici trudă, nu au vlagă,
S-aline prea cumplitul chin,
Li-i viaţa cupă cu venin,
Şi fără rost e lumea-ntreagă...

E trist când fiicele ori fiii,
Îşi pierd sărmanii lor părinţi,
Dar sunt de-a dreptul scoşi din minţi
Părinţii care-şi pierd copiii!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii nimănui…

Trecem grăbiţi pe lângă ei
Şi nu avem nimic de spus
Copii uitaţi de către zei
Cu răsăritul în apus.

Strâmbăm din nas că sunt murdari
Ş-au haine rupte şi-s desculţi
Dar suntem, Doamne-atât-de-avari
Şi nu ne pasă de cei mulţi.

Uităm c-au suflete şi ei
Nu-s doar imagini în decor
Zicem scârbiţi că-s derbedei
Ce-s oare-atunci părinţii lor!?

Şi tot din carne sunt făcuţi
Iar rănile la fel îi dor
Loviţi de soartă de micuţi
Se chinuiesc în lumea lor.

Să alinăm pe cât putem
Al sufletului lor tumult
Şi chiar şi-atunci când bani n-avem
O vorbă bună, oare-i mult?

poezie de Ioan Gelu Crişan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casă cu cerdac

O casă ţărănească cu cerdac...
Un colţ de rai uitat într-un alt veac,
Un rai pierdut, ce astăzi ne-ar fi leac
În liniştea de raiuri care tac.

Un fel de mănăstire cu pridvor...
Doar vântul bate toaca în obor,
Şi-n ea plânge un sat întreg de dor,
Şi satul parcă e cât un popor.

O poartă arcuită a destin
Peste un car cu boi ce nu mai vin,
Rama icoanei unui neam creştin,
Sărut între pământ şi cer senin.

E lemnul ca pădurea, răcoros,
În piatră cântă râul unduios,
Fântâna pentru apă stă de scos,
Pe-aicea Dumnezeu a mers pe jos.

Pereţii albi şi groşi ca de chilii,
Şi, sub cerdac, gârliciul pivniţii,
Sub borte dorm butoaie razachii
Aicea poţi să mori, că iar învii.

Ne rătăcesc copiii prin străini,
Goniţi de-acasă de-ale noastre vini,
Se rup, prinse de ghete, rădăcini,
Aleargă-n sens invers după ciulini.

Iar noi murim în urma lor lăsând
Izvoarele pe sub fântâni plângând
Ori vreun orfan sărit de peste rând,
Inconştient, în satul gol râzând.

O casă cu cerdac – capăt de drum,
La ea ne-ntoarcem, vrând-nevrând, oricum,
Apă ne-ntoarcem, ori ne-ntoarcem scrum,
Sau poate-n câte-o seară, simplu fum.

poezie de Dragoş Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină cu ceglău-n spate

Cât te-am purtat în spinare,
Măi, Amar!
Nu-s biserici cu altare,
Măi, Amar!
Nu sunt cruci pe la răscruce,
Măi, Amar!
Cu înscris pe un' moi duce,
Măi amar!

Că tu doar m-ai tăvălit,
Măi, Amar!
Pe butuc de osândit,
Măi Amar!
Când rugul m-o ridicat,
Măi, Amar!
Chiar şi-atunci m-ai sfâşiat,
Vai şi-Amar!

Tragă roua clopotul,
Ehehei, Amare!
Io-nviez cu şipotul,
Măi, Amare!!!
Ehei, şi voi fi fălos,
Măi, Amare!
Că te-am azvârlit pe jos,
Dulce-amar!!!

poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sculptează-mi...

Sculptează-mi orizontul în petale,
Să nu mai simt deloc acest târziu,
Aprinde-mă din visurile tale,
Mi-e întuneric aprig şi pustiu!

Apoi preumblă-te avid prin mine,
Ca frunza toamnei suple, aiurind
Şi-ţi voi spune că mi-e atât de bine,
Fântâna clipei tale, zăpăcind.

Mă încarcă de-o esenţă nouă
La un miracol tandru de hotar
Şi voi gusta setos, lumini de rouă
Din ochii tăi cei fragezi, chihlimbar...

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recurs

Hai să facem un recurs,
În procesul conştiinţei,
Să aducem timpul scurs,
În oglinda neputinţei.

Vreau să văd într-adevăr
Cine a iubit mai tare,
Cine-a minţit, cu spor
Şi-a trădat prin minutare.

Cine-a spus că vom trăi
Veşnica poveste suplă,
Când suspinele-au rodit,
În durere să irumpă.

Tu sau eu am irosit
Salba de mărgăritare,
Cine umbra şi-a ciunţit
Într-o faptă-ngrozitoare.

Axul putred de ceasornic
Ne-o zvânta amărăciunea
Şi-oi găsi în ochiul dornic,
Împlântată tevatura.

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sculptează-mi...

Sculptează-mi orizontul în petale
Să nu mai simt deloc acest târziu,
Reaprinde-mă din visurile tale,
Mi-e întuneric aprig şi pustiu!

Apoi, preumblă-te avid prin mine
Ca frunza toamnei suple, aiurind
Şi îţi voi spune că mi-e atât de bine,
Fântâna clipei tale, zăpăcind.

Mă-ncarcă de-o esenţă nouă,
La un miracol tandru de hotar
Şi-ţi voi gusta setos, lumini de rouă
Din ochii tăi cei fragezi, chihlimbar!

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!