II

Viitorul pregăteşte un lanţ
fără verigi slabe

şi mă pofteşte discret
să intru
prin uşa lui deschisă

aşa cum se strecoară şi el
în oglinda chipului meu
din care ies la suprafaţă
spinările
unor animale neclasificate:

un exerciţiu neconvenţional
de limpezire,

o călătorie spre mine
ca întreg
de gânduri

ce-mi dau târcoale
în faţa unei naturi moarte
cu peşti vii
şi cu pâine.

poezie de Gabriel Hasmaţuchi din Noduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţă discretă

Păianjenul invizibil
îşi ţese discret poemul
din sângele timpului

acoperindu-l cu o mantie de întuneric,

aşa cum pământul
ocroteşte un sâmbure
spre desăvârşirea trudei lor comune.

poezie de Gabriel Hasmaţuchi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

VII

Fruntea mi se oglindeşte
între două piscuri
şi părul tău curge lin
printre aştri.

Copilul nostru
din pântecele tău
întinde mâinile spre cer.

Suntem părtaşi
la ritualul unei dezvăţări de moarte.

poezie de Gabriel Hasmaţuchi din Noduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantezie

Vremea de afară mă închide-n mine
Şi-mi pornesc prin gânduri o călătorie
Printre visuri care, dintr-o utopie,
Par cu viitorul meu să se îmbine.

Care-i viitorul? Sigur, cel gândit
În acele clipe dintr-o reverie
Când, cuprins cu totul de melancolie,
M-am lăsat de-o muză, iar, ademenit

Şi-am păşit pe ape, am urcat pe nori,
I-am urmat căraraea prin sălbăticie,
Am simţit parfumul ei cum îmi adie
Când priveau spre mine ochii-i doritori.

Fremătam în visul fără nici un leac
Bun să îmi aducă-n sânge acalmie,
Să primesc iertare, poate-o amnistie
Când, atras de-o apă, deveneam copac.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I

Stau pe marginea unui abis
şi-mi pregătesc rostogolirea

în mine însumi
să cad

ca un gând devenit
lacrimă pe mâinile părinţilor,
pe nodurile unor cruci
cu numele lor

din trecut, din prezent, din viitor.

În durate fără chip
ochii le-au rămas
cei mai vii.

În zori şi în amurg
privirea lor
merge pe vârfuri
în visul nostru comun.

poezie de Gabriel Hasmaţuchi din Noduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Plânsul copilului se aude ca un ecou al aripilor păsărilor in zbor sacadat
Merg cu picioarele goale, prin apa
Scoicile imi ies de sub picioare
E magia din care eu ies învingătoare
Tu, eşti parte din mine, din inima mea
Pergament şi copacii in mişcarea vântului discret
Pictura copacilor ancorati la Orizont
Se-aude un nor, deasupra mea, ca un minunat zmeu
Tu eşti ca apa dintr-un lac agitat, de un apus minunat
Muzica de relaxare intr o incredibila călătorie a unor aripi rupte de ecoul iubirii.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul poem

Azi nu mai pot privi cerul în ochi.
Faţa lui tristă
e oglindirea feţei mele.

Cuvintele au vrut să-l străpungă,
dar s-au întors la mine,
fulgere.
Şi-un strigăt al fiinţei s-a pierdut
prin desişul de stele.

Era prima lacrimă a mamei,
primul meu poem.

poezie de Gabriel Hasmaţuchi din Intermundii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine eşti?

De te vei rupe dintr-o altă lume
Şi vei pătrunde, înfruntând stihii,
În taina unor gânduri fără nume,
Mă vei găsi, te-aştept, speram să vii.

Mi te închipui răsărit de soare,
Îmi eşti atât de-aproape, uneori,
Şi-n gândul meu apari strălucitoare,
Mă-mbrăţişezi cu dragoste şi... dori.

Îmi eşti o stea în nopţile cu lună,
Învăluită-n neguri de mister,
Îmi eşti suavul cântec ce-mi răsună
În visul ce mă-mbată, efemer.

Mi-ai apărut de-atâtea ori, dar nu ştiu
De unde vii spre mine, cum păşeşti,
Cum intri-n suflet, cum îl laşi pustiu,
Şi mă întreb, adesea: cine eşti?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

XXII

Zbaterea unei foi sub mâna
ce-şi caută cuvintele
dă sens neliniştii ce mă cucereşte
fără o declaraţie de război.
Brutalitatea la care mă supune
într-o primă fază
nu-mi lasă loc de ripostă,
mă aruncă
în gura cruzimii înfipte
în şira spinării mele.
Folosesc acest dezavantaj
ca pe o şansă
de a descoperi cuvintele
ce dau un sens poveştii ascunse
din ochiul de apă
în faţa căruia îngenunchem
şi bem din el
tot albastrul cerului.

poezie de Gabriel Hasmaţuchi din Noduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea viselor

E-o umbră ce se leagănă de parcă
ar vrea, hipnotizat, să plec departe,
iar sufletul să nu se mai întoarcă
din lumi ce nu-s nici vii, nu sunt nici moarte.

Ascult imboldul inimii ce saltă
domol, în ritmul unei vechi pendule,
în intervale-n care nu tresaltă
când sângele încearcă noi formule.

Pornesc din întuneric spre lumina
ce-mi strigă o chemare dinspre Lună
prin raze ce descoperă cortina
ce două lumi încearcă să opună:

O lume-n care totul se măsoară
în timpul care trece iluzoriu,
şi alta,-n care-am fost de prima oară,
eternă, infinită, purgatoriu.

Aleg un drum ce pare o cărare
spre poarta ce-mi apare larg deschisă
spre lumea veche, calea salvatoare
pe care doar iubirea e admisă.

Şi merg... şi merg... un suflet ce se pierde
în raza de lumină care vine
cu zorii ce-ndrăznesc să îmi dezmierde
un vis neterminat, întors în mine.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Real şi ireal

Timpul dispare din mine
şi-n locul lui apare o oglindă.
Mă văd
şi nu-mi simt atingerea.
Sunt pe cât se poate de real,
dar, în acelaşi timp,
sunt pe cât se poate de ireal.
Când, uneori, arunc în mine cu o piatră
se sparge oglinda
si mi se amestecă viaţa cu moartea.

poezie de Gabriel Hasmaţuchi din Puncte de fugă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce vii trebuie să fie culorile unei naturi moarte.

citat din Mario Bonazzi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea mea de azi e aceeaşi ca în fiecare zi...

Când întredeschid ochii, mi-e teamă să nu văd din nou întuneric... ghicesc orele atât de uşor, ca şi cum aş fi pendula din perete... sau, poate, pentru că mă trezesc la aceeaşi oră în fiecare dimineaţă...
Mai întâi simt cum mă doare liniştea, apoi zorii fără lumină... le aud scâncetul prin uşa deschisă de la bucătărie...
Ies pe balcon şi număr stelele, dacă sunt şi câte apuc până ameţesc... mă goneşte pustiul străzii...
Ce puţin îmi trebuie să devin euforică! Mă gândesc la cafea, ţigară şi la extazul poeziei pe care urmează să o scriu...
Ei, da, altă viaţă!
Decorul se estompează brusc şi intru în starea mea de sublim, undeva, dincolo de lume, dincolo de durere, dincolo...
Nu e un loc anume, nu se defineşte, nu are hotare, e nemărginit în gândurile mele...
Primul vers îmi atinge ochii, apoi, restul curge ca o ploaie de vară... alerg prin mine, deşi nu mai sunt eu... doar o hologramă a imaginaţiei mele... e starea de graţie care dispare o dată cu ultimul vers...
Trezirea e dureroasă, ca şi cum m-aş lovi, în cădere, de colţul ascuţit al unei pietre...
Ziua trece leneşă, banală, cu durerile care îmi smulg câte o înjurătură... mîine, măine dimineaţă devreme plec iar în locul meu de taină, pentru câteva clipe care îmi dau putere să merg mai departe...
Mai dă-mi, Doamne, un MÂINE!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luaţi, mâncaţi...

Luaţi, mâncaţi, acesta-i trupul Meu
Şi sângele ce curge spre sfinţire
Eu am venit ca Fiu de Dumnezeu
Să va aduc prin moarte nemurire -.
Aşa Te-am auzit vorbind, Isus
Şi mi-a pătruns în inimă cuvântul -
"Azi sunt cu voi, dar mâine poate nu-s
Iar când mâncaţi vă ţineţi legământul.

Eu am venit din ceruri pentru voi
Şi pentru tine-am venit anume
Să vă îmbrac cu sufletele noi,
Să vă despart de dragostea de lume.

Veniţi la Mine cei împovăraţi
Şi-o să vă schimb a suferinţei haină,
Din pacea mea cu toţii să gustaţi" -
Aşa spuneai la Cina cea de taină -.

"Veniţi şi-am să vă dau ce n-aţi avut -
Am să vă dau iubire şi credinţă
În faţa morţii voi rămâne scut
Şi-o să aveţi prin Mine biruinţă.

Luaţi, mâncaţi, acesta-i trupul Meu
Alinul pentru inima bolnavă,
Eu am venit ca Fiu de Dumnezeu
Să vă aduc la Tatăl Meu în slavă...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vedenia

... din semiîntunericul de şist
te-ai strecurat cu-o graţie neclară
aşa cum doar vedenii se strecoară
din umbre în veridicul laxist

m-ai strâns la pieptu-ţi străveziu şi fin
alunecând prin mine că prin ceară
să nu cumva să uit că se strecoară
vedenii, nu aluzii la destin

castelul dormita cu ochi deschişi
iar noi dansam un vals uşor în noapte
şi melodii ca merele răscoapte
cădeau prin spartul lui acoperiş

ce fericit eu mă simţeam şi ce buimac
mă fulgerau scântei cu gând de fugă
dar nici o urmă de lacheu ori slugă
să sfarme-n mine stopul cardiac

spre semiîntunericul de şist
ne strecurăm prin sălile pustii
cu paşi grăbiţi, pe undeva zglobii
şi conştienţi că încă mai exist...

poezie de Iurie Osoianu (20 septembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşire

Exact când nu mai speram, mi s-a acordat viza.
Se deschide-o uşă spre stradă, cum am văzut în filme,
prin care nu se vede nici om, nici pisică – dar este strada ta,
pe care tu tocmai o părăseşti. Ţi s-a acordat viza,
"temporar" – un cuvânt înfricoşător.
Ferestrele închise-n urma ta
devin rozalii, aşa cum au fost
în fiecare dimineaţă. Intervine cenuşiul. Uşa
taxi-ului este deschisă. Această valiză:
cel mai trist lucru din lume.
Well, lumea este mare. Iar acum, prin
trapă deschisă, se văd bujorii cerului,
aşa cum au fost odinioară obrajii tăi
când mama ta ţi-a spus
de ce-i nevoie pentru-a fi femeie-n această lume.

poezie de Rita Dove, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soldaţii duc lupte, mor şi şterg răni

sunt un soldat
care se încăpăţânează să înainteze prin el, deşi, uneori, drumurile se înfundă,
ajung la răscruci de mine cu mine, de mine cu tine,
iar uneori, când drumurile se închid cu totul, mă găsesc zidită ca Ana lui Manole
şi mă mai eliberez o dată. mai eliberez o teamă, o slăbiciune, un lanţ.
sunt un soldat care se încăpăţânează să înainteze fără hărţi, fără arme,
chiar dacă viaţa mă mai aruncă în mijlocul unor bătălii, iar eu nu am nimic,
decât o inimă pe care o bag la înaintare. şi mor.
mai moare o iubire, mai moare o încredere, mai moare o bucată adâncă din mine,
mai mor nişte vise, dar eu sunt un sodat şi nu contează.

ce dacă mai mor o dată?

soldaţii se ridică din morminte, mai şterg o rană, mai şterg o moarte
şi merg mai departe. eu sunt aşa cum spunea tata:
un soldat neinstruit care are mai multe inimi de rezervă, din prea multă dragoste.
care crede în drumuri nestrăbătute. uneori, ajung la luminişuri de mine cu tine,
de mine cu mine şi înţeleg de ce soldaţii stau mereu de veghe,
nu dorm şi nu bat pasul pe loc

soldaţii duc lupte, mor şi şterg răni!

poezie de Sandrina-Ramona Ilie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iniţiere

Eu stau pe marginea unei ferestre,
de fapt e intrarea în labirintul păzit
întotdeauna de Înţeleptul
care-mi interzice să caut centrul.
Dar în noaptea aceasta el a plecat undeva.
Aşa că intru, ştiind preţul pe care-l voi plăti:
până în centru voi pierde jumătate de viaţă,
de-acolo, înapoi, cealaltă jumătate.
Prima zi nici n-am ştiut că a trecut.
A doua zi am rămas fără mâncare şi fără apă.
În a treia zi am ajuns în centru:
eram sleit, aproape de descompunere,
şi m-am prăbuşit la picioarele Înţeleptului.

M-a luat pe braţe
şi l-am auzit plângându-mă
şapte zile şi şapte nopţi
ca Ghilgameş pe Enkidu.

poezie de Gabriel Hasmaţuchi din Puncte de fugă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cere

Cere iertare iarăşi omului cu tenul închis
care stătea-n crevaşa clădirii şi care ţi-a cerut câţiva bănuţi
şi tu l-ai minţit încă odată faţa lui uscată s-a deschis
ca o palmă şi te-a lovit cu ruşine iar tu trebuie să te simţi
ruşinat tu i-ai văzut trăsăturile chipului distorsionate şi l-ai
recunoscut ca fiind încă fiinţă omenească nu un animal altul
decât animalul care-i fiecare dintre noi deşi ne minţim că nu-i aşa
acea minciună e o cruzime care speri tu va fi dizolvată-n valul
unui zeu iertător un zeu în faţa căruia vei sta cum ai stat
în faţa acelui om dar zeul tău se va întoarce de la tine
şi te va părăsi lăsându-te fără cuvinte tot aşa cum acest om
în zdrenţe este fără cuvinte-n faţa ta.

poezie celebră de Thomas Mann, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste furată

Şi mă străbate dorul meu de toamnă,
Un vânt răscolitor deschide o iubire
Ce mă uitase într-un colţ de iarnă...
Selectând lacrimi din dezamăgire.

Şi tulbură mult vise care dau târcoale,
Nu am ştiut de tine... dar te-aşteptam să vii...
Înaintam prin lume, păşind aşa agale,
Eram cu suflete ca nişte copii.

Şi te-am iubit pe loc, aşa ca o furtună,
Iscată din senin... nu ştiu ce-a fost cu mine...
În anumite clipe, mă credeam nebună,
Doream să îmi alungi regrete şi suspine.

Mă reclădesc din piese ce-au fost şi ale tale,
Şi mă unesc cu vise ce-acum se contopesc...
Mult mă purtase viaţa pe a ei spirale,
Şi tot ce mi s-a luat... astăzi se-mplinesc.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul (VI)

Şi iar se schimbă visul. Pribeagul s-a întors
Şi-l văd păşind în faţa altarului, la braţ
Cu tânăra-i mireasa suavă. E frumoasă,
Dar nu ca steaua dalbă a tinereţii lui,
Şi iată cum, deodată, pe chipului lui apare
Aceeaşi tulburare ce l-a cutremurat,
Pe vremuri, în capela bătrână; pentru-o clipă,
Ca şi atunci, noianul de gânduri tăinuit
I-acoperă obrazul şi piere fără veste
Cum a venit, şi iată-l în linişte rostind
Cuvintele cerute de legământ, dar glasul
Străin îi pare, totul se-nvârte-n jurul lui,
Nu vede nici ce este, nici ce-ar putea să fie,
Ci casa veche, sala familială, largă,
Odăile şi locul şi ceasul anumit,
El vede umbra, vede lumina cum coboară,
Prilejul care-l leagă de-acel suprem minut
Şi-o vede pe femeia care i-a fost menită
Cum se strecoară iarăşi umbrindu-i ziua. Dar
De ce, în astă clipa, i se-arătase iarăşi?

poezie celebră de Byron
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!