Spleen

N-am să te mai caut prin pâraie de munte,
căci mă tem să nu găsesc iar pietre.

În van, cu ochii tăi limpezi,
cu adieri mărunte
proporţiile grele au să mă îmbete.

Tufişuri dezgolite petrec fiori de hău,
şi nu mă mai surprind anemice iluzii...

În urma veşnicului neant deschis,
trândav, purced spre rău
c-o aripă sedusă de vechile-mi contuzii.

Păreri, opinii, energice figuri pornesc
şi se transpun în calea mea umbrită,
cum deşănţate partituri
ostentativ se odihnesc
pe-o coardă de vioară adesea ruginită.

poezie de Ionuţ Popa din Valuri
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii Tăi...

Inima mea, pasăre călătoare,
Şi-a găsit pacea
În albastrul ochilor tăi.
În ochii tăi
Văd limpezimea zorilor,
Ochii tăi sunt leagănul stelelor.
Inima mea
Se pierde în adâncul albastru
Al ochilor tăi fascinanţi.
Lasă-mă să mă scald
În nemărginirea lor.
Zâmbetul tău-rază de soare
Îmi iluminează sufletul
Aducându-mi pacea, liniştea, iubirea.
Îmi place
Felul cum mă priveşti,
Îmi place
Sărutul tău cald.
Îmi place
Cum îmi mângâi trupul,
Ca pe-o vioară
Ale cărei strune scot sunete
Numai de inima ta, auzite.
Cuvintele tale
Sunt licăriri de lumină,
Îmi place să fim împreună.
Dragostea mea e un ocean,
Cu cât te scufunzi în el,
Cu atât mai adânc devine.
Inima mea, pasăre călătoare,
Îşi trăieşte clipele
De visare, fericire şi iubire...

poezie de Floarea Cărbune (1 septembrie 2019)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări călătoare

Spre ţări străine păsări călătoare
la început de toamnă trec în zbor,
le însoţesc până departe-n zare
cu ochii-ntinşi pe-o aripă de dor.

De cum dispar, în suflet se arată
păreri de rău venite din trecut
pe-o margine de umbră întârziată
cu amintiri de care m-am temut.

Mă reîntorc cu gândurile toate
prin anii duşi cu tinereţea mea
ca să-mi adun regretele lăsate
pe cioburile sparte dintr-o stea.

Şi te revăd privind îngândurată,
cu lacrimile-n ochi ca un izvor,
dar te ridici spre ceruri deodată
regină-n stolul care trece-n zbor.

Dispari din amintirea mea târzie
cu stolul care tocmai a trecut,
dar te întorci pe dorul renăscut
în cântecul vrăjit de ciocârlie.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descânt

Nu mai găsesc odihnă pe pământ,
Ci poate-n ochii tăi, kaki, o clipă,
Iubita mea, eu mă voi adăsta să cânt,
În carnea ta, sub fina ta aripă.

Mă leagănă, discret, al tău descânt,
Şi înlăuntru infinitu-mi ţipă,
Nu mai găsesc odihnă pe pământ,
Ci, poate-n umbra-ţi voi dormi, în pripă!

M-oi odihni, iubito, neînfrânt,
Lăsându-mi trup şi suflet în risipă,
Iubita mea, tu floare de tulipă,
Când îţi arunci miresmele în vânt,

Nu mai găsesc odihnă pe pământ!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te caut c-o durere grea

Te caut c-o durere grea
Că-aşi vrea să-ţi mai aud doar, glasul,
Aşi vrea să te mai pot vedea
Şi-n urma ta să-mi mai ţin pasul...

Dar sugrumat îmi este-avântul,
De întuneric şi mormânt
Şi ciocârlia-şi curmă cântul
Sub nişte bulgări de pământ.

Acolo nu mai e simţire,
Nici plâns, nici dor, nici bucurie;
Dar tu-ai fost plină de iubire
Şi-iubirea, veşnic este vie!

Te caut... mereu te-oi căuta,
Dar nu-n mormânt întunecat
Căci tu îmi umpli inima
Şi mi-o ţii trează neîncetat.

Da! Te aflu în inima mea,
Căci tu-mi ai inima cu tine
Şi ştiu că ne vom revedea,
Curând, în slăvile divine.

Te caut c-o durere grea
Şi-ţi simt aproape pasul;
Cutreieră-n în inima mea
Şi-n ea-ţi freamătă glasul...

poezie de Ioan Hapca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi paşii mi se-nvârt în loc, într-un ocean fără noroc...

Nu ştiu să merg spre răsărit şi am uitat când am iubit şi cum era sărutul,
Parcă avea un gust de rai, deşi prin rai nu prea umblai, că îţi ştia trecutul...
Mi-s paşii singuri şi mai rari, rătăcitori şi circulari cu destinaţii false
Se-nvârt pe loc şi nu ajung, în cerc e drumul mult prea lung, dar fără de foloase...
Pornesc din nord, în nord mă-ntorc şi sugrumată de miorc, fac pauză de viaţă
Pe un gheţar cu miez de jar, în echilbru cam precar pe-o pojghiţă de greaţă...
Plec seara spre o altă zi şi nu ştiu dacă vei veni şi mă trezesc buimacă
De-atâta zbucium în zăpezi, că nu le simţi şi nu le vezi şi le ordon să tacă.
Şi ţipă albul ca nebun, că-i troienit pe orice drum ce duce înspre tine
Şi nicio veste prin nămeţi, doar urme albe de drumeţi ce-şi caută destine...
Îmi fac un iglu pentru nopţi, unde un vers nu poţi s-adopţi pentr-un poem de vară
Ce rătăceşte înspre nord, refrigerându-şi un acord pe-o coardă de vioară...
Eu nu mai ştiu, spre răsărit, să mai găsesc ce am iubit, c-am rătăcit cărarea
Şi nordul m-a acaparat într-un ocean însingurat să-mi fure exaltarea...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Temeri

Cu sufletul acoperit de frunze,
Ma odihnesc pe aleea amintirii,
Tanjind la mierea de pe-a tale buze,
Tanjind la soapta tandra a iubirii.

Ma tem ca n-o sa mai rasara flori,
C-o sa te pierd in toamna ruginie,
Ma tem ca o sa te ascunzi in nori,
Si-o sa-mi ramana inima pe veci pustie.

Ma tem sa nu te ratacesti printre straini,
Sau sa te nasti din nou, departe-n alte primaveri,
Ma tem sa nu te daruiesti padurilor de pini,
Sa te ademeneasca vantul cu placute adieri.

O, ramai, ramai cu mine-n toamna noua,
Acoperiti de frunze amandoi sa ne iubim,
Imbratisati mereu ca doua picaturi de roua,
Sa sarutam pamantul si apoi sa ne topim.

poezie de Marius Alexandru (17 octombrie 2020)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar ce "mări" am străbătut eu? Mă tem că am străbătut doar nişte bălţi. Am în urma mea prea multe lucruri nefăcute, făcute pe jumătate sau făcute rău. Am visat altele pe care nu eram în stare să le obţin sau n-am îndrăznit să mă bat pentru ele; era mai comod să-mi găsesc consolări şi scuze.

Octavian Paler în Deşertul pentru totdeauna
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul

e o lume strâmtă
în marea asta întrebare
când caut vise prin gunoaie
şi lacrimi curg pe ţărm şiroaie
mai plâng, mă mai gândesc la fiecare
curg clipe grele de însingurare
ce crudă'i bezna din visare
în ochi se mai scufundă azi trăirea
mai vine un val în adâncimi finale
mă urc spre cer şi mă preschimb în zare
cuvântul trece, curge şi mă doare
în noaptea neagră a minţii mele
mă lepăd de păcate
şi caut drumul către stele
în nemurirea dată de primul meu toiag
cu cel ce am bătut odată în poartă
şi am plecat ducând cu mine zarea
tu mori de frig, eu caut era glaciară
şi mai vorbeam
de multe ori în van, în fiecare an
mi-e frig şi mor
se întuneca gândirea
şi ce frumos
printre milenii dus-întors
să caut, să-mi găsesc menirea

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mea ascunsă

Te caut ca pe-o nestemată preţioasă
comoara mea, doar de mine ştiută;
te visez prin nopţi, o dulce crăiasă,
te caut ca pe-o uimire, tacită-duioasă.

Fragedă şi pură, eşti fiinţa graţioasă
tupilând în suflet dorinţa cea mută;
te caut, încă, ca pe-o fiinţă generoasă,
iubirea mea ascunsă şi cu ochi de ciută.

poezie de George Pena
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar un vis

Trecutul şi prezentul, împreună,
pe margine de timp nedespărţite,
pe zi ce trece-n cuget îmi adună
păreri de rău în haine de ispite.
Aud cum vin pe bocet de sibile
şi mă cuprind îndată ca o teacă,
încerc să le alung dar sunt ostile,
cu amăgiri prezentul mi-l îneacă.

Îmi amintesc de viaţa mea trecută,
de toate-n urmă câte au-mai rămas,
pe margini de legendă nevăzută,
ascunsă-adânc în gânduri fără glas.
Iar chipurile voastre neuitate,
cândva iubite doar întâmplător,
în spaţiul meu, avid de libertate,
revin mereu pe-o aripă de dor.

Dar nu mai sunt cum mă ştiaţi odată,
nu mă priviţi cu ochi dojenitori! –
sunt mai bătrân, dar inima-mi curată
şi-acum tresaltă, prinsă de fiori.
Aştept sărutul vostru, cel din urmă,
veniţi pe rând în braţe să vă strâng!...
Dar, vai! - cum aş putea să vă ajung?
că-i doar un vis care în zori se curmă.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balaure

la moartea lui Adrian Antonescu

Ce ar mai fi de spus, când ultima scânteie
Şi-a răzvrătit sclipirea, spre un neant opac,
Ce să-ţi mai zic de bine, sau ce păreri de rău,
Când sufletul e lipsă, iar eu doar un buimac?

Mereu am amânat, şi eu şi tu, scadenţa
Şi n-am creat noi punţi, la cele existente,
Ne-am regăsit străini, pe noi coordonate
Şi temeri s-au născut, absurde, nefondate.

M-ai prins nepregătit cu goana-ţi prematură,
În cursa ca un sprint, lipsită de medalii
Şi-acum sunt incapabil de gesturi disperate,
Sau vreun anunţ la ziar cu vorbe cugetate.

Ce-aş mai putea sa-ţi spun şi cum să-ţi trimit vorbă,
Prin preot, prin prieteni, sau prin urmaşi direcţi?
Aprind o lumânare, ca ultim gest că-mi pasă
Şi cu sfioasă milă, o cruce cuviincioasă!

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De azi...

De azi nu te mai caut, am lacrimile ploaie
Iar tomna îşi dezbracă copacii dintr-o dat'
Mai e puţin şi pleacă, găsesc pe drum aleea
Şi o pornesc în urma-i cu versu-mi sacadat.

De azi nu te mai caut, îmi strâng în pumn din doruri
Le-mprăştii în parfumul sfârşitului de zori,
În runde de lumină văd tolba de tăcere
Găsesc uitarea grea ce o culeg din nori.

De azi nu te mai caut, mi-e versul sec de gânduri
Ramâi obscur în minte fără un nume clar,
Magie scuturată pentru a rupe vraja
Balsamului din suflet... Ramâi un solitar.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am frică

Câte vise, câte ganduri,
Au trecut de-atunci prin noi
Câte planuri şi iluzii
Ne-am făcut noi despre... noi.

Insă zilele cum trec şi cum clipele se scurg,
Lucrul ce-mi e cel mai cert şi nu ştiu, cum să îţi spun,
Căci mi-e teama... nu de tine şi de vanitatea ta,
Ci de ce va zice, lumea imbecilă, crudă, rea.

Dar n-am frică, of degeaba,
Staţi cu toţii şi-aşteptaţi,
Căci eu ştiu prea bine calea
Şi nu vreau ceva să-mi daţi.

Doar în mine este Domnul,
Şi oare cum aş putea
Să greşesc de-acuma drumul
Ce duce-n inima ta?

Doamne, în genunchi mă rog,
Ca-n parcursul vieţii mele,
Să mă păzesti de neghiobi,
Şi de toate cele rele.

Şi tot în genunchi, mai stau,
Doamne un lucru mai vreau,
Să ai grijă şi de mine
Căci fară tine, nu-i bine.

Şi o ultimă dorinta...
Doamne, să-mi dai umilintă,
Şi smerenie şi jale, să nu rătăcesc din cale
Luminează viata mea, Doamne TU îmi eşti calea!

poezie de Lusiana Drăguşin (13 octombrie 2010)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solstiţiul de iarnă

Din amintiri sosind câteodată
pe gândurile care alergă-n gol
apari şi tu, difuză ca o pată,
trecînd inert prin uşa de la hol.
Rămâne-n urma ta întredeschisă,
iar vântul intră aducând poveşti
din nopţile cu miza redeschisă
de neiertări aproape nefireşti.

Le invocai cu vorbele-auzite
în serile cu absurde-nchipuiri
când demonii, pe căile-ncâlcite,
ieşeau în calea ta să îi admiri.
Cuprinsă de-ndoieli ameţitoare
mă dojeneai atunci fără răgaz,
te-aş fi oprit dar am văzut că moare
orice cuvânt în propriul tău necaz.
Se răsuceau în mine, nevăzute,
păreri de rău că nu mă înţelegi
şi mă dureau cuvintele pierdute
pe nerostiri care mureau întregi.

În ochii tăi se adâncea furtuna,
sub vorbe reci şi fără de-nţeles,
le mai resimt şi azi încărcătura
reverberând pe gânduri tot mai des.
Afară vântul bate mai departe
şi povesteşte parcă despre noi,
rămân cu ochii pironiţi în carte
visând că suntem încă amândoi.

poezie din revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediţia: 18 octombrie 2019 (18 octombrie 2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Ochii tăi sunt limpezi ca lacul liniştit
În zilele când vântul adie abia simţit
Şi sunt adânci ca marea acolo-n depărtări
Unde vapoare albe plutesc spre alte zări.

Ochii tăi sunt paşnici ca mielul alb şi pur
Ce paşte liniştit cu oile în jur
Şi parcă-s nestemate, atât sunt de frumoşi,
Iar râsul tău îi face zglobii şi luminoşi.

Ochii tăi sunt bruni ca ursul din Carpaţi,
Pe care-l vezi atunci când codrii îi străbaţi,
Dar sunt cu mult mai vii decât de obicei
Atunci când chipul meu se oglindeşte-n ei.

poezie de Octavian Cocoş (10 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul spre neant

Eu vin cu toată viaţa mea şi gulerul deschis
Şi pe peron aştept un tren ce merge spre abis,
De-aici încolo nu mai sunt nici gări şi nici acari
Doar stelele sunt tot mai mari şi pomii tot mai rari.

Voi lua un tren către neant, mi-am cumpărat bilet,
Mai tare muzica o dau şi inima încet,
Se-aude-un zumzăit mărunt, terasamentu-i mort,
Prin megafon feroviar se ţipă un raport.

Dar eu îi las pe pasageri să zică tot ce vor,
Eu, dacă ei se urcă-n tren, sunt gata să cobor,
Sunt pasagerul spre neant, şi mi-e destul atât,
Cu cei din urmă bani ai mei nu vreau să mor urât.

Călătoria tot o fac, oricât ar fi de greu,
La cap de linie aştept să vină trenul meu,
Dar mi se pare că aud un glas cum n-a mai fost
Certându-mă pentru ceva, luându-mă la rost.

E umbra mea sub felinar, sinistrul ei desen
Ce va cădea la rândul ei în umbra unui tren,
Nu mai e nimeni pe aici, toţi au murit cândva,
Eu sunt de-o viaţă în neant şi nu am cum pleca.

Când greieri duc din loc în loc luminile din cer
M-aşez la geam în trenul meu şi simt că-ncep să pier,
Nu-i nici un tren către neant, ci fapt interesant,
Voi lua neant către neant, neant către neant.

|

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul durerii

(la un eveniment nefericit)

Rostul nu mi-l mai găsesc,
Timpul trece în neştire,
De-oi fi mort sau mai trăiesc,
Nu ştiu cum să dau de ştire.

Zile grele, nopţi doresc
Să petrec întru murire,
Rostul nu mi-l mai găsesc
Timpul trece în neştire.

Cu aşa trai, omenesc,
Simt că nu-mi mai sunt în fire,
Sufletul mi-l chinuiesc
Cu dureri şi-n pătimire,

Rostul nu mi-l mai găsesc.

rondel de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fapt, nu sună întotdeauna de două ori

Îţi scriu de-aici, dintre iluzii, îţi scriu pe-o clipă, un minut,
Despre-ndoieli, despre confuzii şi despre nodul desfăcut.
Îţi scriu pe frunze de salată, pe coaja unui ou de struţ,
Pe ambalaje de-ngheţată, pe butelia din căruţ.

Îţi scriu pe zidurile ude, pe etichetele din mall,
Pe caserole cu agude, îţi scriu pe paracetamol.
Îţi scriu de ce, şi cum, şi unde, îţi scriu pe binele din rău,
Despre-ntâmplările rotunde, despre-nălţimi şi despre hău.

Îţi scriu cu pana de benzină, îţi scriu cu frâna de motor,
Cu mintea de nimicuri plină, cu răsuflatul "iar mi-e dor".
Îţi desenez, pe gânduri, stele, pe pietre scrijelesc viori,
Nu-îmbrac destine paralele, îţi scriu, doar ţie, uneori.

Îţi scriu cu tocul de la uşă, îţi scriu pe umeri cu stilou,
Despre un drum, pictat c-o tuşă inconfundabilă-n tablou.
Îţi scriu, de azi, fără oprire, îţi scriu de mâine până ieri,
De ieri, pe ochi, ţi-am pus poprire şi nu accept negocieri.

Îţi scriu ce ţi-am mai scris odată, îţi scriu ce n-am mai scris nicicând,
Îţi scriu scrisoare demodată, îţi scriu vorbind, îţi scriu tăcând.
Şi dacă nu primeşti ţidulă, nici telegramă, nici răvaş,
Fii, măcar azi, un pic credulă: vina e numai la poştaş.

poezie de Eduard Lupascu (22 iunie 2021)
Adăugat de Eduard Lupascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orbire

Spre curcubeu-ţi
c-o lanternă mă-ndrept,
iubita mea,
dar,
totuşi,
ce i-ai făcut luminii tale
de azi miroase-a
flori de lotuşi?

poezie de Ionuţ Popa (septembrie 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am plecat de lângă tine

Am plecat de lângă tine,
Nu ştiu încotro mă-ndrept,
Haide, vino după mine
Şi nu mă lăsa să mă pierd.

În perdeaua deas-a nopţii
Cerul nu s-a mai deschis.
Rătăcesc pe drumul vieţii
Şi mă scufund într-un abis.

Numai ochii tăi albaştri
Ar putea să mă găsească,
Cănd îţi vor spune sihaştri
Că s-a deschis bolta cerească.

Să vi să-mi intinzi o mână
Dacă ştii că mă iubesti,
Că-mi plâng ochii şi suspină,
Numele când îmi rostesti.

N-am să plec de lângă tine,
Două vieţi de-aş mai trăi,
Fiindc-am rătăcit prin lume
Visând mereu la ochii tăi.

poezie de Gheorghe Deniştean (19 martie 2017)
Adăugat de Denygigi
Comentează! | Votează! | Copiază!